de Razvan Iorga | aug. 31, 2018 | Editorial, Federatia Rusa, R. Moldova, România, UE
Ideea uninostă peste Prut a fost călărită în ultimii aproape 30 de ani în cel mai bizar mod cu putință. România a făcut la rândul său greșelile ei mizând pe oameni și nu pe proiecte politice. În cele mai multe cazuri, aceștia s-au dovedit tradători sau aventuriști cleptomani sub steagul unionismului.
Faptul că astăzi nu mai avem niciun partid unionist credibil, deși există o masă critică din ce în ce mai mare care marșează pe această idee, fie din crez interorior, fie din sărăcie și oportunism, ar trebui totuși să ridice o serie de întrebări Bucureștilor.
De cele mai multe ori, profilul unionistului din R. Moldova comportă elemente de inteligență și educație peste medie și evident nu poate fi majoritar, însă pierderea treptată a încrederii în mesajul unionist din partea oricărui partid politic este un semnal negativ.
În momentul de față, niciun partid de la Chișinău nu mai poate revendica acest fenomen. Și poate nici nu ar trebui, gândindu-se numai la ultimele două eșecuri lamentabile: PPCD-ul lui Iurie Roșca, ajuns în circa 10 ani să fie șeful propagandei ruse la Chișinău cu extensie și peste Prut în România și liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a dus în derizoriu această idee sub afacerile oneroase pe care le-a desfășurat el și acoliții săi, în timp ce au încercat să se agațe de putere cu orice preț.
Tocmai de aceea niciun alt partid de dreapta mai serios nu dorește să-și asume această idee. Cu toate acestea, electoratul unionist se îndreaptă mai nou spre PAS și PPDA. Ambele partide în abordează chestiunea cu prudență, cu mici excepții patriorde și populiste.
Acestea merg pe o politică de eurointergrare prin stârpirea corupției și respectarea statului de drept.
Este adevărat, fără să nominalizez aici pe nimeni, există figuri în rândul activiștilor civici sau istoricilor și politologilor de la Chișinău cu destulă experiență și carismă care ar putea prelua hățurile unui partid nou care să-și asume deschis și credibil acest ideal.
Totuși, timpul scurt de circa șase luni rămas până la alegeri va fi unul dificil pentru a coagula un astfel de electorat, oarecum pretențios și elevat care trebuie convins. Unul care, după ce s-a fript cu atâtea ciorbe moldovenești, va sufla și în iaurt.
Cu toate acestea, nu ar fi neapărat tardiv pentru astfel de proiect asumat și care ar putea trece pragul de 6% pentru a intra în viitorul Parlament.
Forțele de stânga pro-ruse și cele de centru-stânga au tot interesul fie să călărească acest electorat cu „partide-căpușe” girate chiar de lideri din România care execută un joc de glezne extrem de parșiv, fie duc campanii de Black PR pe această idee tocmai pentru a descuraja acest segment să meargă totuși spre partidele de dreapta.
În paralel, în România de mai mulți ani, partidele politice încep și ele să adulmece din ce în ce mai mult mirosul voturilor electorale de peste Prut. Și-au deschis filiale la Chișinău, chiar dacă sunt mai mult inactive, și dau târcoale potențialelor voturi de pe malul stânga al Prutului.
Anul Centenarului a trezit în ele mai mult spirit patriotico-populist, iar cei aproape un milion de posesori de pașapoarte românești nu sunt tocmai o masă de neglijat.
Astfel, unionismul s-ar putea transforma și pentru partidele din România dintr-o tema de suflet, într-una care poate trece într-un registru pragmatic și politicianist.
Strivit din ambele părți de interese obscure, curentul unionist ar putea pierde și mai mult din elan și ar putea fi redus spre zero ca tema politică și de la Chișinău, dar și de la București.
Așadar, cine își va asuma acest eșec? Partidele politice de pe ambele maluri ale Prutului sau instituțiile statului român care tânjesc neasumat la acest ideal într-o lipsă de atitudine complice cu lașitatea? Răspunsul acestor manevre extrem de greșite și neimplicarea atunci când ar fi fost cazul îl vom afla numai după alegerile parlamentare, să sperăm din februarie 2019, de la Chișinău.
Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu
de Razvan Iorga | mart. 14, 2018 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, UE
Se ascut săbiile în R. Moldova în acest an electoral decisiv. Miza este revenirea la putere a forțelor proruse care ar putea curca defintiv micul progresul făcut acești circa nouă ani de guvernare pro-europeană cu toate carențele ei aferente. Alegerile anticipate pentru primăriile Chișinăului și Bălțiului vor fi într-adevar un test pentru cele parlamentare. Un fel de încălzire pentru maratonul politic de la toamnă. Încet, dar sigur, tema europeană începe să fie înlocuită de cea a Unirii. Cel puțin la nivel de retorică.
Se aude mai puțin despre UE și relația Bruxellesului cu R. Moldova, reforme și schimbare și mai mult despre contondentele ciociniri dintre PSRM și unioniști. În general, scandalul e mai vandabil, iar normalitatea alunecă în zona banalului.
Pe de o parte avut un președintele prorus Igor Dodon care nu are nici cea mai mică soluție, împreună cu partidul său, despre cum ar putea arăta viitorul R. Moldova. Doar sloganuri și gargară de adormit mințile veșnic odihnite. Iar pe de cealaltă parte există o tabără de politicieni care vor să mulgă din nou dividendele temei Unirii în scopul de a se reanima din nou și de a se reconecta la priza puterii, ca un fel de „Lazări al politicii moldovenești”.
România nu achiesează încă la nivel oficial. Cam niciun oficial de la București nu zice însă nimic pe această temă. MAE stă în expectativă și analizează atent pe cine va supăra mai tare cu o eventuală implicare: pe UE sau pe Rusia?
Nimic despre, așa cum zice clișeul, „cel mai important obiect de politică externă a României”. Poate încă nu s-a creat masa critică. Poate cele deja peste 110 localități și trei raioane nu sunt suficiente. Poate nici institutele din cadrul Academiei sau Uniunea Scriitorilor, școli, spitale și alte instituții nu sunt de ajuns. Poate se aștepta o sumă rotundă. Poate chiar culmea simbolisticii – 1918 de declarații de unire. Cine știe?
Cert este că tema unionismului are dublu tăiș și va polariza și mai tare societatea în R. Moldova. De asemenea va alimenta forțele din capetele de extremă și nu le vor favoriza neapărat pe cele din zona mai centristă a problemei.
Oamenii nu vor avea de ales programe politice, ci aceleași povești pe care le călăresc politicienii impotenți de la Chișinău de zeci de ani deja. Din toată această psihoză, mai mult vor avea de câștigat cei de la PSRM, o gașcă de oportuniști incapabilă de schimbare reală și cu accente patetice de slugărit centrul de putere de la Moscova.
Comparativ, forțele unioniste nu par să poată da un partid care măcar să treacă pragul electoral. Ideea a fost dusă în derizoriu de mai mulți oportuniști politici în decadele ce au trecut. Este greu de crezut că astăzi va mai putea există un astfel de partid, oricâte băi de mulțime vor încerca să facă unii la bătrânețe.
Dacă vor fi doar de întreținut conștiința națională peste Prut, ele sunt salutabile, cum ar s-ar zice în limba de lemn folosită de diplo-politicieni, dar dacă se amăgește cineva că ele vor face un scor măsurabil de trecut pragul electoral de 6%, acest scenariu este mai degrabă unul de tip science-fiction.
În schimb, unul dintre beneficiarii acestui război, care crește acolo în umbră, este partidul bătrânului milițian cu accente paternalisto-bolșevice, tătuca Vladimir Voronin. Pe principiul „când doi se bat, al treilea câștigă”, comuniștii vin pe turnantă nevăzuți de mai nimeni și pot face surprize. Evident, neplăcute.
Iremediabila ceartă dintre PD și PAS nu face deloc bine zonei pro-europene, lăsând democraților marjă de manevră înspre formarea unui guvern de compromis, fie de dreapta, fie de stânga. Iar Dodon și ceata lui s-au arătat ușor de îmblânzit, atât timp cât nu vor putea pune mâna pe bâta instituțiilor de forță sau justiție.
Mai degrabă, în orice scenariu de câștig pro-european, vom avea din nou o „democrația originală” a la Moldova. Un hibrid greu de definit într-o grijă sau șablon al științelor politice aplicat pe situația din R. Moldova.
Dar până la alegeri mai este multă pâine de mâncat și multe povești colorate de tipul „șoc și groază” vor curge la Chișinău. Acest poligon al combinațiilor de toate felurile clocite la ceas de noapte de boierii locali.
Și de această dată, ei vor scotoci prin sertarele cu dosărele și vor da măsura „geopoliticii moldovenești” prin manevre neaoșe, lăsând ca la dentist pe marii clarvăzători contemporani ce îmbracă haina simandicoasă din spatele profesiei de „analiști politici”.
Mădălin Necșuțu
