Turcia si Vestul: indepartare sau disociere? (I)


 

Turcia, enigma geopolitica de la Marea Neagra

Turcia, enigma geopolitica de la Marea Neagra

Dupa 2000, politica externa a Turciei s-a schimbat si s-a nuantat considerabil. Comentariile pripite si epidermice vorbesc despre o indepartare evidenta de Occident. De Europa Occidentala, pentru ca perspectivele de integrare europeana ale statului eurasiatic de la Marea Neagra sunt tot mai problematice, iar de Statele Unite ca urmare a unor noi abordari de politica interna si externa ale Ankarei, care nu mai urmeaza ca aliat subaltern constiincios linia Washingtonului.

Relatiile turco-americane sunt mai complexe, in materie de politica externa, decat cele cu statele membre ale UE. Explicatia e simpla: 1. Ankara este principalul si cel mai puternic aliat politico-militar al Washingtonului in zona, prin NATO si 2. Statele Unite se confrunta cu mari sfidari si in acelasi timp au mari interese in zona. Opinia americana este divizata in ce priveste aprecierea noului curs de politica externa a Turciei, dar presedintele Obama a exprimat in mod clar pozitia oficiala a Administratiei: “Stiu ca sunt unii care vor sa puna in discutie viitorul Turciei… El nu este acolo unde Estul si Vestul asu pozitii divergente, ci acolo unde ele merg impreuna”. Comentatorii si oamenii poltici  din SUA trec insa peste aceasta atitudine transant formulata si evalueaza plusurile si minusurile noului demers international al Ankarei in functie de interesele americane. Toata lumea este de acord ca, in ultimul deceniu, Turcia a  produs un reviriment economic, pe care criza mondiala nu l-a putut afecta in mod sensinbil, cel putin in primul ei val. Dar in materie de agenda interna-externa a Ankarei, exegetii americani se fixeaza si se disputa intre ei pe trei teme principale: democratizarea, nationalismul si islamismul.

Democratizarea. Reactia mai supla, mai putin musculoasa, a regimului Erdogan fata de diversele forte sau personalitati turce aflate in opozitie cu regimul, ca si abolirea rolului preeminent al varfurilor militare in sfera politicului da, sau mai potrivit spus, ar trebui sa dea satisfactie Washingtonului. Dar initiativele din ultimii ani ale Ankarei in abordarea complexei problematici din Orientul Mijlociu, indeosebi relatiile cu Iranul sau Siria, conflictul israeliano-palestinian, relatiile bilaterale cu Israelul, sunt distincte de abordarile aliatului american, intrand uneori chiar in contradictie cu ele. Si totusi, Washingtonul oficial nu poate sa nu aprecieze potentialul de soft power al Turciei in vastul si greu gestionabilul areal geopolitic medio-oriental. Un potential care, dimpotriva, poate servi stabilitatii in zona iar prin aceasta ar fi de folos si intereselor americane. Armonizarea pozitiilor Washingtonului si Ankarei fata de statele din Magreb si zona Golfului antrenate in valul de schimbari ale primaverii arabe pune surdina interpretarilor pe marginea tipului de democratizare din Turcia si angajeaza dialogul turco-american pe calea pragmatismului.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *