Turcia anunta sanctiuni economice impotriva Siriei

, , ,
 

siria-turciaTurcia a decis să impună sancţiuni economice şi financiare contra regimului sirian care continuă represiunea sîngeroasă împotriva mişcării populare de contestare a regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad, a declarat miercuri şeful diplomaţiei turce Ahmet Davutoglu. Aceste sancţiuni includ îngheţarea tranzacţiilor comerciale cu guvernul sirian, precum şi măsuri similare între băncile centrale turce şi cele siriene, a mai indicat ministrul în faţa presei. Davutoglu a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că regimul sirian “a ajuns la capătul drumului”, prin ignorarea solicitării din partea comunităţii internaţionale pentru a opri represiunea sîngeroasă împotriva protestatarilor. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, cel puţin 3.500 de oameni au fost ucişi în represiunea declanşată de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
Recent, vicepremierul turc Bülent Arinç, a cărui ţară se opune unei intervenţii străine în Siria, a exclus orice operaţiune care ar putea implica Turcia împotriva acestei ţări. ‘Ne opunem categoric oricărei intervenţii în Siria şi respingem orice operaţiune care ar implica Turcia împotriva acestei ţări’, a declarat presei joi seara vicepremierul Bülent Arinç, citat de canalul de informaţii CNN-Türk.
‘Anumite ţări spun că Turcia va interveni în evenimentele din Siria, este absolut fals (…) Nici vorbă de a trimite soldaţi (turci) sau de vreo intervenţie turcă în Siria. Nu vom permite nici intervenţia altora’, a afirmat Bülent Arinç, purtător de cuvânt al guvernului. Un astfel de scenariu ar avea consecinţe majore în regiune, a mai spus acesta. Turcia se gândeşte, de altfel, să creeze zone-tampon, chiar o zonă de excludere aeriană, la frontiera care separă cele două ţări, pentru a evita un aflux major de populaţie în cazul intervenţiei forţelor siriene într-o zonă din apropierea Turciei. În Turcia se află în jur de 7.000 de opozanţi sirieni. Printre ei figurează Riad Al-Assaad, un colonel al armatei siriene care comandă un grup de dezertori ai acesteia, Armata siriană liberă, care desfăşoară atacuri în Siria.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *