Relațiile bilaterale turco-române s-au dezvoltat semnificativ în ultimele decenii, reflectând schimbările geopolitice din regiunea Mării Negre. De la o colaborare bilaterală moderată în primele decade post-Război Rece, axată inițial pe integrarea euro-atlantică, cele două state și-au intensificat relațiile economice, s-au angajat într-un parteneriat strategic și au devenit actori esențiali în asigurarea securității flancului estic al NATO.

Evoluția relațiilor bilaterale

În primii ani după Revoluție, România nu a avut o strategie clar definită privind regiunea Mării Negre, prioritatea fiind tranziția la economia de piață și consolidarea structurilor democratice. În ceea ce privește relațiile externe, integrarea europeană și în structurile NATO reprezentau principalul obiectiv, astfel relațiile cu Turcia și alte state riverane Mării Negre au fost lăsate pe plan secund. În această perioadă, atât România cât și Turcia susțineau conceptul de „mare închisă”, conform Convenției de la Montreux din 1936, care reglementează traficul naval prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. România a sprijinit aderarea Turciei la Uniunea Europeană, chiar înainte de propria aderare în 2007. Turcia, la rândul ei a fost unul dintre principalii suporteri ai aderării României la NATO, obiectiv realizat în 2004.

Până de curând, opinia publică din România evalua pozitiv politica turcă. Potrivit unui sondaj Eurobarometru din 2008, România a înregistrat cel mai ridicat procent, respectiv 64%, al cetățenilor europeni care sprijineau aderarea Turciei la UE în rândul statelor membre. Mai mult, conform unui alt sondaj, Transatlantic Trends din 2009, 51% dintre români considerau că turcii împărtășesc valorile occidentale, în timp ce doar 34% dintre turci erau de aceeași părere. Un studiu mai recent din anul 2020 realizat de Güven Güngör, și mai limitat ca scop, având ca grup țintă studenți români, a arătat că aceștia aveau, în general, o percepție pozitivă despre Turcia și relațiile bilaterale româno-turce. În ciuda acestei imagini pozitive, majoritatea respondenților și-au exprimat scepticismul cu privire la alinierea Turciei cu valorile și politicile europene, reflectând evoluțiile politice interne recente din Turcia.

După aderarea la NATO în 2004, politica României s-a schimbat, aceasta promovând ideea de internaționalizare a Mării Negre, drept soluție la provocările de securitate regionale. Documente oficiale, precum Strategia Națională de Securitate din 2007, au recunoscut importanța geopolitică a regiunii și rolul-cheie al României în securitatea regională. Noua orientare a fost și rezultatul temerilor istorice privind extinderea influenței rusești în spațiul post-sovietic. Deși inițial România a încercat să coopteze Rusia într-o structură de cooperare regională prin Forumul Mării Negre din 2005 – inițiativă eșuată din cauza refuzului Rusiei, mai târziu România a susținut extinderea prezenței militare a SUA și NATO în regiune, precum și inițiative politice și de securitate precum Black Sea Synergy, cu scopul de a rezolvare conflictele regionale „înghețate” și de a limita influența rusească. Însă aceste demersuri s-au lovit de rezistență din partea unor state membre UE și de lipsa unui sprijin financiar adecvat.

După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 România a inițiat formatul „București 9”(B9) care reunește nouă state NATO situate pe granița estică a alianței pentru consolidarea securității flancului estic – considerat de Zoltán Lechner de la Universitatea din Pécs cel mai relevant format de cooperare est europeană -, și s-a implicat în inițiativa celor Trei Mări- o platformă politică care reunește 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Mările Adriatică, Baltică și Neagră cu obiectivul de a stimula cooperarea regională, reduce decalajele de dezvoltare economică și reduce dependența de gazul rusesc. Mai mult, România a propus și înființarea unei flotile navale multinaționale NATO în Marea Neagră, propunere respinsă de Bulgaria.

În aceeași perioadă, Turcia a trecut printr-un proces de redefinire a relațiilor cu Rusia. S-a concentrat pe cooperare economică, în special în domeniul energiei, și pe o politică care promovează rezolvarea conflictelor regionale la nivel regional fără implicare externă, urmărind astfel limitarea influenței SUA. Abordarea este una pragmatică dar și extrem de flexibilă, schimbându-se în funcție de context. Dacă în 2015 Ankara a adoptat o poziție mai critică la adresa Rusiei datorită intereselor divergente în Siria, după tentativa eșuată de lovitură de stat din 2016, dialogul cu Kremlinul a fost reluat, Turcia asumându-și o politică externă mai asertivă și autonomă, adesa în discordanță cu politica NATO.

Invazia Ucrainei de către Rusia a accentuat riscurile de securitate pentru România, care a răspuns cu sancțiuni, creșterea bugetului de apărare și investiții majore în echipament de apărare, incluzând achiziția aeronavelor F-35. Turcia, între timp, a dezvoltat o politică complexă: pe de o parte sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, respinge scenariul dominației rusești în regiune și participă la exercițiile NATO, iar pe de altă parte folosește controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele pentru a limita prezența navală NATO și menține relații economice cu Rusia. În timp ce România consideră Rusia o amenințare directă, Turcia tratează revizionismul rusesc drept provocare strategică.

Chiar dacă în prezent România are o poziție ferm pro-occidentală, aliniată NATO, perspectiva privind rolul viitor al României în regiune devine tot mai fragilă în contextul transformărilor globale și interne. Revenirea lui Donald Trump la conducerea SUA a accentuat incertitudinea geopolitică. Pe plan intern, nemulțumirea față de creșterea inegalităților sociale și pierderea încrederii în partidele politice tradiționale au favorizat ascensiunea mișcărilor populiste de dreapta și a formațiunilor anti-sistem, care pun la îndoială orientarea pro-occidentală a României, promovând o politică externă și de securitate de tip „suveranist”. Deși alegerile prezidențiale din mai 2025 au fost câștigate de candidatul pro-european, stabilitatea politică a țării a fost afectată.

Conform lui Meral Balcı, profesor asociat la Universitatea Marmara (interviu dat Agenției de presă Anadolu) alegerea președintelui Nicușor Dan este pozitivă pentru dezvoltarea relațiilor turco-române, datorită orientării pro-UE și pro-NATO a noului președinte, având în vedere că cele două state dezvoltă strategii comune de a apărare a regiunii Mării Negre ca și membre NATO. De asemenea, România și Turcia se regăsesc într-un Parteneriat Strategic din 2011, care prevede colaborarea sectorială în domenii precum securitatea, economia și energia. Interacțiunile oficiale după alegeri arată un angajament diplomatic ferm: Erdoğan s-a întâlnit cu Nicușor Dan la summitului NATO de la Haga din iunie 2025 și a exprimat determinarea Turciei de a întări relațiile turco-române în mai multe domenii, precum comerțul, industria apărării și securitate în regiunea Mării Negre.

România și Turcia -piloni complementari în apărarea flancului estic al NATO

Atât Turcia cât și România joacă un rol important în apărarea flancului estic al NATO. În timp ce Turcia are a doua cea mai mare armată din NATO după SUA, România devine un actor tot mai important în cadrul alianței, prin extinderea și modernizarea bazei militare Mihail Kogălniceanu (MK) din Constanța – care ar putea deveni cea mai importantă bază NATO din Europa, cu o capacitate de găzduire a peste 10.000 de militari și familiile acestora-, și prin baza militară de la Deveselu, – unde a fost amplasat sistemul american de apărare antirachetă Aegis Ashore, parte a scutului NATO. România și Turcia sunt piloni complementari ai strategiei NATO în regiune: Turcia asigură flancul sud-estic și deține infrastructură NATO extinsă și istorică, iar România acoperă flancul estic, cu baze militare mai recente, modernizate, și cu o prezență aliată în creștere.

În ultimii ani cooperarea româno-turcă în domeniul apărării s-a intensificat și diversificat reflectând evoluțiile geopolitice din regiunea Mării Negre. Un exemplu important în acest sens este Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM Black Sea, constituit în ianuarie 2024 de către România, Bulgaria și Turcia. Gruparea are misiunea de a asigura securitatea traficului maritim în Marea Neagră prin supravegherea și neutralizarea minelor marine, desfășurând și operațiuni de căutare și salvare pe mare. Contextul creării acestei grupări îl reprezintă criza minelor marine în derivă declanșată în martie 2022. În regiunea Mării Negre au fost plantate peste 400 de mine marine, dintre care unele s-au desprins și au început să plutească în derivă. Vice-amiralului Mustafa Kaya, comandantul flotei turce responsabile de Marea Neagră, a declarat pentru Daily Sabah în septembrie 2024 că aproximativ 20 de mine au fost detectate și neutralizate în cadrul operațiunilor comune. Pe 9 iulie 2025, România a preluat comanda Grupului operativ pentru o perioadă de șase luni, de la partenerii bulgari. În timpul misiunii vor avea loc două activări ale grupării, în cadrul cărora navele vor participa la exerciții internaționale în Marea Neagră. 

Parteneriatul strategic s-a axat și pe dezvoltarea unor proiecte industriale comune, transfer de tehnologie și creșterea capacității de reacție în cadrul NATO. În aprilie 2024, divizia specializată în sisteme de apărare a companiei Otokar din cadrul grupului turc Koç, a încheiat un acord de tip „joint venture” cu Automecanica S.A., una dintre cele mai importante companii din industria de apărare a României. Parteneriatul în valoare de aproape un miliard de dolari, prevede producția a peste 1.000 de vehicule blindate Cobra II 4×4, incluzând și activități marketing și suport post achiziție. Ambele companii vor deține 50% din noua companie. Se estimează că aproximativ 800 de vehicule blindate vor fi fabricate local, la Mediaș. Proiectul răspunde nevoii de modernizare a armatei române – prin înlocuirea echipamentelor învechite – și de mai bună integrare a industriei românești de apărare, afectată timp de peste trei decenii de subfinanțare, lipsă de competitivitate, tehnologii depășite și lipsă de specialiști și resurse, în rețelele europene de profil, prin transfer tehnologic, investiții și creare de locuri de muncă. Conform Simonei Soare, lector senior la Universitatea Lancaster, România continuă să achiziționeze majoritatea echipamentelor sale militare din străinătate, în special din Statele Unite, Franța, Israel, Elveția, Italia și Turcia. Doar aproximativ 5% din producția companiei de stat ROMARM din domeniul apărării este utilizată pe piața internă, iar producția actuală reprezintă doar 40% din capacitatea totală de producție, cea mai mare parte fiind destinată exportului. În 2022, de exemplu, exporturile către Ucraina au generat 93,3% din veniturile totale ale companiei ROMARM.

Pentru Turcia, parteneriatul reprezintă un pas important pentru extinderea globală a Otokar, România devenind un hub strategic pentru activitățiile sale europene. Parteneriatul este deosebit de relevant mai ales în contextul geopolitic actual tensionat, cooperarea dintre România și Turcia crescând capacitatea de reacție comună în cadrul NATO în cazul unei crize regionale. Un potențial rezultat al parteneriatului este integrarea Turciei în arhitectura europeană de apărare, prin instrumente de finanțare noi ale Uniunii Europene precum programul SAFE, destinat investițiilor în domeniul apărării, dar și accesul statelor europene la produse competitive ale industriei turce de apărare- dronele TB2, consacrate în conflictul din Nagorno-Karabah, rachete, sisteme anti-dronă, vehicule și echipamente conforme standardelor NATO. Conform unui articol publicat pe site-ul Centrului de Analiză Politică Europeană (CEPA), parteneriatul turco-român poate servi drept model de dezvoltare a cooperării industriale în Europa.

Unii experți însă sunt de părere că includerea Turciei în proiectele de apărare europene reprezintă un risc datorită situației interne- caracterizate prin deteriorarea statului de drept, restrângerea libertăților și culminând cu arestarea primarului Istanbulului Ekrem İmamoğlu -, precum și din cauza relațiilor strânse cu Rusia. Relațiile dintre Turcia și UE au devenit tranzacționale în ultimii ani. Cu toate acestea, în contextul actual Europa are nevoie de Turcia, care deține în continuare, a doua cea mai mare armată convențională din cadrul NATO, o industrie de apărare competitită, dar și interese comune în Caucaz și Marea Neagră. O soluție propusă Marc Pierini și Francesco Siccardi (Carnegie Endowment) pentru recâștigarea încrederii reciproce dintre Turcia și UE constă în: reafirmarea angajamentelor politice de bază NATO și respectarea hotărârilor CEDO de către Ankara, relansarea negocierilor privind uniunea vamală și regimului de vize, integrarea industriei turce de apărare în rețeaua europeană, condiționată de neutralizarea sistemelor rusești S-400. Însă probabilitatea implementării unei astfel de soluții este redusă; pe de o parte Ankara nu pare dispusă să renunțe la S-400 sau să relaxeze controlul autoritar asupra instituțiilor, având totodată relații economice puternice cu Moscova; pe de altă parte la nivel european nu există un un consens privind relațiile cu Turcia, unele state considerând Ankara drept rival regional – de menționat și problema Ciprului care reprezintă un obstacol major.

Dacă la nivel european politica Ankarei și evoluțiile recente au fost criticate de un număr important de șefi de state, autoritățile române nu au fost în general reținute. Un exemplu în acest sens este reacția aproape inexistentă a autorităților privind arestarea lui İmamoğlu, acestea preferând să urmeze o politică externă pragmatică și prudentă, având în vedere Turcia este cel mai important partener non-UE al României. Dintre politicienii români o poziție mai fermă a avut Dominic Fritz, primarul Timișoarei, care a participat la final de august alături de alți primari europeni (Barcelona, Atena, Budapesta, Sofia, Utrecht, Zagreb), la o acțiune de solidaritate cu Ekrem İmamoğlu în Istanbul. Delegația urma să-l viziteze pe İmamoğlu în închisoare, dar autoritățile turce nu le-au permis vizita. Fritz, singurul primar din România prezent în delegație, a insistat asupra responsabilității de a sprijini democrațiile aflate sub presiune și de a respinge abuzurile.

Cooperare economică intesificată

Turcia este cel mai mare partener comercial al României din afara Uniunii Europene, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări pentru 2024 depășind 11,8 miliarde euro, înregistrând însă un deficit major în defavoarea României. Cele două state își doresc intensificarea schimburilor comerciale, având ca și obiectiv atingerea valorii de 15 miliarde euro în următorii ani. În prezent în România activează peste 19.000 de companii cu capital turcesc, acestea situându-se pe locul 3 în topul firmelor cu capital străin din țară după firmele italiene și germane. Mai mult, conform ambasadorului Turciei din România, Özgür Kıvanç Altan, România este a doua destinație a companiilor turcești după Germania, având un rol semnificativ în domenii precum infrastructura, industria auto și construcțiile. Investițiile turcești nu doar generează locuri de muncă și impulsionează creșterea economică, ci și favorizează transferul de know-how și stimulează competitivitatea.

În 2024, în cadrul unei vizite oficiale a fostul premierul Marcel Ciolacu în Turcia, reprezenții celor două state au fost semnat două memorandumuri cu scopul intensificării cooperării în domeniile turismului și mediului de afaceri. Întâlnirea a rezultat și în eliminarea vizele pentru cetățenii români care călătoresc în Turcia. În consecință, numărul turiștilor români care au călătorit în Turcia a crescut la aproximativ 1,17 milioane în perioada ianuarie-decembrie 2024, reprezintând o creștere cu 18,5% față de anul anterior. În prima parte a anului 2025 peste 455.000 de români au ales Turcia ca și destinație de vacanță, cu 20% mai mulți față de aceiași perioadă a anului trecut.

Intrarea recentă în Spațiului Schengen a României și Bulgariei va intensifica mobilitatea reprezentanților de afaceri și stimula turismul. România joacă un rol esențial ca punct de legătură între Uniunea Europeană și Turcia. Dezvoltarea unor mari proiecte regionale, precum Coridorul de Mijloc sau Ruta de Transport Internațională Trans-Caspiană, care leagă Europa și Asia prin Marea Neagră, Dunăre sau pe cale terestră, va contribui la creșterea schimburilor comerciale din regiune. După invadarea Ucrainei de către Rusia, această rută a devenit o alternativă importantă la transportul pe teritoriul rus, deși deocamdată prezintă provocări în ceea ce privește infrastructura insuficient dezvoltată, diferențele legislative dintre statele de tranzit și lipsa unei autorități centrale pentru coordonare. Actorii principali sunt China, Turcia, Kazahstan, Azerbaidjan și Georgia, iar coridorul beneficiază de interes regional și european, traversând mai multe state din Caucaz și Marea Neagră. România, deși nu este deocamdată un actor direct în proiect, are potențialul de a deveni un punct logistic important, dată fiind poziția sa geografică și portul Constanța – al cărui infrastuctură necesită încă investiții majore pentru a-și dezvolta capacitatea de a gestiona fluxul de mărfuri-, esențial pentru tranzitul mărfurilor între Marea Caspică și Europa.

Conform Ecaterinei Matoi (interviu Anadolu Ajansı) relațiile economice dintre cele două țări nu sunt influențate în mod direct de variațiile pe termen scurt ale piețelor sau ale ratelor dobânzilor, ci se sprijină pe proximitatea geografică și culturală, precum și pe angajamentul comun față de dezvoltarea economică și stabilitatea regională, factori care oferă perspective sustenabile și pe termen lung pentru comerț și investiții. Turcia are oportunitatea de a-și amplifica investițiile directe în România, cererea românilor pentru produse și servicii turcești fiind tot mai ridicată.

Cultură

În domeniul culturii cele două state plănuiesc să organizeze așa-numitul Sezon Cultural România-Turcia 2028 cu ocazia împlinirii a 150 de ani de relații diplomatice, conform unui comunicat de presă al Ministerului Culturii din aprilie 2025 când a avut loc întâlnirea dintre fosta ministră a Culturii, Natalia-Elena Intotero, și delegația turcă condusă de Özgür Kıvanç Altan, ambasador al Republicii Turcia în România. Sezonul Cultural are ca scop adâncirea relațiilor culturale cu atenție sporită oferită patrimoniul comun și colaborării cu comunitatea turce din România. În cadrul evenimentului România va fi promovată ca destinație culturală și turistică în Turcia. Cele două părți au discutat și punerea la dispoziția Institutului Cultural Român din Istanbul a Casei lui Dimitrie Cantemir din Fatih pentru organizarea unor evenimente culturale în timp ce România s-a angajat să sprijine comunitatea turco-tătară în păstrarea identității etnice și culturale.

Cooperarea culturală poate fi observată și la nivelul activitățiilor Institutului Cultural „Yunus Emre” în România, care pe lângă cursurile de limba turcă oferite în cadrul centrului -incluzând și cursuri gratuite pentru funcționarii publici din România prin intermediul Proiectul de Predare a Limbii Turce Angajaților din Sectorul Public (KATÖP) inițiat în 2020 și având peste 6.000 de participanți-, a lansat și proiectul „Ghidul meu este limba turcă”, în colaborare cu Ministerul Culturii din România care oferă ghidaj audio și note informative în limba turcă în muzee românești, precum Muzeul Național Peleș, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București și Muzeul de Artă din Constanța. Obiectivul proiectului este de a atrage mai mulți turiști din Turcia. Un alt proiect relevant este „Opțiunea mea este limba turcă”, care introduce limba turcă ca materie opțională în 25 de școli publice din România. Mai mult, proiectul urmărește și înfrăţirea şcolilor din România şi Turcia, pentru a facilita vizitele culturale ale elevilor, profesorilor şi administratorilor şcolilor din cele două ţări.

Relațiile bilaterale dintre România și Turcia sunt multidimensionale, cu impact major asupra securității, economiei și cooperării culturale în regiunea Mării Negre. După aderarea la Schengen România a devenit o „poartă” a Turciei către piața economică și de apărare europeană și totodată ținta diplomației culturale turce. În ciuda deficitului balanței comerciale în defavoarea țării noastre, Turcia rămâne cel mai important partener non-UE al României iar România este beneficiarea investițiilor și know-how-ului turcesc în domenii cheie, precum industria apărării.