Articole

NATO: R. Moldova a facut progrese intr-un timp foarte scurt

, , ,
Republica Moldova a înregistrat progrese la mai multe capitole într-un timp foarte scurt, iar acest proces ar trebui să continue, în condiţiile în care conducerea ţării are tot sprijinul şi asistenţa necesară din exterior, a declarat secretarul general al NATO, în timpul unei întrevederi cu ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa.

Ministrul Apararii din R. Moldova, la reuniunea Consiliului Nord Atlantic

, , ,
Ministrul Apărării din Republica Moldova, Vitalie Marinuţa, participă, la reuniunea Consiliului Nord Atlantic (NAC), desfăşurată miercuri, la sediul Cartierului General NATO din Bruxelles.

Modernizarea Armatei Nationale nu se poate face fara resurse financiare

, , ,
Armata Naţională, dar şi întregul sistem de apărare, au nevoie de reformare, dar acestea trebuie modernizate în baza unor programe şi strategii bune determinate, şi nu în baza unor abordări sporadice, a declarat marţi la Chişinău, Marian Lupu.

Peste 9 milioane de lei pentru parada militara de la Chisinau

, , ,
Guvernul R. Moldova va aloca peste 9 milioane 400 mii lei pentru parada militară organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale în data de 27 august - Ziua Independenţei Republicii Moldova.

SUA: Vrem sa fim siguri ca Moldova poate raspunde provocarilor de securitate

, , ,
„Moldova s-a angajat să devină o ţară democratică, care să contribuie la promovarea păcii şi securităţii în lume. Vrem să fim siguri că Moldova este capabilă să-şi apere interesele sale strategice. Vrem să fim siguri că Moldova poate răspunde la provocările de securitate din secolul XXI”, a declarat ambasadorul SUA în Republica Molodva, cu ocazia înmânării Armatei Naţionale a unui lot de echipament tehnic din partea Guvernului SUA în valoare de circa 1 milion de dolari.

Marculesti - 19 ani de aviatie militara in R. Moldova

, , ,
„Prin rezultatele obţinute în timpul exerciţiilor şi aplicaţiilor în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, operaţiunilor umanitare desfăşurate sub egida ONU sau altui organism internaţional, aviaţia militară contribuie la promovarea imaginii Armatei Naţionale şi a Republicii Moldova în lume”, a declarat ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul ceremoniei de aniversare a 19 ani de la crearea Bazei de Aviaţie de la Mărculeşti.

China ofera asistenta tehnica Armatei Nationale

, ,
Armata Naţională din R. Moldova a primit un lot de echipament tehnic nerambursabil din partea Guvernului Chinei în valoare de circa 7 mln lei, în cadrul unei ceremoniei desfăşurate la Ministerul Apărării.

Republica Moldova si Lituania intensifica colaborarea militara

, , , ,
Ministerul Apărării al R. Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale al Lituaniei au semnat Acordul cu privire la cooperarea în domeniul apărării. Documentul este o versiune revizuită a acordului din 2006 şi a fost semnat miercuri, la Vilnus, în cadrul vizitei din 18 — 20 mai, a ministrului Apărării Vitalie Marinuţa în ţările baltice, Lituania şi Letonia.

Pregateste Smirnov un nou razboi pe Nistru?

, , , , ,
Omise in mare parte de presa, rapoartele delegatiei R. Moldova la sedintele Comisiei Unificate de Control (CUC) sunt mai mult decat ingrijoratoare. Observatorii militari au atestat prezenta in Zona de Securitate de pe Nistru a formatiunilor militare transnistrene, deseori inarmate. De asemenea, au fost documentate cazuri de deplasare prin Zona de Securitate a coloanelor de tehnica militara, inclusiv blindata, cu semne distinctive ale formatiunilor militare transnistrene, precum si cazuri de desfasurare a cantonamentelor militare.

R. Moldova are cel mai mic buget destinat Apararii

, ,
Anul trecut, bugetul militar al Republicii Moldova a constituit 227 milioane de lei, circa 18,3 milioane de dolari, fiind cel mai mic din Europa.