Ucraina, afirmare geopolitică la Marea Neagră

de | feb. 28, 2023 | Analize, UCRAINA | 0 comentarii

Cu o istorie lungă de confruntări între principalele puteri din zona Mării Negre, teritoriul Ucrainei actuale este considerat o regiune strategică nu numai în bazinul pontic, dar și la nivelul întregii Europe. Dominând partea de nord a Pontus Euxinus, Ucraina a fost disputată în ultimele secole de Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Marele Ducat al […]

Odessa, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră (foto: wikipedia)

Cu o istorie lungă de confruntări între principalele puteri din zona Mării Negre, teritoriul Ucrainei actuale este considerat o regiune strategică nu numai în bazinul pontic, dar și la nivelul întregii Europe. Dominând partea de nord a Pontus Euxinus, Ucraina a fost disputată în ultimele secole de Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Marele Ducat al Lituaniei, Hanatul Crimeei, Imperiul Țarist, respectiv Germania nazistă și Uniunea Sovietică.

Granițe problemă

Ucraina este situată în Europa de Est, la granița cu alte două state pontice, România la sud-vest și Rusia la nord-est, precum și Republica Moldova, Ungaria și Slovacia la vest și Belarus la nord. Cu o suprafață de peste 600 de mii de km pătrați și o populație de peste 45 de milioane de locuitori, Ucraina post-sovietică reprezintă o moștenire complexă, pe fondul problemelor acute cu care se confruntă noul stat.

De asemenea, se învecinează cu Transnistria, regiune separatistă din estul Republicii Moldova, devenită o problemă majoră de securitate pentru Kiev în condițiile invaziei militare rusești din 2022. În sud, Ucraina are o coastă pontică de aproape 1000 de km, revendicând o vastă zonă economică exclusivă (ZEE), care se învecinează cu ZEE turcă și românească.
Anul 2014 a fost punctul definitoriu al prezentului și viitorului Ucrainei în ceea ce privește politica sa de securitate. Pierderea Crimeei și conflictul din estul țării au schimbat dramatic relațiile Ucrainei cu Rusia și poziția acesteia la Marea Neagră.
Astfel, insurgența pro-rusă din 2014 și invazia masivă a armatei ruse din 2022 a împins definitiv Ucraina către NATO și Uniunea Europeană.

Șoc istoric

Alungarea regimului pro-rus condus de către fostul președinte Viktor Ianukovici nu a reprezentat decât ultimul episod al rezistenței ucrainene în fața demersurilor imperiale rusești. Moștenirea disputată privind Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană stă la baza demersurilor elitei culturale și politice ucrainene de consolidare a identității politice și etnice. Rusia Kieveană a fost cel mai timpuriu demers statal al slavilor estici, dominat de orașul Kiev din punct de vedere politic și militar, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. Istoric vorbind Rusia Kieveană poate fi considerată primul dintre statele predecesoare a celor trei națiuni politice slave din zilele noastre: Republica Belarus, Ucraina și Federația Rusă. Aceste formațiuni statale moderne au fost precedate de principate slave, formate în urma cuceririi Rusiei Kieviene de către armatele mongole în secolul 13, iar ulterior de către Imperiul Rus și Uniunea Sovietică.
În prezent, această moștenire este revendicată de către Federația Rusă, care folosește moștenirea Rusiei Kieviene pentru a justifica propriile ambiții imperiale întruchipate de așa-zisa lume rusă (Russkiy mir), care se supraoune geografic peste fosta zonă de influență sovietică.

Securitate maritimă

Marea Neagră nu se regăsea prea mult în strategiile de securitate implementate de Kiev înainte de 2014. Ucraina nu a văzut nicio amenințare esențială pentru securitate la Marea Neagră, iar flota militară ucraineană primea cele mai puține resurse din toate componentele aparatului militar ucrainean, doar Georgia dispunând de mai puține capabilități navale în Marea Neagră.
Strategia de securitate națională din 2012 menționa doar problema reprezentată de necesitatea delimitării frontierelor de stat din regiunea Mării Negre și problemele legate de desfășurarea Flotei ruse de la Marea Neagră pe teritoriul ucrainean.
În prezent, Strategia de securitate națională nominalizează Rusia drept principala amenințare, pe care o consideră „pe termen lung”, Marea Neagră jucând un rol aparte, în prim plan fiind problema eliberării Crimeei și a orașului Sevastopol. Evenimentele din 2014 din Crimeea, care au culminat cu anexarea ilegală de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea și orașului Sevastopol, incluzând infrastructura portuară militară, au schimbat definitiv balanța puterii navale în favoarea Moscovei. Pierderea, de către Ucraina, a unui număr important de nave militare, precum și dezertarea unui număr mare de cadre ale flotei militare ucrainene au limitat, coroborat cu insuficienta alocare de fonduri, capacitatea Kiev-ului de a reforma marina militară pentru a face față amenințării militare ruse.

Lecții de război

Din nefericire, Ucraina este forțată să învețe aceste lecții dureroase din mers, fiind plătite cu sângele militarilor și civililor. Modul rapid în care Flota Militară Rusă a Mării Negre a reușit să blocheze activitatea principalelor porturi comerciale ucrainene de la Marea Neagră și Marea Azov a readus în discuție poziția, uneori ambiguă, a Kievului față de statutul actual al Mării Negre, dar și necesitatea clădirii unei marine militare capabile să facă față amenințărilor militare.
Treptat, Ucraina a devenit un poligon de încercare a unor noi tactici de luptă și a unor noi sisteme de armament în confruntările navale și nu numai. De la drone Bayraktar, rachete Neptun și până la navele canonieră Gyurza-M, Kiev-ul a aruncat tot ce a putut ntr-un război asimetric împotriva Federației Ruse.
Sprijinul serviciilor de informații occidentale, precum și furnizarea unor categorii de arme, a permis părții ucrainene obținerea unor victorii și pe frontul maritim, cum ar fi eliberarea Insulei Șerpilor și scufundarea crucișătorului Moskva – nava amiral al Flotei militare ruse a Mării Negre.
Din păcate, este greu de crezut că Ucraina va reuși să elibereze prea curând regiunile ocupate de Federația Rusă la Marea Neagră, precum peninsula Crimeea ori țărmul Mării Azov. Însă, lecțiile dureroase învățate de Ucraina și experiența Kievului în gestionarea efectelor invaziei sunt importante pentru toate statele din regiunea Mării Negre, iar necesitatea staționării unei flote permanente a NATO în bazinul Mării Negre devine tot mai evidentă. O soluție de scurtă durată ar fi donarea unor nave militare performante de către aliații NATO cu tradiție navală României și Bulgariei, aceste active putând juca un rol important în descurajarea agresiunii rusești în bazinul pontic.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *