Un sloven, reprezentantul UE in Kosovo

de | dec. 21, 2011 | Balcani, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Fostul şef al diplomaţiei slovene Samuel Zbogar a fost numit reprezentant special al Uniunii Europene în Kosovo, a anunţat marţi presa de la Zagreb citând Ministerul de Externe.

Samuel Zbogar.Fostul şef al diplomaţiei slovene Samuel Zbogar a fost numit reprezentant special al Uniunii Europene în Kosovo, a anunţat marţi presa de la Zagreb citând Ministerul de Externe.
„Ministerul sloven de Externe a confirmat oficial informaţia şi a menţionat că informaţii mai ample vor fi anunţate miercuri”, potrivit agenţiei STA. Zbogar făcuse cunoscut luna trecută că şi-a prezentat candidatura pentru această funcţie, exprimându-şi speranţa că experienţa sa ca diplomat şi om politic, precum şi cunoaşterea regiunii vor putea fi puse în folosul acţiunilor Uniunii Europene în Kosovo.
El îl va înlocui în funcţie pe actualul reprezentant al UE la Pristina, italianul Fernando Gentilini, al cărui mandat expiră în ianuarie. Singura dintre fostele republici iugoslave care a aderat la UE, Slovenia a criticat-o în repetate rânduri pe şefa diplomaţiei europene,Catherine Ashton, că nu a numit niciun candidat sloven în funcţii de înalt rang din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al UE.
Recent, Germania a îndemnat Serbia să pună capăt susţinerii etnicilor sârbi din Kosovo şi să încerce să lanseze un dialog cu guvernul de la Pristina. “Trebuie să existe soluţii pentru un comerţ liber şi pentru cooperare la frontiere şi nu suntem interesaţi să existe structuri paralele sârbe în Kosovo”, a declarat presei cancelarul german Angela Merkel, după convorbiri purtate la Pristina cu premierul kosovar Hashim Thaci.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *