66 de jandarmi romani pleaca in Afganistan

66 de jandarmi romani pleaca in Afganistan

Jandarmii romani pleaca in Afganistan

Jandarmii romani pleaca in Afganistan

Ceremonia Apelului Solemn al Detasamentului de Jandarmi care va fi dislocat in Afganistan, unde va executa misiuni de instruire a fortelor de ordine publica din aceasta tara, sub egida NATO, a avut loc joi la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane. Detasamentul roman va executa operatiuni de instruire a Politiei Nationale Afgane si va ocupa functii de stat major in cadrul Combined Training Advisory Group –Police al misiunii. Durata misiunii este de aproximativ sase luni, iar jandarmii vor fi dislocati in trei locatii: Spin Boldak, Wardak si Costall, unde sunt situate cele trei centre de pregatire ale Politiei Afgane. Principalele misiuni ale jandarmilor romani din Afganistan vor consta in pregatirea politistilor sau viitorilor politisti afgani in ceea ce priveste modul de actiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor, predarea legislatiei ce sta la baza desfasurarii misiunilor de ordine publica si instruirea asupra modului de folosire a armamentului din dotare. Jandarmii care alcatuiesc contingentul provin din toate unitatile Jandarmeriei Romane si au fost selectionati in urma promovarii tuturor testelor la care au fost supusi (cunostinte de specialitate, verificarea medicala – pentru a certifica faptul ca sunt apt fizic si psihic sa indeplineasca misiunea, verificarea fizica, probe de limba straina –limba engleza, iar un aspect important l-a constituit experienta acumulata in domeniul ordinii publice). Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat participarea Romaniei cu 66 de jandarmi (dintre care 23 ofiteri si 43 subofiteri) la misiunea de instruire NATO Training Mission – Afganistan, pana la incheierea acesteia (Hotararea C.S.A.T. nr. 29 din 22.03.2011). Aceasta este prima misiune desfasurata de Jandarmeria Romana sub egida NATO – pana in prezent jandarmii au actionat in misiuni internationale sub egida O.N.U. (in Kosovo – pana in anul 2008) si sub egida Uniunii Europene, in Kosovo si Georgia – si care se inscrie in responsabilitatile ce revin Romaniei ca urmare a aderarii la Alianta Nord-Atlantica. “Cu siguranta nu va fi o misiune usoara si stiu din proprie experienta ca este dificil sa fi departe de familie si de cei dragi pentru o lunga perioada de timp. Doresc sa va asigur ca inteleg foarte bine responsabilitatea, efortul, daruirea si nu in ultimul rand sacrificiul de care va trebui sa dati dovada in misiunea pe care o veti indeplini”, a afirmat chestorul de politie Ioan Dascalu, adresandu-se jandarmilor care urmeaza sa plece in Afganistan. De asemenea, seful Departamentului Ordine si Siguranta Publica i-a asigurat pe membrii detasamentului de intreaga sustinere din partea conducerii MAI pentru activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare, multumindu-le pentru promptitudinea cu care au raspuns acestei solicitari si le-a urat sa se intoarca sanatosi acasa.

Concurs eseuri