Iranul se lauda ca doborat o drona americana

Iranul se lauda ca doborat o drona americana

RQ-170Iranul se laudă că a soborât o a doborât o dronă americană . Este vorba despre un avion american fără pilot RQ-170, „în estul Iranului”, la graniţa cu Afganistan şi Pakistan, a afirmat duminică postul de televiziune iranian de limbă arabă Al Alam, citând o sursă militară. Al Alam nu a precizat unde a fost doborât avionul, dar a afirmat că acesta a fost „puţin avariat” şi că operaţiunea s-a desfăşurat „în urmă cu câteva ore”. „Unităţile de război electronice şi aeriene au reuşit să doboare un avion american fără pilot de tip RQ-170 care a încălcat zonele frontaliere din estul ţării şi era puţin avariat”, a precizat agenţia Fars, citând un oficial american sub acoperirea anonimatului.
RQ-170 Sentinel este un avion fără pilot de recunoaştere foarte recent, a cărui existenţă, dezvăluită în 2009 de presa de specialitate, nu a fost recunoscută decât în 2010 de US Air Force, transmite Mediafax. Potrivit unor site-uri specializate, avioanele de acest tip sunt mobilizate în Afganistan, în special pentru a obţine informaţii despre Iran şi Pakistan. Teheranul a anunţat de mai mute ori în ultimii ani că a doborât avioane americane fără pilot, folosite de forţele americane în Golful Persic sau în ţările vecine Iranului.

Share our work