Domnul Volodymyr Solovian conduce Hybrid Warfare Analytical Group din cadrul Ukraine Crisis Media Center (UCMC) de la Kiev. Unul dintre cei mai cunoscuți analiști politici din Ucraina, în intervențiile sale publice, domnul Volodymyr Solovian a atras întotdeauna atenția asupra amenințărilor hibride ale Kremlinului în Europa de Est și în regiunea extinsă a Mării Negre, propunând măsuri de contracarare a propagandei și de consolidare a rezilienței societale.

KP: Având în vedere conflictul aflat în desfășurare și dinamica regională actuală, cum și-a adaptat sau revizuit Ucraina strategia de securitate națională în ultima perioadă?

Volodymyr Solovian: În opinia mea, deocamdată este prea devreme să vorbim despre un concept cuprinzător al strategiei de securitate națională, deoarece ne aflăm încă în plin război. Principalii parametri ai securității Ucrainei după război vor depinde de condițiile acordului de încetare a focului sau de pace. Indiferent de eventualele garanții internaționale de securitate, Ucraina va continua să se dezvolte în paradigma pregătirii pentru un nou război. Evident, prioritatea trebuie acordată reformei Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU) și dezvoltării industriei de apărare, pentru a asigura superioritatea combativă și tehnologică în fața unui adversar care se bazează pe avantajul numeric.

În al doilea rând, războiul Rusia–Ucraina a adus schimbări majore în înțelegerea tacticilor și strategiilor războiului modern. De pildă, evoluția tehnologiei dronelor (UAV) a schimbat fundamental utilizarea vehiculelor blindate și protecția liniilor de comunicație. Anul trecut, ambele părți au acordat prioritate saturării unităților cu drone FPV; astăzi, logistica de ambele părți este vizată de drone controlate prin fibră optică. Spre deosebire de dronele FPV, care pot fi bruiante de sistemele de război electronic, încă nu s-au găsit contramăsuri eficiente împotriva dronelor cu fibră optică. Utilizarea intensă a unor astfel de drone de către Rusia a fost unul dintre factorii care au forțat FAU să se retragă din regiunea Kursk.

Acesta este doar un exemplu care ilustrează că planificarea pe termen lung este, în prezent, complicată din cauza avansului tehnologic rapid în domeniul armamentului.

KP: Din perspectiva Kievului, care sunt „liniile roșii” non-negociabile în discuțiile de pace cu Rusia și cât spațiu de compromis există sub presiune internațională?

Volodymyr Solovian: În primul rând, orice recunoaștere legală a anexării de către Rusia a teritoriilor suverane ale Ucrainei – inclusiv Crimeea – este inacceptabilă. Revizuirea granițelor este practic imposibilă din punct de vedere procedural: ar necesita un referendum național, aprobarea în două sesiuni parlamentare (una cu majoritate constituțională de cel puțin 300 de deputați) și avizul Curții Constituționale.

În al doilea rând, Ucraina nu poate accepta limitări asupra dimensiunii Forțelor Armate și nici asupra razei armamentului produs de industria sa de apărare. Se discută, deocamdată confidențial, diverse garanții de securitate – de la dislocarea de contingente aliate în Ucraina, până la extinderea protecției Articolului 5 al NATO asupra teritoriilor controlate de Kiev. Deocamdată, însă, nu există consens nici măcar între statele europene din „coaliția celor dispuși”, iar Statele Unite își limitează implicarea directă, ceea ce ridică semne de întrebare privind capacitatea Europei de a-și susține propriii militari pe teritoriul ucrainean.

Mai mult, un aspect adesea ignorat de partizanii desfășurării de trupe occidentale în Ucraina este opoziția categorică a Moscovei. NATO se teme până și de un incident minor de confruntare directă cu Rusia, iar societățile europene nu sunt pregătite să accepte pierderi umane în Ucraina; în consecință, această opțiune rămâne improbabilă.

În aceste condiții, Forțele Armate și propria industrie de apărare ale Ucrainei rămân singurele garanții de securitate viabile pe termen previzibil.

În plus, Ucraina respinge categoric orice compromis care i-ar permite Moscovei să blocheze aderarea la organizații internaționale precum NATO sau UE. Totuși, având în vedere reticența actuală a NATO față de integrarea Ucrainei, pot exista unele compromisuri temporare legate de calendar, negociabile doar în cadrul tratativelor de pace.

KP: Ce așteptări concrete are Ucraina, în prezent, de la UE, NATO și de la comunitatea internațională în ansamblu, atât pentru sprijinul în timpul războiului, cât și pentru reconstrucția de după?

Volodymyr Solovian:Anul 2025 este crucial pentru Ucraina, întrucât marchează începutul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Guvernul și președintele și-au propus să deschidă toate cele șase clustere de negociere pe parcursul acestui an. Aceste etape sunt esențiale pentru redresarea postbelică a țării: vor facilita atragerea de investiții și accesul la fonduri europene pentru reconstrucția infrastructurii distruse și pentru dezvoltarea unui sistem energetic modernizat.

În ceea ce privește aderarea la NATO, subiectul va rămâne, probabil, unul de negocieri dure cu Moscova. Din păcate, administrația Trump, încercând să-l convingă pe Putin să accepte discuții directe, a „ars” prematur cartea aderării Ucrainei la NATO. Este de așteptat ca, cel puțin pe durata unui eventual mandat Trump, acest dosar să fie pus în așteptare. În plus, schimbările de ton se reflectă și în cele mai recente documente oficiale ale Alianței: raportul anual al secretarului general al NATO publicat recent nu mai menționează – spre deosebire de documentul similar din 2023 – perspectiva aderării Ucrainei.

KP: Cât de realist este să se organizeze alegeri democratice în Ucraina cât timp țara se află încă în război și cum privește societatea ucraineană organizarea de alegeri în asemenea circumstanțe dificile?
Volodymyr Solovian:Legislația ucraineană interzice organizarea de alegeri pe durata legii marțiale, care va rămâne în vigoare până la încheierea războiului. Evident, alegerile în condiții de război de mare intensitate sunt imposibile din punct de vedere al securității.

Între timp, specialiștii în drept electoral și membrii Comisiei Electorale Centrale avansează termene diferite pentru pregătirea alegerilor după război, estimând în general aproximativ șase luni.

Totuși, dacă alegerile ar fi grăbite sub presiunea Moscovei ca parte a unui acord de pace, consecințele ar putea fi periculoase. Kremlinul s-ar concentra, probabil, pe subminarea legitimității conducerii Ucrainei prin perturbarea procesului electoral, inclusiv prin amenințări la adresa securității și atacuri cibernetice asupra serverelor guvernamentale.

KP: Vedeți un potențial pentru extinderea colaborării militare și politice dintre Ucraina și România în cadrul NATO sau UE și, dacă da, în ce domenii specifice?

Volodymyr Solovian:România va rămâne un partener strategic important pentru Ucraina. Securitatea maritimă este vitală pentru economia ucraineană, iar Kievul dorește să-și dezvolte cooperarea militaro-tehnică cu Bucureștiul. Colaborarea ar putea viza deminarea Mării Negre, dezvoltarea de sisteme maritime fără echipaj, sprijinirea reconstrucției Forțelor Navale ale Ucrainei și realizarea comună a unor rachete antinavă pe baza platformei R-360 „Neptun”. România ar putea totodată să joace un rol principal în monitorizarea maritimă în cadrul unui viitor acord de pace, deși, pentru moment, aceasta rămâne doar o posibilitate ipotetică.

KP: În contextul războiului și al tensiunilor geopolitice tot mai mari din regiunea Mării Negre, cum se pot dezvolta relațiile dintre Ucraina și România în viitorul apropiat?

Volodymyr Solovian:Pentru Ucraina este crucial să păstreze sprijinul Bucureștiului pentru parcursul său european. Consolidarea legăturilor cu România este esențială atât pentru rutele de tranzit ale exporturilor ucrainene, cât și pentru logistica livrărilor de armament occidental. Totuși, viitoarele alegeri prezidențiale din România ar putea aduce turbulențe prin posibile provocări informaționale. Dacă George Simion, cunoscut pentru scepticismul față de Ucraina, ar câștiga președinția, Kievul ar fi nevoit să reconfigureze relațiile pornind de la un nivel scăzut. Chiar și așa, având în vedere necesitatea lui Simion de a colabora cu o majoritate parlamentară pro-europeană, o confruntare semnificativă cu Ucraina pare improbabilă, iar poziția sa va depinde în mare măsură de atitudinea administrației Trump față de războiul Rusia–Ucraina. Per ansamblu, nu cred că turbulențele politice interne din România vor altera percepția pozitivă a ucrainenilor față de România, care a sprijinit consecvent efortul de apărare al Ucrainei; un exemplu elocvent este transferul, anul trecut, al unui sistem de apărare antiaeriană Patriot către Ucraina.

KP: Ce rol poate juca Ucraina în securitatea și stabilizarea regională, în special prin cooperarea cu aliații occidentali și cu vecini precum Republica Moldova? În privința Transnistriei, cum își vede Kievul contribuția la rezolvarea acestui conflict de lungă durată și ce acțiuni concrete ar putea întreprinde pentru a facilita o soluție?

Volodymyr Solovian:Kievul își va coordona politica față de Transnistria cu guvernul pro-european de la Chișinău. Pentru Ucraina este esențial ca Republica Moldova să-și mențină orientarea spre UE și hotărârea de a descuraja agresiunea rusă. Prin urmare, o eventuală radicalizare a situației din Transnistria, care ar putea influența alegerile din septembrie din Moldova, contravine intereselor Ucrainei.

Din punct de vedere militar, Transnistria nu reprezintă o amenințare pentru Ucraina: forțele ruse dislocate acolo nu dispun de sprijin logistic suficient. În plus, planurile Moscovei de a folosi Transnistria drept cap de pod în tentativa din 2022 de a ocupa Odesa și, posibil, Moldova au eșuat, după ce Ucraina a distrus o treime din Flota Mării Negre și a forțat navele rămase să se retragă la Novorossiisk.

Totuși, după un eventual acord de încetare a focului, Rusia ar putea intensifica operațiunile de spionaj și sabotaj pornind din Transnistria. Este posibil să apară și un război limitat cu drone, însă un conflict prelungit pare improbabil.

KP: La ce ne putem aștepta după evoluțiile recente legate de negocierile de pace?

Volodymyr Solovian: În prezent există două liste-proiect de condiții care ar putea servi drept bază pentru un acord. Prima a fost prezentată pe 17 aprilie de trimisul special al SUA, Steve Witkoff. Cea de-a doua — o contrapropunere ucraineană sprijinită de partenerii europeni — a fost transmisă la Washington câteva zile mai târziu. Pachetul ucrainean preia unele elemente din planul american, dar adaugă clarificări esențiale privind misiunea de monitorizare și garanțiile de securitate.

Ucraina insistă pe trei „linii roșii”: nerecunoașterea pretențiilor ruse asupra vreunui teritoriu ucrainean, absența oricăror restricții asupra forțelor armate ori a industriei de apărare ucrainene și imposibilitatea ca Rusia să aibă drept de veto asupra aderării Ucrainei la organizații internaționale.

Vinerea trecută, Witkoff s-a întâlnit cu Putin, însă contrapropunerile Rusiei nu au fost încă făcute publice. Toate informațiile din culise potrivit cărora Putin ar fi dispus să renunțe la teritoriile neocupate din regiunile Donețk, Herson și Zaporijjea nu au fost confirmate corespunzător.

Duminică seara, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a reiterat poziția Moscovei: un armistițiu ar fi posibil doar dacă Occidentul încetează livrările de arme către Ucraina — o sabotare fățișă a propunerilor de pace ale administrației americane. Chiar dacă Statele Unite ar decide unilateral să se conformeze acestor cereri, Europa ar continua să furnizeze armament, întrucât orice întârziere ar slăbi grav Forțele Armate Ucrainene. Conducerea rusă știe bine acest lucru și, de aceea, înaintează condiții menite să tragă de timp și să provoace neînțelegeri între echipele de negociere americano-ucraino-europene.

Astfel, Putin urmărește în continuare obiectivul principal: să negocieze cu Trump pe fundalul agresiunii în curs. Prin atacurile brutale asupra infrastructurii civile ucrainene, soldate cu numeroase victime, liderul rus încearcă să-l transforme pe președintele american într-un complice al propriilor crime de război, cel puțin în ochii europenilor. În consecință, Kremlinul va oferi doar concesii retorice, încercând să-l țină pe Trump implicat în procesul de negociere cât mai mult posibil.

KP: Am putea vedea o schimbare a pozițiilor lui Trump dacă Putin își continuă invazia ilegală?

Volodymyr Solovian:Refuzul Moscovei de a accepta un armistițiu pe termen lung a fost, în mod evident, o dezamăgire pentru Trump. Cred că aceasta se reflectă în retorica mai dură decât de obicei la adresa lui Putin, vizibilă în mai multe dintre declarațiile sale recente. Amenințările din ultima vreme privind impunerea de sancțiuni secundare contrastează puternic cu inițiativele anterioare, precum proiectele comune de extracție de resurse în Arctica sau relansarea gazoductului Nord Stream 2 cu sprijinul investitorilor americani.

Este Trump dispus să renunțe la abordarea inițială față de Rusia, care urmărea înghețarea rapidă a războiului din Ucraina și desprinderea economică a Rusiei de influența Chinei? Consider că, deocamdată, Casa Albă nu este pregătită să‐și revizuiască fundamental politica față de Rusia, deși naivitatea acesteia devine din ce în ce mai evidentă cu fiecare zi.

Totuși, dacă Trump nu primește „cadoul” dorit de la Moscova — un armistițiu — în următoarele câteva săptămâni, este foarte probabil ca interesul președintelui SUA pentru conflictul ruso-ucrainean să se diminueze rapid.

Cred că atenția Casei Albe se va muta spre identificarea unui scenariu optim de reducere a implicării diplomatice. Aceasta ar putea însemna continuarea livrărilor de arme către Ucraina contractate sub administrația Biden, deși aprobarea unor noi pachete de ajutor pare puțin probabilă. Între timp, contactele diplomatice dintre Washington și Moscova ar putea continua pe alte canale, în special privind dosarul nuclear iranian și controlul armelor strategice.