UE, mulțumită de relansarea dialogului dintre Turcia și Egipt

, , ,
 
Erdogan relansează relațiile cu Egiptul

Erdogan relansează relațiile cu Egiptul

UE este mulțumită de relansarea dialogului dintre Ankara și Cairo. Charles Michel, președintele Consiliului Uniunii Europene (UE) a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt. Potrivit declarației făcute de Consiliul UE, Michel a purtat o convorbire telefonică cu președintele Egiptului Abdulfettah al-Sisi. UE a salutat dialogul turco-egiptean și datorită conflictului din Gaza și a situației din Siria.

În cadrul reuniunii au fost discutate relațiile bilaterale și problemele regionale, precum și problema securității și stabilității în estul Mediteranei.

”Președintele Consiliului European Michel a accentuat că UE este interesată de menținerea unei atmosfere stabile și sigure în estul Mediteranei și a salutat dialogul actual dintre Egipt și Turcia” se arată în comunicat.

Michel și Sisi au discutat și despre procesul de pace din Orientul Mijlociu. Michel a mulțumit Egiptului pentru eforturile sale de încetare a focului dintre Israel și Hamas.

De asemenea, s-a afirmat că cei doi lideri au convenit că UE și Egiptul au interese comune în asigurarea stabilității și unității în Libia și au subliniat importanța acordării sprijinului guvernului de unitate națională.

Conferință internațională

Situația din Libia va fi dezbătută la o conferință organizată pe 23 iunie la Berlin, sub egida ONU. Și-au anunțat participarea toate părțile implicate în conflict.

“Conferinţa va realiza un bilanţ al progreselor în procesul de pace din Libia, în funcţie de măsurile stabilite la prima conferinţă, organizată pe 19 ianuarie 2020. Atenţia se va concentra în primul rând pe viitoarele măsuri în sensul stabilizării Libiei”, precizează Ministerul de Externe de la Berlin.

În Libia este în vigoare un armistiţiu între grupurile beligerante începând din octombrie 2020. În martie 2021, în Libia a fost format un Guvern interimar de uniune naţională. Acesta va încerca stabilizarea ţării până la alegerile generale programate în decembrie 2021.

Naţiunile Unite estimau în decembrie 2020 că în Libia erau aproximativ 20.000 de mercenari trimişi prin intermediul unor firme de securitate din Rusia şi Turcia, dar şi militari turci. Peste 10.000 de persoane au fost ucise în Libia în ultimii zece ani. Conflictul opune forţele fostului Guvern de uniune naţională, cu sediul în Tripoli, şi grupul insurgent Armata Naţională Libiană. Acesta este afiliat Grupului Reprezentanţilor Libieni, cu sediul în Tobruk. (Mihai Isac)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *