Vine, din nou, momentul acela în care politica încetează să fie un sport de tribună și se întoarce, pentru câteva ore, la proprietarul ei legitim, cetățenii Republicii Moldova. Alegerile parlamentare care urmează nu sunt doar o rundă obișnuită de vot. Ele sunt un test de maturitate pentru Republica Moldova, un examen de direcție dintre Est și Vest, nu ca puncte cardinale, ci ca modele de societate. De o parte, statul de drept, instituții funcționale, o economie ancorată în piața europeană, protecție pentru libertăți și drepturi. De cealaltă, tentația controlului politic asupra instituțiilor, dependențe energetice transformate în instrumente de presiune, o „ordine” care de obicei înseamnă liniște pentru cei puternici și tăcere pentru cei fără putere.

Această alegere nu este abstractă și nu se consumă în slogane. Ea se vede în modul în care trăim zi de zi, cât de predictibile sunt facturile, cât de bine îți apără statul drepturile în fața unui abuz, cât de rapid merge un dosar în instanță, cât de corecte sunt jocurile economice. Direcția europeană înseamnă reguli aplicate tuturor, de la primar până la ministru și de la firmă de cartier până la companie strategică. Direcția opusă înseamnă că regulile se scriu în funcție de cine sună, de cine are un prieten potrivit sau de cine poate manipula frica.

Din 2022, drumul nostru european nu mai e doar dorință, ci un proces formal. Republica Moldova a primit statut de țară candidată și, în 2024, a deschis oficial negocierile de aderare. Acesta este limbajul concret al ireversibilității: capitole, standarde, evaluări, bani și proiecte. Nu e un marș triumfal, ci un șantier complicat, dar e singurul care a demonstrat, în regiune, că aduce investiții, infrastructură și o anume stabilitate a regulilor jocului. Asta punem la vot: continuăm cu pași mărunți, dar clari, sau schimbăm direcția pentru a rămâne, iar, în zona gri a ambiguității geopolitice?

A vorbi despre „Est” și „Vest” ca despre două tabere aproape romantice e comod, dar fals. În realitate, trifurcarea noastră e între unanimitatea legii, arbitrarul puterii și oboseala fatalistă, „oricum nu se schimbă nimic”. Fatalismul, însă, e cel mai periculos adversar al democrației. Nu pentru că ar produce scandal, ci pentru că paralizează. Când nu mai crezi în vot, renunți la singurul instrument pașnic pe care îl ai ca să‑ți aperi viața de fiecare zi împotriva imposturii, corupției și propagandei.

Contextul regional apasă greu. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a răsturnat, în câteva luni, certitudini pe care le credeam solide. Republica Moldova a fost aruncată în bătaia vântului unui război hibrid care amestecă presiuni energetice, șantaj economic, narațiuni toxice și operațiuni clandestine cu obiectiv politic clar, și anume să ne întoarcă din drumul european și să ne țină în logica dependențelor. Nu este o teorie conspiraționistă, iar autoritățile de la Chișinău au descris public mecanismele de interferență externă în procesele electorale recente și în cele care vin.

Acolo unde nu mai poate opri drumuri, propagă frică. Acolo unde nu mai poate cumpăra decizii, cumpără emoții. Narațiunile sunt previzibile: „Europa vă trimite la război”, „Uniunea vă ia identitatea și tradițiile”, „UE e săracă, coruptă și decăzută moral”, „neutralitatea înseamnă să stai deoparte și e suficientă pentru a fi în siguranță”. Toate au un element comun, și anume transformă complexitatea lumii reale într‑o poveste simplă cu un vinovat convenabil. Demontate, se dovedesc fie minciuni, fie jumătăți de adevăr manipulate. Platformele europene care monitorizează dezinformarea au documentat constant astfel de mesaje țintite către publicul din Republica Moldova, exact pentru a descuraja participarea civică și a decredibiliza instituțiile.

Mai există o componentă care nu poate fi ignorată, și anume folosirea instrumentelor politice interne de către actori fugari sau interesați pentru a capta statul din exterior. Am văzut în ultimii ani cum partide‑vehicul, cu finanțări neclare, au mobilizat frustrări reale, dar pentru scopuri cinice. Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un astfel de partid, condus de un politician condamnat pentru fraudă bancară, o decizie care a urmat unei serii de măsuri ale partenerilor noștri europeni și occidentali împotriva rețelelor de destabilizare. Dincolo de speța juridică, lecția e simplă. Atunci când banii murdari intră în politică, democrația devine decor și alegătorul, un simplu figurant.

În același timp, tot ceea ce înseamnă independență reală se construiește, încet, cu proiecte care par tehnice și plictisitoare. Gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău, operaționalizat complet în 2021 și folosit intens în criza energetică din 2022, a creat alternativa vitală la dependența de un singur furnizor. Iar interconectările electrice cu România, precum linia de 400 kV Vulcănești–Chișinău și proiectele aflate în pregătire, reduc treptat capacitatea oricui de a transforma curentul electric în instrument politic.Un kilometru de linie de înaltă tensiune înseamnă, în fapt, un centimetru de libertate în plus.

Pe acest fundal, votul capătă o gravitate aparte. Nu votăm doar un guvern, ci felul în care vom trăi următorii ani. Un Parlament pro‑reformă înseamnă accelerarea negocierilor de aderare, bani europeni mai bine absorbiți, reforme ale justiției cu dinți, administrație digitală și infrastructură care chiar se face. Un Parlament blocat de populisme și nostalgii înseamnă ani pierduți, investiții ratate și o perpetuă reîntoarcere la zero. Iar într‑o regiune în care securitatea nu mai este o presupunere, ci un obiectiv zilnic, stagnarea e o formă mascată de regres.

Se va spune, ca de fiecare dată, că „toți sunt la fel”. E o propoziție comodă, care salvează energia pe moment, dar costă scump pe termen lung. Da, partidele noastre au slăbiciuni reale, iar standardele încă nu sunt acolo unde ni le dorim. Dar diferențele contează. Unii cred în reguli și în asumarea costurilor reformei, ceilalți cred în scurtături și în var de fațadă. Unii își asumă ireversibilitatea drumului european, ceilalți o relativizează până când devine o promisiune fără calendar. A spune că „toți sunt la fel” înseamnă, de fapt, a lăsa pe alții să decidă pentru tine care „la fel” ți se aplică.

Se va spune, iarăși, că „votul meu nu contează”. E fals matematic și dovedit de fiecare scrutin. Diferențele care au făcut și au desfăcut guverne în ultimul deceniu au fost, adesea, de ordinul câtorva mii de voturi, adică de dimensiunea unui cartier, a două sate mari, sau a unei comunități din diaspora motivată. Când stai acasă, nu ești neutru, ci ajuți, prin absență, candidatura cea mai eficientă în a mobiliza nucleul dur sau în a manipula nehotărâții. Absența ta se transformă în prezența altcuiva.

Se va spune, dinspre un anumit colț de Telegram, că „Europa ne va lua copiii pe front”. Este una dintre cele mai cinice intoxicări rostogolite în regiune și aplicate și Republicii Moldova. A însămânța frica de război pentru a paraliza participarea civică e o metodă veche, dar eficientă. Adevărul este clar, și anume democrațiile consolidate tocmai prin participare își cresc reziliența și capacitatea de a descuraja agresiunea. O societate conectată la instituții funcționale, la piețe deschise și la alianțe de valori este mai puțin vulnerabilă la șantaj și destabilizare. Asta este miza, nu „războiul” pe care îl invocă propaganda, ci pacea pe care o ține în picioare o democrație funcțională.

Mai e și argumentul „neutralității”, și anume „suntem neutri, deci nu ne privește”. Neutralitatea constituțională nu e refuzul realității, ci o opțiune de politică externă care funcționează doar dacă ai instituții capabile, economie interconectată și reziliență socială. Altfel, neutralitatea devine un cuvânt frumos, acoperind o vulnerabilitate practică. Când o țară adversă îți cumpără, prin interpuși, politicieni, televiziuni, influenceri, când îți inundă spațiul informațional cu minciuni, când te leagă prin contracte opace de resurse vitale, ce fel de „neutralitate” mai rămâne?

Cei care vă cer să stați acasă mizează pe oboseală și cinism. Ei știu că democrațiile se câștigă la diferență mică, iar manipularea e mai ieftină decât convingerea. De aceea investesc în fake news, în „sondaje” dubioase, în clipuri spectaculoase fără sursă, în „experți” de serviciu care se contrazic singuri în două interviuri consecutive. Remediul e vechi, dar funcționează, și anume igiena informațională. Verificați sursa, căutați două confirmări independente, deschideți un document oficial înainte de a da share unei conspirații satisfăcătoare emoțional. În alegeri, discernământul fiecăruia dintre noi valorează mai mult decât un spot TV.

Înțelegerea mizei nu înseamnă a idealiza Europa. Nicio comunitate politică nu e perfectă, iar Uniunea trece, la rândul ei, prin reforme și tensiuni. Dar bilanțul rece rămâne. Pentru statele care au intrat, calitatea guvernanței a crescut, investițiile au venit, infrastructura s‑a modernizat, iar cetățenii au avut mai multe opțiuni pentru muncă, studii și afaceri. Aderarea nu „rezolvă” automat corupția, dar îți furnizează instrumente, standarde și pârghii prin care instituțiile devin în timp mai robuste. Asta e diferența dintre promisiune și metodă.

Pe harta vulnerabilităților noastre, energia a fost întotdeauna un capitol special. De aceea proiectele care ne conectează la piața energetică europeană, fie că vorbim de gazoduct sau de interconectările electrice, au și un sens politic, nu doar economic. Ele reduc pârghiile prin care se poate face șantaj. Când poți alege, ești mai liber, iar atunci când depinzi, ești mai „negociabil”. Faptul că astăzi discutăm despre linii de înaltă tensiune noi și despre rute alternative de gaze nu este poate spectaculos în știrile serii, dar creează, cărămidă cu cărămidă, suveranitate aplicată.

Votul are și o dimensiune morală, nu doar una practică. El e contractul nostru de cetățeni unii cu alții. Când ne prezentăm la urne, recunoaștem că trăim într‑o comunitate și că acceptăm regulile acesteia, chiar și atunci când rezultatul nu ne convine. Legitimitatea nu e doar aritmetică, ci și percepție. Cu cât participarea este mai mare, cu atât scade spațiul pentru contestări neîntemeiate, pentru proteste „spontane” cu finanțare opacă, pentru tentative de a dinamita încrederea în instituții prin provocări violente. Într‑o perioadă în care am văzut cum se pot inflama artificial străzile, o prezență masivă la vot e un act de igienă civică.

Unii cititori se vor întreba ce pot face concret, dincolo de a merge la vot. Răspunsurile sunt mai la îndemână decât par. Vorbiți cu părinții și bunicii, explicați‑le calm ce înseamnă integrarea europeană dincolo de slogane.

De asemenea, e sănătos să ne imunizăm împotriva așteptărilor nerealiste. Nicio guvernare nu poate schimba totul peste noapte, iar negocierile de aderare sunt un maraton, nu un sprint. Important e să se miște în direcția corectă, să livreze pe capitole concrete și să mențină presiunea reformei acolo unde doare mai tare: justiție, anticorupție, piață concurențială, administrație. Alegerile nu sunt sfârșitul, ci începutul unui ciclu de responsabilizare.

Mass‑media internațională privește scrutinul nostru ca pe un moment de cotitură pentru parcursul european al țării. Și o face cu un ochi pe Tiraspol și cu altul pe Kiev. Nu pentru că ar exagera, ci pentru că miza noastră internă are ecouri directe în securitatea regională. O R. Moldova stabilă, conectată la reguli și piețe europene, e o piesă în plus de stabilitate într‑un colț de continent frământat. O R. Moldova ezitantă devine, inevitabil, o slăbiciune exploatabilă. E un adevăr rece, dar util ca să ne calibrăm decizia.

În fine, să spunem lucrurilor pe nume. Nu e „Est versus Vest” în sensul unei competiții de mândrii, ci un referendum existențial despre felul în care vrem să fim guvernați. Vrem reguli, sau oameni care decid în locul regulilor? Vrem instituții care se țin după proceduri, sau instituții care se țin după telefon? Vrem o economie care atrage investiții pentru că oferă predictibilitate, sau o economie care gonește investitorii pentru că vinde influență? Răspunsul nu e în discursurile noastre publice, oricât de inspirate ar fi, ci în urne.

Când punem ștampila, nu bifăm un ideal, ci alegem o direcție posibilă. Dacă greșim, democrația ne lasă să corectăm la următorul tur. Dacă abandonăm, alții vor decide în locul nostru. Și deseori acei „alții” nu au pe agendă interesul public. De aceea, indiferent ce credeți despre partide și lideri, indiferent cât de frustrant vi s-a părut ritmul schimbărilor, indiferent cât de obosiți sunteți de scandal, mergeți la vot. E singurul moment în care statul vă aparține, în care vocea fiecăruia cântărește la fel, în care diferența dintre „nu se poate” și „se poate” se măsoară în pașii făcuți până la secția de votare.

Alegerile parlamentare care vin sunt examenul nostru. Nu pentru că cineva din afară ne pune la încercare, ci pentru că, după trei decenii, suntem datori să ne hotărâm cine vrem să fim. Într‑o lume ce se reașază mai turbulent decât am vrea, Republica Moldova are două opțiuni: să rămână obiectul planurilor altora sau să fie subiectul propriului destin.

Drumul european este greu, dar este al nostru și vine la pachet cu responsabilități, standarde, muncă. Alternativa este o comoditate toxică, ieftină pe termen scurt și insuportabilă pe termen lung. Între Est și Vest, alegeți, de fapt, între frică și demnitate, între dependență și libertate, între tăcere și voce. Restul sunt zgomote.

În ziua votului, luați cu voi această idee simplă. Democrația nu e o promisiune a politicienilor, ci o construcție a cetățenilor. Și se construiește, cu adevărat, o dată la câțiva ani, în cabina de vot. După aceea, vom avea cu toții dreptul, dar mai ales datoria, de a cere rezultatele pe care le merităm.

Ieșiți la vot. E cel mai scurt drum dintre Republica Moldova pe care o avem și Republica Moldova pe care o vrem!