Acum, că alegerile de la noi s-au încheiat și avem un nou președinte, ar trebui să lăsăm deoparte cearta noastră electorală permanentă și să ne concentrăm pe problemele importante care ne vor influența, fie că noi vrem sau nu, fie că suntem conștienți sau nu. Mă refer aici la problemele internaționale care nu au cum să nu aibă efecte asupra noastră, deși noi, majoritatea dintre noi, încă avem credința și convingerea că universul se învârte doar în jurul nostru și că cel mai important este ce se petrece în ograda noastră, uitând că evoluția sistemului internațional și evenimentele externe sunt cele mai importante și decid mersul lumii, inclusiv al țării noastre. Este vorba de geopolitică și geostrategie, termeni pe care mare parte din cetățenii noștri nu sunt familiarizați, nu numai ca definiție, ci mai ales ca importanță în mersul lumii, mers care antrenează inevitabil și țara noastră. Această ignoranță vine din comunism, în care ni se spunea și repetata că doar conducătorul nostru, tătucul Ceaușescu, lider de renume mondial, face și drege totul cu privire la viața și existența noastră. Și această paradigmă inoculată în mințile oamenilor s-a menținut, parțial, în creierele multor concetățeni, care până și astăzi susțin că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, culmea, majoritatea care nu au trăit nicio clipă pe vremea comunismului. Un aspect este clar, aceștia nu ar putea trăi și supraviețui nicio săptămână pe vremea lui Ceaușescu. Dar sunt convinși și votează în concordanță cu convingerile lor, deși atunci nu ar fi putut vota sau exprima în mod liber, fără consecințe extreme, cum ar fi intervenția Securității și încarcerarea lor.

Dar suntem un popor latin și punem mare pasiune în alegerile și opțiunile noastre, după cum s-a văzut. Nu numai acum, ci și în trecut. Mircea Eliade spunea că ”nu există țară în lume în care să se consume atâta energie în politică”, iar Nicolae Iorga vorbea de ”hâra noastră politică care ne face de râs la toate neamurile”. Se pare că am moștenit această înverșunare politicianistă și ne luptăm cu toate energiile pe frontul politic intern, uitând să privim la ceea ce se întâmplă în exterior, în lumea largă, unde fiecare eveniment ne poate influența direct și decisiv. Nici nu am auzit de teoria aripii de fluture, o bătaie a acestei aripi are consecința majore în altă parte.

Iar în timp ce la noi se desfășura bătălia electorală, în lume se petrec evenimente majore care schimbă total paradigma, iar noi, prinși în această dispută internă, trecem cu vederea evenimente cu adevărat importante care ne vor schimba inevitabil viitorul. Din fericire, cele șase luni de dispute electorale s-au terminat, așa că este timpul să revenim cu picioarele pe pământ, din nou în lumea reală. Care se mișcă continuu și nu a stat pe loc în timp ce noi ne confruntam în alegerile interne.

Situația internațională

Situația internațională până în 2025 putea fi definită ca și una clară, previzibilă. În sensul că se știa clar cine este aliat și cine este inamic. Aliații erau cei din NATO, din UE, democrațiile liberale, inamicii erau cei care atentau la securitatea acestora, fie prin acțiuni directe, ca și războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, fie prin acțiuni indirecte, de tipul războiului hibrid declanșat de autocrații contra democrațiilor, plus alte acțiuni subversive de acest gen.

Dar de la instalarea lui Donald Trump la conducerea SUA, cea mai puternică națiune din lume și cea mai puternică democrație, lucrurile s-au schimbat profund. O performanță greu de imaginat, în mai puțin de trei luni de zile președintele Trump a reușit să își facă toți aliații dacă nu adversari, cel puțin neîncrezători și reticenți față de SUA, iar inamicii să prindă curaj pentru a o înfrunta. SUA lui Trump se comportă cu aliații ca și cum ar fi adversari și invers. Nu mai există predictibilitate în politica externă americană, totul este un haos.

Cel mai bun exemplu este Rusia lui Putin, pe care Trump îl considera partener de încredere, iar pe Zelenski, președintele țării invadată de Rusia și care se apără eroic, îl ceartă de ce a pornit războiul. Parcă am fi într-un teatru al absurdului. A fost nevoie de patru luni în care Trump s-a făcut de minune pe relația cu Rusia pentru ca să își dea seama că Putin își bate joc de el și de negocierile lui de pace. Chiar a ajuns să îl facă nebun pe Putin, deși înainte îl considera partener de afaceri și unul cu care trecuse prin multe împreună. Și să constate public că Putin nu dorește încetarea războiului, asta după patru luni în Biroul Oval de la Casa Albă. Putea să întrebe pe oricine, orice jurnalist sau analist cu discernământ, și în SUA sunt destui, și ar fi primit răspunsul acesta din start. Putin este un dictator care nu cunoaște decât limbajul forței, orice cedare o percepe ca semn de slăbiciune și este gata să o exploateze și să escaladeze, iar lui Trump i-au trebuit patru luni de mandat, al doilea mandat, ca să înțeleagă asta.

Dar Donald Trump a ajuns singurul președinte american care a reușit performanța de a periclita poziția de lider mondial a SUA, pe timp de pace, de unul singur, într-un mod pe care puțini și-l puteau imagina. Mulți își exprimă îndoiala asupra capacității lui Trump de a-și exercita funcția, având în vedere deciziile sale controversate și de multe ori contradictorii. Ultimul exemplu este cel al tarifelor către UE, a impus 20%, apoi a revenit spunând în aprilie că face o pauză de trei luni, iar la jumătatea lui mai a revenit ca să impună tarife de 50% tot către UE, dar începând cu 1 iunie, iar acum le-a amânat pentru 9 iulie. Mai înțelege cineva ceva din acest haos, pe care marii fani ai MAGA îl numesc arta negocierii?

De aceea nu sunt sigur că Putin rămâne cu eticheta de nebun din partea lui Trump, s-ar putea în câteva zile să redevină partenerul de afaceri serios și onest, iubitor de pace și obiectul admirației lui Trump. Cu acest președinte american este posibil orice, fiindcă tocmai a postat că fără el multe lucruri foarte rele s-ar fi întâmplat Rusiei, deci, practic recunoaște că l-a protejat pe Putin tot acest timp.

Între timp a mai fost și un război scurt, dar foarte intens, într-o zonă fierbinte a mapamondului, în Kashmir, zona disputată între India și Pakistan. Un război cu atât mai periculos cu cât ambele state sunt puteri nucleare gata să se bată între ele, ca și tot decursul existenței lor. Acest război a fost foarte scurt, între 7 și 10 mai, dar intens (vezi https://karadeniz-press.ro/reaprinderea-conflictului-indo-pakistanez-si-mizele-pentru-razboiul-din-ucraina/), marcând câteva premiere: primul război al dronelor între două puteri nucleare, prima utilizare de către indieni a sistemului S-400 rusesc, utilizare cu succes, posibil prima pierdere în luptă a unui avion francez Rafale, cea mai mare bătălie aeriană din ultimii 50 de ani (peste 100 de avioane de ambele părți, dar de la distanță, fără să treacă granița) și altele. Conflictul s-a încheiat brusc la intervenția diplomatică americană, poate și din cauza consumului imens de muniții, drone și rachete inteligente. Dar nu știm dacă va fi o încetare a focului de o durată de câțiva ani, cum a mai fost, sau doar o pauză de respiro și reaprovizionare pentru o nouă confruntare în foarte scurt timp.

Iar în Orientul Mijlociu, respectiv în Gaza, războiul dintre Israel și Hamas început la 7 octombrie 2023 prin atacul Hamas asupra israelienilor este departe de a se fi încheiat, și continuă. De curând, rebelii houthi, asupra cărora SUA au lansat lovituri pentru a-i liniști, au atacat Israelul cu rachete, acesta a ripostat bombardând aeroportul din Sanaa, capitala Yemenului controlat de acești houthi. Rezultatul a fost distrugerea ultimului avion comercial utilizat pe aeroportul din capitala Yemenului.

Pacea din Ucraina

Dar problema principală, nu numai pentru Europa, ci și pentru întreaga omenire, rămâne războiul din Ucraina. Joaca de-a acordul de pace sau, pentru început, de încetare a focului pentru treizeci de zile, a arătat adevărata față a lui Putin, care a dovedit din nou, pentru a câta oară, că dorește continuarea războiului în locul unui acord de încetare a focului. Practic l-a prostit continuu pe Trump mimând intenția de a înceta războiul, dar în același timp punând condiții absurde pentru ca războiul să continue. Chiar dacă Trump a acceptat în principiu multe din condițiile puse de Putin, chiar făcând presiuni pe ucraineni și pe europeni să facă la fel, Putin a tot escaladat aceste condiții, aducând permanent altele noi și imposibil de acceptat pentru oricine cu capul pe umeri. Trump a tot încercat să-l momească cu tentații de natură economică, zicând ce mari afaceri vor face împreună, și cu acceptarea de facto a unor importante concesii față de regimul putinist, s-a dovedit că acesta din urmă nu are nicio intenție să înceteze războiul. Am vorbit despre asta aici: https://karadeniz-press.ro/de-ce-putin-nu-vrea-pace-in-ucraina/.

A fost nevoie de o nouă șaradă în care Moscova și-a bătut joc de eforturile de pace ale lui Trump, așa cum sunt ele, pentru ca Trump să înceapă să înțeleagă cu cine are de-a face. Vorbim aici de negocierile de pace din Turcia, anunțate cu mare tam-tam ca urmând să aibă loc la cel mai înalt nivel, la care Zelenski s-a prezentat, dar Putin nu. Și nici măcar nu a trimis o delegație serioasă, ci una de rang inferior, ceea ce din start reprezintă o palmă diplomatică pe obrazul SUA. Asta a avut loc la jumătatea lui mai, dar a trecut practic neobservată la noi, din moment ce eram în toiul campaniei pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

Și se pare că răbdarea lui Trump a ajuns la limită, având în vedere reacțiile acestuia. De la partener, prieten cu care a trecut prin multe împreună, Putin a ajuns nebunul care nu vrea pace în Ucraina. Repet ideea, după patru luni ca președinte în al doilea mandat, Trump a ajuns la aceeași concluzie și la același rezultat pe care toți analiștii serioși și toți liderii europeni responsabili le repetă continuu spre urechile surde ale lui Donald Trump. Atât de mult timp pierdut și plătit cu sângele soldaților ucraineni ce își apără țara pentru ca Trump să înțeleagă ceea ce toată lumea știa de la bun început.

Și totuși, iată că SUA lui Trump începe să ia măsurile contra Rusiei ce ar fi trebuit să le ia din prima zi a celui de-al doilea mandat prezidențial al său. Acum câteva zile, alături de Germania, Marea Britanie și Franța, SUA a ridicat orice restricție asupra folosirii armamentului de proveniență occidentală contra țintelor militare din Rusia, indiferent de raza de acțiune. SUA putea impune restricții la armamentul furnizat Ucrainei de către europeni dacă conținea componente de fabricație americană, dar prin acceptul actual, această restricție a fost ridicată.

Dacă până acum, folosind doar dronele de producție proprie, ucrainenii au produs pagube imense depozitelor de muniții, rafinăriilor și unităților de producție cu scop militar ale Rusiei adânc în teritoriul ei, uneori și la peste o mie de kilometri depărtare de granițele Ucrainei, cu ridicarea acestor restricții ne așteptăm la noi lovituri, mai dese și mai spectaculoase. Asta fiindcă o dronă poate duce câteva kilograme de explozibil, dar o rachetă câteva sute de kilograme. Dacă, de exemplu, la atacul asupra depozitului central de muniții de la Toropetsk GRAU 107 (17-18 septembrie 2024) au rezultat explozii comparabile cu un cutremur de mică magnitudine și distrugeri enorme, deși atacul a fost executat doar cu drone, ce distrugeri s-ar fi înregistrat dacă în locul dronelor ar fi fost folosite de pildă rachete de croazieră Taurus cu capul de luptă (warhead) de 480 kilograme, în loc de câteva zeci de kilograme cât poate duce o dronă? Ar fi șters întregul depozit de pe fața pământului, nu doar o parte. Iar acum ucrainenii au liber la folosirea acestor arme.

Mai departe, UE pregătește un nou pachet de sancțiuni, incluzând aici sancțiuni contra altor nave sub pavilion străin din flota fantomă a Rusiei care umblă prin lume încercând să vândă petrol la preț de dumping oricărui stat care vrea să cumpere profitând de prețul extrem de redus. Printre acele state care s-au grăbit să profite de această ofertă se numără și India, avidă de resurse energetice.

Dar SUA inițiază un proiect de a impune tarife Rusiei de 500%, asta după ce inițial, în prima tranșă de tarife impuse și apoi amânate, Trump a impus 0% Rusiei, vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-comercial-al-lui-trump-impotriva-lumii-dar-nu-impotriva-lui-putin/.

Dar să fim precauți, Trump a impus și 20% tarife la UE, a amânat cu trei luni, a revenit înainte de cele trei luni cu 50% din 1 iunie, apoi le-a amânat pentru 9 iulie. Fanii lui Trump din MAGA zic că e arta negocierii (după Art of the Deal, una din cărțile lui Trump), analiștii economici spun că e o prostie prin gradul de imprevizibilitate indus de astfel de măsuri, atât burselor, cât și afacerilor și investițiilor, care au nevoie de un mediu sigur și predictibil.

Așa că eu nu aș fi din cale afară de optimist văzând noua atitudine a lui Trump față de Putin, deoarece, având în vedere caracterul schimbător și imprevizibil al lui Trump, demonstrat din plin de când și-a preluat al doilea mandat, atitudinea lui se poate schimba cu 180 de grade în doar câteva zile. Și nu ar fi prima dată.

Dar, se pare că această abordare actuală, în forță, fiindcă altfel nu se poate cu Putin, începe să dea roade. Rusia a transmis unele condiții pentru a se așeza la masa tratativelor, desigur, o tentativă de a trage de timp, din nou. Aceste condiții sunt ca Ucraina să fie neutră și NATO să nu se extindă mai departe spre est. Niciun cuvânt despre teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina, sau de pretențiile de acum o lună, prin care cerea, nici mai mult, nici mai puțin, decât cele patru oblasturi pentru care luptă acum (Luhansk, Donetsk, Zaporoje, Kherson) și pe care nu le controlează pe deplin (de exemplu, Kherson cam 50%), fără a lua în calcul Crimeea, și amenința că în cazul în care ucrainenii nu sunt de acord, cele patru oblasturi pot deveni șase (cu Harkov și Summy, probabil). Pare că se așteaptă ca această chestiune să fie rezolvată prin tratative.

Dar observăm că aceste noi condiții sunt mult diferite față de cele din decembrie 2021, înaintea declanșării invaziei din Ucraina din 24 februarie 2022. Atunci Rusia cerea ca și condiție inițială retragerea NATO la situația din 1997, adică înainte de intrarea în alianță a Cehiei, Ungariei și Poloniei (1999), a Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei și Sloveniei (2004), a Albaniei și Croației (2009), a Muntenegrului (2017) și a Macedoniei de Nord (2020). Fără a mai considera aderarea Finlandei (2023) și Suediei (2024). Și din această nouă abordare a Rusiei rezultă în mod clar că și-a cam rupt dinții bine de tot în mai bine de trei ani de război în Ucraina.

Dar mai sunt două aspecte esențiale, referitor la noile cereri ale Rusiei referitoare la extinderea NATO. În primul rând, Rusia declară că are aceste pretenții fiindcă se simte amenințată de extinderea NATO, după cum repetă continuu propaganda rusă în frunte cu Vladimir Putin. Dar NATO este o alianță defensivă, scopul ei fiind apărarea statelor componente, adică în cazul unui atacator extern. Dar cine este acum atacatorul extern, care s-a dovedit agresor, dacă nu chiar Rusia? Iar în al doilea rând, NATO nu cheamă pe nimeni în această alianță, țările care vor să adere la NATO cer asta, și sunt acceptate după ce îndeplinesc niște condiții esențiale, cum ar fi democrația și statul de drept funcțional.

Dar, prin condițiile puse acum, Rusia dorește să lase în afara alianței nu numai Ucraina, ci și Republica Moldova, Georgia sau Armenia, chiar dacă acestea își doresc sau își vor dori să adere prin propria voință la NATO.

Ca să sintetizăm, Rusia dorea în 2021 revenirea la sfera de influență a URSS, acum se mulțumește cu o sferă de influență mult mai mică, în urma dezastrului suferit în Ucraina și mai ales acum, când este confruntată cu un faliment clar, după schimbarea de atitudine și abordare a lui Trump. Dar ceea ce nu poate să înțeleagă Putin este că Occidentul nu mai agreează politica sferelor de influență, ci dreptul fiecărui stat să decidă singur pentru el. Este o diferență majoră de abordare, care condamnă Rusia la un prăbușire inevitabilă, fiindcă Putin nu reușește să înțeleagă că vremurile s-au cam schimbat de pe timpul lui Stalin și URSS.

Războiul din Ucraina

Factorul principal pe care se bazează Putin în ideea lui de a tergiversa tratativele de pace și a continua războiul este credința lui profundă că Rusia câștigă războiul. Indiferent de pierderile imense suferite de armata rusă, ce contrează pentru Putin este avansul incremental, de câteva zeci de metri pe zi, care îi dau iluzia unui progres pozitiv pentru ruși. El practic trage de timp ca să obțină un avantaj cât mai mare pe câmpul de luptă care să îl pună într-o poziție de forță din care să poată negocia în termenii doriți, respectiv să obțină la masa tratativelor obiectivele pe care nu le poate îndeplini pe câmpul de luptă. Pierderile proprii suferite nu îl interesează. Și de aceea continuă atacurile, respectiv pregătește ceea ce s-ar numi ofensiva de vară, prin care speră să frângă rezistența ucrainenilor. Dar speranțe deșarte, ucrainenii nu au cedat până acum și nu există motive ca să se poată crede că vor ceda în viitorul apropiat.

Ce ar însemna o cedare care să-i pună pe ucraineni într-o poziție atât de nefavorabilă încât să fie nevoiți să accepte termenii Rusiei? Nimic altceva decât ruperea frontului într-un anumit punct, rupere care ar permite forțelor rusești să pătrundă prin spărtură mult în adâncime și să bulverseze apărarea ucraineană, silind-o să se replieze mult în spate, conform doctrinei sovietice de Bătălie în Adâncime, dezvoltată în anii 30 ai secolului trecut de gânditorii militari sovietici ca și Triandafilov, Isserson sau Varfolomeev și care a stat la baza blitzkriegului german de la începutul celui de-al doilea război mondial, am scris despre asta în analizele anterioare.

Speranța lui Putin este ca presând în Donetsk, spre exemplu, să rupă frontul și să ocupe orașele importante ca și Sloviansk, Kramatorsk sau Kostiantinivka și să îi facă pe ucraineni să cedeze. Dar asta nu se poate întâmpla din mai multe motive. Primul este că frontul nu a cedat nici atunci când rușii aveau avantaj mult mai mare în oameni și material, dar și muniții, și cu atât mai puțin sunt șanse să cedeze acum, când există o degradare masivă a materialului militar rusesc modern în urma pierderilor enorme (rușii ajungând să golească vechile depozite sovietice și să angajeze în luptă material învechit și fără protecție adecvată), dar și din punct de vedere al calității militarilor, cei experimentați fiind deja pe lista pierderilor, iar cei noi aduși fiind recruți angajați în lupte după câteva săptămâni de antrenament discutabil și care nu fac altceva decât să sporească numărul de morți, răniți și dispăruți.

În al doilea rând, nu există eșalonul doi în armata rusă. Acest eșalon doi era prevăzut în doctrina Bătăliei în Adâncime să fie foarte puternic, bazat pe blindate, și rolul acestuia era să intre în forță în breșa formată pentru a exploata succesul printr-o pătrundere adâncă în spatele frontului rupt pentru a destabiliza total apărarea și frontul inamic silindu-l să se regrupeze mult în spate pentru a nu fi învăluit. Aceasta era soluția gândită de sovietici pentru a ieși din marasmul luptelor de tranșee caracteristice primului război mondial. Dar, în cazul de față, al războiului ruso-ucrainean, rușii nu au, pur și simplu, al doilea eșalon. Ei luptă cu toate trupele pe front, fiindcă nu au rezerve suficiente să constituie al doilea eșalon, mai ales unul puternic, cu blindate susținute de aviație, care să poată exploata succesul. Vedem că aviația rusă nici nu se apropie de linia frontului, își lansează bombele ghidate de la peste 60 de kilometri de linia frontului, de teama apărării antiaeriene ucrainene. Iar orice concentrare de trupe este imediat vizată de drone și de artilerie, după cum vedem că explodează depozitele de muniții din spatele frontului.

Apare ideea vehiculată de propaganda rusă, că recrutările de voluntari au crescut peste numărul pierderilor, lucru confirmat și de experții militari occidentali. Dar aici este un fenomen pervers al propagandei rusești, de când s-au vehiculat în mass media rusă informațiile despre o posibilă încetare a focului. Bonusurile pentru înrolare sunt foarte mari, ajungând să echivaleze cu veniturile pe câțiva ani pentru locuitorii din regiunile rusești mai depărtate de capitală, cum ar fi cele din Siberia. Crezând propaganda care spune că este pe cale să se semneze încetarea focului, aceștia s-au înghesuit la centrele de recrutare, sperând să ia banii, iar până durează perioada de pregătire, maxim trei săptămâni, războiul să se încheie, astfel ca ei să rămână cu banii, dar fără să fie trimiși pe frontul din Ucraina. Dar s-au păcălit singuri și au ajuns carne de tun pe câmpiile Ucrainei.

Concluzii

Trump s-a sucit și pune presiune pe Putin, ceea ce ar fi trebuit să facă de la bun început ca să îl facă să se așeze la masa negocierilor. Am mai spus că singura șansă să îl faci pe Putin să negocieze este de pe poziții de forță, respectiv să întărești militar Ucraina ca să îl faci să înțeleagă clar că nu poate să câștige (vezi https://karadeniz-press.ro/ce-inseamna-pentru-razboiul-din-ucraina-noul-mandat-al-lui-trump-ii/ ). Trump a înțeles asta abia acum, din păcate, dar târziu pentru mii de ucraineni care au plătit cu viața. Dar asta nu înseamnă că nu se va suci din nou în viitor.

Dar, de data asta, timpul nu este de partea lui Putin, deși acesta asta considera până acum. În ideea că uzura de pe front, fiindcă vorbim acum de un război de uzură în Ucraina, acționează în ambele sensuri. Putin spera că Ucraina se va consuma mai mult în acest război decât Rusia, care avea avantajul important al resurselor mai mari umane și materiale, și în acest fel o va face să cedeze. Fiindcă Rusia știe să sufere și să îndure, cum a dovedit-o în istoria sa. Dar Putin spera ca Ucraina să cedeze mai repede decât poate îndura Rusia. Dar se pare că a pariat greșit, în sensul că Rusia este aproape de capătul puterilor, iar Ucraina, susținută de UE și statele democratice, încă rezistă bine. Și se pare că și Trump s-a săturat și va pune presiune pe Putin, iar acesta poate fi paiul care frânge spinarea cămilei, iar primele semne au apărut din noile condiții puse de Rusia pentru negocieri, enorm de mult reduse față de cele de luna trecută.

În această idee Putin a tras de timp, dar a greșit. Dar a mizat pe un aspect esențial pe care mulți l-au pierdut din vedere. E suficient să ne uităm pe hartă, Ucraina are doar patru vecini prin care poate fi ajutată terestru, cu material militar și de altă natură. Polonia, Slovacia, Ungaria și România, nu iau în calcul Republica Moldova, fiindcă orice rută spre Ucraina trece prin România. Ungaria lui Orban și Slovacia lui Fico nu permit tranzitul ajutoarelor spre Ucraina fiindcă sunt legate de Putin. Singurele rute viabile au fost și rămân România și Polonia, rute pentru transportul de ajutor militar și de altă natură, dar și pentru exportul produselor ucrainene fără de care economia ucraineană ar intra în colaps în câteva luni. Chiar și exportul de cereale pe mare ale ucrainenilor trece prin apele teritoriale românești din Marea Neagră, fără aprobarea românilor acesta nu ar fi posibil.

Dacă rutele din România și Polonia s-ar închide, Ucraina ar fi condamnată și ar ceda în maxim câteva luni. Pe asta a mizat Putin când a tras de timp, pe schimbarea conducerii în România și Polonia cu lideri pro-ruși care să sugrume Ucraina prin interzicerea transporturilor spre Ucraina, sau cel puțin întârzierea și tergiversarea lor. Dar ce s-a întâmplat la 18 mai 2025 în România a dejucat total planul lui Putin și a salvat Ucraina. Noi încă nu realizăm ce a însemnat 18 mai 2025 în istoria noastră, dar și în geopolitica mondială. Și dacă la 1 iunie 2025 polonezii fac alegerea corectă, asta va fi cuiul în coșciugul lui Vladimir Putin.

Certitudinea că ajutorul pentru Ucraina va continua și că Rusia lui Putin nu poate câștiga.