Turcia, decisa sa adopte reforme in spiritul european

de | apr. 25, 2012 | Știri, Turcia, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Turcia va continua să efectueze reforme în spirit european, chiar şi fără Uniunea Europeană, a declarat marţi la Bucureşti Bulent Aras, director al Centrului pentru Cercetare Strategică al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Turcia.

Turcia va continua să efectueze reforme în spirit european, chiar şi fără Uniunea Europeană, a declarat marţi la Bucureşti Bulent Aras, director al Centrului pentru Cercetare Strategică al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Turcia.
Ankara, care consideră că partenerii europeni sunt responsabili de impasul în care se află negocierile la ora actuală, îşi doreşte să continue procesul de aderare la Uniunea Europeană. Dar „Turcia se descurcă foarte bine şi de una singură. Ea ştie unde vrea să ajungă de acum în 10 de ani. Uniunea Europeană nu pare a şti încă acest lucru”, a opinat profesorul Aras, în timpul conferinţei cu tema „Aderarea Republicii Turcia la Uniunea Europeană”, găzduită de Institutul Diplomatic Român.
„Din punct de vedere istoric, este logic ca Uniunea Europeană să devină o entitate multietnică şi multiculturală, iar UE are nevoie de Turcia pentru a atinge acest obiectiv”, a explicat expertul. În context, el a criticat atitudinea anumitor lideri politici europeni, care au adoptat poziţii împotriva acestui obiectiv, şi a prezis că aceştia nu vor mai rezista mult. „Orice lider politic, indiferent de numele său, care nu va recunoaşte curentul multicultural va dispărea”, a spus doctorul Bulent Aras. Pe de altă parte, „Turcia este un element-cheie în fiecare proiect energetic important al Uniunii Europene”, a ţinut să evidenţieze responsabilul turc, remarcând totodată că ţara sa va ajuta Europa să îşi îndeplinească un vechi deziderat: acela de a avea acces la Asia.
Procesul negocierilor dintre Ankara şi UE bate pasul pe loc, cu 13 capitole, dintr-un total de 35 deschise începând din 2005. Austria, Franţa şi Germania sunt reticente faţă de aderarea cu drepturi depline a Turciei la UE şi sprijină ideea unui parteneriat cu Ankara.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *