Editorial: La Cernauti n-avem loc nici in morminte


 

ua_chernivtsi_teatrChernivtsi, Czernowitz, Czernowtsy, dar nu Cernauti. Asa inteleg autoritatile ucrainene sa aplice vechea deviza a imparatului Franz Josef  “Viribus Unitis” (Cu forte unite-n.a.) ce se mai pastreaza in Cernautii de astazi. In fundalul statuii poetului Taras Sevcenko din zona centrala, un baner urias aminteste de marcarea a 601 de la prima atestare documentara a Cernautiului de catre Oleksandr Dobrovo. Pentru un turist strain acest Oleksandr nu poate fi decat vreun hatman ucrainean si nu domnul musatin Alexandru cel Bun, in vremea caruia Cernautiul era un targ din Tara de Sus.

Si pe cand poetul national al Ucrainei, nascut in regiunea Kievului, pare sa se simta stapan aici, poetul romanilor, Mihai Eminescu, priveste  intrebator spre pamantul care l-a ocrotit de “geniile rele”, in vreme ce crestetu-i este luminat de o stea. Statuia lui Eminescu afost ridicata cu mare greutate de catre societatea culturala care-i poarta numele, in schimbul amplasarii unei statui a hatmanului Mazepa la Galati. Pe soclu scrie, in limba ucraineana, doar atat: MIHAI EMINESCU 1850-1889, iar deasupra se afla semnatura poetului despre a carui nationalitate privitorul nu poate afla nimic. Cei care au imbratisat politica sovietica prin care s-a incercat crearea “poporului moldovean” pot afla cu satisfactie de pe o tabla memoriala amplasata pe scoala unde a invatat si poetul ca Mihai Eminescu este un “clasic literar al popoarelor roman si moldovean”. De altfel, Ucraina si-a intrecut mentorul si a continuat cu succes divizarea comunitatii romanesti inscriind la recensaminte rubrica “moldovean” si nu putini sunt romanii din nordul Bucovinei care au cazut in aceasta capcana, din ignoranta, nestiinta sau pentru un anume pret. In plus, intre liderii romanilor structurile ucrainene cultiva, cu succes din pacate, dezbinarea, iar sprijinul dat de statul roman este atat de sobtil incat aproape lipseste cu desavarsire.

Limba romana…underground

La Cernauti, pulsul vietii romanesti bate greoi, aproape insesizabil. Pe strada, in magazine sau librarii nu se aude vorba romaneasca. Doar un “Pofta buna!” intr-un restaurant poate sa-ti mai mangaie auzul incordat sa prinda sensul amestecat al limbii ucrainene. Desi la numai cateva zeci de granita, posturile din tara nu pot fi vizionate prin cablu. Nu exista nici posturi de radio locale romanesti. Doar cateva publicatii de limba romana supravietuiesc cu greu, mai ales in aceasta perioada de criza cand grivna s-a prabusit. Deja publicatiile altor minoritati, precum cea evreiasca si cea polona, au fost inchise incat nu au mai primit finantarea pe care autoritatile locale erau obligate sa o asigure. La postul regional de televiziune se difuzeaza cateva zeci de minute de stiri si emisiuni in limba romana, dar care din pacate amintesc de transmisiile din perioada comunista. Ca si in Serbia sau alte tari, romanilor li se permite sa cante si sa joace. La “Noutati Cernauti” poti afla ca “rolul limbii ucrainene este mereu in crestere, mai ales ca limba de stat” si profesorii din scolilele romanesti sunt sfatuiti sa tina seama de acest lucru, cu ocazia unui seminar de metodica. In rest, subiectul zilei, epidemia de gripa, si muzica populara. Tot pe acelasi post de televiziune, la matinalul in limba ucraineana, turistul roman poate zambi usor sarcastic cand o tanara reportera cauta istoria ucraineana printre stancile Carpatilor. Un roman hatru povesteste ca prin anii ’70, un istoric a gasit vetre de civilizatie slava si in vechea fierarie a unui tigan stabilit la marginea unui satromanesc pe la 1940. Acolo unde istoria a fost greu de reinventat, s-au folosit buldozerele. In locul vechii cetati dacice Tetina, care mai apoi a servit domnitorilor moldoveni, a rasarit un turn de televiziune. Pe la 1930, ruinele cetatii date uitarii mai putea fi inca zarite, dupa cum o arata o brosura a societatii romanest “Tetina” din anul 1936.

Istoria romaneasca, la gunoi

In foamea lor de istorie si statalitate, ucrainenii au sters meticulos orice urma a contributiei adusa de romani in dezvoltarea acestui oras, devenit cosmopolit prin incurajarea colonizarilor cu ruteni, polonezi, germani si evrei de catre stapanitorii habsburgi. Cele doua bijuteri ale Cernautiului nu mai pot vorbi despre ctitorii lor. Dupa anexarea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic, s-a creat un fond religios pentru administrarea uriasei averi din acest teritoriu a Mitropoliei Moldovei. Cu o contributie neinsemnata din partea Coroanei si insemnata din partea acestui fond, in vremea mitropolitului Eugeniu Hacman, s-au inaltat Palatul Mitropolitan si o frumoasa catedrala in centru. In vechiul Palat functioneaza astazi Universitatea din Cernauti, iar in locul mitropolitilor romani “stapaneste” Yuriy Fedkovych. Vechea Sala Sinodala, in care fruntasii Bucovinei se pronuntau la 15/28 noiembrie 1918 pentru unire, a fost rebotezata Sala de Marmura. Sala am gasit-o inchisa, iar universitatea aproape pustie din cauza carantinei impuse pentru a face fata valului de gripa noua. Astazi, inscriptia de pe frontispiciul Catedalei Mitropolitane a fost cosmetizata si sta scris  cu litere ale alfabetului slav (in loc de AD) 1844. In fata catedralei, intrata azi in posesia Patriarhiei Ortodoxe Ruse, se afla o statuie impunatoare a mitropolitului roman Eugeniu Hacman, care nu poate face nici ea mai multa lumina pentru ca inscriptiile sunt in ucraineana.

Genocidul memoriei

Calatorului aflat in cautarea Cernautilor romanesti, nu-i ramane decat sa se porneasca spre vechiul cimitir “strajuit” de un monument ce da “slava vesnica eroilor” sovietici si ucraineni. Si aici coltul marilor familii bucovinene devine din ce in ce mai stramt. Intr-o atmosfera sinistra, cu zeci de palcuri de ciori ce si-au aflat salas, descoperi rand pe rand mormintele familiilor Hurmuzachi, Sbierea, Onciul sau Bejan. In rest, cripte in paragina, cu pietre smulse de rau-voitori sau vanatorii de locuri de veci, cruci de pe care frumoasele nume romanesti au fost sterse de vreme fara sa se gaseasca cineva sa le rescrie. Doar Aron Pumnul, parintele spiritual al lui Eminescu, se bucura de mai multe atentie. Locul sau de odihna, aflata in vecinatatea criptei mitropolitilor bucovineni, se infatiseaza bine ingrijit. Din efigia sa, “geniul mare al despteptarii” Bucovinei priveste aspru si taios, neinduplecat in intrebarile sale. Putin mai incolo, Zaharia Voronca, presedintele societatii Arboroasa- infiintata de studentii romani de la Universitatea din Cernauti la 1875, care ar fi vrut sa-si afle aici tihna cea de veci dupa o viata scursa intre peretii inchisorile austriece pentru ca “a plans de mama”, nu are decat neliniste. Lantul care impresoara arboarele ce-i serveste drept monument funerar se strange tot mai mult in jurul bucovinenilor. Langa mormantul sau, in vechile morminte romanesti se aseaza tot mai multe familii ucrainene. Sunt locuri vanate, iar pretul poate ajunge la 50.000 de euro. Oare cand va veni si randul lui Zaharia Voronca sa i se stearga urma?

Patriarhia Moscovei, “ocrotitoarea” romanilor din Bucovina de Nord

Manastirea Banceni, situata la numai 20 de kilometri de Cernauti, a devenit in mai putin de 15 ani un loc de pelerinaj nu numai pentru romanii din nordul Bucovinei, dar si pentru cei din Tara. Am pornit spre acest lacas facand comparatii imaginare  cu manastirile noastre, cu Putna, Voronetul sau Sucevita. La poarta manastirii am gasit cateva masini de Romania, ansamblul manastiresc avand si un hotel. Zidurile initiale ale ansamblului s-au aratat neincapatoare pentru planurile ambitioase ale parintelui-staret Mihail Jar si in afara se lucra la o noua biserica. La ceas de seara, in curtea manastirii domnea linistea. Trecand pragul bisericii am putut asculta un preot ce rostea litanic o slujba in limba rusa si nu in limba romana asa cum stiam ca se face aici, lacasul fiind asezat in inima satelor romanesti. De altfel, folosirea limbii romane este calea pe care Patriarhia Rusa a ales-o pentru a-i atrage de partea sa pe romanii de aici, intrucat in Ucraina este un adevarat Babilon. Aici mai activeaza si Biserica Ortodoxa Ucraineana, necanonica, o biserica ucraineana autocefala, la care se adauga numeroase secte.

Doctrina panslavista

La iesirea din biserica, am remarcat reprezentarea stangace a unei scena a Judecatii de Apoi. Deasupra unui calugar rastignit sta scris in limba romana “Duh Sfant, Duh Sfant, Domnul Savaoth”. Grandoarea dusa la extrem pe care am gasit-o la Banceni nu a reusit sa-mi dea nici macar un strop din pacea sufleteasca si tacerea plina de intelesuri ce domneste intre zidurile manastirilor din nordul Romaniei. Bucovinenii vin in numar la Banceni, aici neexistand biserici ortodoxe romanesti. Vechile lacasuri de cult romanesti se afla azi in posesia altor biserici.

Manastirea imposibila

Nu exista pentru ca Biserica Ortodoxa Rusa a nimicit tentativele romanilor de a avea lacasul lor de cult. Mitropolitul rus Onufrie al Cernautiului si Bucovinei stie ca puterea sa sta in sprijinul si, mai cu seama, numarul credinciosilor romani pe care si i-a apropiat prin lucrari vazute si nevazute, profitand de aversiunea romanilor fata de slujbele in limba ucraineana. Intre lucrarile ascunse se numara si zadarnicerea initiativei unor romani de  a inalta o manastire romaneasca in Codrii Cosminului, loc legendar, unde armata lui Stefan cel Mare a nimicit oastea regelui polonez Albert, nu departe de Banceni. Planurile romanilor, intre care s-a cultivat cu sarg nehotararea si neunirea, au fost zadarnicite de ierarhul rus si numaidecat s-a inceput constructia actualei manastiri de la Banceni, sub privirile parintelui Mihai Jar si obladuirea mitropolitului rus Onufrei. Cu sute de mii de euro pompati de diversi oameni de afaceri, dar si cu daniile facute de romanii orbiti in credinta lor, Banceniul s-a ridicat si extins foarte rapid, iar pastorii rusi (si romani) au devenit tot mai influenti. Din aceasta lupta nevazuta a ramas doar o legenda sau poate un semn. Unii oameni din partea locului povestesc cu mahnire ca in zilele in care s-a inceput ctitorirea manastirii Banceni stejarul lui Stefan cel Mare din Codrii Cosminului s-a uscat. Parintele Mihai Jar, iubit de unii, contestat de altii, mai pastoreste si manastirea de maici de la Boian. Intre zidurile de culoarea cerului senin, la Boian am gasit cateva maicute si niste batrane din sat. In afara de vorba romaneasca a maicutelor, aici stapaneste spiritul ortodoxiei ruse, cu icoane in limba rusa si fotografii de vanzare ale Tarului Nicolae al II-lea.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *