Locuitorii din Palanca vor mai multe privilegii

Locuitorii din Palanca vor mai multe privilegii

palancaPrimăria satului Palanca pledează pentru negocierea unui acord cu partea ucraineană care să prevadă pentru locuitorii din zonă mai multe privilegii pe porţiunea de traseu Odesa-Reni cedată Ucrainei, inclusiv în ceea ce priveşte realizarea producţiei agricole. Contactată de Info-Prim Neo, Larisa Voloh, primarul localităţii, a declarat că şi comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în piaţa autorizată nu au venituri pe motiv că pe această porţiune de drum sunt instalate semne rutiere care interzic staţionarea transportului. „Este o problemă care nu ţine atât de partea moldovenească, cât de cea ucraineană. Nu ştiu în ce bază, dar este interzisă staţionarea transportului. Omul stă cu nişte fructe şi legume o zi întreagă, fără să aibă cumpărători. Nu ştiu dacă există vreo legislaţie naţională care ar interzice activitatea economică pe acest traseu, chiar dacă acest traseu este unul de tranzitare, aparţinând unui alt stat”, a menţionat Larisa Voloh. Potrivit primarului, în acordul de transmitere a acestui teren părţii ucrainene nu sunt stipulate clar privilegiile de care se pot bucura locuitorii din regiune, nu se vorbeşte nimic despre utilizarea acestui tronson de drum în domeniul economic, decât în preambul, dar nu există un punct expres. În opinia Larisei Voloh, este oportun să fie creat încă un loc autorizat de comerţ în zonă. „Am putea vorbi pe viitor şi de crearea unui parteneriat moldo-ucrainean în cazul comerţului din acea zonă, noi realizăm – ei sunt cei care procură ori viceversa”, a menţionat Larisa Voloh. Grupul de experţi din Republica Moldova şi Ucraina pentru transpunerea în teren a liniei frontierei au demarat, la sfârşitul lunii iunie, lucrările de amplasare a semnelor de frontieră în apropierea satului Palanca. Pe porţiunea de drum de lângă sat îşi realizează Palanca producţia agricolă locuitorii din satul Olăneşti, Crohmaz, Tudora, Palanca.

Lupu si Ianukovici

KARADENIZ PRESS aminteşte că, la mijlocul lunii iulie, presedintele interimar al Moldovei, Marian Lupu, s-a aflat intr-o vizita in tara vecina la invitatia omologului sau ucrainean, Viktor Ianukovici. Acesta din urma a salutat, pe de alta parte, decizia partii moldovenești privind dreptul de proprietate al Ucrainei asupra terenului de sub autostrada Odesa-Reni din zona satului Palanca. ” Decizia pe care ati luat-o este foarte importanta. Ea timp de mai multi ani intr-o anumita masura bloca relatiile dintre Ucraina si Republica Moldova” , a spus Ianukovici. El a primit cadou de la Lupu, cu ocazia zilei de nastere, mai multe carti. Viktor Ianukovici a implinit sambata 61 de ani. Vizita presedintelui interimar al R. Moldova in Ucraina intervine dupa ce ministrul ucrainean de externe, Kostiantin Griscenko, s-a aflat joi la Chisinau, unde a discutat cu omologul sau Iurie Leanca despre situatia aparuta in localitatea Palanca. Presa de la Kiev a scris vineri ca cei doi sefi de stat ar urma sa semneze un document prin care R. Moldova cedeaza Ucrainei o portiune de 7,7 kilometri din autostrada Odesa-Reni, in zona localitatii Palanca. Inainte de a pleca la Kiev, Marian Lupu a tinut sa infirme zvonurile ca ar urma sa semneze un document prin care Moldova cedeaza Ucrainei segmentul de 7,7 kilometri din autostrada Odesa-Reni. ” Se atesta ideea falsa ca urmeaza a fi semnate documente privind cazul Palanca. Va spun ca nu va fi semnat niciun fel de document, nici nu s-a planuit”, a precizat Lupu.

Cadou pentru Kiev

Ucraina si R. Moldova au semnat saptamana trecuta actul privind determinarea si stabilirea pe teren a hotarelor sectorului de autostrada Odesa-Reni in regiunea localitatii Palanca, precum si a sectorului de teren prin care trece acesta, transmise in proprietate Ucrainei. Aceste sectoare au fost transmise de jure in proprietatea Ucrainei la 18 noiembrie 2001. Actul de transmitere de catre Republica Moldova in proprietatea Ucrainei a autostrazii Odesa-Reni in regiunea localitatii Palanca a fost semnat si transmis la 11 februarie 2002. Palanca este o localitate in Raionul Stefan Voda, din Republica Moldova. Satul se afla la granita cu Ucraina si este punctul extrem de la est al Republicii Moldova. Soseaua care trece prin centrul localitatii este cu atat mai importanta cu cat face legatura intre Ucraina, Republica Moldova si Romania. Tot pe teritoriul comunei Palanca se afla Vama Bender. Semnarea documentului de saptamana trecuta a fost urmata de proteste in localitatea Palanca, unde locuitorii si-au exprimat temerea ca nu vor mai avea acces la terenurile agricole situate dincolo de sosea.

Share our work