Gorbaciov, liderul URSS și tatăl perestroika, a decedat la 91 de ani

Gorbaciov, liderul URSS și tatăl perestroika, a decedat la 91 de ani

Mihail Gorbaciov, ultimul șef al Uniunii Sovietice, a murit marți seară, la vârsta de 91 de ani, relatează TASS, preluat de Karadeniz Press.

Boală gravă

The Guardian transmite că Mihail Gorbaciov se afla într-o clinică medicală din Moscova. Surse medicale citate de BBC susțin că fostul lider sovietic suferea de mult timp de o boală gravă.

Mihail Gorbaciov a reușit să pună capăt Războiul Rece început după căderea Cortinei de Fier care a împărțit Europa de Vest, a democrațiilor, de Europa de Est, dominată de comunism, dar nu a reușit să împiedice căderea URSS.

Gorbaciov a încheiat parteneriate cu puterile occidentale și nu a apelat la folosirea forței atunci când în țările din blocul sovietic au început protestele în masă, spre deosebire de predecesorii săi de la Kremlin, care au trimis tancuri pentru a înăbuși revoltele din Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968. Dar protestele au alimentat aspirațiile de autonomie în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, care s-au dezintegrat în următorii doi ani într-un mod haotic. Gorbaciov a încercat inutil să prevină colapsul.

Perestroika, eșec geopolitic

În 1985, când a devenit secretar general al Partidului Comunist Sovietic, și-a propus să revitalizeze sistemul prin introducerea unor libertăți politice și economice limitate, dar reformele sale au scăpat de sub control.

Politica sa de „glasnost” – libertatea de exprimare – a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului și a statului, dar i-a încurajat și pe naționaliștii care au început să facă presiuni pentru independență în republicile baltice Letonia, Lituania, Estonia și în alte părți.

Mulți ruși nu l-au iertat niciodată pe Gorbaciov pentru turbulențele pe care reformele sale le-au declanșat, considerând că scăderea ulterioară a nivelului lor de trai este un preț prea mare pentru a plăti pentru democrație.

După ce l-a vizitat pe Gorbaciov la spital la 30 iunie, economistul liberal Ruslan Grinberg a declarat pentru Zvezda, organul de presă al forțelor armate: „Ne-a dat toată libertatea – dar nu știm ce să facem cu ea”, transmite Reuters.

Share our work
România se leapădă de moștenirea Krivoi Rog

România se leapădă de moștenirea Krivoi Rog

Krivoi Rog rămâne o problemă nerezolvată în relațiile dintre București și Kiev

Krivoi Rog rămâne o problemă nerezolvată în relațiile dintre București și Kiev

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, consideră că România ar trebui să vândă la licitaţie activele şi toate creanţele pe care le deţine la combinatul siderurgic Krivoi Rog din Ucraina. Dorința României de a se lepăda de moștenirea Krivoi Rog nu este nouă.

„Am propus prim-ministrului ce nu a avut curaj nimeni să facă de zeci de ani încoace: să ieşim din această afacere comunistă păguboasă care încă risipeşte banii românilor fără absolut niciun scop altul decât îmbogăţirea unor abonaţi la bani de la stat. Concret, trebuie să vindem la licitaţie activele şi toate creanţele de acolo. Să mai recuperăm ce putem şi să nu mai plătim un milion de euro pe an unor firme stabilite din pix în 1999”, a scris ministrul Economiei într-o postare pe Facebook.

Plan megalomanic

Construcţia uzinei de la Krivoi Rog a început în 1983, în perioada când existau Uniunea Sovietică şi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), fiind implicate Republica Democrată Germană, RS Cehoslovacă, RP Bulgaria şi RS România. În 1990, lucrările, realizate în proporţie de 70%, au fost oprite. În 1998, investiţia a intrat în conservare, până la găsirea unei soluţii.

„De 22 de ani acest combinat nu mai funcţionează deloc. Celelalte state cu care eram în asociere şi-au marcat pierderea şi au vândut pe cât au putut ce aveau calculat drept contribuţie naţională. Statul român, însă, a ales să rămână agăţat de combinat alături de statul ucrainean, cel pe teritoriul căruia se află acest maldăr de fier din care se fură anual cam orice. Ştiţi ce face statul român cu el de zeci de ani? Plăteşte anual un milion de euro la trei firme pentru „pază şi conservare”. Trei firme care tot fac bani frumoşi an de an din paza unei ruine. An de an.

Recent am primit pe masă nota de plată pe anul acesta. Ne costă încă 5,4 milioane de lei. Nu sunt alese la întâmplare aceste firme. Sunt impuse printr-o lege în care ele apar paznici obligatorii. Repet, an de an… Am crede măcar că aceste trei firme au fost alese pe baze concurenţiale printr-o licitaţie sau prin orice e firesc în 2021. Deloc. Sunt trei firme nominalizate expres într-un HG din 1999. Cele trei firme sunt: Arcom SA, Arcif SA şi Uzinexport SA. Până acum, aceste firme au primit peste 70 de milioane de lei. Adică 1 milion de euro pe an”, susţine ministrul Economiei.

Problema combinatului a afectat periodic relațiile dintre Kiev și București. In octombrie 2005, Mittal Steel a cumparat cea mai mare otelarie din Ucraina, Kryvorizhstal, contra sumei de 4,81 miliarde de dolari (4,02 miliarde de euro). Prin aceasta achizitie, Mittal Steel controleaza aproximativ 20% din productia de otel a Ucrainei.

Datorii imense

Construirea Combinatului Minier de Îmbogăţire a Minereurilor Acide cu conţinut de fier CIM Krivoi Rog a fost hotărâtă prin Convenţia multilaterală. Ea a fost încheiată la 20 octombrie 1983 la Berlin între guvernele R.P. Ungare, R.D. Germane, URSS şi R.S. Cehoslovacia. Ulterior, RP Ungară s-a retras din această Convenţie şi au aderat RP Bulgaria şi RS România.

După destrămarea URSS, în Convenţie au rămas Ucraina, cu o cotă de participare de 56,8%, România 27% şi Slovacia 18,2%.

Volumul de lucrări realizat de România este de 640,38 milioane ruble transferabile, din care obiectivele finalizate şi recepţionate reprezintă circa 278 milioane ruble transferabile, reprezentând circa 83 la sută din cota de participare. Lucrările au fost sistate în anul 1998, de către toate părţile.

Într-un top al datoriilor pe care România le are de recuperat, publicat în mai 2012, cheltuielile cu investiţia de la combinatul de la Krivoi Rog se clasează pe locul al doilea. Cea mai mare parte a opiniei publice din România susține eforturile de autorităților de a se lepăda de moștenirea Krivoi Rog. (N.G.)

https://www.dailymotion.com/video/x3lyxtl

Share our work
Ucraina, pregătită să relanseze „programul de rachete”

Ucraina, pregătită să relanseze „programul de rachete”

Ucraina, confruntată cu o insurgență prelungită în Donbass

Ucraina, confruntată cu o insurgență prelungită în Donbass

Ucraina va reanima în curând programul de construcţie a rachetelor, a anunţat recent secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO) de la Kiev, Aleksei Danilov, adăugând că în acest fel ţara va putea să riposteze oricărui agresor, potrivit publicaţiei ucrainene Segodnia, citată de mass-media de la București. El s-a declarat încrezător că în curând va fi reanimat „programul nostru de rachete”, care include atât mijloace de apărare împotriva atacurilor cu rachete, cât şi rachete de atac.

„Vom putea atunci răspunde oricărui agresor”, a spus Danilov, în contextul în care oficialii ucraineni denumesc frecvent Rusia drept „agresor” pentru rolul său în conflictul din Donbas (estul Ucrainei). Kievul şi Occidentul acuză Moscova că-i sprijină pe rebelii separatişti cu armament, resurse financiare şi mercenari şi chiar cu militari din trupele regulate, care în perioada de început a conflictului 2014-2015 îşi făceau oficial „concediul în Doneţk şi Lugansk”.

Moștenire sovietică

În epoca sovietică, cea mai mare parte a rachetelor din arsenalul strategic al URSS era asamblată la uzinele din Ucraina, a evocat şeful SNBO, indicând că 98% din producţia de rachete a URSS revenea Ucrainei. El a amintit în acest sens uzinele din Harkov, Dnepropetrovsk, Pavlograd etc. Fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima lucrase în acea perioadă la cea mai mare întreprindere de construire a rachetelor din Uniunea Sovietică, Iujmaş din Dnepropetrovsk.

Ministerul Apărării ucrainean îşi anunţase anterior intenţia de a achiziţiona „câteva mii de sisteme de rachete” în valoare de „1 milion de dolari”, notează Segodnia în pagina sa electronică.

Cursa înarmării

În contextul războiului din estul ţării, Ucraina este îngrijorată de noul program de înarmare al Federației Ruse. Ministerul rus al Apărării a difuzat la 20 februarie o înregistrare video cu ceea ce a numit drept testare a aşa-numitei drone submarine Poseidon, care are capacitatea să transporte încărcătură nucleară şi denumită drept „noua armă apocaliptică” a Rusiei, fiind capabilă – conform unor experţi militari – să provoace un tsunami de 90 de metri în cazul detonării unui focos nuclear în apropiere de ţărm.

Cadrele video publicate prezintă proceduri pregătitoare pentru lansarea unui dispozitiv în formă cilindrică, asemănător cu o torpilă, cu o lungime de peste 10 metri şi un diametru de aproximativ un metru. Imaginile cuprind şi câteva secunde de la ieşirea acesteia din compartimentul de torpile, potrivit Segodnia. (N.G.)

Share our work
REPORTAJ// Muzeul care păstrează amintirile terorii comuniste din Albania

REPORTAJ// Muzeul care păstrează amintirile terorii comuniste din Albania

Într-o clădire cu aspect obișnuit în centrul orașului Shkodra din nordul Albaniei, aproape de granița cu Muntenegru, un mic muzeu găzduiește amintirile victimelor unuia dintre cele mai brutale regimuri din Europa de Est.

Chiar dacă vizitatorii nu își pot imagina imediat ce lucruri groaznice s-au întâmplat în fostul sediu local al Ministerului de Interne din perioada comunistă, timp de aproape o jumătate de secol, aceștia vor imediat cufundați într-o lume a suferinței, torturii și crimele motivate politic.

Comuniștii locali au șters imediat după cel de-al doilea război mondial toate urmele activităților fostului gimnaziu „Illyricum” ce a aparținut ordinului Franciscan în urma unei deciziii a guvernului de la Tirana din 6 martie 1946, cel care a decis predarea clădirii către serviciile de securitate, se precizează într-un reportaj realizat de Balkan Insight.

„Shkodra a suferit foarte mult în primii ani ai comunismului, mai ales din 1956 până în 1960, atunci când orașul a funcționat în mare parte ca o închisoare comunistă”, a declarat pentru BIRN istoricul și curatorul   Muzeului Mărturiilor și Memoriei, Pjerin Mirdita (foto).

Comuniștii au operat nu mai puțin de 23 de închisori din Shkodra, un oraș pe atunci cu o mare populație catolică. Aici, aceștia s-au străduit să dețină controlul în timpul și după ultimii ani ai celui de-al doilea război mondial.

Zeci de mii de albanezi au fost trimiși în lagărele de muncă din motive politice sub regimul comunist și cel puțin 6.000 de oameni au fost executați, cred cei mai mulți experți.

„În acești ani, opoziția față de comuniști a fost încă ridicată în Shkodra, poate nu direct împotriva statului, dar sentimentul s-a păstrat în interiorul inimilor și minților oamenilor”, spune Mirdita.

El a precizat că fosta școală catolică a funcționat drept centru de interogatoriu și loc de tortură.

„În primul rând, ei [prizonierii] rămâneau aici pentru perioada de interogatoriu. Aici au suferit torturi fizice și psihologice. După ce erau fost condamnați, erau apoi trimiși în alte închisori din țară ”, explică el.

Coridorul vopsit în roșu ce simbolizează suferința

Holul muzeului găzduiește o expoziție de fotografie despre victimele represiunilor comuniste, cu date și afișe, precum și o mică sală video. A doua zonă găzduiește o altă sală de expoziții și celulele deținuților împreună cu sala de interogatoriu.


Pe ambele părți ale coridorului, 23 de celule stau față în față. Celule sunt minuscule, fiecare măsurând mai puțin de doi metri pătrați. Cămăruțele partă denumirea de „biruca” [„găură”], iar prizonierii erau ținuți în ele înainte și în timpul procesului de interogare.

La capătul coridorului, o camera mare și întunecată de interogare oferă frisoane chiar și acum oricărui vizitator care trece de ușă.

Camera de interogatoriu și tortură păstrată în original de curatorii muzeului. Foto: Mădălin Necșuțu

Un stâlp electrificat și niște sârmă ghimpată sunt așezate într-un colț al camerei, în timp ce pe masa ofițerului responsabil de interogare cu o mașină de scris. Instrumentele de înaltă tensiune folosite pentru torturarea deținuților, atât psihic cât și mental, se află pe o altă masă din această „camera a morții”.

Unele dintre scrierile deținuților de pe zidurile celulelor au fost păstrate, împreună cu ziarele propagandiste contemporane comuniste, care tapetează pereții celulelor.

„De două ori pe zi, timp de două ore, prizonierii erau nevoiți să citească cărți ale [Enver Hodja] fostul dictatorul communist albanez. De asemenea, aceștia erau bătuți în mod regulat ”, explică Mirdita.

Hodja a condus Albania cu mână de fier din 1946 până în 1992, ghidându-se mult timp încă după moartea lui Stalin după metodele acestuia. Temându-se de Occident și vecinii săi, Hodja și-a izolat complet țara de lumea exterioară, urmând propria rețetă inspirată de sovietici pentru dezvoltarea ei.

„Reeducarea” prizonierilor din Shkodra continua apoi în lagărele de muncă, la care mulți dintre ei erau trimiși. Mulți nu s-au întors niciodată.

„Trebuiau să lucreze în mine în schimburi, la fiecare opt ore. Aceste lagăre era asemănătoare gulagurilor din Rusia de pe vremea lui Lenin sau a lui Stalin ”, adaugă Mirdita.

Albania, încă bântuită de trecut

La fel ca multe alte țări care au căzut după Cortinei de Fier la finele celui de-al doilea război mondial, crimele din perioada comunistă încă bântuie Albania, o țară care astăzi bate pe ușile Uniunii Europene, după ce a fost primită în NATO în 2009.

Memoria celor zeci de mii de victime politice ale fostului regim este păstrată vie în locuri precum acest muzeu.

Localnicii și turiștii care vizitează muzeul pot viziona filme scurte în sala audio-vizuală. La fel, în biblioteca amenajată în incinta muzeului, ei pot citi cărți despre regimul comunist din Albania, precum și literatura scrisă în închisoare de foștii deținuți.

„Avem o bibliotecă care este deschisă publicului, astfel încât toată lumea poate veni aici să studieze sau să citească, sau doar să-și petreacă o parte din timpul liber”, a declarat pentru BIRN ghidul și istoricului  muzeului.

Profesorii își aduc elevii să învețe despre trecutul traumatic al țării, nu doar pentru a-i educa despre trecut, ci și pentru a se asigura că astfel de orori vor rămân în trecut și nu se vor mai repeta.

„Avem o mulțime de elevi care vin aici, precum și profesori de istorie. Ei ajung să vadă locul, ating cu mâinile lor și simt cât de greu a fost în timpul acestui regim pentru oameni trimiși aici ”, spune Mîrdita.

Studenții interesați pot chiar să întâlnească unii dintre foștii deținuți care au supraviețuit acestor orori și să le vorbească, iar aceștia la rândul lor să „împărtășească istoria cu ei”.

Mirdita mai spune că tocmai credința a fost cheia supraviețuirii multor oameni din această regiune cu probleme, unde comuniștii s-au luptat cu rebelii anticomunisti ani de-a rândul după al doilea război mondial urmărindu-I pe aceștia în munți.

Regimul Hodja a mers mai departe decât Uniunea Sovietică și, în 1967, a interzis religia și a proclamat Albania drept primul stat ateu din lume.

Dar Mirdita spune că mulți oameni din Shkodra nu și-au păstrat credința.

„Religia a supraviețuit aici în casele oamenilor”, spune el, menționând că orașul a rămas și rămâne casa tuturor celor cele trei religii principale din țară – catolică, musulmană și și creștin-ortodoxă.

Reportaj realizat de Mădălin Necșuțu în urma unei vizite de documentareîn Albania – iulie 2019, cu sprijinul Comisiei Europene

Share our work
Lituania, lideri sovietici condamnați pentru crime de război

Lituania, lideri sovietici condamnați pentru crime de război

Lituania-condamnă-crimele-de-război-sovietice

Lituania-condamnă-crimele-de-război-sovietice

Ex-ministrul Apărării al Uniunii Sovietice, Dmitri Iazov, și fostul ofițer al KGB, Mihail Golovatov, au fost condamnați în absenţă de Judecătoria din Vilnius (Lituania) pentru crime de război și crime împotriva umanității în dosarul evenimentelor din 13 ianuarie 1991, când autoritățile sovietice au încercat să înăbușe mișcarea de independență a țării baltice, relatează mass-media de la Chișinău. Astfel, Iazov a fost condamnat la 10 ani de pușcărie, Golovatiuc – la 12 ani, iar fostul șef al garnizonului Armatei sovietice din Vilnius, Vladimir Ushopcic, la 14 ani de pușcărie.

Potrivit materialelor cauzei, Iazov este acuzat că la finele anului 1990 a creat un grup organizat din 160 de militari și politicieni în scopul readucerii Lituaniei în componența URSS.

Plan diabolic

Procurorii susțin că Iazov a ordonat subalternilor săi să elaboreze un plan de preluare a puterii în Lituania, să pregătească lista obiectivelor strategice importante, inclusiv autoritățile publice centrale, mass-media și comunicații.

„La data de 11 ianuarie 1991 în cadrul implementării planului, cu ajutorul militarilor, a început agresiunea din partea Uniunii Sovietice și un conflict armat în Lituania”, se menționează în document.

Tot acolo se descrie atacul asupra Vilniusului și se acordă o atenție deosebită asaltului asupra Casei presei. Peste două zile, autoritățile sovietice au încercat cu forța să răstoarne autoritățile legitime ale Lituaniei care și-a declarat independența în martie 1990.

Militarii sovietici au ocupat și clădirea televiziunii lituaniene, acțiune în urma căreia 14 persoane au decedat, iar peste 1 000 au fost răniți.

În total, pe acest dosar sunt acuzați 67 de cetățeni din Rusia, Belarus și Ucraina. (N.G.)

Share our work