La ora actuală rușii au inițiativa pe frontul ucrainean, au câștiguri teritoriale mult mai mari decât până acum, ajungând până la Chasiv Yar, cucerirea acestui orășel putând să le dea posibilitatea de a extinde efortul ofensiv spre Sloviansk și Kramatorsk, amenințându-le cu un atac direct. Toată lumea dă mesaje alarmiste, conform cărora ucrainenii sunt pe cale de a ceda și nimic nu mai stă în calea rușilor care ar putea cuceri rapid totul până la Nipru și chiar Kievul ar putea fi amenințat.
Dar să vedem cum stau lucrurile în realitate.
Ofensiva rusă actuală
După ce în februarie 2024 au cucerit Avdiivka, cu pierderi imense, dar fără să reușească o încercuire care să prindă forțele principale ucrainene, acestea retrăgându-se printr-un coridor ținut deschis, rușii au menținut momentul atacând în continuare spre vest, profitând de faptul că ucrainenii traversează o perioadă critică în aprovizionarea cu muniții și armament. Ucrainenii au pierdut Avdiivka, un intrând până aproape în suburbiile orașului Donetsk, capitala oblastului cu același nume, după zece ani de lupte și confruntări intense, din 2014, și asta abia după ce rușii au concentrat în toamna anului trecut două armate ca să-l elimine. Au avut pierderi îngrozitoare, mult disproporționate, mult mai mari decât pentru cucerirea Bakhmutului, aceasta din urmă reușită în mare măsură a Wagnerului lui Prigojin, care a fost pedepsit ulterior fiindcă a lătrat la stăpân.
Profitând de victorie, au accelerat și menținut momentul presând în continuare spre vest, către Chasiv Yar. La fel, au pus presiune dinspre Bakhmut, reușind unele avansuri, dar cu pierderi pe măsură. În două luni de zile au reușit să ajungă la limitele orașului Chasiv Yar, distanță de 12 kilometri, adică 200 de metri pe zi, plătind scump fiecare metru parcurs. Adică au cucerit o bucată de teren, liziere de copaci, un câmp descoperit. Câștigurile lor teritoriale sunt minore, nici nu sunt prea vizibile pe hartă, dacă le compari cu situația frontului de acum două luni. Ori, aceasta nu este genul de ofensivă victorioasă, ci doar un avans încet, cu pierderi pe măsură.
Fiindcă ucrainenii preferă să cedeze teren prin luptă, erodând forțele adverse. Fiindcă nici nu au intenția să reziste prea mult în terenul descoperit, ci să se retragă pas cu pas provocând cât mai multe pierderi inamicului.
Până unde să se retragă? Până la Chasiv Yar, zonă în mod sigur fortificată și pregătită pentru defensivă încă din timpul bătăliei pentru Avdiivka. Ucrainenii nu au stat cu mâinile în sân când se băteau pe viață și pe moarte în Avdiivka, ci au luat în calcul posibilitatea evacuării acesteia și au pregătit poziții defensive puternice la Chasiv Yar. S-au retras prin luptă, provocând pierderi inamicului și câștigând timp pentru fortificarea orășelului. Iar rușii au ajuns aici nu neapărat prin efortul lor ofensiv, ci mai degrabă fiindcă au fost lăsați să o facă, ucrainenii retrăgându-se prin luptă pas cu pas, pentru a se fortifica la Chasiv Yar, provocându-le pierderi și câștigând timp. În mod sigur pe ruși îi așteaptă un sistem de fortificații cu tranșee întărite, cu câmpuri minate și dinți de tigru, la fel ca și linia Surovikin pe care ucrainenii au asaltat-o în vara lui 2023.
Adevărata rezistență ucraineană începe abia la periferiile orașului Chaisiv Yar, iar de aici lucrurile se vor complica pentru ruși. Și nu cred că vor reuși să mențină momentul prea mult, odată ce vor intra în luptele contra unei apărări fortificate apropiate ca tărie de cele de la Bakhmut sau Avdiivka. Fiindcă orice ofensivă nu poate dura la infinit, în fața unei apărări constante, se produce fenomenul de epuizare mai accentuată a atacatorului față de cea a apărătorului. La un moment dat se ajunge la culminating point, punctul de la care nu mai poate desfășura acțiuni ofensive. Are nevoie de pauză operațională, de un respiro, de regrupare, de odihnă a trupelor, de înlocuire a pierderilor, de înlocuire sau reparare a armamentului și mijloacelor militare pierdute sau avariate, completarea efectivelor, integrarea trupelor de înlocuire etc., plus rezolvarea unor chestiuni logistice, pe măsură ce frontul s-a deplasat, fie și cu câțiva kilometri. Un proces de durată și care nu se poate face din mers. Din mers, în timpul ofensivei, se pot face doar mici completări și înlocuiri. Dacă am compara cu o mașină, este diferența dintre un schimb de ulei și o revizie generală.
Ori, această pauză operațională se va produce iremediabil cât de curând, după ce rușii se vor lovi de prima linie de rezistență mai serioasă la Chasiv Yar, vor fi opriți și vor ataca din nou timp de vreo două săptămâni, fără rezultate notabile și înregistrând pierderi simțitoare. Ar putea fi o reeditare a asediului lung și costisitor pentru Bakhmut sau Avdiivka.
Întrebarea este dacă rușii vor putea relua o ofensivă puternică în vara lui 2024, și aici voi încerca să dau niște răspunsuri. Dar, trebuie spus de la bun început că nimeni nu are un glob de cristal în care să poată citi viitorul, cu atât mai puțin eu. Este vorba de o analiză pornind de la situația actuală de pe frontul ucrainean și posibilele dezvoltări ulterioare, acestea depinzând de o sumedenie de factori, variabile, pe care nimeni nu le poate lua în calcul și să le prezică în totalitate și în întregime. Sunt multe variabile care se pot manifesta, multe dintre ele imprevizibile. Totuși, am să încerc să proiectez o imagine, așa cum se poate vedea astăzi, viitorul apropiat îmi va da sau nu dreptate.
Pentru asta voi lua în calcul factorii cei mai probabili să se manifeste și trendurile cele mai posibile sau probabile, dar va trebui ținând cont că oricând poate apărea un eveniment sau decizie de moment care să schimbe radical situația.
Voi merge pe două aspecte, este posibilă o ofensivă majoră rusă de vară, și dacă da, va fi suficient de puternică încât să rupă frontul ucrainean astfel încât să dea posibilitatea rușilor să pătrundă în adâncime până la Nipru sau până la Kiev? Sau măcar până la Harkov?
Pentru asta voi analiza câțiva factori importanți.
Forțele armate
Ambele părți au suferit pierderi importante în cei doi ani și două luni de război, de partea rusă fiind mult mai disproporționate față de cea ucraineană, așa cum reiese și de pe siteul Oryx care adună informații despre pierderile de material (tancuri, vehicule blindate, avioane, elicoptere, centre de comanda, artilerie etc.) doar de pe sursele confirmate vizual. Desigur, pierderile reale sunt mai mari, aici fiind listate doar cele confirmate vizual.
De partea personalului militar nu sunt date clare, ci doar estimări, dar toate cele independente (nu le iau în considerare pe cele rusești, care sunt total aberante) dau o disproporție majoră între pierderile rusești de personal și cele ucrainene, în favoarea acestora din urmă, aspect credibil din moment ce se pliază pe trendul celor de la Oryx.
Rata pierderilor (kill ratio) a ajuns la asediul Bakhmut de 6 la 1 (6 moți ruși pentru unul ucrainean) pentru atinge maximul la Avdiivka, de 10 la 1. Mulți se așteptau ca după realegerea lui Vladimir Putin în funcția supremă în statul rus, acesta să declanșeze mobilizarea generală, care ar fi putut arunca dintr-o dată sute de mii de recruți ruși pe frontul ucrainean, dar nu a făcut-o din motive politice evidente. Unul, ar fi recunoscut indirect că lucrurile merg prost pe front și că a greșit în estimarea lui, al doilea de teama unor revolte care i-ar fi putut periclita puterea, să nu uităm că liderii ruși își amintesc de ce s-a întâmplat în 1917.
Așa că Putin merge în continuare cu ce poate recruta prin programele normale anuale, poate puțin umflate. Chiar în această perioadă se desfășoară în Rusia programul de recrutare pentru anul acesta, astfel că o mobilizare generală la ora actuală ar fi imposibilă, ar bloca total comisariatele militare, aceasta ar putea fi începută abia după vreo lună și jumătate.
Poate că nu acesta ar fi impedimentul principal, dar și cei mobilizați acum, în cadrul programului normal, vor avea nevoie de câteva luni pentru pregătire, înarmare și integrare, cu atât mai mult cei din cadrul unei mobilizări generale care ar putea începe mai târziu, pe la sfârșitul lui mai. Ori, aceștia nu vor putea fi gata de luptă decât pe la sfârșitul verii, în cel mai optimist scenariu.
Sau, pot fi trimiși în luptă nepregătiți, cum s-a mai întâmplat în cursul acestui război, dar nu vor face altceva decât să crească numărul de victime umane de partea Rusiei pe frontul ucrainean. Respectiv carne proaspătă de tun în tocătorul ucrainean, am văzut atacurile în valuri umane contra pozițiilor întărite ucrainene rezultate cu câmpuri întregi acoperite de cadavre rusești.
Deci, rușii nu au cum să acumuleze suficiente trupe pentru declanșarea unei ofensive de succes la vară, fiindcă vor consuma până atunci resurse umane considerabile pentru atacul punctelor întărite, cum ar fi Chasiv Yar sau altele. Recruții de acum abia vor reuși să astupe golurile provocate, cu atât mai puțin să fie capabili să declanșeze o ofensivă puternică care să rupă frontul. Poate vom asista doar la niște împingeri locale, ca și până acum.
Problema de personal se pune și de partea ucraineană. Și ei sunt epuizați și duc lipsă de personal, după cum spunea fostul comandant al forțelor ucrainene Valery Zalujnîi (vezi https://karadeniz-press.ro/perspective-ucrainene-asupra-razboiului-in-2024/). Dar Ucraina a promulgat legea mobilizării, după mai multe ezitări, chestiune democratică, chiar dacă Ucraina este o democrație imperfectă, dar net superioară față de Rusia, care a ajuns la stadiul de dictatură. Oricum, această lege își va produce efectele abia prin vară, astfel că nici ucrainenii nu vor fi capabili de acțiuni militare ofensive de anvergură anul acesta.
O paranteză pentru cei care scot în evidență că mulți ucraineni se sustrag serviciului militar plecând în străinătate. Da, este un fenomen real, ca și de partea rușilor, care au fugit din țara lor în număr de peste 300000 în momentul în care, în toamna lui 2022, s-a anunțat mobilizarea suplimentară a 300000 de militari. În aceeași zi Shoigu a declarat că pierderile rusești în operațiunea militară specială din Ucraina sunt puțin peste 6200 de militari. Iar pentru asta mobilizează 300000 de militari suplimentari. De aceea am spus că sursele rusești asupra pierderilor sunt total aberante.
Revenind la fenomenul de sustragere de la serviciul militar de ambele părți, vreau să spun că este oarecum normal, mai ales în timpurile de azi, când posibilitățile sunt mai diverse. Să ne amintim că pe vremea războaielor mondiale se făcea mobilizarea generală obligatorie, cei care se sustrăgeau erau considerați dezertori și condamnați de curtea marțială inclusiv cu pedeapsa capitală. Cei care aveau posibilități încercau să se sustragă prin fel de fel de mijloace, inclusiv prin mită, uneori le mergea. Memoriile din acea perioadă, inclusiv cele de război românești, sunt pline de astfel de cazuri de învârtiți, cum li se spunea.
Despre tehnica militară, trebuie spus că pierderile au fost de asemenea enorme. Vorbim de mii de tancuri pierdute de către ruși comparativ cu sute de către ucraineni și așa mai departe, conform aceluiași site Oryx. Nu este de mirare că rușii au ajuns să scoată din depozite tancurile vechi, de pe vremea URSS (inclusiv T-64), dar care nu beneficiază de sisteme moderne de protecție sau de achiziție a țintelor, făcându-le total vulnerabile. Același lucru în privința vehiculelor blindate sau de transport, artileriei etc. Și ucrainenii, din acest punct de vedere, au ajuns dependenți de ajutorul militar occidental, în timp ce rușii au apelat la Iran pentru rachete și drone și la Coreea de Nord pentru obuze de artilerie.
Consumul pe front este enorm, poate fi comparat doar cu al doilea război mondial, deși se desfășoară pe suprafață mult mai redusă, dar intensitatea confruntărilor și a pierderilor umane și de material este comparabilă la scară.
Ideea este că rușii, la ora actuală, nu au posibilitatea teoretică să adune suficient potențial uman și de material militar pentru o ofensivă serioasă în vara aceasta. Ei mizează pe uzura ucrainenilor și visează la cedarea lor pe front pentru a-și realiza obiectivele. Dar uzura este mult mai accentuată de partea rusă, vorbim aici de rata pierderilor și posibilităților de înlocuire a acestora, dar rușii continuă în ideea că ei sunt capabili să suporte pierderi mai mari decât ucrainenii până ce aceștia vor ceda.
Situația frontului
Am expus mai sus situația actuală, cu avansul rușilor și părerea mea că avansul lor se va opri temporar la Chasiv Yar. Vedem că rușii încearcă să pună presiune pe flancurile Chasiv Yar, pentru a învălui orașul, dar la fel au procedat și în atacurile anterioare, fără succesul scontat.
Rasputița, care ar fi trebuit să încetinească operațiunile militare în această primăvară, nu a mai avut loc din cauza temperaturilor ridicate, poate ploile din această perioadă o vor face.
Dar este important să facem o analiză scurtă asupra frontului, în sensul că bătăliile din războiul ucrainean au schimbat în mare măsură paradigma clasică asupra desfășurării războiului. În sensul că dinamica războiului s-a schimbat extrem de rapid, ceea ce era valabil acum trei ani este desuet în ziua de astăzi. Tacticile studiate timp de zeci de ani în academiile militare din est sau vest pot fi aruncate la gunoi. Manuale, cursuri, lucrări de doctorat, devin brusc maculatură, fiindcă asistăm la o nouă RMA, respectiv o Revolution in Military Affairs (vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-din-ucraina-spre-o-noua-rma/).
Spre exemplu, nu mai vedem atacuri masive de tancuri și blindate asupra unui sector de front menite să rupă frontul într-un punct, așa cum prevedea doctrina militară cu doi ani mai înainte. Motivul este simplu, pentru a rupe frontul, trebuie să concentrezi un număr considerabil de mijloace necesare (tancuri, artilerie, vehicule blindate, infanterie etc.) în fața punctului ales de rupere în timp ce duci atacuri diversioniste în alte sectoare ale frontului. Iar aceste mijloace să rămână necunoscute adversarului, altfel acesta va concentra forțe de rezistență tocmai în acel punct. Ori, pe frontul din Ucraina, acest lucru a devenit imposibil. Totul este vizibil din cauza dronelor și sateliților, cum concentrezi o formațiune de rupere într-un punct, în momentul imediat următor coordonatele sunt trimise de către sateliți și drone artileriei care le distruge instantaneu. Deci nu ai cum să concentrezi forțele necesare să spargă frontul. Iar rezultatul este o luptă de uzură pe întreaga lungime a frontului, fără posibilitatea de a concentra suficiente mijloace pentru ruperea lui, respectiv efortul pe un punct, fiindcă sunt imediat reperate și distruse de artileria inamică. Întreaga istorie militară a conflictelor majore, de la Bătălia de la Leuctra (6 iunie 371 î. Ch.) până în 2023, s-a bazat pe faptul că poți rupe frontul și să obții victoria. Din 2023 nu se mai poate. Spun din 2023, fiindcă în toamna lui 2022 încă s-a putut, mă refer aici la ofensiva ucraineană de toamnă, când ucrainenii atacă în Kherson pe 30 august 2022, și pe 6 septembrie atacă prin surprindere la sud de Harkov, împingându-i pe ruși până în Luhansk, dincolo de râul Oskil. Cum nu au văzut rușii cele cinci brigăzi ucrainene concentrate acolo nu ne putem explica, dar de atunci au învățat și ei și nu se vor mai lăsa surprinși.
Ideea este că orice concentrare de tancuri și vehicule blindate este reperată din timp și angajată cu artileria și cu dronele din momentul în care pornește la atac, sau chiar din momentul concentrării. Niciuna dintre părți nu are posibilitatea să se concentreze pentru un atac masiv cu tancuri și blindate menit să rupă frontul. Pentru a reuși, ar trebui să facă progrese importante în EW (Războiul Electronic), dar până acum nu a fost cazul. Așa că încă vom avea parte de o totală transparență a frontului de luptă, în care fiecare parte vede ce are cealaltă pe linia de contact. Cum apare o concentrare de forțe, cum este reperată și lovită cu artileria sau cu dronele.
Totuși, veți zice cum este posibil, că doar vedem angajamente între tancuri și lupte în care acestea sunt implicate, cum a fost cazul acelui video de acum vreo două luni în care un vehicul Bradley angajează un tanc T-90 rusesc, pleacă și apoi apare un alt Bradley care trage în el până îl distruge. Da, este normal, pe sectorul dintre liniile de front sunt trimise vehicule de recunoaștere, inclusiv tancuri să vizeze ținte de oportunitate și să testeze rezistența inamică într-un anumit sector. Dar ați văzut că acel tanc era singur, nu era însoțit de infanterie sau de alte vehicule blindate, cum cere doctrina. La fel cu Bradley-urile americane. De ce? Fiindcă și țintele reperate sunt prioritizate, respectiv nu are rost să tragi cu artileria într-un singur tanc, neînsoțit de infanterie, fiindcă este clar că acel tanc nu poate rupe frontul, ci doar testează linia și caută ținte de oportunitate. Nu are rost să dezvălui poziția artileriei trăgând după un singur tanc, fie el și T-90, și să riști să expui artileria unui posibil tir de contrabaterie. Un tanc izolat ce își caută de treabă îl angajezi cu drone sau cu ce ai în zonă, inclusiv cu unul sau două Bradley-uri ce se află acolo. Iar dronele sunt o prezență permanentă pe câmpul de luptă, de când au apărut cele FPV, până și soldații individuali sunt vânați.
Iar faptul că frontul de luptă este total transparent face ca o potențială concentrare pentru o ofensivă puternică care să rupă frontul să fie foarte puțin probabilă. Atât de partea rusă, cât și de cea ucraineană. Vedem că orice vehicul ce își face apariția este vânat imediat, fapt care ne duce la ideea că frontul se poate deplasa cu viteza maximă cu care poate merge infanteristul pe jos.
Luptele sunt acerbe pe front și consumă enorm de multă muniție, un alt aspect care trebuie abordat.
Armamentul
La această oră rușii au inițiativa și momentul și fac ceea ce trebuie să facă în actuala conjunctură, adică presează și atacă, în speranța că ucrainenii vor ceda înainte ca situația să se schimbe în favoarea lor. Și este normal să o facă, au superioritate în oameni și mijloace de luptă, chiar dacă pierderile lor sunt mult mai mari față de cele ale ucrainenilor. Merg pe ideea că ei pot îndura mai multe pierderi decât ucrainenii, la fel cum au făcut sovieticii în al doilea război mondial.
Dar au superioritatea numerică, și cum spunea chiar Napoleon, cantitatea este o calitate prin ea însăși. Dar au și superioritatea în artilerie, respectiv în muniții de artilerie, plus faptul că pot utiliza nestingheriți bombele ghidate FAB-250 și FAB-500 lansate de la distanță de până la 80 de kilometri din avioanele Su-35. Dar dacă ucrainenii ar beneficia de două escadrile de F-16 situația ar fi altfel în privința acestor bombe ghidate.
Ucrainenii au adoptat altă tactică, lovesc cu drone bazele aeriene rusești, inclusiv pe teritoriul Rusiei, pentru a distruge la sol cât mai multe avioane rusești. Până acum le-a reușit, mai multe aparate de luptă rusești fiind distruse la sol. La fel ca și în 2023, în timpul ofensivei ucrainene din Zaporoje, elicopterele Ka-52 ce lansau rachete din afara razei de acțiune a mijloacelor lor de apărare antiaeriană le-au făcut mari probleme, ucrainenii au lovit baza lor de la Berdiansk distrugând mai multe aparate.
Problema cea mai acută a ucrainenilor este în privința munițiilor de artilerie. Pe front rușii mizează foarte mult pe superioritatea lor în acest domeniu, pe lângă producția proprie, beneficiază și de aportul a 2-3 milioane de obuze primite de la Coreea de Nord. Chiar dacă sunt de mai slabă calitate, pe front contează.
De partea cealaltă, trebuie spus că pentru muniția de artilerie din epoca sovietică, cea mai mare parte din artileria ucraineană, respectiv obuze de 122 sau 152 mm, ucrainenii nu se pot baza decât pe producția proprie sau cea din România și Bulgaria, restul statelor NATO nu mai fabrică acest tip de muniție, ci doar cea de 125 sau de 155 mm, care nu se potrivește tunurilor ucrainene din epoca sovietică.
Iar pentru armamentul primit din Occident, au nevoie de muniție primită tot de acolo, iar asta este problema principală.
Ajutorul occidental
Aceasta este o variabilă importantă, consumul de muniție și de armament este atât de ridicat, încât ruși apelează la iranieni și nord-coreeni, plus că golesc stocurile rămase din perioada sovietică. De partea cealaltă, ucrainenii nu pot face față fără ajutorul occidental. Dar aliații europeni din NATO, plus alte țări democratice, nu au capacitatea de producție pe măsura consumului de pe front. Chiar dacă au crescut producția, primele rezultate pozitive se vor vedea abia anul viitor. Inițiativa cehă de furnizare de muniții cumpărate din afara UE este bună, dar nu suficientă. Astfel, fără ajutorul SUA, blocat în Congres de mai bine de patru luni, Ucraina are mari dificultăți, dar la 20 aprilie a început deblocarea lui. Dar, indiferent, transferul de material militar va mai dura, urmând să sosească etapizat, așa că vor trece cel puțin două luni până ce primele efecte vizibile se vor vedea pe câmpul de luptă.
Concluzii
În ciuda unor rapoarte alarmiste cu privire la frontul ucrainean, situația nu este chiar atât de tragică. Rușii se grăbesc să preseze și să profite de momentul bun în urma costisitoarei victorii de la Avdiivka și de dificultățile în aprovizionare ale ucrainenilor. Dar acest moment bun nu poate continua prea mult, vor avea nevoie de o pauză operațională, mai cu seamă când se vor lovi de întăriturile de la Chasiv Yar. Un atac masiv pe altă axă, cum ar fi de pe teritoriul rusesc, prin învăluire de la Belgorod spre Harkov este puțin probabil. Rușii ar avea nevoie să constituie un contingent de vreo sută de mii de militari instruiți și dotați cu armament, tancuri, aviație etc. Sunt semne că ar intenționa să desfășoare acolo Corpul African, respectiv foștii mercenari din Wagner care au fost trecuți în subordinea ministerului rus al apărării. Dar pentru asta ar trebui să-și slăbească poziția greu câștigată în țările africane ca și Mali, Burkina Faso etc., și chiar dacă ar face-o, ar retrage trupele africane doar parțial, ajungând să angajeze la Belgorod până în 5000 de oameni, total insuficienți pentru o ofensivă serioasă. Ar fi necesar cel puțin 40-50000 de militari bine dotați cu tehnică.
Ceea ce nu prea este cazul, au dificultăți să-și asigure cele necesare în militari și tehnică pentru frontul existent, cu atât mai puțin să deschidă unul nou. S-a văzut deficitul de personal în zona Belgorod prin incursiunile ucrainene de luna trecută ale voluntarilor ruși și internaționali (inclusiv românii și basarabenii din Battlegroup Getica, prima oară după 1944 când românii au atacat teritoriul rusesc), când nu prea au întâmpinat rezistență serioasă destul de mult în adâncimea teritoriului Rusiei. La fel cum anul trecut wagneriții lui Prigojin au intrat ca-n brânză până dincolo de Rostov pe Don.
Deci, Rusia ar putea încerca o ofensivă de vară tot pe vechea linie a frontului. În Kherson este exclusă din cauza barierei Niprului, poate fi dinspre sud, spre Zaporoje, sau dinspre est, pe direcția de unde se dau acum bătăliile importante, din Donetsk spre Chasiv Yar, și posibil din Luhansk, spre râul Oskil. Dar această ofensivă va fi una ca și până acum, de presare a frontului, fără să reușească ruperea lui, din motivele expuse mai sus. Nu există semne că rușii ar aduna, sau ar putea aduna resurse umane și materiale necesare unei astfel de forțări de anvergură, orice concentrare din spatele frontului fiind în mod sigur angajată și decimată cu artileria, inclusiv cu armamentul occidental ce va începe să sosească.
Astfel că viteza de deplasare a ofensivei va fi cea a infanteriei pe jos, nu în vehicule, dând timp ucrainenilor să se regrupeze pentru a astupa breșele din front. Trebuie să ținem cont și de faptul că de la sfârșitul anului trecut ucrainenii au început să-și fortifice liniile după modelul liniei Surovikin, aspect care va îngreuna și mai mult avansul rusesc sporindu-i pierderile.
Poate că rușii mizează pe un colaps al trupelor ucrainene, aspect mai puțin probabil pe măsură ce va crește amploarea sprijinului occidental prin deblocarea celui american. În aceste condiții, moralul va fi de partea ucrainenilor și defavorabil rușilor, nu știm în ce măsură scăderea de moral a rușilor va afecta trupele lor, dacă va fi până la revoltă și dezertări, dar nu trebuie exclusă posibilitatea unei reeditări a anului 1917.
Rezultatul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și prevederile unui acord final între părți sunt încă incerte, deși perspectivele nu sunt roz pentru țara vecină. Conflictul ar putea avea ca rezultat o înțelegere cu o Ucraina divizată, cel mai probabil. Riscul cel mai mare este un război sângeros de uzură întins pe ani de zile de care părțile implicate par alarmant de puțin preocupate. Mai sigură decât rezultatul războiului este necesitatea unei reconstrucții ample după război a Ucrainei, indiferent de cât de afectată va fi teritorial. Amploarea distrugerilor poate duce la probabil cel mai mare efort de reconstrucție postbelică de la cel din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. La șapte decenii după ce Planul Marshall condus de SUA a contribuit decisiv la reconstruirea Europei de Vest, Uniunea Europeană și America se află într-un moment decisiv. Este o sarcină herculeană dar necesară pentru Occident și ucraineni dacă nu vor să piardă acest conflict geopolitic.
Câți bani sunt necesari?
Estimările privind reconstrucția economiei Ucrainei după invazia Rusiei în 2022 vor depăși 486 de miliarde de dolari, indică un nou studiu al Băncii Mondiale, Națiunilor Unite, Comisiei Europeane și guvernul ucrainean, publicat în 2023.
Estimarea acoperă perioada 24 februarie 2022 până la 31 decembrie 2023 și cuantifică daunele fizice directe aduse clădirilor și infrastructurii, impactul asupra vieții și mijloacelor de trai ale oamenilor și costul reconstrucției.
Raportul spune că daunele directe din război au ajuns la aproape 152 de miliarde de dolari, pierderile fiind concentrate în regiuni precum Donețk, Harkov, Luhansk, Zaporojie, Herson și Kiev. Nu doar daunele directe au fost evaluate ci și perturbarea producției economice și a comerțului, precum și alte costuri legate de război. Aceste costuri ar adăuga probabil încă 499 de miliarde de dolari, cifrele fiind în creștere.
Noua estimare exclude nevoile de reconstrucție deja satisfăcute prin bugetul de stat al Ucrainei sau prin parteneri și sprijin internațional.
De la ultima evaluare, guvernul Ucrainei, cu sprijinul partenerilor, a rezolvat unele dintre cele mai urgente nevoi. De exemplu, în sectorul locuințelor, conform datelor Guvernului Ucrainei, în 2023, 1 miliard de dolari a fost plătit pentru reparația și reconstrucția clădirilor deteriorate. În sectorul transporturilor au fost efectuate peste 2.000 km de reparații de urgență pe autostrăzi și alte drumuri naționale. În sectorul educației, autoritățile locale au reconstruit aproximativ 500 de instituții de învățământ iar din ianuarie 2023 ponderea instituțiilor de învățământ cu adăposturi anti-bombă a crescut de la 68% la 80%.
Ucraina are nevoie de aproximativ 15 miliarde de dolari pentru a acoperi cele mai urgente priorități de reparare, recuperare și reconstrucție în 2024, dintre care aproximativ 5,5 miliarde de dolari au fost deja îndeplinite prin bugetul de stat și sprijinul donatorilor.
Raportul menționează că, în decembrie 2023, aproximativ 5,9 milioane de ucraineni au rămas strămutați în afara țării, comparativ cu 8,1 milioane raportate în ultima evaluare a nevoilor din 2023. Numărul persoanelor strămutate în interior a scăzut, de asemenea, la aproximativ 3,7 milioane, comparativ cu 5,4 milioane în primăvara anului 2023.
Un Plan Marshall cu repetiție
Programul European de Recuperare (ERP), cunoscut sub numele de Planul Marshall, a fost un program de asistență americană dedicat, în special, Europei Occidentale devastată de război, în perioada 1948-1951. Planul Marshall – lansat într-un discurs rostit de secretarul de stat american George Marshall la 5 iunie 1947 – este considerat de mulți ca fiind una dintre cele mai de succes inițiative de politică externă și cele mai eficiente programe de ajutor extern ale SUA.
Scopul a fost prevenirea deteriorării economice a Europei postbelice, expansiunea comunismului și stagnarea comerțului mondial. Planul a urmărit să stimuleze producția europeană, să promoveze adoptarea de politici care să conducă la economii stabile și să ia măsuri pentru creșterea comerțului între țările europene și între Europa și restul lumii. A fost un efort comun între Statele Unite și Europa Occidentală și între națiunile europene care au lucrat împreună, lucru greu de imaginat înainte de război.
Administrația Truman și Congresul au oferit prin acest cadru aproximativ 13,3 miliarde de dolari (143 de miliarde de dolari în 2017) de asistență pentru 16 țări.
A fost conceput pentru a îndeplini trei obiective:
extinderea producției agricole și industriale europene;
restabilirea monedelor, bugetelor și finanțelor solide în țările europene individuale;
stimularea comerţului internaţional între ţările europene şi între Europa şi restul lumii;
De la încheierea sa, unii membri ai Congresului și alții au recomandat periodic stabilirea de noi „planuri Marshall” – pentru America Centrală, Europa de Est, Africa sub-sahariană și în alte părți. Acum, Ucraina pare a fi locul potrivit pentru un nou plan.
Planul Marshall rămâne un exercițiu de succes și un precedent important pentru o Ucraină post război. Lecțiile mai relevante pot fi extrase din reconstrucția cu adevărat transformatoare a Europei de Vest după al Doilea Război Mondial, a Europei de Est după Războiul Rece și a Balcanilor de Vest după destrămarea violentă a Iugoslaviei. Formula de bază pentru aceste eforturi de reconstrucție a fost stabilită la finalul celui de-al doilea Război Mondial. Statele Unite au oferit banii de început și au garantat securitatea prin formula NATO, în timp ce europenii au oferit cea mai mare parte a finanțării și au avansat procesul istoric de integrare europeană.
Implicații și proiecții
Din ianuarie 2022, SUA au oferit Ucrainei peste 70 de miliarde de dolari în ajutor militar, financiar și umanitar. Acest sprijin din partea SUA și a altor aliați este esențial pentru susținerea eforturilor militare și a economiei Ucrainei dar este și o sursă de mare vulnerabilitate. Venirea posibilă a lui Donald Trump pentru un nou mandat poate amenința contribuțiile SUA dar interesele Americii în jocul geopolitic mondial nu vor permite, probabil, abandonarea Ucrainei, de aici și marele risc al escaladării războiului către o zonă periculoasă care să antreneze direct o confruntare între mari puteri militare, cum sunt Rusia și Statele Unite, plus aliații lor.
Potențialele schimbări negative în sprijinul SUA pentru Ucraina reprezintă un risc care îi preocupă și pe liderii europeni, care depind foarte mult de SUA pentru asigurarea securității continentului. Și, de ce să nu menționăm, sunt presați de americani să contribuie la efortul de război al Kievului, altfel colaborarea economică cu Rusia ar fi fost mult mai tentantă decât un război fie și doar economic, deocamdată.
Un alt posibil impediment pentru efortul de reconstrucție este că SUA se află într-o competiție strategică pe termen lung cu China. Este puțin probabil ca această poziție să se schimbe odată cu alegerile prezidențiale din 2024, având în vedere că potențialii președinți republicani ar menține sau chiar escalada politici similare. De ce ar impacta relația chino-americană tensionată, Ucraina?
China va dori să aibă un rol în reconstrucția Ucrainei deoarece înainte de 2022, a devenit cel mai mare partener comercial al Ucrainei, cu investiții în agricultură și infrastructură. Acum, poziționarea Beijing-ului de partea Moscovei în conflict, sau neimplicarea în a convinge Rusia să pună capăt războiului, va face investițiile chineze sau alte angajamente în reconstrucția Ucrainei, controversate. America, aflată în conflict strategic și economic cu chinezii, va căuta să limiteze fondurile disponibile firmelor chineze.
Cu toate acestea, companiile chineze s-au angajat deja în proiectele de infrastructură ale Ucrainei și probabil vor concura pentru proiectele de finanțare a reconstrucției din țară.
Ucraina ar putea fi supusă unor presiuni suplimentare pentru a limita măsura în care companiile chineze beneficiază de finanțarea SUA pentru reconstrucție, ceea ce poate fi o provocare dacă vor să rămână fidele procedurilor de achiziție așteptate.
SUA nu sunt singurul aliat al Ucrainei care își recalibrează relațiile cu China. Atât Regatul Unit, cât și Uniunea Europeană, de exemplu, sunt îngrijorați de dependența lor de China pentru lanțurile de aprovizionare cu materii prime critice și componente pentru surse regenerabile, precum și de riscurile pe care acest lucru le creează pentru securitatea lor energetică.
O Ucraină restaurată, chiar ciuntită teritorial, poate întări alianța occidentală din punct de vedere strategic și economic dar va fi probabil un efort de zeci de ani cu numeroase capcane și necunoscute. Fundamental va fi un efort comun americano-european și aranjamente puternice de securitate post conflict.
Deși provocarea reconstrucției postbelice a Ucrainei a fost comparată cu reconstrucția eșuată a Irakului și Afganistanului, în ciuda numeroaselor sale probleme, țara noastră vecină este, totuși, o țară modernă, cu un guvern funcțional și un nivel ridicat de coeziune națională, de aceea nu se poate vorbi de un exemplu similar. Nu se confruntă cu o insurgență sau un război civil iar digitalizarea serviciilor sale guvernamentale este mai avansată decât cea a Statelor Unite și a multor țări din Europa.
În virtutea acestor date, pentru un număr tot mai mare de țări, sprijinirea Ucrainei pare un pariu care merită luat. Comisia Europeană a dezvăluit în 2023 un nou proiect multianual, în valoare de miliarde de euro, pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei. Investitorii privați precum BlackRock și JPMorgan Chase, dar și alții, în primă etapă, lucrează cu guvernul ucrainean la un nou fond de reconstrucție care ar folosi capitalul de început pentru proiectele de reconstrucție.
Finanțarea internațională a sectorului public ucrainean la scară mare trebuie să fie piatra de temelie a efortului de reconstrucție. Economia Ucrainei dinainte de război a fost de 200 de miliarde de dolari PIB anual, iar după un an de război s-a estimat că a scăzut la 160 de miliarde de dolari. Capacitatea de absorbție a Ucrainei va fi limitată, în orice caz, în ceea ce privește forța de muncă și logistica, mai ales din cauza pierderii de populație.
În consecință, printre cele mai mari priorități pentru reconstrucție va fi asigurarea piețelor internaționale pentru exporturile ucrainene, asigurarea unui mediu politic primitor pentru investitorii internaționali și garantarea unui sistem judiciar de încredere și independent, în special pentru implementarea contractelor.
Se discută că Ucraina poate avea o altă sursă de finanțare în activele rusești – rezerve internaționale, cât și active private – înghețate în Occident, estimate la circa 300 de miliarde de dolari. Există o dezbatere puternică cu privire la autoritatea legală de utilizare a acestora, precum și la consecințele pentru sistemul financiar internațional.
Dezbaterea include dacă să fie utilizate acum pentru a ajuta Ucraina sau să se țină ca monedă de schimb în orice reglementare post conflict. Însă, chestiunea folosirii activelor rusești este una sensibilă, multe state temându-se că dacă Rusiei i se vor confisca aceste active se creează un precedent periculos. Temerea este că oricare stat care nu îndeplinește cerințele ordinii internaționale bazate pe reguli riscă să rămână fără activele externe. De aceea, va mai dura o eventuală decizie în acest sens, șansele fiind reduse din cauza consecințelor ulterioare.
O altă chestiune se referă la faptul că orice proiect la această anvergură are de suferit dacă este derulat fără o serioasă și necesară serie de reforme structurale pe un stat încă nearmonizat cu valorile și regulile occidentale, cum este Ucraina.
Ucraina s-a clasat în mod constant pe locul 40 din 40 de țări din Europa (inclusiv Balcanii de Vest și Turcia) în Indicele de percepție a corupției al Transparency International. Reconstrucția postbelică oferă Ucrainei ocazia unică de a inversa cei 30 de ani de dezvoltare în paradigma post-sovietică către un alt model, de esență pro-europeană, cu toate atuurile sale.
Efortul de reconstrucție va dura ani, dacă nu decenii, iar modelul ucrainean de economie ar putea rămâne tributar vechilor practici ex-sovietice. Deturnarea banilor, frauda, abuzul și corupția care supraviețuiește războiului ar eroda puternic sprijinul occidental și internațional. Ucraina ar trebui să aibă un sistem puternic de monitorizare și evaluare. O Ucraină pro-europeană și cu un mecanism statal puternic axat pe eradicarea corupției poate să nu convină economiei subterane. Reducerea acestui flagel echivalează cu o dublare a securității sale generale, alături de arhitectura de securitate externă. Asigurarea finanțării necesită mai mulți pași care vor construi încrederea că Ucraina post-conflict va fi „investibilă”. În plus, sunt necesare garanții că reformele vor continua să consolideze capacitatea instituțională a Ucrainei de a absorbi și de a utiliza astfel de sume și de a reduce în continuare corupția endemică. Acestea ar trebui să fie legate de ambițiile Kievului de a adera la UE.
Se pare că este necesar un cadru instituțional pentru a se asigura că selecția și gestionarea proiectelor este organizată în moduri care să ofere contribuitorilor transparență și asigurări că banii sunt bine cheltuiți. Trebuie să existe, de asemenea, un fel de inspector general în Ucraina precum și o monitorizare și o evaluare puternică de către de către instituțiile financiare internaționale și de către donatorii bilaterali. Și, de asemenea, trebuie să existe un schimb extins de date între comunitatea internațională și Ucraina, astfel încât reconstrucția să poată fi monitorizată și corupția să fie limitată.
Oboseala Europei
Începând cu februarie 2022, solidaritatea europeană față de Ucraina a fost previzibilă în strategiile externe ale UE. Acest lucru se bazează pe o solidaritate aproape completă în interiorul celor 27 de state UE, cu excepția Ungariei. Deși în primăvara anului 2023 au apărut unele semne ușoare de descreștere a simpatiei publice față de cauza ucraineană în raport cu agresiunea Rusiei, majoritatea europenilor se poziționează de partea Ucrainei. Astfel, sprijinul public european față de strategiile UE în raport cu Ucraina variază între 60% și 85% (Eurobarometru, iulie 2023). Cu toate acestea, se conturează o anumită oboseală geopolitică vizavi de cauza ucraineană, care combină reacții naționalist-protecționiste în domenii sensibile (în Polonia, Slovacia și Ungaria), precum accesul produselor cerealiere. Din aceste cauze, în principal, există o incertitudine în privința capacității anumitor guverne naționale de a aloca resurse financiare pentru necesitățile ucrainene.
Riscul de securitate pentru Ucraina rămâne ridicat
Reconstrucția postbelică a Ucrainei nu este pur și simplu o problemă economică. Provocările de securitate pentru Ucraina după încheierea ostilităților vor fi mari și nu se poate obține o recuperare durabilă fără securitate durabilă. Ca oamenii să investească într-o economie, trebuie să simtă că activele lor vor fi protejate în viitor. Dacă Ucraina ar fi iar într-un conflict după un acord de pace, investitorii privați sau statali ar fi puși în fața scenariului negru că ceea ce construiesc va fi aruncat din nou în aer. De aceea, altă prioritate este asigurarea de risc de război pentru a acoperi pierderile pentru investitorii străini și ucraineni.
Chiar și cele mai bune planuri vor eșua, totuși, dacă Ucraina este atacată sau chiar supusă amenințării unui atac. Aici intervine obligativitatea securității care s-a dovedit un element esențial în episoadele de reconstrucție din trecut.
Reconstrucția Ucrainei ar trebui să fie un parteneriat strâns între Statele Unite și Europa, astfel nu va funcționa. Statele Unite ar trebui să conducă în chestiunile de securitate, iar Uniunea Europeană ar trebui să conducă în ceea ce privește asistența economică, în special în lumina posibilei aderări a Ucrainei la UE.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, ca expresie a garantării păcii și apărării, a asigurat securitatea reconstrucției europene după al Doilea Război Mondial. După ce războiul se termină, indiferent cum se va sfârși, pacea va dura doar dacă ambele părți o consideră preferabilă războiului. Ucraina va avea stimulente pozitive puternice pentru pace sub formă de asistență pentru reconstrucție și aderarea la UE. Rusia nu va avea stimulente comparabile dar va avea dorința să elimine un potențial pericol reprezentat de noua Ucraină reînarmată. Aranjamentele de securitate durabile susținute de Occident vor ajuta Ucraina să descurajeze și să se apere împotriva viitoarelor atacuri rusești dar nu se știe cât se va teme Rusia de arhitectura de securitate susținută de Occidentul euro-american pentru a nu mai risca un nou conflict.
Dar, la fel de important, astfel de garanții de securitate oferă investitorilor încrederea de a-și asuma riscuri și angajamente pe termen lung. De asemenea, reconstrucția și creșterea economică vor permite Ucrainei să își consolideze forțele armate și capacitățile de descurajare. Prin urmare, aranjamentele de securitate și reconstrucția sunt inseparabile.
Extinderea ulterioară a NATO ar crește, de asemenea, șansa unui conflict mai substanțial dacă Rusia ar comite din nou o agresiune. Dar va adera Ucraina la NATO? Greu de spus și puțin probabil.
NATO, pe de altă parte, nu are nevoie de Ucraina ca membru pentru a descuraja Rusia și nici Ucraina nu trebuie să devină membră NATO pentru a se bucura de sprijin pentru apărarea sa. Ordinea europeană de securitate în evoluție ar trebui să reflecte astfel de schimbări în raportul de putere și este posibil ca securitatea pentru Ucraina să aibă ca rezultat noi modele dincolo de alegerea binară pe care o oferă apartenența la NATO.
Indiferent de aranjamentul de securitate pe care Ucraina și aliații săi îl vin, cheia este că orice fel de aranjament va trebui să descurajeze reînnoirea atacului rus, iar beneficiile ne-reatacării vor trebui să depășească costurile. Și astfel, Ucraina va avea stimulente puternice pentru a menține pacea sub forma acestui efort masiv de reconstrucție și a aderării la UE.
Rusia ar urma să fie descurajată să mai atace în aceste condiții. Și SUA, desigur, au o serie de opțiuni de descurajare la diferite puncte forte și niveluri, dar găsirea unei abordări care să fie suficient de puternică pentru a descuraja atacul rusesc, dar care să nu provoace în mod inutil Rusia, va fi cheia aici pentru aranjamentele de securitate.
Orice întârziere semnificativă ar putea împiedica întoarcerea refugiaților, ar putea împovăra o economie ucraineană aflată în dificultate, ar putea risca pierderea interesului internațional și ar putea pune în pericol pacea după victoria în război. De altfel, nici reconstrucția Europei de după cel de-al Doilea Război Mondial nu a început într-un mod serios decât la trei ani după război.
Congresul american ar trebui să adopte o legislație pentru reconstrucția Ucrainei, similară cu legile adoptate după Războiul Rece pentru Europa Centrală și de Est și fosta Uniune Sovietică. Liderii politici americani trebuie să înceapă un efort bipartizan pentru a explica și a construi sprijin în rândul poporului american pentru o politică pe termen lung a SUA în Ucraina.
Rusia rămâne, paradoxal, cheia reconstrucției
Rusia reprezintă o amenințare continuă și relativizează eforturile de reconstrucție. Analizele efectuate asupra viitorului apropiat indică perspective reduse de schimbare a regimului politic la Kremlin și nu este vorba de perenitatea lui Vladimir Putin ci de o doctrină de leadership și de proiectare geopolitică a Rusiei însușită de cei care vor urma la conducere.
Chiar dacă acțiunea militară încetează, este probabil ca Rusia să vadă reconstrucția și securitatea Ucrainei drept un pericol și o provocare și să acționeze în consecință. Rușii pot executa atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice a Ucrainei sau iniția încercări de destabilizare a securității informaționale, pe măsură ce influența politică a Rusiei în Ucraina se micșorează și partidele pro-ruse sunt dizolvate.
În ciuda speculațiilor cu privire la provocările la adresa conducerii lui Putin sau a stării sale de sănătate, președinte rus poate rămâne la putere până în 2036. Ca atare, poziția guvernului rus cu privire la războiul din Ucraina este probabil să continue, în viitorul previzibil.
Ne întrebăm, oare Rusia va admite ca în vecinătate să se nască un nou stat fundamental ostil și revanșard, reconstruit de UE și Statele Unite și care să nu mai poată fi convenabil Moscovei? Cum ar trebui sa arate noua Ucraina pentru a fi pe placul Rusiei? Pentru că, dacă până în 2022, implicațiile occidentale în Ucraina erau moderate, după ce s-ar încheia pacea sau un acord de încetare a focului, Rusia ar avea la graniță un nou stat, căruia Kremlinul nu i-ar mai putea aduce acuza că prigonește etnicii ruși. O altă dilemă care va influența decisiv amploarea reconstrucției este și cum se vor desfășura termenii acordului de pace. O pace permanentă sau un armistițiu?
Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”.
El a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru reînarmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”.
„Nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale”, a spus el.
Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au continuat ultimele săptămâni cu virulență, fiind țintită, cu preponderență, infrastructura energetică. Daunele provocate cresc în fiecare zi costurile unei reconstrucții deoarece obiectivele avariate, centrale energetice, hidrocentrale, depozite de gaz, sunt proiecte ce necesită timp, tehnologie și resurse financiare mari pentru a fi refăcute. Vladimir Putin susține că loviturile asupra instalațiilor energetice ucrainene urmează obiectivul stabilit de Kremlin de a „demilitariza” Ucraina și ar fi și un „răspuns” la recentele lovituri ale Kievului asupra rafinăriilor și altor obiective energetice rusești prin care au fost distruse mai multe rafinării de petrol în adâncul teritoriului Rusiei, afectând peste 15% din capacitatea acestora.
Procesul de reconstrucție ar trebui să se desfășoare mult mai repede iar Ucraina are nevoie de aderarea la UE și NATO pentru a atrage în primul rând un sentiment de încredere că nu riscă să revină iar un teatru de lupte. Chiar și cu asigurări de război, inițiativele private nu vor lansa proiecte mari dacă Ucraina se află într-o stare de conflict „înghețat” și Rusia și-ar putea reînnoi agresiunea. Aici este marea necunoscută. Reconstrucția țării se desfășoară între mai multe variabile: apetitul Rusiei pentru noi cuceriri teritoriale în conflictul aflat în desfășurare, voința Occidentului de a asigura rezistența țării și apoi integrarea în structurile euroatlantice economice și de securitate.
Marea incertitudine rămâne cât de atractivă va fi Ucraina lipsită de principalele regiuni puternice din punct de vedere economic și strategic, fără o ipotetică ieșire la mare. Pentru că, dincolo de motivațiile și semnificațiile ideologice ale operațiunii militare ruse asupra Estului Ucrainei, Moscova a pus mâna pe teritorii potente economic și pe care este greu de crezut că le va ceda. Și se pare că nu se va opri în acest moment în a anexa altele.
În ultima perioadă, au apărut diverse informații în spațiul public care subliniază din nou angajamentul decidenților politico-militari de a face din România un jucător important și influent în afara regiunii carpato-danubiano-pontice, acesta fiind mai degrabă un obiectiv pe termen mediu și lung.
Pe site-ul Secretariatului General al Guvernului a fost publicat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care fabricile de armament ale statului român, în mare parte aflate într-o stare financiară precară, sunt transferate către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), o instituție responsabilă cu gestionarea activelor statului. Scopul acestui demers este de a crea parteneriate cu mari producători internaționali de echipament militar sau de a le vinde, în încercarea de a le revigora. Potrivit proiectului de OUG aflat în dezbatere publică, AAAS va prelua companiile din industria de apărare care au datorii la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în domeniul Fiscal, fie că acestea sunt în stare de insolvență sau nu, pentru a căuta soluții de redresare și dezvoltare împreună cu investitori privați. Contextul internațional marcat de amenințările la adresa securității naționale este prezentat ca motiv pentru această OUG, argumentând că este necesar ca societățile considerate de interes strategic să fie scutite de datorii și de insolvență pentru a-și valorifica potențialul în domeniul securității alături de parteneri din sectorul privat.
Textul proiectului de OUG specifică că AAAS va prelua creanțele bugetare, inclusiv impozitele, taxele și contribuțiile, ale unor societăți cu capital majoritar sau integral de stat, administrate de ANAF, asigurându-se că aceste creanțe își vor menține aceeași natură juridică. După preluare, ANAF va șterge aceste creanțe din evidențele sale, iar AAAS va prelua responsabilitatea pentru recuperarea acestora. Detaliile despre modalitatea în care societățile preluate vor fi dezvoltate sau valorificate nu sunt furnizate în mod explicit de către AAAS, lăsând incertitudinea privind eventualele joint-ventures cu parteneri privați sau vânzarea firmelor.
Cu privire la identitatea societăților vizate, se poate consulta lista companiilor din portofoliul Ministerului Economiei, care cuprinde aproape toată industria de apărare românească. Majoritatea fabricilor de pe listă se confruntă cu probleme financiare și au datorii considerabile către ANAF, ceea ce le face candidați potențiali pentru aplicarea acestei OUG.
Investitori din industria apărării au început deja să arate interes pentru unele dintre aceste fabrici, cum ar fi Fabrica de Pulberi Făgăraș, unde compania germană Rheinnmetall intenționează să investească 47 de milioane de euro pentru a reîncepe și a dezvolta producția de pulberi militare. Cu toate acestea, multe dintre aceste fabrici se află într-o situație extrem de dificilă, fără comenzi și necesitând investiții semnificative pentru a fi modernizate și aduse la standardele moderne. Există fonduri disponibile atât din bugetul de stat, având în vedere angajamentul României de a aloca minim 2,5% din PIB pentru înzestrarea Armatei, cât și fonduri europene și private.
Date fiind tensiunile din regiunea Ucrainei, România ar putea atrage mari jucători mondiali din industria militară. Cu toate acestea, fabricile de armament din România produc în principal echipament de tip sovietic, folosind tehnologii învechite de peste cinci decenii. Multe dintre aceste uzine au fost în trecut companii private care au început să producă armament în timpul Primului Război Mondial, însă ulterior au fost preluate de către stat și reorientate către producția de armament de tip sovietic.
De asemenea, decidenții din România par să exploreze o nouă mișcare cu implicații strategice în sectorul energetic. S-a relatat că România și-a manifestat interesul pentru obținerea unei cote de 10% din platforma plutitoare de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupoli, conform informațiilor apărute în presa elenă și preluate de către Rador Radio România. Mai precis, se ia în considerare achiziționarea unei părți din capitalul social al companiei care va opera această nouă unitate plutitoare destinată primirii navelor cu GNL.
Cel mai probabil scenariu este ca participarea României la această platformă va avea loc prin intermediul companiei de stat Transgaz, responsabilă cu administrarea sistemului de transport al gazelor naturale din țară. Dacă această acțiune se va materializa, România va deveni a doua țară balcanică, după Bulgaria prin intermediul Bulgartransgaz, care investește capital în acest proiect. Această inițiativă subliniază importanța noii unități plutitoare pentru asigurarea diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale pentru întreaga regiune a Europei de Sud-Est.
Infrastructura GNL de la Alexandroupoli urmează să fie pusă în funcțiune la sfârșitul acestei luni, lucrările de construcție fiind finalizate recent. Această infrastructură constă într-o unitate plutitoare de stocare și regazificare a gazelor naturale, ancorată permanent la 18 km sud-vest de portul Alexandroupoli. Cu o capacitate de stocare a GNL-ului de până la 170.000 de metri cubi și o capacitate de regazificare de 22,7 milioane de metri cubi pe zi, această platformă reprezintă o contribuție semnificativă la infrastructura energetică a regiunii și la securitatea energetică a Europei de Sud-Est.
Având în vedere aceste mișcări, se poate preconiza că rolul României va crește semnificativ în următorii ani în Europa de Est, iar din acest motiv echilibrul de putere regional va fi afectat suficient de mult încât să genereze consecințe și în regiunile geopolitice adiacente.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reiterat luni sprijinul ţării sale pentru eforturile naţiunilor riverane Mării Negre, între ele Ucraina, de a stabiliza regiunea, în pofida tensiunilor provocate de agresiunea rusă. „Aliaţii noştri din Marea Neagră pot conta pe Statele Unite pentru a face regiunea mai sigură, mai prosperă şi mai integrată”, a transmis Blinken într-un mesaj de la distanţă difuzat participanţilor la cea de-a doua Conferinţă de Securitate a Mării Negre de la Sofia. „Trebuie să sprijinim în continuare Ucraina, aşa cum am făcut-o până acum, pentru ca aceasta să-şi revină”, a adăugat şeful diplomaţiei americane, care a subliniat totodată importanţa menţinerii unităţii între vecinii Ucrainei. Blinken a comentat că preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a înşelat în calculele sale atunci când a pariat pe lipsa de unitate a naţiunilor din zonă. „Din păcate, Rusia vede (zona) ca pe un loc de război”, a avertizat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, tot într-o intervenţie de la distanţă – printr-un videoclip înregistrat anterior – în care a subliniat necesitatea „întăririi securităţii” în această regiune. „Numai înfrângerea Rusiei şi refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei vor garanta stabilitatea şi pacea”, a insistat Kuleba, reiterând că armata ucraineană are nevoie urgentă de arme şi muniţii suplimentare pentru a se apăra în mod adecvat împotriva atacurilor ruse. Ministrul apărării bulgar, Atanas Zaprianov, a fost de acord că nu este posibil „să se vorbească despre securitatea în Marea Neagră atât timp cât agresiunea rusă în Ucraina continuă”. În acest context, el a reamintit problema pe care o reprezintă pentru navigaţia şi traficul maritim minele marine care îşi pierd ancorele din diverse motive şi ajung să plutească în derivă. Zaprianov a anunţat că iniţiativa MCM Marea Neagră a NATO, care vizează detectarea şi eliminarea minelor plutitoare aflate în derivă în Marea Neagră, îşi va putea începe operaţiunile la scurt timp după ratificarea recentă de către Turcia. Se aşteaptă ca trei ţări – România, Bulgaria şi Turcia – să contribuie la aceste sarcini cu dragoare, avioane şi drone. Platforma Internaţională a Crimeei a fost înfiinţată la Kiev în august 2021 la iniţiativa Ucrainei şi cu sprijinul Uniunii Europene (UE) şi al Statelor Unite. Obiectivul său este de a determina şi coordona eforturile pentru a se asigura că Ucraina recuperează peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.
Cea de-a doua Conferinţă privind Securitatea Mării Negre în cadrul Platformei internaţionale Crimeea s-a deschis oficial la Sofia. Forumul este organizat în comun de Ministerele Afacerilor Externe şi Apărării din Republica Bulgaria şi Ucraina, în parteneriat cu Centrul pentru strategii de apărare (Ucraina). A investi în securitatea regiunii Mării Negre înseamnă a investi în zona euro-atlantică de pace şi libertate, a declarat ministrul de externe interimar Stefan Dimitrov, în deschiderea forumului. Sprijinul pentru Ucraina va rămâne în centrul politicii de apărare a guvernului interimar, a declarat ministrul interimar al apărării Atanas Zaprianov. „Conferinţa de astăzi va servi ca o importantă platformă pentru securitatea regiunii Mării Negre”, a declarat într-o alocuţiune videodifuzată conferinţei ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba. Acesta a adăugat că este profund recunoscător pentru sprijinul guvernului bulgar şi al cetăţenilor ţării. „Vrem să vedem Marea Neagră ca pe o zonă de pace şi dezvoltare economică”, a subliniat Kuleba. Marea Neagră ar trebui să devină o mare a NATO, a păcii şi stabilităţii, a spus el. Acest lucru s-a întâmplat deja cu Marea Baltică, după ce Finlanda şi Suedia s-au alăturat Alianţei, a notat ministrul de externe ucrainean. Preşedintele rus Vladimir Putin a crezut că Kievul va cădea rapid şi credea de asemenea că vecinii Ucrainei din regiunea Mării Negre vor fi divizaţi, a spus într-o alocuţiune video secretarul de stat american Antony Blinken. Pe toate fronturile, Putin s-a dovedit că se înşală, a subliniat Blinken. El a atras atenţia că, prin curajul Ucrainei şi susţinerea ţărilor din regiune şi din jurul lumii, ţara şi-a recâştigat peste jumătate din teritoriile care i-au fost confiscate de Rusia. „Regiunea Mării Negre reprezintă o intersecţie de culturi, tradiţii şi pace. Stabilitatea şi prosperitatea sunt vitale pentru cei care trăiesc în această regiune”, a afirmat prin legătură video secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric. Consiliul Europei este dedicat asigurării drepturilor omului şi democraţiei, a adăugat ea. „Să nu uităm niciodată că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început în 2014 cu ocuparea Crimeei”, a îndemnat într-un discurs videodifuzat secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane, Luis Almagro. El a atras atenţia că semnalele de avertizare că urma să se întâmple ceva mai grav au fost ignorate. La forum va fi discutată de asemenea implementarea formulei de pace ucrainene. Între cei care iau parte la forum se află membri ai parlamentului, diplomaţi şi personal militar.
Șeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a declarat sâmbătă, 13 aprilie, că situația de pe frontul de est s-a înrăutățit în ultimele zile, deoarece Rusia și-a intensificat atacurile pentru controlul unui sat aflat la vest de orașul Bahmut.
Generalul ucrainean a spus că a mers în zonă pentru a stabiliza frontul, în timp ce trupele de asalt ruse au profitat de vremea uscată și caldă, care a făcut manevrarea echipamentelor mai ușoară.
El a scris pe Telegram: „Situația de pe frontul de Est în ultimele zile a devenit considerabil mai tensionată. Acest lucru este legat în primul rând de activarea semnificativă a acțiunii ofensive de către inamic după alegerile prezidențiale din Rusia”. El a mai spus că rușii au suferit pierderi semnificative în timpul atacurilor lor din est, dar au înregistrat și câștiguri tactice. Sîrski a concluzionat că doar un avantaj tehnologic față de Rusia în arme sofisticate ar permite Kievului „să ia inițiativa strategică” de la un inamic mai bine echipat și mai mare.
Deși câștigarea de către Putin a unui nou mandat a sporit speranțele unora că Rusia va căuta o soluție de compromis pentru un acord de încetare a focului, avansul armatei ruse, prin intensificarea ofensivei, arată că Rusia nu se va limita la cuceririle actuale și va merge mai departe în adâncime în teritoriul ucrainean.
Conform declarațiilor oficialilor ruși în frunte cu Vladimir Putin, Rusia va merge până la capăt în atingerea obiectivelor inițiale pentru ca Ucraina să nu mai reprezinte un pericol pentru securitatea sa. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia ar putea pregăti o mare ofensivă la sfârșitul lunii mai sau în iunie 2024.
Încetinirea asistenței militare din Occident a lăsat Ucraina mai expusă la atacuri aeriene și a fost puternic depășită pe câmpul de luptă. Kievul a făcut apeluri din ce în ce mai disperate pentru aprovizionarea cu rachete de apărare aeriană în ultimele săptămâni.
Armata ucraineană face eforturi susținute pentru a întârzia ocuparea progresivă a noi localități și obiective de infrastructură de către ruși. Rusia a început să execute lovituri aeriene masive asupra sistemului energetic ucrainean, lovind centrale electrice și substații. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât repararea acestora necesită timp important și mulți bani.
Șeful forțelor militare de drone din Ucraina a declarat că livrările de drone în primele linii în acest an au fost deja de trei ori mai mari decât volumul furnizat pe parcursul întregului an trecut. Cu toate acestea rachetele par a fi marea urgență a ucrainenilor.
Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina are nevoie de 25 de sisteme de apărare antiaeriană americane Patriot pentru a acoperi Ucraina de atacurile rusești. Kievul face lobby pentru ca sistemele de apărare aeriană din Polonia, România și Spania să fie trimise în Ucraina. Germania a dat două sisteme Patriot Ucrainei, dar a clarificat săptămâna aceasta că nu va mai furniza altele noi. „Nu vom mai putea oferi alte sisteme deocamdată”, a declarat Ministerul german al Apărării.
Nici România nu este dispusă să cedeze stocurile de Patriot, având în vedere propriile necesități de apărare.
Președintele polonez Andrzej Duda a exclus furnizarea de sisteme Patriot. În schimb, a reiterat posibilitatea ca Varșovia să transfere mai multe dintre rachetele sale de fabricație sovietică la Kiev. „În Polonia, abia începem să construim sistemul de apărare antirachetă Patriot. Acest sistem din Polonia nu este încă gata, așa că nu avem nimic de donat, chiar dacă am fi vrut”, a spus Duda.
Președintele Zelenski a spus acum două zile că Germania, totuși, va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot și rachete de apărare aeriană fabricate din SUA, într-un „moment critic”.
„Germania va livra Ucrainei un sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot”, a declarat și cancelarul german Olaf Scholz pe platforma X (fosta Tweeter), amintind că Germania este acum un susținător cheie al Ucrainei, cu asistența SUA blocată în Congres. Mesajul său reiterează, de fapt, că eforturile de sprijin al Ucrainei vor rămâne în ogradă Europei, presiunea fiind mare de peste ocean.
„Suntem neclintiți de partea Ucrainei”, a spus Scholz, adăugând că Zelenski l-a informat sâmbătă într-un apel telefonic despre „atacuri aeriene masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice civile”.
Zelenski a descris conversația sa cu Scholz drept „importantă și productivă” și a spus: „Facem apel la toți ceilalți lideri ai statelor partenere să urmeze acest exemplu”.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat că cei doi lideri au discutat despre măsuri pentru a consolida în continuare apărarea anti-aeriană a Ucrainei. „Au fost de acord că sunt necesare eforturi suplimentare ale partenerilor”, se arată într-un nou comunicat.
