Europa vs Ucraina: cine câştigă?

Europa vs Ucraina: cine câştigă?

Olanda, o piedica importanta pentru parcursul european al Ucrainei?

Olanda, o piedica importanta pentru parcursul european al Ucrainei?

Pe 1 ianuarie 2016, în sfârşit, a şi început să fie activă zona comerţului liber între Uniunea Europeană şi Ucraina. Tot atunci Federaţia Rusă a lansat un şir de sancţiuni împotriva Ucrainei, închizându-i propria piaţă. Acordul de liber comerţ este ultima parte a Acordului de asociere Ucraina-UE, intrat în vigoare. Cu toate astea, au mai rămas obstacole semnificative pentru aprobarea lor de state europene.
Mulţi în România îşi aduc aminte de rolul pe care au jucat Olanda şi Finlanda acum câţiva ani, cu privire la Spaţiul Schengen şi aderarea României la acesta. Tot aşa şi în cazul Ucrainei, – Ţările de Jos au aprobat o decizie de a vota asocierea Ucrainei printr-un referendum naţional pe 6 aprilie. Cu toate că Comisia Europeană şi Guvernul Olandei au deja declarat susţinerea Ucrainei, iar referendumul este consultativ (adică, nu este obligatoriu pentru autorităţi), există un pericol ca va fi prefăcut chiar într-un plebiscit pentru viitorul Europei.

Test politic

Referendumul va fi organizat pe baza celor 400 de mii de semnături în urma campaniei online a blogului satiric GeenStijl, Burgercomite EU şi euroscepticii din Forul Democraţiei. Toate organizaţiile sunt considerate liberali de stângă, care de altfel cred că Ucraina este prea mare şi prea săracă pentru a beneficia de comerţ liber cu UE. Foarte interesant că asemenea pretenţii nu se pun în cazul asocierii Georgiei şi a Republicii Moldova.
Şi întocmai acesta este unul dintre cele mai mari succese ale Rusiei în ultimii ani, ceea ce este prea puţin discutat. Şi, bineînţeles, ruşii vor depune toate eforturile posibile ca Ucraina să sufere eşec cu integrarea europeană.

Razboi mediatic

A şi început acum cateva saptamani cu vestita afacere privind 24 de tablouri din „secolul de aur” al picturii olandeze care, cum afirmă mediile din Ţările de Jos, se află în Ucraina, fiind furate din Muzeul Frislandei de Vest din Olanda acum 11 ani. Olanda oficial cere de Ucraina restituirea acestor tablouri, dar Ucraina nici nu recunoaşte prezenţa lor pe teritoriul ţării. Mediile olandeze au prezentat o serie de programe afirmând că tablourile furate se află în Donbas, fiind proprietatea batalionului de naţionalişti ucraineni OUN. Timp de octombrie-noiembrie, posturi de televiziune şi ziare din Olanda erau pline de „fasciştii ucraineni care ne-au furat patrimoniul şi care luptă împotriva independentiştilor din Donbas şi bombardează civilii”. Bineînţeles, istoria va mai fi folosită de mai multe ori până la referendum, influenţându-l în mod semnificativ. Mai ales, în urma situaţiei din ce în ce mai tensionate cu fugiţii din Siria şi celelalte ţări arabe în UE, poziţia Ucrainei devine din ce în ce mai slabă.
În ultimul an s-a văzut clar că majoritatea mediilor europene, din diverse motive, s-au întors cu spatele Ucrainei. Acest lucru reflectă şi politica multor partide din UE, care ba sunt direct plătite de Rusia, ba sunt dependente de propaganda pseudo-liberală a acestora. Lucrul interesant este că mediile în general nu sunt împotriva Ucrainei din cauza corupţiei existente, ci din cauza unor pricine închipuite: a „naţionalismului”, „atitudinii crude faţă de civilii din Donbas”, „nerespectării drepturilor minorităţilor sexuale” etcetera.

Strategie ruseasca

Precum a fost menţionat mai sus, există două modele clare a influenţei Rusiei asupra politicienilor şi a ziariştilor din Europa care devin din ce în ce mai puţin pro-ucraineni.
Primul model este liberal, descris în general mai sus. Partidele europene de stângă, dar şi liberalii europeni, au o atitudine permanent dureroasă faţă de încercările Ucrainei de a promova principiul egalităţii între comunism şi nazism, dar şi politica decomunizării spaţiului public. Asemenea atitudine au avut-o şi faţă toate celelalte ţări est-europene în timpul decomunizării lor. Logicul acestor, şoptit şi de Kremlin, este „de eşti împotriva comuniştilor, înseamnă că eşti nazist”. Mai mult, atitutinea conservatoare a majorităţii populaţiei ucrainene faţă de „drepturile minorităţilor” susţinute în Vechea Europă, este încă un minus pentru ţară. Însăşi existenţa forţelor de dreaptă în Ucraina, precum Svoboda sau Sectorul de Dreaptă, cu toate că susţinute de numai 5-10% din populaţie, este criticată de UE, – cu toate că majoritatea absolută a ţărilor europene au în parlamentele lor reprezentanţa şi mai mare a naţionaliştilor şi a xenofobilor. În această paradigmă intră şi problema economică: „Ucraina este coruptă, săracă, cere bani şi nu face reforme”. Luând în considerare toate astea, Rusia nici nu prea are nevoie de agenţi de influenţă în mediul socialiştilor şi al liberalilor, deoarece şi primii şi alţii totdeauna au folosit aceste pretenţii fără să se gândească la faptul că prin acesta îi susţin pe ruşi. Doar luptă pentru libertate! În anii treizeci din secolul trecut, dictatorul sovietic Iosif Stalin, i-au numit „idioţi utili”. Printre aceştia se numără şi oamenii europeni de afaceri, extrem de iritaţi de sancţiuni impuse împotriva Federaţiei Ruse, care dăunează intereselor lor economice.

Jocuri politice

Al doilea model este poziţia forţelor de dreaptă. Era de aşteptat că toate aceste „minusuri” se vor preface în „plusuri” pentru conservatori şi naţionalişti europeni. Şi în timp ce devin tot mai puternici în urma crizei cu refugiaţii, ar putea sprijini cât de cât Ucraina. Cu toate astea, nu este deloc aşa. Cea mai mare „vină” a ucrainenilor în ochii xenofobilor din UE este că ucrainenii au luptat şi luptă pentru Uniunea Europeană, organizaţia pe care aceştia o urăsc, – şi împotriva Rusiei, pe care o susţin tot aşa de sincer, ca o alternativă conservatoare pentru civilizaţia europeană. Respectiv, logicul naţionaliştilor, de foarte multe ori direct plătiţi de Putin, este că Ucraina ar putea sprijini Uniunea prea liberală şi opusă intereselor naţionale, dar şi poziţia Statelor Unite, un „ocupant” pentru Europa. Şi aici ucrainenii nu arată conservatori, ci prea liberali. Adevărul de care s-au convins timp de doi ani este că dreapta în Europa va fi totdeauna pe partea Rusiei şi niciodată – a Ucrainei.

Buturuga ucraineana

Dacă adăugăm la aceasta poziţia istoricamente pro-rusă a Franţei, a Italiei, a Greciei etcetera, şi un sentiment profund pro-rus în Europa de Vest, – vom vedea că situaţia Ucrainei este extrem de complicată. Geopolitic vorbind, Ucraina este una dintre ţări importante care nu trebuiau şi nu puteau să apară pe harta lumii. Dar a apărut, şi nu există scăpare, – dacă Ucraina îşi va apăra statalitatea, va fi un sfârşit pentru Rusia pe care o cunoaştem, dar şi pentru Europa pe care o cunoaştem. Pentru că există prea multe mituri de schimbat. Acelaşi lucru în cazul Macedoniei, al Slovaciei, al Georgiei, al Croaţiei, al Belarusului, – dar sunt incomparabil mai mici. Adevărul este că în momentul de faţă Ucraina nu are aliaţi adevăraţi. Poate, în afară de Lituania. Şi încearcă să se folosească mai degrabă de inamicii Moscovei actuale, care sunt mult mai numeroşi. Dar va trebui să lupte în mod permanent, fiind un fel de Israel al Europei.
În ciuda acestor fapte, de multe ori se pare că cei mai mari duşmani ai integrării Ucrainei la UE sunt înşişi politicieni ucraineni. Au deja substituit integrarea europeană cerută de populaţie cu regimul liber fără vize, aşteptat în august 2016. Dar nici acesta nu-l pot duce până la capăt. Însă, acesta este un cu totul alt subiect.

Share our work
Războiul lumilor sau Minsk-3

Războiul lumilor sau Minsk-3

Ucraina mizeaza pe sprijinul comunitatii internationale

Ucraina mizeaza pe sprijinul comunitatii internationale

În anul 1898 scriitorul englez H.G.Wells a publicat cunoscutul său roman fantastic „Războiul lumilor”. Acesta descrie experienţele unui narator anonim din Londra, Anglia în timp ce oraşul este invadat de marţieni. În anul 1938, în Statele Unite, radioul preda şi o piesă bazată pe roman. Cu toate că dictorul a anunţat dinainte că fusese doar opera artistică, a stârnit panicul în nord-estul Americii. Ne vom întoarce la subiectul mai târziu. Iar acum să ne întrebăm: dacă marţienii ar fi existat cu adevărat, ne-ar fi invadat pământul şi ar vrea să ne extermineze cu totul, – am duce tratative cu ei? Chiar de trei ori?
Adevărat, am de gând să vorbesc despre Minsk-3 şi o nouă „împăcare” între Ucraina, Rusia şi teroriştii din Donbas.
In urma cu cateva saptamani, Kievul a fost vizitat de noul reprezentant al Rusiei în grupul de contact cu Ucraina Boris Grîzlov. Cunoscut drept uliu al politicii ruseşti, acesta a încercat să pună un punct clar în soarta Minskului-2, – cică, nici Ucraina, nici „independentiştii” n-au îndeplinit condiţiile acordurilor respective. Şi, bineînţeles, a şi încercat să pună toată vina pe Ucraina: Kievul, spune Grîzlov, n-a început procesul de consultări cu „republici populare” privind statutul lor în noua Constituţie a Ucrainei. A şi uitat rusul că drept condiţia pentru aşa ceva a fost semnată retrocedarea controlului asupra graniţei de stat în regiunile Doneţk şi Luhansk, dar şi alegeri libere din Donbas, cu participarea partidelor şi a mediilor ucrainene. Timp de un an de zile teroriştii nici nu au oprit tragerea permanentă în direcţia ucraineană.

Demers rusesc

Dar, de ce ruşii propun un nou acord? Este pentru prima dată în cei doi ani de zile, când reprezentantul Kremlinului de bună voie ajunge la Kiev cu un mesaj de la Vladimir Putin. Mesajul care sună: „Haideţi să fim prieteni, doar suntem fraţi!” Ca şi totdeauna, nimic nu s-a schimbat.
Pricina principală este clară-clarisimă – preţul petrolului. Ceea ce înseamnă catastrofa naţională pentru ruşi. Cu tot cu sancţiunile vestice pun o cruce grasă pe economia „ursului” timp de cel mai mult trei ani de zile.
Recent, pe piaţa de petrol s-a întors Iran, ceea ce este şi mai tragic pentru Moscova. Situaţia din Siria este într-un impas, iar închiderea graniţelor cu Turcia şi Egipt a stârnit o mânie prost acoperită a turiştilor ruşi care nu prea au unde merge. Mai ales că rubla cade şi ea mai departe.
Visul lui Putin, Uniunea Euro-Asiatică (şi cea Vamală) se autodistruge chiar începând cu anul 2016. Kazahstan şi Belarus au renunţat clar la eliminarea zonei de liber comerţ cu Ucraina, ceea ce înseamnă că marfa ucraineană va putea ajunge la piaţa rusească prin ţările-membre ale Uniunii Vamale. Dar de închis graniţă cu acestea nici vorbă, – atunci Rusia s-ar întoarce direct în anul 2000… Va trebui să înceapă din zero.

Partener de prisos?

Şi mai mult, Drumul de Mătase din China în Europa prin Georgia şi Turcia cu tot cu gazoducte europene cu revers, – fac din Moscova un partener de prisos în economie şi geopolitică.
Aceasta înseamnă că ruşii sunt dispuşi să cadă de acord cu Ucraina, să ajungă la o înţelegere cu aceia, din cauza cărora în doi ani de zile s-au prăbuşit toate visurile lor.
Astfel, varianta rusească a Minskului, cu schimbări politice din cauza şantajului militar, s-au preschimbat în varianta demult propusă de Ucraina şi Vestul: „demilitarizarea regiunii şi abia după schimbări politice”.
Se zvoneşte că Grîzlov a venit însă la Kiev cu o propunere considerată de ruşi „bună”: să aleagă ei împreuna cu ucraineni un lider al Donbasului de tip Kadîrov în Cecenia, păstrând astfel controlul asupra regiunii chiar şi după alegeri ucrainene şi închidere oficială a graniţei. Kievul a renunţat. Ucraina în prezent îşi poate permite luxul de a aştepta. Conflictul militar este de fapt oprit şi dezgheţarea lui ar fi aproape imposibilă, pentru că ar însemna un nou război cald cu soldaţii veniţi din Rusia, pe care Rusia nu prea îi are şi care ar putea provoca prăbuşirea situaţiei în Rusia însăşi. Însă, dacă nu se va face nimic, cele două „republici populare” vor muri de foame timp de un an de zile, fără economie, chiar cu ajutor direct din partea ruşilor, care este servit bandiţilor doar pentru propria îmbogăţire. Pe când populaţia, majoritar în vârstă (tineretul şi clasa medie au plecat demult ba în Ucraina „continentală”, ba în Rusia), va fi nevoită să sufere de lipsa oricăror posibilităţi de a exista. Unica soluţie pentru bande din Donbas ar fi un nou conflict militar cu Kievul, ceea ce fără ajutorul direct al Rusiei (ceea ce va provoca cu siguranţă sancţiuni noi) se va preface într-un dezastru. Au şi proclamat acum două zile o nouă mobilizare. Cu toate că asemenea „mobilizări” noi se proclamă aproape în fiecare săptămână.

Gripa separatista

Analiştii ucraineni, dar şi cei europeni spun clar că suntem martori de o târâre lentă, dar sigură, a Rusiei din Donbas. Ceea ce deloc nu înseamnă că ruşii îl vor redea cu uşurinţă în mâinile ucrainenilor. Rusia va încerca să mai dezvolte conflictul deja fără participarea propriilor trupe, – iar reacţia Ucrainei va provoca o nouă ură a populaţiei din Donbas faţă de Kiev, provocată şi de presa şi televiziunea rusească. Cu toate astea, Kremlinul va încerca să destabilizeze situaţia generală în politica ucraineană, pentru a opri mişcarea acesteia către UE şi NATO.
În orice caz, nu prea se vede ce scop vroia să atingă Putin cu războiul său în Donbas şi ocuparea Crimeei. Singurul răspuns este trist: destabilizarea, haosul şi o nouă cortină de fier. Oare aceasta ar fi obiectivul final?
Foarte interesant, cum se termină romanul lui Wells. După ce marţienii au cucerit cu totul Pământul, începe o epidemie de gripă în urma căreia toţi dintre ei moară. Acum în Ucraina s-a început o epidemie, de o săptămână, în toată ţară. Dar mai ales în Donbas. În „armata” DNR-ului aproape 70% din „soldaţi” s-au îmbolnăvit de gripă şi de pneumonie, recent nivelul de morţi a crescut drastic. Poate, ştia ceva Mister Wells…

Share our work
Pregătit pentru premier

Pregătit pentru premier

Mikhail Saakasvili vaneaza postul de premier al Ucrainei

Mikhail Saakasvili vaneaza postul de premier al Ucrainei

La sfârşitul anului 2015 câteva evenimente ar putea influenţa în mod considerabil situaţia din Ucraina care rămâne puţin stabilă. Ar trebui să subliniem, în primul rând, cele întâmplate la Kiev în jurul guvernatorului regiunii Odesa şi fostului preşedinte al Georgiei Miheil Saakaşvili.
General cunoscută a devenit bătaia între Saakaşvili şi actualul ministru al internelor din Ucraina, Arsen Avakov (armean după naţionalitate) pe 14 decembrie. După ce cei doi caucazieni au avut o discuţie aprinsă, Avakov a vărsat un pahar cu apă în georgianul însoţit cu o frază în rusă: „Cară-te din ţara mea!” Situaţia a fost comentată pe larg, chiar cu participarea preşedintelui Federaţiei Ruse Vladimir Putin care a comentat că e de râs să vezi cum un armean şi un georgian în limba rusă discută asupra faptului cine este un ucrainean mai mare. „Mă bucură că vorbesc în rusă”, – a rezumat Putin care şi el are o atitudine învechită şi nu tocmai prietenoasă faţă de ex-preşedinte georgian. Ar fi de adăugat că întâmplarea a avut loc la Consiliul naţional pentru reforme condus chiar de preşedinte Petro Poroşenko şi prim-ministru Arseniy Yatseniuk. Amândoi au vorbit şi ei în rusă. Atitudinea politicienilor faţă de limba ucraineană o vom mai discuta, dar nu aici. La încheierea scandalului s-a pronunţat şi premierul, chemându-l pe Saakaşvili să părăsească Ucraina şi numindu-l clown politic.

Saakasvili contra-ataca

Cauza a fost una şi aceeaşi – Saakaşvili i-a învinuit pe majoritatea politicienilor din guvern şi parlament în corupţie de cel mai înalt nivel, şi a propus Parchetului General să verifice probele acesteia demonstrate de el. Ei, reacţia miniştrilor era de aşteptat, nu?
După conflict, pe 23 decembrie, Saakaşvili a organizat la Kiev Forul naţional anti-corupţie. A fost deja forul doi, după Odesa, – dar trebuie să mai intre pe listă cel puţin cinci oraşe mari din ţară. Obiectivul lui a fost „să vorbesc direct cu societate civilă despre lucrurile discutate la Consiliul pentru reforme”… Seamănă a începutul unei campanii politice.
S-au adunat reprezentanţii platformei democratice din Blocul lui Petro Poroşentko, din Samopomich, activişti din societate civilă.
Grupul politicienilor în jurul lui Saakaşvili devine din ce în ce mai clar. În primul rând se numără printre ele „cardinalul cenuşiu”, consilierul georgianului Saşa Borovik, fostul vice-ministru al economiei. Sunt zvonuri şi zvonuri că este legat cu reprezentanţii Statelor Unite, fiind o legătură directă între SUA şi politicienii din Kiev. În afară de el sunt de numit reprezentanţii platformei liberale a fracţiunii Blocului Poroşenko – Serhiy Leshchenko şi Svitlana Zalişciuk, şefii partidelor Alianţa Democrată Vasyl Hatsko şi Forţa Oamenilor Oleksandr Solontai. Astfel, forul a fost organizat de reprezentanţii tinerei generaţii a politicienilor ucraineni. În culoare se vorbea despre crearea unui partid nou, de dreaptă, şi cu finanţare deschisă şi publică. Au participat foarte mulţi politicieni actuali cu imagine de reformatori, din diverse partide şi chiar din trecut, – adică încă din timpurile lui Kucima şi Ianukovici.

Coruptia, boala strategica

„Avem deja aproape o sută de deputaţi care ne susţin în Parlament, care îl susţin pe Saakaşvili”, – a declarat Borovik. Dar a subliniat că toţi dintre ei sunt parea echipei lui Petro Poroşenko. Acesta a salutat şi el participanţii adunării.
Fostul şef al Serviciul Securităţii Valentyn Nalyvaichenko a învinuit în corupţie nu doar guvernul, dar şi înconjurarea preşedintelui. A declarat că aceasta „doar în anul 2015 au furat la stat cincisprezece miliarde de dolari”. În primul rând este vorbă de protege-ul preşedintelui, omul de afaceri Ihor Kononenko.
Cunoscutul ziarist ucrainean pe filiera anti-corupţie Serhiy Leshchenko s-a alăturat şi el mişcării. „Vă invit pentru unire în toate locurile posibile, – Ucraina este pe locul doi în lume în ceea ce priveşte corupţia. Iar obiectivul nostru este să creăm un mediu toxic pentru corupţionari aici”.
Dacă nu au fost de ajuns georgienii, s-au văzut pe for şi reprezentanţii opoziţiei ruseşti. Este o tradiţie proastă în Ucraina, cauzată de complex puternic de inferioritate, – să-i invite oriunde pe ruşi. Reprezentantul a fost businessman-ul Evgeniy Chichvarkin, care a citit scrisoare de salut din partea „barinului”, a liderului opoziţiei Mihail Hodorkovski. Acesta este sigur că Saakaşvili va deveni cu siguranţă premier.

Un nou Maidan?

Saakaşvili a participat la adunare în poziţia liderului clar, care singurul se bate împotriva hidrei corupţiei ucrainene. „Mai mult de 80% de ucraineni, inclusiv şi noi înşine, credem că corupţia este principalul obstacol pe calea binestării ucrainene. Invităm pe toţi conaţionalii noştri să ne unim pentru a lupta împotriva acestui rău”, – a declarat Saakaşvili. „Politicienii au făcut din Ucraina o vacă cu lapte. Cu toate că vaca a murit demult, ei nu se mai pot opri. Guvernul continuă să folosească schemele corupte. N-a fost niciodată aşa de rău, nici cu Kucima, nici cu „portocalii”, nici cu Ianukovici. Niciodată! Un sfert de secol dăinuie această jefuire a Ucrainei de care suntem martori. Acum 24 de ani Ucraina şi Polonia au fost pe acelaşi nivel. Şi unde-i acuma Polonia? Da Ucraina? De ce? Din cauza corupţiei. Activele ţării se tot reduc, dar pasivele cresc. Avem un statistic extrem de trist.”
A şi declarat despre crearea unei „Mişcări pentru curăţare”, subliniind însă că aceasta nu va fi partid politic, ci doar un for non-guvernamental. „Mişcării i se poate alătura oricine vrea”, – spun organizatorii. Iar liderul „MPC” declară în mod direct: „Este începutul unui Maidan. Unui Maidan nou.”

Yatseniuk, adevarata miza

Chiar înaintea evenimentului ziariştii se întrebau dacă preşedintele Poroşenko l-a „binecuvântat” pe Saakaşvili pentru asemenea iniţiativă anti-Yatseniuk. Sau dacă Saakaşvili încearcă să intre în mod absolut independent în politica ucraineană.
Se vede că deocamdată sarcina principală a organizatorilor este de a găsi deputaţi loiali pentru mişcare pentru ca să participe împreună cu ei la alegeri antici dacă acestea vor avea loc. Pentru că nu prea are sens să aduni o mişcare de mii de oameni fără să organizezi activitatea politică. Au declarat şi „saakaşviliştii” că lupta împotriva corupţiei este posibilă doar ca proces politic. Majoritatea politicienilor deocamdată monitorizează mişcarea georgianului, fără să aibă o încredere în aceasta. Pentru că nu sunt siguri că ex-preşedinte va rămâne fidel anti-corupţiei şi nu o va părăsi pentru un loc bun pe lista lui Poroşenko în parlament.
Care este viitorul politic al lui Saakaşvili? Să nu uităm că la sfârşitul lunii decembrie trebuia să aibă loc raportul guvernului în parlamentul ucrainean. Însă, cu toate că majoritatea deputaţilor a fost împotriva premierului Arseniy Yatseniuk, cerându-i demisia, raportul nu a avut loc. După aceea, s-au bătut Saakaşvili şi Avakov, iar primele luni ale anului ar putea aduce surprize şi surprize. Cu siguranţă, Saakaşvili este acum cel mai popular politician din Ucraina, iar Yatseniuk – cel mai puţin popular. Şi nu ar fi deloc rău pentru Poroşenko să facă o mică modificare, chiar şi cu preţul alegerilor anticipate.
Mai este o explicaţie. Saakaşvili nu are voie să participe la alegeri prezidenţiale, pentru că preşedintele ţării trebuie să trăiască aici cel puţin zece ani. Iar pentru a fi deputatul parlamentului, timp de reşedinţă este de 5 ani. Iar Saakaşvili are unul singur. Însă, pentru funcţie de prim-ministru, nu există niciun fel de limitări…

Share our work
Răscoala oligarhilor şi pachetul estic al UE

Răscoala oligarhilor şi pachetul estic al UE

Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice ucrainene

Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice de la Kiev

Îmi aduc aminte de câteva discuţii pe parcursul mai multor seminare politice privind integrare la Uniunea Europeană. Eram tânăr şi tot întrebam politicienii vestici, când Ucraina, până la urmă, ar putea adera la UE. Bineînţeles, cauzele de ce nu putea să o facă (şi nici nu poate deocamdată) erau multiple şi persistă acum. Însă, a fost şi o frază permanentă care din când în când tot apărea în discuţii private. Europenii ziceau că Ucraina nu ar fi putut adera singură, – dacă o va face vreodată, va fi într-un pachet comun cu Belarus şi Republica Moldova. Singură – nu.

Belarusul se afla permanent sub regimul prorus şi ultra-sovietic al lui Alexander Lukaşenko, fără dar şi poate un rival al integrării europene. Iar Republica Moldova pe atunci era şi ea sub puterea comunistă a tovarăşului Voronin, şi nu prea se vedea calea de scăpare. Ei, şi europenii spuneau că Ucraina trebuia să aştepte, până când ambele ţări nu doar că vor dori, dar şi vor fi pregătite să adere împreună cu ea la UE. Atunci mi se părea o mare nedreptate. Ar fi fost foarte ciudat ca, de exemplu, Croaţia să aştepte Serbia până când va fi gata ultima să adere şi ea la UE. Atunci, de ce Ucraina trebuie să fie dependentă de vecinii ei? Dar logicul european douazeci de ani de zile tot a rămas neschimbat.

Au deschis şi o reprezentanţă comună a UE pentru Ucraina, Belarus şi Republica Moldova.

Schimbare de regim

Însă, după multe încercări de a schimba puterea în Belarus: am în vedere două încercări de revoluţii: în 2006 şi în 2010, – Uniunea parcă şi-a schimbat viziunea. După venirea democraţilor la putere în Republica Moldova, dar şi Revoluţia Demnităţii în Ucraina, UE a şi început formarea unui nou „package”: Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Acestea trei au semnat acordul de asociere, şi este foarte posibil ca road-map-ul pentru viitoarea aderare le va fi emis în comun. Scop acestui articol ar fi să vedem ce avantaje şi dezavantaje are pentru toate trei, dar şi pentru însăşi UE.

O decizie aparent reuşită. Însă, ca şi întotdeauna, în cazul Uniunii Europene şi al deciziilor ei birocratice, după aceea apare un set de probleme total neprevăzute. Când se forma pachetul, la începutul anului 2014, Europa nu ştia încă de problema şocantă cu Rusia şi ocuparea celor două părţi ale teritoriului ucrainean, – dar şi de fluviul refugiaţilor care au invadat UE după începutul realizării planului rusesc în Siria şi în tot Orientul Mijlociu. Bineînţeles, în momentul de faţă integrarea succesivă a celor trei ţări în UE (având în vedere şi probleme teritoriale vechi şi noi ale acestora) se pune sub semnul întrebăriim prefăcându-se într-una de lungă durată.

Kremlin-ul contra-ataca

Dar mai este o problemă şi mai mare. Rusia nici nu poate percepe şi nici nu vede în cel mai negru coşmar al ei aderarea statelor vecine la UE. Cunoscând planul european, a început să pună obstacole şi să creeze probleme pentru fiecare din acestea. Războiul din Ucraina din 2014-15, se pare, că a fost doar primul pas. A două ţintă este Republica Moldova, cu Rusia încercând să creeze acolo o nouă revoluţie prorusă („toamna” sau, de ce nu, – „iarna rusească”), folosindu-se de fostul (sau şi curentul) reprezentant al grupării mafiotice din Moscova „Solnţevskie”, dl Renato Usatâi. Deocamdată, însă, revolta rusească din R. Moldova, ca şi întotdeauna, nu prea se bucură de susţinerea populaţiei. De aceea, Rusia începe să se folosească de o schemă veche, dar mult mai eficientă. De oligarhii.

Oligarhizare politica

Nu este un mare secret că majoritatea oligarhilor din spaţiul ex-sovietic sunt oameni orientaţi către Federaţia Rusă. Pur şi simplu pentru că Rusia are bani şi piaţă. Astfel, ruşii au schimbat, de exemplu, politica Georgiei cu mâinile oligarhului Bidzina Ivanishvili, în 2012, dându-l afară pe preşedintele reformator Mikheil Saakashvili. În Ucraina Rinat Akhmetov şi Ihor Kolomoiskyi joacă şi ei un rol extrem de important în politica internă. Iar în Republica Moldova Vlad Plahotniuc are toate mijloacele necesare în mână pentru ca să distrugă toate succesele ţării în cei 6 ani de democraţie. Toţi aceştia sunt proprietari ai mediilor majore şi cele mai populare din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. De aceea politica lor se bucură de susţinerea populară, chiar dacă atitudinea faţă de înseşi persoanele oligarhilor menţionaţi este mult mai rezervată.

Toţi dintre aceştia deocamdată se declar a fi proeuropeni şi nu proruşi. Kolomoiskyi chiar a plătit crearea corpurilor voluntare pentru război cu Rusia în Donbas. Însă, se vede că aceşti oligargi nu vor nicidecum permite politicienilor să creeze un sistem economic eficient şi să se lupte real impotriva corupţiei, monopolismului şi intereselor lor proprii. Cele mai importante reforme, cerute de UE, sunt oprite de oligarhi, iar cei mai cinstiţi politicieni sunt daţi afară sub influenţa acestora. Iar în caz dacă UE va fi prea fermă pentru reforme, oligarhii sunt capabili să oprească ei înşişi drumul ţărilor respective către UE şi să le facă aliatele Rusiei în care sunt totdeauna bineveniţi. Sistemul este gândit ideal.

Reduta ucraineana

Dar se vede să în Ucraina ar putea da greş. Problema constă în faptul că Ucraina este prea mare pentru un singur oligarh. Iar când sunt mai mulţi, încep să se lupte între ei. Asemenea lucru s-a şi întâmplat în Ucraina în ultimii doi ani, când Rinat Akhmetov a început războiul contra lui Ihor Kolomoiskyi. Primul practic controlează majoritatea miniştrilor din guvernul lui Iaţeniuk (sunt zvonuri, dar bineîntemeiate), iar al doilea deocamdată a fost foarte apropiat de preşedintele Poroşenko, şi-a şi creat o armată proprie şi un partid Ukrop. Liderul Ukropului, o marionetă a lui Kolomoiskyi, Hennadiy Korban a fost arestat pe 1 noiembrie (la Halloween!) de SBU, învinuit de fraude şi furtul banilor. Conform declaraţiilor reprezentanţilor oficiali, un grup întreg criminal, mai mult sau mai puţin legat de Kolomoiskyi, are să fie arestat în Ucraina. Totodată, Kolomoiskyi începe un război deschis împotriva lui Poroşenko, oligarhul şi el, dar mai mic. Situaţia seamănă cu relaţii „prietenoase” între Plahotniuc şi Vlad Filat, nu? Dacă lupta crâncenă între oligarhi în Ucraina se va rezulta în reforme politice, economice şi juridice, acest lucru va da şansa celor trei ţări să se integreze mai repede în UE. Deocamdată, însă, este de aşteptat dezvoltarea evenimentelor. O nouă răscoală în Ucraina, Moldova fără premier… Georgia e la rând?

Share our work
Eminenţa cenuşie a politicii ucrainene

Eminenţa cenuşie a politicii ucrainene

UKROP, un nou proiect politic al oligarhiei?

UKROP, un nou proiect politic al oligarhiei?

În Vest nu prea se ştie numele lui, cel puţin printre ziarişti şi oameni simpli. De fapt, printre oamenii de influenţă în Ucraina, în afară de politicieni, este cât de cât cunoscut doar Rinat Ahmetov. Care acum nu mai este cunoscut în Ucraina într-atât, încât nu apare nici la TV, nici în discuţii, – doar în câteva afaceri legate de surse de energie… Însă, oligarhul numărul 1 demult a devenit el. Omul de afaceri din Dnipropetrovsk, eminenţa cenuşie a politicii ucrainene, cel care se poate lupta uşor împotriva puterii din Ucraina – Ihor Kolomoiskyi. Liderul grupului financiar „Privat”, al companiilor de petrol şi gaz, al posturilor de TV, printre care se numără unul cel mai popular din ţară – 1+1, echipa de fotbal, finalistul Europa League, Dnipro, linii aeriene ucrainene şi, după zvonuri, al câtorva partide de influenţă…

Mostenire sovietica

De unde a apărut Kolomoiskyi şi ce l-a făcut aşa de puternic? Provine din Dnipropetrovsk, municipul mare în estul Ucrainei, centru metalurgiei şi al rachetelor sovietice. Tocmai de acolo provin toţi baronii-nomenclaturişti din anii nouăzeci, – aproape toţi dintre ei, Leonid Kucima şi echipa lui, lucraseră drept directorii întreprinderilor închise sovietice din oraş, şi după proclamarea independenţei le-a şi vândut cu succes. Kolomoiskyi a terminat şi el o institutie reprezentativa a educaţiei industriale – Institutul metalurgic din Dnipropetrovsk. În anii ’90 şi-a început afacerea care acum a ajuns la câteva miliarde de dolari. Nu în ultimul rând a fost legat de „Prinţesa de gaz”, Iulia Timoşenko. Aceştia doi s-au susţinut reciproc pe tot parcursul de după Revoluţia oranj din 2004 şi puterea „portocalie” până la 2010.

Spre deosebire de Rinat Ahmetov, care îl susţinea pe Ianukovici şi s-a opus în general Revoluţiei din 2014, Kolomoiskyi a susţinut-o. Mai mult, după începutul operaţiunii anti-teroriste din estul ţării, când acelaşi Ahmetov nu a reacţionat prompt, ceea ce aproape i-a nimicit afacerea, Kolomoiskyi a creat armata proprie la Dnipropetrovsk, dar şi batalionul voluntarilor „Dnipro” („Nipru”) care participa la ATO. Oligarhul a promis că la Dnipropetrovsk (regiunea căruia are graniţa cu regiunea Doneţk) nu se va întâmpla nicio răscoală şi nu va apărea nicio bandă teroristă de separatişti. Şi s-a ţinut de cuvânt. Preşedintele Petro Poroşenko l-a numit drept guvernatorul regiunii, şi Kolomoiskyi, mai mult de un an, oprise toate posibile şanse pentru Rusia în regiune. S-a părut că idilia asta va dura mult, cu toate că se şi simţea că nu, – deoarece pentru asemenea ajutor, Kolomoiskyi a dobândit o putere fără margini la Dnipropetrovsk, unul dintre cele mai bogate oraşe din ţară, dar şi în regiune, care este şi ea printre primele.

Interese monopoliste

La un moment dat s-a evidenţiat o mare diferenţă între poziţia noii puteri, – dar mai mult poziţia donorii internaţionali, care nu vroiau să ofere banii Ucrainei decât cu condiţia reformelor, – şi poziţia lui Kolomoiskyi ce vroia să-şi păstreze poziţia de monopolist în mai multe domenii. Aşadar, guvernul, încetul cu încetul a început să introducă reguli noi, mai drepte, în sectorul liniilor aeriene, unde proprietarul majoritar este Kolomoiskyi, dar şi în sectorul petrolier. Până acum regulile au fost prescrise astfel ca să-l favorizeze pe oligarhul din Dnipropetrovsk. Chiar la compania de stat, Ukrnafta, unde Kolomoiskyi a fost acţionar minoritar, tocmai el avea dreptul exclusiv să nominalizeze conducerea şi să definească politica companiei, dar şi preţuri pentru produsele petroliere. Or, în martie 2015 statul nu mai putea răbda şi a schimbat conducerea la câteva întreprinderi unde avea majoritate de acţiuni. Şi Kolomoiskyi s-a revoltat. A plecat din caboinetul guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk şi a început o campanie subtilă împotriva puterii la propriile lui posturi de televiziune. Ar putea fi oarecum comparabil cu Dan Voiculescu în România anilor 2005-2010… Armata lui personală a blocat intrarea la majoritatea întreprinderilor care aparţin oligarhului. Şi cu toate că la Kiev situaţia s-a schimbat în favoarea puterii, în mai multe regiuni, unde populaţia e mai săracă, Kolomoiskyi menţine puterea prin mitinguri şi blocaje permanente din partea populaţiei care se teme că va rămâne fără locul de muncă şi salarii, dacă el va pierde controlul asupra întreprinderilor.

Strategia Ukrop

Ca să recâştige Kievul, Kolomoiskyi a şi creat un nou partid. L-a numit „Ukrop”, – un pic mai departe vom şi explica, de ce. Cu toate că, după zvonuri, tocmai el controlează partidele „Svoboda” (ultranaţionaliştii, care au participat la un miting şi o bătaie sângeroasă cu Garda Naţională în faţă parlamentului pe 31 august rezultând în moartea unuia dintre gardişti) şi Partidul Radical al lui Oleh Liaşko (foarte des priviţi drept clowni politici şi populişti), nu era de ajuns. Vroia un partid care să exploateze tema războiului şi a patriotismului. Aşa a şi apărut un nou proiect.

„Ukrop” este un cuvânt rusesc, – înseamnă „mărar”. Cu toate că în ucraineană cuvântul sună „krip”, tocmai în rusă termenul a dobândit simbolismul necesar.

În 2013, unul din cei mai cunoscuţi show-men din Rusia, Ivan Urgant, a făcut un calambur la un show culinar de la TV: „Acum sfărâm mărarul (ukrop), parcă un comisar sovietic pe ţăranii ucraineni…” Şi tot studioul râdea… Aceste „glume” în timpul războiului cu Rusia s-au prefăcut într-o denumirea rusească vulgară a ucrainenilor – „ukropii” sau „ukrii”, care au început să-se pronunţe cu ură şi au substituit vechea denumirea dispreţuitoare şi „blândă” – „haholii”. Acum ruşii îi urăsc pe ucraineni, nu-i dispreţuiesc ca înainte. Şi anume această denumire de Ukrop a devenit foarte populară, – la început în reţele sociale ucrainene, iar pe urmă şi în segmentul politico-militar. Aşa s-a şi hotărât Kolomoiskyi să-şi numească noul partid. Şi l-a pus drept şeful acestuia un cunoscut amic al său, specialistul raider Hennadiy Korban. Campania Ukropului ţine de patriotism şi de proclamarea lor înşişi drept singurii patrioţi ai Ucrainei, iar reprezentanţii puterii – drept colaboranţii Kremlinului…

La ultimele alegeri din Cernihiv reprezentanţii „patrioţilor” din Ukrop a început să facă cadouri la populaţie, sacoşe cu produse alimentare, „hrişcă”. Cozile după aceasta au fost de câţiva kilometri buni, dar şi scandaluri mari. Korban a fost învins, totuşi. Acum Ukropul aşteaptă alegeri comunale, – şi e foarte probabil că va câştiga multe locuri în primăriile regiunii Dnipropetrovsk. Dar, văzându-i poziţia, este prea puţin posibil că şi locuitorii altor regiuni îi vor susţine.

Share our work