TVR revine in Republica Moldova

TVR revine in Republica Moldova

TVR1Dupa mai multi ani in care televiziune publica din Romania a fost absenta sau partial absenta de pe piata de profil din Republica Moldova, acum TVR va reveni pe micile ecrane de peste Prut. Joi, la sediul TVR, seful acestei institutii si Claudiu Saftoiu si presedintele-director general al SRTv, si Lilian Apostol, agent guvernamental al Republicii Moldova, Lilian Apostol, au semnat Acordul de solutionare amiabila a Cererii nr. 36398/08, depusa de TVR impotriva Republicii Moldova la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pe 1 august 2008. Dupa o perioada indelungata, marcata de numeroase demersuri, autoritatile de la Bucuresti si cele de la Chisinau au finalizat negocierile privind colaborarea in domeniul retransmisiei serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici. Astfel, televiziunea publica impreuna cu Guvernul României si reprezentantii Republicii Moldova au gasit o solutie ca productiile Televiziunii Române sa poata fi vizionate iar de telespectatorii din tara vecina. „Prin semnarea acestui acord, se va realiza inlaturarea celui mai dificil obstacol in calea prezentei programelorTVR in Republica Moldova”, a declarat Claudiu Saftoiu, presedinte-director general al TVR. „Telespectatorii moldoveni vor fi mai aproape de realitatile din România, prin informatii prompte si corecte, emisiuni culturale si de divertisment de calitate, realizate de profesionistii Televiziunii Române”, a adaugat Claudiu Saftoiu. Dupa parcugerea tuturor pasilor necesari, printre care informarea Curtii Europene despre intelegerea amiabila, conform acordului, Guvernul si autoritatile Republicii Moldova vor asigura atribuirea catre Televiziunea Româna a unui segment din primul multiplexor cu acoperire nationala in noul sistem digital, aflat in etapa de introducere. Totodata, pana la implementarea integrala a sistemului digital, autoritatile moldovene se obliga sa adope o serie de masuri pentru asigurarea revenirii TVR in spatiul media din Moldova, prin introducerea programelor SRTv dedicate retransmiterii pentru preluarea de operatorii de cablu. Semnarea documentului are loc in prezenta premierului Victor Ponta, a ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a ministrului Justitiei, Robert-Marius Cazanciuc, si a omologului sau din Republica Moldova, Oleg Efrim, a secretarului de stat Bogdan Aurescu, a doamnei Catrinel Brumar, director general, agentul guvernamental al României la CEDO, si a lui Iurie Renita, ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti.

Bucurestiul consolideaza parteneriatul strategic peste Prut

Daca la Bucuresti s-a semnat revenirea TVR in Republica Moldova, la Chisinau, viceministrul de Externe de la Chisinau, Valeriu Chiveri, si secretarul de stat Bogdan Aurescu au ciocnit joi la MAE un pahar de vin moldovenesc pentru integrarea europeana a Republicii Moldova, oficialul român apreciind ca „licoarea” este precum parteneriatul trategic: limpede, sincer si puternic. Cei doi oficiali au purtat o runda de consultari in privinta parcursului european al Republicii Moldova. in cursul consultarilor, secretarul de stat Bogdan Aurescu a reafirmat sprijinul puternic al României pentru obiectivele asumate de Republica Moldova pe calea integrarii europene in perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013. A avut loc un schimb de evaluari cu privire la demersurile care ar putea fi derulate in mod coordonat de cele doua state, in vederea avansarii mai rapide a Chisinaului pe traseul sau european. Referitor la exporturile vinicole pe piata rusa, Bogdan Aurescu a declarat ca România impartaseste „fara rezerve preocuparea guvernului de la Chisinau cu privire la suspendarea acestor exporturi”. „Avem, evident, nedumeriri fata de aceasta decizie, care este nefireasca in conditiile in care vinurile din Republica Moldova au trecut testele de tip sanitar ale organismelor europene si pot fi cumparate in numeroase state din UE”, a precizat oficalul român. Secretarul de stat si-a exprimat speranta ca situatia se va rezvolva cât mai rapid prin folosirea mecanismelor bilaterale la care face apel Chisinaul sau multilaterale in cadrul organizatiei mondiale a comertului. Totodata, el a reamintit ca acordul de liber schimb care urmeaza sa fie parafat la Vilnius prevede o liberalizare completa a exporturilor de vinuri moldovenesti in UE. Bogdan Aurescu a mai subliniat faptul ca „România analizeaza modalitatile prin care poate sprijini bilateral Chisinaul”. In acest contest, saptamâna viitoare va avea loc o intâlnire dintre producatorii de specialitate din Republica Moldova si retailerii de pe piata românasca. „Veti vedea personal ca vinul din Republica Moldova este un vin excelent, de cea mai buna calitate, ca si relatiile noastre bilaterale, ca si parteneriatul nostru strategic, care este limpede, sincer si puternic”, a punctat Bogdan Aurescu.

Share our work
Dorin Chirtoaca, omul politic al anului, la Gala premiilor TVR International

Dorin Chirtoaca, omul politic al anului, la Gala premiilor TVR International

TVRi - ChirtoacaNe vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc”, a declarat Dorin Chirtoacă. Dupa ce, 1 Decembrie, a unit Chisinau de Alba Iulia, primarul general, Dorin Chirtoacă, a primit titlul de omul politic al anului, la cea de-a X-a ediţie a Galei Premiilor TVR Internaţional. Evenimentul a avut loc sâmbătă, la Bucureşti. “Dedic acest premiu luptătorilor pentru limba română, românism, identitate, familiie din care fac parte, dar în special unchiului Gheorghe Ghimpu, dedic acest premiu echipei de la Primărie şi Consiliul Municipal, colegilor din Partidul Liberal, dar şi colegilor liberal democraţi şi democraţi, alături de care am realizat succesele din municipiul Chişinău din ultimii pantru ani” a spus primarul general, Dorin Chirtoacă, transmite Arena. De asemenea, edilul Chişinăului a dedicat acest premiu locuitorilor municipiului Chişinău şi tinerilor din Republica Moldova graţie căruia “avem schimbarea din 2009 şi o guvernare pro-europeana”.
Cea de-a X-a ediţie a Galei Premiilor TVR Internaţional a avut loc sâmbătă la Teatrul Odeon din Bucureşti. În cadrul Galei au fost acordate premii de excelenţă la opt categorii, iar artişti îndrăgiţi au interpretat câteva dintre cele mai apreciate cântece româneşti. Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră i-a revenit actorului George Mihăiţă. Titlul de omul politic  al anului i-a fost acordat tânărului primar al oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
Ambasadorul Spaniei, Excelenţa Sa Estanislao de Grandes Pascual a câştigat premiul la categoria „Relaţii diplomatice”. Pentru politica externă a fost distins Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene. Marele premiu al categoriei Film i-a fost înmânat cunoscutului regizor Geo Saizescu, iar pentru promovarea sportului românesc peste hotare, premiul a revenit echipei de scrimă.
Gala Premiilor de Excelenţă TVR Internaţional este o manifestare anuală dedicată personalităţilor şi proiectelor care au obţinut rezultate deosebite în promovarea imaginii României în lume. Andra, Direcţia 5, Proconsul, Vlad Miriţă, Cristian Pomohaci, Veta Biriş, Ansamblul folcloric Doina Oltului au cântat pe scena Teatrului Odeon. Evenimentul a fost realizat de Televiziunea Română în coproducţie cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

Share our work