Autoritățile de la Tirana au anunțat că sprijină înființarea unui stat musulman independent, după modelul „Vatican”, pentru reprezentanții comunității Bektashi. Statul musulman din capitala Albaniei va fi o enclavă suverană în stilul Vaticanului, urmând să devină cel mai mic stat suveran din lume. Cu un teritoriu de mărimea a cinci străzi din New York, acesta va permite consumul de alcool, va permite femeilor să poarte ce doresc și nu va impune nicio regulă privind stilul de viață, conform principiilor comunității Bektashi.

Câți adepți Bektashi există?

Estimarea numărului de Bektashi din lume este dificilă, având în vedere natura discretă a comunității și faptul că în unele țări, practicarea religiei este restricționată sau marginalizată. Totuși, estimările sugerează că există între 7 și 10 milioane de adepți Bektashi la nivel global, majoritatea fiind concentrați în Balcani și în regiuni cu populații albaneze semnificative.

Albania este centrul principal al Bektashismului, iar aproximativ 15-20% din populația țării (adică între 400.000 și 500.000 de oameni) se identifică drept Bektashi. În Macedonia de Nord și Kosovo, comunitățile Bektashi sunt relativ mari în rândul populației albaneze musulmane, numărând câteva sute de mii. Deși oficial ordinul Bektashi este interzis în Turcia, există o comunitate substanțială de practicanți, estimată la câteva sute de mii.

În țările cu diaspora albaneză (în special în Europa de Vest și SUA), există comunități Bektashi active, deși mai mici ca dimensiune. Bektashismul este o mișcare cu un număr semnificativ de adepți, dar care rămâne relativ marginalizată în multe țări, ceea ce face ca estimările exacte să fie dificil de realizat, chiar și pentru experți.

Ce este Bektashismul?

Bektashismul este un ordin sufi islamic care își are originea în secolul al XIII-lea în Anatolia (Turcia de astăzi), fiind fondat de Hacı Bektaş Veli, un mistic și predicator musulman de origine turcă. Ordinul Bektashi are o abordare mistică și sincretică a Islamului, combinând elemente ale Islamului Sunni și Shia, dar și elemente de creștinism și chiar tradiții pre-islamice. Este cunoscut pentru accentul său pe egalitatea socială, toleranță religioasă și spiritualitate interioară.

Principiile Bektashismului:

-Credința în Ali: Bektashiții au o legătură strânsă cu Shia și au un respect profund față de Ali, vărul și ginerele Profetului Muhammad, considerându-l drept o figură centrală a spiritualității lor.

-Non-dogmatism: Spre deosebire de alte școli islamice, Bektashismul pune accent pe cunoașterea interioară și iluminare, evitând dogmele rigide.

-Toleranță și sincretism: Ordinul a asimilat elemente din alte religii și culturi, făcându-l mai deschis la influențe externe și mai tolerant cu alte credințe.

Bektashismul în diferite țări

În Turcia ordinul Bektashi a avut un rol important în formarea Imperiului Otoman, fiind susținut inițial de ieniceri (trupele de elită ale imperiului). După destrămarea Imperiului Otoman și instaurarea Republicii Turcia de către Mustafa Kemal Atatürk, ordinul Bektashi a fost interzis în 1925. Cu toate acestea, influența sa a rămas puternică în unele regiuni rurale, iar mulți bektashiți au continuat să practice religia în secret.

Albania este una dintre cele mai importante țări pentru Bektashism, unde religia a prosperat în mod semnificativ. După interzicerea ordinului în Turcia, Albania a devenit centrul mondial al Bektashismului.

Sediul mondial al ordinului Bektashi se află la Tirana, capitala Albaniei. Bektashiții albanezi au fost persecutați în timpul regimului comunist al lui Enver Hoxha, când toate formele de religie au fost suprimate, dar după căderea regimului, ordinul a cunoscut o renaștere.

Macedonia de Nord are o comunitate semnificativă de Bektashi, în special în partea de vest a țării, unde ordinul a jucat un rol important în cultura și identitatea comunităților albaneze de aici.

În Tetovo, Macedonia, se află unul dintre cele mai importante centre Bektashi, numit Harabati Tekke, care este un loc sacru pentru adepții ordinului din regiune.

În Republica Kosovo, Bektashismul este răspândit în rândul populației albaneze. După războiul din Kosovo și destrămarea Iugoslaviei, Bektashismul a cunoscut o creștere în popularitate în această regiune.

Ordinul a jucat un rol important în conservarea identității culturale și religioase a albanezilor din Kosovo, mai ales în perioada regimurilor opresive.

În Grecia, Bektashismul are o prezență minoră, în special în rândul populației albaneze din regiunea Epir și a comunităților musulmane din nordul țării. În timpul Imperiului Otoman, Bektashiții au avut o influență mai mare, dar după declinul imperiului și războaiele balcanice, numărul lor a scăzut.

În Egipt, Bektashismul a fost prezent încă din perioada otomană, când Bektashiții erau legați de armata otomană. Totuși, nu a devenit niciodată o mișcare majoră în această țară, rămânând o practică marginală.

Caracteristici ale Bektashismului

Bektashiții pun accent pe ritualuri mistice și ceremonii care implică muzică, dans (asemănător cu dervișii rotitori) și recitarea de poezii spirituale. Ritualurile lor sunt adesea secrete și sunt cunoscute doar de inițiați.

Ordinul Bektashi nu urmează strict legile Sharia. Ei cred că adevărata spiritualitate și credință sunt interioare, nu exterioare, și pun accent pe meditație și auto-descoperire.

Liderii ordinului Bektashi sunt numiți „baba” și sunt considerați mentori spirituali ai comunității. Bektashismul este o mișcare religioasă unică, care a supraviețuit prin adaptare și sincretism. Deși a fost suprimat în unele regiuni, în altele a prosperat, jucând un rol important în identitatea culturală și spirituală a mai multor comunități din Balcani și Orientul Mijlociu.

Cum ar reacționa statele musulmane

Reacția statelor musulmane la posibilitatea înființării unui stat Bektashi ar varia considerabil în funcție de factorii politici, religioși și culturali specifici fiecărui stat. Bektashismul, fiind un ordin sufi sincretic și minoritar, ar genera reacții diferite, având în vedere că islamul este predominant sunni sau șiit în majoritatea statelor musulmane.

Statele cu un islam sunnit conservator, precum Arabia Saudită, care urmează o interpretare wahhabită a islamului, ar respinge puternic ideea unui stat independent Bektashi. Bektashismul nu urmează în mod strict Sharia și încorporează elemente din alte religii și tradiții, ceea ce ar fi considerat inacceptabil pentru aceste regimuri. Wahhabismul, de exemplu, consideră orice formă de sufism ca fiind o abatere de la islamul „pur”.

Statele sunni ar vedea, de asemenea, înființarea unui stat Bektashi ca o amenințare la adresa unității islamice și o posibilă sursă de destabilizare în lumea musulmană, temându-se de fragmentarea politică și religioasă.

Evoluții șiite

Republica Islamică Iran, ca centru global al șiismului, ar putea avea o poziție complexă. Deși Bektashismul are unele rădăcini șiite (în special respectul profund față de Ali), există totuși diferențe doctrinare semnificative. Iranul și alte state șiite ar putea să privească înființarea unui stat Bektashi cu suspiciune, deoarece ar putea reprezenta o competiție religioasă și ideologică. Totuși, dat fiind caracterul mistic și sincretic al ordinului, ar putea să nu existe aceeași vehemență ca în cazul statelor sunnite conservatoare.

Republica Kosovo, unde Bektashismul este relativ bine înrădăcinat, ar putea avea o atitudine neutră sau de susținere limitată, mai ales că Bektashiții din aceste țări joacă un rol important în identitatea culturală și religioasă. Totuși, guvernele de la Pristina ar putea evita o susținere deschisă a ideii, temându-se de posibile conflicte interreligioase și de reacții din partea comunității internaționale.

Turcia, unde ordinul Bektashi a fost interzis oficial în 1925, ar respinge orice idee legată de înființarea unui stat Bektashi, mai ales din motive politice. Într-o țară în care islamul sunnit și unitatea națională sunt valorile dominante, ideea unui stat bazat pe o minoritate religioasă ar fi percepută ca o amenințare la adresa coeziunii naționale.

Într-un context mai larg, posibilitatea înființării unui stat Bektashi ar putea atrage atenția organizațiilor internaționale și a statelor occidentale. Unele țări, mai ales cele cu o agendă legată de drepturile minorităților religioase, ar putea susține ideea la nivel discursiv, dar este improbabil să ofere sprijin activ pentru crearea unui astfel de stat.

Factori cheie

Orice tentativă de a înființa un stat Bektashi ar fi influențată de contextul geopolitic. Regiunile Balcanilor sau Orientului Mijlociu sunt zone unde frontierele și statele sunt sensibile la schimbări, iar un nou stat religios ar putea genera tensiuni majore.

În multe state musulmane, identitatea națională este strâns legată de un anumit curent al islamului, fie sunni, fie șiit. Înființarea unui stat Bektashi ar putea fi văzută ca o amenințare la aceste identități.

Majoritatea statelor musulmane ar vedea cu scepticism și opoziție ideea înființării unui stat Bektashi, fie din motive religioase, fie din considerente politice. Statele sunnite conservatoare ar fi cele mai vehemente în respingerea ideii, considerând-o o deviere de la islamul tradițional. Pe de altă parte, statele cu o tradiție sufi mai puternică sau cu o diversitate religioasă mai mare ar putea manifesta o atitudine mai neutră, dar totuși precaută.

Demers albanez

Prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, a anunțat planuri de a crea noul stat musulman pentru membrii ordinului șiit sufi Bektashi, cu propriul teritoriu, administrație și pașapoarte, relatează mass-media internațională. Într-un interviu, Rama a declarat că scopul noului stat este de a promova o versiune tolerantă a islamului cu care Albania se mândrește. „Ar trebui să avem grijă de această comoară, care este toleranța religioasă și pe care nu ar trebui să o luăm niciodată de bună”, a spus el. Un microstat islamic moderat declarat, a spus prim-ministrul, ar trimite un mesaj: „Nu lăsați stigmatul musulmanilor să definească cine sunt musulmanii”.

„Dumnezeu nu interzice nimic; de aceea ne-a dat mințile”, a declarat clericul Edmond Brahimaj, cunoscut de adepți sub numele de Baba Mondi, explicând cum intenționează să conducă o bucată de pământ de 10 hectare pe care Albania dorește să o transforme într-un stat suveran cu propria administrație, pașapoarte și frontiere.

Decizie apropiată

Prim-ministrul albanez, Edi Rama, spune că va anunța în viitorul apropiat planurile pentru această entitate, care se va numi Statul Suveran al Ordinului Bektashi. „Toate deciziile vor fi luate cu dragoste și bunătate”, a declarat Baba Mondi, 65 de ani, un fost ofițer al armatei albaneze care este venerat de milioane de oameni din întreaga lume prin titlul său oficial, Sfinția Sa Haji Dede Baba.

El este liderul suprem al Bektashi, un ordin șiit sufi fondat în secolul al XIII-lea în Turcia, dar care are acum sediul în Albania. Domeniul Bektashi în Tirana se întinde pe 10 hectare și include o sală de rugăciune, un muzeu, o clinică și birourile administrative. Ordinul Bektashi, fondat în secolul al XIII-lea în Turcia, și-a mutat sediul în Albania acum aproape un secol, după persecuții în țările musulmane.

Teritoriul noului stat islamic propus este un complex situat într-un cartier rezidențial ieftin din estul Tiranei. Este doar un sfert din dimensiunea Orașului Vatican, în prezent cea mai mică țară din lume, guvernată de Papă, un monarh absolut.

Baba Mondi a declarat că „mărimea nu contează”, adăugând: „Nu am nevoie să fiu un dictator”, deși a recunoscut că singura constrângere semnificativă asupra autorității sale va fi Dumnezeu. După ce a servit vizitatorii cu raki, o băutură iute distilată din struguri, el a precizat că nu pretinde că este infailibil. „Numai Dumnezeu”, a spus el, ”nu face greșeli”.

Domeniul Bektashi cuprinde o sală de întruniri și rugăciuni în formă de cupolă, un muzeu care prezintă istoria ordinului, o clinică, o arhivă și birourile administrative ale lui Baba Mondi.Extremiștii musulmani care detonează bombe și folosesc violența pentru a-și răspândi versiunea credinței, a spus el, „sunt doar niște cowboy”.

Istorie seculară

Combinând o interpretare liberă a Coranului cu misticismul, elemente ale credințelor preislamice din Turcia și devotamentul față de înțelepții lor decedați, cunoscuți sub numele de derviși, Bektashi și-au mutat sediul din Turcia la Tirana în urmă cu aproape un secol, după ce Mustafa Kemal Ataturk, părintele fondator al Republicii Turce, le-a închis activitatea.

Considerați eretici de către mulți șiiți și sunniți conservatori și supuși unor secole de persecuție în țările musulmane, Bektashi au fost o forță în Albania și în țările învecinate, precum Kosovo și Macedonia, încă de la cucerirea Balcanilor de către Imperiul Otoman în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Membrii sectei au jucat un rol proeminent în trezirea naționalistă a Albaniei împotriva dominației turcești, promovând o versiune relaxată a islamului care a contribuit la ralierea marilor comunități musulmane și creștine ale țării în favoarea cauzei seculare a independenței. Deși este una dintre cele mai sărace țări din Europa, Albania are o lungă istorie de ajutorare a persoanelor nevoiașe, adăpostind evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și afgani care fugeau de talibani în 2021.

O echipă de experți juridici, inclusiv avocați internaționali, elaborează un proiect de lege care definește statutul suveran al noului stat în interiorul Albaniei. Aceasta va trebui să fie aprobată de Parlament, controlat de Partidul Socialist al lui Rama. Nu este clar care țări, dacă vor fi, vor fi de acord să recunoască suveranitatea Bektashi.

Până în prezent, Rama, un romano-catolic nepracticant, a declarat că doar câțiva dintre cei mai apropiați consilieri ai săi cunosc planul, iar aliații NATO, precum Statele Unite, nu au fost consultați. O țară care este foarte puțin probabil să îl recunoască este Iranul, care are mulți adepți ai islamului sufi, majoritatea clandestini, inclusiv unii Bektashi, dar care se consideră gardianul islamului șiit împotriva interpretărilor heterodoxe ale credinței. „Iranienii sunt, sincer, ultimul meu gând”, a declarat Rama, menționând că Albania a întrerupt relațiile diplomatice cu Iranul în 2022, după ce a făcut legătura cu Iranul în cazul unui atac cibernetic asupra Guvernului albanez și a rețelelor bancare.

Serviciu de informații Bektashi

După ce militanții islamiști au ucis 12 persoane într-un atac din 2015 asupra săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, liderul Bektashi a călătorit la Paris împreună cu Rama, prim-ministrul, pentru a participa la un marș împotriva terorismului.

Acesta a declarat că noul stat Bektashi ar putea avea nevoie de un mic serviciu de informații „pentru că și noi avem dușmani”, dar nu va avea armată, gărzi de frontieră sau instanțe. Detalii precum cine va fi eligibil pentru pașapoarte trebuie încă stabilite, a adăugat el, dar culoarea pașaportului a fost decisă: verde, o culoare importantă în islam. Albania permite dubla cetățenie.

Angajat să calmeze tensiunile în loc să le alimenteze, noul stat a renunțat deja la blestemul multor națiuni – cel al ambiției teritoriale. Baba Mondi a promis că nu va face nicio încercare de a-și extinde teritoriul prin recuperarea terenurilor pe care ordinul său le deținea în capitala albaneză. Complexul din Tirana, care inițial se întindea pe o suprafață mai mare, s-a micșorat cu două treimi de când fostul dictator comunist al Albaniei, Enver Hoxha, a scos în afara legii orice religie în 1967, iar guvernul său a început să construiască depozite pe teritoriul Bektashi din capitală.

După prăbușirea comunismului în 1991, Bektashi au pierdut și mai mult teren atunci când dezvoltatorii privați au construit case la marginea complexului fără autorizație. Rama a declarat că granițele statului Bektashi propus vor fi definite de ceea ce are secta: „Ceea ce a fost confiscat nu face parte din asta”, a spus el. Disputele privind proprietatea, a spus el, ar submina doar scopul statului ca „model de coexistență”. „Aceasta nu este o problemă de proprietate, ci o problemă spirituală”, a spus el.

Baba Mondi, la rândul său, a declarat că planul de statalitate este „un miracol” și și-a exprimat speranța că Statele Unite și alte puteri occidentale vor recunoaște suveranitatea statului său dacă Parlamentul va aproba planul prim-ministrului. „Merităm un stat”, a spus el, ”suntem singurii din lume care spun adevărul despre islam” și ”nu îl amestecăm cu politica”.

Islam, religie monoteistă

Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste ale lumii, alături de creștinism și iudaism. A fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabică de către Profetul Muhammad, care este considerat ultimul mesager al lui Dumnezeu (Allah), după o succesiune de profeți, printre care se numără și Moise și Iisus. Islamul este o religie cu un sistem complex de credințe și practici, cu aproximativ 1,9 miliarde de adepți la nivel mondial, făcându-l a doua cea mai mare religie după creștinism.

Fondatorul este considerat Profetul Muhammad (570–632 e.n.), născut la Mecca, considerat ultimul profet trimis de Dumnezeu pentru a ghida umanitatea. Locul de origine este Peninsula Arabică, mai precis în orașele Mecca și Medina, unde Muhammad a primit revelațiile divine care formează Coranul.

Islamul susține că Muhammad a primit revelații directe de la Dumnezeu (Allah) prin intermediul Arhanghelului Gabriel. Aceste revelații au fost transcrise în Coran, cartea sfântă a islamului.

Coranul este considerat cuvântul literal al lui Dumnezeu, compus din 114 capitole (surate). Coranul tratează toate aspectele vieții și servește ca ghid spiritual și moral pentru musulmani.

Hadith-urile sunt colecții de tradiții și spuse atribuite Profetului Muhammad, care explică și completează învățăturile din Coran.

Cei cinci stâlpi ai Islamului sunt Shahada (Mărturisirea credinței): „Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Muhammad este mesagerul Său; Salah (Rugăciunea), care este recomandată de cinci ori pe zi, în direcția orașului sfânt Mecca; Zakat (Dărnicia) și anume obligația de a da o parte din avere celor nevoiași, de obicei 2,5% din economii; Sawm (Postul) este postul din luna Ramadan, în care musulmanii se abțin de la mâncare, băutură și alte plăceri de la răsărit până la apus; Hajj (Pelerinajul la Mecca) este obligația oricărui musulman care are mijloacele financiare și fizice trebuie să efectueze un pelerinaj la Mecca cel puțin o dată în viață.

Principalele ramuri ale Islamului

Sunniții reprezintă aproximativ 85-90% din totalul musulmanilor. Sunniții consideră că succesorul lui Muhammad ar trebui să fie ales dintre membrii comunității, astfel au susținut califatul primilor patru califi „corect călăuziți.”

Șiiții reprezintă aproximativ 10-15% dintre musulmani, aceștia cred că succesorul legitim al lui Muhammad este Ali, ginerele său, și descendenții săi. Principala comunitate șiită este concentrată în Iran și Irak.

Există și alte grupuri mai mici, precum Ibadiții, sufiții (misticii islamului) și diferite mișcări sincretice.

Locurile sfinte sunt Mecca, el mai sfânt loc din Islam, unde se află Kaaba, către care musulmanii își îndreaptă rugăciunile. Un alt loc sfânt este Medina, orașul unde Profetul Muhammad a emigrat și unde se află mormântul său.

Ierusalimul este un loc sfânt și pentru musulmani, în special Domul Stâncii și Moscheea Al-Aqsa, asociate cu „Noaptea Călătoriei” lui Muhammad.

Aplicarea Sharia

Sharia este legea islamică derivată din Coran și Hadith, acoperind toate aspectele vieții, inclusiv dreptul penal, afacerile, familia, moralitatea și comportamentul personal.

Aplicarea Sharia variază foarte mult între țările musulmane. În unele state (de exemplu, Arabia Saudită și Iran), Sharia este legea națională, în timp ce în altele (de exemplu, Turcia) are o aplicabilitate limitată.

Moscheea este lăcașul de cult al musulmanilor, unde se efectuează rugăciunile comunitare. Imamul este conducătorul religios care conduce rugăciunile și oferă ghidare spirituală.

Islamul este răspândit în toată lumea, cu concentrații mari în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia de Sud și Asia de Sud-Est. Cele mai mari populații musulmane se găsesc în Indonezia, Pakistan, India, Bangladesh și Egipt.

Islamul folosește un calendar lunar, iar cele mai importante sărbători sunt: Ramadan: Luna sfântă de post; Eid al-Fitr: Sărbătoarea care marchează sfârșitul Ramadanului; Eid al-Adha: Sărbătoarea sacrificiului, care coincide cu pelerinajul la Mecca (Hajj).

Islamul este o religie globală, diversă în practicile și interpretările sale, dar unificată de credința în unicul Dumnezeu (Allah), Coran și tradiția Profetului Muhammad. Islamul influențează profund cultura, politica și viața cotidiană în multe regiuni ale lumii.

Bektashi în România

România a avut o prezență Bektashi, dar aceasta a fost destul de limitată și concentrată în anumite regiuni, în special în Dobrogea, unde există o populație musulmană de origine turco-tătară.

Dobrogea, regiunea de sud-est a României, a fost parte din Imperiul Otoman pentru câteva secole, iar islamul, inclusiv formele sale mistice precum Bektashismul, a fost adus în regiune de către turci și tătari. Deși majoritatea musulmanilor din Dobrogea sunt de origine sunni, există în istoria regiunii dovezi ale influențelor sufite, inclusiv a ordinului Bektashi.

În perioada otomană, existau în Dobrogea diferite tekke-uri (centre religioase sufi), unele dintre ele putând fi asociate cu Bektashismul sau alte ordine sufi. Aceste tekke-uri erau locuri de rugăciune și meditație pentru adepții sufismului. Unele dintre aceste centre au fost active până în perioada interbelică, dar influența lor a scăzut semnificativ după retragerea Imperiului Otoman și mai ales după instaurarea regimului comunist în România.

După retragerea Imperiului Otoman, majoritatea instituțiilor islamice și sufite din Dobrogea au început să se diminueze. În perioada comunistă, toate formele de religie au fost puternic suprimate, inclusiv cele musulmane, ceea ce a dus la dispariția multor practici sufite, inclusiv a Bektashismului.

Astăzi, influența Bektashi în România este practic inexistentă, iar comunitatea musulmană din România, care numără aproximativ 60.000 de persoane, este în mare parte formată din musulmani sunniți de origine turco-tătară. Totuși, Bektashismul, ca și alte mișcări sufite, a lăsat unele urme în istoria și cultura regiunii Dobrogea.

Islam, date generale

Islamul, una dintre cele mai mari religii monoteiste, este împărțit în două ramuri principale: sunnismul și șiismul, fiecare având trăsături distincte și o istorie proprie.

Aproximativ 85-90% dintre musulmani sunt sunniți, ceea ce face ca această ramură să fie cea mai larg răspândită. Peste 1,5 miliarde de oameni la nivel global se identifică drept sunniți.

Sunniții consideră că succesorul Profetului Muhammad trebuie să fie ales dintre membrii comunității, și astfel au acceptat califatul primilor patru califi „corect călăuziți”.

Țările cu cele mai mari populații sunna: Indonezia (231 milioane), Pakistan (215 milioane), Bangladesh (154 milioane), Turcia (83 milioane), Egipt (99 milioane).

Șiismul reprezintă între 10-15% din totalul musulmanilor, cu aproximativ 200-250 de milioane de adepți. Majoritatea șiită se concentrează în câteva țări din Orientul Mijlociu.

Șiiții cred că Ali, ginerele și vărul Profetului Muhammad, și descendenții săi sunt succesorii legitimi ai profetului.

Țările cu cele mai mari populații șiite: Iran (83 milioane), Irak (42 milioane), Azerbaidjan (10 milioane), Bahrein (1,5 milioane), Liban (1-1,5 milioane).

Ibadiții sunt o comunitate minoritară, reprezentând aproximativ 0,5% dintre musulmani, concentrată în Oman, unde constituie majoritatea populației.

Sufismul este o formă de misticism islamic, care pune accent pe experiența spirituală directă. Practicanții sufismului sunt prezenți atât în rândul sunniților, cât și al șiiților, fiind răspândiți în Africa de Nord, Asia de Sud și alte părți ale lumii islamice.

Comunitatea Ahmadiyyah reprezintă aproximativ 1% dintre musulmani și este considerată o mișcare reformatoare. Comunități Ahmadiyyah există în special în Pakistan, India, și Bangladesh, dar sunt persecutate în multe țări musulmane.

Conflict intens

Conflictul dintre sunniți și șiiți este unul dintre cele mai vechi și complexe conflicte din istoria Islamului, având rădăcini adânci atât în disputele teologice, cât și în rivalitățile politice și geopolitice. Deși ambele ramuri împărtășesc credința în aceleași fundamente ale Islamului, cum ar fi credința în Allah și în Profetul Muhammad, divergențele s-au manifestat inițial în privința succesiunii la conducerea comunității musulmane după moartea Profetului Muhammad în 632 e.n.

După moartea Profetului Muhammad, a apărut întrebarea crucială: cine va conduce comunitatea musulmană (Umma)? Sunniții au susținut că liderul comunității, cunoscut ca calif, trebuie să fie ales dintre membrii cei mai respectați ai comunității, bazându-se pe consens și calități personale. Astfel, primul calif a fost ales Abu Bakr, un prieten apropiat și socru al Profetului.

Pe de altă parte, șiiții au considerat că succesorul ar trebui să fie cineva din familia Profetului, mai exact Ali, vărul și ginerele lui Muhammad, pe care îl vedeau ca fiind desemnat în mod divin. Șiiții cred că Ali și descendenții săi erau singurii succesorii legitimi, deoarece aveau o legătură spirituală directă cu Profetul.

Conflictul Ali – Muawiyah

Disputa a escaladat odată cu califatul lui Ali, cel de-al patrulea calif (considerat primul Imam de către șiiți). Ali s-a confruntat cu opoziția din partea lui Muawiyah, guvernatorul Siriei și fondatorul dinastiei Umayyade, care a refuzat să îl recunoască drept calif legitim. Acest conflict a dus la Prima Fitna (primul război civil islamic), soldată cu divizarea și mai profundă a comunității musulmane.

Cel mai important eveniment pentru șiiți a avut loc în anul 680 e.n., când fiul lui Ali, Imam Hussein, a fost ucis în bătălia de la Karbala de către forțele califului Yazid, fiul lui Muawiyah. Moartea tragică a lui Hussein și a familiei sale a devenit simbolul sacrificiului și nedreptății în credința șiită. Ashura, comemorarea acestui eveniment, este una dintre cele mai importante sărbători religioase pentru șiiți și reflectă durerea și tragedia acestui moment din istorie.

Diferențe teologice

Sunniții cred că liderii comunității trebuie să fie aleși prin consens și să acționeze ca lideri politici și religioși. Ei consideră că primii patru califi (Abu Bakr, Omar, Uthman și Ali) sunt „califi corect călăuziți” și respectă Hadithurile (tradițiile Profetului) transmise de către însoțitorii săi.

Șiiții consideră că doar descendenții din linia lui Ali și a soției sale, Fatima (fiica lui Muhammad), sunt succesorii legitimi ai Profetului. Acești succesori sunt cunoscuți ca Imami, și sunt considerați lideri spirituali și politici desemnați divin. Șiiții urmează învățăturile celor 12 Imami (în cazul majorității șiiților, numiți „Twelvers”), care joacă un rol central în credința lor.

De-a lungul secolelor, conflictul dintre sunniți și șiiți s-a intensificat și s-a manifestat prin lupte pentru putere, conflicte teritoriale și diferențe de influență între statele dominate de cele două ramuri ale islamului. În epoca modernă, acest conflict este adesea exploatat politic și agravat de interesele geopolitice ale diferitelor state din Orientul Mijlociu și din lumea musulmană.

Iran vs. Arabia Saudită

Iranul, cea mai mare putere șiită, și Arabia Saudită, principalul stat sunni, reprezintă cele două centre de putere care concurează pentru influență în Orientul Mijlociu. Aceste două țări se află într-o rivalitate constantă, susținând facțiuni rivale în conflictele regionale, cum ar fi cele din Siria, Yemen și Irak.

Conflictul din Siria a amplificat diviziunile dintre șiiți și sunniți, cu regimul lui Bashar al-Assad, de confesiune alawită (o ramură a șiismului), sprijinit de Iran și milițiile șiite, în timp ce grupările sunniite sunt susținute de Arabia Saudită și alte state sunnite.

După căderea regimului lui Saddam Hussein, un lider sunnit, în 2003, Irakul a devenit un câmp de luptă pentru influența dintre șiiți și sunniți. Majoritatea șiită a preluat controlul guvernului, dar insurgențele sunniților, inclusiv grupări teroriste precum ISIS, au alimentat tensiunile sectare.

Conflictul din Yemen este un alt exemplu de război prin intermediari între sunniții sprijiniți de Arabia Saudită și mișcarea rebelă șiită Houthi, susținută de Iran. Acest conflict a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.

În Liban, Hezbollah, o organizație șiită puternică susținută de Iran, a avut conflicte constante cu forțele sunite, exacerbând tensiunile sectare într-o țară deja divizată între diferite grupuri religioase.

Factori care agravează conflictul:

Rivalități profunde

Rivalitățile politice dintre statele dominate de sunniți și șiiți, în special Iran și Arabia Saudită, au amplificat conflictul. Cele două țări finanțează și sprijină facțiuni armate și grupări politice care reflectă interesele lor sectare.

În multe țări cu populații mixte, șiiții și sunniții sunt tratați inegal din punct de vedere economic și politic. Acest lucru generează tensiuni și violențe recurente, precum în Bahrein, unde majoritatea șiită este condusă de o monarhie sunnită.

Grupări extremiste, cum ar fi ISIS sau Al-Qaeda, au exploatat aceste diviziuni pentru a justifica atacuri violente împotriva comunităților șiite, pe care le consideră eretice. La rândul lor, grupările șiite armate au reacționat cu acte de violență împotriva sunniților.

Conflictul dintre sunniți și șiiți are rădăcini istorice adânci, dar a fost exacerbat de factori politici, sociali și geopolitici. Deși există locuri și comunități în care cele două ramuri au conviețuit în pace, rivalitatea dintre ele continuă să fie o sursă de tensiuni și violențe în multe părți ale lumii musulmane, contribuind la instabilitatea politică și socială din regiuni precum Orientul Mijlociu.