Transnistria ar putea urma exemplul Crimeei, anunță Rogozin la Tiraspol

, , , ,
 

transnistria soldati 9 maiVicepremierul rus Dmitri Rogozin a declarat vineri la Tiraspol, prezent la parada de 9 mai, ca Rusia a ascultat doleantele transnistrenilor si a luat act de rezultatul referendumurilor de aici pentru alipire la Rusia si „ca totul depinde de evolutia evenimentelor”. Rogozin, care este şi reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin în Transnistria, a declarat că “Rusia cunoaşte dorinţele transnistrenilor şi ţine cont de toate referendumurile care au avut loc în regiune, dintre care două au fost legate de integrarea în Rusia”. Totuşi, în legătură cu recunoaşterea regiunii transnistrene, Rogozin a afirmat că aceasta este o “problemă complicată”. Potrivit vicepremierului rus, totul “va depinde de evoluţia evenimentelor”.

“În dreptul internaţional există prioritatea dreptului la integritate teritorială şi acestui fapt i se acordă o atenţie deosebită. Însă, atunci când există o ameninţare la adresa vieţii şi integrităţii cetăţenilor care locuiesc într-o regiune a ţării, dreptul la autodeterminare devine mai presus de dreptul la integritate teritorială. Aşa s-a întâmplat în Crimeea”, a declarat Rogozin. El a subliniat că Rusia a fost şi va rămâne garantul păcii şi securităţii în regiune. La randul lor, reprezentanţii autorităţilor separatiste transnistrene au mulţumit veteranilor, dar şi Federaţiei Ruse pentru susţinere.

“Această zi simbolizează un mare act eroic pe care l-a realizat poporul sovietic în lupta pentru libertate și independenţă. Onorăm prin recunoştinţă profundă generaţia învingătorilor şi le aducem omagiu veteranilor noştri”, a declarat liderul regimului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. El a mulţumit reprezentanţilor delegaţiei ruse pentru participarea Federaţiei Ruse la “operaţiunile de menţinere a păcii” de pe Nistru.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *