Luna trecută, la o conferință privind securitatea desfășurată la Tallinn, capitala Estoniei, reprezentanții Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Poloniei le-au declarat germanilor că întârzierile în livrarea de armament către Ucraina, mai cu seamă rachete cu rază lungă de acțiune, pot duce la o străpungere a frontului de către ruși, în urma căreia situația s-ar putea deteriora rapid. Totodată, mai important, au avertizat că într-o astfel de conjunctură, ar putea trimite contingente militare în Ucraina fără să aștepte ca rușii să se apropie de granițele lor.

Desigur, militar vorbind, dacă trebuie să lupți, este mai bine să lupți mai departe de granițele tale, cumva în adâncime, pentru a-ți proteja cât mai bine teritoriul și a-l scuti de distrugerile inerente unei confruntări la frontiere. Dar rămâne întrebarea dacă apropierea rușilor de granițele acestor state înseamnă neapărat o confruntare militară cu aceștia, mai ales că au deja frontieră comună cu Rusia. Ocuparea Ucrainei de către ruși, sau a nordului acesteia, nu înseamnă neapărat deschiderea unui război cu balticii și polonezii, țări membre NATO. Dar se pare că aceștia consideră o astfel de posibilitate una foarte probabilă, ocuparea Ucrainei ar mări mult granița Poloniei cu Rusia și cu Belarus, satelitul acesteia, iar balticii ar fi și mai expuși, un intrând spre est într-o mare rusească, restul frontierelor fiind doar Marea Baltică și coridorul Suvalki, larg de 60 kilometri, între enclava Kalinigrad și Belarus, prin care ar avea o legătură subțire cu Polonia. Această situație există și acum, dar dacă Rusia pătrunde la sud și ocupă Ucraina până la frontiera cu Polonia, tentația lui Putin poate fi extrem de mare. Vorba proverbului românesc, pofta vine mâncând. Oricum, situația geopolitică a est-europenilor s-ar degrada dramatic.

Tocmai de aceea am susținut în mod repetat ca în cazul în care Rusia ocupă Odessa, România ar trebui să preia Bugeacul și să pună trupe NATO (românești și eventual aliate) pe malul drept al estuarului Nistrului, pentru a împiedica Rusia să ajungă la gurile Dunării. Iar în această situație Republica Moldova ar trebui neîntârziat integrată într-un sistem defensiv al Vestului, inclusiv cu trupe NATO pe Nistru, supraveghind entitatea transnistreană, și la nevoie chiar anihilând-o cu concursul ucrainean. Este chiar subiectul cărților mele Sânge pe Nistru și Cnutul Maicii Rusia.

Dar iată că polonezii și balticii o spun cu subiect și predicat, că nu intenționează să stea pasivi în timp ce rușii se apropie mai mult de frontierele lor.

Revenind la declarațiile balticilor și polonezilor, amintim că și președintele francez Emanuel Macron a vorbit de trimiterea de trupe NATO în Ucraina acum trei luni. Și atunci, și acum, cancelarul german Olaf Scholz și președintele american Joe Biden au respins ideea, pe motiv că nu doresc o confruntare directă cu Rusia.

Ar fi o nouă linie roșie, dar cam toate liniile roșii au fost trecute în cei doi ani și jumătate de război, ultima acum vreo două săptămâni, când americanii au permis ucrainenilor să lovească cu armamentul furnizat de către ei teritoriul Rusiei, lucru total interzis până atunci, tocmai pe motivul desuet că nu doresc escaladarea conflictului, pe când Rusia escaladează continuu.

Liniile roșii ale lui Putin în Ucraina

Ar fi interesant să facem o retrospectivă a liniilor roșii impuse de Putin în Ucraina și cum, și când au fost ele încălcate, dacă au fost încălcate. Fiindcă de-a lungul timpului Putin a trasat o sumedenie de linii roșii Occidentului, mare parte dintre acestea au fost încălcate, fapt care ne duce la ideea că Putin nu are mijloace să reacționeze gradual la aceste linii roșii, fiind de fapt un bluff, sau că între timp Kremlinul și-a schimbat abordarea, lucru foarte puțin probabil. În primul rând trebuie să ne amintim de cererea absurdă a lui Putin de la începutul anului 2022 ca NATO să se retragă la limitele lui din 1997, înainte de admiterea primului val din țările estice în această organizație, respectiv Cehia, Ungaria și Polonia. Bineînțeles că această cerere a rămas fără urmări, dar și fără alte reacții din partea Kremlinului, cu excepția invadării Ucrainei. De aceea voi vorbi de liniile roșii ale lui Putin în legătură cu războiul din Ucraina.

În 2014, după anexarea Crimeii, Putin a declarat că peninsula Crimeea a devenit teritoriu rusesc și că orice atac asupra acesteia va fi considerat ca un atac asupra Rusiei și va atrage o reacție pe măsură. Dar vedem în decursul războiului declanșat în 2022 ucrainenii lovesc permanent obiective militare din Crimeea, inclusiv portul Sevastopol, practic încălcând această linie roșie trasată de Putin. Mai mult, în august 2023 au efectuat raiduri ale forțelor speciale în Crimeea, încălcând această linie roșie și cu trupe debarcate la sol. Mai mult, ucrainenii au lovit cu armele proprii cum ar fi dronele teritoriul rusesc propriu-zis până la Moscova, Sankt Petersburg și Astrahan, ba chiar au executat raiduri pe teritoriul rusesc la Belgorod, e drept cu militari proveniți din voluntarii din alte țări, inclusiv batalionul Getica format din români și moldoveni.

O altă linie roșie, netrimiterea de armament occidental în Ucraina, încălcată din primele zile ale războiului. De asemenea, neimplicarea altora în afacerile ucrainene, încălcată prin trimiterea de ajutoare. Altele, pe rând: fără avioane de tip sovietic livrate Ucrainei, încălcată în 2023 prin livrarea de Mig-29, fără tancuri de tip sovietic livrate Ucrainei, încălcată în august 2022, fără tancuri occidentale livrate Ucrainei, încălcată în ianuarie 2023. Mai departe, profitând de ezitările Germaniei, Rusia trasează altă linie roșie, fără arme letale furnizate de Germania Ucrainei, încălcată în septembrie 2022. Lista poate continua: în septembrie 2022 Putin trage o nouă linie, fără rachete occidentale cu rază lungă de acțiune în Ucraina, încălcată în mai 2023, în septembrie 2022, fără noi muniții pentru sistemele Patriot, încălcată în mai 2023, fără ATACMS care să poată lovi teritoriul rusesc, încălcată și asta, și tot așa.

Observăm cum aceste linii roșii se tot schimbă, pe măsură ce sunt încălcate, dovedind faptul că Rusia lui Putin nu are mijloacele ca să impună aceste linii roșii și să reacționeze eficient în momentul în care acestea sunt încălcate. Preferă să tragă noi linii roșii mai în spate, dar pe măsură ce face asta, liniile roșii cad tot mai mult în desuetudine.

Spre exemplu, Putin spunea în 2014 că teritoriul Crimeii este rusesc, un atac asupra Crimeii este echivalent cu un atac împotriva Rusiei și va atrage un răspuns pe măsură, inclusiv nuclear. De atunci, respectiv de la izbucnirea războiului în februarie 2022, Crimeea a fost lovită de nenumărate ori, chiar a fost atacată prin raiduri ale trupelor speciale ucrainene, fără vreo reacție de genul celor cu care amenința Putin în trecut. Au fost doar escaladări cu bombardamente cu rachete și drone asupra orașelor și civililor ucraineni, practic o răzbunare a lui Putin împotriva civililor.

Dar lucrurile au mers și mai departe, ucrainenii au atacat și teritoriul rusesc propriu-zis, iar riposta a fost la fel, răzbunare împotriva civililor ucraineni. Iar acum, la începutul lunii, ucrainenii au primit permisiunea să folosească armamentul occidental pentru a lovi obiective militare pe teritoriul Rusiei, declarat sfânt de către Putin, care spunea că orice atac asupra acestuia va fi urmat de o reacție dură, inclusiv nucleară. Încă o linie roșie trecută fără vreo reacție din partea omului forte de la Kremlin, fapt care dovedește că totul este un bluff, Rusia nu are posibilitatea să reacționeze așa de dur precum spune Putin la aceste încălcări.

Fiindcă există o linie roșie, singura, trasată clar de către Occident. Acesta nu a mers pe o mulțime de linii roșii, pe care să le tot mute dintr-o parte în alta, ca și Putin, ci a trasat una singură, dură și fără echivoc: Orice folosire a armamentului nuclear, fie și tactic, de către Rusia va atrage un răspuns dur și imediat din partea NATO, nu unul nuclear, ci convențional, care poate fi de mai multe feluri, spre exemplu scufundarea întregii flote a Mării Negre a Rusiei (nu prea mai e cazul, ucrainenii se ocupă de asta) sau eliminarea întregului contingent militar rusesc aflat pe teritoriul Ucrainei. Iar când cineva nu face zeci de amenințări și nu trasează zeci de linii roșii pe care le uită apoi, ci trage una singură, poți să fii sigur că acela chiar se ține de cuvânt.

Și singurul mod în care Rusia poate reacționa la trecerea peste liniile roșii impuse de către ea este opțiunea nucleară, în rest nu are alte posibilități pe care să nu le fi încercat deja fără succes. Într-o astfel de situație este Rusia la ora actuală, nu poate pedepsi trecerea peste liniile roșii autoimpuse fără să apeleze la arma nucleară. Iar această opțiune se lovește de singura linie roșie trasată de Occident, tocmai împotriva folosirii armei nucleare. Iar rușii știu că Occidentul chiar vorbește serios când a impus această singură linie roșie.

Între timp, observăm că există niște limite autoimpuse de ambele părți, dar care ar putea fi depășite și acestea la un moment dat. Fiindcă odată pornit războiul, greșeala făcută de Putin, lucrurile pot lua o turnură care poate scăpa de sun control oricând. De exemplu, NATO supraveghează prin sateliți teritoriul ucrainean și transmite informații ucrainenilor, rușii nu pot face nimic în această privință, doar ar putea încerca să doboare sateliții americani, ceea ce ar însemna un atac deschis împotriva NATO și ar implica intrarea NATO în război, aspect care nu este dorit de niciuna dintre părți.

Și acum revenim la linia roșie care este de fapt subiectul acestui articol. Desigur, Putin a trasat o altă linie roșie referitor la intervenția trupelor occidentale în Ucraina. Bineînțeles că se referă la trupe NATO, nu la voluntarii din țările vestice, inclusiv din România, care luptă în Ucraina de la începutul războiului, și care nu sunt subordonate unor structuri NATO. Intrarea trupelor NATO în Ucraina pentru a se confrunta cu cele rusești ar fi o premieră în istoria confruntării dintre marile puteri de după al doilea război mondial, dar există niște precedente.

Spre exemplu, această linie roșie a fost deja încălcată din aprilie 2023, când scurgeri de informații au arătat că trupele speciale occidentale sunt deja în Ucraina. Respectiv trupe speciale britanice, americane, franceze, letone. Și este normal să fie așa, un astfel de război care va schimba paradigma confruntărilor militare ale viitorului nu are cum să nu atragă atenția tuturor forțelor militare ce contează. Iar implicarea militară a forțelor speciale este logică, mai ales când națiunile respective sunt direct interesate ca acest război să aibă un anumit deznodământ favorabil pentru ele. Deci, forțele speciale occidentale sunt deja pe teren în Ucraina, majoritatea pentru instruirea ucrainenilor în folosirea armamentului occidental, dar poate și cu alte scopuri.

Totuși, ambele părți consideră că nu a fost încălcată această linie roșie, încă, dar altfel ar sta lucrurile dacă trupe numeroase NATO s-ar implica direct în Ucraina, chiar diluate printre unitățile ucrainene pentru a salva aparențele.

Dar pentru a înțelege mai bine acest fenomen și implicațiile sale, trebuie făcută o incursiune în istorie.

Intervențiile militare directe și indirecte

Intervenții ale altor puteri în războaiele locale au avut loc tot timpul în decursul istoriei, un exemplu sugestiv fiind Războiul de 30 de ani (1618-1648), dar aici mă voi referi doar la ultima perioadă a istoriei, când implicarea unei mari puteri într-un război atrage după sine afectarea intereselor altei mari puteri, și cum acestea încearcă să evite o confruntare directă pentru a nu se ajunge la un război devastator între aceste mari puteri. Dar totuși, se implică.

Primul caz elocvent este războiul civil spaniol (1936-1939), între republicani și naționaliștii conduși de Franco. Democrațiile vremii au preferat să propună și să aplice un pact de neintervenție de partea nici uneia din părți, tocmai în ideea de a nu escalada și a nu se extinde acest conflict în Europa. Dar dictaturile s-au grăbit să intervină militar, inclusiv cu trupe, nu numai cu armament și susținere, pe motiv că vedeau un bun prilej pentru a-și testa armamentele și trupele în vederea unui viitor război pe care îl doreau și îl căutau. Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, pe lângă armament și muniții, trimit lui Franco și trupe sub forma Legiunii Condor și a unui Corp de Voluntari. Merg pe ideea că aceștia sunt voluntari, nu trupe guvernamentale, deși nu păcălesc pe nimeni, după o rețetă care va fi reluată ulterior, inclusiv de Putin în Donbass începând cu 2014.

Uniunea Sovietică trimite și ea republicanilor circa 2000 de specialiști și tehnicieni, plus o mulțime de așa-ziși voluntari, chiar și generali care să conducă trupele care vor fi suplimentate ulterior. De exemplu, Brigada 1 Blindată republicană este formată în proporție de peste 60% din sovietici. În plus, susține prin intermediul rețelei partidelor comuniste recrutarea de voluntari în brigăzile internaționale, acestea ajungând la peste 35000 de luptători din numeroase țări.

Din România au luptat voluntari de partea naționaliștilor, inclusiv legionari (Ion Moța și Vasile Marin fiind uciși, prilej de propagandă pentru legionari), dar și de partea republicanilor voluntari comuniști sau cu simpatii de stânga, cel mai cunoscut comunist fiind Walter Roman (Ernest Neulander).

Deși s-au confruntat violent pe câmpul de luptă spaniol, Germania și URSS devin câteva luni mai târziu aliate și își împart între ele estul Europei prin pactul Molotov-Ribbentrop.

După împărțirea Poloniei din 1939 între Germania și URSS, ca rezultat al pactului, aceasta din urmă atacă Finlanda rezultând Războiul de Iarnă (30 noiembrie 1939 – 12 martie 1940). Deși se aflau oficial în război numai cu Germania, Marea Britanie și Franța pun foarte serios problema ajutorarării Finlandei cu armament, inclusiv avioane, dar și cu trimiterea de trupe în Laponia ca să lupte împotriva URSS. Dar aceste ambiții au rămas literă moartă, Finlanda acceptând pacea sovietică în martie 1940, înainte ca aceste ajutoare materiale franco-britanice să se materializeze. Oricum, finlandezii au beneficiat de mulți voluntari veniți să lupte în rândurile sale, mai ales prin Suedia neutră.

Pe măsură ce al doilea război mondial progresează, SUA, chiar dacă nu este încă în război și îți continuă oficial politica izolaționistă, devin îngrijorate de faptul că democrațiile sunt sub atacuri devastatoare și unele chiar capitulează în fața dictaturilor, ca și Franța în 1940. SUA, neimplicate încă în război, trimit ajutor material Angliei sub numeroase forme, inclusiv 50 de distrugătoare în programul lend-lease în schimbul posibilității de a constitui baze militare în teritoriile britanice de peste mări. În cazul Chinei, furnizează lui Chiang Kai Shek 100 de avioane ca să poată lupta împotriva agresiunii japoneze, dar găsește și 100 de piloți și 200 de tehnicieni voluntari care să lupte în China, așa-numiții Tigrii Zburători. Până la urmă, SUA furnizează ajutor militar Angliei de 500 miliarde dolari, Franței 56 miliarde și URSS 200 miliarde, reprezentând 5% din PIB-ul american al vremii.

Războiul Rece s-a materializat ca o confruntare între cele două blocuri conduse de SUA și URSS, fără să se ajungă la o confruntare directă între aceste două supraputeri deținătoare de arme nucleare. Au fost momente în care s-a ajuns aproape de o astfel de confruntare, dar au fost evitate uneori în extremis, cum a fost cazul crizei rachetelor din Cuba în 1962.

Dar asta nu înseamnă că marile puteri nu au susținut material și cu armament, ba chiar au intervenit cu trupe în conflictele duse prin interpuși (proxy), dar a existat o lege nescrisă pentru a nu se ajunge la o confruntare directă între supraputeri. Respectiv, dacă una dintre aceste mari puteri intervenea cu trupe la sol într-un conflict ce opunea acești proxy, cealaltă nu trimitea trupe, cel puțin nu direct, în rare cazuri indirect și ascuns, de cele mai multe ori camuflați ca voluntari, sub forma unor instructori de trupe sau tehnicieni pentru armamentele trimise. Doar respectarea, în general, a acestei reguli nescrise, a putut evita o confruntare directă. Dar au mai fost cazuri, inclusiv după Războiul Rece, și voi aminti câteva dintre ele.

În războiul din Coreea (1950-1953) și cel din Vietnam (1962-1975) americanii au trimis trupe, în schimb URSS a sprijinit material și cu armament Coreea, China (care a intervenit direct în Coreea) și Vietnamul de Nord. Nu a trimis trupe la sol care să lupte împotriva SUA și aliaților din ONU în Coreea, sau în Vietnam. Dar au avut consilieri militari și nu numai, ci și trupe combatante, sub forma sovieticilor ce deserveau sistemele de apărare antiaeriană sau a piloților pe avioane de vânătoare care s-au confruntat direct în dueluri aeriene cu cei americani pe cerul din Coreea sau Vietnam. La fel, au fost avioane americane doborâte în Vietnam de sisteme antiaeriene deservite de către sovietici. Dar niciuna din părți nu a dezvăluit aceste lucruri, deoarece niciuna din părți nu dorea să se ajungă la o confruntare deschisă urmată de o escaladare din cauza unui astfel de război prin interpuși.

Un alt aspect interesant, sovieticii au trimis în Egipt în 1970 o întreagă divizie de apărare antiaeriană ca să-i protejeze pe egipteni, aceștia s-au confruntat direct cu aviația israeliană inclusiv în Războiul de Yom Kipur (1973) cu victime de ambele părți, dar nu a degenerat într-un război între URSS și Israel, un război pe care niciuna dintre părți nu și-l dorea.

Ca să păstreze aparențele și să nu existe potențialul de escaladare spre un conflict deschis, de multe ori sovieticii își trimiteau la înaintare aliații, cum ar fi armatele din Coreea de Nord sau Cuba, aceștia din urmă intervenind, spre exemplu, cu peste 30000 de militari în Angola contra republicii sud-africane.

SUA și aliații săi procedează identic, trimit ajutoare și armament, dar nu intervin direct dacă sovieticii au intrat primii direct într-un astfel de război prin interpuși sau într-un război direct. Spre exemplu, după invazia sovietică din Afghanistan (1979) au trimis armament, consilierii lor militari au instruit mujahedinii în Pakistan, dar au fost și infiltrări secrete ale trupelor speciale în Afghanistan, la nivel redus, pentru a nu risca o confruntare directă. Este la fel cum se desfășoară în prezent lucrurile în Ucraina, există instructori și trupe speciale acolo, dar nimeni nu vrea să recunoască asta pentru a nu escalada spre o confruntare între Rusia și NATO, deși Rusia insistă propagandistic pe plan intern că este în război cu NATO.

O ciocnire directă între trupele ruse și americane s-a petrecut în Siria, în februarie 2018. Americanii i-au avertizat pe ruși că intenționează să lovească o grupare pro-Assad ce intenționa să atace un punct al opoziției siriene susținută de americani. Le-au cerut rușilor ca în caz că au militari acolo, să îi retragă. Rușii au răspuns că nu au militari acolo și că nu sunt implicați, americanii au bombardat și au ucis 300 de atacatori, dintre care s-a dovedit că circa 100 erau ruși din gruparea Wagner a lui Prigojin. Rușii au înghițit pastila, având în vedere că nu au recunoscut, situația nu avea cum să escaladeze, chiar ei au spus că nu sunt oamenii lor acolo, și au suferit pierderi importante.

Considerente juridice de drept internațional

Este o situație paradoxală aici. Rusia nu este în război, chiar șeful statului, Vladimir Putin, a spus că este vorba de operațiune militară specială, evitând cuvântul război. Nu există o declarație de război a Rusiei împotriva Ucrainei, deși aceasta din urmă vorbește clar de un război declanșat de Rusia împotriva ei. Poate sub acest aspect Rusia își permite să comită crime de război împotriva militarilor și civililor ucraineni, pe motiv că nu este în război, deci nu are cum să comită crime de război. Desigur, este o explicație simplistă, se pot comite crime de război sau împotriva umanității, chiar dacă nu ai declarat război. Dar, juridic vorbind, Rusia consideră că nu este în război. Totuși, a invadat cu forță militară un stat recunoscut de ONU! În același timp, aceeași Rusie și același Putin vituperează împotriva Germaniei și aliaților ei din 1941 că a invadat URSS fără declarație de război, exact ceea ce a făcut el în 2014 și 2022. Dublu standard, adică Rusia poate să o facă, dar dacă o fac alții, este crimă împotriva umanității.

Pe de altă parte, propaganda rusă de la toate televiziunile și mijloacele de informare rusești insistă că Rusia este în război cu NATO! Și NATO nici nu știe asta, respectiv nu există nicio declarație de război sau vreun act care să constate existența unei stări de război între Rusia și NATO, și totuși, propaganda rusă și trolii ei din Occident insistă că există un astfel de război. Cu Ucraina și cu NATO. Până la urmă, din punct de vedere al dreptului internațional, Rusia este în război sau nu? Adică recunoaște că este în război sau nu? Fiindcă organizațiile internaționale spun clar că este vorba de un război între Rusia și Ucraina, dar Rusia spune că nu este un război, ci o operațiune militară specială.

Spre o definire clară, merg pe una din cele mai renumite surse care oferă baze de date referitor la conflicte și războaie, respectiv UCDP (Uppsala Conflict Data Program) care definește conflictul armat și războiul. Conform UCDP conflictul armat este o confruntare, incompatibilitate constatată ce ține de guvern și/sau teritoriu unde folosirea armelor de cele două părți rezultă cu mai mult de 25 BRD/an (Battle Relathed Deats, morți ca rezultat direct al conflictului), cel puțin una din părți trebuie să fie guvernul unui stat. Asta pentru conflict armat. Pentru a intra în categoria războiului este necesar să fie cel puțin 1000 BRD/an, respectiv peste 1000 de morți ca rezultat al confruntărilor directe. Ori, conform acestor definiții, în Ucraina a fost război în Donbass încă din 2014. Nu conflict, nu tulburări sau altele, ci război. Totuși, deși Rusia a pierdut zeci de mii de morți pe an din 2022 încoace, ea spune că nu este în război, în ciuda oricăror evidențe internaționale.

Mergem mai departe și să presupunem ipotetic că balticii și polonezii introduc trupe în Ucraina. O brigadă poloneză ajunge să se confrunte direct cu una rusă pe frontul ucrainean, rezultând victime de ambele părți. Ce poate face Rusia? Să zică că e în război cu NATO? Când ea nu recunoaște că e în război cu Ucraina? Să declare război Poloniei când Rusia nu recunoaște că e în război cu Ucraina, unde luptă de doi ani și jumătate? Orice tribunal internațional ar zice că e de domeniul absurdului.

De partea cealaltă, o mulțime de analiști politici și militari, precum și lideri politici importanți, cum ar fi cei germani, au respins o astfel de posibilitate pe motiv că ar duce la un război între Rusia și NATO. Serios?

Articolul 5 din Carta NATO spune clar, un atac asupra unei țări membre NATO va fi considerat ca și un atac asupra tuturor membrilor NATO. Să fie clar, un atac asupra unui stat membru NATO. Dar dacă trupele baltice și poloneze luptă în Ucraina, ciocnirea dintre aceste trupe și cele rusești poate fi considerat un atac asupra unui stat NATO? Nu, nici vorbă. Nu este atacat statul polonez sau vreuna din Țările Baltice, sunt trupe angajate în afara teritoriului lor național, deci nu implică vreo reacție NATO conform Articolului 5! Adică polonezii și balticii se pot lupta în Ucraina cu trupele lor cât vor, împotriva cui vor, Articolul 5 intră în vigoare doar atunci când trupele rusești vor trece granițele acestor state, respectiv când rușii vor invada Polonia sau Țările Baltice! La fel, cum spuneam mai sus, românii și trupele NATO pot trece frontiera și să se bată cu rușii pe limanul Nistrului pentru a nu le permite accesul la gurile Dunării fără să implice prin asta obligativitatea statelor NATO de a intra în război, fiindcă statul român nu a fost atacat direct.

Spre comparație, trupe NATO, inclusiv cele române, au acționat în Afghanistan, au fost atacate de talibani și au dus lupte cu aceștia. Dar asta nu a implicat aplicarea Articolului 5 din Carta NATO, nu au fost obligate restul statelor NATO să intervină în baza acestui articol. Nu a fost vorba de un atac asupra teritoriului unui stat membru NATO.

Așa că să nu facem confuzii despre ce înseamnă alianța NATO. Poți lupta, poți trimite trupe oriunde vrei, le poți angaja unde vrei, fără să implici NATO, chiar dacă ești stat membru NATO. Franța a trimis trupe în Mali, România a trimis trupe alături de cele franceze în 2021, dar asta nu implică NATO. NATO este o alianță defensivă, dacă cineva atacă vreun stat NATO, alianța va reacționa la unison.

Dar dacă vreun stat NATO trimite trupe în străinătate, este problema lui. La fel ca și problema polonezilor și balticilor dacă trimit trupe în Ucraina, asta nu implică direct NATO.

Concluzii

În decursul istoriei intervențiilor militare ale marilor puteri, mai cu seamă în secolul trecut, am putut observa o linie roșie, prin faptul că niciuna dintre acestea nu este dispusă să pluseze și să escaladeze până la un conflict deschis între aceste mari puteri. Dacă una din marile puteri nucleare intră direct, cu trupe, într-un război dintre intermediari (proxy), cealaltă se abține să trimită trupe, mulțumindu-se cu sprijin material și armament, eventual cu instructori și consilieri, evitând confruntarea directă și preferând o abordare indirectă. Chiar dacă se ajunge la lupte deschise, cum au fost confruntările aviatice, ambele părți nu au interes să meargă mai departe, pentru a evita o escaladare care să ducă la un război între marile puteri. Niciuna din părți nu își dorește asta.

Este cumva o linie roșie care nu poate fi trecută. O limită tacită între ambele părți. Dar în actualul război din Ucraina, am văzut cum Rusia trasează foarte multe linii roșii, linii care sunt încălcate treptat, rând pe rând, fără ca Rusia să reacționeze sau să poată reacționa la depășirea acestora. Asta demonstrează că toată retorica referitoare la liniile roșii trasate de Putin este doar un bluff și nimic altceva. Acest lucru duce amenințările rusești în desuetudine demonstrând incapacitatea Rusiei de a-și impune respectarea liniilor roșii pe care le-a trasat anterior. Așa că acestea pot fi încălcate în continuare fără ca Rusia să poată reacționa altfel decât cu intensificarea bombardamentelor asupra civililor ucraineni.

Iar o linie roșie pe care Kremlinul o trasează, printre multe altele deja încălcate, este angajarea trupelor NATO în Ucraina. Ce pot face rușii dacă trupe poloneze sau baltice, sau chiar franceze, intră și luptă în Ucraina alături de trupele ucrainene? Nimic. Absolut nimic.

Fiindcă nu au reușit să facă nimic atunci când alte linii roșii trasate de către ei au fost încălcate. Rușii nu mai au credibilitate să poată face ceva la o nouă încălcare a liniilor roșii trasate tot de către ei.

În schimb, NATO a trasat o singură linie roșie, și se va ține de cuvânt dacă va fi încălcată: folosirea armelor nucleare. În momentul în care Rusia va folosi arma nucleară tactică în Ucraina, singurul ei argument rămas, NATO va rade tot ce înseamnă armată rusă în Ucraina, și Putin știe asta. Și desigur, Articolul 5.

Mai departe, dacă vreunul din statele NATO, cum ar fi Polonia sau Țările Baltice, își vor trimite trupe combatante în Ucraina, asta nu angajează NATO, nu implică Articolul 5, și nici Rusia nu poate protesta la organismele internaționale, deoarece nu este în război, cum declară ea însăși.

Și nu poate escalada mai mult, deoarece știe că într-o confruntare directă cu NATO va pierde iremediabil, din moment ce în războiul din Ucraina este împotmolită de doi ani și jumătate. Așa că nu are cum să reacționeze, chiar dacă trupe din state NATO intră în confruntare directă cu cele rusești în Ucraina.

Este o linie roșie care poate fi depășită fără probleme, fiindcă Rusia nu are cum să reacționeze în afara armelor nucleare tactice, iar asta ar fi sfârșitul pentru Rusia nu numai în Ucraina.