Rădăcini istorice și condiții prealabile cheie

Conflictul din Gaza datează de multe decenii în urmă. Istoria modernă a teritoriului implică dominația colonială britanică, fondarea Israelului în 1948, strămutarea multor palestinieni (Nakba) și cicluri de război, ocupație și fragmentare politică. De-a lungul timpului, au apărut grupuri precum Hamas, parțial ca răspuns la ocupația israeliană, eșecurile politice ale conducerii palestiniene și disperarea pe care mulți oameni din Gaza o simțeau sub blocadă și restricții de mișcare. Disputele privind terenurile, drepturile, identitatea, securitatea și guvernarea s-au consolidat într-o neîncredere profund înrădăcinată de ambele părți. În ultimii ani, situația s-a înrăutățit semnificativ. Gaza a suferit operațiuni militare repetate, blocada bunurilor și a persoanelor, lansări frecvente de rachete și atacuri de represalii, infrastructură precară, colapsul sistemului de sănătate și restricții serioase asupra utilităților de bază. Acestea au creat o criză umanitară. Organizațiile internaționale au raportat riscul de foamete, strămutarea în masă și numărul mare de decese și răniți ai civililor. Aceste condiții au sporit presiunea din partea actorilor externi (alte state, ONG-uri internaționale, organisme ONU) care cer încetarea focului, mai mult acces umanitar și atenție politică.

Pe de altă parte, evenimente precum atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a dus la numeroase victime israeliene, răpiri și șocarea opiniei publice, au schimbat postura politică și militară a Israelului. Israelul a răspuns cu operațiuni militare intense, iar presiunea publică din Israel și din rândul susținătorilor săi internaționali a amplificat cererile de securitate și de încetare a ținerii de ostatici.

Înainte de Summitul din 2025, două precondiții au devenit mai vizibile:

1. Un punct de cotitură în degradarea umanitară.Infrastructura, serviciile civile, strămutarea și pierderile de vieți omenești din Gaza atinseseră niveluri pe care puțini actori externi le puteau ignora. Ajutorul era limitat; costurile de reconstrucție creșteau; decesele din cauze non-combatante (boli, foamete) se înmulțeau. Mulți actori internaționali au devenit mai puțin dispuși să tolereze un status quo.
2. Alinierea diplomatică între principalii actori regionali și globaliȚări precum Egipt, Qatar, Turcia și puteri internaționale (SUA, state europene, unele state arabe) au fost active în mediere. Inițiative precum „Planul egiptean pentru Gaza” (care a inclus reconstrucția pe parcursul a cinci ani, zone de reconstrucție etapizate, respingerea strămutării forțate, instruirea forțelor de securitate în anumite cadre) au câștigat sprijin. Implicarea sporită a Organizației Națiunilor Unite în declarațiile, rezoluțiile și conferințele pregătitoare privind soluția cu două state a adăugat presiune.

Aceste precondiții au contribuit la conturarea planului de pace din 2025: necesitatea unui schimb de ostatici și prizonieri; un armistițiu; retragerea sau repoziționarea treptată a Israelului; o anumită schimbare în structura de guvernare din Gaza; asigurări pentru ajutor umanitar și reconstrucție. De asemenea, canalele indirecte de negociere s-au consolidat, mediatorii au putut exercita mai multă presiune, iar ambele părți păreau motivate (sau forțate de circumstanțe) să ia în considerare renunțarea la escaladarea militară pură.

Totuși, moștenirile istorice continuă să existe. Diviziunile din cadrul conducerii palestiniene (Hamas în Gaza vs. Autoritatea Palestiniană în Cisiordania), diviziunile politice israeliene, sprijinul extern pentru diferite facțiuni, narațiunile divergente despre justiție și securitate și armistițiile anterioare nereușite slăbesc încrederea. Aceste moșteniri pregătesc scena pentru eforturile de pace, dar și pentru dezamăgiri repetate.

Termenii Planului de încetare a focului și pace din 2025

Planul de pace din 2025 se desfășoară în etape, fiecare etapă implicând obligații și compromisuri specifice. Acesta vizează încetarea imediată a luptelor la scară largă, un schimb de ostatici și prizonieri, urmat de angajamente în materie de securitate, guvernare și reconstrucție sub supraveghere internațională.

În prima etapă, ambele părți au convenit asupra unui armistițiu imediat. Israelul trebuie să suspende operațiunile militare, inclusiv bombardamentele, și să înghețe pozițiile trupelor. Hamas trebuie să elibereze un număr de ostatici vii în termen de 72 de ore și să predea rămășițele celor decedați. În schimb, Israelul este de acord să elibereze aproximativ 2.000 de deținuți palestinieni. Accesul la ajutorul umanitar trebuie să se extindă, permițând camioanele cu provizii să intre în Gaza în fiecare zi și relaxând restricțiile la punctele de trecere a frontierei.

Dincolo de asta, planul prevede retragerea forțelor israeliene din anumite zone din Gaza, retrăgându-se la liniile predeterminate, odată ce termenii inițiali sunt îndepliniți. Hamas este obligată să își demonteze infrastructura militară și ofensivă: tunelurile, producția de arme și rețelele de comandă vor fi distruse sau dezafectate sub supraveghere. Se propune o forță internațională de monitorizare pentru a verifica respectarea regulilor. Controlul asupra guvernării civile din Gaza trece de la Hamas; un nou comitet tehnocratic (sau o structură similară) ar putea prelua funcțiile administrative. Reconstrucția Gazei (repararea infrastructurii, restaurarea serviciilor, îndepărtarea molozului, reconstrucția locuințelor) este legată de finanțarea donatorilor și de supravegherea modului în care sunt utilizate fondurile.

Planul include garanții: oamenii din Gaza nu trebuie forțați să plece, deși pot alege să facă acest lucru; cei strămutați ar trebui să aibă voie să se întoarcă atunci când se află în siguranță. Accesul la ajutor ar trebui să fie neîngrădit. O definiție a „Noii Gaza” include deradicalizarea și coexistența pașnică cu vecinii.

În ciuda termenilor detaliați, multe aspecte rămân vagi. Termenele limită pentru dezarmare nu sunt clar aplicabile. Modul în care vor funcționa „observatorii independenți” (și cui răspund) nu este pe deplin explicat. Rolul Hamas în guvernare este redus, dar nu este clar cum anume funcțiile sale sunt înlocuite sau supravegheate. Liniile de retragere pentru forțele israeliene sunt convenite în principiu, dar mutarea trupelor, evitarea lacunelor și asigurarea securității în timpul acestei tranziții se vor dovedi dificile. Banii pentru reconstrucție sunt promisi, dar donatorii pun adesea condiții; corupția, întârzierile, obstacolele logistice și de securitate pot încetini sau distorsiona rezultatele. De asemenea, rămâne incert dacă accesul umanitar promis va corespunde cu ceea ce este furnizat. Furnizarea de ajutor se blochează adesea din cauza obiecțiilor birocratice, de securitate sau politice. Returnările de ostatici și schimburile de prizonieri reprezintă mize emoționale mari și vulnerabile la încălcări de către ambele părți. Fiecare promisiune încălcată riscă să distrugă încrederea și, eventual, să reaprindă conflictul.

Provocări în implementare și riscuri

Planul de încetare a focului și de pace se confruntă cu numeroase obstacole. Unele provin din neîncrederea acumulată de-a lungul anilor. Altele provin din prevederi vagi, aplicare slabă a legii sau politici interne. Împreună, acestea amenință să submineze acordul înainte ca acesta să ofere pacea promisă.

O provocare majoră este lipsa de încredere. Israelul și Hamas au încălcat armistițiile anterioare. Fiecare parte se teme că cealaltă se va reînarma, nu se va retrage sau nu va folosi pauze pentru a se regrupa. De exemplu, Israelul insistă că Hamas trebuie să-și degradeze structurile militare; Hamas se teme că aceste cerințe de securitate vor fi folosite pentru a-i limita influența politică sau pentru a o lăsa vulnerabilă. Fără o verificare credibilă, ambele părți s-ar putea proteja de riscuri în loc să se angajeze pe deplin. Un alt risc constă în guvernarea Gazei după armistițiu. Planul sugerează mutarea administrației civile din mâinile Hamas, poate către un organism tehnocratic sau internațional. Dar acordul nu definește clar cine ce controlează. Este implicată Autoritatea Palestiniană? Vor exista suficiente personalități locale legitime care să conducă? Vor avea mediatorii internaționali putere reală și acceptare pe teren? Neclaritatea în guvernare amenință cu întârzieri în reconstrucție, confuzie în rândul civililor, vid de putere și, eventual, reînnoirea conflictului.

Furnizarea de ajutor umanitar prezintă numeroase riscuri practice. Convoaiele umanitare depind de rute sigure, puncte de trecere convenite și infrastructură funcțională. Multe drumuri sunt distruse; multe puncte de trecere a frontierei rămân închise sau reglementate prin restricții. Livrările sunt supuse întârzierilor cauzate de permisiuni birocratice, insecuritate sau defecțiuni logistice. Rezervele de provizii, combustibil și materiale medicale pot rămâne neutilizate sau pot fi deviate. Întârzierile sau gestionarea defectuoasă vor exacerba suferința umanitară, vor eroda sprijinul public și vor fragiliza pacea.

Securitatea rămâne o preocupare serioasă. Chiar dacă Israelul se retrage din anumite zone, grupurile armate fragmentate, elementele de miliție sau luptătorii necinstiți ar putea acționa independent. Conducerea Hamas s-ar putea să nu aibă control deplin asupra tuturor facțiunilor sale interne. Incidente precum tiruri neautorizate de rachete, ciocniri sau încălcări ale zonelor tampon ar putea provoca represalii israeliene, subminând pacea. De asemenea, Israelul este îngrijorat de faptul că printre deținuții sau prizonierii care se întorc în țară se numără persoane cu antrenament de luptă.

Politica internă de ambele părți ar putea bloca sau dilua implementarea. Coalițiile israeliene includ intransigenți care se opun concesiilor sau oricărei percepții de slăbire a securității. Presiunea lor ar putea forța guvernul să amâne retragerile, să limiteze eliberarea prizonierilor sau să ceară condiții suplimentare. De partea palestiniană, pe lângă Hamas, există facțiuni care se opun pierderii puterii; liderii societății civile și Autoritatea Palestiniană ar putea respinge acordurile care îi marginalizează. Aceste tensiuni riscă să facă tranziția instabilă.

În cele din urmă, actorii externi ar putea interveni sau acționa ca influențători. Iranul, Hezbollah, Jihadul Islamic sau alții ar putea vedea beneficii în menținerea tensiunilor. Aceștia ar putea introduce ilegal arme, ar putea sprijini facțiuni de rezistență sau ar putea exploata instabilitatea. Oboseala donatorilor este o altă problemă: reconstrucția necesită o finanțare susținută și substanțială. Dacă donatorii internaționali își pierd voința politică sau ajutorul devine blocat în corupție sau întârzieri, reconstrucția promisă și serviciile ar putea rămâne în urmă sau nu ar putea ajunge la cei aflați în nevoie.

Reacții regionale și părți interesate internaționale

În Orientul Mijlociu, în Europa și printre puterile globale, reacțiile la acordul de pace din Gaza și la Summitul de Pace din 2025 de la Sharm El-Sheikh variază de la o aprobare plină de speranță la un scepticism prudent. Mulți actori statali salută public încetarea focului și promisiunea reconstrucției, dar detaliile și angajamentele provoacă dezacorduri, conflicte de interese și riscuri.

În lumea arabă, Egiptul joacă un rol central. Președintele Abdel Fattah el-Sisi a salutat summitul ca pe o piatră de hotar. Cairo se prezintă drept mediator și supraveghetor al ordinii post-conflict, în special al reconstrucției. Egiptul, împreună cu Qatarul și SUA, s-a angajat să organizeze conferințe internaționale pentru a coordona reconstrucția. Arabia Saudită afirmă, de asemenea, planul. Guvernul de la Riyadh speră că Summitul pentru Pace va duce la un stat palestinian independent și la o retragere completă a Israelului din Gaza. Presa saudită și declarațiile oficiale subliniază că orice pace durabilă trebuie să abordeze suferința umanitară și securitatea regională.

Reacția Turciei este nuanțată. Președintele Erdogan declară că susține armistițiul și va monitoriza îndeaproape implementarea. Turcia își prezintă implicarea în termeni morali și diplomatici, subliniind sprijinul pentru palestinieni și solicitând o soluție justă. Însă Ankara semnalează, de asemenea, că dezaprobă unele detalii, mai ales dacă le percepe ca subminând drepturile politice palestiniene sau excluzând guvernarea locală legitimă. Autoritatea Palestiniană (AP) indică disponibilitatea de a relua operațiunile la punctul de trecere Rafah dintre Egipt și Gaza. Aceasta dorește un rol substanțial în orice guvernare, reconstrucție și administrare postbelică. Însă AP rămâne exclusă din unele părți formale ale acordului de armistițiu și ale acordului de pace, în așteptarea reformelor interne sau a întrebărilor privind controlul.

Actorii internaționali și puterile occidentale își exprimă și ele opinia. Țările europene și Uniunea Europeană salută în general acordul. Acestea pun accent pe ajutorul umanitar, protecția civililor, eliberarea ostaticilor și importanța garanțiilor de securitate. Germania, Franța, Regatul Unit și altele consideră Summitul pentru Pace din 2025 o oportunitate diplomatică ce trebuie consolidată prin implementare concretă. SUA joacă un rol cheie de mediator. Conducerea SUA este considerată indispensabilă în negocierea predării ostaticilor, stabilirea termenilor de încetare a focului și crearea unor cadre de reconstrucție. Însă politica internă a SUA ar putea introduce volatilitate: atitudinile publice, diviziunile partizane și credibilitatea promisiunilor contează.

Unele state regionale își exprimă îngrijorări sau rezerve. De exemplu, modul în care Hamas gestionează rolul militar este controversat. Multe părți interesate cer ca Hamas să dezarmeze sau să renunțe la controlul asupra infrastructurii militare. Însă impunerea dezarmării, definirea capacității militare acceptabile și monitorizarea acesteia sunt aspecte tensionate. Alte state își fac griji cu privire la strămutarea populației, drepturile omului și dacă promisiunile de reconstrucție vor fi îndeplinite fără corupție sau control extern nejustificat.

Impactul umanitar, politic și de securitate în Gaza și Israel

Planul de încetare a focului și de pace au produs schimbări imediate în situația umanitară. Zeci de mii de persoane strămutate au început să se întoarcă la casele lor, pe măsură ce luptele din anumite zone din Gaza se reduc. Redeschiderea punctelor de trecere (în special Rafah) și creșterea numărului de camioane cu ajutoare care intră în teritoriu oferă o oarecare ușurare în fața lipsei de alimente, medicamente și apă curată. Totuși, mulți civili din Gaza se confruntă cu o insecuritate critică. Decenii de daune la infrastructură (case, spitale, drumuri) nu au fost reparate. Sistemele de apă și canalizare rămân fragile; aprovizionarea cu energie este inconsistentă. În multe zone, deficitul de combustibil subminează serviciile de bază. De exemplu, transportul cu camioane pentru furnizarea de apă potabilă continuă, dar deteriorarea conductelor, pompelor și stațiilor de epurare face ca multe locuri să fie subdeservite. Sistemele de sănătate sunt încă suprasolicitate.

Pe plan politic, armistițiul schimbă dinamica puterii. Hamas este sub presiune pentru a permite noi aranjamente administrative și de supraveghere, în special în ceea ce privește guvernarea, serviciile publice și securitatea. O parte din controlul său asupra operațiunilor civile zilnice ar putea fi redus sau supus supravegherii de către actori externi. În același timp, Autoritatea Palestiniană își dorește un rol; modul în care este inclusă sau exclusă va conta pentru legitimitatea palestinienilor și pentru durabilitatea păcii. Așteptările politice în rândul locuitorilor din Gaza sunt mari, ceea ce riscă să genereze deziluzii dacă promisiunile nu sunt îndeplinite.

În Israel, efectele politice includ o atenție publică reînnoită asupra securității și ostaticilor. Acordul de recuperare a tuturor ostaticilor (vii și decedați) are o greutate emoțională și politică. Guvernele trebuie să demonstreze că acordul promovează securitatea națională, nu o slăbește. Facțiunile politice intransigente vor examina cu atenție dacă dezarmarea capacității militante este reală, dacă securitatea la frontieră este menținută și dacă retragerile forțelor israeliene lasă breșe sau creează vulnerabilități.

Impactul asupra securității este mixt. Pe de o parte, armistițiul reduce violența zilnică, atacurile aeriene și operațiunile militare ample. Acest lucru reduce numărul de victime civile și poate permite reconstrucția, reducerea strămutărilor și o circulație mai stabilă a persoanelor. Pe de altă parte, riscurile de încălcare rămân ridicate: incidente izolate, grupuri necinstite sau elemente armate locale ar putea încălca termenii. De asemenea, demilitarizarea este complexă din punct de vedere tehnic; depozitele de arme, tunelurile, comandanții locali și luptătorii neuniformi sau informali prezintă provocări în ceea ce privește aplicarea legii. O altă preocupare de securitate este ordinea internă din Gaza. După ce forțele israeliene se retrag din anumite zone, facțiunile rivale locale (miliții, grupuri de clanuri) își pot contesta puterea. Există rapoarte conform cărora Hamas a folosit perioada de încetare a focului în parte pentru a-și reafirma controlul asupra unor zone și pentru a suprima grupurile rivale. Dacă aceasta include represiuni violente, aceasta ar putea agrava instabilitatea internă și ar putea duce la nemulțumiri în rândul civililor.

Implicații pentru regiunea Mării Negre

Sfârșitul războiului din Gaza și Summitul pentru Pace din 2025 afectează mai mult decât doar Orientul Mijlociu. Unele dintre efecte se regăsesc și în regiunea Mării Negre; din punct de vedere economic, politic, de securitate și comercial global. Aceste efecte sunt indirecte, adesea contingente și nu garantate.

Una dintre cele mai imediate legături trece prin rute maritime globale. Încetinirea focului în Gaza stârnește speranțe că traficul de la Marea Roșie se poate relua sau stabiliza. Redeschiderea Mării Roșii și o trecere mai sigură ar putea reduce redirecționarea mărfurilor în jurul Africii. Acest lucru este important pentru comerțul global și costurile de transport maritim. Pentru națiunile de la Marea Neagră, al căror comerț depinde de costuri de transport maritim stabile, costurile de transport mai mici în alte părți reduc presiunea asupra piețelor de transport maritim și a primelor de asigurare. De asemenea, perturbările dintr-un coridor maritim critic tind să se extindă în lanțurile de aprovizionare. Dacă Marea Roșie devine mai sigură, volumele de transport maritim ar putea crește acolo, ceea ce ar putea atrage navele de pe rutele mai lungi, eliberând capacitate pentru altele, putând reduce blocajele sau timpii de livrare pentru mărfurile care se deplasează prin porturile Mării Negre.

Deși Gaza este geografic îndepărtată de Marea Neagră, există implicații indirecte în materie de securitate. Instabilitatea poate încuraja actorii nestatali din alte părți. Dacă termenii de încetare a focului sunt aplicați slab sau dacă grupurile militante simt că pot încălca acordurile cu consecințe minime, grupurile din alte regiuni pot trage concluzii cu privire la normele de responsabilitate. De asemenea, succesul sau eșecul acordului din Gaza va influența modul în care statele își percep propria pregătire militară, alianțe și descurajare. Țările de la Marea Neagră, în special Ucraina, consideră securitatea maritimă și controlul porturilor ca fiind vitale. Acestea pot judeca modul în care funcționează supravegherea internațională (forțele de menținere a păcii, observatorii, „Consiliile de Pace”) în Gaza atunci când concep sau negociază supravegherea securității în propria regiune.

Conform unui comentariu recent al FMI, acordul de pace din Gaza oferă oportunități de redresare economică nu numai pentru Gaza, ci și pentru economiile vecine, precum Egiptul și Iordania. Aceste economii afectează coridoarele comerciale, tranzitul mărfurilor și piețele indirecte pentru exporturi. Țările de la Marea Neagră participă, de asemenea, la piețele globale de alimente și energie. Perturbările oriunde tind să crească prețurile peste tot. De exemplu, dacă transportul maritim prin Marea Roșie devine mai fiabil, acest lucru ar putea reduce presiunile asupra aprovizionării globale, reducând costurile legate de transportul maritim pentru cereale, îngrășăminte și alte mărfuri care traversează mai multe coridoare. Acest lucru ar putea reduce presiunile inflaționiste în țările din regiunea Mării Negre.

S-ar putea aplica modelul de pace din Gaza în Ucraina?

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a legat încetarea focului din Gaza de speranțele Ucrainei pentru pace. După eforturile de pace din Gaza, mediate în parte de SUA, Zelensky a declarat că, atunci când se realizează pacea într-o parte a lumii, speranța crește și în alte părți. El a sugerat că aceeași conducere, determinare și diplomație care au dus la progrese în Gaza ar putea funcționa și în cazul Ucrainei. Această legătură are o putere retorică. Ea încadrează lupta Ucrainei nu în mod izolat, ci ca parte a unei ordini internaționale mai largi, în care diplomația și garanții externi joacă un rol decisiv. Argumentul lui Zelensky se bazează pe o ipoteză implicită: instrumentele de rezolvare a conflictelor, precum încetarea focului în etape, schimbul de prizonieri, monitorizarea internațională, planurile de reconstrucție și presiunea externă coordonată, ar putea fi transferabile în diferite contexte.

Pe partea pozitivă, există paralele reale. Atât Gaza/Israel, cât și Ucraina/Rusia implică războaie asimetrice, suferințe civile și pagube extinse la infrastructură. Ambele necesită asistență externă (diplomatică, financiară, militară) și suferă de crize umanitare severe. În aceste privințe, ideile adoptate în Gaza (faze de încetare a focului, coridoare umanitare, garanții de reconstrucție) pot oferi modele sau cel puțin inspirație pentru eforturile de pace ale Ucrainei. De asemenea, medierea cu succes într-un conflict poate crea un impuls diplomatic. Dacă actorii globali văd un model funcțional în Gaza, presiunea crește pentru a aplica metode similare și în alte părți. În cazul Ucrainei, Zelensky încearcă să valorifice acest impuls.

Însă obstacolele substanțiale fac dificilă analogia directă. În primul rând, asimetriile de putere diferă profund. Rusia este o putere militară majoră cu capacitate nucleară și influența sa geopolitică o depășește pe cea a Hamas. Negocierea cu Rusia implică mize diferite (control teritorial, suveranitate, legitimitate juridică) decât relaționarea cu un actor non-statal într-un teritoriu delimitat. În al doilea rând, apelul lui Zelensky depinde în mare măsură de încredere, verificare și aplicare. Acordurile anterioare cu Rusia au fost încălcate frecvent. De exemplu, acordurile de la Minsk din 2014-2015 au eșuat, încetarea focului a fost încălcată în repetate rânduri, iar garanțiile de securitate promise au eșuat adesea în practică. Dacă vreun model de pace pentru Ucraina oglindește modelul din Gaza, acesta trebuie să abordeze modul în care se pot aplica în mod fiabil termenii, modul în care se poate verifica dezarmarea, modul în care se poate preveni remilitarizarea și modul în care se poate asigura că promisiunile nu sunt doar retorice. În al treilea rând, legitimitatea politică internă și așteptările publicului reprezintă un risc suplimentar. Ucrainenii nu cer doar pace, ci și dreptate, păstrarea teritoriului și garanții că suveranitatea națională va fi respectată. Orice acord perceput ca un compromis în privința acestor aspecte va întâmpina rezistență. În plus, actorii externi care acționează ca garanți trebuie să fie dispuși să își mențină implicarea, să tragă părțile la răspundere și să accepte criticile. În sfârșit, statutul Rusiei în alianțele globale și sursele alternative de sprijin (militar, politic, economic) îi conferă o influență de care actorii non-statali nu dispun adesea. Din acest motiv, presiunea exercitată de puterile externe poate fi mai puțin eficientă sau mai ușor de contracarat.

Cu toate acestea, legătura stabilită de Zelensky între modelul Gaza și posibilitățile de pace ale Ucrainei este plină de speranță, puternică din punct de vedere strategic și nu lipsită de merit. Dar pentru ca această speranță să devină realistă, Ucraina va avea nevoie de un plan de pace conceput pentru condițiile sale specifice: verificare riguroasă, garanți credibili, legitimitate internă ridicată și disponibilitatea puterilor externe de a impune costuri sau stimulente. Realist vorbind, este puțin probabil ca un model de tipul celui din Gaza să se aplice în totalitate în Ucraina, mai degrabă, acesta ar putea sta la baza unor părți ale unui acord viitor.