Transnistria, Noua Zeelanda a Emisferei de Nord

, , ,
 
 

 

 

transnistr 4554

Igor Dubenko intentioneaza sa candideze in alegerile prezidentiale din Transnistria, unde vrea sa aduca ceva din farmecul Noii Zeelande. Absolvent al universitatii Wintec, din Hamilton, Dubenko, in varsta de 44 de ani, a trait in Noua Zeelanda intre 2002 si 2004 si, printre altele, a condus un program educational al ONU consacrat drepturilor omului, scrie presa neo-zeelandeza. I-a placut atat de mult aceasta experienta incat platforma sa electorala prevede “popularizarea stilului de viata si valorilor democratice din Noua Zeelanda in Transnistria”. Dubenko a spus ca s-a simtit foarte bine la Hamilton si i-ar placea sa se intoarca intr-o zi. “Este bine amplasat, pe autostrada de la Auckland la Wellington si este destul de aproape de tot, de la aeroportul Auckland, pana la cel mai bun lapte pe care l-am incercat si la cel mai bun (vin – n.red.) pinot noir pe care l-am gustat”, a declarat el. insa tentativa de a transforma Transnistria intr-un Hamilton din Emisfera Nordica nu este usoara. Una dintre prioritati va fi sa obtina recunoasterea independentei teritoriului de catre statele membre ONU. Apoi, va trebui sa ia masuri privind rata mare a somajului, coruptia sistemica si prostitutia. Potrivit CIA, Republica Moldova si, implicit, Transnistria reprezinta cele mai importante surse si puncte de tranzit pentru prostituatele care ajung in Europa de Vest. Un raport din 2007 descrie Transnistria drept un teritoriu unde situatia politica este la fel de rea ca cea privind drepturile omului si libertatile civile. Dubenko vrea sa imbunatateasca respectarea drepturilor omului si sa amelioreze educatia liceala. De asemenea, el isi propune sa promoveze o serie de politici ecologiste, un stil activ de viata pentru populatie si renuntarea la fumat prin evidentierea efectelor nocive ale acestui viciu. Alegerile prezidentiale din Transnistria vor avea loc in 11 decembrie.
 
 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *