UE, ingrijorata de amanarea alegerilor locale in Kiev

, , , ,
 
Ucraina ingrijoreaza UE

Ucraina ingrijoreaza Uniunea Europeana

Reprezentanța Uniunii Europene de la Kiev și exprimat îngrijorarea privind hotărârea Curții Constituționale a Ucrainei, care a decis organizarea alegerilor locale în Kiev în 2015. „Datorită scopului declarat de a merge spre asocierea politică și integrarea economică a Ucrainei în Uniunea Europeană, noi acordă o atenție sporită respectării valorilor generale, inclusiv al principiilor democratice cum sunt alegeri libere și corecte”, a declarat ofițerul de presă al misiunii diplomatice, David Stulik, comentând hotărârea respectivă a Curții Constituționale.
Reprezentanții Uniunii Europene consideră că alegerile trebuie să aibă loc într-o perioada de timp rezonabila. „În acest context, noi suntem extrem de îngrijorați de amânarea anunțată până în 2015, a alegerilor locale din Kiev, care au avut loc ultima dată în 2008”, a subliniat diplomatul.
Reamintim că, potrivit hotărârii Curții Constituționale a Ucrainei din 29 mai, următoarele alegeri locale ordinare trebuie să aibă loc, concomitent, pe întreg teritoriul Ucrainei în ultima duminică din octombrie 2015. Respectiv și alegerile deputaților din Consiliul Orășenesc Kiev și ale primarului capitalei ucrainene, trebuie organizate tot în 2015.
Opoziția a criticat hotărârea Curții, declarând că ultima a fost influențată de Partidul Regiunilor care nu era cointeresat ca alegerile primarului Kievului să aibă loc în acest an, de oarece toate sondajele indicau că ar fi câștigat candidații opoziției.

Partidul Regiunilor, lider electoral incontestabil

In acest context, in data de 2 iunie 2013, pe teritoriul a 117 localități din 25 de regiuni ale Ucrainei au avut loc alegeri locale anticipate pentru mandatele de primari, inclusiv în șase orașe din Republica Autonoma Crimeea, precum si din regiunile Kiev, Lugansk, Nicolaev și Cernăuți. În toate cele șase orașe funcțiile de primar au fost câștigate de reprezentanții Partidului Regiunilor. În total, din cei 117 noi primari aleși, în 101 de localități au câștigat reprezentanții Partidului Regiunilor, ceea ce constituie 86,3 %.
Conform serviciului de presă al Partidului Regiunilor, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, pentru funcția de primar al orașului Ialta (Crimeea) majoritatea alegătorilor au votat pentru candidatul Partidului Regiunilor, Serghei Ilaș, fostul secretar al Consiliului Orășenesc Ialta. Celelalte orașe în care au câștigat „regionalii” sunt Vasilkov (regiunea Kiev), Alcevsk (regiunea Lugansc), Beregov (regiunea Zakarpatia), Voznesensk (regiunea Nicolaev) și Novodnestrovsk (regiunea Cernăuți).
Menționăm că opoziția ucraineană a semnalat în ziua alegerilor numeroase încălcări ale legislației electorale, liderii considerand ca rezultatele alegerilor au fost falsificate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *