Primele impresii asupra alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 2025. Un moment definitoriu pentru integrarea europeană și stabilitatea regională

de Cara Evgheni | iul. 8, 2025 | Analize, REPUBLICA MOLDOVA

Traiectoria politică a Moldovei de la votul din 2021

În iulie 2021, Moldova a trecut printr-o schimbare electorală istorică atunci când Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS) condus de Maia Sandu a obținut 63 din 101 locuri parlamentare. Această victorie dramatică a marcat prima dată când țara a obținut o majoritate legislativă pro-europeană, deschizând calea pentru măsuri ambițioase de anticorupție și reformă judiciară. PAS a reformat rapid instanțele judecătorești, a elaborat o strategie anti-mită, a limitat imunitatea parlamentară și a lansat anchete împotriva intereselor oligarhice înrădăcinate. Viteza și amploarea reformelor au fost aplaudate în străinătate, dar au stârnit îngrijorare în rândul criticilor care au acuzat guvernul de abuz.

Kremlinul, observând schimbarea, a răspuns cu o strategie hibridă calibrată, menită să îndepărteze Moldova de traiectoria sa pro-occidentală. A valorificat campanii de dezinformare, finanțarea sub acoperire a partidelor de opoziție și măsuri judiciare împotriva aliaților PAS. Un punct de tensiune semnificativ a avut loc în iunie 2023, când Partidul Șor, pro-rus, a fost interzis legal – doar pentru a reapărea în cadrul unor noi blocuri politice, exploatând lacunele menite să marginalizeze mișcările aliniate la Moscova.

Interferența Rusiei s-a intensificat brusc după invazia Ucrainei din 2022. Moldova a condamnat oficial agresiunea Kremlinului, a depus cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022 și a fost desemnată țară candidată la UE în iunie a aceluiași an. Până în iunie 2024, lansase discuțiile oficiale de aderare. Cu toate acestea, Moscova a ripostat economic – în principal prin șantaj energetic, culminând cu decizia Gazprom de a opri toate livrările de gaze la 1 ianuarie 2025. Măsura a exacerbat tensiunile socioeconomice existente, a amplificat discursurile opoziției și a testat acreditările PAS în gestionarea crizelor.

Întreruperea furnizării de energie a declanșat o presiune umanitară în Transnistria — unde centrala electrică Kuciurgan furnizează energie electrică în mare parte a Moldovei — forțând o stare de urgență declarată de guvern și eforturi urgente de diversificare. Moldova s-a orientat către importurile de energie și, cu asistență rapidă din partea UE, și-a consolidat infrastructura de energie electrică și gaze. Ajutorul de urgență de la Bruxelles — inclusiv 30 de milioane de euro și un pachet de reforme pe termen lung de 1,9 miliarde de euro — a evidențiat semnificația geopolitică a crizei. Cu toate acestea, creșterea costurilor utilităților și întreruperile intermitente de curent au intensificat neliniștea publică și au alimentat apelurile opoziției la organizarea unor alegeri anticipate.

Confruntându-se cu colapsul infrastructurii, conducerea Republicii Moldova a declarat stare de urgență pe 16 decembrie 2024 și l-a înlocuit rapid pe ministrul energiei – prim-ministrul Dorin Recean a preluat direct funcția până la o nouă numire în februarie 2025. Cu toate acestea, partidele pro-ruse au încercat să profite de frustrarea publică, lansând moțiuni de neîncredere și eforturi de construire a coalițiilor. În ciuda eforturilor lor, PAS și-a păstrat majoritatea parlamentară, amânând alegerile anticipate.

În ultimele luni ale anului 2024 și începutul anului 2025, Moldova a revenit la urne cu un referendum constituțional privind aderarea la UE și realegerea Maiei Sandu în octombrie. Deși ambele voturi au fost adoptate, au fost adoptate la marje mici – Sandu a obținut 55%, în timp ce referendumul a depășit cu puțin 50% – subliniind un electorat profund divizat. Analiștii au avertizat că interferența Rusiei prin suprimarea voturilor și mobilizarea diasporei a jucat un rol.

Până în iulie 2025, în timp ce Moldova se pregătea pentru alegerile parlamentare (programate pentru 28 septembrie 2025), traseul său era puternic oscilat între alinierea cu Occidentul și influența Moscovei. Liderii UE s-au reunit la Chișinău, promițând investiții de 1,9 miliarde de euro, legate de alegeri credibile. Aceștia au avertizat cu privire la „atacurile hibride” continue ale Rusiei, menite să influențeze rezultatele. Președintele Sandu a afirmat că moldovenii – și nu puterile străine – își vor decide viitorul.

Ceea ce reiese este un arc de patru ani definit de determinare și constrângere. PAS a implementat reforme ample și adesea dureroase, mizând pe integrarea în UE pentru a stimula reînnoirea instituțională și prosperitatea. Rusia a exercitat o contrapresiune constantă – prin energie, subversiune politică și obstacole legale – cu scopul de a demonta pivotul occidental al Moldovei. Publicul a experimentat atât promisiunea reformei, cât și durerea creșterii facturilor la energie, creând un teren fertil pentru narațiunile pro-ruse. Alegerile care urmează devin astfel un moment de criză – o oportunitate pentru forțele pro-europene de a consolida câștigurile sau pentru entitățile susținute de Moscova de a schimba cursul.

Peisajul politic intern

Cursa electorală a Republicii Moldova din 2025 nu este o competiție între doi, ci o luptă din ce în ce mai aglomerată, în care fiecare partid major a impus o viziune geopolitică distinctă – aderarea la UE, realinierea Eurasiatică sau neutralitatea rezervată – mobilizând în același timp circumscripții electorale foarte diferite prin estetici de campanie contrastante. Sondajele de opinie sugerează că patru până la cinci liste ar putea trece pragul electoral, însă niciuna nu pare sigură de o majoritate absolută, ceea ce face din aritmetica coalițiilor balamaua în jurul căreia se va învârti direcția strategică a Chișinăului.

Partide cheie și coaliții emergente

Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS) încă dă ritmul politicii moldovenești. Cu toate acestea, sprijinul său a scăzut de la o victorie covârșitoare de 63 de locuri în 2021 la abia 26% dintre alegători în „Barometrul sociopolitic” IMAS din februarie 2025 și doar o treime din electoratul decis. PAS prezintă votul ca o alegere existențială între apartenența „ireversibilă” la UE și „darea timpului înapoi”, mizând pe promisiunea de 1,9 miliarde de euro a summitului UE-Moldova din iulie 2025 pentru a ilustra dividendele tangibile ale integrării.

În fața acesteia se află Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), o alianță formată din veteranul comunist Vladimir Voronin și socialistul pro-Kremlin Igor Dodon. Alianța se apropie de 22% în majoritatea sondajelor, militând pentru subvenții pentru pensionari, neutralitate în afacerile de securitate și o promisiune de modificare a constituției pentru a interzice căsătoria între persoane de același sex.

Pe flancul eurosceptic dur, oligarhul fugar Ilan Șor și-a reinventat partidul interzis sub numele de blocul „Victoriei” (Pobeda), lansat la un hotel din Moscova în aprilie 2024, cu o platformă de aderare la UEEA și „uniune cu Rusia”. În ciuda condamnării sale penale, tacticile generoase de tip „cashforvotes” ale lui Șor și concertele pop în limba rusă mențin blocul oscilând în jurul pragului de 10-12% în sondajele succesive IMAS și iData.

Centrul aglomerat găzduiește două vehicule mai noi. Blocul Alternativ, anunțat în ianuarie 2025 de primarul Chișinăului, Ion Ceban, fostul prim-ministru Ion Chicu și fostul procuror Alexandr Stoianoglo, se prezintă ca fiind tehnocrat și oficial proeuropean, deși analiștii remarcă rusofilia sa discretă. Între timp, blocul „Împreună”, ancorat de Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a lui Dinu Plîngău și de mai multe micropartide, urmărește să agrege votul de centru-dreapta cu înclinații românești și să depășească pragul de 6%.

Dinamica regională introduce și mai multă volatilitate. Partidul Inima Moldovei, condus de fosta guvernatoare a Găgăuziei, Irina Vlah, cere neutralitate constituțională și vizează găgăuzii vorbitori de limbă turcă și vorbitorii de limbă rusă din sud. Bașkana Evghenia Guțul, o aliată a lui Șor, galvanizează același electorat sub steagul Victoriei, în timp ce platforme locale precum Partidul Nostru își păstrează zone de influență în Bălți și Orhei.

Stiluri de campanie și ideologii

Președintele PAS, Igor Grosu, conduce un joc la sol coregrafiat strict: voluntari cu veste galbene care fac campanie în fiecare comună, explicații pe rețelele de socializare despre fondurile UE și un slogan unificator – „Echipa Europa”. Criticii numesc efortul de la ușă la ușă o cascadorie de PR finanțată public; primarul Chișinăului, Ceban, acuză PAS de „campanie mascată” prin intermediul campaniei de informații „Moldova Poate” a guvernului.

În schimb, Dodon și Voronin se bazează pe nostalgie. Rulotele lor rurale oferă pâine ieftină, binecuvântări ale clerului ortodox și discursuri care îl prezintă pe Sandu ca pe un pion NATO hotărât să șteargă identitatea moldovenească.

De la distanță, Șor transmite transmisiuni live ingenioase din suitele hotelurilor din Moscova, anunțând vouchere de loterie și concerte pe stadioane cu vedete pop rusești – promoții amplificate de o rețea de dezinformare coordonată de FacebookTelegram, pe care organizațiile de supraveghere o numesc Operațiunea MiddleFloor.

Ion Ceban prezintă aplicații de gestionare a orașelor și videoclipuri lucioase despre renovarea urbană, autointitulându-se candidatul competenței mai presus de ideologie. Dinu Plîngău organizează adunări publice maraton, verificând faptele rivalilor în timp real și promițând „guvernare cu mâini curate”, o aluzie la protestele anti-oligarhi din 2015 care au dat naștere partidului său.

Campania se desfășoară pe trei falii care se intersectează. Prima este axa geopolitică: PAS, Împreună și (nominal) Alternativa, promisiunea că au accelerat aderarea la UE, susținută de acordul de prefinanțare și taxe de roaming de 270 de milioane de euro încheiat de Bruxelles; BCS avertizează asupra recrutării în NATO, iar Victory promite să îndrume Moldova pe orbita Moscovei.

În al doilea rând, este conflictul dintre românism și moldovenism. Mitingurile PAS se încheie adesea cu imnul românesc; discursurile BCS invocă „limba noastră moldovenească” și celebrează aniversări sovietice, în timp ce reclamele lui Șor îi prezintă pe susținătorii UE drept „trădători ai națiunii moldovenești”.

În al treilea rând, există un război cultural în creștere. În mai 2025, consiliul local Chișinău – dominat de BCS și Mișcarea Alternativă Națională a lui Ceban – a interzis marșurile LGBT în capitală, o decizie pe care grupurile societății civile au calificat-o drept „discriminare directă” și pe care Bruxelles-ul a semnalat-o ca fiind incompatibilă cu criteriile de aderare. Episodul a acutizat strigătul de mobilizare conservator în jurul „credinței și familiei”, chiar dacă PAS a evitat problema pentru a-și menține aripile liberal-urbane și rurale pragmatice unite.

Peste tot se află populismul economic. Victoria jongla cu pomeni în numerar și „motorină gratuită”, în timp ce PAS replică că granturile UE vor crea locuri de muncă și spitale; BCS propune controale ale prețurilor în stil sovietic și cenzura „speculanților”. Un proiect de lege BCS de restricționare a votului din diaspora – respins de guvern în aprilie 2025 – a semnalat modul în care regulile procedurale în sine au devenit arme în acest duel identitar.

Pe scurt, terenul intern care se apropie de 28 septembrie seamănă mai mult cu o tablă de șah decât cu una binară. Totuși, fiecare mișcare – în estetica campaniei, în manierele legislative sau în războiul pe rețelele sociale – se întoarce în cele din urmă la o singură întrebare strategică: Va consolida următorul parlament al Republicii Moldova cursul spre vest lansat în 2021 sau va produce o coaliție fracturată, incapabilă să reziste unei noi influențe a Kremlinului? Răspunsul va depinde de cât de convingător va relata fiecare lider această alegere unor electorate divizate nu doar de preferințele politice, ci și de viziuni profund diferite despre cine sunt moldovenii și unde le este locul.

Sistemul electoral și reformele recente

Din 2022, Moldova a rescris regulile jocului care vor guverna alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Un nou Cod Electoral adoptat în decembrie 2022 a codificat un sistem proporțional unic la nivel național, dar a inclus cote de gen mai stricte, plafoane mai stricte de finanțare a campaniilor și o supraveghere mai strictă din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC). Modificările ulterioare din 2023 și începutul anului 2024 au urmărit să elimine lacunele privind discursul instigator la ură, documentele de identitate și regulile de vot din diaspora, în timp ce instanțele și autoritățile de reglementare s-au confruntat cu întrebarea explozivă din punct de vedere politic dacă membrii partidelor pro-ruse interzise pot candida la funcții publice. Legislația paralelă a modernizat normele de publicitate, a extins accesul la vot în limbile minorităților și a înăsprit cerințele de acoperire mediatică. Ceea ce urmează analizează aceste reforme în trei dimensiuni: textul legal, harta teritorială și ecosistemul monetar și media care încadrează campania.

Revizuirea codului din 2022 – salutată de Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR pentru implementarea recomandărilor de lungă durată – a clarificat competențele CEC, a simplificat apelurile și a redus plafoanele donațiilor, însă a fost adoptată fără sprijinul opoziției. Aceasta a introdus o cotă de gen de 40%, cu o regulă de fermoar (cel puțin patru femei la fiecare zece locuri) pe listele de candidați, nerespectarea acesteia ducând la refuzul înregistrării.

Alte pachete de măsuri din martie-aprilie 2024 – adoptate în grabă și criticate pentru consultările insuficiente – au eliminat necesitatea menținerii unui act de identitate valabil pe listele electorale, au actualizat regulile de protecție a datelor și au relaxat utilizarea anumitor pașapoarte expirate în ziua alegerilor. Parlamentul a incriminat, de asemenea, discursul instigator la ură și transportul organizat cu autobuzul a alegătorilor, sancționând în același timp orice amestec clerical sau ONG în campanii partizane.

Un amendament extrem de controversat din 2023 a interzis persoanelor legate de „organizații neconstituționale” (adică rețeaua Șor, ilegală) să candideze timp de trei ani, dar Curtea Constituțională l-a anulat în martie 2024, invocând limite disproporționate privind sufragiul pasiv. Episodul subliniază modul în care ingineria juridică din jurul deoligarhizării este încă în continuă schimbare în ajunul votului.

Moldova a păstrat o singură circumscripție națională, astfel încât „redistribuirea circumscripțiilor electorale” se realizează prin alocarea secțiilor de votare, mai degrabă decât prin alocarea mandatelor. Înaintea cursei prezidențiale din 2024, CEC a autorizat 234 de secții de votare în 37 de țări, pe baza preînregistrării și a datelor consulare – un nivel record care se va repeta probabil în 2025. De asemenea, a fost aprobat un program pilot de vot prin corespondență pentru anumite orașe nord-americane, semnalând dorința de a acorda dreptul de vot unui electorat de peste hotare care a votat cu 212.000 de voturi în 2024.

Pe plan intern, accesul minorităților se realizează prin procedură, mai degrabă decât prin rezervarea locurilor. CEC tipărește acum buletine de vot multilingve – 775.000 în limba română, 76.000 în limba rusă și 500 în limba găgăuză pentru alegerile din 2024 – și ar putea repeta combinația pentru 2025. Combinată cu fermoarul de gen, partidele curtează discret candidați romi, bulgari și găgăuzi suficient de sus pe liste pentru a-și asigura mandate, deși reprezentarea rămâne episodică.

Codul din 2022 a redus plafoanele donațiilor individuale de la 200 la șase salarii medii lunare și plafoanele corporative de la 400 la 12, a interzis banii străini, anonimi sau de la contractori statali și a impus publicarea rapoartelor financiare săptămânale în termen de 24 de ore. O nouă Divizie de Control și Supraveghere a CEC monitorizează conturile bancare dedicate campaniilor, dar lipsa de personal împiedică în continuare auditul în timp real.

Legea complementară 62/2022 privind publicitatea interzice reclamele politice sexiste, subliminale sau înșelătoare și impune ca fiecare spot TV să afișeze cine a plătit și numărul transferului bancar. Decizia CEC nr. 109 (28 iulie 2023) obligă radiodifuzorii să ofere fiecărui concurent cinci minute de televiziune gratuită și zece minute de radio, cu tarife identice pentru timpul de antenă plătit și intervalele obligatorii de dezbateri.

Totuși, persistă lacune în aplicarea legii. Rapoartele PromoLEX arată că microtargetingul online permite candidaților să ocolească regulile de divulgare, în timp ce activitățile secrete dinaintea campaniei electorale estompează limitele de cheltuieli. Misiunea OSCE/ODIHR din 2025 a semnalat, de asemenea, dosare financiare „împovărătoare, dar poroase” și părtiniri media în favoarea guvernatorilor existenți. Jurnaliștii de investigație au expus finanțarea deghizată și presupusa cumpărare de voturi legate de Ilan Șor, subliniind modul în care banii ilici ar putea încă să depășească autoritățile de reglementare.

Per total, arhitectura electorală a Republicii Moldova este mai transparentă și mai echilibrată din punct de vedere al genului decât acum patru ani, dar fiecare garanție – logistica diasporei, auditurile campaniei, imparțialitatea presei – se confruntă cu un test de stres în cursa polarizată din 2025. Dacă câștigurile legale se vor traduce într-un mediu concurențial echitabil va depinde mai puțin de textul codului și mai mult de voința politică și de forța administrativă de a-l aplica.

Actori externi și operațiuni de influență

Traiectoria geopolitică a Moldovei rămâne un punct central de dispută în rândul principalilor actori internaționali. Pe măsură ce țara se apropie de alegerile parlamentare cruciale din septembrie 2025, actorii externi și-au intensificat implicarea, utilizând o serie de strategii pentru a influența rezultatele politice și alinierea Moldovei pe scena globală.

România și Uniunea Europeană au fost fermi în sprijinul acordat aspirațiilor Republicii Moldova la integrarea europeană. Un summit important de la Chișinău, din 4 iulie 2025, a subliniat acest angajament, liderii UE reafirmându-și sprijinul pentru candidatura Republicii Moldova la UE. UE a promis până la 1,9 miliarde de euro în ajutor până în 2027, 270 de milioane de euro fiind deja eliberate pentru proiecte cheie de infrastructură și energie. Acest sprijin financiar este condiționat de eforturile continue de reformă ale Republicii Moldova și de respectarea standardelor UE. România, care împărtășește legături istorice și culturale cu Republica Moldova, a fost un susținător vocal al aderării vecinului său la UE, oferind sprijin diplomatic și logistic. Cu toate acestea, calea Republicii Moldova către UE este legată informal de cea a Ucrainei, a cărei aderare este blocată în prezent de Ungaria, ceea ce complică procesul de integrare a Republicii.

Rusia folosește o abordare multifațetată pentru a-și exercita influența asupra Moldovei, utilizând energia, dezinformarea și sprijinul financiar acordat entităților pro-ruse. La începutul anului 2025, Rusia a oprit livrările de gaze către Moldova, invocând o datorie disputată de 709 milioane de dolari. Această mișcare a exacerbat criza energetică a Moldovei, afectând în special centrala electrică Kuciurgan din regiunea separatistă Transnistria, care furnizează o cantitate semnificativă de energie electrică Moldovei. Autoritățile moldovene au acuzat Rusia că folosește energia ca armă politică pentru a destabiliza țara înainte de alegeri.

Din punct de vedere financiar, Rusia a fost implicată în susținerea partidelor politice pro-ruse din Moldova. Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat pentru delapidarea a 1 miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, s-a aflat în fruntea acestor eforturi. Partidul său, interzis în Moldova, continuă să funcționeze sub blocul „Victoriei”, primind finanțare substanțială din surse rusești. Estimările sugerează că Rusia a cheltuit aproximativ 100 de milioane de euro în 2024 pentru a destabiliza Republica Moldova înainte de alegerile locale, inclusiv mituind peste 130.000 de moldoveni pentru a vota împotriva integrării în UE într-un referendum.

Campaniile de dezinformare sunt un alt instrument din arsenalul Rusiei. Instituțiile media finanțate de stat, precum RT și Sputnik, au fost implicate în răspândirea unor narațiuni pro-ruse și subminarea aspirațiilor Moldovei la UE. Aceste platforme s-au coordonat cu actori legați de Kremlin pentru a influența opinia publică și a incita la tulburări, cu scopul de a influența procesul electoral în favoarea facțiunilor pro-ruse.

Conflictul în curs din Ucraina are implicații semnificative pentru peisajul securității Republicii Moldova. Prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, a avertizat că Rusia intenționează să desfășoare 10.000 de soldați în regiunea separatistă Transnistria, cu scopul de a-și consolida prezența militară prin instalarea unui guvern pro-Kremlin în Republica Moldova. În prezent, aproximativ 1.500 de soldați ruși sunt staționați în Transnistria. O prezență militară rusă sporită ar putea destabiliza Ucraina prin deschiderea unui nou front dinspre sud-vest și ar putea amenința, de asemenea, România, membră NATO. Orice atac asupra României ar declanșa Articolul 5 al NATO, ceea ce ar putea duce la un conflict mai amplu.

Ca răspuns, Republica Moldova a căutat să își consolideze cooperarea în domeniul securității cu partenerii occidentali. Uniunea Europeană a înființat Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM) în aprilie 2023 pentru a sprijini consolidarea structurilor de gestionare a crizelor și a rezistenței Republicii Moldova la amenințările hibride, inclusiv securitatea cibernetică și combaterea manipulării informațiilor străine. Mandatul misiunii a fost prelungit în mai 2025, cu o alocare bugetară de peste 19,8 milioane EUR până în mai 2027.

Statele Unite au fost un partener semnificativ în sprijinirea dezvoltării democratice și a suveranității Republicii Moldova. Cu toate acestea, absența unui ambasador american în Republica Moldova și în mai multe națiuni vecine a evidențiat o lacună în pregătirea diplomatică. În ciuda acestui fapt, SUA au impus sancțiuni persoanelor și entităților implicate în acțiuni destabilizatoare din Republica Moldova, inclusiv actori legați de Rusia și politicieni moldoveni pro-ruși.

Și alți parteneri occidentali au contribuit la stabilitatea Moldovei. Pachetele de ajutor financiar ale UE și misiunea EUPM exemplifică angajamentul Occidentului față de securitatea și instituțiile democratice ale Moldovei. Aceste eforturi vizează contrabalansarea influenței rusești și sprijinirea aspirațiilor Moldovei de integrare europeană.

Transnistria rămâne un element esențial în calculul securității Moldovei. Regiunea, care și-a declarat independența față de Moldova în 1990, este puternic susținută de Rusia, găzduind aproximativ 1.500 de soldați ruși. Autoritățile moldovene consideră prezența forțelor rusești în Transnistria ca o încălcare a suveranității lor și un factor destabilizator în regiune. UE și-a exprimat angajamentul față de integritatea teritorială a Moldovei și a cerut soluționarea pașnică a conflictului, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.

UE a extins, de asemenea, pachete de sprijin energetic de urgență pentru Transnistria în timpul crizelor, cu scopul de a menține stabilitatea în regiune. Aceste inițiative includ cooperarea dintre Moldova și autoritățile de facto din Transnistria, subliniind rolul UE în promovarea dialogului și a stabilității pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În concluzie, relațiile externe ale Republicii Moldova sunt caracterizate de o interacțiune complexă între sprijinul din partea partenerilor occidentali și interferența Rusiei. Pe măsură ce țara se apropie de alegerile parlamentare din 2025, acești actori externi vor continua să joace roluri esențiale în modelarea peisajului politic al Republicii Moldova și a traiectoriei sale viitoare pe scena mondială.

Factorii socio-economici ai votului

Factorii socio-economici apar ca factori determinanți critici ai comportamentului alegătorilor. Provocările economice, schimbările demografice și dinamica serviciului public influențează sentimentul public și modelează peisajul politic.

Inflația rămâne o preocupare semnificativă pentru gospodăriile din Republica Moldova, rapoartele recente indicând o creștere cu 75% a tarifelor de bază la energia electrică, ajungând la 4,1 lei moldovenești pe kWh. Ca răspuns, guvernul, cu sprijinul UE, a implementat măsuri directe de compensare pentru energia electrică. Începând cu februarie 2025, gospodăriile primesc compensații pentru un consum de energie electrică de până la 110 kWh, cu scopul de a atenua presiunile financiare asupra familiilor cu venituri mici.

Salariul mediu lunar în Moldova a fost de aproximativ 12.175 lei moldovenești (aproximativ 630 euro) în 2023. În ciuda creșterilor recente ale pensiilor, care au crescut cu până la 100% în 2024, pensia medie rămâne în jur de 200 de dolari, sub minimul de existență de 160 de dolari. Această disparitate subliniază provocările economice continue cu care se confruntă populația.

Sectorul energetic al Republicii Moldova s-a confruntat cu provocări semnificative, în special în urma sistării furnizării de gaze rusești în ianuarie 2025. Regiunea separatistă Transnistria s-a confruntat cu penurii severe de încălzire și energie electrică, ceea ce a dus la oprirea aproape întregii producții industriale. Republica Moldova s-a străduit să-și diversifice sursele de energie, Uniunea Europeană oferind un pachet de 250 de milioane de euro în 2025 pentru a sprijini securitatea energetică și a reduce dependența de aprovizionarea cu energie a Rusiei.

Guvernul Republicii Moldova a introdus, de asemenea, măsuri pentru a atenua impactul creșterii costurilor energiei asupra consumatorilor. Acestea includ compensarea tarifelor la energie electrică și sprijinirea gospodăriilor vulnerabile, cu scopul de a atenua povara financiară asupra cetățenilor.

Moldova se confruntă cu o provocare demografică semnificativă, cu aproximativ 1,11 până la 1,25 milioane de cetățeni moldoveni care locuiesc în străinătate, reprezentând o parte substanțială a populației. Această migrație masivă a dus la o scădere a populației apte de muncă, contribuind la deficitul de forță de muncă și punând probleme creșterii economice. Exodul profesioniștilor calificați, în special în sectoare precum asistența medicală, a exacerbat aceste probleme.

Îmbătrânirea populației agravează și mai mult aceste provocări, proporția persoanelor de peste 60 de ani crescând de la 9% în 1991 la 25% în 2024. Această schimbare demografică pune o presiune suplimentară asupra serviciilor publice și a sistemului de pensii, care se confruntă cu preocupări legate de sustenabilitate din cauza raportului în scădere dintre persoanele active și pensionari.

Serviciile publice din Republica Moldova, în special în domeniul sănătății și educației, sunt supuse unei presiuni semnificative. Țara are aproximativ 12.600 de medici, dar numărul medicilor angajați în sistemul de sănătate a scăzut cu 20% în ultimii 25 de ani, în ciuda unei cereri tot mai mari de servicii din cauza îmbătrânirii populației. Această ieșire a profesioniștilor din domeniul medical, combinată cu subfinanțarea cronică, a dus la probleme precum speranța de viață scăzută și răspândirea bolilor infecțioase.

În sectorul educației, guvernul a implementat reforme menite să îmbunătățească calitatea și accesibilitatea. Cu toate acestea, există în continuare provocări, inclusiv disparități între zonele urbane și cele rurale și necesitatea unor investiții suplimentare în infrastructură și în formarea cadrelor didactice.

Corupția rămâne o preocupare semnificativă în Moldova, Indicele de Percepție a Corupției 2024 al Transparency International acordând țării un scor de 39 din 100, clasând-o pe locul 91 din 180 de țări. În ciuda unor progrese în implementarea măsurilor anticorupție, provocările persistă, în special în investigarea și urmărirea penală a corupției la nivel înalt. Guvernul a întreprins diverse reforme care vizează consolidarea statului de drept și reducerea corupției. Cu toate acestea, eficacitatea acestor reforme este adesea împiedicată de interferențele politice și de lipsa capacității instituționale. Percepția publicului asupra corupției rămâne o problemă critică, influențând încrederea alegătorilor și implicarea politică.

Opinia publică și tendințele sondajelor

Pe măsură ce Moldova se apropie de alegerile parlamentare, înțelegerea dinamicii opiniei publice și a tendințelor sondajelor este crucială. Datele recente evidențiază schimbări semnificative în preferințele alegătorilor, disparitățile regionale și impactul influențelor externe asupra electoratului.

Sondajele din Moldova se confruntă cu mai multe provocări care pot afecta acuratețea și fiabilitatea rezultatelor. Peisajul politic al țării este puternic polarizat, cu diviziuni profunde între facțiunile pro-europene și cele pro-ruse. Această polarizare poate duce la o prejudecată a dezirabilității sociale, în care respondenții oferă răspunsuri pe care le consideră mai acceptabile din punct de vedere social decât adevăratele lor preferințe. În plus, sistemul electoral complex al Moldovei, care include atât votul intern, cât și cel din diaspora, adaugă niveluri de complexitate metodologiilor de sondare. Influența actorilor externi, cum ar fi Rusia, complică și mai mult interpretarea datelor sondajelor, deoarece acuzațiile de interferență pot denatura percepția publică și pot afecta comportamentul alegătorilor. Prin urmare, deși sondajele oferă informații valoroase, acestea ar trebui interpretate cu prudență și completate cu alte forme de analiză.

Datele sondajelor din 2023 până în 2025 indică fluctuații notabile ale preferințelor alegătorilor, reflectând natura volatilă a politicii moldovenești. În februarie 2025, un sondaj realizat de Intellect Group arăta că Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS) conducea cu 43,6%, urmat de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (PSRM) cu 20,5% și de blocul Victoriei (BV) cu 11,6%. Cu toate acestea, până în martie 2025, un sondaj iData indica o scădere pentru PAS la 35%, PSRM la 16% și BV la 15%. Această schimbare sugerează o erodare semnificativă a sprijinului pentru partidul de guvernământ, posibil din cauza provocărilor economice și a percepțiilor asupra problemelor de guvernare. Volatilitatea este evidențiată și de fluctuațiile sprijinului pentru alte partide, cum ar fi blocul Alternativ (BA) și Partidul Unității Naționale (PN), care au înregistrat niveluri variate de sprijin în aceeași perioadă. Aceste schimbări subliniază fluiditatea preferințelor alegătorilor și provocările în prezicerea rezultatelor electorale.

Modelarea scenariilor electorale pentru alegerile parlamentare din 2025 indică faptul că mai multe regiuni ar putea juca roluri esențiale în determinarea rezultatului. Capitala, Chișinău, a fost în mod tradițional o bastionare pentru partidele pro-europene precum PAS. Cu toate acestea, tendințele recente sugerează o îngustare a marjelor, partidele pro-ruse câștigând teren. În mod similar, regiuni precum Bălți și Basarabească au demonstrat niveluri variate de sprijin pentru diferite partide, indicând potențiale zone de demarcație care ar putea influența rezultatele generale ale alegerilor. Diaspora moldovenească, în special în țări precum România și Italia, reprezintă, de asemenea, un bloc electoral semnificativ. Preferințele acestora, adesea înclinând spre candidați pro-europeni, ar putea fi decisive într-un scrutin strâns disputat. Având în vedere această dinamică, partidele își vor intensifica probabil campaniile în aceste regiuni de demarcație, adaptând mesajele pentru a aborda preocupările locale și a mobiliza prezența la vot.

Narațiunile de campanie și ecosistemul media

Interacțiunea dintre campaniile politice și ecosistemul media a devenit o caracteristică definitorie a peisajului electoral. Țara se confruntă cu un mediu complex în care dezinformarea, strategiile de socializare și dinamica media tradițională se intersectează, influențând percepția publicului și comportamentul alegătorilor.

Mediul media din Republica Moldova a fost afectat semnificativ de campaniile de dezinformare, în special de cele provenite din surse rusești. Aceste eforturi au utilizat o serie de tactici, inclusiv crearea unor site-uri de știri aparent independente și utilizarea platformelor de socializare pentru a disemina narațiuni pro-ruse. De exemplu, site-uri web precum Moldova24 au fost identificate ca parte a unei rețele concepute pentru a amplifica conținutul media controlat de statul rusesc, creând astfel iluzia unui sprijin local pentru punctele de vedere aliniate Kremlinului.

Ca răspuns la aceste provocări, Moldova și-a consolidat infrastructura de verificare a faptelor. Organizații precum StopFals și Centrul de Jurnalism Independent (CIJ) s-au aflat în avangarda combaterii dezinformării. StopFals, de exemplu, colaborează cu platforme precum Meta pentru a identifica și limita acoperirea narațiunilor false, în special a celor care subminează procesele democratice și aspirațiile Moldovei de integrare europeană. În plus, CIJ a jucat un rol esențial în promovarea alfabetizării media prin inițiative educaționale și prin furnizarea de asistență juridică jurnaliștilor care se confruntă cu provocări legate de activitățile lor profesionale.

Rețelele de socializare au devenit o arenă esențială pentru campaniile politice din Moldova, partidele utilizând aceste platforme pentru micro-targetare și implicarea influencerilor. Utilizarea analizei datelor permite partidelor să își adapteze mesajele la segmente specifice de alegători, sporind eficiența campaniilor lor. Influencerii și bloggerii, precum comediantul Andrei Bolocan, au jucat un rol semnificativ în diseminarea conținutului politic și combaterea dezinformării, în special în rândul segmentelor demografice mai tinere.

Totuși, acest peisaj digital nu este lipsit de provocări. Proliferarea boților și a trollilor a complicat eforturile de a menține un ecosistem informațional sănătos. Aceste entități răspândesc adesea propagandă antiguvernamentală, vizând platforme precum Facebook, Telegram, TikTok și YouTube. În ciuda eforturilor companiilor de social media de a reduce astfel de activități, amploarea și sofisticarea acestor campanii continuă să reprezinte obstacole semnificative.

Peisajul media tradițional din Moldova este caracterizat de o concentrare a proprietății, ceea ce are implicații asupra pluralismului media și a diversității punctelor de vedere prezentate publicului. În ultimii ani, au existat îngrijorări cu privire la închiderea instituțiilor media independente și la consolidarea proprietății media, adesea sub influența intereselor politice sau comerciale. De exemplu, organizația Stop Media Ban a fost înființată în 2023 pentru a combate represiunea mass-media și a pleda pentru libertatea presei în Moldova și nu numai.

Organisme de reglementare, cum ar fi Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, au fost înființate pentru a coordona eforturile de combatere a influențelor maligne și de asigurare a integrității spațiului informațional. În plus, guvernul a luat măsuri pentru a suspenda licențele posturilor de televiziune și a bloca site-urile web care deservesc interese străine, în principal rusești. Deși aceste măsuri vizează protejarea publicului de dezinformarea dăunătoare, ele au ridicat și îngrijorări cu privire la potențialul de exagerare a puterii și la suprimarea vocilor disidente.

În concluzie, ecosistemul media din Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri, echilibrând necesitatea combaterii dezinformării și protejării proceselor democratice cu imperativul de a susține libertatea și pluralismul mass-media. Pe măsură ce alegerile parlamentare din 2025 se apropie, eficacitatea acestor eforturi va fi esențială în conturarea rezultatului electoral și a traiectoriei viitoare a dezvoltării democratice a Republicii Moldova.

Mediu de securitate

Țara se confruntă cu o serie complexă de provocări, inclusiv amenințări hibride, probleme de gestionare a frontierelor și imperativul modernizării apărării. Acești factori sunt amplificați de poziția geopolitică a Republicii Moldova între Uniunea Europeană și Rusia, influențând politicile sale de securitate și parteneriatele internaționale.

Vulnerabilitatea Republicii Moldova la amenințările hibride a escaladat, în special în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Țara a cunoscut o creștere semnificativă a numărului de atacuri cibernetice, incidentele triplându-se în 2022. În special, în septembrie 2023, un atac de tip Distributed Denial of Service (DDoS) originar din Rusia a vizat infrastructura guvernului moldovenesc. Ca răspuns, Republica Moldova a adoptat o lege cuprinzătoare privind securitatea cibernetică în mai 2023, care urmează să intre în vigoare în ianuarie 2025. Elaborată cu sprijinul Uniunii Europene și al Academiei de e-Guvernare din Estonia, legea impune entităților de infrastructură critică să raporteze incidentele cibernetice semnificative și să respecte standardele de securitate cibernetică aliniate la UE. În plus, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova 60 de milioane de euro în 2025 pentru a-și consolida capacitățile de apărare, inclusiv 20 de milioane de euro special pentru îmbunătățirea sistemelor de apărare aeriană pentru a contracara amenințări precum incursiunile dronelor rusești.

Gestionarea frontierelor în Republica Moldova a fost supusă unor presiuni din cauza conflictului continuu din Ucraina și a prezenței trupelor rusești în regiunea separatistă Transnistria. Țara a raportat multiple încălcări ale spațiului său aerian de către dronele rusești, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la integritatea teritorială și securitatea națională. Uniunea Europeană a jucat un rol esențial în sprijinirea eforturilor Republicii Moldova de gestionare a frontierelor. În 2025, UE a alocat 60 de milioane de euro pentru a consolida infrastructura de apărare a Republicii, inclusiv măsuri de consolidare a securității frontierelor și de abordare a provocărilor generate de tensiunile regionale.

Modernizarea apărării Republicii Moldova este o prioritate, Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2024–2034 punând accent pe alinierea la standardele Uniunii Europene și pe consolidarea capacităților operaționale. Strategia conturează obiective precum modernizarea capacității naționale de apărare, aprofundarea cooperării cu partenerii internaționali și consolidarea capabilităților de apărare cibernetică.

În ciuda neutralității sale constituționale, Moldova și-a consolidat cooperarea cu NATO prin intermediul Programului Individual de Parteneriat și Cooperare (IPCP). Acest parteneriat se concentrează pe cooperarea tehnică, instruire și sprijin în domenii precum apărarea cibernetică și reziliența împotriva amenințărilor hibride.

Moldova a încheiat, de asemenea, acorduri bilaterale de apărare cu țări precum România, Suedia și Franța. Aceste parteneriate implică exerciții comune de antrenament, donații de echipamente și sprijin strategic pentru a consolida capacitățile de apărare ale Republicii.

În concluzie, mediul de securitate al Republicii Moldova este caracterizat de o interacțiune complexă între amenințările hibride, tensiunile regionale și imperativul modernizării apărării. Parteneriatele strategice ale țării și sprijinul internațional joacă un rol crucial în consolidarea posturii sale de securitate în contextul în care aceasta face față acestor provocări.

Scenarii și prognoze pentru ziua alegerilor

Peisajul politic este caracterizat de o volatilitate semnificativă, preferințele schimbătoare ale alegătorilor și disparitățile regionale jucând roluri cruciale. Interacțiunea dintre dinamica politică internă și influențele externe, în special din partea Rusiei, adaugă complexitate procesului electoral.

Parlamentul Republicii Moldova cuprinde 101 locuri, cu un prag majoritar de 51. Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS), condus de președinta Maia Sandu, deține în prezent 61 de locuri. Cu toate acestea, sondajele recente indică o scădere a sprijinului pentru PAS, cu cifre cuprinse între 35% și 43,6%. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (PSRM), în mod tradițional o entitate pro-rusă, a înregistrat fluctuații ale sprijinului între 16% și 20,5%. Blocul Victoriei (BV), o coaliție pro-rusă condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, a câștigat teren, cu un sprijin cuprins între 6,6% și 15%.

Având în vedere sistemul de reprezentare proporțională și pragul electoral de 5% pentru partide, PAS ar putea întâmpina dificultăți în a păstra o majoritate. Blocul Alternativ, o nouă coaliție formată din Alexandr Stoianoglo, Ion Ceban, Ion Chicu și Mark Tkachuk, se poziționează ca fiind pro-europeană, dar s-a confruntat cu acuzații de simpatii pro-ruse. Această coaliție ar putea juca un rol esențial în negocierile pentru o coaliție, în funcție de performanța sa electorală.

Într-un parlament fragmentat, construirea coalițiilor va fi crucială. PAS ar putea fi nevoit să formeze alianțe cu partide pro-europene mai mici sau cu blocul Alternativ pentru a-și asigura o majoritate. În schimb, PSRM și BV ar putea încerca să înființeze o coaliție pro-rusă, incluzând eventual blocul Alternativ, dacă membrii acestuia se aliniază poziției lor de politică externă.

• Cel mai bun scenariu posibil – PAS își păstrează majoritatea sau formează o coaliție stabilă cu partide pro-europene, asigurând progresul continuu către integrarea în UE și reformele interne.
• Scenariul de bază – PAS nu obține o majoritate, dar reușește să formeze o coaliție cu blocul Alternativ sau cu alte partide pro-europene, menținând orientarea pro-occidentală a Moldovei.
• Scenariu cel mai rău caz – Apare o coaliție pro-rusă, care ar putea include PSRM, BV și elemente ale blocului Alternativ, anulând eforturile Moldovei de integrare în UE și sporind influența Rusiei.

Pentru a anticipa traiectoria alegerilor, observatorii ar trebui să monitorizeze următorii indicatori:

• Fluctuațiile sprijinului pentru PAS și ascensiunea partidelor pro-ruse precum BV și PSRM vor semnala schimbări în percepția alegătorilor.
• Declarațiile publice și acordurile dintre partide, în special cele care implică blocul Alternativ, vor oferi perspective asupra potențialelor alianțe post-electorale.
• Disparitățile de sprijin între regiuni, în special între Chișinău și zonele rurale, pot influența dinamica coaliției.
• Rapoartele despre campanii de dezinformare, intervenții financiare sau alte eforturi externe de influențare a alegerilor vor indica încercări de destabilizare a procesului democratic din Moldova.

În concluzie, alegerile parlamentare din Republica Moldova din 2025 sunt semnate a fi un moment decisiv în traiectoria geopolitică a țării. Rezultatul va depinde de răspunsul electoratului la problemele de guvernanță internă și la presiunile externe, conturând direcția viitoare a Republicii.

Implicații pentru guvernanța internă

Rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova din septembrie 2025 va influența semnificativ traiectoria națiunii, în special în ceea ce privește continuitatea politicilor, reformele constituționale și rolul societății civile în guvernare. Acești factori sunt esențiali în determinarea rezilienței democratice a Republicii Moldova și a alinierii acesteia la standardele Uniunii Europene.

În cazul în care Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS), pro-european, își va menține majoritatea, este probabil ca Moldova să își continue agenda de reformă, concentrându-se pe integrarea în UE, măsurile anticorupție și independența sistemului judiciar. Această continuitate este esențială pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE, așa cum este subliniat de angajamentul Uniunii Europene de a acorda 1,9 miliarde de euro în ajutor până în 2027, condiționat de eforturi susținute de reformă.

În schimb, o schimbare către o coaliție pro-rusă ar putea inversa aceste câștiguri, putând opri integrarea în UE și reorientând politica externă a Moldovei. O astfel de realiniere ar submina probabil inițiativele anticorupție și reformele judiciare, așa cum s-a văzut în cazurile anterioare în care influența politică asupra sistemului judiciar a compromis independența acestuia.

Amendamentul constituțional din 2024, care consacră angajamentul Republicii Moldova față de statutul de membru al UE, a marcat un pas semnificativ în alinierea cadrului juridic al națiunii la aspirațiile sale europene. Cu toate acestea, eficacitatea acestei reforme depinde de implementarea sa și de voința politică de a o susține. Un guvern pro-european ar prioritiza probabil adoptarea unor reforme conexe, cum ar fi independența sistemului judiciar și legislația anti-oligarhi, pentru a consolida calea de integrare a Republicii Moldova în UE.

În schimb, o majoritate pro-rusă ar putea încerca să modifice sau să ignore aceste modificări constituționale, subminând potențial aspirațiile Moldovei la UE și destabilizându-i instituțiile juridice și politice.

Societatea civilă din Republica Moldova a jucat un rol crucial în promovarea transparenței, responsabilității și reformelor democratice. Organizații precum Asociația Promo-LEX și Forumul Societății Civile din Parteneriatul Estic au jucat un rol esențial în monitorizarea alegerilor, promovarea alfabetizării media și implicarea cetățenilor în procesul democratic.

Un guvern pro-european va continua probabil să promoveze această implicare, recunoscând importanța unei societăți civile active în menținerea controalelor și echilibrului democratic. Aceasta include sprijinirea inițiativelor de combatere a dezinformării, de consolidare a integrității electorale și de asigurare a independenței sistemului judiciar.

Totuși, o schimbare către o coaliție pro-rusă ar putea marginaliza societatea civilă, în special organizațiile care critică politicile guvernamentale. Această marginalizare ar putea duce la o represiune politică sporită, la reducerea libertății presei și la slăbirea controalelor instituționale asupra puterii executive.

În concluzie, alegerile parlamentare din septembrie 2025 sunt esențiale pentru viitorul democratic al Republicii Moldovei. Rezultatul alegerilor va determina angajamentul națiunii față de integrarea în UE, soliditatea reformelor sale constituționale și vitalitatea societății sale civile. Prin urmare, alegerile electoratului vor modela calea Republicii Moldovei către sau departe de normele și valorile europene.

Implicații geopolitice regionale și globale

Orientarea geopolitică a Republicii Moldova trece printr-o transformare critică, candidatura sa la UE și relațiile cu Rusia fiind esențiale pentru traiectoria sa viitoare. Rezultatele alegerilor parlamentare din septembrie 2025 vor influența semnificativ rolul Republicii Moldova în dinamica securității regionale, infrastructura energetică și vor servi drept studiu de caz pentru alte democrații emergente care se confruntă cu provocări similare.

Calea Republicii Moldova către aderarea la UE a prins avânt, marcată de etape semnificative, cum ar fi deschiderea negocierilor de aderare în iunie 2024 și acordarea statutului de candidat în iunie 2022. UE a angajat un sprijin de până la 1,9 miliarde EUR prin intermediul Planului de creștere pentru Republica Moldova, cu scopul de a consolida reformele și integrarea economică. Cu toate acestea, aspirațiile Republicii Moldova către UE sunt strâns legate de procesul de aderare a Ucrainei, ambele țări confruntându-se cu provocări în procesul de extindere.

Alegerile parlamentare care urmează sunt esențiale; un rezultat pro-european ar putea accelera integrarea Moldovei, în timp ce o schimbare către facțiunile pro-ruse ar putea întârzia sau inversa progresul. Sprijinul UE este condiționat de angajamentul Moldovei față de reforme și alinierea la standardele europene.

Relația Moldovei cu Rusia este caracterizată de tensiuni și concurență. Interesele strategice ale Rusiei în Moldova includ menținerea influenței asupra regiunii separatiste Transnistria și contracararea expansiunii occidentale. Acțiuni recente, cum ar fi oprirea aprovizionării cu gaze a Transnistriei, au exacerbat crizele energetice din Moldova, în special în regiunile din apropierea enclavei pro-ruse.

Eforturile Republicii Moldova de integrare în UE sunt privite cu dispreț de Moscova, care s-a angajat în tactici de război hibrid, inclusiv campanii de dezinformare și interferențe politice, pentru a destabiliza procesele democratice din Republica Moldova. UE s-a angajat să sprijine contracararea acestor amenințări, subliniind importanța suveranității și integrității teritoriale a Republicii.

Poziționarea geopolitică a Republicii Moldova în regiunea Mării Negre o plasează la intersecția dintre securitatea regională și dinamica energetică. Angajamentul UE față de independența energetică a Republicii Moldova este evident în inițiative precum Strategia cuprinzătoare pentru independență și reziliență energetică, care își propune să decupleze Republica Moldova de aprovizionarea cu energie a Rusiei și să o integreze în piața energetică a UE.

UE a recunoscut, de asemenea, rolul potențial al Republicii Moldova ca centru de transport, cu planuri de integrare a acesteia în Rețeaua Transeuropeană de Transport, sporind conectivitatea și stabilitatea regională. Aceste evoluții sunt cruciale pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova și poziționarea sa strategică în arhitectura de securitate a Mării Negre.

Experiența Moldovei oferă perspective valoroase pentru alte democrații emergente care se confruntă cu provocări similare:

• O orientare geopolitică clară către instituțiile democratice și cooperarea regională poate consolida rezistența împotriva presiunilor externe.
• Angajamentul față de independența sistemului judiciar, măsurile anticorupție și integritatea electorală este esențial pentru consolidarea încrederii publice și atragerea sprijinului internațional.
• Participarea activă a organizațiilor societății civile la monitorizarea alegerilor și la pledarea pentru reforme îmbunătățește procesele democratice.
• Integrarea în cadrele regionale de securitate și economice poate oferi stabilitate și poate încuraja dezvoltarea.

Concluzie

În contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, Republica Moldova se află la o răscruce între aspirațiile sale pro-europene și provocările reprezentate de diviziunile interne și presiunile externe. Rezultatul acestor alegeri va influența semnificativ traiectoria democratică a Republicii Moldova, alinierea sa la Uniunea Europeană și poziționarea sa geopolitică în sens larg.

Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS), pro-european, condus de președinta Maia Sandu, a jucat un rol esențial în orientarea Republicii Moldova către integrarea în UE. Cu toate acestea, sondajele recente indică o scădere a sprijinului pentru PAS, cu cifre cuprinse între 35% și 43,6%. Această scădere este atribuită unor factori precum provocările economice, problemele de securitate energetică și acuzațiile de corupție în cadrul guvernului.

În schimb, facțiunile pro-ruse, inclusiv Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (PSRM) și Blocul Victoriei, au câștigat teren. Blocul Victoriei, condus de oligarhul exilat Ilan Șor, este deosebit de îngrijorător datorită opoziției sale față de integrarea în UE și a pledoariei sale pentru alinierea Moldovei la Uniunea Economică Eurasiatică.

Uniunea Europeană și-a reafirmat sprijinul pentru candidatura Republicii Moldova la UE, angajând un ajutor de până la 1,9 miliarde de euro până în 2027. Cu toate acestea, acest sprijin este condiționat de progresele continue ale Republicii Moldova în implementarea reformelor și combaterea corupției.

În concluzie, alegerile parlamentare din 2025 reprezintă un moment critic pentru Republica Moldova. Decizia electoratului va determina calea națiunii către integrarea europeană sau o potențială schimbare către o influență sporită a Rusiei. Este imperativ ca toate părțile interesate, inclusiv partidele politice, societatea civilă și partenerii internaționali, să colaboreze pentru a asigura un proces electoral transparent, liber și echitabil, care să reflecte voința poporului și să susțină valorile democratice ale Republicii Moldova.

„Cel mai bun elev” al Comisiei Europene: Calea Moldovei către UE cu particularitățile sale

de Cara Evgheni | iul. 6, 2025 | Analize, REPUBLICA MOLDOVA

Introducere

Moldova se află la o răscruce geopolitică crucială, echilibrând legăturile sale de lungă durată cu Rusia și o aspirație profundă de a-și construi un viitor european. În martie 2022, în urma cererii sale oficiale de aderare la UE, un sondaj Magenta Consulting a constatat că 61% dintre moldoveni și-au exprimat cel puțin un sprijin „oarecare” pentru aderarea la UE – în creștere de la 52% înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Sondajele IRI succesive (2021-2023) au reafirmat această tendință, cu o susținere constantă de 63-64%, reflectând o aprobare largă în toate categoriile demografice și regiunile – în special în Chișinău (69%) și nordul Moldovei (60%), deși sprijinul a scăzut la aproximativ 50% în sud. În ciuda acestor cifre, conceptul de neutralitate își menține, de asemenea, tracțiunea: un sondaj din 2022 a arătat că 44% sunt în favoarea neutralității față de aderarea la UE (12%). Astfel, în timp ce o majoritate favorizează în principiu Europa, narațiunile concurente privind identitatea și securitatea – în special în regiunile periferice – persistă.

Drumul către integrarea în UE a făcut un pas major în octombrie 2024: referendumul constituțional a avut ca scop consacrarea aderării la UE ca obiectiv național strategic. Tabăra „Da” a prevalat cu 50,35% (749.719 voturi) față de 49,65% (739.155 voturi), cu o prezență la vot de 50,72%, îndeplinind la limită pragul obligatoriu. Validarea Curții Constituționale a urmat pe 31 octombrie, încorporând astfel europenitatea în legea supremă. Observatorii internaționali au observat un context îngrijorător de interferență hibridă a Rusiei – cumpărare de voturi, dezinformare și alte tactici maligne menite să distorsioneze sentimentul public. În ciuda acestor presiuni, instituțiile europene, inclusiv Delegația UE la Chișinău, au lăudat tenacitatea democratică a Republicii Moldova.

Între timp, elitele au impulsionat în mod clar impulsul instituțional. Sub președinta Maia Sandu și guvernul condus de PAS, Moldova a accelerat reforma judiciară, măsuri anticorupție, restructurarea administrației publice și alinierea la acquis-ul UE. Această accelerare nu numai că i-a adus statutul de candidat în iunie 2022, ci și lansarea negocierilor de aderare în iunie 2024. Pachetul de sprijin al UE de 1,6-1,9 miliarde EUR și Facilitatea de Reformă și Creștere atestă în continuare încrederea Bruxelles-ului în traiectoria Chișinăului. Cu toate acestea, acțiunea elitei rămâne condiționată de continuarea legitimității publice: Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană, a subliniat necesitatea menținerii unui sprijin public ascendent – estimat în prezent la 68% – pentru a susține impulsul reformelor.

În ciuda sprijinului popular tot mai mare și a reformelor conduse de elite, Moldova rămâne fracturată pe linii regionale, economice și socio-culturale. În regiunea autonomă Găgăuzia, unde predomină presa în limba rusă și legăturile economice cu Rusia sunt adânc înrădăcinate, opoziția față de integrarea în UE este covârșitoare.

Într-un referendum organizat la 2 februarie 2014, un procent uimitor de 98,4% dintre alegători din Găgăuzia au respins legături mai strânse cu UE și au optat în schimb pentru alinierea la Uniunea Vamală Eurasiatică condusă de Rusia. Mai recent, în timpul referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, doar 5% dintre găgăuzi au votat în favoarea includerii aderării la UE în constituția Republicii Moldova, subliniind rezistența persistentă a regiunii. Această divergență ilustrează modul în care identitatea regională, orientarea lingvistică și moștenirea istorică întăresc poziția pro-rusă a Găgăuziei. Atitudini similare persistă în Transnistria, unde neîncrederea profundă față de Chișinău și loialitatea față de Moscova împiedică coeziunea națională. Chiar și în timpul referendumului apropiat din 2024, votul „Da” a rămas deosebit de scăzut în regiunea separatistă. La nivel național, dificultățile economice mai ample amenință să erodeze entuziasmul public – chiar și în rândul susținătorilor UE. Moldova a întâmpinat o inflație de 5% la mijlocul anului 2024, agravând povara costurilor ridicate ale energiei și a sărăciei persistente. Mulți cetățeni descriu o luptă zilnică pentru a-și permite încălzirea și necesitățile de bază: o locuitoare în vârstă a Chișinăului a declarat pentru The Moscow Times că a trecut trei luni fără să plătească utilități, „economisind bani pentru lemne de foc”. Aceste presiuni economice alimentează frustrarea publică, cultivată și mai mult de elitele corupte și rețelele oligarhice. Rezultatul este o prăpastie tot mai mare între așteptările publicului și realizările elitei. Cetățenii speranți pentru transformarea europeană se confruntă cu o realitate a reformelor lente, a stagnării economice și a scandalurilor de corupție persistente. Analiza discuțiilor de pe Reddit dezvăluie această dihotomie: un utilizator a observat că „oamenii nu au nicio idee ce înseamnă UE… sunt dezinformați”, adăugând că „odată ce ne vom alătura UE… vom vedea o schimbare”. Dar un altul a avertizat că politicienii pro-UE ar putea exploata această confuzie, cu „falși politicieni pro-UE… adunând protestul și voturile «de centru» / «pragmatice»”.

În acest context, narațiunea condusă de UE a conducerii riscă să-și piardă rezonanța dacă nu este însoțită de îmbunătățiri tangibile ale nivelului de trai și ale guvernării. Reacția populistă cultivată de figuri oligarhice precum Ilan Shor și forțele pro-ruse prosperă pe baza nemulțumirii economice și a neîncrederii instituționale. Fără a aborda aceste preocupări reale, aderarea la UE ar putea deveni o abstracțiune – la care se aspira în principiu, dar care este pusă la îndoială în practică.

Privind în perspectivă, alegerile parlamentare programate pentru toamna anului 2025 se profilează ca o mare realizare. Forțele pro-europene, conduse de PAS, vor încerca să valideze eforturile de reformă sub control democratic. În schimb, blocurile de opoziție – inclusiv socialiștii pro-ruși și Partidul Șor – vor intensifica probabil discursurile despre suveranitate, neutralitate și anxietate economică. Aceste alegeri vor testa dacă victoria strânsă la referendum reflectă o aliniere populară autentică – sau o rezistență slăbită a elitei în contextul stresului geopolitic.

În concluzie, integrarea Moldovei în UE nu este nici strict condusă de elite, nici pur populistă – este un hibrid contestat. Conducerea politică a îndreptat decisiv țara spre Bruxelles, dar această cale se bazează pe un consens public fragil, susceptibil la disparități regionale, imixtiune rusească și presiuni interne.

Opinia publică vs. angajamentul guvernului

Societatea moldovenească a demonstrat o poziție complexă și adesea ambivalentă față de integrarea europeană – una care nu poate fi redusă la simplul entuziasm al majorității. Sondajele la nivel național din ultimii ani relevă în mod constant un sprijin majoritar pentru aderarea la UE: un sondaj din martie 2022 realizat de Magenta Consulting a arătat 61% în favoarea cetățenilor, în creștere de la 52% înainte de invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, iar sondajele IRI din 2022–2023 au oscilat în jurul a 63%. Un sondaj din primăvara-toamna anului 2024 realizat de CBS‑AXA/WatchDog.md a confirmat această tendință, raportând un sprijin de 57% în aprilie și 63% în septembrie. Între timp, percepțiile pozitive despre UE rămân robuste: la începutul anului 2023, 62% dintre cetățeni aveau o opinie favorabilă despre UE – cu zece puncte procentuale mai mare decât în ​​2016 – iar 78% considerau că Moldova se bucură de relații bune cu blocul comunitar.

În ciuda acestor cifre majoritare, referendumul constituțional din octombrie 2024 – menit să includă aderarea la UE în constituția Republicii Moldova – a fost adoptat cu cea mai mică marjă de vot. Referendumul a obținut un sprijin de 50,35%, cu o prezență la vot de 50,72%. Această victorie extrem de mică a subliniat natura fragilă a consensului popular și polarizarea accentuată din cadrul societății. Interferențele externe – presupuse orchestrate de actori legați de Rusia, inclusiv scheme de cumpărare de voturi și campanii intensive de dezinformare – au subminat și mai mult încrederea în procesul democratic. Astfel, Republica Moldova a intrat în acest moment definitoriu profund divizată, elitele invocând frica publică și narațiuni identitare pentru a modela rezultatele.

Rezultatul restrâns al referendumului și cartografierea regională a rezultatelor dezvăluie contraste interne puternice. Centre urbane precum Chișinău au înregistrat voturi puternice de tip „Da”, în timp ce Găgăuzia (5,16%) și Transnistria (31%) au respins categoric angajamentul constituțional față de UE. Sudul și nord-vestul au prezentat, de asemenea, înclinații europene mai slabe, spre deosebire de zonele centrale și nordice, unde voturile „Da” au depășit 60%. Aceste diviziuni nu numai că urmează linii geografice, dar se aliniază și cu curentele înrădăcinate de consum media în limba rusă, marginalizare economică și distanță culturală.

Discursul elitelor a subliniat în mod constant o traiectorie europeană. Guvernele conduse de președinta Maia Sandu și partidul său PAS au impulsionat reforme instituționale ambițioase – epurări judiciare, eforturi anticorupție, restructurarea administrației publice – și au accelerat procesul de aderare la UE. Aceste eforturi au culminat cu statutul de candidat (iunie 2022), lansarea oficială a negocierilor de aderare (iunie 2024) și alocarea a aproape 1,9 miliarde de euro în cadrul Facilității UE pentru Reformă și Creștere. Eforturile diplomatice conduse de personalități precum Nicu Popescu au construit o coaliție de peste 50 de state și instituții, demonstrând un impuls de sus în jos care a transformat retorica în acțiune juridică și administrativă.

Totuși, această abordare condusă de elită depinde fundamental de menținerea legitimității publice. Reprezentanții guvernamentali au subliniat că un sprijin popular slab – sau doar precaut – ar putea deraia procesul de reformă, în special în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. Esențial pentru această provocare este menținerea sprijinului UE în contextul dificultăților economice: inflația, insecuritatea energetică și realitatea unor termene lungi și incerte pentru aderare pun la încercare răbdarea publicului.

Campaniile de dezinformare externă și tacticile de război hibrid continuă să exploateze profundele clivaje societale ale Moldovei. Liniile de falie regionale – în special în Găgăuzia și Transnistria – servesc drept teren fertil pentru narațiuni care prezintă integrarea în UE ca o amenințare existențială la adresa suveranității și identității. În Găgăuzia, politicieni susținuți de Rusia, precum Evghenia Guțul și oligarhul Ilan Șor, au amplificat aceste teme, încadrând Bruxelles-ul ca un agent al decăderii morale ostil creștinismului ortodox și tradițiilor locale. Eforturile de dezinformare răspândite prin canalele Telegram și mass-media pro-ruse susțin că alinierea la UE va trage Moldova în NATO, va eroda valorile familiale și va distruge structurile economice naționale.

Un exemplu excelent este respingerea categorică de către Găgăuzia a referendumului din octombrie 2024, unde doar 5% au votat „Da” pentru consacrarea constituțională a aderării la UE. În mod similar, presa de limbă rusă din Transnistria, strict controlată, continuă să difuzeze dezinformări care prezintă Chișinăul ca o amenințare la adresa autonomia culturală și politică a regiunii.

Chiar și în bastionele urbane, pro-europene, aceste tactici au semănat îndoieli. Campaniile hibride au folosit arsenale narative care susțin că UE va impune prețuri mai mari, se va amesteca în componența demografică a Moldovei sau va suprima valorile creștine. Obiectivul lor este dublu: erodarea încrederii în reformele UE și descurajarea participării la vot a celor mai devotați susținători. Astfel de eforturi au fost observate clar în timpul referendumului din 2024, unde Moscova ar fi cheltuit până la 100 de milioane de euro pentru operațiuni hibride – concentrându-se nu doar pe campanii „Nu”, ci și pe reducerea prezenței la vot a alegătorilor pro-UE.

Aceste acțiuni coordonate — de la documente falsificate, amenințări false cu bombă, atacuri cibernetice și e-mailuri falsificate până la zvonuri bazate pe Telegram — au inundat spațiul informațional cu frică și scepticism. În Găgăuzia și Transnistria, unde domină presa în limba rusă, aproape fiecare gospodărie este expusă unor mesaje anti-occidentale înrădăcinate în frica identitară, consolidând alinierea cu Moscova în detrimentul Bruxelles-ului.

Ca răspuns, autoritățile moldovene – cu sprijinul UE – au inițiat măsuri pentru a combate acest val de manipulare hibridă. Inițiativele includ campanii de educație financiară și conștientizare a mass-media, închiderea conturilor de socializare afiliate propagandei și acțiuni în justiție împotriva coordonatorilor de finanțare externă ilicită. Înființarea misiunii EUPM Moldova sporește și mai mult reziliența locală prin sprijin strategic în comunicare, instruire în domeniul securității cibernetice și analiză a amenințărilor hibride.

În ciuda acestor eforturi, scepticismul persistă – chiar și în rândul cetățenilor pro-europeni – alimentat de îngrijorările legate de întârzierile reformelor, credibilitatea politică și insecuritatea economică. Războiul hibrid nu mai este o abstracțiune externă: subminează direct încrederea cetățenilor în aderarea la UE, redefinind-o ca fiind riscantă, intruzivă din punct de vedere cultural și distantă, mai degrabă decât progresistă și aspirațională.

Prin urmare, relația dintre opinia publică și ambiția elitei din Moldova este una de sinergie și tensiune. Autoritățile au conturat o cale clară și obligatorie din punct de vedere juridic către aderarea la UE – dar au făcut acest lucru ținând cont de sentimentul popular care pare a fi de susținere, dar precar. Această dinamică elită-public pregătește scena pentru o interacțiune cu miză mare în alegerile parlamentare din 2025: acestea vor testa dacă impulsul instituțional poate rezista controlului electoral sau dacă oboseala populară și diviziunile regionale vor schimba echilibrul țării.

Conducere și reformă

De la preluarea mandatului de către Maia Sandu, guvernul Republicii Moldova a inițiat un curs ferm de reforme judiciare și anticorupție, menite să îndeplinească criteriile de aderare la UE. Un aspect central al acestui efort este verificarea judecătorilor și procurorilor – un proces lăudat de Comisia Europeană ca fiind esențial pentru restabilirea integrității judiciare. Consiliile Superioare ale Magistraturii și Procurorilor au fost completate cu personal verificat, Curtea Supremă a fost reorganizată, iar un nou Procuror General a fost numit în iunie 2024 – consolidând credibilitatea la nivel înalt. În plus, la începutul anului 2023 a fost înființată o Curte Anticorupție specializată, cu finanțare și asistență tehnică din partea UE mobilizate pentru a sprijini procedurile împotriva oligarhilor. Rapoartele de progres ale FMI și GRECO validează aceste progrese, menționând îmbunătățiri notabile ale cadrelor instituționale, subliniind totuși că sunt încă necesare condamnări mai consecvente în cazurile de nivel înalt.

Măsurile paralele anti-oligarhi și reformele legislative — cum ar fi reglementările privind lobby-ul, legile privind recuperarea activelor, protecția denunțătorilor și reformele codului electoral — reflectă o strategie cuprinzătoare de demontare a corupției sistemice. Planul de Acțiune pentru Republica Moldova 2021-2024 al Consiliului Europei a fost un partener de încredere în ghidarea acestor reforme, integrând Convenția Europeană a Drepturilor Omului și alte principii democratice în legislația internă.

Aceste schimbări au culminat din punct de vedere politic cu lansarea negocierilor de aderare de către UE la 25 iunie 2024, marcând un rezultat tangibil al eforturilor de reformă conduse de elite. Obiectivul declarat al președintelui Sandu de a încheia negocierile până la sfârșitul anului 2027 – cu sprijinul parlamentar pro-european necesar – semnalează o agendă politică bine definită, susținută de Bruxelles: „Angajamentul nostru… este de a finaliza negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2027”, a declarat ea la 1 iunie 2025.

Cu toate acestea, progresele nu au fost lipsite de controverse. Criticii susțin că reformele au fost grăbite, uneori ajungând să exagereze, cum ar fi utilizarea stării de urgență prelungite sau concentrarea puterilor de informații fără verificări suficiente, riscând încălcarea echilibrului constituțional și a protecției drepturilor. Au apărut probleme de coordonare între principalele organisme anticorupție, cum ar fi Centrul Național Anticorupție și Parchetul Anticorupție, indicând dificultăți crescânde în ceea ce privește maturitatea instituțională.

Presiunile externe complică și mai mult eforturile Moldovei de integrare în UE. Interferența Rusiei prin tactici hibride – inclusiv finanțarea partidelor de opoziție, utilizarea dezinformării ca armă și mobilizarea discursurilor pro-ruse – vizează în mod clar perturbarea reformelor și influențarea sentimentului public. Înainte de referendumul constituțional din 20 octombrie 2024, autoritățile moldovene au susținut că actori legați de Kremlin au canalizat peste 100 de milioane de euro în campanii anti-UE – sprijinind disidența față de reforma judiciară și opoziția față de referendum – prin intermediul unor intermediari belaruși sau ruși.

Se pare că această finanțare a contribuit la mituirea a peste 130.000 de alegători, unii dintre ei primind carduri de plată în valoare de 100-250 de euro în regiuni precum Găgăuzia și Transnistria, subminând strategic prezența la vot și încurajând voturile „Nu”. Șeful poliției din Republica Moldova a caracterizat aceste acțiuni drept un atac direct asupra democrației naționale, descriindu-le drept un „atac direct, fără precedent”, susținut de actori externi.

Simultan, campaniile de dezinformare au răspândit frică și îndoială – narațiuni false care avertizează că integrarea în UE ar eroda valorile naționale, ar impune război sau ar pune în pericol suveranitatea – injectând incertitudine chiar și în rândul alegătorilor tradițional pro-europeni. Aceste eforturi hibride au fost atât de ample încât șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a avertizat public cu privire la intenția Rusiei „de a submina procesele electorale din Moldova”.

Ca răspuns, autoritățile moldovenești și ale UE au lansat mai multe contramăsuri: interzicerea canalelor media pro-ruse, sancționarea actorilor ostili, desfășurarea de echipe de securitate cibernetică și monitorizarea platformelor sociale pentru dezinformare coordonată. În ciuda acestor apărări, manipularea externă continuă să exploateze vulnerabilitățile și scepticismul regional, ridicând semne de întrebare critice cu privire la rezistența reformelor Moldovei conduse de UE.

În concluzie, autoritățile moldovenești au preluat inițiativa în ghidarea țării către integrarea în UE, transpunând retorica diplomatică în acțiuni instituționale și cadre juridice care îndeplinesc criteriile cheie de aderare. Totuși, această mișcare condusă de elite nu este imună la critici: trebuie să ofere rezultate tangibile, să păstreze libertățile democratice și să consolideze transparența pentru a-și justifica traiectoria rapidă. Adevăratul test se află în alegerile parlamentare din toamna anului 2025, unde cetățenii vor judeca dacă reformele sunt legitime, eficiente și sustenabile – sau doar o paravanizare politică.

Progrese pe calea către aderarea la UE

Avansarea Moldovei către aderarea la UE a fost remarcabil de rapidă de când candidatura sa a fost aprobată la 23 iunie 2022. În urma cererii sale din martie a acelui an, țara a primit undă verde oficială, condiționată de reforme urgente – în special în domeniul judiciar, anticorupție, deoligarhizare și administrație publică – înainte de începerea negocierilor de aderare. Într-un salt decisiv, Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor de aderare în decembrie 2023, iar prima conferință interguvernamentală a avut loc la 25 iunie 2024, semnalând începerea oficială a procesului.

Faza inițială s-a concentrat în mare măsură pe o evaluare bilaterală cuprinzătoare, prin care instituțiile UE evaluează fiecare domeniu al legislației moldovenești pentru alinierea la acquis-ul UE. Moldova a trecut cu succes de evaluarea pentru clustere fundamentale și piețe interne și se pregătește să deschidă negocierile oficiale pe această temă până la mijlocul anului 2025. Acest efort implică analizarea a zeci de capitole de negociere – de la independența sistemului judiciar și drepturile fundamentale până la agricultură, energie și transporturi – fiecare necesitând o aliniere și o implementare meticuloasă a reglementărilor.

Din punct de vedere instituțional, reformele au avansat notabil. Moldova a adoptat o foaie de parcurs pentru descentralizarea administrației publice în mai 2025, punând accent pe consolidarea guvernării locale ca o componentă esențială a aderării. Reformele sistemului judiciar continuă rapid; verificarea judecătorilor și procurorilor este în curs de desfășurare, Moldova angajându-se să finalizeze această sarcină sensibilă până în 2026, iar Curtea Anticorupție pronunță sentințe – în special condamnarea oligarhului fugar Ilan Shor în temeiul unor prevederi legale recent adoptate.

Alinierea economică a avansat prin Acordul de Asociere și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), în vigoare din 2014. Moldova s-a deconectat de la rețeaua energetică a Rusiei și s-a integrat în sistemul energetic al UE, cu sprijinul unui fond de reziliență de 250 de milioane de euro. Investițiile UE, inclusiv Facilitatea de Reformă și Creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro – alimentată din granturi și împrumuturi – accelerează infrastructura, serviciile sociale, tranziția verde și independența energetică.

Rezoluția Parlamentului European din 18 iunie 2025 a aplaudat „angajamentul exemplar” al Republicii Moldova față de reforme, subliniind închiderea clusterelor fundamentale de screening și recomandând finalizarea tuturor clusterelor până la sfârșitul anului 2025. Rezoluția a îndemnat, de asemenea, UE să ofere sprijin tehnic și fonduri, inclusiv prin intermediul următorului buget pe termen lung al UE.

În ciuda acestui impuls, provocările se profilează la o amploare uriașă. Conflictul transnistrean nerezolvat rămâne un joker geopolitic; deși liderii UE afirmă că problemele teritoriale nu trebuie să blocheze aderarea în sine, trebuie totuși dezvoltată o soluție viabilă pe termen lung. Războiul hibrid al Rusiei – coerciție economică, manipulare energetică, dezinformare – continuă să pună presiune pe calea Moldovei. Pe plan intern, susținerea reformei în administrația publică, capacitatea judiciară, urmărirea penală a corupției și participarea societății civile va necesita voință politică de neclintit, pusă acum la încercare de alegerile parlamentare care se apropie în toamna anului 2025.

În concluzie, Moldova a înregistrat progrese impresionante de la candidatură: a parcurs un ritm accelerat de la aplicare la negocierile formale în puțin peste doi ani, trecând prin faze cheie de selecție și asigurând reforme structurale vitale și sprijin financiar. Cu toate acestea, drumul care urmează implică o aliniere intensivă la acquis-ul UE în cele 35 de capitole, rezolvarea problemei transnistrene și un sprijin politic stabil. Obținerea statutului de membru deplin până în 2030 rămâne un obiectiv ambițios, dar potențial realizabil – cu condiția ca reformele să persiste și legitimitatea publică să se mențină fermă.

Constrângeri geopolitice și interferențe externe

De la poziția sa geografică și vulnerabilitățile economice până la diviziunile interne, Moldova rămâne profund expusă influenței rusești. Setul de instrumente al Moscovei împotriva Chișinăului cuprinde războiul hibrid, coerciția energetică, interferența diplomatică și riscul militar – modelând calculul din jurul integrării europene.

Actorii ruși au escaladat amenințările hibride care vizează destabilizarea traiectoriei Moldovei către UE prin dezinformare, cumpărare de voturi, atacuri cibernetice, proteste și stimulente financiare. Analiștii descriu aceasta ca fiind o campanie cu spectru complet: mass-media aliniată la Kremlin, grupurile politice prin delegație și rețelele fantomă subminează sistematic reforma și stârnesc diviziuni sociale. Înainte de referendumul constituțional din octombrie 2024, serviciile de informații din Republica Moldova au avertizat că 14 milioane de euro vor fi canalizate în 130.000 de conturi pentru a influența voturile, investițiile totale rusești în activități anti-UE ajungând la 100 de milioane de euro.

Pe lângă războiul informațional, Moscova folosește energia ca armă geopolitică. La 31 decembrie 2024, Rusia a oprit brusc livrările de gaze către Transnistria prin Ucraina, trimițând unde de șoc în infrastructura energetică a Moldovei. Acest lucru a dus la întreruperi de curent, declarații de urgență și importuri urgente din România. Analiștii consideră această acțiune atât ca o diversiune – care afectează regiunea separatistă dependentă de energie – cât și ca o tactică geopolitică mai amplă pentru a submina guvernul PAS înainte de votul parlamentar din 2025.

Conflictul transnistrean nerezolvat adaugă un alt strat complex. O enclavă rusească de facto de la armistițiul din 1992, Transnistria găzduiește aproximativ 1.500 de soldați ruși și își menține propria administrație. Deși economia sa este strâns legată de Republica Moldova și UE, aceasta rămâne aliniată politic cu Moscova. Întreruperea furnizării de gaze a subliniat modul în care instrumentele energetice pot constrânge întreaga țară – și, deși Republica Moldova s-a orientat către surse de energie românești și UE, prezența regiunii complică în continuare aderarea la UE și coeziunea națională.

Influența Rusiei se extinde și la interferențele electorale. Guvernul a raportat că peste 217 milioane de dolari au fost cheltuiți pe ascuns pentru subminarea voturilor pro-UE, promovarea candidaților pro-ruși și construirea unor narațiuni care prezintă UE ca fiind prădătoare. Expulzarea de către Republica Moldova a trei diplomați ruși în martie 2025 a urmat acuzațiilor conform cărora ambasada Rusiei a ajutat la evadarea unui deputat pro-Kremlin condamnat pentru finanțare ilicită.

Tensiunea tot mai mare a determinat apeluri la sprijin european și transatlantic. Președintele Ucrainei, Zelenski, a subliniat că Rusia lucrează activ pentru a răsturna aspirațiile Moldovei de aderarea la UE, îndemnând la măsuri defensive coordonate. Analiștii recomandă o implicare extinsă a UE – sancțiuni asupra actorilor din domeniul dezinformării, instrumente de apărare cibernetică, sprijin pentru comunicare și un schimb sporit de informații – pentru a consolida reziliența Moldovei. SUA, Comisia Europeană și partenerii NATO au început să răspundă: Blinken a promis 135 de milioane de dolari pentru combaterea dezinformării și consolidarea securității energetice, în timp ce Bruxelles-ul explorează sancțiuni și măsuri de securitate cibernetică.

Totuși, în ciuda acestor presiuni, instituțiile Republicii Moldova au reușit să răspundă robust – declarând urgențe energetice, diversificând sursele de energie, urmărind penal sprijinul oligarhilor și respingând public interferențele diplomatice. Cu toate acestea, țara se îndreaptă spre alegerile parlamentare din septembrie 2025 sub un nor de manipulare externă și vulnerabilitate internă.

În concluzie, campania de presiune multifațetată a Rusiei – care combină coerciția energetică cu dezinformarea, imixtiunea politică și ambiguitatea strategică privind Transnistria – constituie un obstacol semnificativ în calea ambițiilor UE ale Moldovei. Bruxelles-ul și aliații occidentali au intervenit, dar succesul final depinde de capacitatea Moldovei de a rezista acestor incursiuni, consolidând în același timp reziliența democratică și promovând unitatea națională.

Integrare economică și beneficii pentru cetățeni

Integrarea economică este esențială pentru agenda de aderare a Republicii Moldova la UE, aducând atât o ușurare imediată, cât și o transformare pe termen lung pentru cetățeni. Acordul de Asociere din 2014 și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) au deschis pentru prima dată Republica Moldova către piața unică a UE. De atunci, două treimi din exporturile de bunuri moldovenești au fost direcționate către UE, atrăgând investiții străine substanțiale – 86% din investițiile străine directe în 2023 au provenit din Europa – și asigurând peste jumătate din remitențele din țările UE. Studiile arată că integrarea DCFTA este estimată să crească PIB-ul cu 5,4% pe termen lung, să crească exporturile cu 15-16%, să stimuleze salariile cu 4-5% și să reducă prețurile de consum cu aproximativ 1%.

Uniunea Europeană a plasat, de asemenea, ajutorul economic la același nivel cu obiectivele de aderare. Din 2021, Bruxelles-ul a acordat Moldovei peste 2,2 miliarde de euro în împrumuturi și granturi prin intermediul asistenței macrofinanciare, al Planului Economic și de Investiții al Parteneriatului Estic și al Facilității de Reformă și Creștere. În octombrie 2024, Comisia Europeană a prezentat Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro, conceput pentru modernizarea infrastructurii, a asistenței medicale, a energiei, a conectivității la internet și a accesului la piața unică a UE. Printre rezultatele concrete se numără construcția de noi spitale în Bălți și Cahul, coridorul Chișinău-Iași-Odesa, aderarea la SEPA din martie 2025 și eforturile de a aduce internetul în bandă largă în regiunile rurale.

Securitatea energetică a devenit un câmp de luptă definitoriu în parcursul european al Republicii Moldova, transformând reforma internă într-un test geopolitic. La 1 ianuarie 2025, Gazprom și-a oprit brusc livrările de gaze către Transnistria – chiar dacă această regiune furnizează aproximativ 75% din energia electrică a Republicii Moldova prin intermediul centralei electrice Cuciurgan – declanșând o criză energetică care a afectat sute de mii de gospodării.

Ca răspuns direct, UE a mobilizat un pachet solid de ajutor la 27 ianuarie 2025. Inițial, a fost alocat un fond de urgență de 30 de milioane de euro pentru a asigura achiziționarea și transportul gazelor naturale în Transnistria, completat de o primă livrare de 3 milioane de m³ prin conducta Iași-Chișinău și prin conducte din Bulgaria și România. Această acțiune a restabilit imediat alimentarea cu energie electrică și încălzire pentru aproximativ 350.000 de locuitori, furnizarea continuând până la 10 februarie.

Simultan, la 4 februarie 2025, UE și Republica Moldova au prezentat o strategie cuprinzătoare de reziliență energetică în valoare de 250 de milioane de euro, pe doi ani. Acest plan mai amplu include:

• 100 de milioane de euro vor fi debursate până la mijlocul lunii aprilie pentru a compensa creșterea facturilor la energie electrică pentru gospodării și instituții publice;
• 60 de milioane de euro alocate Transnistriei, condiționate de angajamentele privind drepturile și libertățile fundamentale;
• Sprijin pentru costurile energiei în serviciile sociale (școli, spitale) și în sectoarele agricol/industrial;
• Investiții cofinanțate în valoare de 50 de milioane de euro în eficiența energetică pentru locuințe, IMM-uri și autorități locale.

În același timp, rețeaua electrică a Republicii Moldova — conectată la rețeaua continentală europeană din 2022 — a înregistrat o creștere a capacității de interconectare: 315 MW au fost adăugați la legătura sa cu România până în decembrie 2024, totalizând 2,1 GW disponibili pentru Chișinău și Ucraina.

Inițiativele complementare au consolidat sprijinul umanitar: de la războiul ruso-ucrainean, UE a debursat aproximativ 966 de milioane de euro sub formă de asistență umanitară și civilă, inclusiv 71-110 milioane de euro direcționate către Republica Moldova pentru sprijinirea refugiaților și reziliență energetică.

Pentru cetățeni, aceste inițiative promit mai mult decât simple indicatori macroeconomici. Accesul la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) înseamnă tranzacții transfrontaliere mai rapide și mai ieftine; liberul schimb aduce beneficii întreprinderilor mici și fermierilor, menținând în același timp prețurile de consum sub control. Investițiile noi în infrastructură și sociale indică îmbunătățiri concrete în domeniul sănătății, educației, mobilității și dezvoltării rurale. Proiecțiile din Planul de Creștere prevăd crearea a 100.000 de locuri de muncă, sprijinirea a 25.000 de IMM-uri, dublarea venitului mediu, extinderea internetului în bandă largă și îmbunătățirea serviciilor de apă și salubritate pentru 1,5 milioane de persoane până în 2027.

Cu toate acestea, există riscuri și avertismente. Experții avertizează că industriile interne mai slabe – în special în agricultură – ar putea avea de suferit din cauza concurenței sporite, iar volatilitatea prețurilor la energie ar putea reveni din cauza piețelor de gaze din UE. În plus, presiunile bugetare ale UE și gestionarea defectuoasă a ajutorului ar putea încetini furnizarea de fonduri. Între timp, întârzierile în implementarea reformelor legate de finanțare slăbesc atât încrederea populară, cât și încrederea investitorilor.

În concluzie, integrarea economică a Republicii Moldova cu UE aduce îmbunătățiri reale vieții cetățenilor – de la comerț și securitate energetică până la infrastructură și digitalizare. Instrumentele financiare ale UE au atenuat șocurile economice și au accelerat reforma de preaderare. Însă promisiunea acestor câștiguri depinde de finanțarea continuă din partea UE, de o guvernare eficientă și de beneficii vizibile care ajung la moldovenii de zi cu zi – în special în afara centrelor urbane.

Alegerile parlamentare din 2025

În timp ce Moldova se îndreaptă spre alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025, miza pentru traiectoria sa europeană nu ar putea fi mai mare. După realegerea la limită a președintelui Maiei Sandu la sfârșitul anului 2024 și aprobarea la limită a referendumului constituțional privind aderarea la UE, aceste alegeri sunt pe cale să determine dacă reformele orientate spre UE vor dăinui – sau vor fi anulate.

În perioada premergătoare votului, sondajele indică faptul că partidul PAS al lui Sandu rămâne favorit, obținând aproximativ 27-30% din sprijinul electoratului, deși acest procent nu atinge o majoritate absolută. Pentru a forma o coaliție de guvernare pro-UE, PAS va trebui probabil să se alinieze cu partide mai mici de centru-stânga și pro-reformă, cum ar fi Platforma Demnitate și Adevăr sau Social-Democrații Europeni.

De partea opusă, se conturează o gamă diversă de forțe antieuropene și ambivalente. Noul bloc „Alternativ” – condus de Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu și Mark Tkachuk – se prezintă ca fiind moderat și proeuropean, dar este perceput de mulți analiști ca având simpatii pro-ruse ascunse. Între timp, blocul „Victoriei”, susținut de oligarhul fugar Ilan Shor, se opune deschis aderării la UE și reutilizează apelurile populiste cu promisiuni de beneficii sociale. În plus, socialiștii și comuniștii – piloni de lungă durată ai electoratului pro-rus – continuă să-și consolideze sprijinul în circumscripțiile cheie. Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, înclină, de asemenea, spre mesajele aliniate cu Moscova, avertizând asupra creșterii datoriei și amenințării unificării forțate a României.

Acest peisaj fragmentat și multidimensional al opoziției înseamnă că rezultatul ar putea depinde de dinamica prezenței la vot și de implicarea diasporei. Diaspora din Republica Moldova – a cărei prezență record la vot (aproximativ 280.000 de voturi) a înclinat decisiv alegerile prezidențiale din 2024 – a demonstrat în mod tradițional o participare mai scăzută la competițiile parlamentare. Acest lucru reprezintă un risc strategic. Actorii pro-ruși se vor concentra probabil asupra electoratului intern, în special în regiunile rurale și vorbitoare de limbă rusă, folosind dezinformarea direcționată, cumpărarea de voturi și nemulțumirile economice pentru a eroda sprijinul pentru coaliția aliniată la UE.

Ca răspuns, autoritățile moldovenești și ale UE și-au intensificat eforturile de consolidare a integrității electorale. În iunie 2025 a fost efectuat un test de stres major pentru amenințările hibride, la care au participat Comisia Europeană, firme de tehnologie, societatea civilă și verificatori de informații – cu scopul de a identifica vulnerabilitățile și de a consolida reziliența împotriva atacurilor cibernetice și a dezinformării.

Alegerile parlamentare vor testa mult mai mult decât popularitatea partidelor – ele vor determina dacă Moldova continuă cu forță legislativă în procesul de aderare la UE. Raportul Parlamentului European din iunie 2025 a subliniat că reforma continuă necesită „un sprijin puternic și autentic al unei majorități parlamentare după alegeri”. În schimb, o victorie a facțiunilor pro-ruse sau eurosceptice ar putea bloca sau chiar inversa impulsul aderării.

Prin urmare, alegerile care urmează reprezintă un moment crucial. Dacă PAS își asigură suficiente locuri alături de aliații pro-europeni și prezența la vot a diasporei rămâne ridicată, Moldova își poate menține ritmul de aderare. Cu toate acestea, victoria forțelor fragmentate sau pro-ruse reunite prin alianțe tactice ar putea readuce Moldova spre neutralitate sau aliniere eurasiatică. În acest echilibru fragil se află viitorul aspirațiilor europene ale Moldovei.

Perspectivele de aderare la UE

Urmărirea de către Republica Moldova a aderării la Uniunea Europeană în 2025 se află într-un moment crucial, caracterizat de progrese semnificative, temperate de provocări formidabile. Comisia Europeană a recunoscut eforturile accelerate de reformă ale Republicii Moldova, menționând că țara avansează în procesul de aderare la UE într-un ritm „de două ori mai rapid” decât orice altă națiune candidată. Având în vedere că toate lucrările tehnice urmează să fie finalizate și grupurile de negociere deschise până la sfârșitul anului, Republica Moldova își propune să încheie negocierile până în 2027.

Totuși, această traiectorie optimistă este contrabalansată de mai multe obstacole critice. Pe plan extern, Moldova se confruntă cu presiuni geopolitice persistente, în special din partea Rusiei, care continuă să utilizeze tactici de război hibrid – inclusiv campanii de dezinformare, manipulări ale aprovizionării cu energie și interferențe electorale – pentru a destabiliza țara și a submina aspirațiile sale de aderare la UE. Pe plan intern, Moldova se confruntă cu o corupție înrădăcinată, un peisaj politic fragmentat și disparități regionale care împiedică progresul național coerent.

Pentru a depăși aceste complexități și a menține impulsul către integrarea în UE, apar câteva recomandări strategice:

• Guvernul ar trebui să își intensifice eforturile de informare a cetățenilor cu privire la beneficiile tangibile ale apartenenței la UE, abordând scepticismul și promovând un electorat mai informat.
• Investițiile continue în reformele judiciare, măsurile anticorupție și protejarea libertăților mass-media sunt esențiale pentru a consolida încrederea în procesele democratice și pentru alinierea la standardele UE.
• Programele economice specifice, care vizează reducerea disparităților dintre zonele urbane și cele rurale, pot promova coeziunea națională și o creștere echitabilă.
• Consolidarea infrastructurii de securitate cibernetică, sporirea securității energetice prin diversificare și combaterea campaniilor de dezinformare sunt esențiale pentru protejarea suveranității Republicii Moldova și a eforturilor de integrare în UE.

În concluzie, deși calea Moldovei către aderarea la UE este plină de provocări, angajamentul său față de reformă și aliniere la valorile europene o poziționează în măsură să depășească aceste obstacole. Cu eforturi interne susținute și sprijin continuu din partea partenerilor UE, Moldova poate aspira la obținerea statutului de membru deplin, asigurându-și astfel un viitor stabil și prosper în cadrul comunității europene.

Concluzii

Urmărirea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană se află la o răscruce critică, caracterizată de o interacțiune complexă între aspirațiile cetățenilor, strategiile elitei și influențele externe. Deși sprijinul public pentru integrarea în UE rămâne robust, provocări precum dezinformarea, polarizarea politică și disparitățile regionale amenință să submineze legitimitatea democratică a procesului de aderare. Pentru a depăși aceste complexități și a asigura o cale transparentă și incluzivă către aderarea la UE, se pot propune următoarele recomandări de politici:

Pentru a reduce decalajul dintre aspirațiile cetățenilor și strategiile elitei, este imperativ să promovăm un mediu politic mai incluziv și participativ:

• Implementarea unor mecanisme care facilitează participarea activă a cetățenilor la procesele decizionale, asigurându-se că opinia publică se reflectă în elaborarea politicilor.
• Încurajarea liderilor politici să se angajeze în integrarea în UE prin acțiuni și politici transparente, consolidând încrederea și credibilitatea în rândul electoratului.
• Investiți în dezvoltarea unor instituții democratice solide care să susțină statul de drept și să protejeze libertățile civile, consolidând fundamentul pentru aderarea la UE.

Având în vedere amenințarea omniprezentă a dezinformării, în special din partea actorilor externi, este esențial să se consolideze reziliența Moldovei:

• Educați publicul cu privire la identificarea și evaluarea critică a surselor de informații, oferind cetățenilor posibilitatea de a distinge adevărul de propagandă.
• Acordarea de sprijin financiar și instituțional instituțiilor media independente, asigurând o presă diversă și liberă, care poate contracara discursurile de dezinformare.
• Investiți în măsuri de securitate cibernetică pentru a proteja sistemele informatice de interferențe externe și atacuri cibernetice.
• Elaborarea și diseminarea de mesaje clare, consecvente și bazate pe fapte privind procesul de integrare a Republicii Moldova în UE, combaterea dezinformării și consolidarea încrederii publice.

Transparența și incluziunea sunt primordiale în modelarea percepțiilor publice asupra integrării în UE:

• Crearea de platforme pentru un dialog deschis între guvern, societatea civilă și cetățeni pentru a discuta beneficiile și provocările aderării la UE.
• Asigurarea faptului că informațiile despre procesul de aderare la UE sunt accesibile, ușor de înțeles și distribuite pe scară largă, abordând preocupările și concepțiile greșite ale publicului.
• Subliniați avantajele practice ale apartenenței la UE, cum ar fi dezvoltarea economică, îmbunătățirea guvernării și sporirea securității, pentru a obține sprijinul public.
• Implementarea unor politici care promovează dezvoltarea echitabilă în toate regiunile Republicii Moldova, reducând disparitățile și promovând un sentiment de unitate națională.

R.Moldova și modelul Qarabağ. De ce opțiunea militară nu este viabilă în Transnistria?

de Isac Mihai | iul. 3, 2025 | Analize, REPUBLICA MOLDOVA

Recucerirea rapidă a regiunii Nagorno-Karabah (Qarabağ) de către Azerbaidjan în 2020-2023, după trei decenii de conflict înghețat, a creat un precedent important în spațiul post-sovietic. Modelul Qarabağ se referă la soluționarea unilaterală, prin forță militară, a unui conflict secesionist, profitând de un context geopolitic favorabil (slăbirea susținătorilor externi ai enclavei și pasivitatea comunității internaționale). Această evoluție ridică întrebarea: este acest model aplicabil și în cazul Transnistriei, un teritoriu separatist aflat de peste 30 de ani în afara controlului efectiv al Republicii Moldova?

Comparație istorică

Ambele regiuni separatiste au apărut pe fondul dezmembrării URSS, însă motivațiile și dinamica conflictelor diferă semnificativ. Nagorno-Karabah (locuit majoritar de armeni) a fost scena unui conflict etnic-teritorial: încă din 1988, populația armeană locală a cerut secesiunea de Republica Azerbaidjan, declanșând ostilități care s-au amplificat odată cu prăbușirea URSS. Primul război (1991-1994) s-a soldat cu victoria separatiștilor armeni și crearea unei entități de facto independente (Republica Artsakh), necontrolată de Baku. Azerbaidjanul și-a pierdut atunci suveranitatea de facto asupra Karabahului și asupra altor districte adiacente. Conflictul a rămas înghețat până în 2020, când al doilea război azero-armean s-a încheiat cu o victorie decisivă a Azerbaidjanului, care a recucerit teritorii strategice și a izolat enclava. În septembrie 2023, profitând de conjunctura geopolitică (Rusia distrasă de războiul din Ucraina și sprijinul militar turc), Baku a lansat o ofensivă fulgerătoare; forțele separatiste armene au capitulat în 24 de ore, permițând Azerbaidjanului să restabilească controlul deplin asupra Karabahului. Aceasta a pus capăt unei de facto independențe de ~30 de ani a regiunii și a dizolvat administrația separatistă armeană.

Transnistria (oficial, Republica Moldovenească Nistreană – RMN) s-a desprins de Republica Moldova într-un context diferit. Aici nu a fost vorba de o enclavă etnic distinctă cerând alipirea la alt stat, ci de rezistența elitelor locale pro-sovietice/rusofone, sprijinite de Federația Rusă, față de indepemndența Republicii Moldova.

Tensiunile au escaladat într-un conflict armat scurt (1991-1992): forțele separatiste transnistrene, sprijinite direct de Armata a 14-a a Federației Ruse, au luptat contra trupelor moldovenești. În iulie 1992 s-a negociat un armistițiu, consfințind de facto separarea Transnistriei, care și-a proclamat independența (nerecunoscută) față de Moldova. Spre deosebire de Karabah, unde războiul a fost de lungă durată și a implicat epurări etnice, în Transnistria conflictul armat a fost relativ scurt, iar prezența militară rusă a fost decisivă în înghețarea situației. De atunci, regiunea a rămas sub controlul regimului autoproclamat de la Tiraspol, cu sprijinul Moscovei, însă fără escaladări militare majore ulterioare.

Diferențe cheie

Conflictul din Karabah a fost unul etnic și identitar, între azeri și armeni, marcat de ostilități profunde, strămutări în masă și o polarizare completă între comunități.

Mulți observatori subliniază că Transnistria a fost un conflict alimentat mai degrabă de serviciile federale de spionaj de la Moscova. Istoric vorbind, R. Moldova nu a avut posibilitatea (nici dorința reală) de a încerca o soluție militară în Transnistria după 1992, dată fiind inferioritatea sa militară și prezența Rusiei ca garant al separatiștilor. Prin contrast, Azerbaidjanul și-a reconstruit în timp forța armată și a așteptat momentul propice pentru a-și impune soluția în Karabah. Acest context istoric divergent explică, în parte, de ce „modelul Qarabağ” nu a fost deja replicat în Transnistria și de ce ridică atâtea semne de întrebare în prezent.

Statut juridic internațional

Atât Nagorno-Karabah, cât și Transnistria se află pe teritoriul recunoscut internațional al altor state suverane. Nicio țară din lume (nici măcar aliații direcți) nu a recunoscut independența acestor entități separatiste. În cazul Karabahului, chiar Armenia s-a abținut oficial să recunoască Republica Artsakh, iar comunitatea internațională a reafirmat constant integritatea teritorială a Azerbaidjanului. Similar, Transnistria este văzută de toate statele (inclusiv de Rusia, cel puțin la nivel declarativ) ca parte integrantă a Republicii Moldova. Spre deosebire de Abhazia și Osetia de Sud (secesiuni din Georgia recunoscute de Rusia și câteva state), Transnistria nu are nicio recunoaștere externă – nici măcar Moscova nu i-a oferit vreun statut diplomatic. Acest consens juridic pune eventualele acțiuni ale Chișinăului de reintegrare sub umbrela suveranității naționale legitime, cel puțin din perspectiva dreptului internațional.

Rolul actorilor externi

În ambele cazuri, există rezoluții și documente internaționale relevante. Consiliul de Securitate ONU a emis în anii ’90 mai multe rezoluții privind Nagorno-Karabah, cerând retragerea forțelor armene din teritoriile azere ocupate și respectarea integrității Azerbaidjanului. Pentru Transnistria, un moment notabil a fost în 2018, când Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care cerea „retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova (inclusiv Transnistria)”. Această rezoluție – susținută de o majoritate simplă de state – viza practic prezența trupelor ruse (rămase sub pretextul „pacificator” din 1992) și reafirma dreptul Moldovei de a-și exercita pe deplin suveranitatea la est de Nistru.

De jure, deci, Republica Moldova și Republica Azerbaidjan aveau și au dreptul de a-și restabili integritatea teritorială. Nicio prevedere a dreptului internațional nu acordă Transnistriei sau Karabahului vreun statut special (precum drept la secesiune). Dimpotrivă, principiul integrității teritoriale este ferm subliniat, iar principiul autodeterminării nu a fost considerat aplicabil acestor regiuni în absența acordului statelor-mamă. Trebuie notat însă că, în practică, prezența militară rusă a constituit un obstacol major în calea exercitării suveranității depline a Moldovei.

Rusia a menținut în Transnistria un contingent format din circa 500 de „pacificatori” plus un Grup Operativ de ~1500 militari derivat din fosta Armată a 14-a, încălcând chiar angajamentele asumate (de exemplu, la summitul OSCE din 1999, Moscova promisese retragerea trupelor din Moldova până în 2002, angajament neîndeplinit).

În Karabah, Rusia a avut un rol diferit, și anume a intervenit tardiv ca mediator, trimițând pacificatori abia după războiul din 2020, în baza acordului trilateral cu Armenia și Azerbaidjan. Acest rol al Rusiei s-a dovedit însă ineficient și temporar – în 2023, Azerbaidjanul a încălcat prevederile ce garantau coridorul Lachin sub monitorizare rusă, iar trupele ruse nu au opus rezistență. Astfel, fără un mandat internațional solid, prezența militară rusă nu a putut împiedica Baku să impună soluția sa, ceea ce constituie un precedent potențial și pentru Transnistria.

Perspectivă juridică

Pe scurt, din perspectivă juridică internațională, cazul Transnistriei este similar cu al Karabahului: ambele sunt entități ilegale, neînregistrate în ordinea de drept internațională, aflate pe teritoriul suveran al altui stat. Orice acțiune menită să elibereze Transnistria ar putea fi argumentată ca o operațiune de impunere a ordinii constituționale pe teritoriul național, la fel cum Azerbaidjanul a susținut că și-a restaurat ordinea constituțională în Karabah (chiar dacă mijloacele folosite au încălcat armistițiul anterior). Desigur, diferența crucială este prezența efectivă a forțelor ruse în Transnistria – aspect ce complică situația juridică prin riscul confruntării directe cu un alt stat suveran, spre deosebire de Karabah, unde confruntarea a fost (oficial) una internă între guvernul Azerbaidjanului și o entitate secesionistă nerecunoscută.

Nagorno-Karabah și Transnistria diferă profund în ceea ce privește structura demografică și identitatea locuitorilor, factori esențiali în configurarea conflictelor. Nagorno-Karabah era, înaintea exodului din 2023, omogen din punct de vedere etnic: circa 120.000 de etnici armeni trăiau în regiune, reprezentând peste 95% din populație. Azerii care locuiseră acolo (aprox. 40.000 în 1989) fugiseră sau fuseseră expulzați în timpul primului război, astfel că enclavei i se imprimase un caracter monoetnic armean. Acest lucru a alimentat aspirațiile de unire cu Armenia sau de independență sub garanția Armeniei. După recucerirea azeră din 2023, aproape întreaga populație armeană din Karabah a părăsit regiunea (peste 100.000 de oameni au fugit în Armenia în doar câteva săptămâni). Prin urmare, reintegrarea de către Baku s-a tradus, tragic, prin depopularea aproape completă a regiunii de populația ei inițială – o epurare etnică de facto, întâmpinată cu relativă pasivitate de comunitatea internațională (vom detalia ulterior).

Transnistria, în schimb, este o societate fără un grup majoritar absolut. La recensământul sovietic din 1989, structura populației din regiune (inclusiv orașul Tighina/Bender) era: ~40% moldoveni/români, ~28% ucraineni, ~25% ruși, restul găgăuzi, bulgari, alții. Astăzi, populația totală a scăzut semnificativ (exod economic și emigrație): estimările Chișinăului indică 380-400 de mii locuitori în stânga Nistrului. Proporțiile etnice s-au uniformizat – practic trei comunități de mărime comparabilă (români, ruși, ucraineni, câte ~30% fiecare).

Important, identitatea lingvistică dominantă este cea rusă: limba rusă funcționează ca lingua franca regională și ca limbă a administrației separatiste, în timp ce moldovenii (românofoni) din Transnistria au fost în mare parte educați în rusă și mulți sunt bilingvi. Acest caracter face ca falia identitară dintre Transnistria și restul Moldovei să fie mult mai nuanțată decât cea din Karabah. Populația de pe ambele maluri ale Nistrului împărtășește, în linii mari, religia (ortodoxă) și legături de rudenie; există numeroase familii mixte și relații economice strânse.

Zilnic, mii de persoane trec dintr-o parte în alta pentru lucru, studii sau comerț, ceea ce indică un grad de interdependență socială absent în cazul Karabahului (unde linia de contact era închisă și militarizată).

Pluralitatea cetățeniilor

Cetățenia și orientarea populației – Un aspect definitoriu în Transnistria este pluralitatea cetățeniilor. Majoritatea absolută a locuitorilor dețin cetățenia Republicii Moldova: peste 400.000 de transnistreni au pașapoarte moldovenești, adică peste 90% din populație. Mulți au și cetățenie rusă (se estimează că aproape jumătate dintre locuitori și-au luat pașapoarte rusești) și un număr important au cetățenie ucraineană. Această suprapunere de identități civice nu are echivalent în Karabah (unde localnicii aveau doar pașapoarte neoficiale emise de Artsakh sau cetățenie armeană). Practic, Transnistria este plină de cetățeni ai statului pe care pretinde că l-a părăsit ori ai statului rus. Faptul că transnistrenii au continuat să-și păstreze pașapoartele moldovenești (pentru libera circulație, pentru beneficii sociale etc.) denotă un anumit pragmatism și menținerea legăturilor cu Chișinăul, chiar dacă la nivel politic autoritățile de la Tiraspol promovează o identitate separată.

În Karabah, reintegrarea sub autoritatea Azerbaidjanului a echivalat cu reintrarea unui teritoriu fără populația sa originară, ceea ce din perspectiva Baku simplifică lucrurile pe termen lung (nu mai există o importantă minoritate ostilă pe teren). Însă acest model al exodului este nedorit și improbabil în Transnistria. Aici, miza reintegrării este cooptarea unei populații de câteva sute de mii de oameni, cu identități lingvistice diverse, care au trăit peste 30 de ani într-un alt sistem socio-politic. Integrarea lor ar fi complexă, dar nu imposibilă – în fond, mulți sunt deja cetățeni moldoveni și au legături cu economia și societatea moldovenească.

Un avantaj este că nu vorbim despre o comunitate care se teme de epurare etnică (cum se temeau armenii din Karabah față de azeri). Românii/moldovenii, rușii și ucrainenii din Transnistria pot coexista sub același stat dacă există garanții pentru drepturile lingvistice. În plus, dorința de emigrare către Rusia este departe de a fi automată: transnistrenii sunt conștienți că regiunea lor nu are frontieră comună cu Rusia și că viitorul lor economic depinde în bună măsură de relația cu UE și Moldova. Deja peste 70% din exporturile regiunii merg spre piețele occidentale, prin intermedierea Chișinăului.

Așadar, din punct de vedere demografic și al opiniei publice locale, reinserția în Moldova pare fezabilă pe termen lung, mai ales dacă este susținută de perspective economice pozitive.

Cu toate acestea, există un nucleu dur pro-rus în Transnistria (elita de la Tiraspol, o parte din populația rusofonă urbană) care s-ar putea opune vehement reintegrării, mai ales dacă ar fi impusă prin forță. Un risc ar fi ca o parte din acești locuitori, loiali regimului separatist sau temători de schimbare, să aleagă emigrarea în Rusia (dacă ar avea cum) sau să organizeze proteste. Însă, dat fiind că marea majoritate a transnistrenilor sunt și cetățeni moldoveni, este de așteptat că reintegrarea pașnică le-ar fi acceptabilă dacă li s-ar garanta păstrarea identității locale, a limbii ruse ca limbă de comunicare și anumite forme de autonomie regională.

În concluzie, structura demografică multietnică și interconectată a Transnistriei sugerează mai degrabă un scenariu de reintegrare treptată și negociată, în contrast cu omogenitatea etnică din Karabah care a favorizat o soluție militară „zero-sum” (un câștigător, un perdant clar și exodul populației învinse). Această diferență fundamentală trebuie avută în vedere în evaluarea modelului Qarabağ pentru Transnistria.

Perspective militare

Din perspectivă strict militară, Republica Moldova nu are capacitățile Azerbaidjanului. Azerbaidjanul a investit masiv, timp de ani de zile, în modernizarea armatei sale (cu ajutor turc și israelian), atingând un avantaj net față de forțele armene din Karabah până în 2020. În plus, Baku a beneficiat de un aliat regional puternic (Turcia) care i-a furnizat armament modern (drone Bayraktar, consilieri militari etc.) și sprijin diplomatic, contrabalansând influența Rusiei. R. Moldova, pe de altă parte, are o armată mică, slab dotată și lipsită de experiență de luptă. Bugetul militar al Chișinăului este infim comparativ cu cel al Azerbaidjanului, iar Moldova și-a proclamat neutralitatea prin Constituție, investind minim în apărare. Cu efective de ordinul miilor de militari și echipamente în mare parte învechite, Armata Națională a Moldovei ar avea dificultăți majore într-o ofensivă contra forțelor transnistrene combinate cu contingentul rus.

Pe de altă parte, contextul regional a devenit mai favorabil pentru Chișinău din 2022 încoace din punct de vedere militar. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a transformat Ucraina, anterior un garant al formatului de negociere 5+2, într-un potențial aliat militar direct al Moldovei. Kievul are tot interesul să elimine prezența rusă din Transnistria, care reprezintă o amenințare pe flancul său vestic. Au existat declarații ale liderilor ucraineni sugerând că armata Ucrainei ar putea ajuta la neutralizarea forțelor separatiste în „trei zile” dacă R. Moldova ar cere acest lucru. Deocamdată, conducerea de la Chișinău nu a făcut o asemenea solicitare, menținând linia oficială că nu va recurge la forță. Totuși, această disponibilitate a Ucrainei echivalează, pentru R. Moldova, cu existența unui potențial „asigurări de securitate” active. În eventualitatea extremă a unui conflict, armata ucraineană, puternică și deja angajată împotriva Rusiei – ar putea bloca orice încercare de ajutor a Moscovei și chiar ar putea participa direct la operațiuni pe teritoriul transnistrean (de exemplu, distrugând depozitul uriaș de muniții de la Colbasna sau interceptând ținte militare).

Poziție geografică

Un factor strategic similar cu cazul Karabah este poziția geografică expusă a enclavei separatiste. Nagorno-Karabah era legată de Armenia printr-un singur coridor (Lacin) și înconjurată de teritoriul azer – ceea ce a permis Azerbaidjanului să o izoleze complet înainte de atacul final. Transnistria, la rândul său, poate fi relativ ușor izolată de lumea exterioară prin eforturi concertate ale R. Moldova și Ucrainei. Ucraina deja a închis frontiera cu Transnistria pentru traficul militar rus, a distrus încă din martie 2022 podul feroviar care lega regiunea de Odessa și monitorizează atent zona.

R. Moldova controlează spațiul aerian (nu există aeroport funcțional în Transnistria) și punctele de trecere pe Nistru de pe malul drept. Prin urmare, Tiraspolul nu se poate aproviziona semnificativ fără acordul Kievului sau Chișinăului. Exact cum Azerbaidjanul a aplicat o blocadă progresivă (închiderea coridorului Lacin) pentru a forța capitularea Karabahului, și R. Moldova împreună cu Ucraina ar putea, teoretic, să aplice presiune maximă (economică și logistică) asupra regimului transnistrean, făcându-l neviabil din punct de vedere militar.

Diferențe majore

Totuși, există și diferențe majore, iar forțele separatiste transnistrene, deși inferioare numeric față de armata ucraineană, sunt relativ bine echipate pentru un teatru local (dispun de blindate, artilerie, trupe speciale, fortificații pregătite în decenii) și ar putea opune o rezistență acerbă în zone urbane dacă s-ar ajunge la luptă. În plus, prezența celor ~1.000-1.500 de militari ruși poate nu înclină decisiv balanța militară, dar introduce o variabilă geopolitică periculoasă. Rusia ar putea încerca să suplinească numeric micimea contingentului său prin superioritate tehnologică (rachete cu rază lungă lansate din afara zonei) sau pur și simplu prin efectul de descurajare – știind că un atac asupra militarilor ruși ar pune Moldova (și eventual Ucraina) într-o confruntare directă cu Moscova.

Perspectiva militară pură arată că R.Moldova singură nu ar putea replica modelul Qarabağ. Dar, cu implicarea Ucrainei (și sprijin logistic/informațional occidental), un blitzkrieg contra Transnistriei nu este inimaginabil. De altfel, un înalt oficial moldovean a remarcat recent că forțele ruse din Transnistria „sunt aproape lipsite de relevanță în prezent” (doar 1000 de soldați rămași, fără capacitate ofensivă). Asta sugerează că, militar vorbind, Tiraspolul ar putea fi neutralizat destul de repede dacă Moscova nu poate interveni. Dar „dacă” este cheia – iar acel „dacă” depinde de contextul geopolitic mai larg.

Perspective diplomatice

Abordarea diplomatică a conflictului transnistrean a fost, de la bun început, radical diferită de cea a conflictului din Karabah. În Caucaz, eșecul negocierilor (formatul Minsk OSCE) a lăsat practic doar opțiunea confruntării deschise. Armenia și Azerbaidjan nu au reușit să convină asupra unui statut pentru Karabah în ciuda a nenumărate planuri propuse, așa că Azerbaidjanul și-a luat obiectivul în propriile mâini când a considerat momentul oportun. În schimb, R.Moldova și Transnistria au menținut mereu un dialog, chiar dacă deseoristeril. Formatul 5+2 (Chișinău, Tiraspol, OSCE, Rusia, Ucraina + SUA și UE observatori) a funcționat intermitent până în 2019, când a intrat în impas odată cu deteriorarea relațiilor Rusia-Ucraina.

Războiul din 2022 a înghețat de facto negocierile politice (Ucraina și Rusia nu mai pot sta la aceeași masă), însă contactele bilaterale între Chișinău și Tiraspol au continuat la nivel tehnic. După o pauză de doi ani, în septembrie 2023 s-au reluat discuțiile pe teme economice și sociale, semn că ambele părți caută să mențină stabilitatea de zi cu zi chiar dacă statutul final rămâne nerezolvat.

Poziția oficială a Chișinăului este fermă: nicio soluție de forță nu este acceptabilă, urmâns să fie folosite doar mijloace pașnice pentru reintegrare. Președinta Maia Sandu și guvernul pro-european repetă constant că reintegrarea Transnistriei trebuie să se facă prin negocieri, eventual după ce contextul regional va permite retragerea trupelor ruse. De altfel, autoritățile moldovene consideră că nu există grabă: există un consens la Chișinău că disputa transnistreană poate rămâne înghețată încă o vreme, în speranța unui moment favorabil pe viitor, și că Moldova poate adera la Uniunea Europeană și cu conflictul nerezolvat. Acest punct a fost confirmat de UE – în mod similar cu exemplul Ciprului (acceptat în UE cu problema nord-cipriotă nesoluționată).

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, a declarat în 2023: „viitorul european al Moldovei nu poate fi ținut ostatic de conflicte”, iar Josep Borrell, fostul șef al diplomației UE, a subliniat că exemplul Ciprului arată posibilitatea aderării chiar dacă nu se recapătă controlul imediat asupra întregului teritoriu. Așadar, „modelul cipriot” (integrare europeană cu conflict congelat) este scenariul preferat diplomatic de Chișinău, mai degrabă decât „modelul Karabah” (soluție militară).

Din perspectiva Transnistriei, regimul de la Tiraspol a oscilat retoric între dorința de independență și apelul la un „divorț civilizat” de R. Moldova, dar și disponibilitatea de a discuta un statut special în cadrul R. Moldova (așa cum a sugerat liderul transnistrean Krasnoselski într-o scrisoare către Sandu în decembrie 2021).

Aceste nuanțe indică faptul că elita transnistreană, deși pro-rusă, își menține deschis canalul diplomatic, conștientă fiind de interdependențele economice. Tiraspolul a supraviețuit economic prin exporturi spre UE (facilitatede de Chișinău) și prin importul de gaze rusești subvenționate, deci are stimulente să coopereze la un nivel minimal cu Moldova. În ultimii ani, nu s-a mai pus pe masă niciun plan concret de soluționare politică; memorandumul Kozak (federalizarea asimetrică, 2003) a eșuat în ultimul moment, iar de atunci și până în prezent nici Rusia, nici alt actor major nu a prezentat altă propunere viabilă. Impasul diplomatic s-a adâncit după 2014 (anexarea Crimeei) și mai ales după 2022, când Rusia – anterior mediator-cheie – și-a pierdut credibilitatea și statutul de partener imparțial.

Egidă europeană

Cu toate acestea, perspectiva diplomatică pentru Transnistria nu este moartă. Odată cu candidatura R. Moldova la UE, discuțiile despre reintegrare ar putea fi reanimate sub egida europeană. Occidentul sugerează că soluția poate veni după ce războiul din Ucraina se termină și Rusia este slăbită sau forțată să-și retragă contingentul din stânga Nistrului. În esență, vedem o abordare de tip „așteptare strategică”. Chișinăul adună capital diplomatic (prin apropierea de UE) și așteaptă circumstanțe externe prielnice pentru a rezolva conflictul în termeni favorabili, fără să riște un conflict sângeros acum. Până atunci, se fac pași mărunți: sincronizarea unor reglementări economice, rezolvarea problemelor punctuale (spre exemplu, asigurarea livrărilor de energie, funcționarea școlilor cu grafie latină din Transnistria etc.). Această „politică a pașilor mici” menține conflictul gestionabil, chiar dacă nu îl soluționează.

Un element diplomatic important este și poziția Rusiei. În cazul Karabahului, Rusia, care se prezentase drept garant al armistițiului din 2020, a fost practic marginalizată în 2023, stând deoparte când Azerbaidjanul a încălcat acele înțelegeri. Acest lucru a transmis un semnal: Moscova nu mai are puterea de veto absolut asupra soluționării conflictelor post-sovietice, cel puțin nu când sunt implicate state hotărâte și susținute de alți actori (Azerbaidjan de către Turcia, Ucraina/Moldova de către Occident). Pentru Transnistria, Rusia rămâne formal un mediator în 5+2, dar practic este parte a conflictului. Orice progres diplomatic viitor probabil va exclude Rusia sau o va pune în fața faptului împlinit, mai ales dacă regimul de la Kremlin iese slăbit din aventura ucraineană. În mod interesant, președintele Putin a evitat să menționeze direct Transnistria și „dreptul” acesteia la independență chiar și în contextul retoricii războiului din Ucraina, semn că Moscova tratează subiectul cu precauție în forurile internaționale.

Model cipriot

Diplomația favorizează mai degrabă un scenariu gradual și pașnic pentru Transnistria. Chișinăul, susținut de Bruxelles și Washington, va încerca să repete modelul cipriot: integrarea Republicii Moldova în UE, chiar dacă temporar fără Transnistria reintegrată pe deplin, urmând ca după aderare să se găsească o soluție similară cum a fost pentru Cipru de Nord (fie reintegrare, fie un aranjament special). Desigur, acest model are propriile incertitudini și depinde de evoluția războiului din Ucraina și de atitudinea viitoare a Rusiei. Dar el arată clar preferința comunității internaționale de a evita un conflict deschis în Moldova, favorizând răbdarea strategică în locul „soluției de forță”.

Perspective geopolitice

Geopolitic, modelul Qarabağ a reconfigurat anumite percepții în regiune. Succesele Azerbaidjanului în Karabah (2020, 2023) au fost posibile și pentru că Rusia, tradițional jucător dominant în Caucaz, și-a văzut influența diminuată – atât din cauza implicării sale în Ucraina, cât și prin apariția Turciei ca aliat al Baku. Cu alte cuvinte, o condiție esențială a fost slăbirea și „darea la o parte” a Rusiei în conflictul Karabah.

Acest precedent dă de gândit altor țări cu teritorii separatiste. Dacă Rusia, care ani de zile a întreținut conflictele înghețate pentru a-și menține influența, nu mai are capacitatea sau voința de a interveni, atunci status quo-ul poate fi schimbat rapid. Georgia, de exemplu, a privit cu atenție deznodământul din Karabah; un fost președinte georgian a vorbit despre „oportunități unice” ivite, iar guvernul de la Tbilisi a transmis mesaje către Abhazia și Osetia de Sud despre reunificare. Și în R. Moldova declarațiile naționale au rămas prudente, însă cu siguranță factorii de decizie analizează fereastra geopolitică ivită: Rusia este angajată într-un război costisitor și nu își poate proiecta forța asupra Transnistriei, Turcia și-a extins influența în bazinul Mării Negre, iar Occidentul este mult mai prezent în Ucraina și Republica Moldova decât era acum 10 ani.

Pentru Transnistria, războiul din Ucraina este factorul geopolitic central. În primul rând, a transformat Ucraina dintr-un garant al status quo-ului (membru 5+2 care asigura echilibrul între Moldova și separatiști) într-un potențial partener pentru schimbare. Ucraina are tot interesul strategic ca, odată cu o eventuală victorie împotriva Rusiei, să elimine prezența militară rusă de la Tiraspol care i-ar amenința flancul. Aceasta ar putea face parte din calculul postbelic regional: o Ucraină victorioasă și aliată cu o Moldovă pro-occidentală ar putea presa pentru demontarea enclavei transnistrene, integrând astfel toată regiunea într-un arc de securitate euro-atlantic la vest de Odesa. Deja Kievul joacă un rol cheie prin faptul că blochează orice rotație sau suplimentare de trupe ruse în Transnistria – Recean, premierul moldovean, nota că forțele ruse rămase (1000-1500 militari) sunt izolate și „aproape lipsite de importanță” fără legătura cu baza de acasă.

Perspective economice

Republica Moldova are perspectiva aderării la UE, probabil până la sfârșitul deceniului, conform declarațiilor oficialilor europeni. Aceasta oferă un magnet puternic pentru regiunea transnistreană însăși: în eventualitatea în care restul țării intră în UE (cu beneficii economice, libertate de circulație etc.), presiunea populației și a mediului de afaceri din Transnistria pentru a nu rămâne izolată va crește. Deja, din punct de vedere economic, Transnistria depinde de piața UE/Moldova: peste 70% din exporturile sale merg spre Occident prin Moldova.

Mai mult, regiunea a prosperat parțial datorită gazului rusesc gratuit/subvenționat, pe care îl folosea pentru a genera energie electrică vândută apoi Chișinăului. Așadar, vectorul geopolitico-economic european împinge conflictul spre o soluție pașnică, prin epuizarea resurselor separatiste și oferirea unei perspective atractive în cadrul Moldovei (parte a UE).

Nu în ultimul rând, trebuie menționat factorul NATO/România. România, membru NATO și UE, are frontieră directă cu Transnistria (pe segmentul de la confluența Prut-Nistru) și consideră Moldova un spațiu de importanță strategică și culturală. Deși scenariul unei intervenții militare române este foarte puțin probabil (din cauza implicațiilor NATO-Rusia), prezența României în ecuație servește ca garanție suplimentară pentru Chișinău. R. Moldova cooperează strâns cu NATO pe segmentul de întărire a capacităților de apărare, primește ajutor logistic și instruire. Astfel, balanța de putere regională nu mai e net în favoarea Rusiei ca în 1992; în 2024 și ulterior, în imediata vecinătate sunt forțe aliniate cu interesele Moldovei (Ucraina, România). În cazul Karabahului, echilibrul regional a fost schimbat de Turcia în favoarea Azerbaidjanului; în cazul Transnistriei, NATO și Ucraina sunt cele care pot echilibra (sau chiar anula) influența Rusiei. Bineînțeles, orice confruntare directă între NATO și Rusia ar fi catastrofală – motiv pentru care e foarte probabil că, dacă se întrezărește soluția militară moldoveană, ea va fi executată doar de moldoveni și eventual ucraineni, fără trupe NATO implicate direct, pentru a limita escaladarea.

Perspectiva geopolitică poate sugera că momentul deblocării conflictului transnistrean se apropie, dar nu neapărat sub forma unei ofensive surpriză ca în Qarabağ. Slăbirea treptată a Rusiei, „metamorfozele din Rusia” care au permis deznodământul din Karabah, este factorul comun determinant. Pe măsură ce Rusia își pierde capacitatea de a proiecta putere și de a-și susține „garnizoanele” separatiste, conflictele se pot rezolva fie diplomatic sub auspicii occidentale, fie prin colapsul intern al regimurilor separatiste.

În Nagorno-Karabah, asta s-a întâmplat brusc și violent, în Transnistria ar putea surveni gradual și pașnic, de exemplu prin cedarea benevolă a Tiraspolului în fața presiunilor economice și politice. Desigur, tentanția unei acțiuni decisive va exista: dacă Ucraina învinge categoric Rusia, iar contextul internațional permite, Chișinăul ar putea fi îndemnat să „rezolve” Transnistria odată pentru totdeauna, folosind un moment de vid de influență al Moscovei. Dar o asemenea decizie ar depinde nu doar de calculul geopolitic, ci și de aprobarea tacită a marilor puteri – SUA, UE – care până acum au fost rezervate față de ideea recurgerii la forță.

Reacții interne

O decizie de a porni un război (chiar limitat) ar putea diviza societatea moldovenească, iar liderii de la Chișinău au menționat că se opun unui acest scenariu. Să nu uităm că Moldova este candidată UE: un conflict ar putea temporar îngheța procesul de aderare, până la lămurirea situației post-conflict și stabilizarea țării. De asemenea, țări mai prudente din UE (să zicem Germania sau Ungaria) ar putea folosi prilejul pentru a argumenta amânarea extinderii, invocând instabilitatea din Moldova. Așadar, Chișinăul riscă să-și compromită parțial parcursul european dacă acționează fără aprobarea tacită a Bruxelles-ului.

Având în vedere aceste riscuri, prudența actuală a autorităților moldovene devine de înțeles. Chișinăul mizează pe timp și context – pe faptul că peste 1-2 ani Rusia va fi și mai slăbită, Transnistria și mai izolată, iar reintegrarea ar putea surveni natural, cu efort minim de forță. Un analist moldovean remarca că momentul optim pentru rezolvarea conflictului este chiar acum, la slăbiciunea maximă a Rusiei, dar că soluția trebuie coordonată cu partenerii occidentali și executată atent pentru a absorbi cei ~500.000 de locuitori înapoi în sistemul moldovenesc. Cu alte cuvinte, modelul Karabah atrage prin eficiența sa militară, dar Transnistria necesită un model adaptat care îmbină elemente de forță, dacă e cazul, cu un plan robust de reconstrucție și reconciliere.

Modelul Qarabağ oferă o lecție mixtă pentru Republica Moldova. Pe de o parte, arată că ferestrele de oportunitate geopolitice, cum este slăbirea influenței ruse, pot fi exploatate pentru a rezolva conflicte înghețate considerate insolubile pe cale diplomatică.

Totodată, evidențiază primatul integrității teritoriale în ordinea internațională. Acțiunea azeră nu a fost pe deplin aprobată, dar nici nu a fost inversată, semn că lumea tinde să accepte restabilirea frontierelor legale, chiar dacă mijloacele sunt discutabile. Este probabil ca, în final, Chișinăul să nu reproducă întocmai modelul Qarabağ, ci să urmeze un scenariu hibrid. Menținerea cursului pașnic și a integrării europene (modelul cipriot) până în momentul în care Transnistria devine complet nesustenabilă ca entitate separată, iar Rusia nu mai poate interveni, moment în care reintegrarea fie va fi negociată, fie se va realiza aproape de la sine (cu presiune minimă).

Riscurile majore ale opțiunii militare, conflict extins, victime, instabilitate post-conflict, cântăresc greu în balanță, motiv pentru care Moldova tratează modelul Qarabağ mai degrabă ca pe un avertisment decât ca pe o foaie de parcurs. Analiza de față indică faptul că deznodământul optim ar fi reintegrarea Transnistriei fără vărsare de sânge, în contextul unei Rusii slăbite și al ancorării ferme a R. Moldova în structurile europene.

În acel cadru, populația transnistreană, care nu este dușmanul Chișinăului, ci în bună parte chiar cetățenii săi, ar putea accepta o nouă realitate, una în care frontiera de pe Nistru dispare nu sub șenilele tancurilor, ci sub auspiciile păcii și prosperității europene. În fond, orice soluție durabilă trebuie să câștige nu doar bătălia teritorială, ci și inimile locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.