R. Moldova, felicitata de SUA si Rusia, de Ziua Independentei

R. Moldova, felicitata de SUA si Rusia, de Ziua Independentei

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a primit mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Independenţei din partea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, şi a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Preşedintele Obama subliniază în mesajul său susţinerea Statelor Unite pentru cursul de reformă prin care Republica Moldova s-a angajat să realizeze transformări politice şi economice. „Statele Unite rămân un partener devotat Republicii Moldova în eforturile sale de a deveni membru democratic şi prosper al comunităţii europene”, se spune în mesajul lui Barack Obama. Şeful administraţiei de la Washington apreciază recentele eforturi ale liderilor de la Chişinău de soluţionare a conflictului transnistrean şi menţionează că Republica Moldova poate conta pe cooperarea şi sprijinul Statelor Unite pentru găsirea unei soluţii în această problemă care să păstreze independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova. În finalul mesajului său de felicitare, adresat preşedintelui Timofti cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, Barack Obama notează că, în anul următor, cooperarea apropiată dintre cele două ţări va continua pe măsură ce autorităţile de la Chişinău vor munci pentru a le asigura cetăţenilor un viitor promiţător.
La rândul său, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a arătat, cu această ocazie, disponibilitatea de a dezvolta în continuare cooperarea dintre Rusia şi Republica Moldova, pe toate liniile. „Relaţiile dintre popoarele noastre sunt marcate de prietenia multiseculară şi de buna vecinătate, de comunitatea valorilor spirituale şi culturale. Sunt convins că avem toate premizele pentru ca, prin eforturi comune, să intensificăm parteneriatul reciproc avantajos în domeniul politic, comercial-economic şi cel umanitar, să promovăm proiectele investiţionale de perspectivă, atât în format bilateral, cât şi în cadrul Comunităţii Statelor Independente”, subliniază Putin.
În acelaşi mesaj preşedintele rus abordează problema transnistreană. „Evaluăm eforturile noastre susţinute pentru soluţionarea cât mai grabnică a problemei transnistrene ca un obiectiv important de asigurare a păcii regionale, a stabilităţii şi dezvoltării, de consolidare ulterioară a cooperării ruso-moldoveneşti. Vă doresc sănătate şi succese, iar poporului moldav – pace şi prosperitate”, se menţionează în mesajul de felicitare transmis preşedintelui Timofti.
Republica Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991, prin votarea de către parlament a Declaraţiei de Independenţă, în momentul în care la Chişinău câteva sute de mii de oameni cereau dezlipirea ţării de fosta Uniune Sovietică

Share our work
Georgia – Ziua Independentei: Parlamentul, mutat la Kutaisi

Georgia – Ziua Independentei: Parlamentul, mutat la Kutaisi

Georgia a sărbătorit sâmbătă Ziua Independenţei inaugurând oficial noul sediu al Parlamentului, care a fost transferat din capitala Tbilisi în oraşul Kutaisi.
Prin Ziua Independenţei Georgia marchează în fiecare an eliberarea de Imperiul Rus în anul 1918. Această ţară a fost din nou ocupată de Armata Roşie în anul 1921 şi a obţinut independenţa în anul 1991.
„Această nouă clădire a Parlamentului nostru este un simbol al noii Georgii”, a declarat preşedintele Mihail Saakaşvili la ceremonia de inaugurare a sediului, deşi lucrările încă nu s-au finalizat. „Construcţia noii Georgii este departe de a se fi încheiat”, a adăugat el, admiţând că „Georgia este o clădire neterminată sub aspectul democraţiei”.
Unii observatori au criticat proiectului noului sediu, considerându-l o risipă de bani. În plus, construcţia a fost umbrită de decesul unei femei şi al fetiţei sale în anul 2009 în timpul exploziei unui monument al soldaţilor sovietici, distrus pentru a elibera amplasamentul clădirii.

Ivanişvili şi-a scos susţinătorii în stradă

Zeci de mii de georgieni au manifestat duminică la Tbilisi, în sprijinul celui mai bogat om din Georgia, care şi-a lansat campania în scopul înfrângerii partidului aflat la putere, în alegerile parlamentare din octombrie. Susţinătorii „Visului georgian”, alianţă a opoziţiei condusă de omul de afaceri Bidzina Ivanişvili, s-au reunit în Piaţa Libertăţii din Tbilisi, pentru a da startul campaniei lor electorale. Aceasta este cea mai mare manifestaţie a opoziţiei din 2009 încoace.
Potrivit ultimelor sondaje de opinie, Alianţa lui Ivanişvili se află pe locul doi în intenţiile de vot, fiind devansată de partidul lui Mihail Saakaşvili. Bidzina Ivanişvili, a cărui avere este estimată la 4,8 miliarde de euro, îl acuză pe Mihail Saakaşvili că ar fi comis erori de neiertat şi îi cere acestuia să demisioneze. Anul trecut, după ce s-a lansat în politică, Ivanişvili s-a pomenit fără cetăţenia georgiană. Autorităţile georgiene au explicat la acea dată că măsura a fost una automată, în condiţiile în care Bidzina Ivanişvili a obţinut naţionalitatea franceză.

Share our work
Atentat dejucat in Ucraina de Ziua Independentei

Atentat dejucat in Ucraina de Ziua Independentei

SBUServiciile speciale ucrainene au afirmat luni că au dejucat un atentat ce urma să fie comis la ceremoniile de miercuri ocazionate de cea de-a 20-a aniversare a independenţei Ucrainei de URSS. „SBU a arestat trei membri ai unei grupări criminale care intenţionau să comită un atac terorist în timpul celebrării Zilei Independenţei” la Kiev sau în suburbii, a anunţat SBU într-un comunicat, în care se menţionează că cei trei au fost reţinuţi în oraşul Vassilievski, la 40 km sud-est de Kiev. În timpul percheziţiilor, anchetatorii au descoperit un dispozitiv exploziv a cărui rază de acţiune ar putea depăşi 100 de metri şi ar putea face victime – potrivit SBU, care a confiscat de asemenea şi o sută de pliante cu caracter extremist, transmite Agerpres. Anunţul serviciilor speciale ucrainene intervine în contextul în care opoziţia din Ucraina a promis manifestaţii ample la 24 august pentru a protesta faţă de procesul intentat fostului premier Iulia Timoşenko, judecată pentru abuz de putere. Opozanta ucraineană, a cărei încarcerare la începutul lunii august a suscitat critici puternice pe plan internaţional, a denunţat aceasta ca represalii politice orchestrate de către adversarul său, preşedintele Viktor Ianukovici.

Share our work
R. Moldova. Program incarat si cheltuieli pe masura de Ziua Independentei

R. Moldova. Program incarat si cheltuieli pe masura de Ziua Independentei

artificiiViceprim-ministrul Mihai Moldovanu a prezidat luni şedinţa Comisiei de stat pentru organizarea manifestărilor legate de sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. La şedinţă au participat reprezentanţi ai instituţiilor responsabile de organizarea şi desfăşurarea evenimentului, ai primăriei municipiului Chişinău, regizori şi agenţi economici. Participanţii la reuniune au făcut o trecere în revistă a acţiunilor de pregătire a manifestărilor dedicate sărbătoririi zilei de 27 august. Manifestările consacrate sărbătoririi a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova vor începe la ora 09.00, cu depunere de flori la monumentul Ştefan cel Mare. Ulterior va avea loc o ceremonia oficială şi parada militară în Piaţa Marii Adunări Naţionale, urmat de un concert de muzică uşoară, dar şi focuri de artificii. Pe parcursul zilei vor mai avea loc spectacole tematice dedicat Zilei Independenţei, susţinute de către interpreţi de muzică populară şi uşoară, colective folclorice şi echipe de dansatori. Vor evolua colective artistice din centrele raionale şi formaţii etno-culturale. De asemenea, va fi organizată o paradă a fanfarelor şi un program muzical-literar susţinut de către copiii de la Centrul ARTICO. Acţiuni dedicate celor 20 de ani de Independenţă vor avea loc şi în centrele raionale şi peste hotarele ţării, acolo unde locuiesc concetăţenii noştri. Ministrul Culturii, Boris Focşa a precizat că toate pregătirile decurg foarte bine, dînd asigurări că sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova va fi o acţiune de amploare şi va include un program vast de manifestări cultural-artistice. Reprezentantul Ministerului Apărării, generalul de brigadă, Vitalie Stoian, a comunicat că pregătirile pentru parada militară au început la data de 30 iunie a.c., iar de două ori pe săptămînă acestea se desfăşoară cu implicarea tehnicii militare. Pe data de 17, 20 şi 24 august vor avea loc repetiţii generale ale paradei militare în PMAN. La paradă vor defila 65 unităţi de tehnică militară. Viceministrul Afacerilor Interne, Iurie Cheptănaru, a menţionat că colaboratorii organelor de poliţie sînt pregătiţi pentru asigurarea măsurilor de securitate şi a ordinii publice în vederea bunei desfăşurări a acţiunilor preconizate. El a precizat că securitatea va fi asigurată de către un efectiv numeros de poliţie, fără amplasarea unui gard de protecţie în PMAN. Vicepremierul Mihai Moldovanu a accentuat că în zilele următoare va efectua o vizită la Ministerul Apărării pentru a verifica nivelul de pregătire către parada din 27 august. Mihai Moldovanu a dat asigurări că Guvernul va asigura mijloacele financiare necesare pentru desfăşurarea tuturor acţiunilor prevăzute în Program.

Cheltuieli de peste 15 milioane de lei

Peste 15 milioane de lei vor fi cheltuiţi pentru organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la proclamarea independenţei R. Moldova, a anunţat vicepremierul Moldovanu. Potrivit lui Moldovanu, banii vor fi luaţi din fondul de rezervă al Guvernului şi de la sponsori. Pentru prima dată la Chişinău vor fi focuri de artificii, pe fundal muzical. Evenimentul va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în jurul orei 22.00. Vera Petuhov, vicedirector al Biroului Relaţii Interetnice, a specificat că, totodată, peste hotarele ţării vor fi organizate conferinţe, expoziţii, concerte, dedicate acestui eveniment. Academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a subliniat că la Chişinău vor fi emise plicuri cu marcă poştală, precum şi cîteva ilustrate, dedicate acestui eveniment.

Share our work
Peste 9 milioane de lei pentru parada militara de la Chisinau

Peste 9 milioane de lei pentru parada militara de la Chisinau

Militari-moldovaGuvernul R. Moldova va aloca peste 9 milioane 400 mii lei pentru parada militară organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale în data de 27 august – Ziua Independenţei Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost adoptată miercuri, în şedinţa cabinetului de miniştri la propunerea ministrului Apărării Vitalie Marinuţa. Calculul forţelor şi mijloacelor relevă că în parada militară urmează a fi implicate 1528 persoane. Astfel, Ministerul Apărării va fi reprezentat la paradă de 1018 persoane (inclusiv 91 participanţii la conflictul armat din anul 1992), Ministerul Afacerilor Interne – 389 persoane, iar Serviciul Grăniceri – 121 persoane. Totodată, la parada militară vor fi implicate 86 de unităţi de tehnică auto şi blindată. Ministerul Apărării va antrena 66 de unităţi de tehnică, Ministerul Afacerilor Interne – 14, iar Serviciul Grăniceri – 6. În afară de aceasta, la parada militară din Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi implicate 600 unităţi de sisteme de artilerie şi armament, dintre care: 360 unităţi ale Ministerului Apărării, 160 unităţi ale Ministerul Afacerilor Interne şi 80 unităţi ale Serviciului Grăniceri. Parada militară cu participarea unităţilor militare ale Armatei Naţionale, subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Serviciului Grăniceri, cu tehnica şi armamentul din dotare, va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale la 27 august 2011, Ziua Independenţei Republicii Moldova. Ministrul Apărării a subliniat că mijloacele financiare pentru desfăşurarea paradei militare n-au fost planificate în bugetul pentru anul 2011, iar structurile implicate vor folosi aceşti bani pentru diferite activităţi de pregătire şi organizare.„Este vorba despre cheltuieli ce vizează asigurarea cu obiecte de echipament a participanţilor la parada militară, asigurarea cu carburanţi-lubrifianţi, produse alimentare, pregătirea tehnicii şi armamentului şi procurarea instrumentelor de percuţie şi altor rechizite de paradă”, a accentuat ministrul Apărării în calitate de responsabil pentru constituirea formaţiunilor de paradă cu ocazia aniversării a XX-a de la proclamarea independenţei R. Moldova.

Share our work