Ucraina se va preface in continuare ca vrea rezolvarea dosarului transnistrean

de | iul. 12, 2011 | Federatia Rusa, R. Moldova, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Pozitia Kievului fata de rezolvarea dosarului transnistrean ramane neschimbata, se arata intr-o declaratie comuna a sefului statului ucrainean si a presedintelui interimar al R.Molodva, postata de site-ul oficial al presedintiei ucrainene, informeaza Kyev Post

Ianukovici LupuPozitia Kievului fata de rezolvarea dosarului transnistrean ramane neschimbata, se arata intr-o declaratie comuna a sefului statului ucrainean si a presedintelui interimar al R.Molodva, postata de site-ul oficial al presedintiei ucrainene, informeaza Kyev Post. Documentul final al discutiilor celor doi sefi de stat precizeaza ca acest conflict trebuie rezolvat pe cale politica, in formatul ” 5+2″ , pe baza principiilor de suveranitate si integritate teritoriala a R.Moldova si a intereselor cetatenilor din regiunea transnistreana. Ucraina se declara pregatita sa promoveze instituirea unui climat de incredere intre Chisinau si Tiraspol si o reluare rapida a negocierilor oficiale in format ” 5+2″ . O intalnire intre presedintele ucrainean Viktor Ianukovici si presedintele interimar al R.Moldova, Marian Lupu, a avut loc la 9 iulie. ” Rezultatele negocierilor confirma vointa celor doua tari de a aprofunda dialogul politic la nivel bilateral si in cadrul organizatiilor regionale si internationale” , se arata in declaratie.

Resetare imprumutata

Pe modul „resetarii” relatiilor ruso-americane, Lupu a declarat duminica trecuta ca acelasi fenomen s-a petrecut si pe relatia Kiev-Chisinau. Presedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a confirmat existenta unei „hibernari profunde” in relatiile cu Ucraina in ultimii ani, dar a anuntat, sambata, dupa o intrevedere cu liderul de la Kiev, Viktor Ianukovici, o „resetare serioasa” in relatiile bilaterale. Cei doi oficiali au avut o intrevedere in Crimeea, in timpul careia au decis sa dea un nou imbold pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale. Potrivit unui comunicat al Presedintiei de la Kiev, presedintele interimar al Republicii Moldova a confirmat existenta unei ” hibernari profunde” in relatiile moldo-ucrainene in ultimii ani. ” Astazi putem anunta o resetare serioasa si sa dam o noua dinamica si calitate relatiilor noastre bilaterale,” a afirmat Lupu. Astfel, potrivit Publika TV, prevederea care obliga cetatenii moldoveni sa prezinte 1.200 de euro la punctele vamale de la intrarea pe teritoriul Ucrainei va fi anulata. La aceasta intelegere ar fi ajuns sambata presedintele interimar Marian Lupu si omologul sau ucrainean, Viktor Ianukovici. Comunicatul Presedintiei de la Kiev, citat de portalul Unimedia, spune ca ” partea ucraineana a exprimat disponibilitatea de a examina posibilitatea eliminarii garantiei financiare pentru cetatenii moldoveni la trecerea hotarului moldo-ucrainean” .

Multumiri pentru Palanca

Presedintele interimar al Moldovei, Marian Lupu, s-a aflat intr-o vizita in tara vecina la invitatia omologului sau ucrainean, Viktor Ianukovici. Acesta din urma a salutat, pe de alta parte, decizia partii moldovenești privind dreptul de proprietate al Ucrainei asupra terenului de sub autostrada Odesa-Reni din zona satului Palanca. ” Decizia pe care ati luat-o este foarte importanta. Ea timp de mai multi ani intr-o anumita masura bloca relatiile dintre Ucraina si Republica Moldova” , a spus Ianukovici. El a primit cadou de la Lupu, cu ocazia zilei de nastere, mai multe carti. Viktor Ianukovici a implinit sambata 61 de ani. Vizita presedintelui interimar al R. Moldova in Ucraina intervine dupa ce ministrul ucrainean de externe, Kostiantin Griscenko, s-a aflat joi la Chisinau, unde a discutat cu omologul sau Iurie Leanca despre situatia aparuta in localitatea Palanca. Presa de la Kiev a scris vineri ca cei doi sefi de stat ar urma sa semneze un document prin care R. Moldova cedeaza Ucrainei o portiune de 7,7 kilometri din autostrada Odesa-Reni, in zona localitatii Palanca. Inainte de a pleca la Kiev, Marian Lupu a tinut sa infirme zvonurile ca ar urma sa semneze un document prin care Moldova cedeaza Ucrainei segmentul de 7,7 kilometri din autostrada Odesa-Reni. ” Se atesta ideea falsa ca urmeaza a fi semnate documente privind cazul Palanca. Va spun ca nu va fi semnat niciun fel de document, nici nu s-a planuit” , a precizat Lupu.

Cadou pentru Kiev

Ucraina si R. Moldova au semnat saptamana trecuta actul privind determinarea si stabilirea pe teren a hotarelor sectorului de autostrada Odesa-Reni in regiunea localitatii Palanca, precum si a sectorului de teren prin care trece acesta, transmise in proprietate Ucrainei. Aceste sectoare au fost transmise de jure in proprietatea Ucrainei la 18 noiembrie 2001. Actul de transmitere de catre Republica Moldova in proprietatea Ucrainei a autostrazii Odesa-Reni in regiunea localitatii Palanca a fost semnat si transmis la 11 februarie 2002. Palanca este o localitate in Raionul Stefan Voda, din Republica Moldova. Satul se afla la granita cu Ucraina si este punctul extrem de la est al Republicii Moldova. Soseaua care trece prin centrul localitatii este cu atat mai importanta cu cat face legatura intre Ucraina, Republica Moldova si Romania. Tot pe teritoriul comunei Palanca se afla Vama Bender. Semnarea documentului de saptamana trecuta a fost urmata de proteste in localitatea Palanca, unde locuitorii si-au exprimat temerea ca nu vor mai avea acces la terenurile agricole situate dincolo de sosea.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *