Turcia, negociator agreat de Iran in dosarul nuclear

, , , ,
 

Seful Executivului de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, incepe miercuri o vizita la Teheran, acolo unde este insotit de o importanta ministeriala, pentru a discuta despre relatiile bilaterale, dar si despre dosarul nuclear iranian potrivit agentiei oficiale iraniana IRNA. Erdogan a sosit in jurul 03:30 dimineata si a fost intampinat la aeroport de ministrul de externe Ali Akbar Salehi. El este insotit de ministrii de externe – Ahmet Davutoglu, al energiei – Taner Yildz, al economiei – Zafer Caglayan si al dezvoltarii urbane si mediului – Erdogan Bayraktar.  Seful Organizatiei nationale de informatii (MIT) Hakan Fidan, adjunctul sefului Statului Major, generalul Hulusi Akar, si presedintele Organizatiei Energiei Atomice Zafer Alper fac parte de asemenea din delegatia oficiala turca. Premierul Erdogan urmeaza sa fie primit de presedintele Mahmoud Ahmadinejad si va avea o intalnire cu presedintele parlamentului de la Teheran, Ali Larijani. Relatiile bilaterale, situatia regionala, inclusiv evolutiile din Siria, fata de care Iranul si Turcia se situeaza pe pozitii diferite, precum si dosarul nuclear iranian vor fi abordate cu ocazia acestor discutii. Turcia s-a oferit sa gazduiasca viitoarele negocieri nucleare intre Iran si marile puteri din grupul 5 plus 1 (SUA, Rusia, China, Franta, Marea Britanie si Germania). Ultimele negocieri au avut loc la Istanbul in ianuarie 2011, dar fara vreun rezultat.

Relatii puternice

Turcia, care si-a intarit relatiile economice si comerciale cu Iranul in ultimii ani, se opune unor noi sanctiuni americane si europene impotriva Teheranului. SUA si Uniunea Europeana au impus recent sanctiuni petroliere contra Iranului, insa Turcia, care intretine relatii bune cu Republica Islamica, sustine ca problema nucleara trebuie rezolvata prin mijloace diplomatice si nu prin sanctiuni. Mai mult, Ankara a declarat ca nu se simte legata de aceste sanctiuni impuse in mod unilateral sau in grup si va tine cont numai de cele impuse de Consiliul de Securitate al ONU.  Turcia importa petrol din diferite tari, inclusiv din Rusia si Azerbaidjan, dar principala sa sursa de aprovizionare este Iranul (30%).

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *