Pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare din 28 septembrie, tot mai multe sondaje încearcă să surprindă opțiunile de vot ale cetățenilor. Unul dintre cele mai recente a fost realizat de compania iData, pe un eșantion de 1.059 de respondenți din 87 de localități, în perioada 20 august – 3 septembrie. Marja de eroare este de ±2,9%. Rezultatele indică faptul că doar patru formațiuni politice ar depăși pragul electoral și ar intra în Legislativ: Blocul Electoral Patriotic, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Nostru și blocul Alternativa. Întrebați pentru ce partid ar vota, 21,6% dintre respondenți s-au declarat indeciși, peste 4% au spus că nu ar participa la vot, iar 4,1% nu au oferit niciun răspuns. În rândul alegătorilor deciși, Blocul „Patriotic” se află pe primul loc, cu 36% din intențiile de vot, urmat îndeaproape de PAS, cu 34,7%. Mult mai în spate se află Partidul Nostru (8,4%) și Blocul Alternativa (7,9%). Dacă rezultatele sondajului s-ar confirma la urne, repartizarea mandatelor ar arăta astfel: Blocul Electoral Patriotic – 42 de mandate, PAS – 40, Partidul Nostru – 10 și Blocul Alternativa – 9. Restul formațiunilor nu ar reuși să depășească pragul electoral. Sondajul nu ia în calcul voturile cetățenilor din diaspora și din stânga Nistrului, care, tradițional, pot influența rezultatul final. Un alt sondaj privind alegerile parlamentare din 28 septembrie a fost realizat de Comunitatea WatchDog.MD și Centrul de cercetări sociologice CBS Research. Cercetarea, desfășurată între 6 și 13 septembrie pe un eșantion de 1.127 de respondenți, este reprezentativă pentru populația adultă a Republicii Moldova și are o marjă de eroare de ±2,9%. Potrivit rezultatelor, dintre cei care și-au declarat opțiunea de vot și intenționează să meargă la urne, PAS ar obține 38,8%, BEP 26,9%, iar Partidul Nostru 14,1%. Blocul Alternativa se situează la 6,9%, sub pragul de 7% necesar pentru blocuri. Alte două partide, „Democrația Acasă” și „Moldova Mare”, se apropie de pragul de 5%, fiecare cu aproximativ 4%. Sondajul relevă și un număr mare de indeciși, 26,8%, și nu include alegătorii din diaspora și din stânga Nistrului, care ar putea influența rezultatele finale. În timp ce cercetarea iData plasa Blocul „Patriotic” ușor în fața PAS, sondajul WatchDog arată un avans al formațiunii de guvernământ. Cele două sondaje evidențiază o luptă strânsă pentru primul loc, cu PAS și BEP ca principali competitori, iar Partidul Nostru își menține poziția de a treia forță politică. Trebuie menționat că o mare parte dintre sondajele realizate înainte de alegerile parlamentare sunt de ordin intern și nu sunt accesibile publicului larg. Totuși, rezultatele unor cercetări se scurg în spațiul public. Un exemplu este un sondaj intern al Institutului Republican Internațional (IRI), realizat la comanda autorităților de la Washington. Potrivit datelor ajunse în presă, un partid și două blocuri electorale ar accede în Parlament: PAS ar obține 39% dintre voturile respondenților deciși, Blocul Electoral Patriotic – 22%, iar Blocul „Alternativa” – 10%. Celelalte formațiuni nu ar depăși pragul electoral. 17% dintre intervievați nu au răspuns sau nu și-au decis opțiunea, iar aproximativ 1% au declarat că nu vor votat. Sondajul a fost realizat între 12 și 27 august, pe un eșantion de 1.217 persoane, și nu include voturile cetățenilor din diaspora și din stânga Nistrului. Rezultatele interne IRI confirmă tendința observată în sondajele publice: PAS rămâne principalul competitor pentru primul loc, urmat de Blocul Elecotoral Patriotic, în timp ce Partidul Nostru și Blocul „Alternativa” își dispută poziția a treia. Diferențele între sondaje evidențiază încă un nivel ridicat de incertitudine, iar procentul mare de indeciși sugerează că rezultatele finale pot fi influențate de mobilizarea alegătorilor în ultimele zile de campanie
Discursul privind Starea Uniunii Europene din 2025, rostit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit într-un moment critic pentru Europa: războiul din Ucraina se prelungește, Orientul Mijlociu rămâne o zonă de tensiuni majore, iar în interiorul Uniunii persistă fragilitatea economică și ascensiunea partidelor populiste. Tonul liderului executivului european a fost unul combativ și direct: „Europa se află într-o luptă” – un mesaj care a rezumat atât provocările externe, cât și pe cele interne. În fața unui Parlament European atent și a unei audiențe internaționale care urmărea cu interes, von der Leyen a încercat să traseze nu doar un bilanț al ultimului an, ci mai ales o viziune pentru viitorul Uniunii, de la securitate și extindere până la economie, tranziția verde și democrația europeană. Prin acest discurs, von der Leyen a încercat să prezinte Uniunea ca un actor care trebuie să-și asume independența în materie de apărare, să-și protejeze economia și să-și consolideze unitatea politică. În același timp, ea a admis indirect că fragilitățile UE sunt reale și că fără compromisuri și solidaritate, proiectul european riscă să fie slăbit de presiunile interne și externe. În această analiză îmi propun să prezint principalele direcții abordate de președinta Comisiei Europene în cadrul discursului său din 2025 privind Starea Uniunii. De la sprijinul militar și politic pentru Ucraina și dezbaterea despre extinderea Uniunii, până la noile planuri economice, tranziția verde, consolidarea democrației europene și gestionarea migrației, discursul a schițat o agendă complexă care reflectă atât ambițiile, cât și vulnerabilitățile actuale ale Uniunii Europene.
Securitate și apărare: „Europa trebuie să fie pregătită”
Unul dintre cele mai consistente capitole ale discursului a fost dedicat securității și apărării, unde președinta Comisiei Europene a subliniat că „Economia de război a lui Putin va continua să funcționeze chiar dacă războiul va înceta. Aceasta înseamnă că Europa trebuie să fie pregătită să își asume responsabilitatea pentru propria sa securitate” . În acest context, von der Leyen a reafirmat rolul indispensabil al NATO, dar a atras atenția că doar „o postură europeană puternică și credibilă în materie de apărare ne poate garanta securitatea”. Pentru a întări capacitatea Europei, ea a evocat lansarea planului „Pregătirea pentru apărare a Europei 2030” (Readiness 2030), cu un potențial de 800 de miliarde de euro investiții în domeniu, completat de programul SAFE, care oferă deja 150 de miliarde pentru achiziții comun. În același timp, sprijinul pentru Ucraina a fost reafirmat ca prioritate absolută: „Vom propune un nou program, denumit Qualitative Military Edge (Supremație militară calitativă), care va sprijini investițiile în capabilitățile forțelor armate ucrainene”. Von der Leyen a amintit că Ucraina, înainte de război, „nu avea nicio dronă. Astăzi, folosirea dronelor de către Ucraina generează peste două treimi din pierderile de echipamente rusești”, dar a avertizat că Rusia recuperează rapid decalajul prin producția industrială de masă. Sprijinul pentru Ucraina și investițiile în tehnologia dronelor au fost prezentate ca un pas esențial nu doar pentru rezistența Kievului, ci și pentru securitatea Europei în ansamblu. În acest context, ea a anunțat lansarea inițiativei Eastern Flank Watch, un mecanism menit să întărească protecția flancului estic al Uniunii, „de la Marea Baltică la Marea Neagră”, și să creeze „baza unei apărări credibile” pentru întregul spațiu european. Prin această inițiativă, Bruxellesul își propune să investească în supraveghere spațială în timp real, astfel încât „nicio mișcare de forțe să nu treacă neobservată”, dar și să răspundă apelului statelor baltice pentru construirea unui „zid al dronelor”. Eastern Flank Watch este conceput nu ca o ambiție teoretică, ci ca o capacitate concretă, „dezvoltată, desfășurată și întreținută în comun, capabilă să reacționeze în timp real”. Mesajul final al Ursulei von der Leyen a fost lipsit de echivoc: „Europa își va apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu”. În completarea acestei viziuni, șefa Comisiei a subliniat că apărarea Europei presupune și o strategie fermă de sancțiuni împotriva Rusiei: „Trebuie să punem mai multă presiune asupra Rusiei, astfel încât să o aducem la masa negocierilor. Trebuie impuse mai multe sancțiuni. Lucrăm acum la cel de al 19-lea pachet, în coordonare cu partenerii. Ne concentrăm în special pe eliminarea mai rapidă a combustibililor fosili ruși, pe flota fantomă și pe țările terțe.”
Copiii războiului: Europa și datoria de a-i aduce acasă
Un moment aparte al discursului Ursulei von der Leyen a fost dedicat poveștii lui Sasha, un băiat ucrainean de 11 ani din Mariupol, care a supraviețuit bombardamentelor și a fost separat de mama lui de către armata rusă. „Un pașaport rusesc. Un nume rusesc. A fost trimis în regiunea ocupată Donețk. Dar Sasha nu s-a dat bătut”, a povestit președinta Comisiei, evocând modul în care copilul a reușit să își contacteze bunica și să găsească drumul spre libertate. Von der Leyen a prezentat această poveste nu doar ca o mărturie cutremurătoare, ci ca simbol al suferinței întregii Ucraine. „Din păcate, povestea lui Sasha este departe de a fi unică. Există zeci de mii de copii ucraineni a căror soartă ne este necunoscută. Captivi. Amenințați. Forțați să își renege identitatea.” În fața acestei realități dramatice, șefa Comisiei a anunțat o inițiativă concretă: organizarea unui summit al Coaliției internaționale pentru întoarcerea copiilor ucraineni, menit să mobilizeze sprijinul european și global pentru readucerea minorilor răpiți la familiile lor. „Fiecare copil răpit trebuie să se întoarcă acasă!”, a spus von der Leyen, stârnind ropote de aplauze în plenul Parlamentului European.
Extinderea și viitorul Uniunii
În discursul său, Ursula von der Leyen a prezentat extinderea Uniunii nu doar ca un proiect politic, ci ca o alegere istorică de independență și libertate. „Când vorbim despre independență, vorbim despre alegerea destinului nostru. Pentru asta luptă Ucraina. Și asta este ceea ce merită toți europenii. Pentru că Europa este o idee – ideea de libertate și forță comună”, a spus ea, amintind de momentul 1989, când estul și vestul s-au reunificat. Von der Leyen a subliniat că această idee este la fel de puternică astăzi și că extinderea trebuie să fie susținută prin măsuri concrete: „Acesta este motivul pentru care aducem viitoarele state membre mai aproape de Uniunea noastră. Prin investiții. Prin sprijinirea reformelor. Prin integrarea în piața unică. Trebuie să menținem ritmul în acest proces bazat pe merit”. În opinia sa, doar o „Europă unită – și reunită – poate fi o Europă independentă”, iar acest lucru face ca o Uniune „mai mare și mai puternică” să fie o garanție de securitate pentru toți. Mesajul final pe acest subiect a fost fără echivoc: „Pentru că viitorul Ucrainei, al Moldovei, al țărilor din Balcanii de Vest este în Uniunea noastră. Haideți să înfăptuim următoarea reunificare a Europei!”. Discursul despre starea Uniunii din 2025 a fost susținut, în ceea ce privește Republica Moldova, de o rezoluție a Parlamentului European adoptată la scurt timp după. Eurodeputații au votat cu o largă majoritate – 490 pentru, 65 împotrivă și 86 de abțineri – un document care cere accelerarea negocierilor de aderare și sprijin financiar și tehnic suplimentar pentru Chișinău. Potrivit co-inițiatorului rezoluției, eurodeputatul Siegfried Mureșan, „siguranța Uniunii Europene depinde de siguranța Republicii Moldova… Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”. Mesajul de la Strasbourg a fost unul de sprijin politic ferm pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, care completează direcțiile trasate în discursul Ursulei von der Leyen.
Politica externă și crizele globale
Un alt pilon central al discursului președintei Comisiei Europene a fost politica externă, cu accent pe modul în care Uniunea trebuie să răspundă crizelor globale și să își consolideze rolul pe scena internațională. Un punct sensibil din discursul Ursulei von der Leyen a fost criza umanitară din Fâșia Gaza, descrisă în termeni duri și emoționați: „Ceea ce se întâmplă în Gaza a zdruncinat conștiința lumii. Oameni uciși în timp ce așteptau să primească mâncare. Mame care își țin copiii fără viață în brațe. Aceste imagini sunt pur și simplu îngrozitoare.” Președinta Comisiei Europene a condamnat ferm folosirea foametei ca armă de război, afirmând că „de dragul copiilor și în numele umanității, acest lucru trebuie să înceteze”. Von der Leyen a subliniat că Uniunea Europeană nu poate rămâne paralizată și a anunțat o serie de măsuri menite să traseze „calea de urmat”. Printre acestea se numără suspendarea sprijinului bilateral pentru Israel, propunerea de sancțiuni, precum și o suspendare parțială a Acordului de asociere în domeniul comercial. Totodată, Comisia va iniția un Grup al donatorilor pentru Palestina, cu un instrument dedicat reconstrucției Fâșiei Gaza. Mesajul final a fost unul clar: securitatea reală a Israelului și viitorul sigur al palestinienilor nu pot fi asigurate decât printr-o soluție bazată pe două state, cu Hamas eliminat din ecuație și cu ambele popoare trăind în pace și securitate. Un alt capitol al discursului a vizat relația cu Statele Unite, definită de Ursula von der Leyen drept „cea mai importantă relație comercială a noastră”, de care depind milioane de locuri de muncă în Europa. Președinta Comisiei a subliniat că valoarea exporturilor europene către SUA depășește 500 de miliarde de euro anual și că în calitate de lider al executivului european „nu voi pune niciodată în pericol locurile de muncă sau mijloacele de subzistență ale oamenilor”. Von der Leyen a apărat acordul încheiat cu Washingtonul în vara lui 2025, explicând că acesta oferă „stabilitate crucială în relațiile noastre cu SUA, într-o perioadă de gravă insecuritate la nivel mondial”. Ea a insistat că Europa a obținut „cel mai bun acord posibil”, care garantează accesul industriilor europene pe piața americană și un avantaj competitiv față de alți actori supuși unor tarife mai ridicate. În același timp, mesajul politic a fost ferm: „fie că e vorba despre reglementarea în materie de mediu, fie despre cea în domeniul digital, noi ne stabilim propriile standarde, noi ne definim propriile reglementări. Europa va decide întotdeauna în ceea ce o privește.” După ce a prezentat acordul cu Statele Unite drept un instrument de stabilitate, Ursula von der Leyen a avertizat asupra schimbării echilibrului global, ilustrat de apropierea tot mai vizibilă dintre China, Rusia și Coreea de Nord. Ea a subliniat că „se profilează două imperative legate de dorința de independență a Europei și de locul său în lume”. Primul dintre acestea este diversificarea parteneriatelor comerciale, în condițiile în care 80% din comerțul european se desfășoară deja cu țări din afara SUA. În acest sens, Uniunea mizează pe acorduri bilaterale cu Mexicul și Mercosur, precum și pe finalizarea negocierilor pentru „un acord istoric cu India până la sfârșitul acestui an”. Von der Leyen a vorbit și despre crearea unei „coaliții de țări care împărtășesc aceeași viziune pentru a reforma sistemul comercial mondial”, după modelul Acordului transpacific cuprinzător și progresiv. Cel de-al doilea imperativ ține de rolul Europei în domeniile cunoașterii și sănătății globale. „Știința nu are pașaport, gen, etnie sau culoare politică. Este una dintre cele mai valoroase mărfuri la nivel mondial”, a spus președinta Comisiei, anunțând pachetul „Alegeți Europa”, în valoare de 500 de milioane EUR, pentru atragerea și păstrarea celor mai buni cercetători. În același spirit, ea a lansat și o nouă inițiativă globală pentru reziliența în domeniul sănătății, în contextul riscului unei noi crize sanitare mondiale. „Lumea așteaptă exemplul Europei – iar Europa este pregătită să ocupe rolul de lider”, a conchis von der Leyen.
Spre independența energetică a Uniunii Europene
Ursula von der Leyen subliniază că atunci când cresc costurile la energie, „nu e vorba de simple cifre pe factura de plată”, ci este afectată „fiecare părticică a vieții oamenilor”. În momentul de apogeu al crizei energetice, Europa a reacționat rapid și coordonat, astfel încât să „stabilizăm prețurile și să asigurăm siguranța aprovizionării”. Această mobilizare a marcat începutul unei strategii orientate spre independența energetică, chiar dacă facturile rămân „o sursă reală de anxietate pentru milioane de europeni”, iar costurile structurale continuă să fie ridicate pentru industrie. Președinta Comisiei Europene a evidențiat că dependența de combustibilii fosili din Rusia este ceea ce a dus la creșterea prețurilor și că a venit momentul să se renunțe la aceștia. Soluția constă în creșterea producției de energie curată autohtonă, sprijinită de energia nucleară ca bază stabilă a sistemului energetic: „Știm ce duce la scăderea prețurilor: energia curată autohtonă”. Astfel, Uniunea își propune să investească în mai multe surse regenerabile și să dezvolte infrastructura necesară pentru a sprijini această tranziție. Von der Leyen a subliniat că este nevoie să „ne modernizăm urgent infrastructura și conductele de interconexiune și să investim în acestea”. Pentru a face acest lucru, Comisia propune un nou pachet privind rețelele, menit să consolideze infrastructura și să accelereze procedurile de autorizare. În plus, inițiativa „Autostrăzi energetice” vizează eliminarea a „opt blocaje critice care afectează infrastructura noastră energetică”, de la strâmtoarea Øresund până la Canalul Sicilian. Prin cooperarea între guverne și serviciile de utilități publice, aceste blocaje vor fi abordate unul câte unul, astfel încât europenii să aibă acces la energie sigură și la prețuri accesibile.
Democrația și statul de drept
Ursula von der Leyen subliniază că independența Europei nu înseamnă doar securitate energetică, ci protejarea libertăților fundamentale ale cetățenilor: „libertatea de a decide, de a te exprima, de a te deplasa, libertatea de vot, de a iubi, de a te ruga” și de a trăi într-o „Uniune a egalității”. Pentru a garanta aceste libertăți, democrația și statul de drept trebuie să fie solide, iar Comisia a creat un ciclu integrat privind statul de drept pentru a detecta și soluționa problemele prin dialog, legând respectarea normelor democratice de accesul la fondurile UE. Von der Leyen avertizează că intensificarea manipulării informațiilor și a dezinformării divizează societățile și erodează încrederea în democrație, motiv pentru care va fi înființat un „Centru european pentru reziliența democratică”, care va reuni expertiza și capacitățile statelor membre. În același timp, Comisia se angajează să sprijine mass-media independentă și locală, lansând programe de reziliență și investiții atât publice, cât și private, pentru a combate deșerturile de informare și a proteja jurnalismul, recunoscând că „o presă liberă reprezintă coloana vertebrală a oricărei democrații”.
Pactul verde european și tranziția climatică
În partea dedicată tranziției verzi, Ursula von der Leyen a prezentat o imagine optimistă a progresului european în domeniul energiei curate. Ea a subliniat că „în prezent, sursele de energie cu emisii scăzute de dioxid de carbon reprezintă deja peste 70 % din energia noastră electrică”, ceea ce plasează Uniunea în poziția de lider global în tehnologii verzi, „pe o poziție mai bună decât SUA și în concurență strânsă cu China”. Optimismul privind capacitatea Uniunii de a-și respecta angajamentele climatice a fost clar exprimat: „Putem afirma fără umbră de îndoială că ne vom putea atinge obiectivul pentru 2030 de reducere a emisiilor cu cel puțin 55 %. Aceasta este forța Pactului verde european”. Totuși, von der Leyen a atras atenția că tranziția trebuie să fie gestionată într-un mod echilibrat: „tranziția trebuie să vină în sprijinul populației și să consolideze industria”. În această direcție, Comisia propune măsuri concrete pentru sprijinirea economiei circulare și pentru protejarea industriilor europene în fața concurenței neloiale. „Trebuie să stimulăm masiv investițiile noastre publice și private. Să creăm piețe-lider pentru produsele circulare și curate pentru a genera locuri de muncă și investiții în Europa”, a spus von der Leyen. Ea a subliniat că Europa nu poate permite ca industriile sale cheie să fie sufocate de importuri ieftine, avertizând: „altfel riscăm să ne bazăm pe importurile de oțel de care au nevoie producătorii noștri de mașini sau de îngrășăminte de care au nevoie agricultorii noștri”. Pentru a răspunde acestei provocări, Comisia va propune „un nou instrument comercial pe termen lung ca succesor al măsurilor de salvgardare privind oțelul care expiră”. Mesajul Ursulei von der Leyen a fost clar: „Europa va rămâne întotdeauna deschisă. Ne place concurența. Dar ne vom proteja întotdeauna industria împotriva concurenței neloiale”.
Soluții pentru migrație
Protejarea democrației europene, a explicat von der Leyen, presupune răspunsuri concrete la preocupările cetățenilor — iar migrația este domeniul în care această legătură devine cel mai vizibil. „Protejarea democrației noastre este cea mai importantă sarcină pe care o avem. Dar pentru asta trebuie să arătăm și că democrația oferă soluții la preocupările legitime ale oamenilor. În niciun domeniu nu este acest lucru mai vizibil decât în cazul migrației”, a spus președinta Comisiei, punctând nevoia unui sistem care să fie „plin de umanitate, dar în același timp lipsit de naivitate”. Ca răspuns operațional, Comisia propune creșterea substanțială a resurselor: „am propus ca în următorul buget să se tripleze finanțarea pentru gestionarea migrației și a frontierelor, pentru a controla cu eficacitate migrația și a ne proteja frontierele externe”. Accentul este pus pe control eficient, dar și pe solidaritate — statele membre din nord, sud, est și vest trebuie să-şi joace rolul, iar Pactul privind migrația și azilul trebuie aplicat deplin: „Avem nevoie de un acord rapid cu privire la sistemul comun al UE pentru returnări. Nu mai este timp de pierdut. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că Pactul privind migrația și azilul va fi pus în aplicare pe deplin de îndată ce acesta va intra în vigoare.” Combaterea rețelelor de trafic este văzută ca prioritate practică: sirul de măsuri anunțate de von der Leyen vizează degradarea modelului financiar al traficanților şi limitarea instrumentelor lor operaţionale. În acest scop, Comisia propune o colaborare mai strânsă cu platformele online şi cu companiile aeriene, dar şi o abordare centrată pe urmărirea banilor: „Trebuie să colaborăm cu platformele de comunicare socială pentru a pune capăt publicității online pentru operațiunile traficanților … Trebuie să cooperăm mai strâns cu companiile aeriene, în special pe rute problematice … Însă numai dacă luăm urma banilor vom putea să ajungem la rețelele infracționale și să le închidem robinetul surselor de finanțare.” Ca instrument dur, von der Leyen a propus „un nou regim de sancțiuni care să vizeze călăuzele și traficanții de persoane și să înghețe activele acestora, să le limiteze capacitatea de a se deplasa și să le limiteze câștigurile” — o declaraţie care marchează tranziţia de la discursul moral la instrumente practice.
Parlamentul European a transmis un semnal politic puternic în sprijinul Republicii Moldova, adoptând cu o largă majoritate o rezoluție prin care solicită Consiliului Uniunii Europene începerea negocierilor de aderare pe capitole. Totodată, eurodeputații cer creșterea sprijinului financiar și tehnic pentru Chișinău, astfel încât țara să poată rezista mai bine presiunilor venite dinspre Federația Rusă și atacurilor hibride tot mai frecvente. Rezoluția, co-inițiată de eurodeputatul român Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a fost votată cu o majoritate covârșitoare: 490 de voturi pentru, 65 împotrivă și 86 de abțineri. Susținerea de peste 75% reflectă, potrivit oficialilor de la Bruxelles, consensul politic larg privind integrarea europeană a Moldovei, într-un context geopolitic extrem de fragil. Rezoluția prevede reafirmarea sprijinului deplin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, condamnarea tentativelor repetate ale Federației Ruse de destabilizare prin atacuri hibride, finanțări ilegale, dezinformare și presiuni asupra societății civile și presei independente, precum și salutarea angajamentului și progresului Moldovei pe agenda sa europeană. Totodată, eurodeputații solicită sprijin politic, financiar și tehnic suplimentar din partea Uniunii Europene pentru consolidarea democrației, securității cibernetice, susținerea presei independente și a societății civile și încurajează accelerarea integrării Moldovei în piața unică europeană, inclusiv prin implementarea Planului de Creștere de 1,9 miliarde de euro pentru dezvoltarea economică.
„Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”
„Siguranța Uniunii Europene depinde de siguranța Republicii Moldova. Tocmai de aceea, Rusia încearcă să frâneze parcursul european al Republicii Moldova, să o readucă în sfera sa de influență și să o folosească, așa cum procedează cu Belarus, în atacarea Ucrainei și a Uniunii Europene. Oamenii din Republica Moldova nu sunt însă singuri în fața acestei agresiuni. Uniunea Europeană este alături de ei, iar prin rezoluția de astăzi demonstrăm că suntem pregătiți să ne intensificăm sprijinul pentru Republica Moldova”, a declarat Siegfried Mureșan. Potrivit acestuia, documentul are două componente esențiale: accelerarea procesului de aderare și începerea negocierilor pe capitole, respectiv consolidarea sprijinului financiar și tehnic pentru ca Chișinăul să facă față amenințărilor hibride venite dinspre Rusia. „Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”, a punctat eurodeputatul.
Reacțiile de la Chișinău
Oficialii moldoveni au salutat imediat votul de la Strasbourg. Vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că decizia Parlamentului European confirmă direcția fermă de politică externă a Chișinăului. „Mulțumim Parlamentului European pentru susținere și solidaritate. Ușile tuturor instituțiilor europene ne sunt deschise. Viitorul țării noastre este în Uniunea Europeană. Este important să reconfirmăm direcția corectă la 28 septembrie”, a spus Gherasimov, făcând trimitere la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cu o zi înainte, președinta Maia Sandu a ținut un discurs în plenul Parlamentului European, în care a subliniat că „viitorul Republicii Moldova este în Europa” și a cerut consolidarea sprijinului european pentru ca țara să facă față campaniilor de destabilizare din partea Federației Ruse.
Ursula von der Leyen: „O Uniune mai mare și mai puternică”
Un alt moment-cheie care a amplificat semnificația votului a fost discursul anual privind starea Uniunii, susținut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „O Uniune mai mare și mai puternică este o garanție de securitate pentru noi toți. Și pentru Ucraina, și pentru Moldova, și pentru Balcanii de Vest, viitorul lor este în Uniunea noastră. Următoarea reunificare a Europei trebuie să devină realitate”, a afirmat von der Leyen. Mesajul ei a fost perceput ca o reconfirmare a sprijinului politic pentru procesul de extindere și pentru accelerarea integrării Republicii Moldova.
Un pas înainte, într-un context dificil
Votul Parlamentului European vine într-un moment sensibil pentru Republica Moldova, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare. Bruxelles-ul transmite astfel un mesaj de susținere fermă pentru parcursul european al țării. În același timp, oficialii europeni avertizează că drumul către integrarea deplină rămâne dificil și va necesita reforme continue, dar și o rezistență sporită în fața presiunilor externe. Pentru Chișinău, rezoluția adoptată miercuri reprezintă o încurajare majoră, dar și o responsabilitate. Așteptările sunt mari, atât din partea instituțiilor europene, cât și a cetățenilor moldoveni, care au demonstrat în ultimii ani un sprijin constant pentru apropierea de Uniunea Europeană.
Adunarea Națională a Franței a adoptat luni, 8 septembrie, un bot de împotriva guvernului condus de François Bayrou. Pentru a doua oară în mai puțin de un an, țara rămâne fără cabinet funcțional, iar președintele Emmanuel Macron este nevoit să numească un nou prim-ministru. Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 364 de voturi pentru, 194 împotrivă și 25 de abțineri. Rezultatul era așteptat: toate principalele partide de opoziție, de la extrema stângă la extrema dreaptă, anunțaseră din timp că vor respinge guvernul Bayrou. În acest context, analiștii politici au numit gestul premierului de a supune cabinetul la testul încrederii drept un „act sinucigaș”. Este pentru prima dată în istoria celei de-a Cincea Republici când un prim-ministru care obținuse anterior sprijinul Adunării este forțat să demisioneze printr-un astfel de vot de neîncredere.
De ce momentul Bayrou este considerat o premieră?
Deși nu este pentru prima dată când un guvern francez cade în fața Parlamentului – în decembrie 2024, Michel Barnier a fost demis tot printr-o moțiune de cenzură –, situația lui François Bayrou rămâne unică în istoria celei de-a Cincea Republici. Barnier a fost înlăturat printr-o inițiativă a opoziției, o procedură clasică și prevăzută în Constituție, chiar dacă rar utilizată. În schimb, Bayrou și-a provocat singur căderea, solicitând în mod voluntar un vot de încredere, deși era evident că nu avea majoritatea necesară. Astfel, pentru prima dată, un prim-ministru care reușise anterior să obțină sprijin parlamentar este demis nu de către adversari, ci printr-un vot declanșat chiar de propriul său guvern – motiv pentru care presa franceză a descris gestul drept „sinucigaș” și „fără precedent”.
De ce a căzut guvernul Bayrou?
François Bayrou, un politician veteran de 74 de ani, a ajuns la Palatul Matignon în decembrie 2024 ca o figură de compromis, menită să aducă stabilitate după ce predecesorul său, Michel Barnier, fusese înlăturat printr-o altă moțiune de cenzură. În doar nouă luni, Bayrou nu a reușit să creeze alianțe solide nici la stânga, nici la dreapta spectrului politic. Tema bugetului a fost punctul central al mandatului său. Bayrou a încercat să reducă deficitul public, dar a propus măsuri controversate, precum înghețarea unor cheltuieli sociale sau reducerea numărului de sărbători legale. Această idee a stârnit critici vehemente atât din partea sindicatelor, cât și din partea partidelor parlamentare. Liderul Partidului Socialist, Olivier Faure, declara înaintea votului: „Susțin nevoia de a reduce deficitul, dar nu cu prețul ca muncitorii, pensionarii și tinerii să fie singurele victime ale acestui plan”. Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a aruncat vina direct pe șeful statului: „Această criză a fost provocată și alimentată de președintele Emmanuel Macron și de toți cei care l-au servit. Astăzi, din cauza lor, Franța este bolnavul Europei”, a declarat ea, subliniind că responsabilitatea pentru haosul politic aparține în primul rând liderului de la Palatul Élysée.
Ce urmează?
După căderea guvernului, toate privirile s-au îndreptat spre Emmanuel Macron, care are acum două opțiuni majore pe masă: fie să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate – o variantă extrem de riscantă în contextul ascensiunii extremei drepte – fie să înainteze o nouă propunere de premier, încercând din nou să găsească un echilibru într-o Adunare Națională divizată. Conform informațiilor pe surse prezentate de mass-media franceze, șeful statului ar înclina mai degrabă spre a doua variantă, mizând pe un ministru de încredere din actualul cabinet sau pe o figură politică capabilă să aducă o minimă stabilitate. Speculațiile privind succesorul lui François Bayrou s-au intensificat imediat. Printre numele vehiculate se află Gérald Darmanin, ministrul Justiției, și Sébastien Lecornu, ministrul Apărării, ambii considerați apropiați ai președintelui. Alte posibile opțiuni sunt Catherine Vautrin, ministrul Sănătății, și Éric Lombard, ministrul Finanțelor, dar și figuri din afara cercului guvernamental, precum Raphaël Glucksmann sau fostul premier Bernard Cazeneuve. Indiferent de alegere, noul prim-ministru se va confrunta cu o misiune dificilă: un parlament fragmentat și ostil, presiunea adoptării unui buget pentru anul viitor și constrângeri economice majore. Franța are un deficit aproape dublu față de pragul de 3% impus de Uniunea Europeană și o datorie publică echivalentă cu 114% din PIB. Această instabilitate politică nu este doar o problemă internă, ci și un semnal îngrijorător pentru Bruxelles, unde lipsa de coerență la Paris este privită drept „o veste foarte proastă pentru UE” într-un moment în care blocul are nevoie de leadership puternic.
Regiunea extinsă a Mării Negre a devenit din nou, în ultimii ani, una dintre cele mai dinamice și controversate regiuni geopolitice ale lumii. Războiul ruso-ucrainean a accelerat procesele de reorientare strategică în Europa de Est și a consolidat opinia că statele situate în estul Uniunii Europene și al NATO trebuie să își revizuiască formulele de cooperare regională pentru a face față noilor provocări în domeniul securității, interdependenței energetice și presiunilor hibride. În acest context tensionat, inițiativa GUAM, format de cooperare regională care reunește Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova, ar putea să revină în atenția decidenților politici și a mediului analitic, nu doar ca un simbol al ambițiilor comune, ci ca potențial instrument funcțional într-o arhitectură regională în tranziție.
Prin această analiză ne propunem să analizăm potențialul revitalizării GUAM în lumina noului context regional marcat de insecuritate, competiție geopolitică și de nevoia unor noi partneritate strategice flexibile. Vom analiza fundamentele istorice, structura organizațională, evoluțiile recente în cooperarea interstatală între membrii GUAM, precum și obstacolele care stau în fața unei revitalizării la o scară mai largă a formatului.
Istoricul și fundamentele organizației GUAM
Geneza și scopul inițial
Formatul GUAM (inițial GUUAM, după aderarea temporară a Uzbekistanului) a fost creat într-un context marcat de reașezări geopolitice în spațiul post-sovietic, în care o serie de state nou-independente căutau formule de cooperare regională care să le permită reducerea dependenței față de Federația Rusă și afirmarea unei politici externe autonome. Actul fondator al GUAM a fost adoptat la 10 octombrie 1997, la Strasbourg, în cadrul summitului Consiliului Europei, unde președinții Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului și Republicii Moldova au semnat un Comunicat Comun. În acesta, liderii au exprimat intenția de a dezvolta o cooperare cvadrilaterală orientată spre:
respectarea suveranităţii;
integritatea teritorială;
inviolabilitatea hotarelor statului;
democraţiei;
supremaţiei legii şi respectării drepturilor omului.
În același timp, putem afirma că inițiativa a fost percepută drept un răspuns la dominația exercitată de Moscova în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) și o alternativă pentru țările care aspirau și la o colaborare cu structurile euro-atlantice.
Un moment semnificativ în evoluția organizației a fost retragerea Uzbekistanului în anul 2005. Autoritățile de la Tașkent au argumentat că obiectivele inițiale ale organizației – precum soluționarea conflictelor înghețate sau perspectiva unor mecanisme de cooperare militară – au fost treptat înlocuite cu noi direcții care nu corespundeau intereselor naționale ale țării. Președintele Islam Karimov a subliniat atunci că poziția geografică a Uzbekistanului, situat la o distanță considerabilă de zona centrală de acțiune a GUAM, făcea dificilă o implicare activă și constantă în inițiativele organizației. Prin urmare, Tașkent a considerat mai oportun să își concentreze politica externă pe alte arii de cooperare regională, ceea ce a dus la diminuarea relevanței GUAM ca format extins în spațiul post-sovietic.
Instituționalizarea: nașterea ODDE – GUAM
Procesul de instituționalizare a cooperării GUAM s-a concretizat odată cu Summitul de la Kiev din 23 mai 2006, când a fost adoptat statutul de organizație internațională sub denumirea completă de Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE – GUAM). Acest pas a fost esențial pentru definirea unui cadru juridic mai solid și a unor mecanisme permanente de coordonare interguvernamentală.
Organizația este prezidată prin rotație, de obicei anual, de la un summit la altul. De exemplu, în 2017 președinția a fost deținută de Georgia, urmată în 2018 de Republica Moldova, iar în 2019 de Ucraina. Președinția are rolul de a defini priorități anuale și de a asigura continuitatea inițiativelor.
Obiectivele cooperării
GUAM s-a angajat de la început într-o cooperare multisectorială, cu accent pe consolidarea suveranității economice și securitare a statelor membre. Printre principalele obiective și direcții strategice se numără:
Consolidarea relațiilor comercial-economice, inclusiv prin dezvoltarea unei Zone GUAM de Liber Schimb;
Securitatea energetică, prin diversificarea surselor și rutelor de transport al resurselor;
Promovarea coridorului de transport GUAM, ca rută alternativă de tranzit între Asia și Europa;
Dezvoltarea infrastructurii regionale de transport și comunicații;
Soluționarea conflictelor înghețate din regiune: Transnistria (RM), Abhazia și Osetia de Sud (Georgia), Nagorno-Karabah (Azerbaidjan);
Lupta împotriva amenințărilor transnaționale, precum terorismul, crima organizată și traficul de droguri;
Promovarea turismului comun GUAM, prin inițiative de branding regional;
Intensificarea cooperării externe prin formatul GUAM+, în relație cu organizații internaționale și state partenere (ONU, UE, OSCE, Grupul de la Vișegrad, SUA, Japonia etc.).
Structura organizațională a ODDE – GUAM
Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE – GUAM) se bazează pe o structură instituțională pe mai multe niveluri. La baza funcționării organizației se află Consiliul GUAM, care reprezintă principala autoritate decizională și care își desfășoară activitatea în patru formate diferite: reuniunile șefilor de stat, întâlnirile miniștrilor afacerilor externe, sesiunile coordonatorilor naționali și lucrările reprezentanților permanenți. Aceste nivele acoperă întregul spectru al cooperării instituționale, de la orientările strategice asumate politic, până la gestionarea dosarelor tehnice și a proiectelor comune.
Secretariatul GUAM, cu sediul la Kiev, joacă un rol central în susținerea activității Consiliului. Acesta asigură continuitatea administrativă, coordonează activitatea grupurilor de lucru și menține legătura cu actorii externi și partenerii internaționali. Acreditat oficial în mai 2007, Secretariatul a devenit funcțional începând cu 1 iulie același an, când Ambasadorul Valeri Cecelașvili (Georgia) a preluat funcția de Secretar General, pentru un mandat de patru ani.
Dincolo de structura instituțională principală, GUAM beneficiază și de o serie de entități afiliate, care contribuie la lărgirea bazei de cooperare prin implicarea actorilor parlamentari, ai societății civile și ai mediului economic. Printre acestea se numără Adunarea Parlamentară GUAM, înființată în 2004, cu comitete specializate în domeniile politic, juridic, științific, educațional și economic. De asemenea, Forumul GUAM de Cooperare al Femeilor (2001), Forumul Tinerilor (2006), Fundația Internațională a Dezvoltării GUAM (2007) și Consiliul de Afaceri GUAM (2002) joacă un rol complementar în susținerea misiunii organizației și în stimularea dialogului pe paliere transversale. Aceste inițiative sunt completate de Forumul Economic GUAM, lansat în 2004, care oferea o platformă pentru interacțiunea dintre guverne și mediul de afaceri.
Cooperarea internațională
ODDE-GUAM a încercat pe parcursul existenței sale să își contruiască relații de cooperare cu actori internaționali relevanți, în special pentru a compensa lipsa unei influențe proprii semnificative în regiune. Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei sau ONU au fost printre organizațiile internaționale cu care GUAM a căutat să dezvolte forme de colaborare. Aceste interacțiuni s-au axat, în principal, pe teme legate de securitate, dezvoltare economică, combaterea criminalității organizate și sprijin pentru reforme democratice.
Totuși, multe dintre aceste relații au rămas la nivel declarativ sau de bune intenții, fără a produce rezultate concrete sau de durată. Sprijinul internațional pentru GUAM a fost adesea condiționat de inițiativa membrilor săi, care nu au reușit întotdeauna să mențină o linie unitară în dialogul extern. Astfel, în lipsa unei poziții comune, organizația a fost percepută mai degrabă ca un forum de discuții decât ca un actor regional cu greutate.
În primii ani de după instituționalizarea din 2006, ODDE-GUAM a dezvoltat contacte relativ active și cu unele state europene din Europa Centrală și de Est, în special Polonia și Republica Cehă. Acestea vedeau în GUAM un partener natural în promovarea democrației și securității în spațiul estic, fiind totodată interesate să împărtășească experiența lor de integrare euro-atlantică.
Unul dintre actorii internaționali cei mai activi până în anul 2019 a fost Japonia, care a susținut o serie de proiecte comune în cadrul unui dialog formalizat GUAM-Japonia. Organizația a încercat și să se apropie de alte grupuri regionale, precum Grupul de la Vișegrad sau țările baltice, mizând pe experiența lor în materie de integrare europeană.
Potențialul organizației: între așteptări și realitate
De la momentul fondării sale în 1997, GUAM a fost perceput ca o inițiativă regională, capabilă să ofere o alternativă de cooperare economică și politică în spațiul post-sovietic, fără dominația Federației Ruse. Prin valorile declarate – democrație, respectarea statului de drept, securitate energetică și soluționarea conflictelor înghețate – GUAM a creat imaginea unui parteneriat orientat spre Vest. Cu toate acestea, peste două decenii mai târziu, organizația nu și-a atins potențialul. Deși au existat momente de revitalizare (cum ar fi instituționalizarea din 2006), GUAM nu a reușit să devină un actor regional influent și nici un cadru solid de cooperare politică, economică sau de securitate.
Unul dintre principalele motive pentru care potențialul organizației nu a fost realizat la nivelul așteptat este lipsa unor viziunii strategice comune și interese geopolitice compatibile. Astfel, țările GUAM nu au avut tot timpul o politică externă unitară. Azerbaidjanul, deși inițial activ în cadrul formatului, și-a recalibrat politica externă într-o direcție mai echilibrată între Vest și Rusia, preferând să se concentreze pe proiectele energetice proprii și pe gestionarea conflictului din Nagorno-Karabah. În schimb, Georgia și Ucraina s-au angajat ferm pe calea integrării euro-atlantice, însă cu intensități variabile, în funcție de evoluțiile politice interne. La rândul său, Republica Moldova a oscilat între diverse orientări externe, în funcție de guvernările succesive, ceea ce a afectat participarea sa în inițiativele GUAM.
Mai mult, spre deosebire de alte organizații internaționale consacrate precum Uniunea Europeană sau chiar Comunitatea Statelor Independente, ODDE-GUAM a fost o inițiativa dependentă de voința liderilor de moment. Bugetul organizației este redus, Secretariatul de la Kiev are un rol tehnic și limitat, iar mecanismele de decizie sunt adesea lente și ineficiente. Astfel, fără un cadru financiar solid și o structura birocratică eficientă, statele membre nu au putut să implementeze în mod eficient proiectele ambițioase asumate în documentele fondatoare.
Chiar dacă au existat eforturi consistente de colaborare cu parteneri externi precum Uniunea Europeană, Japonia, SUA sau OSCE, organizația nu a reușit să se impună pe agenda internațională ca structură valoroasă. A lipsit și o strategie de comunicare și promovare a brandigului regional.
GUAM după 2022: între solidaritate simbolică și stagnare instituțională
Invazia militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, declanșată la 24 februarie 2022, a reprezentat un moment de cotitură pentru securitatea regională în spațiul post-sovietic și pentru toate statele membre ale GUAM. În ciuda potențialului de a deveni un cadru de acțiune coordonată între patru țări afectate direct sau indirect de presiunile geopolitice, GUAM nu a reușit să se impună ca un actor regional consolidat și unitar. Reacția organizației la evenimentele din Ucraina a fost una promptă, dar simbolică: secretarul general Altai Efendiev a transmis un apel emoționant, de la Kiev, în ziua de 26 februarie 2022, în care a condamnat ferm agresiunea Rusiei, a cerut sprijin internațional pentru Ucraina și a descris momentul ca fiind o confruntare între bine și rău, între libertate și opresiune. Această poziționare a fost, însă, preponderent individuală și declarativă, fără a fi urmată de inițiative concrete sau de o reevaluare funcțională a formatului GUAM. În anii 2022–2024, organizația a continuat să funcționeze la un nivel moderat de cooperare, limitat la întâlniri periodice ale miniștrilor de externe și reafirmări de principii generale privind suveranitatea, integritatea teritorială și democrația.
Analizând activitatea recentă a organizației pe baza informațiilor disponibile pe site-ul oficial al ODDE-GUAM, constatăm că în anul 2025 aceasta s-a limitat în mare parte la întâlniri desfășurate în format de videoconferință. Printre acestea se numără: a 17-a sesiune a Adunării Parlamentare GUAM, a 7-a reuniune comună a comitetelor Adunării Parlamentare GUAM, a 65-a reuniune a Consiliului coordonatorilor naționali, precum și a 38-a reuniune a Comitetului Director al Proiectului pentru Facilitarea Comerțului și Transportului GUAM. În plus, au avut loc mai multe ședințe ale grupurilor de lucru, axate pe teme precum: combaterea terorismului, statistica juridică, economie și comerț, coordonarea combaterii criminalității, transporturi și gestionarea situațiilor de urgență.
Această dinamică arată că, deși formatele de lucru și mecanismele instituționale continuă să existe, ele funcționează într-o manieră preponderent tehnică și formală, fără a fi însoțite de inițiative politice majore sau de proiecte regionale vizibile. Practic, GUAM pare să fi rămas într-o fază de auto-conservare birocratică, menținându-și structurile interne, dar fără a produce rezultate care să îi întărească profilul internațional sau să îi asigure relevanța în noul context geopolitic.
Mai mult, limitarea interacțiunilor la mediul online poate fi interpretată atât ca o consecință a constrângerilor practice, cât și ca un semn al scăderii importanței pe care statele membre o acordă formatului. În lipsa unor summituri fizice la nivel înalt sau a unor proiecte regionale ambițioase, GUAM riscă să fie perceput nu ca un instrument de cooperare strategică, ci doar ca o platformă de dialog simbolic între patru state confruntate cu propriile priorități naționale și provocări de securitate.
Posibilitatea reconfigurării GUAM
În pofida stagnării instituționale din ultimii ani, întrebarea centrală rămâne dacă GUAM mai poate juca un rol semnificativ în arhitectura de securitate și cooperare regională. Fiecare dintre statele membre se confruntă cu propriile provocări interne și externe, însă existența unui cadru de dialog care reunește patru state din spațiul ex-sovietic, cu orientări relativ convergente în politica externă și de securitate, rămâne un atu ce nu poate fi neglijat. În prezent, cu excepția Georgiei, care traversează o perioadă de incertitudine geopolitică și de ambiguitate în raport cu parcursul său euro-atlantic, ceilalți trei membri ai organizației manifestă o orientare mai clară spre Occident. Republica Moldova și Ucraina au adoptat o poziție ferm pro-occidentală, confirmată atât de cererile oficiale de aderare la Uniunea Europeană, cât și de reformele interne inițiate în ultimii ani. În același timp, Azerbaidjanul, deși tradițional adept al unei politici externe echilibrate între Rusia, Turcia și Occident, traversează în prezent o etapă de răcire a relațiilor cu Moscova și de apropiere treptată de partenerii occidentali. Semnarea recentului acord de pace cu Armenia, mediat de președintele american Donald Trump, poate fi interpretată ca o confirmare a acestei reorientări strategice. Astfel, chiar dacă GUAM nu dispune în acest moment de o infrastructură instituțională suficient de robustă, există premise politice pentru o reconfigurare a formatului. Convergența intereselor de securitate și aspirațiile europene ale unor membri pot deveni baza unui nou tip de cooperare, mai flexibil și adaptat noilor provocări regionale.
Posibili membri într-un nou format regional
În perspectiva unei eventuale consolidări a unui nou cadru de cooperare regională în spațiul extins al Mării Negre, fie pe bazele GUAM, fie ca structură independentă, se ridică întrebarea referitoare la cine ar putea deveni membri sau parteneri ai acestui format. Contextul geopolitic din ultimii ani arată că mai multe state din regiune au început să își redefinească orientările de politică externă, căutând ancorarea în structuri mai stabile și mai puțin dependente de Federația Rusă.
Armenia reprezintă cel mai probabil candidat pentru a se alătura unui asemenea cadru. Statul armean a început să demonstreze o reorientare vizibilă a direcției sale de politică externă spre Occident, în special după deteriorarea relațiilor cu Moscova. La 22 februarie 2024, premierul Nikol Pașinian a anunțat suspendarea participării Armeniei la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), invocând lipsa de sprijin real din partea acestei structuri și agravarea relațiilor cu Federația Rusă. Ulterior, la 18 septembrie 2024, Pașinian a mers mai departe, afirmând că „OTSC creează amenințări la adresa securității, existenței și suveranității Armeniei”. În 2025, Erevanul a refuzat să mai contribuie la bugetul organizației, confirmând ruptura față de alianța condusă de Moscova. În același timp, Adunarea Națională a Republicii Armenia a adoptat legea privind demararea procesului de aderare la Uniunea Europeană, marcând un pas istoric în direcția integrării europene. Toate aceste evoluții indică faptul că Armenia ar putea căuta formule alternative de cooperare regională, inclusiv printr-o eventuală participare într-un format reconfigurat GUAM sau într-o inițiativă regională nouă.
Cooperarea regională – o necesitate mai degrabă decât o opțiune
În noul context geopolitic, marcat de războiul dintre Federația Rusă și Ucraina, cooperarea regională apare ca o necesitate vitală, mai degrabă decât ca o opțiune facultativă. Statele din regiune se confruntă cu provocări de securitate fără precedent, fie că este vorba de cele direct afectate, precum Ucraina, fie de cele expuse consecințelor indirecte, așa cum este cazul Republicii Moldova, puternic influențată din punct de vedere economic, energetic și politic.
Într-un asemenea cadru instabil, consolidarea dialogului și aprofundarea mecanismelor de cooperare între statele din Europa de Est și Caucazul de Sud devin esențiale. Diversificarea canalelor de comunicare, schimbul constant de informații și dezvoltarea unor platforme comune de acțiune pot contribui la sporirea rezilienței statale și regionale. Mai mult, o astfel de cooperare poate funcționa ca un instrument complementar proceselor de integrare europeană și euroatlantică, facilitând o mai bună coordonare în domenii precum securitatea energetică, transporturile, economia digitală sau combaterea amenințărilor hibride.
Astfel, pentru statele din regiune, cooperarea regională nu ar trebui privită ca un exercițiu opțional sau conjunctural, ci ca un element indispensabil de supraviețuire și dezvoltare într-un mediu internațional profund volatil.
Concluzii
Privind retrospectiv, GUAM a reprezentat una dintre primele încercări ale unor state din spațiul CSI de a crea un cadru de cooperare regională independent de Federația Rusă. Deși promițătoare la început, organizația nu a reușit să-și atingă pe deplin obiectivele, în mare parte din cauza lipsei unei viziuni strategice comune, a resurselor limitate și a priorităților divergente ale statelor membre. GUAM a rămas, astfel, mai degrabă un forum de dialog decât un actor regional cu greutate. Totuși, noul context geopolitic creat de războiul din Ucraina și de reconfigurările din politica externă a statelor din regiune oferă o fereastră de oportunitate pentru reconsiderarea rolului și a formatului acestei cooperări. Chiar dacă organizația în forma sa actuală este slăbită și parțial marginalizată, premisele unei revitalizări sau ale unei reconfigurări instituționale există. În plus, nevoia de instrumente flexibile de cooperare regională este astăzi mai mare ca oricând. Problemele comune, precum securitatea energetică, infrastructura de transport, combaterea amenințărilor hibride sau rezolvarea conflictelor înghețate – nu pot fi abordate eficient doar prin eforturi naționale, ci necesită o coordonare transfrontalieră. Astfel, GUAM rămâne un caz interesant de studiu pentru relațiile internaționale: un proiect care nu și-a atins potențialul, dar care ar putea furniza lecții importante pentru viitoarele formate regionale. Într-o regiune marcată de incertitudine și instabilitate, cooperarea dintre statele care împărtășesc aceleași aspirații de securitate și dezvoltare nu mai este o simplă alegere, ci o condiție fundamentală pentru supraviețuire și progres.
