După ce, săptămâna trecută la Istanbul, preşedintele companiei azere de gaze anunţa construirea unui gazoduct care să transporte o cantitate de gaz azer din zăcământul Shah Deniz din Marea Caspică în Turcia, Bulgaria a anunţat luni un acord pentru importul unei părţi din cantitatea de 16 miliarde de metri cubi de gaze. Din această cantitate, Turcia îşi păstrează aproximativ şase miliarde de metri cubi. Bulgaria va importa anual între 1-3 miliarde metri cubi de gaze azere, după doi ani, când va fi dat în folosinţă un nou gazoduct până la frontiera cu Turcia. Decizia a fost anunţată în urma unei întâlniri a ministrului bulgar al economiei şi energeticii, Traicio Traikov, cu omologul său turc, Taner Yildiz. Gazele azere au fost asigurate prin semnarea unui acord azero-turc care prevede exporturi în fosta Republică sovietică de 16 miliarde de metri cubi pe an. Şase miliarde sunt destinate Turciei, iar restul Bulgariei, Greciei şi ţărilor din Europa Centrală. Această cantitate va putea să crească, a declarat ministrul bulgar, transmite RRA. Realizarea importului de gaze azere prin Turcia a figurat printre temele discutate în timpul vizitei oficiale la Baku, cu o săptămână în urmă, a preşedintelui Gheorghi Pârvanov. Bulgaria va putea primi din Turcia şi gaze de la terminalele sale pentru gaze lichefiate. În acest mod, Sofia va slăbi dependenţa de importul de gaze ruseşti. Traicio Traikov a declarat că în 2020 niciun producător nu va controla mai mult de 50% din piaţa bulgară. Aceasta înseamnă de fapt că livrările realizate de concernul Gazprom vor fi reduse la jumătate. Acum Bulgaria importă numai gaze ruseşti. 10% din consumul intern este acoperit de către compania Melrose din platforma continentală a Mării Negre, în apropierea oraşului Varna. Bulgaria şi Turcia nu au renunţat la proiectul Nabucco. Noua conductă, cu o capacitate mult mai mică, va intra însă în funcţiune mai repede.
Turcia intermediaza gazul azer pentru Bulgaria
După ce, săptămâna trecută la Istanbul, preşedintele companiei azere de gaze anunţa construirea unui gazoduct care să transporte o cantitate de gaz azer din zăcământul Shah Deniz din Marea Caspică în Turcia, Bulgaria a anunţat luni un acord pentru importul unei părţi din cantitatea de 16 miliarde de metri cubi de gaze.
0 Comentarii