Ucraina, prinsa intr-un „triunghi energetic al Bermudelor” in Marea Neagra
In timp ce Kievul vrea sa-si diversifice sursele energetice si sa scape de corvoada ruseasca, noi piedici se arata in calea Ucrainei, tara care nu-si ascunde dorintele de a deveni un jucator puternic din punct de vedere energetic si in Marea Neagra, nu numai terestru prin intermediul sistemului de gazoducte ce ii tranziteaza teritoriul aducand gaze rusesti spre Europa. Numai ca jocul acesta energetic ce se desfasoara in Marea Neagra are deja trei actori importanti iar cea mai predispusa tara in a cadea prada „fenomenelor paranormale” din acest „triunghi al Bermudelor” in varianta energetica este Ucraina. Un stat care actioneaza din ce in ce mai haotic in stabilirea unei politici energetice coerente care sa o scape de subordonarea energetica fata de Moscova. Dar nu numai de acolo vine pericolul, ci din dinspre Turcia care intoarce si ea mana la spate autoritatilor de la Kiev. Deranjul din curtea ucraineana este mare din moment ce premierul Mikola Azarov si ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavitski, au ajuns sa semneze, in urma cu circa trei luni, un acord energetic cu un impostor ce s-a prezentat ca fiind reprezentant al companiei spaniole Gas Natural. Acordul se referea la constructia unui terminal de gaz lichefiat la Marea Neagra si era in valoare de 1,1 miliarde de dolari. Daca in cazul Rusiei lucrurile sunt clare, relatiile ucraineano-turce tind si ele spre o escaladare a tensiunilor in plan energetic. Desi nu este tocmai nou, scandalul trecerii vaselor ucrainene pline cu gaz lichefiat (LNG) prin stramtorile Bosfor si Dardanele, controlate prin prevederile Conventiei de la Montreux de catre Turcia, este pe cale sa se acutizeze iar relatiile pe axa Kiev-Ankara nu se anunta tocmai unele cordiale. Ambele state doresc sa se afirme in viitorul apropiat ca puteri energetice la Marea Neagra iar ciocnirea intereselor este aproape inevitabila. Turcia a sugerat Ucrainei ca ar trebui sa cumpere gaz prin intermediul celor doua terminale deja construite de turci si care ar ocoli cele doua stramtori, fluidizandu-se astfel traficul. Numai ca ucrainenii vad acest lucru ca fiind o varianta complementara si nu o alternativa la a-si construi propriile terminale. Asta desi la inceputul anului trecut, Ucraina si Turcia convenisera sa se ajute reciproc in construirea unui terminal pentru LNG pe tarmul ucrainean al Marii Negre. Chiar daca ambele tari vor sa-si diversifice sursele de gaz, Turcia detine doua astfel de facilitati in timp ce Ucraina de abia acum lucreaza la constructia primului terminal de regazificare. Kievul planuieste sa opereze primul terminal LNG in 2015, folosind in prezent o platforma de regasificare din largul Marii Negre. Din 2018, Ucraina intentioneaza sa finalizeze o statie de regazificare pe tarm care care ii va permite sa importe 10 miliarde de metri cubi de gaz. Oficialii ucraineni ar vrea sa importe gaze din tarile caspice, dar si din cele ale Golfului Persic precum Qatar. Pana in prezent nu exista infrastructura in Marea Neagra pentru a lichefia gaz care ar urma a fi transportat cu nave, fapt ce determina Ucraina sa primeasca LNG prin Bosfor.
Razboiul stramtorilor
Interes pentru ca vasele ucrainene sa nu treaca in numar mare prin aceste stramtori are si Rusia care doreste sa sufoce din fasa orice tentativa a Kievului de a avea un grad cat mai mare de independenta. Ucraina planuieste ca in viitor sa poata inlocui importurile de gaz natural din Rusia cu livrari de gaz mai ieftin via Marea Neagra. Numai ca ambitiile Ucrainei se lovesc de cele similare ale Turciei care aspira si ea pentru a deveni un nod regional in ceea ce priveste LNG-ul. Inca de anul trecut, autoritatile de la Ankara au avertizat omologii de la Kiev ca ar putea opri tranzitul petrolierelor care transporta gaz catre Ucraina, invocand probleme de mediu si de congestionare a traficului si asa supraaglomerat prin aceste stramtori care fac legatura dintre Marea Neagra si Marea Mediterana. Turcia nu a blocat inca tranzitul de gaz lichefiat catre Ucraina, dar si-a exprimat temerile potrivit carora petrolierele ar putea fi un potential risc pentru navigatie, a declarat recent intr-un interviu pentru publicatia ZN ambasadorul ucrainean la Ankara, Serghei Korsunsky. „Aceasta intrebare a fost mereu pusa intr-un mod constructiv – partea ucraineana nu poate ignora temerile Turciei iar Turcia nu poate interzice trecerea petrolierelor”, a declarat diplomatul ucrainean aflat la post in capitala turca. Potrivit acestuia, dezbaterea se concentreaza acum pe problema tipului de petroliere si mai ales pe numarul celor care pot tranzita stramtorile controlate de Turcia, fara a fi create probleme suplimentare. „Pana la 50.000 de vase pot trece din stramtoarea Bosfor in fiecare an. Asta inseamna circa 4.000 de vase pe luna din care 100 sunt petroliere ce transporta gaz petrolier lichefiat (LPG), care nu sunt mai putin periculoase decat cele care au la bord LNG. Totodata, sute de nave pline cu alte chimicale sau ingrasaminte, fara a mentiona petrolul, trec prin aceste stramtori. Pana la trei milioane de barili de petrol tranziteaza zilnic aceste culoare navigabile. Nevoile noastre sunt limitate la numai opt petroliere pe luna incarcate cu gaz lichefiat. Luand in calcul cifrele de mai sus, nu ar fi serios sa discutam despre o noua povara asupra stramtorilor”, a mai completat Korsunsky. In favoarea sa, Kievul invoca parerea avocatilor firmei Baker Botts, specializata in spatiul ex-sovietic, care spun ca petrolierele care transporta gaz spre terminalele ucrainene prin Bosfor au tot dreptul sa faca acest lucru. Prin constructia terminalul de LNG de la Odessa, Ucraina spera sa reduca cu 15 – 20% a pretului gazelor importate de Ucraina.
Imparatia Gazprom si problemele interne
„Frontul turcesc” nu este singurul caruia trebuie sa faca fata Ucraina in aceste zile. Moscova preseaza la randul ei foarte tare. In timp ce Ucraina vrea gaz rusesc mai ieftin, invocand punerea la dispozitie a sistemului sau de gazoducte spre Europa, Rusia foloseste tot felul de parghii politico-economice pentru a constrange Ucraina vizavi de pretul pe care il va plati in viitorul pentru gazele rusesti. Moscova joaca tare si conditioneaza inclusiv aspiratiile europene ale Kievul fata de factura la gaz. Ca solutie de compromis, Ucraina si Rusia au convenit saptamana trecuta pentru crearea unui consortiu bilateral care sa administreze sistemul ucrainean de conducte. Rusia insista ca viitorul consortiu va decide cui va fi destinat gazul transportat si in ce termeni, urmand ca Ucraina sa primeasca facilitati la pretul miei de metri cubi de gaz. Din toata aceasta schema este eliminata din nou Europa care va trebui sa accepte direct conditiile de livrare impuse de Moscova. Dat fiind acest context, Ucraina pare o tara derutata care nu stie cum sa faca sa scape cumva de jugul energetic al Rusiei. Saptamana trecuta, autoritatile de la Kiev anuntau ca vor creste in primul trimestru achizitiile de gaze din Europa, enumerand ca posibile piste toate tarile din regiune: Slovacia, Ungaria, Romania sau Bulgaria. Declaratiile oficialilor ucraineni au venit dupa ce Gazprom a prezentat companiei ucrainene Naftogaz o factura de sapte miliarde de dolari pentru gazele neconsumate in 2012. Rusia si Ucraina sunt intr-o disputa legata de livrarile de gaze de la semnarea unui contract in 2009, care stipuleaza ca statul ucrainean trebuie sa plateasca pentru cel putin 33,3 miliarde de metri cubi de gaze pe an in sistemul princpial „take or pay”. Astfel, Rusia beneficiaza de parghii puternice pentru a manevra orice gand de independenta energetica schitat la Kiev, capitala devenita intre timp doar o gubernie a „Imperiul energetic rusesc”, controlat de imparatii de la Gazprom. In tot acest triunghi energetic, Ucraina este cu siguranta cea mai vulnerabila iar previziunile de viitor nu sunt deloc prea optimiste, Kievul fiind prins intre Uniunea Europeana si Uniunea Vamala. „Momentul Vilnius” din aceasta toamna poate fi unul decisiv pentru Ucraina care nu trebuie sa piarda sansa de a se alinia in randul statelor UE, insa probleme interne si cele legate inca de vecinatatea sa rasariteana nu dau prea mai sanse de reusita acestui proiect european al Kievului. Desi urmareste o tinta nationala un plan extern, Ucraina se confrunta in propria ograda cu indecizii vizavi de acest target. 52% dintre ucraineni susţin aderarea ţării lor la Uniunea Europeană, în timp ce 34% sunt împotriva, conform celui mai recent sondaj de opinie din Ucraina. La fel, diferența dintre cei care prefera UE fata de Uniunea Vamala este infima de numai trei procente (39% versus 36%). In acest context este foarte greu ca Ucraina sa se poata concentra pe proiecte energetice marete la Marea Neagra sub presiunea Rusiei si a Turciei.