Liderii Armeniei și Azerbaidjanului vor semna la Washington un acord de pace ‘istoric’, mediat de Statele Unite, pentru a pune capăt conflictului teritorial de zeci de ani dintre cele două foste republici sovietice, a declarat președintele american Donald Trump, relatează mass-media internațională. ‘Mulți lideri au încercat să pună capăt războiului, fără succes, până acum. (Acest lucru se întâmplă acum) datorită lui ‘TRUMP”, a scris Trump seara pe rețeaua sa Truth Social.

Summit istoric

El a precizat că o ceremonie de semnare a acordului de pace va avea loc în timpul acestui ‘summit istoric’, la care vor participa președintele azer Ilham Aliev și premierul armean Nikol Pașinian.
Președintele american îi va primi mai întâi separat pe cei doi lideri și va semna cu fiecare un acord bilateral între Statele Unite și țările lor, înainte de semnarea acordului tripartit la ora locală 16:15 (20:15 GMT).
Potrivit CBS, acordul oferă Statelor Unite drepturi de dezvoltare a unui coridor de 43 de kilometri pe teritoriul armean, care va fi numit ‘Calea Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională’ (TRIPP).
Erevanul a confirmat că premierul armean se va întâlni cu președintele american ‘pentru a consolida parteneriatul strategic dintre Armenia și Statele Unite’. Guvernul armean a adăugat că ‘o întâlnire trilaterală (…) cu Donald Trump și președintele azer (va) avea de asemenea loc pentru a contribui la pacea, dezvoltarea și cooperarea economică în regiune’.
Ultima întâlnire dintre Nikol Pașinian și Ilham Aliev, pe 10 iulie la Abu Dhabi, nu a condus la niciun progres tangibil.

Istorie complexă

Enclava Karabah este recunoscută pe plan internațional ca făcând parte din Azerbaidjan, însă ea a fost controlată timp de trei decenii de separatiștii armeni după un război pe care l-au câștigat în urma destrămării URSS și care a provocat exodul a aproape tuturor azerilor care locuiau acolo.
Baku a recucerit parțial această enclavă în timpul unui nou război în toamna anului 2020, apoi complet în timpul unei ofensive fulger în septembrie 2023, provocând la rândul său exodul a peste 100.000 de armeni din Karabah.
Dorind să depășească conflictul, Baku și Erevan au convenit în martie 2025 asupra textului unui tratat de pace, salutat de unii ca un posibil punct de cotitură în relațiile lor. Însă Baku, victorios, cere ca Armenia să își modifice mai întâi Constituția pentru a renunța oficial la orice pretenții teritoriale asupra Karabah, o măsură care ar rupe legăturile sale cu regiunea, considerată de armeni patria lor ancestrală.
Premierul armean Nikol Pașinian s-a declarat pregătit să se conformeze în interesul unei păci durabile, anunțându-și intenția de a organiza un referendum constituțional în 2027. Însă trauma pierderii enclavei Karabah continuă să divizeze țara sa

Dilema rusă

În ultimii trei ani, conflictul din Nagorno-Karabah a trecut printr-o schimbare radicală de echilibru geopolitic, cu implicații profunde pentru securitatea în Caucazul de Sud. Dacă, în urma războiului din 2020, Rusia părea actorul-cheie care garanta pacea, astăzi rolul său s-a diminuat drastic, în timp ce Statele Unite au revenit în prim-planul medierii, profitând de dezamăgirea profundă a Armeniei față de vechiul său aliat.

După victoria Azerbaidjanului în războiul de 44 de zile din 2020, Moscova a intermediat acordul de încetare a focului din 9 noiembrie și a desfășurat aproximativ 2.000 de militari în calitate de forțe de menținere a păcii pe coridorul Lachin și în zona de contact. Misiunea părea menită să mențină status quo-ul și să evite reizbucnirea ostilităților.

În realitate, Rusia a adoptat o poziție ambiguă, continuând să mențină relații și vânzări de armament atât către Armenia, cât și către Azerbaidjan. Această strategie de „echilibru” a început să fie percepută la Erevan ca o politică de neimplicare, mai ales după ce, în septembrie 2023, Baku a lansat o ofensivă rapidă care a dus la capitularea administrației armene din Nagorno-Karabah.

Forțele ruse de menținere a păcii, criticate deja pentru lipsa de reacție la blocada de pe coridorul Lachin, nu au intervenit decisiv nici în timpul atacului. În aprilie 2024, acestea s-au retras complet, marcând sfârșitul prezenței militare ruse în regiune și, simbolic, pierderea influenței Moscovei asupra dosarului.

Armenia, dezamăgirea față de Moscova

Pentru Erevan, evenimentele din 2023 au reprezentat un punct de cotitură. Liderii armeni au acuzat Rusia că a abandonat angajamentele de securitate din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), fiind mult prea concentrată pe războiul din Ucraina pentru a-și onora obligațiile față de un aliat tradițional.

Această ruptură de încredere a accelerat schimbarea de orientare strategică. Armenia a demarat exerciții militare comune cu Statele Unite, a intensificat dialogul cu Uniunea Europeană și a deschis canale de cooperare economică și militară cu India. În plan politic, tot mai multe voci de la Erevan vorbesc despre necesitatea reducerii dependenței de Moscova și ancorarea fermă în parteneriate occidentale.

În paralel cu declinul influenței ruse, Statele Unite și-au reluat ofensiva diplomatică în Caucaz. După o perioadă în care procesul de mediere fusese monopolizat de Moscova, Washingtonul, alături de UE și Franța, a reintrat în joc, organizând runde de negocieri directe între liderii armeni și azeri.

Un nou echilibru în Caucaz

Dispariția factorului militar rus din Nagorno-Karabah și apropierea Armeniei de Statele Unite marchează o schimbare geopolitică majoră în Caucazul de Sud. Rusia, odinioară arbitru și garant, se vede redusă la statutul de actor marginal, în timp ce Washingtonul recuperează rapid teren. Pentru Armenia, alegerea este clară. Securitatea națională nu mai poate depinde exclusiv de un aliat care, în momentele critice, a ales să privească de la distanță.

Conflictul din Nagorno-Karabah este unul dintre cele mai complexe și persistente litigii teritoriale din spațiul post-sovietic. Zona, locuită majoritar de armeni, dar aflată în interiorul granițelor recunoscute internațional ale Azerbaidjanului, a fost un punct de tensiune timp de peste un secol, cu episoade de violență repetată și implicații geopolitice majore.

Rădăcinile moderne ale conflictului datează din anii 1920, când, în urma consolidării puterii sovietice în Caucaz, Iosif Stalin a decis includerea regiunii Nagorno-Karabah în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan, sub formă de regiune autonomă, în ciuda populației majoritar armene. Decizia, parte a unei politici de „divide et impera”, a semănat semințele unei dispute înghețate.

De-a lungul decadelor sovietice, comunitatea armeană din Karabah a cerut, în repetate rânduri, transferul regiunii către Armenia, dar autoritățile de la Moscova au respins solicitările. Tensiunile au început să escaladeze în anii ’80, pe fondul perestroikăi și al slăbirii controlului central sovietic.

Epoca războiului

În 1988, Sovietul regional din Nagorno-Karabah a votat pentru alipirea la Armenia, declanșând proteste masive și violențe interetnice în Sumgait și alte orașe azere. După prăbușirea URSS, disputa a degenerat într-un război deschis între Armenia și Azerbaidjan (1991–1994).

Conflictul s-a soldat cu zeci de mii de morți și peste un milion de refugiați și persoane strămutate. Armenia și forțele armene din Karabah au ocupat nu doar regiunea propriu-zisă, ci și șapte districte azere adiacente, creând o zonă-tampon strategică.

Acordul de încetare a focului din 1994, mediat de Rusia, a înghețat conflictul, dar nu a rezolvat statutul regiunii.

Între 1994 și 2016, linia de contact a rămas relativ stabilă, dar cu schimburi periodice de foc. Negocierile sub egida Grupului de la Minsk (OSCE), coprezidat de Rusia, SUA și Franța, nu au dus la un acord final. Azerbaidjanul, sprijinit masiv de veniturile petroliere, și-a modernizat armata, pregătindu-se pentru o eventuală revanșă.

În aprilie 2016, „Războiul de patru zile” a arătat că Baku era dispus să recurgă la forță pentru a recupera teritoriile. Deși ofensiva a fost limitată, a marcat începutul unei noi etape de escaladare.

În toamna lui 2020, Azerbaidjanul a lansat o ofensivă majoră, cu sprijin direct din partea Turciei și folosind drone și armament modern. După 44 de zile de lupte intense, Baku a recucerit o mare parte din teritoriile pierdute, inclusiv orașul strategic Shusha.

Acordul de încetare a focului, mediat de Rusia pe 9 noiembrie 2020, a păstrat doar o parte din Nagorno-Karabah sub control armean, legată de Armenia prin coridorul Lachin, supravegheat de forțe ruse de menținere a păcii.

În septembrie 2023, Azerbaidjanul a declanșat o nouă ofensivă fulger, forțând capitularea administrației separatiste din Karabah. În decembrie același an, liderii armeni locali au anunțat autodizolvarea, punând capăt de facto existenței entității separatiste.

Aceasta a marcat nu doar victoria militară a Baku, ci și sfârșitul unei perioade de trei decenii în care Nagorno-Karabah funcționase, cu sprijin armean, ca stat nerecunoscut.