UE, joc de glezne nuclear cu Republica Islamică Iran

de | aug. 9, 2021 | Alte regiuni, România, Știri, UE | 0 comentarii

Iranul este gata să continue negocierile privind acordul nuclear, iar discuţiile ar putea fi reluate la Viena la începutul lunii septembrie, a declarat un înalt oficial al UE. Negociatorul Uniunii Europene responsabil cu dosarul nuclear iranian, spaniolul Enrique Mora, a participat la Teheran la învestirea noului preşedinte iranian, ultraconservatorul Ebrahim Raissi. Desant diplomatic „Enrique Mora […]
Liderul-suprem-iranian-Ali-Khamenei rămâne arbitrul situației politice interne din Liban
SUA și UE, îngrijorate de programul nuclear iranian

SUA și UE, îngrijorate de programul nuclear iranian

Iranul este gata să continue negocierile privind acordul nuclear, iar discuţiile ar putea fi reluate la Viena la începutul lunii septembrie, a declarat un înalt oficial al UE.

Negociatorul Uniunii Europene responsabil cu dosarul nuclear iranian, spaniolul Enrique Mora, a participat la Teheran la învestirea noului preşedinte iranian, ultraconservatorul Ebrahim Raissi.

Desant diplomatic

„Enrique Mora s-a deplasat la Teheran în calitatea sa de reprezentant al lui Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene şi coordonatorul comitetului mixt al JCPOA, acordul încheiat în 2015 cu Teheranul cu privire la activităţile sale nucleare”, conform sursei citate.

„A solicitat să vorbească despre JCPOA şi interlocutorul său desemnat a fost Hossein Amir Abdollahian”, care ar putea deveni noul şef al diplomaţiei iraniene, a spus el.”Discuţiile sale au fost foarte utile deoarece i-au permis să transmită mesaje, în special îngrijorarea cu privire la activităţile nucleare iraniene din ultimele săptămâni”.

„Iranienii i-au împărtăşit dorinţa de a relua discuţiile la Viena cât mai curând posibil şi pe baza textului care era pe masă când au fost suspendate, pe 30 iunie”, a precizat înaltul oficial european.

Contacte SUA-UE

„Iranienii i-au spus că sunt gata să se întoarcă la Viena, dar nu vor să discute de dragul discuţiilor. Vor un acord, vor un succes”.

Enrique Mora a informat Statele Unite despre conţinutul discuţiilor sale imediat ce a părăsit Teheranul.

„Iranienii trebuie mai întâi să formeze un guvern, să numească un nou ministru de externe şi apoi să numească echipa de negocieri pentru Viena”, a spus înaltul oficial. „Negocierile ar putea fi reluate la începutul lunii septembrie”, a adăugat el.”Iranienii nu au menţionat nicio modificare a poziţiei lor. Preocupările lor rămân cele ridicate de negociatorii lor. Va trebui să vedem”.

Liderul-suprem-iranian-Ali-Khamenei amenință periodic SUA și Israel

Liderul-suprem-iranian-Ali-Khamenei amenință periodic SUA și Israel

Vizită criticată

Vizita la Teheran a oficialului european a fost criticată pe larg în urma atacului produs în Marea Arabiei pe 29 iulie, pus pe seama Iranului, asupra petrolierului Mercer Street, deținut de un cetățean israelian.

„UE a condamnat acest atac şi o declaraţie a lui Josep Borrell în numele celor 27 de membri ai UE este în discuţie”, a declarat acelaşi oficialul de rang înalt.

„Prioritatea este încetarea activităţilor nucleare iraniene. Odată ce această problemă va fi rezolvată, vor fi abordate celelalte probleme ridicate de Iran”, a adăugat el.

Noul preşedinte iranian a declarat că este deschis „oricărui plan diplomatic” pentru ridicarea sancţiunilor ce subminează economia ţării, dar a avertizat că Iranul nu va ceda în faţa „presiunilor şi a sancţiunilor”. (K.P.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *