Berlinul ameninta: Acordul de asociere UE-Ucraina, in pericol

Berlinul ameninta: Acordul de asociere UE-Ucraina, in pericol

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a avertizat că Berlinul va bloca ratificarea acordului de asociere Uniunea Europeană – Ucraina, în contextul îngrijorărilor legate de situaţia fostului premier Iulia Timoşenko.
„Noi, germanii, spunem că acordul de asociere UE-Ucraina nu poate fi ratificat dacă nu sunt clar îndeplinite condiţiile unui de stat de drept”, a declarat Westerwelle, într-un interviu acordat unei televiziuni. Acordul de asociere Uniunea Europeană – Ucraina a fost parafat la 30 martie, la Bruxelles, după aproape cinci ani de negocieri şi în pofida tensiunilor deja existente legate de încarcerarea fostului premier Iulia Timoşenko. Dispoziţiile privind „instituirea unei zone de liber schimb aprofundat şi cuprinzător” acoperă toate domeniile: comerţul cu bunuri, agricultura – unde UE dă asigurări că a obţinut exceptări pentru anumite produse sensibile -, servicii, investiţii, libera circulaţie a capitalurilor şi cea a persoanelor, limitată totuşi la călătoriile de afaceri.
La momentul respectiv, diplomaţi europeni precizau că parafarea este o etapă „pur tehnică”, ea neînsemnând că Uniunea Europeană este pregătită să semneze oficial Acordul. Într-un alt interviu apărut miercuri, într-un cotidian, şeful diplomaţiei germane a reamintit că Ucraina, în calitate de membru al Consiliului Europei, s-a angajat să respecte standardele acestei organizaţii în materie de drepturi ale omului. „Guvernul ucrainean trebuie să ştie: drumul spre Europa trece pe un pod care se sprijină pe doi piloni: democraţia şi statul de drept”, a subliniat el.
Întrebat pe tema unui eventual boicot al Euro-2012 din Ucraina de către guvernul german, Guido Westerwelle a afirmat că, deocamdată, subiectul nu este de actualitate, transmite Agerpres. „Sunt de părere că nu are rost să decidem în legătură cu acest lucru astăzi. (…) Nu ajută să spunem că o vom face în şase săptămâni”, a adăugat el, insistând că „important este astăzi să o ajutăm pe dna Timoşenko”. Potrivit presei germane, cancelarul Angela Merkel şi miniştrii cabinetului său ar putea să nu se deplaseze în Ucraina pentru a asista la meciuri de la Euro-2012 dacă Iulia Timoşenko nu va fi eliberată până atunci.

Germania preia initiativa

Totodată, Germania insistă ca Euro-2012 să nu se mai desfăşoare în Ucraina. Ministrul adjunct al economiei şi dezvoltării din Germania, Gudrun Kopp, a propus ca toate meciurile Campionatului European de Fotbal din vara acestui an să aibă loc doar în oraşe poloneze, în legătură cu încălcările standardelor democratice care au loc în Ucraina”. „Mai este încă timp pentru a verifica dacă este posibil ca toate meciurile să se desfăşoare exclusiv în oraşe poloneze sau – de ce nu? – în Polonia şi într-o altă ţară”, a subliniat oficialul german, explicând că, prin poziţia sa, doreşte să pedepsească autorităţile ucrainene pentru încălcarea valorilor democratice. „Cine încalcă în mod constant drepturile omului ar trebui să ia în considerare şi posibilele consecinţe. Suntem responsabili de acest lucru şi trebuie să boicotăm Campionatul European de Fotbal din Ucraina” a declarat Kopp. De asemenea, ministrul german a făcut un apel la sportivii, guvernele şi parlamentele europene să se pronunţe împotriva încălcării drepturilor omului în Ucraina.
„Deutsche Welle”, citat de „Ukrainsika Pravda” menţionează că dezbaterile referitoare la cazul Timoşenko a împărţit guvernele europene în tabere diferite, cei mai activi critici ai acestei probleme devenind politicienii germani, care îndeamnă la un boicot politic al meciurilor din cadrul Euro-2012.
Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei i-a îndemnat pe politicienii europeni să nu boicoteze Euro 2012.

Boicotul a demarat

Între timp, presa de la Kiev anuntă că Austria déjà a dat un semnal negativ.  Ziarul austriac „Niederoesterreichische Nachrichten” a relatat că ministrul austriac al Apărării, Norbert Darabos, responsabil pentru sport, nu va fi prezent la meciul amical Austria-Ucraina, care va avea loc la 1 iunie 2012, în Innsbruck (un oras din sud-vestul Austriei si capitala provinciei Tirol). Ministrul doreşte astfel să dea un semnal autorităţilor ucrainene în legătură cu situaţia fostului prim-ministru Iulia Timoşenko, care acuză că a fost bătută în închisoarea din Harkiv.

Share our work
R Moldova, pe agenda discutiilor dintre Diaconescu si Westerwelle

R Moldova, pe agenda discutiilor dintre Diaconescu si Westerwelle

Consolidarea perspectivei europene a Republicii Moldova, modalităţi de revigorare a Parteneriatului Estic şi susţinerea pentru procesul de extindere al Uniunii Europene către Balcanii de Vest, au fost doar câteva dintre subiectele pe care ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, le-a ridicat luni, la întâlnirea cu omologul german, Guido Westerwelle.
Cei doi miniştri au subliniat cu satisfacţie stadiul excelent al colaborării în plan politic şi economic între România şi R.F. Germania, evidenţiat de contactele frecvente la nivel înalt din ultimii ani şi de consolidarea poziţiei Germaniei de prim partener comercial al României. La sfârşitul anului 2011, volumul schimburilor bilaterale cu R.F. Germania a depăşit 17 miliarde euro, înregistrând o creştere cu 25% faţă de anul precedent.
Şeful diplomaţiei române a reiterat determinarea guvernului român de a asigura un climat favorabil pentru investitorii străini şi a invitat partea germană să îşi sporească prezenţa investiţională în ţara noastră, cu precădere în sectoarele energetic, bancar, infrastructură, dezvoltare regională. Ministrul Diaconescu a evidenţiat contribuţia importantă a minorităţii germane din România, respectiv a comunităţii româneşti din Germania la dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Mulţumiri pentru sprijinul în problema Schengen

Referitor la agenda europeană, ministrul Cristian Diaconescu a transmis aprecierea părţii române pentru poziţia favorabila adoptată de partenerii germani în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. “Doresc să mulţumesc ministrului Westerwelle pentru sprijinul şi abordarea constructivă a Germaniei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen. Am explicat faptul că suntem pregătiţi să asigurăm securitatea graniţelor externe ale UE, aşa cum a fost confirmat şi la Consiliul din iunie 2011, astfel că îmi exprim speranţa că statele care încă au unele rezerve faţă de aderarea României la spaţiul Schengen vor fi de acord cu o decizie de aderare în septembrie 2012”, a declarat ministrul român de externe.
Convorbirile celor doi miniştri au inclus şi teme precum guvernanţa economică, perspectivele financiare ale UE, politica de vecinătate a UE în spaţiul estic, securitatea energetică. De asemenea, au fost menţionate posibilităţile de dezvoltare a unor proiecte împreună cu partenerii germani sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării. Cei doi oficiali au avut şi un schimb de vederi cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cu accent pe evoluţiile recente din Siria.

Share our work
Lukasenko despre Westerwelle: Mai bine dictator, decat homosexual

Lukasenko despre Westerwelle: Mai bine dictator, decat homosexual

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, criticat dur în Europa din cauză măsurilor sale de represiune împotriva opoziţiei, a denunţat duminică acuzaţiile europene, apreciind că este mai bine să fii „dictator decât homosexual”.
Lukaşenko a făcut această declaraţie la o competiţie de schi, răspunzând criticilor ministrului polonez de Externe Radoslaw Sikorski şi ale omologului german al acestuia, Guido Westerwelle, care şi-a recunoscut public homosexualitatea. „Primul trăieşte la Vraşovia, al doilea la Berlin”, a declarat el. „În ceea ce îl priveşte pe cel de-al doilea, care strigă împotriva dictaturii (…), după ce am auzit asta mi-am spus: mai bine să fii dictator decât homosexual”, a afirmat Lukaşenko.
Aceasta nu este prima ieşire de acest fel a preşedintelui belarus care îl vizează pe Westerwelle. În februarie 2011 el a povestit cum i-a spus ministrului german că nu îi plac homosexualii şi l-a sfătuit faţă în faţă să ducă o „viaţă normală”. Belarusul este ţinta sancţiunilor occidentale din cauza arestărilor opozanţilor ce s-au multiplicat după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko la preşedinţie, în 2010, cu peste 80 la sută din voturi.
Uniunea Europeană a decis săptămân atrecută să îşi recheme pentru consultări ambasadorii din Belarus după decizia Minskului de a-i expulza pe ambasadorii UE şi Poloniei, a anunţat reprezentanta diplomaţiei europene Catherine Ashton. “În semn solidaritate şi unitate, s-a convenit rechemarea pentru consultări a tuturor ambasadorilor statelor UE la Minsk”, a declarat dna Ashton într-un comunicat. “O reuniune a reprezentanţilor UE la Bruxelles a fost de asemenea convocată miercuri pentru a ne coordona răspunsul”, a adăugat ea. UE a decis marţi noi sancţiuni îngheţând bunuri şi lipsind de vize în Europa 19 magistraţi şi doi responsabili ai poliţiei din Belarus consideraţi responsabili pentru arestarea şi condamnarea opozanţilor regimului.

Share our work