R. Moldova: destabilizări rusești, sprijin românesc și îngrijorări nistrene

R. Moldova: destabilizări rusești, sprijin românesc și îngrijorări nistrene

Rusia se află „foarte probabil” în spatele „încercărilor de destabilizare” a Republicii Moldova, unde separatiştii pro-ruşi din regiunea transnistreană au cerut ajutorul Moscovei, a transmis joi diplomaţia franceză, care a mai precizat că unele statele europene vor discuta despre cum să consolideze sprijinul militar pentru Kiev şi Chişinău.

Încercări de destabilizare

„R. Moldova se confruntă cu încercări de destabilizare tot mai agresive, foarte probabil conduse de Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, Christophe Lemoine, adăugând că „apelul separatiştilor fără autonomie pentru o aşa-numită protecţie din partea Moscovei este un scenariu familiar” şi că „situaţia din Transnistria este urmărită cu mare atenţie”.
„În faţa acestei creşteri a agresivităţii Rusiei, este necesară o tresărire colectivă”, a comentat el, referindu-se la declaraţiile „scandaloase” ale Rusiei împotriva Franţei „din nou în această săptămână”, „mărturie a febrilităţii sale în faţa partenerilor europeni hotărâţi să facă totul pentru a învinge Rusia” în Ucraina.
În acest context, Christophe Lemoine a spus că problema va fi discutată între unii miniştri europeni de externe şi ai apărării la o întâlnire la Paris în zilele următoare, care se va concentra, de asemenea, pe consolidarea sprijinului pentru Ucraina.
Întâlnirea, despre care diplomaţi europeni au spus că ar putea avea loc pe 7 martie, a fost planificată după o conferinţă privind Ucraina la începutul acestei săptămâni.
Reuniunea îşi propune să vină cu idei concrete privind apărarea cibernetică, producţia de arme, apărarea ţărilor ameninţate de Rusia, în special Republica Moldova, protejarea frontierei Ucrainei cu Belarus şi operaţiunile de deminare.
Autorităţile transnistrene au cerut Rusiei „măsuri de protecţie” în faţa a ceea ce ele spun că este o „presiune sporită” din partea Republicii Moldova, pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina vecină.
Diplomaţia rusă a răspuns rapid, afirmând că „prioritatea” sa este „protecţia” locuitorilor Transnistriei şi adăugând că Moscova va „examina cu atenţie” cererea Tiraspolului, fără a oferi detalii suplimentare.
„Statele Unite sprijină ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Evadarea din CSI

Parlamentul de la Chişinău a denunţat încă trei acorduri încheiate pe platforma Comunităţii Statelor Independente (CSI), votând, în a doua lectură, trei proiecte de legi în acest sens, relatează portalul Deschide.md.
Printre acestea se numără Acordul cu privire la principiile asigurării forţelor armate ale statelor membre ale CSI cu armament, tehnică, mijloace materiale; organizării activităţii de producţie a întreprinderilor de reparaţii şi lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi experimentale de construcţie, semnat pe 14 februarie 1992 la Minsk, conform unui comunicat al legislativului moldovean.
Republica Moldova nu mai interacţionează în domeniile politico-militare în cadrul Comunităţii Statelor Independente, a explicat Ministerul Apărării de la Chişinău.
Un alt document denunţat este Acordul privind grupurile de observatori militari şi Forţele colective de menţinere a păcii în cadrul CSI, semnat la 20 martie 1992 la Kiev, şi Protocolul privind procedura temporară de formare şi angajare a Grupurilor observatorilor militari şi a Forţelor colective de menţinere a păcii în zonele de conflict între state şi în statele membre ale CSI, semnat de către R. Moldova pe 4 august 1992.
În privinţa acestuia, Ministerul Apărării a argumentat că menţinerea calităţii de membru al Republicii Moldova în acest acord este inoportună, deoarece nu interacţionează în cadrul CSI în domeniile politico-militare şi nu a implementat de facto prevederile pactului respectiv. De asemenea, statele semnatare sunt concomitent părţi la Carta ONU, care, din punct de vedere al dreptului internaţional, are prioritate.
A fost de asemenea denunţat şi Acordul statelor membre ale CSI privind colaborarea în scopul asigurării tehnico-materiale a organelor competente în domeniul combaterii terorismului şi altor forme violente de manifestare a extremismului. Denunţarea documentului a fost motivată de lipsa colaborării pe acest segment cu părţile contractante, precum şi de faptul că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) nu a beneficiat de prevederile acestui document, ceea ce face inoportună menţinerea calităţii de stat membru al Republicii Moldova în acordul respectiv, a indicat instituţia de apărare de la Chişinău.
Retragerea Republicii Moldova dintr-o serie de acorduri cu CSI a fost criticată cu o zi în urmă de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Numai până în octombrie anul trecut, Chişinăul denunţase 29 de acorduri încheiate în cadrul CSI, iar de atunci s-a retras şi din altele câteva.
Într-o conferinţă de presă, Zaharova a acuzat actualele autorităţi proeuropene de la Chişinău de „dorinţa nesăbuită de a distruge acele poduri corecte care au fost clădite” timp de decenii cu Rusia şi CSI, potrivit paginii oficiale a MAE rus (mid.ru).
Conducerea moldoveană se rupe astfel de realitate şi de interesele fundamentale ale propriilor cetăţeni, a mai declarat Maria Zaharova, care a criticat în repetate rânduri în ultimul timp guvernul de la Chişinău, în special pentru poziţia sa tranşantă împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numeşte „operaţiune specială militară”.

Ucraina, scut pentru R. Moldova

Chiar joi, când la Tiraspol se desfăşura aşa-zisul Congres al „deputaţilor de toate nivelurile” care „cerea protecţie” Rusiei în faţa pretinselor „presiuni” ale Chişinăului, preşedintele Maia Sandu a declarat că, datorită rezistenţei de care dă dovadă Ucraina în faţa agresiunii ruse, Republica Moldova e în siguranţă în pofida provocărilor din regiunea transnistreană.
„Moldova este în siguranţă astăzi. Ucraina trebuie sprijinită. Ucraina ne asigură, astăzi, pacea şi siguranţa”, a insistat Maia Sandu într-o declaraţie făcută la Summitul statelor din sud-estul Europei de la Tirana, potrivit Ştiri.md.

Democraţia, prosperitatea şi securitatea rămân la baza parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova, a declarat miercuri ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Kent Logsdon, care a subliniat că Washingtonul ajută Chişinăul să facă faţă încercărilor din partea ruşilor de a submina instituţiile democratice şi traiectoria europeană a republicii, relatează Radio Chişinău.
„Ajutăm, de asemenea, partenerii noştri moldoveni să facă faţă la încercările ruşilor de a submina instituţiile democratice din ţară şi traiectoria dumneavoastră europeană. Astfel, susţinem presa independentă, jurnaliştii profesionişti, de calitate, ca societatea să poată discerne evenimentele adevărate de propagandă. De asemenea, susţinem presa de limbă rusă, ca cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să nu depindă de Moscova”, a subliniat ambasadorul SUA într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, în faţa cărora a evocat securitatea regională şi parcursul european al Republicii Moldova.
Parteneriatul pe care l-a creat în timp ambasada Statelor Unite în Republica Moldova cu Universitatea de Stat a devenit tot mai puternic şi mai prioritar în mai multe domenii, a subliniat el.
„Anul trecut, când am fost aici, am îndemnat să reţineţi trei cuvinte: democraţie, prosperitate, securitate. Aceste cuvinte rămân a fi fundaţia parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova. Sunteţi viitorii conducători ai Republicii Moldova, voi sunteţi generaţia care vine cu idei noi care vor ajuta la integrarea europeană a Moldovei”, a spus Kent Logsdon.
În discursul său, ambasadorul american a menţionat războiul din Ucraina şi impactul acestuia asupra Republicii Moldova. El a subliniat rolul presei independente în combaterea dezinformării, mai ales în contextul actual.
„Astăzi este important să susţinem Ucraina în războiul de agresiune declanşat de Rusia, deoarece astfel ne protejăm democraţia şi contribuim la pacea Europei întregi şi unite”, a spus Kent Logsdon, citat de Radio Chişinău.

Sancțiuni americane

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat vineri noile sancţiuni ale SUA împotriva Marinei Tauber, membră a partidului prorus Şor, şi a acuzat-o de tentative de subminare a democraţiei, informează Reuters.
Tauber a condus protestele stradale împotriva guvernului proeuropean al Republicii Moldova, în cadrul unei mişcări care, potrivit Chişinăului, este parte a tentativelor susţinute de Moscova de a destabiliza fosta republică sovietică.
„Mulţumesc SUA pentru că a întreprins astăzi o acţiune decisivă împotriva celor care subminează, în interesul Kremlinului, integritatea alegerilor noastre prin cumpărarea ilegală de voturi”, a scris Maia Sandu pe platforma X.
Statele Unite au anunţat recent sancţiuni împotriva Marinei Tauber pentru facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Şor de a submina procesele electorale din Moldova în interesul Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi, arată un comunicat al Ambasadei SUA la Chişinău.
„Cetăţenii Republicii Moldova merită instituţii şi procese democratice libere şi corecte. Ei merită un viitor lipsit de influenţa malignă a Kremlinului. Statele Unite salută progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor democratice şi economice. Vom continua să sprijinim poporul şi guvernul Republicii Moldova în construirea unui viitor mai democratic, prosper şi sigur’, a subliniat ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.
Într-o postare pe Telegram, premierul Dorin Recean a salutat la rândul său la decizia Statelor Unite, informează Radio Chişinău.
„Salut decizia Guvernului SUA de a include în lista de sancţiuni persoanele responsabile pentru acţiuni care subminează securitatea Republicii Moldova şi au facilitat interferenţa Kremlinului în alegeri. Sprijinul partenerilor noştri merge mână în mână cu eforturile noastre continue de a lupta împotriva fraudelor şi de a proteja democraţia noastră’, a transmis Dorin Recean.
În octombrie 2022, SUA au impus sancţiuni similare împotriva a 21 de persoane şi entităţi, printre care fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, deputatul fugar Ilan Şor, Partidul „Şor’, scos în afara legii, soţia lui Şor şi Igor Ceaika, om de afaceri din Rusia şi un apropiat de-al fostului preşedinte Igor Dodon.
Marina Tauber, alături de oligarhii fugari Ilan Şor şi Vlad Plahotniuc, se află pe lista primelor persoane sancţionate în baza noului regim de sancţiuni al UE pentru contracararea acţiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, adoptate de Consiliul Uniunii Europene la sfârşitul lunii mai anul trecut, mecanism creat la iniţiativa României.

Războiul declarațiilor

Guvernul Republicii Moldova respinge „declaraţiile propagandistice” ale Tiraspolului, a afirmat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-o primă reacţie a autorităţilor de la Chişinău la rezoluţia adoptată anterior în cursul zilei de Congresul aşa-zişilor deputaţi „de toate nivelurile” din regiunea transnistreană, care au cerut „protecţia” Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Republicii Moldova.
„Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare resping declaraţiile propagandistice venite dinspre Tiraspol. Ţinem să subliniem că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate şi integrare europeană pe care le promovează Chişinăul în cadrul legăturilor sale cu Uniunea Europeană”, a declarat Oleg Serebrian pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Potrivit vicepremierului moldovean, aceste politici îi avantajează pe toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent dacă sunt pe malul drept sau malul stâng al Nistrului.
Congresul aşa-zişilor „deputaţi de toate nivelurile” din Transnistria a adoptat miercuri o rezoluţie în care acuză Chişinăul de „război economic” împotriva Tiraspolului şi cere „măsuri de protecţie” din partea Rusiei în faţa presupusei „presiuni sporite” a Chişinăului, pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina vecină, potrivit AFP.
Primul din cele şapte puncte ale documentului se referă la înaintarea unei solicitări către autorităţile ruse de a proteja Transnistria de aşa-numita „blocadă economică” din partea Republicii Moldova.
Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.
De asemenea, deputaţii transnistrenii s-au plâns şi în legătură cu Legea cu privire la separatism adoptată de Chişinău. Conform unora dintre prevederile acesteia, „acţiunile separatiste, comise în scopul separării unei părţi a teritoriului Republicii Moldova”, sunt pedepsite cu închisoare de la doi la cinci ani, relatează media de peste Prut.
În anul 2023, exportul agenţilor economici din regiunea transnistreană către ţările din Uniuni Europene a depăşit 70%, o cifră-record de la semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, în creştere cu peste 20% în raport cu anul 2019, potrivit datelor Biroului pentru Reintegrare, notează Ziarul Naţional din Chişinău.

Reacție rusă

Reacţia diplomaţiei ruse nu s-a lăsat aşteptată, Ministerul rus de Externe dând asigurări că pentru Moscova este o „prioritate protejarea” locuitorilor din Transnistria. Rusia „va examina cu atenţie” cererea Tiraspolului, a transmis MAE rus într-o declaraţie, fără să ofere mai multe precizări.
Înlănţuirea acestor evenimente aminteşte de o situaţie similară din februarie 2022, când un apel al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei a fost folosit de preşedintele rus Vladimir Putin ca unul dintre pretexte pentru declanşarea unui atac pe scară largă asupra acestei ţări.
Deputaţii din Transnistria, reuniţi la Tiraspol într-un congres extraordinar, primul din 2006 încoace, au cerut parlamentului rus să „pună în aplicare măsuri pentru a proteja” acest mic teritoriu unde locuiesc „peste 220.000 de cetăţeni ruşi” în faţa „presiunii sporite din partea Republicii Moldova”.
Transnistria se confruntă cu „ameninţări fără precedent de natură economică, socio-umanitară şi politico-militară”, transmit ei în declaraţia lor.â
Ministrul de externe separatist, Vitali Ignatiev, a declarat pentru postul de televiziune rus Rossia-24 că scopul este „în primul rând de a cere sprijinul diplomatic din partea Moscovei”.
Fâşie îngustă de pământ situată între Republica Moldova şi Ucraina, Transnistria a ieşit de sub jurisdicţia Chişinăului după un scurt război în 1992 împotriva armatei moldovene. Conform cifrelor oficiale, Rusia păstrează încă 1.500 de militari acolo, în principal pentru a îndeplini o misiune de menţinere a păcii.
După asaltul rusesc asupra Kievului din februarie 2022, au apărut speculaţii cu privire la un posibil atac rusesc dinspre Transnistria către marele oraş-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră.
Autorităţile separatiste susţin că acest congres a fost o reacţie la recenta introducere de către Chişinău a taxelor vamale la importurile din Transnistria.
În discursul său, liderul separatist Vadim Krasnoselski, citat de presa locală, a declarat că teritoriul este supus unei „politici de genocid”, prin presiuni economice, „fizice”, juridice şi lingvistice.
În rezoluţia lor, deputaţii din Transnistria cer, de asemenea, secretariatul general al ONU să împiedice „provocările” care ar putea duce la o „escaladare a tensiunilor”.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în urmă cu doi ani, temerile că războiul s-ar putea extinde în Transnistria au revenit mereu în actualitate.
Anul trecut, Tiraspolul a acuzat Kievul că ar dori să îl atace după ce a pretins că a dejucat un atentat împotriva liderilor săi în martie.
Ministerul rus al Apărării a afirmat din nou săptămâna trecută, fără a furniza nicio dovadă, că Ucraina ar pregăti o „provocare armată” împotriva Transnistriei.
Cu o populaţie oficială de 465.000 de locuitori, majoritatea vorbitori de limbă rusă, independenţa acestui teritoriu situat de-a lungul râului Nistru nu este recunoscută de către comunitatea internaţională şi nici de Moscova.
Chişinăul şi Uniunea Europeană acuză în mod regulat Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, care a fost în trecut în zona sa de influenţă, dar ale cărei autorităţi sunt acum orientate în mod ferm spre Europa.
În decembrie 2023, UE a decis să deschidă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova.

Prioritate pentru Moscova

Rusia a declarat miercuri că o „prioritate” a sa este „protejarea” populaţiei din Transnistria, un teritoriu separatist prorus din estul Republicii Moldova, care a cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Chişinăului.
„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse.
„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se afirmă în rezoluţia adoptată de deputaţii locali, care aminteşte că în stânga Nistrului locuiesc 220.000 de cetăţeni ruşi.
Deputaţii acuză Chişinăul că ar fi declanşat un „război economic” împotriva regiunii transnistrene şi că ar fi blocat în mod deliberat negocierile cu Tiraspolul. Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.
Premierul polonez Donald Tusk a apreciat miercuri că tensiunile din Transnistria sunt „periculoase” pentru regiune şi Ucraina.
„Ameninţarea unei intervenţii ruse sau cel puţin o provocare este permanentă. Aceasta nu mă surprinde. Dar arată cât de periculoasă este situaţia, şi nu doar pentru Ucraina”, a spus el, întrebat despre cererea separatiştilor transnistreni de a cere „protecţie” din partea Moscovei.

Pentru Republica Moldova, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi care se învecinează cu România şi Ucraina, apelul congresului de la Tiraspol este de natură să alimenteze temerile de agresiune rusă pe teritoriul său, mai ales că Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria. Republica Moldova nu este membră a NATO. Suscită îngrijorare şi faptul că rezoluţia separatiştilor de la Tiraspol face referire la cetăţenii ruşi care trăiesc în stânga Nistrului.
În pofida cererilor multiple şi a referendumului din 2006, când peste 90% dintre transnistreni s-au pronunţat pentru independenţa republicii nerecunoscute şi alipirea la Rusia, Moscova nu a recunoscut până în prezent independenţa Transnistriei, notează agenţia germană de presă.
Apelul congresul „deputaţilor de toate nivelurile” din Transnistria survine cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul bicameral): Consiliul Federaţiei (camera superioară) şi Duma de Stat (camera inferioară). Unii experţi consideră că Putin va face public joi punctul de vedere al Kremlinului în privinţa solicitării separatiştilor de la Tiraspol.

Prezență SUA

Secretarul adjunct pentru Europa de Est în Departamentul de Stat al SUA, Christopher Smith, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, a avut întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrean, la Chişinău şi cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, la Tiraspol. Discuţiile s-au axat în principal pe evoluţiile din dosarul transnistrean.
La întâlnirea de la Tiraspol a participat şi responsabilul de relaţiile externe ale regiunii, Vitalii Ignatiev.
Potrivit unui comunicat publicat de Tiraspol, Vadim Krasnoselski a subliniat importanţa dialogului cu SUA în calitate de observator în formatul de negocieri privind soluţionarea diferendului transnistrean „5+2” (R.Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).
Krasnoselski „a reafirmat angajamentul Transnistriei faţă de principiile de menţinere a păcii şi securităţii” şi a subliniat că „procesul de negocieri ar trebui să continue, indiferent de cât de diferite sunt poziţiile părţilor”, se menţionează în comunicatul citat de Radio Chişinău.
La rândul său, Christopher Smith a dat asigurări că SUA pledează pentru o soluţionare paşnică a diferendului transnistrean şi sprijină orice dialog pozitiv, afirmă acelaşi comunicat al Tiraspolului.
Liderul separatist s-a plâns oficialului american de aşa-zisele „presiuni” de ordin economic asupra regiunii transnistrene din partea Chişinăului, referindu-se la faptul că firmele din Transnistria sunt obligate să plătească taxe vamale Republicii Moldova de la 1 ianuarie.
Christopher Smith se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficialul Departamentului de Stat a avut întrevederi cu preşedintele Maia Sandu şi cu premierul Dorin Recean. Părţile au discutat despre situaţia regională, dar şi despre modul în care SUA pot sprijini Republica Moldova în implementarea reformelor şi avansarea pe agenda europeană, mai notează postul de radio menţionat.

România, primul partener comercial al R. Moldova

România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova, dar şi primul investitor „străin” cu peste 400 de milioane de euro, a declarat, marţi, ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.
„Republica Moldova a semnat în 2014 acordul de asociere în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, a semnat şi acordul de liber schimb comprehensiv şi aprofundat cu UE. Din acel moment, pe durata a 10 ani, comerţul nostru cu România s-a triplat, de la un miliard de euro la trei miliarde de euro. Aceste două acorduri, printre multiple sale prevederi, are şi una foarte importantă pentru statele noastre: aderarea Republicii Moldova la piaţa economică unică a Uniunii Europene. În termeni reali, acest lucru înseamnă integrarea economică cu România, cu piaţa economică României, respectiv crearea unei pieţe economice, unice, comune între Republica Moldova şi România. Şi acest lucru se întâmplă. Cifrele comerciale demonstrează acest lucru. România a devenit astăzi primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult, cu foarte mult, Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova”, a precizat Victor Chirilă, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova.
Acesta a afirmat că România a investit peste 400 de milioane de euro în Republica Moldova, în timp ce în ţara noastră investiţiile moldoveneşti au depăşit 80 de milioane de euro.
„România este şi primul investitor, în ghilimele, străin în Republica Moldova. Peste 400 de milioane de euro, companiile, investitori privaţi din România au investit în Republica Moldova, dar acest lucru se întâmplă şi invers din Republica Moldova în România. Până în prezent, investitorii din Republica Moldova au investit, conform datelor oficiale, peste 80 de milioane de euro. Dacă avem în vedere faptul că mulţi cetăţeni din Republica Moldova îşi înregistrează firmele şi activităţile lor aici, în România, în baza paşaportului românesc, putem spune că această sumă este mult mai mare”, a spus ambasadorul.
În opinia sa, această integrare a celor două state a accelerat foarte mult chiar şi în contextul războiului din Ucraina, „în aceste condiţii regionale deloc simple”, iar acest lucru se vede şi în sectorul energetic.
„România este astăzi prezentă cu Transgaz prin administrarea conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău, dar şi prin administrarea reţelelor de gaze naturale care aprovizionează oraşe şi sate din Republica Moldova. Acest lucru s-a întâmplat în toamna anului trecut, până atunci, Moldova-Gaz, filiala Gazprom, administra aceste reţele. De azi înainte, Transgaz este cel care administrează. Acest lucru s-a întâmplat din nou datorită aşa-zisului pachet 3 energetic al Comunităţii Energetice Europene, la care noi am aderat”, a subliniat Chirilă.
El a menţionat şi memorandumul semnat anul trecut cu România pentru alte proiecte energetice, respectiv construirea unei centuri de gaze naturale în jurul Chişinăului şi linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava.
„Anul trecut, în decembrie 2023, am semnat un memorandum în care am agreat alte proiecte energetice, printre care să construim o centură de gaze naturale, o conductă care va înconjura Chişinău şi va fi o prelungire a conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău. De asemenea, am convenit să construim linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava. Suntem în negocieri cu autorităţile din România, cu companii din România, să preia o parte din reţeaua electrică a Republicii Moldova în nordul statului nostru. Dacă se va întâmpla acest lucru, cred va fi cea mai importantă investiţie strategică în Republica Moldova”, a adăugat diplomatul moldovean.
De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova în România a subliniat şi importanţa acordurilor semnate în domeniul modernizării infrastructurii rutiere.

Acorduri importante

„Am semnat o serie de acorduri foarte importante în domeniul modernizării infrastructurii noastre rutiere. Până în 2030 planificăm să renovăm sau să construim nouă poduri care vor uni statele noastre peste Prut. De asemenea, vom construi, vom conecta autostrăzile noastre şi vom moderniza liniile de cale ferată care ne unesc. Acest lucru se va întâmpla şi cu investiţiile din România, dar şi cu investiţiile din Uniunea Europeană, la care Republica Moldova împreună cu România vor avea un un acces tot mai mare”, a susţinut acesta.
Nu în ultimul rând, Victor Chirilă a transmis că această interconectare între România şi Moldova are nevoie de investiţii majore în sectoare cheie, precum infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi construirea unei pieţe de capital comune.
„Ce vreau să spun? Suntem în momentul când această interconectare, interdependenţă, are nevoie de un nou impuls, de investiţii majore în sectoare cheie. Şi aceste sectoare cheie sunt infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi de asemenea construirea unei pieţe de capital comune între statele noastre. Suntem la acest ultim capitol la început de cale, am demarat discuţiile, dar este important ca să mobilizăm capitalul nostru comun, pentru a realiza această reîntregire a economiei noastre. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mai prosperă. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mult mai stăpână pe politica sa internă şi externă. Doar astfel vom fi împreună, construind o temelie solidă pentru viitorul nostru comun”, a concluzionat ambasadorul Republicii Moldova în România.

Miliarde de dolari

Republica Moldova este un partener economic important şi foarte apropiat României, volumul total al schimburilor comerciale depăşind 3,2 miliarde de dolari la finele lunii noiembrie 2023, a afirmat și preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa.
„Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti organizează lunar întâlniri cu diverşi parteneri, reprezentând ţări în general din afara Uniunii Europene, iar astăzi avem întâlnire cu Republica Moldova, un partener important şi foarte apropiat sufleteşte. La sfârşitul lunii noiembrie 2023, volumul schimburilor totale depăşea 3,2 miliarde de dolari, din care 2,1 miliarde dolari sunt exporturile României către Moldova. România exportă cu precădere produse agricole, dar şi materiale tehnice mai ales componente pentru industria auto, precum şi produse din industria electrotehnică”, a precizat Stocklosa, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova.
Acesta a menţionat că, în prezent, între cele două ţări sunt „schimburi foarte bune în domeniul serviciilor, având în vedere că Moldova a demarat procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
„Noi avem deja în România firme care au experienţă odată cu intrarea României în Uniunea Europeană şi atunci practic sunt foarte mulţi consultanţi în procesul de aderare. România oferă, în primul rând, consultanţă pentru organizarea atât din punct de vedere guvernamental, cât şi din punct de vedere al companiilor, în contextul integrării. Este un schimb foarte bun în acest domeniu”, a explicat el.
Potrivit datelor furnizate de preşedintele CCIB, Moldova ocupă locul cinci în topul ţărilor de destinaţie extracomunitare şi locul nouă la produsele pe care România le importă din Republica Moldova şi care sunt cu precădere produse agricole (legume, vinuri etc).

Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova reuneşte peste 50 de firme româneşti şi moldoveneşti.
Reprezentanţii societăţilor comerciale româneşti interesate în colaborarea comercial-economică cu Republica Moldova au posibilitatea de a afla informaţii valoroase privind tendinţele în comerţul exterior bilateral, stadiul negocierilor de aderare a statului vecin la UE, începute la 15 decembrie 2023, măsuri incluse în Planul Naţional de Acţiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, mediul de afaceri din această ţară, posibilităţile de a sprijini internaţionalizarea afacerilor firmelor din România şi Republica Moldova, oportunităţile de afaceri şi investiţionale. „Avem aici un număr important de oameni de afaceri, de antreprenori români şi moldoveni şi noi încercăm să-i punem împreună, vrem să aducem business-ul mai aproape”, a mai spus preşedintele CCIB.
În opinia sa, Camera bucureşteană reprezintă o cale de acces eficientă pentru orice om de afaceri, inclusiv din Republica Moldova, care doreşte să abordeze piaţa românească.
„Ca reprezentant şi promotor al intereselor comunităţii de afaceri din Capitala României, cel mai important centru economic şi comercial al ţării, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, una dintre cele 42 camere de comerţ teritoriale, reprezintă o cale de acces eficientă pentru orice om de afaceri, inclusiv din Republica Moldova, care doreşte sa abordeze piaţa românească. Bucureştiul – al treilea oraş din regiune ca populaţie, după Istanbul şi Atena – concentrează aproape 21% din valoarea exporturilor autohtone, peste 32% din valoarea importurilor realizate de România, 44% dintre firmele cu capital străin înregistrate în ţara noastră şi 53% din capitalul subscris, iar poate cea mai concludentă cifră, în Bucureşti se realizează circa 25% din Produsul Intern Brut al României”, a mai spus Stocklosa.
„Se poate pune întrebarea logică „De ce Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată relaţiilor cu Republica Moldova”? Nu vă spun vreo noutate când afirm că relaţiile comerciale şi economice dintre statele noastre sunt privilegiate şi au la bază nu numai raţiuni economice. Ne leagă o istorie, cultură şi tradiţii comune, vorbim aceeaşi limbă şi sperăm într-un viitor bazat pe aceleaşi idealuri, respectiv o viaţă mai bună pentru cetăţenii celor două state în cadrul mari familii din care România deja face parte Uniunea Europeană”, a punctat şeful CCIB.

Bucureștiul în acțiune

Republica Moldova şi Ucraina trebuie ajutate pentru a deveni sustenabile economic, a transmis premierul Marcel Ciolacu investitorilor americani prezenţi la evenimentul AmCham CEO Business Forum.
„Uitaţi-vă la dinamica războiului din Ucraina şi a interesului din ce în ce mai crescând a Federaţiei Ruse măcar politic să gestioneze Transnistria şi sunt ferm convins că ştiţi la fel de bine ca şi mine ce va urma. Avem o obligaţie morală faţă de românii noştri din Republica Moldova şi va trebui cumva să vă convingem pe dumneavoastră, care aţi investit în România, să găsim garanţiile pe care să le ofere statul român, poate şi Statele Unite ale Americii, deja şi Germania, după discuţia cu cancelarul Olaf Scholz, ar fi interesat să ofere garanţii pentru companiile germane care activează în România, astfel încât să încercăm să echilibrăm un pic sustenabilitatea Republicii Moldova. Republica Moldova este un stat sustenabil prin implicarea Uniunii Europene, a Statelor Unite şi în primul rând a României. Trebuie să-i ajutăm să devină sustenabil economic”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a subliniat şi necesitatea susţinerii în continuare a Ucrainei. „La fel cum, cu toate inconvenientele şi cu toate discuţiile avute cu agricultorii din România, a trebuit şi trebuie să ajutăm Ucraina. Dacă nu-i ajutăm măcar pe zona de export de cereale să devină sustenabili economic, nu vor mai avea nicio şansă în viitor”, a declarat Ciolacu.

Share our work
Discurs nuclear la Moscova. Ce ne promite Putin?

Discurs nuclear la Moscova. Ce ne promite Putin?

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat, în discursul său anual către naţiune, că Rusia va face tot posibilul pentru a încheia războiul din Ucraina şi a eradica nazismul din ţara vecină.
Discursul intervine cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia la care este de aşteptat ca Putin să câştige un al cincilea mandat de şase ani cu o largă majoritate, în lipsa unei opoziţii reale. Astfel am asistat la un adevărat recital electoral al noului și vechiului lider de la Moscova.
Putin a declarat că Rusia nu va permite nimănui să se amestece în afacerile sale interne şi a reluat acuzaţia conform căreia Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior.
Liderul de la Kremlin a mai susţinut că „o majoritate clară a populaţiei” ruse sprijină decizia sa luată acum doi ani de a trimite sute de mii de militari în Ucraina. El le-a mulţumit cetăţenilor şi companiilor pentru sprijinul lor faţă de conflict şi a ţinut un moment de reculegere în timpul discursului pentru militarii căzuţi în luptă.

„Nu Rusia a fost cea care a început războiul în Donbas (regiune din estul Ucrainei, ocupată parţial de Rusia – n.r.), dar noi vom face totul pentru a-l încheia, pentru a elimina nazismul şi a îndeplini obiectivele operaţiunii militare speciale” din Ucraina, a declarat Putin în discursul rostit în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus, reluând tezele propagandei ruse.
„Când Patria îşi apără suveranitatea şi securitatea, protejează vieţile compatrioţilor noştri în Donbas şi Novorossia (nume dat sudului ucrainean de Imperiul Rus în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în contextul războaielor ruso-turce – n.r.), rolul decisiv în această luptă dreaptă aparţine cetăţenilor ruşi, unităţii lor, dăruirii pentru ţara lor natală şi responsabilităţii pentru destinul acesteia”, a decretat şeful statului rus. „Aceste calităţi au fost manifestate clar şi fără echivoc chiar de la începutul operaţiunii militare speciale”, a adăugat el.
Paralel cu discursul lui Putin, Ministerul Apărării din Rusia a publicat buletinul său zilnic în care a informat despre „îmbunătăţirea poziţiilor” trupelor ruse în sudul Ucrainei. Anterior, timp de două săptămâni, militarii ruşi au raportat progrese în estul Ucrainei, un imbold electoral important pentru liderul de la Kremlin.
Putin le-a reamintit celor prezenţi că 2024 este anul aniversării a 10 ani de la anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, transmite dpa, care aminteşte că această peninsulă nu este nici acum recunoscută la nivel internaţional ca făcând parte din Federaţia Rusă şi că Ucraina s-a jurat să o recucerească. Putin a insistat totuşi că Rusia este mândră de ceea ce a reuşit, prin anexarea Crimeii. „Împreună putem obţine totul”, a adăugat el.
„Fără o Rusie suverană şi puternică nu va fi posibilă o ordine mondială solidă”, a insistat şeful statului rus. „Înţelegem că Occidentul încearcă să ne târască într-o cursă a înarmării. Ei încearcă să ne epuizeze, să repete trucul pe care l-au reuşit cu Uniunea Sovietică în anii 1980”, a mai adăugat acesta.
Din acest motiv, a adăugat Putin, sarcina Rusiei este să dezvolte complexul industrial de apărare „pentru a creşte potenţialul ştiinţific, tehnologic şi industrial al ţării”.
„Trebuie să distribuim resursele cât mai raţional posibil şi să construim o economie eficientă a forţelor armate, pentru a obţine maximum pentru fiecare rublă cheltuită pentru apărare”, a adăugat el.
Putin a anunţat că Rusia „este deschisă unui dialog în detaliu cu toate ţările şi organismele internaţionale interesate” în „edificarea în viitorul apropiat a unui nou sistem de securitate în Eurasia, indivizibil şi cu condiţii egale pentru toţi”.
„Forţele nucleare strategice sunt într-o stare de deplină pregătire pentru utilizare garantată”, a avertizat Putin.
El a mai declarat că sistemul antiaerian hipersonic nu numai că a fost pus în funcţiune, „dar este şi folosit cu eficienţă ridicată pentru a atinge ţinte deosebit de importante în cursul operaţiunii militare speciale” din Ucraina, aşa cum numeşte Rusia invazia pe care a lansat-o împotriva ţării vecine la 24 februarie 2022.
În discursul său, Putin a anunţat că Rusia a folosit sisteme avansate de armament, inclusiv rachete hipersonice Zircon, şi că deţine în mod ferm avantajul militar în Ucraina.
„Unităţile noastre menţin în mod ferm iniţiativa. Avansează ferm într-o serie de zone şi eliberează tot mai multe teritorii”, a afirmat Putin, care a evidenţiat experienţa de luptă obţinută de trupele Moscovei în cei mai bine de doi ani de război.
„Complexul hipersonic de pe mare Zircon a fost deja folosit în luptă. Unităţile hipersonice cu rază de acţiune intercontinentală Avangard (şi) sistemele laser Peresvet sunt în serviciu de luptă. Testele rachetei de croazieră cu rază nelimitată Burevestnik sunt în curs de finalizare. Şi vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon… Primele rachete balistice grele Sarmat produse în serie au fost livrate trupelor”, a detaliat preşedintele rus, citat de mass-media.

 „Occidentul a provocat conflictul din Ucraina, din Orientul Mijlociu, în alte regiuni din lume, şi continuă să mintă, uneori fără ruşine, spunând că Rusia intenţionează vezi Doamne să atace Europa”, a spus Putin.
El a avertizat totodată NATO că consecinţele unei desfăşurări de trupe aliate în Ucraina vor fi „tragice” şi a calificat drept „aberaţii” acuzaţiile potrivit cărora Moscova s-ar pregăti să atace Europa.

„Au început să vorbească despre posibilitatea de a trimite în Ucraina contingente militare ale NATO, dar să ne reamintim soarta acelora care, la vremea lor, au trimis trupe pe teritoriul ţării noastre. Însă acum consecinţele pentru potenţialii intervenţionişti vor fi mult mai tragice” decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial deoarece Rusia are în prezent arme care pot lovi ţinte aflate pe teritoriul inamicului, a insistat şeful statului rus, citat de EFE. „Ei cred că (războiul) e ca în desenele animate”, a adăugat Putin.
Putin, în vârstă de 71 de ani, le-a sugerat politicienilor occidentali să-şi amintească de soarta celor care – precum liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler, şi Napoleon Bonaparte al Franţei – au invadat ţara în trecut fără sorţi de izbândă.
Ţările occidentale „trebuie să priceapă că şi noi avem arme capabile să atingă ţinte pe teritoriul vostru”, a avertizat Putin. „Tot ceea ce inventează ei acum, cu ce sperie lumea, toate acestea constituie o ameninţare reală a unui conflict cu utilizarea armelor nucleare, ceea ce înseamnă distrugerea civilizaţiei. Oare ei chiar nu înţeleg acest lucru?”, a spus el.
Totodată, şeful statului rus a apreciat că Rusia va trebui să-şi consolideze districtul militar vest, acum că Suedia şi Finlanda au aderat la NATO. Finlanda are o graniţă terestră lungă cu nord-vestul Rusiei. 
„Recent, au existat din ce în ce mai multe acuzaţii nefondate împotriva Rusiei, de exemplu că se presupune că vom desfăşura arme nucleare în spaţiu. O astfel de insinuare, care nu este altceva decât o insinuare, este un truc pentru a ne atrage în negocieri în propriile lor condiţii, care sunt favorabile numai Statelor Unite”, a afirmat şeful statului rus.
„Prin urmare, avem toate motivele să credem că declaraţiile autorităţilor americane de astăzi despre presupusul lor interes în negocierile cu noi pe probleme de stabilitate strategică sunt demagogie… În ajunul alegerilor prezidenţiale din SUA, vor pur şi simplu să le arate cetăţenilor şi tuturor celorlalţi că încă conduc lumea”, a mai spus Putin în acest discurs nuclear.

Share our work
“Poduri ale prieteniei” peste Dunăre. Pierde România războiul pentru infrastructură?

“Poduri ale prieteniei” peste Dunăre. Pierde România războiul pentru infrastructură?

Bulgaria și România vor dezvolta o viitoare cooperare serioasă în domeniul infrastructurii în regiune. Turcia, Ucraina și R.Moldova vor beneficia, de asemenea, în mare măsură de coridoarele de transport internațional dintre Bulgaria și România.

Nevoi strategice

Nevoile de poduri peste Dunăre pe sectorul româno-bulgar derivă din mai multe considerente economice, sociale și de infrastructură. Facilitarea comerțului transfrontalier este unul dintre principalele motive, România și Bulgaria fiind membre ale Uniunii Europene, iar dezvoltarea infrastructurii de poduri poate stimula schimburile comerciale între cele două țări, contribuind la creșterea economică și la integrarea piețelor lor.

Aceste demersuri ar duce la îmbunătățirea radicală a conectivității și a accesibilității regionale. Construcția de noi poduri peste Dunăre ar îmbunătăți legăturile de transport între România și Bulgaria, facilitând astfel accesul la piețele din Europa Centrală și de Est pentru ambele țări. Aceasta ar putea reduce timpul de tranzit pentru mărfuri și pasageri, contribuind la eficiența logistică.

Îmbunătățirea conexiunilor transfrontaliere poate stimula turismul între România și Bulgaria, permițând turistilor să exploreze mai ușor atracțiile de pe ambele părți ale Dunării. Aceasta ar putea avea un impact pozitiv asupra economiilor locale prin creșterea cheltuielilor turistice.

Dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere este în concordanță cu obiectivele de coeziune ale Uniunii Europene, care vizează reducerea disparităților regionale și promovarea unei dezvoltări echilibrate în întreaga UE. Podurile noi ar putea contribui la îndeplinirea acestor obiective prin îmbunătățirea legăturilor între regiunile periferice și cele centrale ale Europei.

Pe măsură ce traficul de mărfuri și cel de pasageri cresc, punctele de trecere existente pot deveni supraaglomerate, ducând la întârzieri și la creșterea costurilor de transport. Construcția de noi poduri ar putea ajuta la distribuirea traficului mai eficient și la reducerea congestiei.

În cazul unor situații de urgență sau dezastre naturale, o infrastructură de poduri robustă și diversificată poate îmbunătăți capacitatea de răspuns prin facilitarea accesului rapid al serviciilor de urgență și al ajutoarelor.

Proiectele de construcție a podurilor pot include soluții ecologice și sustenabile, cum ar fi sisteme de iluminat cu energie solară sau designuri care minimizează impactul asupra ecosistemelor fluviale. Aceasta ar contribui la obiectivele de mediu ale ambelor țări și ale Uniunii Europene.

Pentru realizarea acestor obiective, este necesară o colaborare strânsă între guvernele român și bulgar, implicarea Uniunii Europene pentru finanțare și sprijin, precum și planificarea atentă pentru a minimiza impactul asupra mediului și a comunităților locale.

Importanță strategică

Podurile peste Dunăre au avut întotdeauna o importanță strategică și militară semnificativă, dat fiind rolul fluviului ca arteră majoră de transport și ca linie naturală de apărare pe parcursul istoriei. În contextul militar, aceste structuri servesc mai multor scopuri cheie, precum liniile de aprovizionare.

Podurile asigură rute critice pentru transportul rapid al trupelor, echipamentelor și aprovizionării între diferite regiuni. În timpul conflictelor, capacitatea de a menține sau întrerupe aceste linii de aprovizionare poate influența semnificativ desfășurarea operațiunilor militare.

În cazul unor tensiuni sau conflict deschis, podurile peste Dunăre permit mobilizarea rapidă a forțelor militare ale statelor NATO și UE în regiunile strategice. Capacitatea de a traversa rapid fluviul poate fi decisivă pentru succesul operațiunilor defensive sau ofensive.

Controlul podurilor peste Dunăre oferă avantaje tactice și strategice, permițând unei forțe să apere sau să blocheze accesul la regiuni importante. În istorie, controlul asupra acestor puncte de trecere a fost adesea un obiectiv militar cheie.

Podurile pot deveni puncte de focalizare în timpul conflictelor, atât ca obiective strategice pentru a fi capturate sau păstrate, cât și ca ținte pentru forțele inamice care încearcă să perturbe liniile de comunicație și aprovizionare ale adversarului.

După conflict, reconstrucția podurilor distruse sau avariate este crucială pentru redresarea economică și pentru restabilirea legăturilor esențiale de transport. Aceasta facilitează, de asemenea, operațiunile umanitare și ajutorul pentru zonele afectate de război.

În era modernă, importanța militară a podurilor include și aspecte legate de securitatea cibernetică și de protecția infrastructurii critice. Asigurarea securității fizice și cibernetice a podurilor este esențială pentru prevenirea și atenuarea amenințărilor hibride.

Podurile peste Dunăre sunt adesea incluse în planificarea exercițiilor militare, pentru a testa capacitatea forțelor de a executa operațiuni de traversare a fluviului sub diverse scenarii, inclusiv în condiții de conflict.

Pe parcursul istoriei, multe bătălii și campanii militare au subliniat importanța strategică a podurilor peste Dunăre. În contextul geopolitic și de securitate actual, acestea continuă să joace un rol crucial în planificarea defensivă și în strategiile de securitate ale țărilor riverane. Menținerea și protecția acestor structuri esențiale reflectă recunoașterea importanței lor continue pentru stabilitatea și securitatea regională.

Ambiții româno-bulgare

În viitorul apropiat, ambele state vor începe studiile de pre-proiect pe ambele maluri ale Dunării pentru a construi noi puncte de trecere și poduri între ele. Potrivit oficialilor români, dragarea Dunării este o prioritate pentru țara lor. Statul bulgar va răspunde corespunzător și va demara și el activități de dragare, pentru care va fi anunțată o procedură specială de achiziție publică. Este de așteptat ca proiectul global să primească și finanțare de la Comisia Europeană.
Lipsa unei conectivități suficiente între Bulgaria și România cauzează probleme serioase pentru fluxurile de mărfuri și de turiști nu numai pentru ambele țări, ci și pentru întreaga regiune. Aproape zilnic, în timpul lunilor de vară, vedem cozi kilometrice în fața celor două poduri principale de lângă Ruse – Giurgiu și Vidin – Calafat ceea ce duce la costuri suplimentare pentru companii și la nervi și pierderi de timp inutile pentru turiștii obișnuiți. Liniile de feribot existente facilitează într-o oarecare măsură transportul pe Dunăre, dar nu pot fi o alternativă la traficul pe infrastructura podurilor, mai ales având în vedere traficul intens între Bulgaria și România. În anumite perioade ale anului, din cauza secetei și a nivelului scăzut al fluviului, unele feriboturi nu mai funcționează timp de săptămâni, ceea ce cauzează probleme suplimentare pentru transportatori.
Pentru a clarifica situația actuală, precizăm că fluviul Dunărea, care are o lungime de aproximativ 2850 de kilometri, traversează teritoriul sau granițele a 10 state și trece prin 4 capitale din Europa. Există 5 poduri de-a lungul văii fluviului, la granița dintre Slovacia și Ungaria, dintre care unele sunt doar poduri de cale ferată. Există 4 poduri la granița Dunării dintre Croația și Serbia și, din nou, unele dintre ele sunt doar poduri de cale ferată.
În comparație, de-a lungul văii Dunării, la granița dintre Bulgaria și România, care este cea mai lungă graniță fluvială dintre două state membre ale UE, există doar 2 poduri. Numărul de poduri interne peste Dunăre în fiecare stat – în Germania, Austria, Ungaria și Serbia – este în medie de peste 10. Cu alte cuvinte, există o ofertă semnificativă de transport și puncte de trecere pe întreaga parte vestică și centrală a fluviului.
În acest sens, noile poduri de frontieră planificate pentru construcție: Rahova – Bechet, Silistra – Călărași, Nikopol – Turnu Măgurele și cel de-al doilea pod planificat lângă Ruse – Giurgiu reprezintă un bun început pentru rezolvarea conectivității infrastructurale bulgaro-române.
Bulgaria pregătește deja infrastructura de transport necesară spre România. Autostrada rapidă Botevgrad – Mezdra ar trebui să fie finalizată în 2024, ceea ce va facilita și îmbunătăți traficul spre Vidin – Calafat și Rahova – Bechet. De asemenea, încep lucrările active la autostrada Veliko Târnovo – Ruse, care face parte din coridorul de transport paneuropean.

Poziție favorabilă

România și Bulgaria ocupă o poziție favorabilă de-a lungul axei economice și geopolitice Est-Vest și Nord-Sud. O serie de coridoare europene de transport trec prin teritoriile lor. În plus, ambele țări au politici de stat proactive în ceea ce privește fluxurile de tranzit de mărfuri și pasageri, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă serioasă pentru dezvoltarea

Dinamică a conectivității transporturilor în regiune. Ambele țări au introdus modalități de plată a taxelor de trecere pentru utilizarea rețelei rutiere existente, ceea ce aduce beneficii pentru transportul corporatist și turism.

De exemplu, taxa de trecere pentru utilizarea infrastructurii rutiere din Bulgaria depinde de clasa ecologică și de greutatea maximă a vehiculului de marfă, iar această taxă este calculată în BGN( levă bulgară) pe kilometru parcurs. Astfel, taxa de trecere în Bulgaria variază de la 0,01 euro/km la 0,21 euro/ km. La rândul său, România a introdus un sistem de viniete pentru plata taxelor de trecere la utilizarea infrastructurii rutiere. Aceasta se stabilește în funcție de capacitatea de transport a vehiculului (TC) și în funcție de intervalul orar. Astfel, prețul unei viniete zilnice variază de la 4 euro la 7 euro, respectiv prețul unei viniete anuale variază de la 320 euro la 560 euro, în funcție de greutatea maximă a vehiculului. În același timp, taxele de trecere pe podurile de pe Dunăre variază de la 12 euro la 37 de euro – tot în funcție de greutatea maximă a vehiculelor.
Prin comparație, în Serbia (o țară din afara UE), doar autostrăzile sunt taxate. Astfel, se stabilesc prețuri specifice pentru vehiculele care circulă pe autostrăzile din țară. Pentru camioanele care circulă pe ruta Dimitrovgrad (la granița cu Bulgaria) – Subbotica (la granița cu Ungaria), taxa de drum este de 89 de euro, iar pentru cele care circulă pe ruta Dimitrovgrad (la granița cu Bulgaria) – Šid (la granița cu Croația), taxa de drum este de 79 de euro.
Un calcul rapid al costului de tranzit și de transport al mărfurilor din Turcia către Europa Centrală (de exemplu, Ungaria) cu taxe de drum medii arată următoarele: prin Bulgaria și România, prin podul Ruse – Giurgiu, costul călătoriei este de aproximativ 70 de euro, în timp ce pe ruta Vidin – Calafat este puțin mai mare – aproximativ 80 de euro. Dacă îl comparăm cu taxele de drum din Serbia, observăm că firmele de transport care îl folosesc economisesc între 9 și 19 euro doar de la o călătorie cu camionul pe ruta Ruse – Giurgiu sau Vidin – Calafat. Pentru unii (din afară), acest lucru poate părea prea puțin, dar dacă adăugăm prețurile combustibilului și alți factori, se dovedește că utilizarea rutei prin Bulgaria și România, mai degrabă decât cea prin Serbia, are ca rezultat beneficii financiare și corporative semnificative pentru industria transporturilor.

Pod peste Bosfor

Potențialul latent al regiunii și viitoarea creștere semnificativă a traficului de mărfuri pe această rută este evidențiat și de faptul că este planificat un proiect de construire a unui al treilea pod peste Bosfor în Turcia. Recent, guvernul turc și conducerea Emiratelor Arabe Unite au purtat discuții serioase cu privire la construirea unui nou pod feroviar peste Bosfor, care va face parte dintr-un coridor comercial planificat care va lega Europa de Orientul Mijlociu și Asia. Se așteaptă ca podul să facă parte din întregul proiect feroviar Basra-Bagdad-Istanbul-Europa.

Acest proiect în valoare de aproximativ 17 miliarde de dolari, care vizează să lege portul sudic Grand Faw din Irak de granița turcă din nord, pe calea ferată și pe șosea, va scurta timpul necesar pentru transportul de mărfuri între Asia și Europa, evitând în același timp Canalul Suez, care este congestionat. Se preconizează că proiectul va fi realizat până la sfârșitul anului 2028 și, odată cu acesta, până la sfârșitul anului 2030. Emiratele Arabe Unite își vor dubla schimburile comerciale cu Turcia, ajungând la 40 de miliarde de dolari, o mare parte din această sumă fiind destinată, fără îndoială, piețelor din Europa Centrală și de Est.
Turcia este un partener comercial și economic serios al UE și și-a dezvoltat în mod activ baza industrială în ultimii ani. Statul turc este o țară de tranzit pentru Iran și regiunea Caucazului, iar de acolo se întinde un coridor către India de Nord și alte țări din sud (Orientul Mijlociu). Datorită tunelului feroviar pe sub Bosfor (inaugurat în 2013) și a tunelului rutier Eurasia (inaugurat în 2016), ne putem aștepta ca traficul și tranzitul de mărfuri Est-Vest să se dubleze în următorii 10-12 ani. Având în vedere această evoluție dinamică, Ministerul turc al Transporturilor a anunțat o creștere a taxei Toll Collect de 50-75% în Turcia începând cu 01.01.2024.
În acest moment, Bulgaria și Turcia lucrează la creșterea numărului de trenuri intermodale între cele două state care transportă vehicule grele de marfă. Această inițiativă are ca scop reducerea încărcăturii pe drumurile din Bulgaria și Turcia, îmbunătățind traficul pentru cetățeni. Statisticile arată că, prin intermediul terminalului intermodal de containere din Plovdiv, doar anul trecut au fost transportate pe calea ferată 50 de mii de dube către Turcia. Dacă avem în vedere toate proiectele viitoare, este necesar ca numărul acestor dube să crească semnificativ și să ajungă la aproximativ 100-150 de mii pe an. Ideea este că vehiculele nu trebuie să se deplaseze în mod autonom pe teritoriul țării și să treacă granița, ci să fie transportate pe calea ferată. În prezent, transportul feroviar între Bulgaria și Turcia se efectuează o dată pe zi, dar ambele state au convenit să crească numărul acestora la 10-12 pe zi.

Podul Sultanul Selim Yavuz

Cel de-al treilea pod peste Bosfor, cunoscut oficial ca Podul Sultanul Selim Yavuz, este o piesă centrală a infrastructurii de transport din Istanbul, Turcia. Acest pod masiv, care a fost deschis traficului în august 2016, este nu doar o realizare impresionantă în inginerie, ci și un simbol al ambițiilor moderne de dezvoltare și creștere a Turciei.

Podul Sultanul Selim este un pod suspendat care include căi pentru vehicule, căi ferate și trotuare pentru pietoni. Podul are o lungime totală de aproximativ 2.164 metri, cu o deschidere centrală de 1.408 metri, ceea ce îl face unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume în ceea ce privește deschiderea centrală.

Este cel mai lat pod suspendat din lume, având o lățime de 59 de metri. Turnurile podului ating o înălțime de aproximativ 322 de metri, fiind printre cele mai înalte turnuri de pod din lume.

Podul dispune de 8 benzi de circulație pentru vehicule și 2 linii de cale ferată, permițând o capacitate mare de trafic.

Podul a fost construit pentru a alina traficul intens din Istanbul, oferind o nouă rută de traversare a Bosforului și conectând partea europeană a orașului cu cea asiatică. El facilitează legătura între autostrăzile din partea europeană și asiatică a Turciei, îmbunătățind accesul la rețelele de transport intern și internațional.

Prin îmbunătățirea infrastructurii de transport, podul stimulează dezvoltarea economică și comerțul, atât în Istanbul, cât și în regiunile conectate. Podul combină elemente de design inovatoare cu tehnologii avansate de construcție, punând accent pe rezistența la cutremure și pe durabilitate. Designul său, inclusiv turnurile înalte și elegante, îl face un simbol al skyline-ului Istanbulului.

Proiectul a luat în considerare aspecte legate de protecția mediului și sustenabilitate, încercând să minimizeze impactul asupra mediului natural și urban.

Numele podului, Sultanul Selim Yavuz, este un omagiu adus sultanului Selim I, un important lider otoman, reflectând legătura profundă a Turciei cu istoria și patrimoniul său cultural. Actualele autorități de la Ankara folosesc frecvent simbolisitica otomană în scop politic.

Construcția podului a influențat dezvoltarea urbană și imobiliară în zonele învecinate, ducând la noi oportunități și provocări pentru comunitățile locale, pe fondul creșterii prețurilor.

Cel de-al treilea pod peste Bosfor reprezintă un exemplu remarcabil de inginerie modernă, demonstrând capacitatea Turciei de a realiza proiecte de infrastructură de mare amploare, și joacă un rol esențial în strategia de dezvoltare urbană și economică a Istanbulului și a regiunilor adiacente.

Dezvoltare regională

Toate acestea, precum și conflictele militare active care au loc în apropierea Balcanilor (unul în Ucraina și altul între Israel și Palestina), vor duce la o creștere semnificativă a traficului de mărfuri prin Bulgaria în următorii ani. Îmbunătățirea conectivității între Bulgaria și România este esențială pentru a asigura cooperarea nord-sud. Problemele de trafic din partea de nord a Mării Negre și riscurile de securitate vor continua să influențeze creșterea traficului terestru de mărfuri prin Bulgaria și România în viitor. Din acest motiv, creșterea numărului de puncte de trecere a frontierei, construirea de noi poduri pe Dunăre și, nu în ultimul rând, aderarea preconizată a Bulgariei și României la Schengen vor duce la optimizarea rutelor de transport.
Nu putem să nu menționăm faptul că construcția de poduri suplimentare peste Dunăre va aduce mari beneficii pentru turismul din România, Ucraina și Republica Moldova. Podurile vor permite sutelor de mii de turiști care călătoresc vara și iarna să traverseze convenabil și rapid granița româno-bulgară din ambele părți. Dar ele vor contribui și la dezvoltarea turismului în Moldova, care este o destinație turistică puțin recunoscută, dar cu potențial ridicat pentru cunoscătorii de vinuri de înaltă clasă și de turism rural.

Pe fluviul Dunărea, care traversează sau delimitează zece țări în drumul său de la izvoarele din Munții Pădurea Neagră (Germania) până la vărsarea în Marea Neagră (România și Ucraina), există numeroase poduri. Numărul exact al podurilor poate varia în funcție de noile construcții sau de dezafectările de poduri vechi. În general, podurile peste Dunăre sunt esențiale pentru conectivitatea regională, facilitând transportul rutier, feroviar și mixt între țările riverane.

Vechi și nou

După cum spuneam, pe segmentul româno-bulgar, există două poduri majore care conectează cele două țări. Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este primul pod construit între România și Bulgaria peste Dunăre. A fost inaugurat în 1954 și servește atât traficului rutier, cât și celui feroviar. Conectează orașul Giurgiu din România cu Ruse din Bulgaria.

Podul Calafat-Vidin (Podul Nou al Prieteniei) a fost deschis traficului în 2013, conectează orașul Calafat din România cu Vidin din Bulgaria. Este un pod rutier și feroviar, care a fost proiectat pentru a îmbunătăți legăturile de transport între cele două țări și pentru a facilita accesul spre alte regiuni ale Europei.

În afara acestor poduri majore pe segmentul româno-bulgar, pe întregul curs al Dunării există multe alte poduri, inclusiv în Austria, unde Dunărea traversează capitala Viena, există numeroase poduri, atât pentru traficul urban, cât și pentru cel interurban.

În Ungaria, podurile din Budapesta sunt renumite pentru arhitectura lor, inclusiv Podul cu Lanțuri și Podul Elisabeta.

În Serbia, Podul Pancevo din Belgrad este un exemplu notabil. În Croația și Serbia, podurile conectează regiunile separat de râu, inclusiv podurile între Vukovar și Bačka Palanka.

În Slovacia, podurile peste Dunăre la Bratislava asigură conexiuni vitale pentru traficul național și internațional.

Strategie europeană

Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) reprezintă un cadru de cooperare între statele riverane Dunării, având ca scop promovarea dezvoltării durabile, a cooperării economice, sociale și culturale, precum și a protecției mediului în regiunea Dunării. În acest context, podurile peste Dunăre joacă un rol esențial în mai multe dimensiuni strategice.

Podurile îmbunătățesc legăturile comerciale între țările riverane, contribuind la creșterea economică și la integrarea piețelor. Ele contribuie la eficiența transportului de mărfuri și persoane, reducând costurile logistice și timpul de tranzit.

Podurile sunt parte integrantă a Rețelei Trans-Europene de Transport (TEN-T), care vizează dezvoltarea unei infrastructuri de transport pan-europene. Ele facilitează accesul populației la piețe, servicii educaționale și de sănătate, contribuind la reducerea disparităților regionale.

Podurile stimulează turismul transfrontalier și îmbunătățesc accesibilitatea și deschiderea regiunilor turistice, promovând patrimoniul cultural și natural al bazinului dunărean.

În caz de dezastre naturale sau alte urgențe, podurile asigură rute critice pentru intervenții rapide și eficiente.

Construcția de poduri noi include adesea tehnologii și materiale care îmbunătățesc rezistența la schimbările climatice și la dezastrele naturale.

Proiectele de construcție a podurilor moderne iau în considerare protecția habitatelor naturale și a biodiversității, minimizând impactul asupra ecosistemelor dunărene.

Prin îmbunătățirea infrastructurii pentru transportul pe căi navigabile și terestre, se reduc emisiile de CO2 prin favorizarea modalităților de transport mai puțin poluante.

Podurile mai sunt și simboluri ale cooperării transfrontaliere, în calitate de exemple tangibile ale cooperării și bunei vecinătăți între țările riverane Dunării.

Construcția și renovarea podurilor beneficiază adesea de finanțare europeană, reflectând angajamentul UE pentru conectivitate îmbunătățită și coeziune regională.

Podurile de-a lungul Dunării sunt pivotale pentru realizarea obiectivelor Strategiei UE pentru regiunea Dunării, reprezentând infrastructuri cheie pentru conectivitate, dezvoltare economică, coeziune socială, securitate, sustenabilitate și cooperare regională. Aceste structuri sprijină direct viziunea SUERD de a transforma bazinul dunărean într-o regiune mai prosperă, mai sigură și mai verde.

Pod între România și Ucraina

Construirea unui pod între România și Ucraina peste Dunăre este o idee care, din punct de vedere teoretic, ar putea aduce beneficii semnificative în ceea ce privește conectivitatea, cooperarea economică și integrarea regională. Cu toate acestea, viabilitatea unui astfel de proiect depinde de mai mulți factori.

Zona specifică unde ar putea fi construit podul necesită studii detaliate pentru a asigura că terenul și cursul de apă permit o astfel de construcție.

Acest pod ar avea un impact important asupra navigației, Dunărea fiind o rută de navigație importantă, și orice construcție ar trebui să țină cont de impactul asupra traficului fluvial.

Construcția unui pod presupune investiții semnificative, iar finanțarea ar trebui să fie asigurată prin surse interne, fonduri europene sau alte forme de investiții. Cel mai probabil Uniunea Europeană va finanța acest demers.

Printre beneficiile economice putem enumera creșterea comerțului, îmbunătățirea accesului la piețe și stimularea dezvoltării regionale.

Construcția unui pod ar necesita cooperare strânsă între România și Ucraina, precum și un acord politic și strategic. În contextul preocupărilor de securitate și a gestionării frontierelor, orice proiect de infrastructură transfrontalieră trebuie să țină cont de necesitățile de securitate ale ambelor țări.

Construcția unui pod între România și Ucraina ar implica navigarea prin complexitatea acordurilor internaționale și a reglementărilor privind cursurile de apă transfrontaliere.

Deși există potențial pentru beneficii economice și strategice, viabilitatea unui pod între România și Ucraina peste Dunăre depinde de o evaluare cuprinzătoare care să includă aspecte tehnice, economice, politice, de mediu și legale. Un astfel de proiect ar necesita studii de fezabilitate detaliate, finanțare solidă, acorduri bilaterale între țări și planuri de implementare bine structurate.

Construcția unui astfel de pod ar necesita evaluări detaliate ale locației, având în vedere aspectele geografice, economice, politice și de mediu.

În general, pentru a identifica locații potențiale pentru un nou pod între România și Ucraina, ar fi necesare studii de fezabilitate care să examineze proximitatea la centrele urbane sau la zonele cu potențial economic ridicat, impactul asupra navigației pe Dunăre și accesul la porturi, considerații legate de protecția mediului, în special în zonele protejate precum Delta Dunării, infrastructura existentă și necesitățile de conectare cu rețelele de transport existente.

Până în prezent, discuțiile și planurile pentru construcția de poduri peste Dunăre s-au concentrat mai mult pe legăturile între România și Bulgaria, ca parte a îmbunătățirii infrastructurii transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene. O inițiativă similară între România și Ucraina ar necesita o colaborare strânsă între cele două țări, sprijin financiar și acorduri politice.

Exemplu românesc

Podul de la Brăila, cunoscut oficial ca Podul peste Dunăre de la Brăila sau Podul suspendat Brăila-Tulcea, este un proiect major de infrastructură în România, reprezentând unul dintre cele mai ambițioase proiecte de inginerie din țară. În momentul finalizării, este de așteptat să fie unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din Europa. Iată câteva detalii cheie despre acest proiect:

Podul traversează Dunărea între Brăila și zona localității Jijila, în apropierea orașului Tulcea, conectând regiunile de nord-est și sud-est ale României.

El are drept scop îmbunătățirea conexiunilor de transport între regiunile Moldova și Dobrogea, reducând timpul de călătorie și facilitând accesul la portul Constanța. De asemenea, va ajuta la descongestionarea traficului pe podul de la Fetești-Cernavodă.

Podul are o lungime totală de aproximativ 1,97 km, cu o deschidere centrală de 1,12 km, ceea ce îl face unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din Europa. Turnurile podului sunt înalte, permițând navigația liberă a navelor pe Dunăre.

Carosabilul podului este proiectat să suporte patru benzi de circulație (două pe fiecare direcție), plus trotuare pentru pietoni și bicicliști.

Lucrările la pod au început în 2018. Proiectul este finanțat parțial prin fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), și de guvernul român.

Proiectul este realizat de un consorțiu de companii, inclusiv unele cu experiență internațională în construcția de poduri suspendate.

Se așteaptă ca podul să stimuleze dezvoltarea economică în regiunile conectate, facilitând comerțul și accesul la piața muncii. Îmbunătățirea infrastructurii de transport este esențială pentru mobilitatea populației, având impact pozitiv asupra calității vieții.

Podul este un element cheie în coridorul de transport pan-european, contribuind la integrarea mai eficientă a României în rețeaua de transport europeană.

Podul este încă în construcție, cu progrese semnificative în ceea ce privește lucrările de infrastructură. Este important să se verifice sursele oficiale pentru cele mai recente informații referitoare la stadiul proiectului și la data estimată pentru finalizare.

Podul de la Brăila reprezintă o piesă centrală în strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport din România, având potențialul de a transforma dinamic conexiunile regionale și de a contribui la creșterea economică și la coeziunea socială.

Share our work
Considerente de natură tactică asupra bătăliilor din 2023-2024

Considerente de natură tactică asupra bătăliilor din 2023-2024

După ce asediul Avdiivkăi s-a încheiat, consider că ar fi necesară o trecere în revistă a considerentelor tactice din anul trecut cu perspective pentru anul acesta, pentru a ne putea face o impresie asupra genului viitoarelor confruntări pentru 2024 pe frontul ucrainean. Chiar dacă informațiile sunt încă incomplete, cred că sunt suficiente pentru a ne face o idee generală, urmând ca viitorul să o confirme sau să o infirme. Referitor la perspectivele de natură strategică, acestea le-am abordat în analizele precedente (vezi https://karadeniz-press.ro/perspective-rusesti-asupra-razboiului-in-2024/ și https://karadeniz-press.ro/perspective-ucrainene-asupra-razboiului-in-2024/ ), așa că acum ne vom concentra pe cele tactice, respectiv confruntările militare pe linia de front și pe scurt din spatele acesteia.

Mă voi referi la cele din anul trecut și anul acesta, pentru a ne putea face o idee cum ar putea să evolueze în viitorul apropiat, respectiv anul acesta.

Soledar

Bătălia pentru Soledar este prea puțin cunoscută deoarece s-a desfășurat concomitent și în paralel cu cea pentru Bakhmut, care a atras atenția și interesul general. Soledar este un orășel cu o populație de circa 11000 de locuitori înainte de război, cu o mină de sare și o fabrică de ghips, ceea ce îi dădea o oarecare importanță tactică prin posibilitatea depozitării de armament și muniție în interiorul minei. Mai era și posibilitatea ca ramificația de tuneluri vechi să răzbată dincolo de liniile ucrainene de apărare. Dar, cel mai important, Soledar se afla la 15 kilometri nord de Bakhmut, de aceea era important pentru efortul rușilor de a cuceri Bakhmut, și tot de aceea bătălia pentru Soledar se confundă de multe ori cu cea pentru Bakhmut. De aceea Soledar este important, chiar esențial pentru cucerirea de către ruși a Bakhmutului, pe lângă faptul că Bakhmutul ar fi putut fi atacat și dinspre nord prin căderea Soledarului, cucerirea acestui orășel apropia forțele ruse de șoseaua M03 ce leagă Bakhmut de Sloviansk, una dintre cele mai importante rute de aprovizionare.

Bombardarea Soledar, la fel ca și a Bakhmut și a altor localități învecinate a început din mai, dar asaltul principal a început la 1 august 2022. Inițial, rușii au atacat cu blindate, atacuri respinse cu grele pierderi de către unitățile antitanc ucrainene. Chiar dacă uneori au avansat precaut, căutând să se acopere, blindatele rusești nu au obținut câștiguri teritoriale importante, sfârșind prin a fi distruse de lansatoarele individuale antitanc.

Între timp începe ofensiva ucraineană în Kherson (30 august 2022) urmată de ofensiva surpriză din Kharkov (7 septembrie 2022), fapt care îi face pe ruși să oprească pe moment asaltul de pe frontul Bakhmut – Soledar, dar apoi o reiau cu mai multă îndârjire pentru a ușura presiunea celor două ofensive ucrainene, dar eșuează de fiecare dată cu pierderi importante pentru atacatori. În perioada octombrie – decembrie bate pasul pe loc, pentru a fi reluată puternic la sfârșitul lui decembrie.

De data aceasta rușii au schimbat tactica la Soledar, renunțând la atacurile cu blindate sau la valurile umane, axându-se pe infiltrarea de grupe mici, între 3 și 15 oameni, maxim până la nivel pluton (30 de oameni), mai ales în zona urbană unde luptele de stradă, casă cu casă, sunt caracteristica principală. Aceștia sunt ușor înarmați, duc cu ei doar câteva mortiere de 82 mm și armament antitanc. Aceasta a fost o schimbare majoră de tactică a rușilor în ultima fază a bătăliei de la Soledar, dovadă că s-au adaptat la realitățile noului câmp de luptă. Oarecum ciudat, având în vedere că până la Avdiivka pare că au uitat totul.

S-a mai putut observa faptul că rușii nu mai atacă frontal, ci caută flancurile pozițiilor întărite ucrainene, descoperite în prealabil prin atacurile în valuri cu trupe de sacrificiu. Astfel, caută punctele de joncțiune între unități sau puncte de rezistență. De asemenea, atacă simultan mai multe puncte din mai multe direcții, folosindu-se de acoperirea perdelelor forestiere sau ravenelor din teren, precum și al clădirilor din zonele urbane, cu scopul de a dispersa focul apărătorilor ucraineni. Caută să se infiltreze între punctele de rezistență ucrainene și să execute foc de acolo, inducând ideea că o poziția defensivă a căzut și să-i facă pe apărătorii punctelor adiacente să se replieze părăsindu-și pozițiile de rezistență, sau să îi facă să tragă asupra vecinilor provocând victime prin friendly-fire.

La Soledar rușii au folosit intensiv lansatorul de grenade de 30 mm AGS-17, dovedit ca fiind de mare ajutor unităților ce se infiltrau și atacau pozițiile ucrainene, bănuite de a fi provocat aproape jumătate din pierderile apărătorilor din orașul Soledar. Rușii foloseau un proces de avans folosind aceste arme de la mică distanță. Prima grupă avea între cinci și șapte astfel de unități AGS-17 și o unitate ce opera o dronă de recunoaștere, care identifica coordonatele apărătorilor ucraineni și le transmitea acestei prime grupe care deschidea focul pe aceste coordonate. Coordonatele erau preluate de a doua grupă ce deschidea focul în timp ce prima reîncărca asigurând un foc continuu și dens. Această tactică care s-a dovedit de folos rușilor în ultima fază a bătăliei pentru Soledar a fost folosită preponderent de către unitățile Wagner.

Soledar a fost total cucerit de către ruși la 17 ianuarie 2023, facilitându-le acestora ofensiva asupra Bakhmutului, prin ocuparea părții nordice (o încercuire parțială) și amenințarea asupra liniei de comunicații M03 cu Sloviansk. Cu toate acestea rușii au reușit cucerirea Bakhmut abia patru luni mai târziu, la sfârșitul lunii mai 2023, cu prețul unor pierderi enorme.

Bakhmut

Această bătălie a fost mult mediatizată și urmărită, așa că nu voi insista mult asupra ei, ci doar asupra chestiunilor tactice. Deși Bakhmutul a fost scena unor bătălii grele încă din 2014, ne referim la bătălia pentru Bakhmut când vorbim de ultima fază, cea mai cumplită, respectiv din august 2022 până în mai 2023, căderea orașului, deși nu se mai poate numi oraș sau așezare umană, fiind total nivelat și distrus de artilerie, la fel ca și Soledar, Marinka, Avdiivka sau alte orașe aflate în calea rușilor.

Ca și la Soledar, atacul principal a început în august 2022, dar Bakhmutul fiind un front mai larg, rușii au ales tactica atacurilor susținute și în valuri de tancuri și blindate intercalate cu valuri de infanterie. Ucrainenii au răspuns printr-o apărare avansată și activă, organizând grupe de asalt care să respingă și să contraatace avansurile rusești, prinzându-le pe picior greșit înainte de a ajunge destul de aproape de pozițiile defensive ucrainene, deci înainte de a fi desfășurate pentru atacul propriu-zis.

Am să descriu pe scurt un astfel de angajament:

Anihilarea unui grup de atac din Regimentul 11 Infanterie Motorizată Gardă ”Vostok” din cadrul Miliției Populare Donetsk (DPR) la 15 ianuarie 2023, când au încercat să ocupe satul Vodyane (lângă Bakhmut) cu scopul de a tăia liniile de aprovizionare ucrainene. Infanteria din Batalionul Sloviansk (milițiile DPR) a început să asalteze partea de nord a satului. Pentru a trece răul înghețat peste barajul distrus au dispus un pod mobil de asalt MTU-72, dar care a fost distrus de ucraineni în ziua anterioară. În sprijinul infanteriei au trimis 8-9 transportoare BMP-1 din Regimentul Vostok. Când blindatele s-au apropiat de intersecția drumului districtual Donetsk cu șoseaua Vodyane au fost reperate de dronele de recunoaștere ucrainene. Primul BMP-1 a fost distrus de artilerie, celelalte au traversat un câmp și au încercat să se apropie de liziera unei păduri, aici au fost angajate de ucraineni cu artilerie și explozibil lansat de drone. Comandantul rus a fost rănit și declară că pozițiile antitanc ucrainene au fost bine pregătite, 70% din oamenii săi fiind uciși, restul majoritatea răniți, unii nici nu au apucat să debarce din transportoare. În timp ce transportoarele rusești erau anihilate, două tancuri T-72B au venit în ajutor pe același traseu. Primul a fost distrus de un lansator individual Stugna-P de către infanteria ucraineană, al doilea ceva mai departe de un proiectil în compartimentul motor. Între timp, o altă coloană de BMP-uri rusești venea dinspre Opynty spre nordul Vodyane, probabil în intenția de a-și debarca infanteria cât mai aproape, fără să știe că podul mobil de asalt fusese distrus în ziua precedentă. Primul BMP a fost distrus chiar lângă epava podului de asalt, restul și-au continuat drumul. Trei BMP-ului s-au oprit pe marginea terasamentului, unul a fost distrus și celelalte două avariate. Astfel, rușii au renunțat pe moment la atacul asupra Vodyane, având următoarele pierderi confirmate: 1 MTU-72 pod mobil de asalt distrus pe 14 ianuarie, 12 BMP, 2 tancuri T-72B și cel puțin 50 de morți și răniți.

Ulterior, pe măsură ce rușii pierd mai multe blindate la Bakhmut, locul asaltului cu tancuri și transportoare blindate va fi luat de atacuri în masă de infanterie, valurile umane devenite caracteristice pentru asalturile rușilor asupra pozițiilor întărite, de la Bakhmut până la Avdiivka. Aici, la Bakhmut, elementul Wagner a căpătat preponderență și primplanul, cucerirea orașului devenind o obsesie pentru ruși, dar și pentru Prigojin, care dorea în acest mod să-și dovedească valoarea și loialitatea față de Putin în dauna lui Shoigu și Gherasimov. Risipa de vieți omenești rusești a fost enormă, dar trebuie să ținem cont de faptul că în prima fază Wagner au avut posibilitatea să recruteze din închisori. Nu este prima dată, acest sistem a fost folosit de către ruși și în conflictul din Transnistria în 1992 și în multe altele.

Date oficiale rusești ne permit să estimăm destul de bine numărul de condamnați recrutați de către Wagner și armata rusă. Astfel, în ianuarie 2022, înainte de începerea războiului, existau 420000 de deținuți în închisorile din Rusia, în octombrie 2023 mai erau 254000. Având în vedere că numărul condamnaților este în principiu constant, asta înseamnă vreo 150000 de condamnați recrutați. Trebuie menționat că Prigojin a apucat să recruteze pentru Wagner vreo 50000, după care i s-a interzis accesul în închisori, dar recrutările au continuat de către ministerul apărării, care mai ia 100000 de deținuți, majoritatea în unități Storm-Z.

Astfel, Wagner avea suficientă carne de tun pentru a continua atacurile sinucigașe doar cu scopul de a epuiza apărarea ucraineană prin atacuri constante, indiferent de pierderi. Astfel de atacuri erau în număr de 10-15 pe zi, după un anumit tipic. În primul val erau trimise grupe de sacrificiu, de obicei din deținuții dispensabili, doar cu scopul de a atrage focul ucrainenilor și a descoperi punctele lor de rezistență. Apoi rușii bombardau aceste puncte, după care urma un alt val, care de asemenea era decimat. Din nou bombardament de artilerie și abia ulterior, prin valul 5 sau 6 erau trimiși cei experimentați care între timp identificaseră punctele tari ucrainene rămase și se strecurau spre ele pentru a le elimina. Dacă eșuau, procesul se relua cu valurile de sacrificiu. Ucrainenii s-au adaptat și ei, deschizând focul asupra valului de sacrificiu din poziții adiacente, nu din cele întărite, apoi cele adiacente erau părăsite în timp ce artileria rusă lovea în gol. Astfel își camuflau pozițiile de rezistență pentru mai mult timp.

Dar aceste atacuri repetate în ciuda pierderilor enorme, inferioritatea în artilerie a ucrainenilor și lipsa unor rezerve suficiente a făcut ca unele poziții să fie pierdute și treptat rușii să câștige teren călcând, la propriu, peste cadavrele propriilor camarazi. În final, Bakhmut a căzut cu costuri enorme, în medie de 6 la 1, raport care nu a fost depășit decât la Avdiivka. S-a putut observa că raportul este mai mare pe măsură ce rușii se apropie de oraș, în zona rurală, dar mai mic în cazul luptelor de stradă, deși practic orașul a fost nivelat ca și Soledarul.

Vuhledar

Caracteristica acestui oraș aflat încă în stăpânirea ucrainenilor este faptul că se află pe o poziție dominantă înconjurată de o zonă descoperită, pe care ucrainenii au minat-o în prealabil și au avut timp suficient pentru a-și crea poziții defensive puternice. Vuhledar va fi cunoscut ca și cimitirul infanteriei marine rusești, la fel cum Bakhmut este cunoscut ca și cimitirul Wagner, deoarece efortul principal din partea rușilor a fost condus de Brigăzile 40 și 155 Infanterie Marină rusă, cărora li s-au alăturat Brigăzile 3 și 72 de Infanterie Motorizată plus unități din milițiile DPR. Tactica folosită era atacul cu unități mecanizate dispuse în formă de romb, cu legături radio între ele. Dronele de recunoaștere sunt disponibile la nivel de pluton. Fiecare localitate, stradă sau punct de reper avea o altă denumire decât cea de pe hărțile ucrainene pentru a induce confuzie în rândul apărătorilor în cazul în care convorbirile radio erau interceptate.

Această tactică pare să fi fost copiată de la Wehrmachtul german din al doilea război mondial, dar rușii au aplicat-o prost. Asta deși în regulamentul de luptă din 1944 Gefechtsausbildung der Panzergrenadiere se specifică foarte clar că decizia pe câmpul de luptă în momentul în care unitatea de blindate intră sub foc puternic inamic aparține în totalitate comandantului unității din teren. Acesta decide în fracțiuni de secundă dacă trebuie să răspundă cu foc sau să se deplaseze pe o poziție mai adăpostită, să debarce infanteria din transportoare care să ia parte la luptă ca sprijin pentru blindate sau să nu o facă, ci să se deplaseze rapid la adăpost.

Dar în armata sovietică / rusă comandamentul superior nu are încredere în comandanții din teren, ei sunt instruiți și văzuți ca și simpli executanți. Dacă i se ordonă să ducă transportoarele până la 300 metri de linia defensivă ucraineană, atunci acesta o va face indiferent dacă intră în câmp minat sau în kill-zone-ul artileriei inamice. În caz că nu o face și are inițiative personale, poate fi trimis la curtea marțială, dacă supraviețuiește.

Așa se explică ceea ce am văzut de multe ori la Vuhledar, tancuri și transportoare blindate intrând în câmp minat și sărind în aer unul după altul, sau prinse în tirurile artileriei și sărind în aer tot așa, dar avansând fără să strice formația. Nu am văzut ca în acele momente să debarce infanteria din transportoare, ci avansau și săreau în aer împreună cu ei.

Astfel, pierderile rușilor la Vuhledar au fost îngrozitoare, brigăzile de infanterie marină fiind nevoite să fie completate de două ori. Iar prin asta s-a degradat serios statutul de unitate de elită pentru infanteria marină, având în vedere că aceste completări au fost efectuate cu recruți fără experiență, proces generalizat în armata rusă, în care mobilizații sunt încadrați în unități și trimiși pe front fără vreo minimă pregătire prealabilă.

Contraofensiva ucraineană de vară (iunie – octombrie 2023)

Aceasta a început mai târziu decât se preconiza din cauza întârzierilor materialului militar occidental, a fost de la început prejudiciată prin aruncarea în aer de către ruși a barajului de la Nova Khakovka, așa că a avut auspicii nu prea favorabile de la bun început, în schimb, existau foarte multe așteptări de la această ofensivă.

Fără îndoială ucrainenii au tras învățăminte din aceste trei ofensive rusești (Soledar, Bakhmut și Vuhledar) plus din altele de mai mică amploare și intensitate (Marinka, Kupyansk etc.). Au fost studiate cu atenție tehnicile și tacticile de asalt ale rușilor, extras ce e bun și ce e rău pentru asaltul ucrainean, în ideea de a aplica ce este favorabil și a evita ce nu le-a ieșit bine.

Ucrainenii au început ofensiva în Zaporoje pe trei direcții (ulterior au redus la una, spre Robotyne – Tokmak, cea care a progresat cel mai mult), și au început cu asalt de tancuri și blindate contra unor poziții fortificate. Cam același lucru ca și rușii la Bakhmut și Vuhledar, mai ales la Vuhledar, unde pozițiile apărării erau mai bine pregătite. Dar în Zaporoje linia Surovikin era mult mai puternică ca și apărarea ucraineană la Vuhledar, consta din mai multe linii defensive succesive puternice, formate din câmpuri minate, dinți de tigru, șanțuri antitanc și poziții fortificate ale infanteriei.

Cum spuneam, în primele zile ale ofensivei, ucrainenii au testat atacurile cu blindate, au înregistrat pierderi în oameni și tehnică de luptă și au renunțat, schimbând tactica cu atacuri pe grupe de infanterie infiltrate, tancurile și transportoarele având doar rol de sprijin. Ceva asemănător cu ce au încercat rușii în ultima parte a atacului de la Soledar, după cum descriam mai sus. O tactică mai puțin costisitoare în vieți ucrainene, dar mare consumatoare de timp.

Există o mare diferență între abordarea rusă / sovietică, despre care vorbeam mai sus, și cea NATO, adoptată și de ucraineni. În abordarea și doctrina rusă, comandantul din teren este doar simplu executant, nu i se cultivă spiritul de inițiativă, el trebuie doar să ducă la îndeplinire ordinul, adică să execute misiunea exact cum i se trasează. În armatele occidentale comandantului din teren i se precizează misiunea și obiectivele, el alegând mijloacele și modul în care le va duce la îndeplinire.

Spre exemplu, unui comandant rus i se spune să cucerească o poziție și cum să o facă, respectiv să avanseze cu transportoarele blindate până la 300 de metri de poziție, unde infanteria va debarca și va ataca în lanț de trăgători sprijiniți de focul mitralierelor de pe transportoare și al artileriei din spate. Într-o unitate NATO i se spune comandantului să ocupe poziția, el decide cum o va face. Dacă se apropie cu transportoarele și intră într-un câmp de mine antitanc, acesta poate decide să debarce infanteria și să continue cu ea pe jos etc., nu să continue cu încăpățânare prin câmpul de mine cu transportoarele fiindcă așa e ordinul (cum au făcut-o rușii de multe ori, inclusiv la Vuhledar).

Desigur că a doua soluție, cea NATO (copiată și de ucraineni), este mai bună, de aceea armatele alianței își antrenează militarii să fie lideri, nu simpli executanți, și le dezvoltă spiritul de inițiativă. Această abordare este superioară din mai multe motive, unul că lasă inițiativa comandantului din teren care va ști să profite de o oportunitate în momentul în care aceasta apare, putând obține câștiguri suplimentare față de misiunea inițială dacă i se ivește ocazia, al doilea că ia decizii responsabile pe loc, scutind timp care în focul luptei poate fi diferența dintre viață și moarte. De exemplu, comandantul rus care nimerește cu transportoarele într-un câmp de mine înainte de a ajunge la 300 de metri să lase infanteria, va trebui să ceară aprobare de la superiori să debarce infanteria mai devreme. Până îi vine răspunsul și el așteaptă cu unitatea sub foc, s-ar putea ca pierderile sale să devină exagerat de mari. Cam așa s-a întâmplat la Vuhledar și în alte părți.

Datorită acestui mod de conducere am asistat la o schimbare de tactică în contraofensiva ucraineană și s-a ajuns la un raport de pierderi de 3 la 1 în favoarea ucrainenilor (3 ruși scoși din luptă pentru fiecare ucrainean), deși de obicei raportul este invers în defavoarea celui care atacă. Desigur, cele mai mari pierderi le-au avut rușii în contraatacurile date pentru a recupera fiecare poziție pierdută, deoarece și aceste atacuri erau date tot ca și la Bakhmut, în valuri umane, iar cu tehnica blindată de multe ori prin propriile câmpuri de mine.

După cum spuneam, această tactică ucraineană este mai sigură și mai puțin consumatoare de resurse umane, dar este destul de înceată. Când a venit toamna și vremea a devenit nefavorabilă unor ofensive de amploare, ucrainenii aveau două posibilități. Trecuseră de Robotynie și mai aveau 15 km până la Tokmak. Ori forțau cu atacuri masive (ca și rușii la Bakhmut) cu blindate și artilerie, având atunci pierderi comparabile cu aceștia, ori se opreau pentru a lupta în altă zi. Ucrainenii au decis a doua variantă, pentru ei este important să-și conserve forța de luptă, spre deosebire de ruși, care au dovedit că nu pun preț pe viețile propriilor soldați, important este îndeplinirea obiectivului.

Avdiivka

Atacul rusesc de la Avdiivka a fost răspunsul imediat al rușilor la oprirea contraofensivei de vară ucrainene în octombrie 2023. Acest oraș suburbie a Donetskului, capitala regiunii Donetsk din Donbass a fost teatru de bătălie din 2014, fiind în prima linie a confruntării ruso-ucrainene. Luptele s-au intensificat odată cu invazia rusă din 2022, dar au ajuns la paroxism după octombrie 2023.

Stilul de a ataca al rușilor este identic cu precedentele mai sus menționate, dar avantajul lor este faptul că Avdiivka constituia un intrând adânc în dispozitivul rusesc, astfel că beneficiau de oportunitatea de a presa umerii intrândului, la nord și la sud. Treptat, cu prețul unor pierderi enorme, reușesc să avanseze amenințând cu tăierea liniilor de aprovizionare ucrainene și să prindă în încercuire efectivele din orașul propriu-zis. Ori, până acum, niciuna din părți nu a reușit încercuirea unor efective majore ale adversarului, poate cu excepția ucrainenilor în ofensiva surpriză de la sud-est de Harkov. Dar stăpânirea acestor umeri a avut un efect similar ca și cucerirea Soledarului asupra Bakhmutului, faptul că ofensiva rusă putea presa de pe mai multe direcții.

Ucrainenii au decis să evacueze Avdiivka în februarie 2024, lăsând-o în mâna rușilor, care au înregistrat aici cele mai mari pierderi într-o bătălie, mai mari ca și cele din Bakhmut. Raportul se cifrează undeva la 10 la 1, rușii înregistrând circa 17000 de morți și 30000 de răniți, plus sute de tancuri și transportoare blindate, piese de artilerie etc. Vă amintiți faptul că în cazul bătăliei pentru Bakhmut, raportul pierderilor a început să descrească pe măsură ce luptele au ajuns în zona urbană, chiar așa distrusă cum era. La fel, rușii pătrunzând în periferiile Avdiivkăi, pierderile ucrainenilor în raport cu cele ale rușilor au început să crească, acesta fiind un alt motiv pentru care au decis evacuarea.

Rușii au obținut victoria, dar cu costuri enorme, dar posibilitatea ca aceasta să aibă repercusiuni majore asupra frontului în general este redusă. S-a văzut și la Bakhmut sau Marinka, ucrainenii au pregătit din timp, pe măsură ce ofensiva inamică progresa, noi poziții defensive puternice imediat în spate. La fel cum au procedat rușii în cursul contraofensivei ucrainene de vară, când ucrainenii au trecut de Robotynie spre Tokmak, rușii au construit noi linii defensive în spatele Tokmakului, completând și întărind așa zisa linie Surovikin.

Concluzii

Cinic vorbind, ucrainenii au nevoie de cât mai multe astfel de bătălii ca și Bakhmut sau Avdiivka pentru a măcina forțele ruse și tehnica lor militară, în genul acesta de război de uzură este important ca adversarul să piardă mai mult decât poate produce sau aduce.

Pierderile imense ale rușilor îi vor împiedica pe aceștia să poată organiza în viitorul apropiat o nouă ofensivă majoră, ei având nevoie de a-și regrupa și odihni trupele. Iar ucrainenii au și ei nevoie de un respiro pentru a rezolva sau a se rezolva unele probleme.

Pe lângă faptul că ucrainenii trebuie să distrugă mai mult decât aduc rușii, ei trebuie să aducă sau să producă mai mult decât pierd în conflictul cu rușii. Pentru asta trebuie să se rezolve trei chestiuni esențiale, deblocarea ajutorului american, adaptarea ajutorului european și chestiunea mobilizării de noi resurse umane ucrainene.

Despre ajutorul american s-a tot vorbit, nu o să insist,vom vedea cum se va rezolva chestiunea în senatul american, dar și europenii trebuie să devină mai pragmatici. Au promis un milion de obuze de artilerie și au livrat până acum 525000, în timp ce rușii numai de la Coreea de Nord a primit între un milion și două milioane, asta în afară de producția proprie. Europenii se încăpățânează să livreze doar din producția proprie, ceea ce nu este suficient, atunci ori se trece la producția de război, ori se acceptă și obuze din import, de exemplu Coreea de Sud și alte state non-UE având stocuri suficiente pentru a echilibra situația care acum este net favorabilă Rusiei. Spre exemplu, raportul în obuze de artilerie trase în timpul bătăliei de la Avdiivka a fost inițial de 5 la 1 pentru ruși, ajungând spre final la 10 la 1.

Dar ceea ce ucrainenii trebuie să facă ei înșiși este chestiunea rezervelor, au nevoie de noi trupe în rezervă pentru a putea roti cu ușurință efectivele aflate pe front, dar și pentru a întări cu ușurință sectoare amenințate și să poată deveni ei înșiși o amenințare serioasă la adresa rușilor în vederea unor ofensive viitoare. Deoarece un război nu se câștigă doar în apărare, aici îți uzezi adversarul, dar trebuie să fii capabil să îl lovești decisiv când este slăbit și uzat. La asta se referea și generalul Valeri Zalujnîi în eseul său (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/).

Share our work
Bilanțul a doi ani de război în Ucraina: Cifrele oficiale și neoficiale ale pierderilor militare după doi ani de conflict

Bilanțul a doi ani de război în Ucraina: Cifrele oficiale și neoficiale ale pierderilor militare după doi ani de conflict

În data de 25 februarie 2024, Volodimir Zelenski a susținut prima conferința de presă de la începutul invaziei rusești, în fața jurnaliștilor din întreaga lume. În cadrul conferinței de presă liderul de la Kiev a răspuns la una din cele mai dureroase întrebări care frământă societatea: „Câți soldați a pierdut până în prezent Ucraina ?”. Conform spuselor acestuia, de la izbucnirea conflictului și până la ora actuală au murit 31000 de soldați pe câmpul de luptă, aceasta fiind prima cifră oficială confirmată de Kiev, în cei 2 ani de război: „Treizeci și una de mii de soldați ucraineni au fost uciși în acest război, Nu 300000, nu 150000. Putin minte. Dar, oricum, aceasta este o mare pierdere pentru noi”, a declarat Volodimir Zelenski, care însă a refuzat să facă public numărul de militari răniți, motivând că informațiile ar ușura planificarea forțelor armate ruse.

Numărul militarilor ucraineni căzuți pe câmpul de luptă a fost un subiect intens dezbătut în presa internațională. În august 2023, o relatare de la New York Times, care se baza pe informațiile unor oficiali americani sub protecția anonimatului, estima că ucrainenii au pierdut în jur de 190000 de militari (70000 uciși și alții 120000 răniți). Iar agenția de știri Reuters a publicat un material, la mijlocul lunii noiembrie 2023 în care aprecia bilanțul soldaților uciși la peste 30000. În ceea ce-l privește pe Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, acesta a declarat, la sfârșitul anului 2023, că forțele armate ucrainene au pierdut 383000 de soldați, morți și răniți.

De cealaltă parte a frontului, Ministerul rus al Apărării nu a oferit informații oficiale despre numărul de soldați ruși morți pe frontul din Ucraina. La sfârșitul lunii aprilie 2022, publicația pro-Kremlin Readovka a publicat din greșeală date de la Ministerul rus al Apărării cu privire la pierderile reale, într-o postare pe Twitter și Telegram, dar postările au fost șterse la foarte scurt timp. Potrivit acestora, numărul soldaților ruși morți era de 13414, iar peste 7000 de persoane figurau ca dispăruți. În context este de menționat și că, într-unul dintre ultimele video postate de Evghenii Prigojin, acesta a declarat că doar în lupta pentru Bahmut au murit 20000 de mercenari ai grupului Wagner, iar partea ucraineană a pierdut 50000 de militari.

O investigație comună, realizată de Meduza și MediaZona, a reușit să verifice identitatea a 44600 de militari ruși decedați pe frontul din Ucraina. Conform acestor estimări, până la 1 ianuarie 2024, numărul bărbaților ruși cu vârsta de sub 50 de ani care au pierit în acest război se ridică la 75000. În această listă nu este inclus și numărul total de soldați căzuți din cele două republici separatiste din Est-ul Ucrainei care, conform unui raport al BBC News, până la sfârșitul lunii februarie 2024, a depășit 23200.

Share our work