Afganistan ar putea primi 4,1 miliarde de dolari pentru armata

, ,
 

NATO va acorda 4,1 miliarde de dolari pentru finanţarea armatei afgane după retragerea trupelor combatante, la sfârşitul anului 2014, a declarat joi preşedintele afgan Hamid Karzai, care a prezentat drept sigură semnarea unui acord pe această temă.
Potrivit explicaţiilor mai multor oficiali occidentali, neconfirmate de guvernul afgan, această sumă echivalează cu o reducere de facto a numărului de trupe afgane, care ar scădea de la 352.000 la 228.000 de poliţişti şi soldaţi. Un responsabil occidental a afirmat că cifra de 4,1 miliarde dolari, din care se scad 500 de milioane pe care-i va plăti Kabulul, a fost „o estimare iniţială” a sumei pe care comunitatea internaţională o va plăti pentru forţele de securitate afgane, care va fi certificată în cadrul Conferinţei de la Chicago privind Afganistanul din luna mai.
Unele state membre ale coaliţiei nu sunt însă de acord cu această sumă, a precizat o altă sursă occidentală. „S-a stabilit ca după 2014 şi pentru următorii zece ani, până în 2024, comunitatea internaţională condusă de Statele Unite, Europa şi alte ţări, să plătească 4,1 miliarde dolari pe an pentru armata noastră şi alte forţe armate”, a spus Karzai în cadrul unei ceremonii militare.
„Astăzi, armata şi poliţia, cu 352.000 oameni, costă 6 miliarde dolari. Cu 4,1 miliarde de euro, se vor finanţa 228.000 de oameni. Este un calcul aritmetic”, a afirmat un oficial occidental la Kabul, în timp ce o altă sursă occidentală a confirmat că „suma de bani şi numărul de trupe sunt legate” între ele.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *