Apartenența la blocul european reprezintă, în esență, pentru Republica Moldova, alegerea unui nou hegemon care are mai multă experiență și palmares istoric în oferirea unei paradigme democratice și de dezvoltare statală care să-i asigure stabilitate și bunăstare. Acesta este o realitate incontestabilă iar Chișinăul știe că se află la marginea marilor construcții geopolitice aflate în expansiune: Uniunea Europeană coordonată de Statele Unite iar dincolo Federația Rusă, având China în spate, promotoare și membră a BRICS. Occidentul avansează în zonele de interes ale Rusiei care se pivotează, în special după 2022, către Asia dar încearcă să bareze intrarea statelor ex-sovietice din bazinul Mării Negre și Caucaz în Uniunea Europeană. Aflată într-o zonă de imponderabilitate economică și de opțiune geopolitică timp de peste 30 de ani, țara soră istoric cu România a decis să se îndrepte către modelul european și să spere la o aderare cât mai rapidă. Opțiunea unirii cu România, deși vânturată mediatic de mulți ani și dragă românilor și multor moldoveni, se lasă așteptată. Moldova se află în situația în care nu se poate uni pur și simplu cu România deoarece Bucureștiul nu pare dornic să se lege la cap cu un act istoric și chiar eroic de trecere a Prutului.
Consecințele unirii par a fi, totuși, prea complicate de ambele părți.
În general, moldovenii pro-europeni consideră că integrarea celor două maluri ale Prutului se va produce în interiorul UE.
În 2024 la Chișinău se dorește mai întâi integrarea, sub auspiciile obiectivului european, și apoi un posibil act al Unirii, obiectivul istoric al unei părți importante a basarabenilor.
În primele luni ale agresiunii rusești în Ucraina, multe voci de la Chișinău cereau actualei guvernări să facă Unirea după modelul 1918, pentru a nu se repeta fatidicul 1940. Momentan, în lipsa unui deznodământ al conflictului din Ucraina, pericolul de anexare sau de schimbare a direcției pro-occidentale a Moldovei pare că nu mai este atât de mare dar perspectivele optimiste rămân moderate. Trend-ul actual este că nu se mai dorește unirea ca act de voință a ambelor maluri ale Prutului ci întâi o integrare moldo-română în cadrul UE, încât eventuala decizie politică formală de unire ulterioară, să asigure durabilitate idealului național și nu rezultanta unor împrejurări dramatice.
Deși este mai plauzibilă unirea formală post-aderare a Moldovei cu România în cadrul UE, adevărul dureros pentru unioniști este că Unirea are și mai puține șanse de realizare odată ce Moldova ar intra în Uniunea Europeană.
Cum funcționează bazinul unionist din Moldova?
Presa de la București a prezentat în 2023 informația că jumătate din cetățenii Republicii Moldova (50,3%) nu vor unirea cu România, majoritatea însă (58,5%) ar vota pentru Uniunea Europeană.
Sondajul telefonic a fost realizat în intervalul 10-19 iunie 2023 de Centrul de Studii Sociale și Marketing „CBS-Research”, și finanțat de Uniunea Europeană.
La începutul anilor 2000, pe timpul guvernării comuniste a lui Voronin, unioniștii nu treceau de 2%. În circa două decenii s-a produs o creștere constantă a acestei opțiuni în paralel cu sporirea adepților valorilor europene. Un alt sondaj, realizat în noiembrie 2022, indica 42,5% pro-Unire.
În general, moldovenii pro-europeni consideră că integrarea celor două maluri ale Prutului se va produce în interiorul UE, cum spuneam. Și este o judecată realistă și nu o unire în „cuget și simțiri”, ci mai curând o coabitare sub altă umbrelă mai mare decât cele două țări. Moldova și România ar fi două state separate în construcția federală europeană condusă de Bruxelles dar le-ar asigura securitatea și garanta Unirea.
Unioniștii moderni în Moldova sunt în primul rând intelectualii. Ei și-au asumat idealul Unirii prin educație și cultură, l-au moștenit de la înaintașii lor care „au apucat” România Mare. După 30 de ani aproape falimentari în „zona gri” patronată de Rusia, dar la care și Moldova are propria contribuție, Unirea începe să capete și o motivație economică iar după 24 februarie 2022 este văzută și ca o garanție de securitate națională. Fără Rusia, de data asta.
De ce această tendință de unire cu România sub steagul UE sau o prezență în blocul comunitar fie și fără o unire cu România la orizont? În ultimii 5 ani, numărul unioniștilor a crescut de la 30% spre 40%. Electoratul unionist e unul care ține cont de contextul geopolitic european și de greutățile interne insurmontabile ale Moldovei ca stat ex-sovietic. Ei ar vota pentru aderarea la UE, înțelegând că se vor regăsi cu „frații români” în clubul comunitar. Liderii partidelor declarat unioniste, pe de altă parte, au eșuat în misiunea declarată deoarece au fost fie neconvingători politic, fie s-au compromis în scandaluri de corupție. Sau au fost lăsați să se compromită, cu ajutor extern și intern.
Perioada cea mai complicată a „mișcării unioniste” în R. Moldova a fost sub regimul Plahotniuc, care încerca să cocheteze cu Unirea, dar era conectat, cu ajutorul banilor, de mulți politicieni români. Partide și ONG-uri declarate unioniste au fost mobilizate împotriva opoziției pro-europene și anti-oligarhice.
Trend-ul ideii unioniste nu mai urmează, cel puțin acum, entuziasmul „podului de flori” din 1992 ci se așează, în mod rațional, în logica integrării europene – proces în care România are, totuși, un cuvânt decisiv, prin tot ce o leagă de această fostă provincie a sa: limba, cultura, istoria, relațiile de rudenie, avantajele economice.
În același timp, există în Moldova o cunoaștere mai bună a realităților României de azi iar basarabenii știu că România are și ea probleme și se orientează spre modele europene mai avansate decât cele românești. Cu alte cuvinte, reticența față de actul imediat al Unirii este și o formă de evitare a înglobării într-o țară (România) care nu mai răspunde exigențelor economice și civilizaționale actuale. Europa este mai interesantă, totuși iar România nu mai este locul de unde se ia lumină. Cel mult joacă un rol utilitar, de trambulină către Europa, o haltă convenabilă.
Entuziasmul unionist mai temperat al moldovenilor nu ar fi marea problemă pentru pro-europenism, ci obstacolul psihologic față de NATO. Sondajul „CBS-Research”, la care ne raportăm, indică o cifră de 33,4% de cetățeni moldoveni pro-NATO și 52,6% de opozanți ai acestui obiectiv.
Dacă românii din dreapta Prutului „i-au așteptat pe americani” în toți cei 50 de ani de comunism iar intrarea în structura NATO s-a produs cu un larg acord național, traumele post-totalitare ale Basarabiei au dus la slăbirea conștiinței naționale ca urmare a politicii de rusificare și au generat o logică anti-americană naturală.
Aici se vede cel mai bine efectul nerealist al neutralității, trecută în Constituția Moldovei. Sindromul lui „să nu fim nici cu unii, nici cu alții” lucrează pentru ruși, în definitiv. Moldova, ajutată de propaganda rusă dar și de un fond nativ de sentiment că este o națiune mică și vulnerabilă care trebuie să rămână nu prea vizibilă în calea tăvălugului istoric, preferă să cocheteze cu Europa bogată dar nu să se expună făcând alegeri strategice de calibrul intrării în blocul militar NATO.

România, o umbrelă necesară pentru Republica Moldova
La 18 decembrie 2002, Vladimir Voronin, preşedintele de atunci al Moldovei, a rostit un discurs la Center for Strategic and International Studies din Washington DC în care s-a referit şi la relaţiile Moldovei cu România, spunând: „Noi nu dorim un singur lucru. Categoric, respingem formula a două state româneşti şi nu vom accepta această formulă a două state româneşti. Am explicat acest lucru autorităţilor din România. Aceasta este singura condiţie, singura problemă care există între cele două ţări ale noastre. A ne impune formula a două state româneşti este inacceptabil”.
Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova între anii 1997-2001, sublinia că politicienii de la Chișinău au construit paradigma unui stat moldovean independent imediat după declararea independenței: „Eu, în 1993, în Parlamentul României am spus că noi nu suntem Basarabia din 1917. S-au stabilit aici nişte relaţii, nişte populaţii, nişte tradiţii şi aşa mai departe, de aceea, calea de dezvoltare a Republicii Moldova, în mod mai liniştit şi în creştere, este numai păstrarea şi dezvoltarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova”.
În prezent, trend-ul s-a schimbat. Maia Sandu a spus într-un interviu pentru Geopolitique, că „există sprijin pentru reunificarea cu România, dar nu suficient”. „Sunt unii oameni care au promovat ideea, dar numărul lor nu este suficient. Există sprijin pentru integrarea în UE și asta urmărim”, a declarat ea.
Ea a spus că speră să unească cele două maluri ale Nistrului până când Republica Moldova va adera la UE, dar dacă nu, consideră că acest conflict istoric nu va fi o problemă.
„Cu cât situația pe malul drept al Nistrului este mai bună, cu cât reușim mai repede să ridicăm nivelul de trai, cu atât devenim mai siguri, cu atât interesul pe malul stâng pentru reunificarea țării este mai mare. Și lucrăm la asta, ne angajăm la o soluționare pașnică a conflictului și cred că, cu cât ne apropiem de UE. Sperăm să putem reintegra regiunea înainte de a deveni membri ai UE, dar nu credem că dacă conflictul nu va fi rezolvat pe deplin, acesta va fi un impediment în calea aderării Moldovei la UE.”, a declarat președintele moldovean.
Astfel, la nivelul conducerii țării se dorește mai curând o aderare la UE, avantajele fiind mai consistente decât o uniune cu România în care manetele dezvoltării sunt la București, nu la Chișinău. Odată integrată în România, Moldova ar primi resursele de la România și nu de la Bruxelles, ceea ce implică, pe fond, o dependență și subsidii mult mai mici decât ar obține ca stat independent în Uniunea Europeană.
Președintele Moldovei, dacă funcția va mai exista, ar fi, cel mult, un fel de guvernator, fapt ce nu prea convine elitei politice moldovenești, obișnuită de prea mult timp cu independența și avantaje certe ce decurg din asta. Una este să fii președinte peste o țară independentă și alta un subordonat al Bucureștiului, ceea ce conturează un interes propriu de supraviețuire al politicienilor moldoveni în detrimentul unionismului. Pare mai profitabil să îți păstrezi independența decât să o predai României.
Moldova arată acum mai curând asemeni fratelui mai mic care vrea să fie ajutat de ruda mai mare dar nu să-și piardă privilegiile. Până la urmă patriotismul unionist nu este suficient iar avantajele statului independent Moldova în Uniunea Europeană sunt prea tentante. Nu toată clasa politică vede direcția aproape exclusivă a Maiei Sandu către Europa, în detrimentul unirii cu România drept adevăr incontestabil. Dar își permite țara să înoate de una singură în aceste ape tulburi dacă nu se unește cu România și nici nu devine membru UE? Are suficiente resurse să supraviețuiască la răscrucea ciocnirii marilor actori geopolitici?
În cadrul referendumului care va avea loc în acest an pe tema aderării la UE, ar trebui să se includă și tema Unirii Republicii Moldova cu România, consideră președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur. Potrivit lui, rezultatele favorabile ale unui referendum ar constitui o bază pentru demararea procesului de unificare a celor două state vorbitoare de limbă română.
El argumentează că reunificarea Republicii Moldova cu România devine o necesitate în contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Președintele Partidului Național Moldovenesc observă că, în ultima perioadă, vocile unioniste au fost aduse într-un plan secundar iar accentul este pus pe tema integrării europene pe motivul că aduce cu sine o finanțare crescută din surse externe.
„Trebuie să grăbim parcursul nostru european prin Unirea cu România. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că rușii nu vor veni după noi. Ei vor veni după noi. Și dacă nu înțelegem acest lucru, să mergem în NATO și UE prin Unirea cu România, mâine ar putea fi prea târziu. În ultimii 3-4 ani s-a stins tot ce înseamnă unionism în Republica Moldova la nivel politic. Unionismul acum se consideră depășit. Partidul de guvernare a anihilat unionismul și nicăieri nu mai există acest subiect pe rol, iar subiectul Unirii cu România trebuie să fie mai actual ca niciodată”, a mai spus Dragoș Galbur, potrivit realitatea.md.
Ideea unirii accelerate cu România are, în paradigma unionistă de școală veche, să-i spunem așa, o necesitate existențială pentru Moldova. Ea ar oferi țării securitatea necesară în contextul riscului de transformare a Moldovei în următoarea țintă a Rusiei, după ce demantelează Ucraina. Pericolul rămâne transformarea Transnistriei drept un veritabil Kaliningrad al Rusiei, în contextul unor potențiale înțelegeri Rusia-Occident-Ucraina care ar tăia șansele Moldovei la UE iar Maia Sandu ar pierde președinția.
Moldova, probabil, nu ar avea niciun cuvânt de spus deoarece soarta i-ar fi pecetluită peste capul ei. Zona gri în care Moldova s-ar reîntoarce ar face-o și mai puțin dezirabilă pentru București care nu s-ar lega la cap cu problemele nerezolvate ale fraților moldoveni. Din acest motiv scenariul unirii accelerate cu România, fără a mai aștepta aderarea la UE, apare singurul pas corect pentru unioniști dar nu și pentru România.
James Olson, fostul șef al contraspionajului din CIA, într-un interviu acordat pentru site-ul Adevărul.ro, a argumentat că Moldova ar trebui să ia în considerare unirea cu România, drept soluția pentru ca Republica Moldova să iasă din zona de influență a Rusiei.
„Cred că cea mai de dorit opțiune pentru a salva Moldova ar fi să se unească cu România. Cultural, etnic și lingvistic, sunteți două popoare similare. O unire a Republicii Moldova cu România i-ar asigura o mare protecție. Iar dacă Moldova ar face parte din România ar fi automat membru NATO. Sunt însă îngrijorat dacă Republica Moldova ar încerca să se alăture NATO de una singură. Pentru că acest lucru ar fi foarte provocator pentru ruși și i-ar îndemna cumva la un atac asupra Moldovei. Și cred că cea mai bună soluție ar fi ca Moldova să se unească cu România. Și sper că unirea Moldovei cu România se va întâmpla”, a opinat Olson.
De ce România a ezitat și evită Unirea?
România pare să câștige în teren competiția neoficială împotriva Rusiei pentru influența economică, politică, culturală și ecleziastică în Moldova. „Moldovismul” (curent promovat de Rusia) pierde teren în fața „românismului”.
Premierul român Marcel Ciolacu a declarat în luna aprilie a acestui an, într-un interviu pentru DC News, că susține unirea Republicii Moldova cu România.
„Eu cred în continuare în unirea între Republica Moldova și România. Că se va face în interiorul UE, că vom găsi o altă cale”, a spus premierul român.
„Republica Moldova este sustenabilă datorită ajutorului României. Acesta este adevărul. În Republica Moldova trăiesc români, ca și mine. Istoria a făcut o nedreptate. Eu nu pot schimba trecutul, iar prezentul e o consecință a trecutului. Ce pot eu face, împreună cu dumneavoastră, e să clădim viitorul”, a precizat Marcel Ciolacu. Așadar, România susține unirea dar, se pare, tot în poziționarea Chișinăului de aderare la UE.
Cunoscutul profesor și analist Valentin Stan, invitat de Marius Tucă la talk show-ul găzduit de platforma Gândul.ro, a oferit, în luna martie a.c., o serie de explicații referitoare la motivele pentru care nu s-a putut vorbi de un moment istoric propice care să permită unirea celor două state.
„România a semnat Tratatul de pace la Paris în 1947, care îi garantează frontierele. Este cel mai important instrument de drept internațional care garantează frontierele. Este valabil și astăzi. Dacă vrei să te unești cu Republica Moldova, trebuie să ieși din acest tratat. În Constituție nu ai prevederi legate de unificarea poporului român, așa cum aveau germanii, dar ai Tratatul din 1947, care stabilește frontiera în est și frontiera în vest. Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor, în articolul 51, îți spune că tratatul îl poți aproba sau contesta doar în întregime. Nu merge pe bucăți”, a precizat Valentin Stan.
Profesorul Stan atrage atenția asupra riscurilor ce decurg pentru România dacă denunță cadrul tratatului postbelic. „Tratatul de pace la Paris, care îți garantează ție Ardealul, a fost semnat de America, de Uniunea Sovietică, de Ucraina, Franța, Marea Britanie etc. Nu poți să ieși din tratat doar ca să te unești cu Moldova. Dacă ieșim din Tratatul de la Paris, lucrurile se schimbă. Nu ai cum să te gândești să modifici garanțiile de securitate pe care această țară le are prin instrumente de drept internaționale multilaterale. La 48 de ore după ce ne-am unit cu Moldova, presupunând că ei vor vrea să ne unim, nu o să mai avem o țară. În Găgăuzia este auto-administrare locală, cu Guvern, cu Parlament. Nu avem așa ceva în România. Ce faci în momentul în care te-ai unit cu Moldova? Te duci cu tancurile lângă Găgăuzia ca să le înlături autonomia?”, avertizează V. Stan.
În cazul în care se va face unirea României cu Moldova, Tratatul de pace de la Paris se va modifica, iar acest lucru ar putea afecta într-o măsură foarte mare România, mai spune profesorul român.
Mult evocatul moment ratat de la începutul anilor 1990, când România a ratat fereastra de oportunitate de unire, a fost explicat de Valentin Stan tot printr-un moment istoric nefavorabil egat de teama post-Război Rece a Occidentului față de Rusia. „În 1990, autoritățile statului român au încercat să anexeze Moldova. Au venit niște răspunsuri foarte dure de la nemți, de la americani, de la francezi. «Nu faceți asta». Era încă perioada în care oamenii ăștia se temeau de ce reacții și ce evoluții pot să existe la Moscova. Nu erau dispuși să creeze o situație de conflict. Am fost opriți. România a gestionat dramatic de prost situația din Moldova. Presupunând că vrem să ieșim din Tratatul de la Paris din 1947, ce faci cu frontiera din vest? Tătărescu, șeful delegației România, a mers la Paris și s-a bătut pentru România. A fost enorm de greu. Sovieticii ne-au spus că au anulat Convenția de la Viena, dar mai vorbim în ceea ce privește Ardealul. În Ardeal a fost administrație sovietică, nu românească. A venit administrația românească după instaurarea Guvernului Groza. Ardealul este ființa și inima acestei națiuni. Au fost multe clauze care erau profund nedrepte la adresa României. A venit Tătărescu în Parlamentul României să prezinte tratatul cu lacrimi în ochi. Astăzi, dacă vrei să te unești cu Moldova, ai probleme cu tratatul. Acest tratat îmi garantează Ardealul la România”, a detaliat profesorul Stan.
Rusia va împiedica orice formă de unire moldo-română
Kremlinul a declarat că potențiala aderare a Moldovei la Uniunea Europeană este o chestiune suverană dar nu a uitat să reamintească, prin vocea Purtătorului de cuvânt, Dmitri Peskov, că sunt mulți moldoveni care doresc să vadă și legături strânse cu Rusia.
El a mai spus că Moldova are oportunități de a se dezvolta în alte direcții în același timp și a acuzat conducerea politică a țării că a exclus în mod eronat astfel de opțiuni.
Kremlinul intenționează să folosească viitoarele alegeri prezidențiale și parlamentare din octombrie 2024 și, respectiv, iulie 2025, ca oportunități consecutive pentru a înlocui conducerea țării orientată spre vest cu una favorabilă Rusiei.
Agenda Rusiei în Moldova face parte din politica sa țintită de a recâștiga controlul asupra statelor independente din zona gri dintre Occident și Rusia. Politica este adaptată fiecărei țări în parte.
Obiectivele Kremlinului față de Moldova sunt parțial corelate cu cele din Ucraina și vizează ieșirea Moldovei din coaliția pro-Ucraina prin mijloace politice și deturnarea candidaturii Moldovei la aderarea la UE împreună cu candidatura Ucrainei.
În cazul Moldovei, o schimbare de regim cu unul anti-european ar pune o presiune periculoasă asupra granițelor României și a Flancului Estic, mai ales dacă Rusia reușește o ocupare a Odesei și realizarea unui coridor militar cu Transnistria.
Miza alegerilor din Moldova din 2024 este, astfel, puternic legată de încercările Rusiei de a rupe Moldova de Occident și, implicit, și de România. Deși România susține Moldova fundamental, pe toate planurile, în lipsa statutului de membru al UE, și supusă permanent acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei, o pierdere a puterii de către forțele pro-occidentale ar reduce drastic orice șansă de unire sau de parcurs european.

0 Comentarii