În iunie 2025, președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit la Odesa cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un format trilateral. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării în domeniul securității, energiei și economiei. Acest cadru de dialog, instituționalizat la nivelul miniștrilor de externe încă din 2022, a avut până acum patru reuniuni. Cea mai recentă, la Cernăuți, pe 8 august 2025, s-a concretizat printr-o serie de decizii, inclusiv finalizarea unui nou pod peste râul Tisa, care va lega Bila Țerkva (Ucraina) de Sighetu Marmației (România). Tot atunci a fost anunțată și deschiderea unei legături feroviare directe Kiev Chișinău București, precum și planuri de deschidere a unor noi puncte de frontieră și modernizarea celor existente. În plus, s-a subliniat că eforturile de reconstrucție ale Ucrainei trebuie să se sprijine pe aceste proiecte de conectivitate transfrontalieră.

Toate acestea arată că trilaterala Romania-Ucraina-Moldova capătă tot mai mult avant, devenind un instrument util care completează eforturile mai ample ale UE și NATO și care le oferă celor trei state șansa de a se coordona și de a acționa împreună pe teme de securitate regională. Mai interesant este faptul că acest format scoate România în față, fiind singurul membru NATO și UE dintre cele trei. În mod tradițional, politica externă a României față de Ucraina și față de regiune a fost mai degrabă reactivă decât proactivă. Bucureștiul s-a aliniat în general deciziilor luate la Bruxelles și de partenerii occidentali, fie că a fost vorba de sprijin pentru Ucraina sau de sancțiuni. Spre deosebire de Ungaria, Slovacia sau Germania la începutul războiului, România nu s-a opus sancțiunilor împotriva Rusiei. În același timp însă, a evitat sa preia inițiativa sau sa facă gesturi care i-ar fi atras prea multă atenție.

Prin implicarea activă în formatul trilateral, Bucureștiul nu doar că sprijină obiectivele UE și NATO în regiune, dar își construiește și propria imagine de furnizor de securitate la nivel regional. Tot în acest context, România și-a exprimat public dorința de a găzdui hub-ul european de securitate maritimă pentru Marea Neagră. Dacă acest proiect se va concretiza, hub-ul ar îmbunătăți monitorizarea navală și aeriană a Mării Negre și ar consolida rolul României ca actor-cheie de securitate pe flancul estic al NATO. Această schimbare are loc și pe fondul schimbării de leadership de la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a transmis încă de la început că își dorește ca România să fie mai implicată în regiune. Prin contrast, contracandidatul său, George Simion, cel mai probabil nu ar fi angajat România în acest format trilateral în aceeași manieră, dacă ne raportăm la declarațiile sale publice.

Cooperare în domeniul apărării

Scopul fundamental al trilateralei este de a consolida securitatea regiunii în fața agresiunii ruse. În acest sens, România are deja un rol central în regiune, fiind un hub logistic pentru asistența militară destinată Ucrainei, gazdă a grupurilor de luptă NATO, centru de instruire pentru piloții ucraineni de F-16 și, în curând, locația celei mai mari baze NATO din Europa. În cadrul trilateralei, aceste capacități pot fi folosite pentru a sprijini Ucraina și Republica Moldova. În baza propriei experiențe acumulată în cele două decenii de reformă și modernizare a forțelor armate, de la standarde sovietice la standarde occidentale, România poate furniza know-how practic. Accentul nu cade pe dotarea armatei (în prezent, Ucraina are un arsenal mai modern datorită donațiilor occidentale), ci pe aspecte precum comanda și controlul, achizițiile și suportul de mentenanță. Acest tip de sprijin ar fi deosebit de valoros atât pentru Kiev, cât și pentru Chișinău, în procesul de profesionalizare a forțelor lor armate.

Pe termen scurt, cele trei state pot întări coordonarea prin exerciții comune periodice și o cooperare mai strânsă la frontieră. La fel de importantă este apărarea împotriva amenințărilor hibride: toate au fost vizate de campanii de dezinformare ale Moscovei, atacuri cibernetice și tentative de subversiune politică, iar în cazul Ucrainei și al Republicii Moldova, și de presiuni economice și operațiuni de tip „false flag”. În Moldova, ingerința rusă este deosebit de agresivă, dovadă eforturile de influențare a alegerilor parlamentare din septembrie 2025. Declarația comună de la Cernăuți a condamnat ferm „atacurile hibride fără precedent și sistematice ale Rusiei” asupra Europei și a anunțat o alianță trilaterală de securitate cibernetică menită să reunească expertiza celor trei țări în fața atacurilor cibernetice și a războiului informațional.

Astfel de inițiative sunt vitale. România, Ucraina și Republica Moldova pot forma un front comun împotriva tacticilor hibride ale Kremlinului prin mecanisme precum schimbul rapid de informații despre narațiuni de dezinformare sau posibile acte de sabotaj. La Chișinău, guvernul prooccidental a adoptat deja o Strategie Națională de Securitate care prevede aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu România și Ucraina. În plus, sunt discutate proiecte comune în industria de apărare, mai ales între Ucraina, a cărei industrie se extinde accelerat sub presiunea războiului, și România, care are acces la finanțare europeană. Chiar și o colaborare moderată în zone precum producția de drone și muniție sau mentenanța echipamentelor militare occidentale ar spori autosuficiența și interoperabilitatea.

Integrarea economică

Integrarea economică și conectivitatea infrastructurii reprezintă al doilea obiectiv major al cooperării trilaterale. Un pas important a fost dezvoltarea unor noi coridoare de transport care ocolesc sau înlocuiesc rutele ce depindeau anterior de Rusia sau de actorii săi proxy. De la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, portul Constanța a devenit ieșirea esențială pentru exporturile de cereale ale Ucrainei, transformându-se în cel mai mare port de la Marea Neagră. Ruta Galați-Giurgiulești-Reni este, de asemenea, modernizat pentru a facilita volume mai mari de cereale ucrainene către România. Asta înseamnă îmbunătățirea portului fluvial Galați, modernizarea portului Giurgiulești din Republica Moldova și fluidizarea legăturilor rutiere prin Reni. De altfel, Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” (CN APM) a inițiat preluarea portului Giurgiulești și intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în extinderea și modernizarea lui. Aceste investiții vor reduce timpii de procesare la frontieră și vor crește volumele de export, oferind un sprijin vital economiei Ucrainei aflate sub blocadă.

În paralel, sunt discutate noi proiecte rutiere și feroviare. Dincolo de conexiunea feroviară Kiev-Chișinău-București, oficialii au analizat construirea unei autostrăzi transfrontaliere care să lege sud-vestul Ucrainei de România. Important este că aceste eforturi sunt aliniate cu inițiativa UE „Culoarele Solidarității”, rutele logistice alternative create pentru a facilita exporturile Ucrainei pe uscat și pe apă atunci când navigația la Marea Neagră este amenințată.

O altă prioritate a formatului este conectivitatea energetică. Transformarea exportului de gaz și electricitate în instrumente de santaj de către Rusia, prin tăieri repetate, a arătat clar că o interconectare mai strânsă cu rețelele energetice europene este o necesitate strategică. Prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, România și Republica Moldova au realizat deja un succes major: Chișinăul poate importa gaz din România și de pe piețele UE, fără a mai depinde 100% de Gazprom. Acest lucru s-a dovedit esențial după februarie 2022, când Moscova a încercat în repetate rânduri să șantajeze Chișinăul limitând livrările, iar România a compensat crescând exporturile proprii de gaz către Moldova. Presiunea asupra Chișinăului a scăzut, iar unul dintre principalele pârghii de influență ale Kremlinului s-a erodat.

Prioritatea acum este modernizarea și extinderea legăturilor de rețea electrică. Ucraina și Republica Moldova au fost sincronizate cu sistemul energetic european în 2022, iar România a transmis energie electrică către ambele atunci când a fost nevoie.

Partenerii din trilaterală au transmis că vor contribui împreună la reconstrucția Ucrainei pe mai multe fronturi. România și Republica Moldova, ca vecine directe, sunt platforme naturale pentru eforturile de reconstrucție. În faza imediat postbelică, cantități uriașe de materiale de construcții, utilaje și alte bunuri vor trebui să intre în Ucraina. Ambele țări vecine vor beneficia de taxe de tranzit și de activitatea huburilor logistice, dar, mai important, vor ajuta la evitarea blocajelor cauzate de limitele de infrastructură. La întâlnirea cu premierul Ucrainei din august, ministra română de externe, Oana Țoiu, a subliniat că avansarea acum a proiectelor de infrastructură transfrontalieră este crucială pentru a poziționa companiile românești în reconstrucția Ucrainei.

Formatul trilateral este, de asemenea, un mijloc de a coordona investițiile private în reconstrucție. Cele trei guverne pot promova în comun anumite proiecte ca fiind prioritare. Se discută înființarea unui consiliu de afaceri trilateral sau a unei camere de comert, care să prezinte propuneri unitare. Încă din 2023 a avut loc la Cernăuți un Forum Trilateral de Afaceri, reunind companii din România, Republica Moldova și Ucraina. România, ca stat membru al Uniunii Europene și al Inițiativei Celor Trei Mări, poate ajuta la canalizarea fondurilor europene și la coordonarea proiectelor transfrontaliere, astfel încât reconstrucția Ucrainei să completeze proiectele de infrastructură mai ample.

Dimensiunea culturală

Dincolo de dimensiunile de securitate și economie, formatul are și o miză culturală. La întâlnirea de la Cernăuți, oficialii români și ucraineni au convenit extinderea educației în limba română și recunoașterea datei de 31 august drept Ziua Limbii Române în Ucraina. Acest lucru contează nu doar pentru că respectă drepturile comunităților istorice românești de peste graniță, ci și pentru că arată că abordarea diplomatică a Bucureștiului în materie de drepturi ale minorităților poate obține rezultate mai bune decât stilul combativ pe care Budapesta l-a avut în relația cu Ucraina pentru protejarea propriei minorități maghiare.

Abordarea și soluționarea tensiunilor istorice și a celor legate de drepturile minorităților sunt esențiale pentru a contracara narațiunile folosite de Moscova pentru a diviza regiunea. Propaganda rusă încearcă de mult timp să semene neîncredere, susținând fie că România ar avea ambiții teritoriale asupra unor zone care fac parte astăzi din Ucraina, fie că Republica Moldova și România urmăresc „unirea” în detrimentul Ucrainei.

Provocări

Cooperarea dintre cele trei state în acest format nu este ferită de provocări și obstacole. Principalele pe care le-am identificat sunt:

• Instabilitate politică internă

Fiecare din cele trei țari are propriile dinamici interne care pot afecta angajamentul față de trilaterală. În Ucraina, odată ce războiul se va încheia sau dacă alte forțe politice vor ajunge la putere, prioritățile conducerii s-ar putea schimba, iar accentul s-ar putea muta spre alte alianțe. În România, un val populist, alimentat de tensiunile dintre partidele din coaliția de guvernare, ar putea submina încrederea și eroda voința politică necesară pentru inițiativele trilaterale. Republica Moldova, în pofida recentei victorii a forțelor proeuropene, rămâne vulnerabilă la schimbări bruște. Un guvern mai apropiat de Rusia la Chișinău ar întrerupe, cel mai probabil, cooperarea strânsă cu România și Ucraina. O soluție pentru a reduce această vulnerabilitate ar fi instituționalizarea formatului, astfel încât să fie mai rezilient la schimbările politice interne, de exemplu, prin înființarea unui mic secretariat comun care să-i asigure continuitatea.

• Realinierea politicii externe

Trilaterala s-a născut din nevoia urgentă de a se uni împotriva agresiunii ruse. Dacă și când această amenințare se va diminua, se poate instala o anumită relaxare. Ucraina ar putea fi mai interesată de relațiile cu marile puteri, precum SUA sau Germania. România ar putea considera că „și-a făcut treaba” odată ce Ucraina și Republica Moldova nu mai sunt sub amenințare iminentă. Astfel de schimbări ar putea slăbi intensitatea cooperării.

• Interferența Rusiei și războiul informațional

O altă provocare majoră o reprezintă eforturile active ale Moscovei de a submina sprijinul public pentru cooperarea regională, prin propagandă care speculează vulnerabilitățile fiecărei societăți. În Republica Moldova proxy-urile ruse răspândesc dezinformări care prezintă Ucraina sau chiar România drept parteneri nesiguri sai care „impring” Moldova într-un conflict. În România, narațiuni susținute de Rusia pun sub semnul întrebării de ce ar trebui să investească în Ucraina sau încearcă să inflameze tensiuni pe tema drepturilor minorității românești din Ucraina. Scopul acestor operațiuni este să sădească neîncredere și să provoace o reacție publică ostilă, ceea ce, în final, ar face cooperarea imposibilă.

Comparații cu alte formate trilaterale

Acest format trilateral nu este prima dată când trei state se reunesc într-o „mini-alianță” cu un obiectiv comun. Merită comparat cu un alt format din Europa Centrală și de Est: Triunghiul de la Lublin.

Triunghiul de la Lublin (Polonia, Lituania și Ucraina) a fost lansat în iulie 2020, tot din nevoia de cooperare strategică în fața amenințărilor venite dinspre Rusia. Inițial, scopul a fost sprijinirea suveranității Ucrainei și a aspirațiilor ei euroatlantice, însă după invazia rusă, Triunghiul a devenit un instrument mult mai important pentru mobilizarea sprijinului în favoarea Ucrainei. La fel cum România și Republica Moldova cooperează pentru a sprijini Ucraina (și una pe cealaltă), Polonia și Lituania s-au coordonat pentru a oferi ajutor militar Ucrainei și pentru a susține acordarea statutului de țară candidată la UE. Ambele formate pun accent și pe cooperarea militară și integrarea economică. Totuși, Triunghiul de la Lublin este mai avansat la capitolul instituționalizare. Formatul dispune de o adunare parlamentară, ducând cooperarea dincolo de nivelul miniștrilor de externe.

Cele două formate nu sunt într-o competiție ci, dimpotriva, se completează. Cinci țări colaborând în formate care se suprapun, formând, în esență, o coaliție est-europeană mai largă cu aceleași obiective. S-ar putea spune că trilaterala România-Ucraina-Moldova este pentru Marea Neagră ceea ce este Triunghiul de la Lublin pentru Marea Baltică. De altfel, trilaterala a implicat direct Polonia și Lituania în august 2025, când miniștrii lor de externe au participat online la reuniune.

Concluzii

Trilaterala România-Ucraina-Moldova este un semn de bun augur pentru cooperarea regională dintre statele mici și mijlocii. Într-o regiune în care, de regulă, țările și-au îndreaptat mereu privirea spre marile puteri, fie din est, fie din vest pentru nevoile de securitate, acest format arată că și vecinii pot construi și acționa coordonat pentru a-și amplifica impactul. Pentru România, înseamnă și o politică externă mai proactivă și un rol mai clar de furnizor de securitate pentru doi vecini aflați sub presiune.

Această cooperare nu ar trebui să se oprească odată cu războiul. Cele trei state au spus deja că vor continua să lucreze pe dimensiunile de securitate, economie și reconstrucție „chiar și după încheierea războiului din Ucraina”. Dacă vor reuși, Ucraina poate deveni o democrație europeană sigură și reconstruită, Republica Moldova poate fi ancorată mai ferm în Europa, iar România poate acționa ca poartă de intrare și garant pentru ambele.

Asta nu înseamnă că drumul va fi ușor. Politica se va schimba, iar presiunile externe vor continua. Totuși, mesajul transmis este că agresiunea Rusiei a apropiat aceste țări, în loc să le fractureze unitatea. Astăzi, răspunsul la securitatea Mării Negre nu se conturează doar la Bruxelles sau Washington, ci și la Odesa, Chișinău și București. Lucrând împreună, cele trei țări pot reduce decalajele de infrastructură și integrare în estul Europei și pot aduce, pas cu pas, regiunea Mării Negre într-un mediu geopolitic mai sigur.

This article was produced as part of the Thematic Networks of PULSE, a European initiative that supports transnational journalistic collaborations.