Un singur candidat la alegerile prezidentiale de la Chisinau: Marian Lupu

, ,
 

Marian LupuUn singur candidat va participa la alegerile prezidenţiale de la Chişinău. Este vorba despre Marian Lupu, care participă din partea Alianţei pentru Integrare Europeană.
Până marţi, la ora 19.00, termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al R. Moldova, doar un singur candidat a fost înregistrat oficial de comisia specială. Potrivit preşedintelui comisiei pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu, pentru ca scrutinul să aibă loc este necesar înregistrarea a cel puţin un candidat. “Legea cu privire la procedura de alegere a preşedintelui ţării prevede că, dacă nici un candidat din cei înregistraţi nu va acumula 61 de voturi, în termen de 30 de zile, adică până la 16 ianuarie, trebuie să aibă loc alegeri repetate”, a spus Deliu.
Dosarul lui Marian Lupu a fost depus la comisia specială pentru alegerea şefului statului luni, 12 decembrie, de către vicepreşedintele PD, Igor Corman. Candidatul a fost susţinut prin semnături de 57 de deputaţi din AIE. Marian Lupu a mai candidat pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova în toamna anului 2009, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi.
Nici în 2009 liderul democraţilor nu a avut contracandidaţi. În primăvara lui 2009, comuniştii au înaintat doi candidaţi la funcţia de preşedinte – pe Stanislav Gropa şi Zinaida Greceanîi, căreia i-a lipsit un vot pentru a deveni preşedinte. La alegerile din 2001, contracandidatul lui Vladimir Voronin a fost Pavel Barbălat. În scrutinul din 2005, contracandidatul fostului şef de stat a fost preşedintele Academiei de Ştiinţă, Gheorghe Duca

2 raspunsuri
  1. vasile
    vasile says:

    Sa speram ca de data aceasta deputatii din cadrul parlamentului vor da dovada de responsabilitate, se vor mai gindi citusi de putin si la soarta tarii, la populatie care deja numai suporta aceste conflicte politice si showuri din parlament, si in fine vor alege presedintele tarii pentru a continua implimentarea reformelor necesare pentru o apropriere cit mai rapida de UE.

    Răspunde
  2. Codrin Mihaescu
    Codrin Mihaescu says:

    Este singurul pt ca comunistii nu au inaintat pana acum pe nimeni ca si contracandidat. Se vede ca li s-au terminat personalitatile si valorile in partid. Daca il tineau pe Dodon poate ca mai aveau ceva sanse dar ca independent e un zero.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *