UE, catre Kiev: Iulia Timosenko trebuie eliberata

de | feb. 22, 2012 | Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Eliberarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în închisoare pentru abuz de putere, reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Kiev şi UE, a declarat vicepreşedintele Parlamentului European Jacek Protasiewicz.

Iulia Timoshenko 3Eliberarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în închisoare pentru abuz de putere, reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Kiev şi UE, a declarat vicepreşedintele Parlamentului European Jacek Protasiewicz.
”Relaţiile dintre Ucraina şi UE sunt în impas. Cheia rezolvării acestei probleme este însă în mâinile autorităţilor ucrainene”, a afirmat Protasiewicz, membru al subcomisiei pentru drepturile omului din cadrul Parlamentului European, în cadrul unei întâlniri cu Aleksandr Turcinov şi Grigori Nemiria, înalţi responsabili ai partidului de opoziţie Batkivşcina, al cărei lider este Timoşenko. ”Eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko este o condiţie sine qua non pentru restabilirea acestor relaţii”, a adăugat eurodeputatul, citat de serviciul de presă al partidului Batkivşcina.
La sfârşitul lui 2011, Ucraina şi UE au încheiat negocierile privind un acord de asociere. Documentul n-a fost însă parafat, nici semnat, din cauza procesului în cazul Timoşenko. Occidentul consideră că Timoşenko este victima unui proces politic, ceea ce Kievul dezminte, transmite Agerpres. În octombrie 2011,  Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru că şi-a depăşit atribuţiile la semnarea unor contracte în domeniul gazelor cu Moscova, contracte considerate defavorabile Ucrainei.

Rele tratamente

Zuzana Roithova, eurodeputată şi medic ceh, a declarat agenţiei CTK că Iulia Timoşenko are probleme de sănătate din cauza unor rele tratamente. ”Au privat-o de cârje şi i-au sistat tratamentul cu analgezice”, a declarat  Roithova, care a putut să consulte în Ucraina documentaţia medicală a lui Timoşenko, datând din noiembrie. Timoşenko ”a trebuit să suporte lungi interogatorii, de mai multe ore. Ea este într-adevăr chinuită şi hărţuită”, a adăugat  Roithova.
Fost ministru al sănătăţii,  Roithova a sosit în Ucraina duminică pentru a redacta pentru Parlamentul European un raport despre starea de sănătate a Iuliei Timoşenko. Autorităţile ucrainene nu i-au permis însă  Roithova s-o viziteze pe Iulia Timoşenko.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *