Turcia va plati facturi cu 10% mai mici catre Gazprom

de | mai 10, 2010 | Federatia Rusa, Razboi energetic, Știri, Turcia, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Ankara va plati cu 10% mai putin pentru gazul rusesc datorita unui acord convenit intre compania rusa Gazprom si omoloaga sa din Turcia, Botas, potrivit agentiei RIA Novosti. Informatia nu a fost totusi confirmata de autoritatile ruse. Ankara este al doilea importator de hidrocarburi rusesti, cumparand din Rusia 62% din resursele de gaz. Legaturile comericale […]

gazprom-ukraine.preview

Ankara va plati cu 10% mai putin pentru gazul rusesc datorita unui acord convenit intre compania rusa Gazprom si omoloaga sa din Turcia, Botas, potrivit agentiei RIA Novosti. Informatia nu a fost totusi confirmata de autoritatile ruse. Ankara este al doilea importator de hidrocarburi rusesti, cumparand din Rusia 62% din resursele de gaz. Legaturile comericale dintre cele doua tari sunt foarte stranse, Turcia ocupand locul cinci intre partenerii comerciali ai Rusiei, iar Rusia – primul loc in comertul exterior al Turciei. Presedintele rus, Dmitri Medvedev, s-a pronuntat pentru cresterea schimburilor comerciale intre Rusia si Turcia in urmatorii ani. “Misiunea noastra comuna este cresterea volumului schimburilor comerciale de trei-cinci ori in urmatorii cinci ani”, a spus Medvedev, citat de cotidianul turc Zaman. in felul acesta, volumul anual al schimburilor comerciale ruso-turce ar putea atinge 100 de miliarde de dolari.

Reducere contra sprijin pentru South Stream

Motivele acestei reduceri a pretului gazelor rusesti este legat de vizita pe care Medevedev o va efectua maine la Ankara, unde va discuta cu omologii sai turci despre cooperarea economica si investitiile reciproce Discutiile vor viza problemele actuale privind relatiile economice si comerciale, Turcia fiind, in ciuda crizei economice, unul dintre principalii parteneri economici ai Rusiei. Schimburile comerciale dintre cele doua state au insumatin 2009 suma de 19,6 miliarde de dolari. Miercuri, presedintele Medvedev va avea convorbiri cu liderul de la Ankara, la finalul carora vor fi semnate peste 20 de documente, intre care acorduri in domeniile transporturilor, energiei, educatiei, turismului. De asemenea, presedintele rus va avea o intalnire cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, cu presedintele Marii Adunari Nationale a Turciei si va participa la un forum ruso-turc. In cadrul intalnirilor cu autoritatile turce, Medvedev va aborda si cooperarea in domeniul energetic, in special realizarea gazoductelor “South Stream” si “Blue Stream-2” si a oleoductului Samsun-Ceyhan, precum si constructia primei centrale nucleare din Turcia.

Energie nucleara

O alta tema extrem de importanta de pe agenda discutiilor bilaterale o va constitui constructia primei centrale atomice din Turcia cu tehnologie ruseasca. Negocierile privind constructia primei centrale nucleare din Turcia de catre companii rusesti decurg dificil. Tema va fi abordata in cursul vizitei presedintelui Dmitri Medvdev la Ankara. “La noi criteriile sunt foarte severe, in special dupa catastrofa de la Cernobal, si se refera la securitatea, calitatea si controlul instalatiilor, in primul rand al turbinelor”, a declarat o sursa apropiata negocierilor pentru Itar-Tass. Expertul a subliniat ca “daca obiectivul va fi construit de companii rusesti, ele vor fi responsabile suta la suta de securitatea acestuia”. Companiile rusesti propun construirea a patru centrale cu o capacitate de 5 gigawati. in felul acesta, Turcia va obtine prima sursa de energie atomica. La pregatirea proiectului lucreaza echipe din ambele state, iar observatorii autohtoni spera ca prevederile principale ale acestuia vor fi semnate in cursul acestei luni.

Discutii pe teme de securitate


Pe langa chestiunile bilaterale, liderul de la Kremlin va aborda cu autoritatile de la Ankara probleme internationale referitoare la lupta impotriva extremismului si terorismului, perspectivele unei noi arhitecturi europene de securitate, in lumina initiativei Rusiei, situatia din Transcaucazia, problema cipriota, situatia din Afganistan, Asia Centrala si problema iraniana. “Vom discuta de asemenea despre relatia cu Uniunea Europeana si SUA. De obicei, ei se intereseaza”, a adaugat diplomatul de la Kremlin, Serghei Prihodko.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *