de Corneliu Vlad | aug. 28, 2011 | Turcia, UE, Uncategorized @ro
O ziarista straina care locuieste de mai multa vreme in Turcia, calatoreste mult prin tara si scrie chiar si in presa turca, Charlotte McPherson, publica in cotidianul “Zaman”, intr-o zi de 4 iulie, Ziua Americii, un articol care se chema “Patriotismul este in crestere”. Articol in care afirma: “Dupa propriile mele observatii, Turcia tinde sa fie foarte nationalista”. Nationalista, dar nu neaparat in sens negativ, caci ziarista nici nu critica, dar nici nu lauda, ci doar constata perceptia individuala intens pozitiva a cetatenilor turci asupra tarii si statului lor. Cu un alt prilej, intr-un alt articol, aceeasi ziarista observa cat de multe zile de sarbatoare nationala sunt celebrate anual in Turcia si cat de multe steaguri sunt arborate in aceste ocazii.
Dar insemnele nationale nu sunt expuse oricum si oriunde, mai remarca ziarista. Nu precum culorile nationale rosu-alb-albastru si stelutele de pe drapelul american sau frunza de artar de pe cel canadian, care pot fi intalnite pe cele mai felurite obiecte, de la sticlele de bauturi racoritoare pana la mingile de fotbal sau tricourile de timp liber. Un prezentator popular de la un post de televiziune din Turcia a avut nefericita inspiratie sa se prezinte intr-o emisiune cu un obiect oarecare pe care era imprimata semiluna de pe drapelul national si reactia publicului a fost deosebit de vehement dezaprobatoare. “Este o insulta grava sa faci glume cu insemnele nationale, de pilda cu steagul lui Ataturk”, atrage atentia ziarista, care sfatuieste in aceasta privinta ca “atunci cand esti nou venit in Turcia, trebuie sa tii seama de faptul ca turcii sunt foarte severi la criticile facute la adresa natiunii sau guvernului lor si nu le place sa faci aprecieri negative” pe asemenea subiecte.
De altfel, scrie colaboratoarea ziarului “Zaman” intr-un alt articol, care se intituleaza “Mandrie nationala”, in desele sale calatorii prin tara i s-a intamplat sa auda frecvent, la feluritii ei interlocutori, expresia “Ne mutlu Turkum diyene”, adica “Fericit este acela care poate sa spuna Sunt turc”. Este una dintre cele mai folosite expresii in Turcia si ea “reflecta asumarea valorilor nationale si atasamantul fata de patrie care definesc majoritatea populatiei tarii”. Turcii, mai scrie ziarista din America, fac sarbatori populare de 23 aprilie, Ziua Suveranitatii nationale si Ziua Copilului, 19 mai – comemorarea lui Ataturk si Ziua Tineretului si Sportului, 30 august – Ziua Victoriei in razboiul pentru independenta, 29 octombrie – Ziua Republicii si 10 noiembrie, cand se reculeg printr-un minut de tacere la ora 9.05, caci e ziua disparitiei fondatorului statului turc modern, Ataturk.
de Corneliu Vlad | aug. 11, 2011 | Știri, Turcia, Uncategorized @ro
Turcia nu este membru al UE, dar Europa Unita este interesata sa colaboreze cu Ankara in multe privinte si, nu in ultimul rand, in eforturile de a pune stavila valurilor de imigranti care asalteaza, via Turcia, spatiul Schengen si, in general, frontierele europene. La Bruxelles se apreciaza ca aproximativ 80 la suta din imigrantii care au intrat din imensele spatii ale Asiei in 2011 in Europa au ales calea Turcia-Grecia. In noiembrie 2010, Grecia a solicitat agentiei europene care coordoneaza supravegherea frontierelor UE (Frontex) desfasurarea a circa 200 de experti la granita sa terestra cu Turcia, in Tracia orientala. Prezenta lor ar fi diminuat cu 44 la suta intrarile ilegale pe teritoriul grec, deci european. In aceeasi idee, Grecia a anuntat, in ianuarie 2011, intentia de a construi un baraj de sarma ghimpata de 12, 5 km pe raul Evros, ceea ce a provocat reactii controversate. Uniunea Europeana a exprimat rezerve in privinta oportunitatii si eficacitatii unei asemenea solutii pe termen lung si a recomandat Greciei sa coopereze mai strans cu Turcia pentru a putea gestiona mai bine fluxul de imigratie clandestina. In schimb Franta, printr-un membru al guvernului, a salutat proiectul, considerand ca demersul Atenei „nu inseamna restaurarea unui fel de Zid al Berlinului”. Iar premierul grec Papandreu s-a grabit sa dea asigurari ca masura nu este indreptata impotriva Turciei. Vicepremierul turc Cemil Cicek a raspus ca tara sa va intelege decizia: „Fiecare tara are dreptul de a lua masurile necesare pe teritoriul sau pentru a mentine securitatea frontierelor”. In martie 2011, Frontex a transformat operatiunea „Poseidon” de combatere a imigratiei ilegale intr-una permanenta, ce include patrule la granita greco-turca. Se are in vedere extinderea operatiunii, pentru a ingloba si granita bulgaro-turca. Sfidarea imigratiei clandestine acutizeaza, si ea, intrebarea: este mai bine ca Turcia sa intre in Uniunea Europeana sau este preferabila conlucrarea prudenta pe care se merge deja de multa vreme?
de Corneliu Vlad | aug. 10, 2011 | Știri, Turcia, Uncategorized @ro
Intr-un interviu pentru ziarul “Hurriyet”, specialistul britanic in materie de “nation brand” Simon Anholt observa ca, in cazul Turciei, “produsul” e mai bun decat “imaginea” si aprecia ca “problema este de a face ca lumea interesata de Turcia sa-si abandoneze prejudecatile sis a fie gata de a-si schimba modul de a judeca”. Asadar, teoretic cel putin, lucrurile n-ar fi chiar atat de complicate, dar cand se intra pe terenul concretului mai e de lucru. Presa turca se ocupa si ea de perceptia tarii in lume, cum face de pilda columnistul Ibrahim Kalin de la ziarul “Zaman” intr-un articol care se cheama “Turcia isi cauta o noua voce pentru a se prezenta”. Isi cauta, de fapt, un nou cognomen, un al treilea nume, pe langa denumirea oficiala (de tipul Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord) si cea curenta (Anglia). Iar in cautarea celui de-al treilea nume pentru Turcia, ziaristul face o scurta retrospectiva istorica. In Evul Mediu, aminteste el, carmuitorii, clerul si literati vorbeau de “turcii cumpliti” (nu s-a pastrat si la noi expresii vechi de tipul “Ho, ca nu vin turcii” sau “Se bat turcii la gura lui”?).In secolele urmatoare, cand Imperiul Otoman a intrat in descrestere, s-a adoptat sintagma “Omul bolnav al Europei”. Dupa dezmembrarea imperiului, statul turc fondat de Ataturk a devenit bun prieten al Occidentului, dar acesta nu a acceptat pe deplin noul partener pentru ca, explica Samuel Huntington, noul stat eurasiatic este vazut ca un spatiu in care coexista propria identitate si aspiratia lui de a se integra lumii occidentale. In sfarsit, in acest inceput de secol, autorii straini care se ocupa de Turcia au lansat conceptul de “neo-otomanism” sau de “neo-kemalism” termeni ce isi propun sa defineasca succinct emergenta economica si politica a tarii in timpul guvernarilor partidului condus de premierul Erdogan.
Si turcii se recomanda, in istorie, prin sintagme consecrate, cum sunt Statul sau Ordinul Familiei lui Osman (Devlet-i- Al- i-Osman) ori Sublima Poarta (Devlet-i- Aliye-yi-Osmaniyye). Pentru Turcia zilelor noastre, cea mai potrivita expresie i se pare editorialistului de la “Zaman” aceea de “Stat Global” (Cihan Devleti), care, spune el, ar reflecta “viziunea global imperiala despre sine si despre lume a turcilor”.
De ce ar fi importanta de gasit, lansat si consacrat aceasta a treia denumire, neoficiala dar definitorie, pentru statul turc de azi, se intreaba autorul articolului din “Zaman”. “Pentru ca spune ceva despre propria identitate”. Turcia, continua el, “se reinventeaza ca o tara tanara, dinamica si increzatoare in sine”. Noul nume al acestei tari,cel mai potrivit, nu a fost insa deocamdata aflat. “Dar un lucru este clar – conchide editorialistul. Prin democratie si pluralism, economie in crestere si dinamica, printr-o politica externa curajoasa, Turcia isi construieste nu numai o noua imagine, ci si o noua identitate”. De fapt, am preciza, mai intai o noua identitate, apoi si o noua imagine. Identiatea se contureaza tot mai precis, la imagine, dupa cum se vede, se mai lucreaza.
de Corneliu Vlad | oct. 4, 2010 | Asia Centrală, Caucaz, Federatia Rusa, Razboi energetic, Știri, UE, Uncategorized @ro
Canalul Eurasia va lega Marea Caspica de Marea Neagra
Rusia si Kazahstanul au reluat ideea de a construi un canal intre Marile Caspica si Azov. Proiect ce vizeaza inlesnirea si potentarea comertului si tranzitului, inclusiv energetic, din Asia Centrala si Caucaz spre Europa, dar care ar implica si Rusia, si China. Pe cei 700 km ai canalului Eurasia ar putea trece, anual, 75 de milioane tone. Lucrarea ar costa 4,5 milioane euro.
Ideea unui canal ponto-caspic nu e noua si are in portofoliu vreo 30 de proiecte, inca din vremea Imperiului Tarist. Sansele de realizare sunt acum mai mari, chiar daca mai trebuie rezolvate probleme de finantare, debitul necesar de apa si impactul ecologic.
Adversarii proiectului sustin ca el ar fi inutil, ca nici infrastructura existenta, in care se includ Caspian Pipeline Consortium, Baku-Ceyhan, Atyran-Samara, Baku-Novorossiisk, Canalul Volga-Don, nu este pe deplin utilizata.
Dar promotorii – la cel mai inalt nivel – ai proiectului, din Rusia si Kazahstan, au in vedere motivatii ce depasesc planul strict economic. In 2007, presedintele Putin vorbea de extinderea cailor de apa interne ale Rusiei, catre Marea Neagra si Mediterana, caci, argumenta el, in acest fel s-ar schimba calitativ pozitia geopolitica a Rusiei, in sensul ca ar consolida-o ca putere maritima mondiala. In plus, proiectul Eurasia ar contribui la dezvoltarea regiunilor sudice ale Rusiei si a zonei Caucazului. Politologul rus Aleksandr Dughin adauga ca acest canal va permite Rusiei sa dinamizeze dezvoltarea Kazahstanului si s-ar putea ajunge chiar si la crearea unui cartel al petrolului in zona de tipul OPEC, pentru ca in regiunea caspica se afla circa 6-10 la suta din rezervele mondiale de petrol.
In paralel cu canalul Eurasia, statele din acest areal se gandesc si la alte optiuni de transport, care sa implice China, Azerbaidjanul, Georgia, Afganistanul si Iranul in proiecte regionale si globale, pea pa si pe uscat. Kazahstanul, care este printre primii 20 de producatori mondiali de petrol si primii 15 expoortatori, nu are acces la mare. Catre 2015, se estimeaza, Kazahstanul va produce 150 milioane tone de petrol, adica dublu fata de 2010, si in aceasta perspective, exportul ar putea pune probleme acute de transport.
Prin canalul Eurasia, spun specialistii, tabla de sah a zonei Caspica-Asia Central, avand protagonisti Rusia, China si Kazahstanul, se va modifica in mod considerabil. Jocurile de putere se vor modifica in mod chiar imprevizibil. Nu degeaba un studio al unor specialist birtanici de prin anii 1970 sustine ca spre jumatatea secolului XXI, zona Caucaz-Asia Centrala va fi una dintre cel mai animate regiuni geopolitice ale lumii.
de Corneliu Vlad | sept. 30, 2010 | Federatia Rusa, România, Știri, Turcia, UE, Uncategorized @ro
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, partizan al axei Berlin-Moscova-Ankara
Cuvantul “axa”, in limbajul politic, incepe sa-si piarda conotatiile nedorite care trimit la axa Berlin-Roma-Tokio din vremea ceui de-al doilea razboi monduial sau la axa Raului, in care presedintele american Reagan ingloba Bagdadul, Phenianul si Teheranul, ca aspiranti la arma nucleara.
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder a lansat, in primavara lui 2010. ideea unei aliante de facto intre Germania, Rusia si Turcia, iar presa europeana nu a ezitat sa o numeasca axa Berlin-Moscova-Ankara. O alianta bazata pe interese comune, argumenteaza Schroeder, dar care merge si mai departe, in sensul unei pozitii mai distincte , mai diferentiate, fata de Washington, cum sustin comentatorii.
La prima vedere, o asemenea alianta are sanse. Variantele bilaterale ale acestui trinom au, toate, traditie istorica si complementaritate actualasevidenta. Rusia si Germania, in ciuda adversitatii lor in cele doua razboaie mondiale (si in cel rece), se regasesc parteneri in gazoductul Nord Stream iar presedintele Medvedev si cancelarul Merkel profileaza un proiect de securitate europeana. Rusia si Turcia isi dezvolta vertiginos relatiile economice in domenii importante si reactiveaza relatia lor speciala, preeminenta, in arealul Marii Negre. Reticenta, mai noua, a Germaniei la integrarea europeana a Turciei in UE nu inseamna deloc dezinteres al Berlinului fata de statul islamic cel mai deschis colaborarii cu Europa si intr-o zona in care are manifesta o atentie particulara de cateva secole.
Interpretand, in felul sau, idea lui Schroeder, ziarul german “Die Welt” scrie: “Uniunea Europeana va fi capabila sa existe independent de centrele de putere care sunt SUA si China daca isi uneste fortele (cu alte centre de putere-n.n.). De aceea, UE trebuie sa-si adanceasca relatiile cu Turcia si sa se asocieze cu Rusia”. Remarca se bazeaza pe faptul ca , pe vremea cand era cancelar, Schroeder s-a opus interventiei militare a SUA si ONU in Irak, tot el este artizanul magistralei energetice germano-ruse Nord Stream si ramane cu tenacitate sustinator activ al includerii Turciei in UE.
Ideea lui Schroeder, lansata intr-un eseu publicat in luna mai 2010, nu a avut, deocamdata(?), parte de reactii oficiale in niciuna din capitalele interesate. Dar un lucru, cel putin, e sigur: proiectul de axa Berlin-Moscova-Ankara nu poate trece neobservat. Poate nici la Bucuresti.
