Turcia starneste intrebari


 

turciaToata lumea este de acord ca Ankara dezvolta o politica externa ce iese tot mai evident din tiparele comoditatii. Surprinde, adesea, prin abordari mai putin asteptate si prin dinamism. Cei trei protagonisti ai dialogului Turciei cu lumea – seful statului, primul ministru si ministrul de externe, poarta convorbiri, fac acorduri si iau decizii cu omologi de-ai lor din zone dintre cele mai diferite: Rusia si Brazilia, China si Siria, Iran si Grecia, Azerbaidjan si Gaza, statele ex-sovietice din Asia Centrala.

Si totusi, Turcia este stat membru al NATO, are cea de-a doua mare armata din Alianta, iar in timpul razboiului rece a indeplinit, dupa aprecieri oficiale americane, “un rol de neinlocuit” pentru Occident in aceasta parte a lumii de la granita de sud a superputerii de atunci care era Uniunea Sovietica.

Si totusi, Turcia nu inceteaza sa ramana un candidat rabdator si perseverent la statutul de membru al Uniunii Europene, chiar daca amanarea solicitarii sale bate toate recordurile, Bruxellesul nu pare pregatit sa ia in viitorul apropiat o decizie favorabila iar atitudinile oficiale in materie exprimate de unii parteneri europeni raneste nu odata orgoliul national al turcilor.

Dupa cum se vede din agenda politico-diplomatica a liderilor de la Ankara, printre interlocutorii lor
din ultima vreme nu se prea intalnesc occidentali (o exceptie ar putea fi Grecia, dar relatiile turco-elene tin mai degraba de proximitatea geografica si de traditional incarcatele raporturi dintre cele doua capitale).

Inseamna oare ca Turcia se indeparteaza implacabil de Occident? Si daca da, de cine se apropie? De state ca Rusia, Brazilia sau Iran, tari cu care are tot mai multe acorduri, de lumea musulmana sau araba, de Caucaz sau Asia Centrala?

Analistilor carora le place sa simplifice le este tot mai greu sa fixeze noua si mai ales viitoarea pozitionare geopolitica a Ankarei, evident diferita decat cea din multe decenii postbelice si care promite sa urmeze o traiectorie din ce in ce mai putin previzibila. Intrebarile ce vizeaza Turcia se inmultesc: neootomanism? neokemalism? islamism? anti-americanism? antioccidentalism? pro-araba si pro-palestiniana? anti-europeana? anti-israeliana? Orice raspuns transant, la fiecare dintre aceste intrebari (iar sirul lor nu se opreste aici) ar fi superficial si hazardat.

Paradigma politicii externe a Turciei este in plin proces de cristalizare, iar politologii nerabdatori se grabesc sa-i aplice verdicte si etichete, indifferent daca acestea sunt mai mult sau mai putin apropiate de fenomen. Este de discutat mult despre diversele formule propuse.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *