Cu câteva luni în urmă, în presa românească a apărut știrea conform căreia România ar urma să devină prima țară europeană care va cumpăra faimosul Iron Dome din Israel. In realitate, România nu intenționează să achiziționeze Iron Dome, ci sistemul SPYDER, de la aceeași companie israeliană, Rafael Advanced Defense Systems. Iron Dome-ul nici nu ar fi avut sens pentru MApN, întrucât acest sistem a fost dezvoltat pentru interceptarea rachetelor rudimentare folosite de Hamas, fără sistem de ghidare avansat. România are nevoie de apărare împotriva unui conflict convențional, deci alt tip de tehnologie. Confuzia s-a propagat ușor deoarece ipoteza părea plauzibilă. România și Israel colaborand în domeniul apărării de mai multe decenii, legătură începută în perioada comunistă și consolidată în timp. Consider că acest eveniment este relevant pentru că aduce în prim plan relația dintre România și Israel. În contextul în care Europa se află în plin proces de reînarmare, o analiză a rolului pe care Israelul îl poate avea în modernizarea Armatei Române și în dezvoltarea industriei naționale de apărare este necesară.

Perioada comunista – diplomație discretă și cooperare informală

Dacă facem o scurtă recapitulare istorică, vedem că în 1948 România a fost printre primele țări care a recunoscut Israelul, un gest oarecum neobișnuit în condițiile în care România se afla în sfera sovietică de influență, iar Israelul avea sprijin american. Legăturile au continuat încet, dar constant, pe toată perioada comunistă. Un factor important a fost comunitatea evreiască din România, care, prin înțelegeri discrete, a putut emigra în Israel, iar la schimb, România a primit utilaje, transfer de tehnologie și alte beneficii. Deși nu putem vorbi încă de o cooperare militară propriu-zisă, s-a creat atunci un canal de comunicare. A fost pregătit terenul pentru parteneriatele de mai târziu, inclusiv în domeniul apărării.

Un moment-cheie a venit în 1967. În timpul Războiului de Șase Zile, Nicolae Ceaușescu a refuzat să rupă relațiile cu Israelul, deși Moscova ne-a cerut asta. România a rămas singura țară din Pactul de la Varșovia care și-a menținut relațiile diplomatice cu Tel Aviv, ceea ce a determinat ca în 1971 să se semneze un acord comercial. Un an mai târziu premierul Golda Meir a vizitat Bucureștiul, o premieră pentru țară comunistă. Chiar și între anii 1980 și 1989, în perioada cea mai neagră a regimului comunist, contactele între cele două țări au continuat, însă Ceaușescu nu a făcut nicio vizită în Israel. El a preferat să încerce să joace rolul de mediator între Israel și statele arabe. În mod surprinzător, chiar a reușit să medieze negocierile de pace dintre Israel și Egipt în 1977.

Perioada de tranziție (anii 1990 – 2000) – Procesul de modernizarea MApN și parteneriat bilateral

Revoluția din decembrie 1989 a însemnat o reorientare geopolitică către Occident, iar ca parte a obiectivului de aderare la NATO a trebuit sa atingem anumite standarde pentru forțele armate. Cum insa nu aveam capacitatea de a face aceasta modernizarea pe cont propriu, iar statele occidentale priveau cu precauție o țară abia ieșită din communism (reticență accentuată de episoade precum mineriada din 1990), Israelul a fost primul furnizor de tehnică militară dispus să se implice în modernizarea armatei române. Primul mare contract, probabil și cel mai emblematic proiect al acestei perioade, a fost modernizarea MiG-21 la standardul LanceR. Licitația a fost castigata de Elbit Systems, o companie infiintata de evrei români care au fugit după cel de al doilea război mondial din România. Programul s-a derulat între anii 1995-2002 și a adus avioanele forțelor aeriene române la standardele NATO necesare pentru aderarea României. In total, au fost modernizate 110 MiG-uri 21 în parteneriat cu Aerostar Bacău. Avioanele au rămas în serviciu activ încă 20 de ani, până în 2022 când au fost scoase oficial din serviciu și înlocuite de F-16. Succesul LanceR a deschis ușa și altor colaborări. Mai multe companii de apărare israeliene și-au stabilit reprezentanțe sau parteneriate în România. Elbit Systems, de exemplu, a înființat trei companii (Elmet International SRL, A-E Electronics S.A, și Simultec SRL) prin care furnizează până în prezent echipamente de comunicații, sisteme electronice, simulatoare de zbor și drone armatei române și altor clienți străini.

Pe 29 mai 2000, cooperarea dintre cele două state s-a formalizat printr-un acord între Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Apărării din Israel privind cooperarea în domeniul militar. Printre domeniile de cooperare vizate se numărau organizarea forțelor armate în timp de pace, logistica, achizițiile de tehnică militară, asistența juridică în domeniul militar, dar și „invitații reciproce la activități culturale și sportive”. Practic, acest acord doar a consemnat o colaborare ce deja era bine înrădăcinată. România și Israelul deveniseră parteneri de încredere: Israelul era perceput la București drept o sursă importantă de tehnică militară compatibila cu standardele NATO, iar pentru Israel, România era un aliat emergent în NATO și o piață pentru industria sa de apărare. Apoi, in 2006, a urmat un alt acord bilateral mai aprofundat care a dat drumul la exerciții comune. Unități israeliene au început sa vină în România pentru antrenament, profitând de spațiul aerian extins și de relieful variat (munți, păduri) pe care Israelul nu le are. A existat însă și un episod tragic, care s-a petrecut pe 26 iulie 2010, când un elicopter CH-53 “Yas’ur” al Aviației Israeliene s-a prabusit. Șase militari israelieni și un ofițer român și-au pierdut viața timpul exercițiului aerian ”Blue Sky 2010”. În 2022 forțele aeriene israeliene au derulat un alt exercițiul, intitulat tot Blue Sky, prin care avioane de luptă și elicoptere de transport s-au antrenat în Carpați, alături de militarii români.

În plan industrial, anii 2000 au adus numeroase contracte de achiziție de armament israelian, deseori cu o componenta locală de asamblare. România a optat pentru rachetele ghidate Spike, produse de Rafael pentru dotarea forțelor terestre, stipulând în contract implicarea companiilor românești (Electromecanica Ploiești) care au participat la mentenanță și ulterior la asamblarea acestor rachete sub licență. De asemenea, au fost modernizate și vehiculele de luptă ale armatei. Pornind de la vechiul BMP-1 românesc (cunoscut popular drept „TAB”). Decizia de modernizare s-a luat în 1995, iar vehiculul rezultat, numit MLI-84M1 „Jderul”, a intrat în serviciu începând cu 2005 fiind este folosit și în prezent. Un alt proiect de cooperare de succes a fost modernizarea lansatoarelor de rachete sovietice. Programul, derulat cu Israel Military Industries (IMI) și Aerostar, a dat naștere sistemului LAROM, un exemplu de proiect româno-israelian în care contribuția românească (camion, asamblare) s-a combinat cu tehnologia israeliană (muniție, electronică) pentru a crea un produs nou, utilizat și astăzi de armata română.

Totuși, trebuie menționat că au existat și proiecte care nu au fost de succes. Un proiect prin care România dorea să-și modernizeze artileria învechită a rămas “în aer”. Initial, România a căutat, tot împreună cu Israelul, producerea unui howitzer autopropulsat. Au fost construite și testate cu succes trei prototipuri, dar a fost abandonate din lipsă de fonduri și din cauza prioritizarii altor achiziții. În plus față de aceste programe principale, România și Israelul au început să colaboreze gradual nu doar la nivel de tehnică militară tradițională, ci și în domeniul cibernetic și al noilor tehnologii emergente, prin companii precum fabrica de electronice Elmet, Electro Optic Components etc.

Escaladarea războiului ruso-ucrainean (24 februarie 2022 – prezent)

Conflictul din Ucraina a impus României, ca stat NATO de pe flancul estic, să își intensifice procesul de modernizare militară.Deși Israelul nu este membru NATO, produsele sale sunt in general compatibile cu standardele NATO. Guvernul României a început să caute drone militare de la Israel din cauza acestor circumstanțe. Pe 21 decembrie 2022, Ministerul Apărării a semnat un acord-cadru de 5 ani cu Elbit Systems pentru 7 sisteme UAS Watchkeeper X în valoare de peste $400 milioane. Contractul prevede ca, incepand de la al 3-lea sistem, componente importante să fie fabricate în România, iar mentenanța pe termen lung să fie asigurată de companii românești.

În paralel cu parteneriatul militar în creștere, România și-a extins și relația diplomatică cu Israelul. Pe 17 octombrie 2023, Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, efectuează o vizită la Tel Aviv pentru a reafirma solidaritatea României cu Israelul, fiind unul dintre primii lideri străini care vizitează oficial Israelul după atacurile Hamas de la începutul lunii octombrie 2023. O lună mai târziu, în noiembrie 2023, ROMARM a anunțat încheierea unui acord de cooperare cu Elbit Systems pentru înființarea Centrului Român de Excelență în Artilerie, cu peste 50% din componente produse și asamblate în România și integrare locală.

Cea mai recentă realizare a cooperării româno-israeliene este contractul semnat în iulie 2025 pentru șase baterii de apărare antiaeriană SPYDER, despre care am vorbit la începutul articolului. Valoarea acestuia depășește 2 miliarde de euro. SPYDER este un sistem SHORAD, care acoperă zona de rază scurtă și completează sistemele Patriot de rază lungă pe care le avem deja. Cel mai probabil, aceste sisteme vor fi amplasate în apropierea obiectivelor strategice, precum baza aeriană Mihail Kogălniceanu, care urmează să devină cea mai mare bază NATO din Europa și, implicit, o țintă pentru orice potențial agresor.

Dincolo de acest program, marele avantaj al parteneriatului este impactul pozitiv pe care il are asupra industriei locale prin transferul de tehnologie, know-how și deschiderea unor linii de producție. Modelul a fost testat deja în 2022, cand România a semnat cu Elbit Systems un acord-cadru pentru până la șapte sisteme de drone Watchkeeper X (la care incepând cu al treilea sistem, o parte din componente și integrarea urmau să se facă în țară, iar mentenanța pe termen lung să fie asigurată de companii românești, inclusiv Aerostar Bacău și filialele Elbit din România). Aceeași logică se aplică și în jurul SPYDER. Chiar dacă elementele sensibile rămân la producător în Israel, România va putea găzdui centre de instruire și mentenanța, servicii pe care le va putea oferi altor aliați care folosesc sau vor folosi acest sistem. Sunt investiții aparent „invizibile”, dar care fac diferența dintre a fi un utilizator dependent de producător și a deveni un operator autonom.

O a doua direcție de cooperare vizează tehnologiile cu dublă utilizare (dual-use), adică soluții dezvoltate pentru armată, dar utile și în domeniul civil. Platformele de drone pot fi adaptate pentru supravegherea frontierelor, monitorizarea incendiilor de vegetație, misiuni de căutare-salvare, inspecția infrastructurii critice sau cartografiere rapidă după calamități, printr-un program care să conecteze instituții publice (MAI, IGSU, Romsilva) cu industria locală. În același timp, simulatoarele folosite la instruirea personalului militar pot fi utilizate si pentru pregătirea piloților civili și a echipelor de intervenție.

A treia direcție poate fi securitatea cibernetică. Israelul este recunoscut pe plan global drept un lider în inovația cibernetică iar, de cealaltă parte, România și-a dezvoltat foarte mult sectorul IT care contribuie aproximativ 8% la PIB. Aceste atuuri complementare sunt o foarte bună premisă pentru dezvoltarea cooperării în domeniul ciberneticii. Exista deja un memorandum de înțelegere pentru cooperare și cercetare în domeniul securității cibernetice semnat din 2019.

La nivel european, această cooperare poate contribui la un trend mai larg al țărilor europene, de după 2022, de refacere a stocurilor și accelerare a programelor de înzestrare, pentru a recupera decalajul față de SUA, Rusia sau China. Pentru România, cooperarea cu Israelul este o opțiune firească. Ne oferă acces la tehnică militară și permite, prin contracte de offset, dezvoltarea în țară a unor linii de producție sau asamblare, precum și a unor capabilități de mentenanță, așa cum putem vedea deja contractele Watchkeeper X și SPYDER. Succesul depinde de felul în care Bucureștiul va decide să acționeze. Dacă vom avea o strategie clară care prioritizează modernizarea capacităților existente, dacă vom valorifica forța de muncă calificată (Aerostar Bacău, Electromecanica Ploiești, șantierele navale) și dacă ne vom concentra pe domenii cu cerere internă mare și pe segmente unde avem șanse reale de export, România își poate consolida rolul de furnizor de securitate la nivel regional, după modelul Poloniei. In acest sens, cooperarea cu Israelul nu concurează cu parteneriatele din UE, ci le completează.

Dar, pe langa aceste oportunități, exista și o serie de provocări care ar putea impacta acesta cooperare. În primul rând, exporturile și transferul de tehnologie sunt atent controlate în Israel și pot depinde și de alți parteneri implicați în producție. Spre exemplu, pentru aparatura militară care contine componente de origine americana, pentru exportul lor este nevoie, de regulă, de aprobări inclusiv din parte SUA. Acest aspect poate adăuga pași suplimentari și timp pentru implementarea proiectelor. În al doilea rând, dacă vrem să accesăm mecanismele de finanțare ale UE pentru contractele cu Israelul (de tip Fondul European de Apărare), integrarea tehnologiei israeliene trebuie făcută prin entități înregistrate în UE și cu o pondere clară de producție în UE, altfel riscăm să nu ne încadrăm în reguli. De aseamenea, contextul geopolitic poate schimba prioritățile Israelului privind exportul de armament. Un exemplu concret în acest sens l-am putut observa după escaladarea conflictului din Gaza din 2023. Israelul a accelerat producția internă de muniții și, in paralel, comenziile interne către companii precum Rafael au crescut puternic, semnale clare că, în perioade de criză, capacitatea industrială se reorientează în primul rând spre nevoile proprii.

Concluzie

Cooperarea dintre România și Israel în domeniul apărării este una dintre cele mai stabile relații bilaterale pe care le avem. A evoluat treptat de la modernizarea avioanelor MiG-21 și lansatoarele LAROM până la programele actuale SPYDER și Watchkeeper X, și a adus României acces la tehnologie militară modernă, compatibila cu standardele NATO, și experiență în integrarea sistemelor complexe. În prezent, pe fondul războiului din Ucraina, atenția se îndreaptă tot mai mult spre consolidarea industriei de apărare locală prin transfer de know-how, linii de producție și asigurarea mentenanței pe termen lung. Pentru ca această cooperare să aducă rezultate sustenabile, România are nevoie de o strategie privind domeniile prioritare și de o planificare financiară stabilă. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, relația cu Israelul poate rămâne un exemplu de colaborare practică, care ajută la modernizarea armatei și la dezvoltarea industriei naționale de apărare, model pe care vom putea încerca să-l replicam și în relația cu alte state precum Turcia sau Coreea de Sud.