Turcia-Franta. Genocidul armean in manualele scolare nemultumeste Ankara

, , ,
 

Turcia a interpelat autorităţile franceze în legătură cu introducerea în unele manuale şcolare a unor detalii referitoare la genocidul împotriva armenilor, Ankara denunţând ”alegaţiile care nu reflectă realitatea”.
Ambasada Turciei din Paris a transmis o notă diplomatică Ministerului francez de Externe şi o scrisoare Ministerului Educaţiei pentru a se plânge în legătură cu cel mai mare loc acordat în acest an şcolar în manualele de colegiu şi de liceu genocidului împotriva armenilor din 1915-1917, potrivit Anadolu. În notă şi scrisoare, citate de agenţie, Turcia îşi exprimă ”reacţia faţă de alegaţiile care nu reflectă realitatea şi sunt prevăzute în mod partizan în manualele de istorie”. Afirmaţiile din manuale ”nu se bazează pe date imparţiale” şi ”acordă loc unor false documente”, adaugă aceste mesaje, semnate de ambasadorul turc în Franţa, Tahsin Burcuoglu.
În notă şi scrisoare este evocată, de asemenea, nemulţumirea provocată de aceste manuale în rândul familiilor de origine turcă ce trăiesc în Franţa şi care au copii ce învaţă în şcolile franceze. Turcia recunoaşte masacrele comise împotriva armenilor în perioada 1915-1917, susţinând cifra de 500.000 de morţi, în teritoriile administrate în acea vreme de Imperiul Otoman, din care a rezultat Turcia, dar respinge termenul de genocid. Armenii avansează în schimb cifra de 1,5 milioane de morţi şi vorbesc de genocid. Potrivit Zaman, Ankara deplânge îndeosebi referirile din manualele franceze la telegrame atribuite în acea epocă unuia dintre liderii otomani, Talat Paşa, pe care le consideră ca fiind false.
Relaţiile franco-turceşti sunt presărate de crize repetate de la adoptarea, în 2001, de către Parlamentul francez a unei legi care recunoaşte genocidul comis împotriva armenilor, urmată de tentative legislative eşuate pentru a pedepsi negarea lui. Ultima, adoptată în decembrie 2011 de către Parlament cu sprijinul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, a fost invalidată în februarie de către Curtea Constituţională. Succesorul său, Francois Hollande, şi-a confirmat totuşi în iulie angajamentul privind sancţionarea negării genocidului armean. Potrivit unei asociaţii armene din Franţa, un proiect de lege va fi prezentat în toamnă de către guvernul francez.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *