Rusia își instalează cel mai modern radar în coasta NATO, la Marea Neagră, în Crimeea

Rusia își instalează cel mai modern radar în coasta NATO, la Marea Neagră, în Crimeea

 

Federația Rusă a anunțat că va instala cel mai modern radar – „Voronej-SM” – în peninsula Crimeea de la Marea Neagră.  Radarul este o componentă a Sistemului său național de avertizare în cazul unui atac cu rachete (SPRN), renunțând astfel la ideea recuperării stației radar „Dnepr” din Sevastopol, rămasă din epoca sovietică. „Stații de tipul ‘Dnepr’ au rămas la Balșah (în prezent pe teritoriul Kazahstanului), Murmansk (extremul de nord-vest al Rusiei) și Sevastopol (Crimeea). Cea din Sevastopol este într-o stare de degradare extremă, de aceea în locul ei plănuim instalarea unui radar ”Voronej-SM”. Este un loc foarte bun pentru el acolo”, a afirmat șeful SPRN, Serghei Boev. Spre deosebire de stația ”Dnepr”, radarul ”Voronej-SM” funcționează în gamă centimetrică — spectrul de frecvență cel mai des utilizat — precum și în gamă milimetrică, ceea ce înseamnă o calitate mai bună de detectare a rachetelor, inclusiv a celor de croazieră, apreciază în acest sens analiștii de la portalul rusesc Rueconomics.ru.

În plus, această decizie a Moscovei demonstrează, în opinia lor, importanța strategică a peninsulei Crimeea, deoarece amplasarea radarului ”Voronej-SM” aici va permite supravegherea nu doar a Mării Negre, ci și a zonei Caucazului și a estului Mării Mediterane.

Această decizie a Moscovei nu aduce nimic surprinzător, estimează expertul militar rus Aleksei Leonkov pentru Rueconomics.ru. „Această decizie se înscrie în planul dezvoltării stațiilor radar amplasate la frontierele Rusiei. Programul respectiv este prevăzut până în 2025 și el are în vedere instalarea de radare pe întregul perimetru al frontierei ruse, precum și în interiorul teritoriului Federației Ruse în scopul îmbunătățirii sistemului de apărare antirachetă al țării”, a declarat analistul militar rus, citat de Radio Chișinău.

În cadrul acestei strategii, pe teritoriul Rusiei vor fi instalate nu doar stații radar de tipul ”Voronej-SM”, ci și ”Voronej-D”, care funcționează în gamă decimetrică, cu o distanță de acoperire de 6.000 km. „Capacitatea ‘Voronej-SM’ de detectare a rachetelor de croazieră este foarte importantă în sensul că în Marea Neagră intră în mod constant și operează nave de război ale marinei SUA dotate cu astfel de mijloace de atac. Este vorba de sistemul Aegis de pe distrugătoare americane și care poate lansa și rachete de croazieră tip Tomahawk”, susține expertul citat.

În acest sens, el evocă varianta terestră „Aegis Ashore” („Aegis la sol”), amplasată de SUA în cadrul scutului lor antirachetă global și în România. Acest sistem, susține Moscova, ar utiliza echipamente pentru lansări verticale de tip MK-41. Astfel de echipamente ar putea lansa nu doar rachete de interceptare, ci și rachete de croaziera tip Tomahawk, și deci ar fi interzise prin Tratatul privind Forțele nucleare cu rază medie de acțiune (INF). Rusia consideră demult aceasta drept o încălcare a Tratatului INF din 1987 și o amenințare imediată la adresa securității sale naționale, mai precizează portalul rus amintit.

Share our work
Radar rusesc in Transnistria?

Radar rusesc in Transnistria?

Rusia ar putea amplasa la Tiraspol o staţie radar din clasa Voronej, în replică la elementele scutului american antirachetă desfăşurate în Europa şi în contrapondere la bazele NATO din România.
Potrivit Nezavisimaia Gazeta, citând surse din cercurile apropiate preşedintelui rus, numirea lui Rogozin în calitate de reprezentant special al Kremlinului pentru Transnistria şi coordonator din partea Rusiei în comisia interguvernamentală de cooperare economică cu Republica Moldova marchează debutul aplicării politicii preşedintelui ales Vladimir Putin în spaţiul CSI. Astfel, conducerea rusă ar intenţiona să acorde o atenţie deosebită Transnistriei. „Ţinând cont de vecinătatea regiunii cu o ţară NATO – România – în care se află deja patru baze NATO, iar procesele legate de integrarea Republicii Moldova în România se intensifică, Federaţia Rusă intenţionează să-şi menţină prezenţa militară în Transnistria, mai mult, propune instalarea unui radar Voronej”, au adăugat sursele citate.
Pe de altă parte, ministerul rus al Apărării a declarat că nu intenţionează să desfăşoare o staţie radar Voronej-DM în Transnistria. Conducerea instituţiei militare de la Moscova a decis construirea unor asemenea staţii exclusiv pe teritoriul Federaţiei Ruse – în regiunile Leningrad, Kaliningrad, la Armavir  şi în Irkuţk.
Rogozin a afirmat, luni seara, la Tiraspol, că trupele armatei ruse din Transnistria vor fi înzestrate în conformitate cu planurile Ministerului Apărării de la Moscova, iar muniţiile aflate în depozitele din regiunea separatistă se vor păstra în condiţii corespunzătoare.
El a precizat că, înainte să meargă în Republica Moldova a discutat cu ministrul rus al Apărării, care a inspectat pe 12 aprilie subunităţile din Transnistria şi că s-au pus de acord în privinţa tuturor problemelor. Rogozin a subliniat că Rusia va face tot posibilul ca muniţiile de pe teritoriul autoproclamatei republici să se menţină într-o stare bună. “Fie va fi prelungită perioada de exploatare a acestora, fie proiectilele vor fi distruse la termen”, a spus vicepremierul rus.

Share our work
Medvedev a inaugurat radarul din Kaliningrad

Medvedev a inaugurat radarul din Kaliningrad

Medvedev la statia radar din KaliningradRusia a anunţat că noua staţie radar din Kaliningrad va începe să funcţioneze în regim experimental de alarmă. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a participat personal la ceremonia integrării acestui radar în sistemul rusesc de prevenire a atacurilor cu rachete. „Voronej-DM” va controla spaţiul aerian de la Polul Nord până la Africa de Nord. Raza de acţiune este de aproximativ 6.000 de kilometri, scrie Vocea Rusiei, citând surse militare oficiale de la Moscova. Ordinul referitor la darea în exploatare a acestei staţii a fost dat de preşedintele Dmitri Medvedev drept răspuns la amplasarea de către SUA a scutului antirachetă în Europa.
Darea în exploatare a radarului din Kaliningrad este un răspuns la decizia SUA de a înceta îndeplinirea obligaţiilor asumate în faţa Rusiei în cadrul Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa. De asemenea, preşedintele rus a prezentat un complex de măsuri, care trebuie adoptate, în caz că Washingtonul va continua să avanseze în direcţia trasată. Deocamdată, aceste acţiuni au un caracter preventiv, spune Konstantin Kosaciov preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Dumei de Stat. „În acest mod, le amintim partenerilor noştri că nu au fost epuizate încă posibilităţile în vederea realizării unor asemenea înţelegeri şi că în cazul modificării poziţiei Washingtonului, se menţine şansa de a continua cooperarea în sfera stabilităţii strategice dintre Rusia şi SUA, dintre NATO şi Rusia”, a declarat acesta.
Staţia radar “nu prezintă pericol pentru vecini”
Darea în exploatare a staţiei radar din Kaliningrad este un semnal că Rusia este pregătită să dea un răspuns adecvat la ameninţarea din partea sistemului de apărare antirachetă al SUA, a declarat marţi preşedintele rus Dmitri Medvedev, care a participat personal la ceremonie integrării acestui radar în sistemul rusesc de prevenire a atacurilor cu rachete, transmit agenţiil de presă ruse, citate de Agerpres. ‘Contez că acest pas va fi perceput de partenerii noştri ca un prim semnal al faptului că ţara noastră este pregătită să răspundă adecvat la ameninţările pe care le comportă sistemul antibalistic al SUA pentru forţele noastre nucleare strategice’, a reiterat Medvedev, indicând în acelaşi timp că această staţie radar ar putea fi utilizată ca element al unui sistem comun de apărare antirachetă la care să participe şi Rusia şi SUA.
‘Din păcate, noi nu vedem deocamdată vreo disponibilitate din partea partenerilor americani şi europeni’ faţă de o cooperare cu Rusia în acest domeniu, a mai spus el, subliniind că Rusia aşteaptă paşi concreţi şi garanţii că scutul antirachetă nu este îndreptat împotriva sa. ‘Nu ne mai satisfac doar declaraţiile verbale că sistemul nu este îndreptat împotriva Rusiei. Declaraţiile verbale nu pot garanta apărarea intereselor noastre’, a mai spus liderul rus, adăugând că pentru Moscova astfel de asigurări nu reprezintă o garanţie.
‘De aceea vreau să mă adresez partenerilor noştri: Dragi prieteni! Nici această staţie radar nu este îndreptată împotriva voastră, dar este pentru voi şi pentru rezolvarea sarcinilor puse’, a exclamat şeful statului rus, explicând că ‘staţia radar Voronej-DM’ reprezintă un instrument de control al spaţiului aerian şi cosmic şi nu prezintă niciun pericol pentru vecinii Rusiei. Medvedev a mai spus că darea în exploatare a radarului ‘nu închide uşa’ dialogului’ pe tema apărării antirachetă, iar staţia poate fi folosită în interesele comune ale sistemului european de apărare antibalistică.

Share our work