Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut eliminarea sancţiunilor impuse de SUA care împiedică unele achiziţii de armament ale ţării sale, şi a altor măsuri „unilaterale” care reduc capacitatea celor doi aliaţi din NATO de a-şi atinge obiectivele comerciale pe termen lung.
Tensiuni vechi
Între aliaţii din NATO s-au creat în ultimii ani tensiuni legate de mai multe chestiuni, începând cu diferenţe între politicile din estul Mediteranei, Siria şi Gaza, şi mergând până la achiziţia de către Turcia a unor sisteme de apărare antiaeriană S-400, care a atras sancţiunile americane şi a dus la excluderea Turciei din programul de dezvoltare a avioanelor de vânătoare F-35, în 2019. Ulterior, Turcia a încercat să cumpere 40 de avioane de vânătoare F-16 Block-70 şi 79 de seturi pentru modernizare din Statele Unite. Acordul a fost aprobat numai după ce Ankara a acceptat aderarea Suediei la NATO, moment care a marcat şi o dezgheţare a relaţiilor cu Washingtonul. Turcia şi SUA au un obiectiv comun pe termen lung de creştere a comerţului bilateral până la 100 de miliarde de dolari anual, de la 30 de miliarde în 2023. Cu ocazia unei vizite la New York pentru participarea la Adunarea Generală a ONU, Erdogan a afirmat în faţa unor oameni de afaceri turci şi americani că el crede în posibilitatea atingerii obiectivului menţionat, însă cooperarea cu SUA în domeniul industriei de apărare nu şi-a atins nici pe departe potenţialul, din cauza sancţiunilor încă în vigoare.
Acuzații recirpoce
„De aceea, trebuie renunţat la măsuri unilaterale, cum ar fi tarifele suplimentare în domeniile fierului, oţelului şi aluminiului, anchetele şi sancţiunile CAATSA”, a spus luni preşedintele turc, referindu-se la legea americană pentru contracararea prin sancţiuni a adversarilor (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act). „Sper că am deschis un capitol nou cu proiectul de modernizare a F-16 şi ne aşteptăm la eliminarea permanentă a restricţiilor la export în acest domeniu”, a adăugat el. Liderul de la Ankara a mai afirmat că Turcia este avantajoasă pentru lanţurile de aprovizionare şi a menţionat ca exemplu cooperarea în producţia şi achiziţia de muniţie de calibrul 155 mm, un tip de obuze important în războiul dintre Rusia şi Ucraina. Washingtonul a sancţionat de asemenea mai multe persoane fizice şi companii turce pentru nerespectarea sancţiunilor împotriva Rusiei. Deşi sprijină Ucraina, Turcia se opune acestor măsuri, susţinând totodată că nu vor fi ocolite pe teritoriul său. În afară de F-16, turcii şi-au manifestat interesul şi pentru avioanele Eurofighter Typhoon din Germania, Regatul Unit şi Spania, însă au fost nemulţumiţi de lipsa de progrese cauzată de reticenţa Berlinului. Luni, Erdogan s-a întâlnit la New York cu cancelarul german Olaf Scholz, a anunţat cancelaria prezidenţială, care a comunicat că preşedintele a transmis disponibilitatea Turciei de a ameliora cooperarea în toate domeniile şi de a valorifica oportunităţile comune în avantajul ambelor părţi.
Exemplu norvegian
Norvegia a anunţat anterior ridicarea restricţiilor impuse în 2019 la exportul de materiale militare către Turcia, stat cu care este aliat în NATO. Într-un comunicat emis recent, Ministerul de Externe de la Oslo a informat că licenţele pentru exportul de echipamente militare şi de produse cu dublă utilizare către Turcia pot fi solicitate din nou în condiţii normale. Toate cererile de licenţe vor fi analizate în mod individual şi amănunţit, a precizat ministerul. Ministrul de externe turc Hakan Fidan şi-a exprimat satisfacţia faţă de ridicarea restricţiilor. ‘Astfel de restricţii nu corespund spiritului Alianţei’, a scris un purtător de cuvânt al ministerului pe platforma X. Norvegia a decis în toamna lui 2019 să suspende pe termen nelimitat procesarea cererilor noi de exporturi de arme către Turcia. Oslo şi-a motivat decizia prin incursiunea de atunci a trupelor turce în nordul Siriei. Alte ţări europene au avut reacţii similare la ofensiva turcă împotriva miliţiilor kurde YPG în Siria.
Amenințarea BRICS
Turcia a depus în mod oficial cerere de aderare la BRICS, prin care Ankara încearcă să-şi redeseneze rolul pe scena internaţională, printr-o diversificare a relaţiilor, cu scopul de a fi mai puţin dependentă de Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite. Interesul autorităților de la Ankara nu este nou, însă a devenit oficial.
Grupul BRICS+ este o coaliţie economică din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. Organizația pledează în favoarea unei reaşezări a instituţiilor internaţionale care să reflecte emergenţa unor noi puteri.
Egiptul, Emiratele Arabe Unite (EAU), Etiopia şi Iranul au aderat în mod oficial la această organizaţie anul acesta.
În cazul în care cererea îi este acceptată, Turcia urmează să fie primul stat membru NATO în BRICS, în contextul în care relaţiile cu Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) sunt tot mai tensionate.
Este vorba despre relaţiile Turciei cu Rusia în perspectiva Războiului din Ucraina şi susţinerea Washingtonului şi Bruxellesului a Israelului în perspectiva Războiului din Fâşia Gaza.
Procesul de aderare al Turciei la UE este blocat de o vreme.
În contextul în care jumătate dintre schimburile Turciei au loc cu Europa, Ankara vrea să profite de poziţia strategică a ţării, între Asia şi Europa.
Procesul aderării la BRICS este complex, iar cererea turcă ar urma să fie discutată la viitorul summit BRICS, în octombrie.
Divergențe multiple
Divergențele dintre Statele Unite și Turcia sunt multiple și au evoluat în special în ultimul deceniu, influențând relațiile politice și militare dintre cele două țări.
În 2017, Turcia a achiziționat sistemul de apărare aeriană S-400 din Rusia, provocând o reacție puternică din partea Statelor Unite și a NATO. Washingtonul a argumentat că acest sistem rusesc ar putea compromite tehnologia avioanelor F-35 și ar putea expune vulnerabilități strategice NATO.
SUA a exclus Turcia din programul F-35 și a impus sancțiuni în baza Legii CAATSA (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act), restricționând accesul Turciei la anumite tehnologii și echipamente militare americane.
În cadrul conflictului din Siria, SUA a sprijinit forțele kurde (YPG), considerate esențiale în lupta împotriva ISIS. Turcia vede YPG ca o extensie a PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), un grup pe care îl consideră terorist. Acest sprijin american pentru kurzi a creat o ruptură semnificativă între cele două țări, având în vedere preocupările Turciei cu privire la securitatea sa națională.
Sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdoğan, Turcia a luat măsuri autoritare, inclusiv arestări în masă după tentativa de lovitură de stat din 2016. SUA și alte țări occidentale au criticat aceste acțiuni, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor. În același timp, Turcia a acuzat SUA că oferă protecție clericului Fethullah Gülen, pe care Erdoğan îl consideră responsabil pentru organizarea tentativei de lovitură de stat.
Turcia și SUA au avut diferențe și în privința politicilor energetice și a relațiilor regionale, în special legate de Estul Mediteranei, unde Turcia a fost implicată în dispute legate de explorarea gazelor naturale, în opoziție cu Grecia și Cipru, sprijinite de SUA și UE.
Condiții americane
Există discuții și o dinamică în schimbare în relațiile bilaterale, însă ridicarea sancțiunilor va depinde de câțiva factori, considerați importanți de partea americană.
Statele Unite au cerut explicit ca Turcia să renunțe la sistemele S-400 pentru a relua cooperarea militară la nivel complet. Fără acest pas, este puțin probabil ca sancțiunile să fie ridicate.
Recent, au existat semnale că ambele părți încearcă să detensioneze relațiile. Dacă Turcia și SUA ajung la un compromis politic, inclusiv pe tema S-400 și a altor probleme sensibile, este posibil ca sancțiunile să fie relaxate.
Având în vedere importanța Turciei ca membru NATO, mai ales într-o regiune volatilă, precum și tensiunile în relațiile SUA cu Rusia și China, există o presiune pe ambele părți să găsească o soluție. Totuși, orice ridicare a sancțiunilor va fi condiționată de pașii pe care Turcia îi face în conformitate cu cerințele SUA.
Ridicarea sancțiunilor americane privind achizițiile de armament depinde în mare parte de deciziile Turciei și de evoluția generală a relațiilor dintre cele două țări, în special pe temele sensibile din punct de vedere geopolitic și militar.
Autoritățile de la Tirana au anunțat că sprijină înființarea unui stat musulman independent, după modelul „Vatican”, pentru reprezentanții comunității Bektashi. Statul musulman din capitala Albaniei va fi o enclavă suverană în stilul Vaticanului, urmând să devină cel mai mic stat suveran din lume. Cu un teritoriu de mărimea a cinci străzi din New York, acesta va permite consumul de alcool, va permite femeilor să poarte ce doresc și nu va impune nicio regulă privind stilul de viață, conform principiilor comunității Bektashi.
Câți adepți Bektashi există?
Estimarea numărului de Bektashi din lume este dificilă, având în vedere natura discretă a comunității și faptul că în unele țări, practicarea religiei este restricționată sau marginalizată. Totuși, estimările sugerează că există între 7 și 10 milioane de adepți Bektashi la nivel global, majoritatea fiind concentrați în Balcani și în regiuni cu populații albaneze semnificative.
Albania este centrul principal al Bektashismului, iar aproximativ 15-20% din populația țării (adică între 400.000 și 500.000 de oameni) se identifică drept Bektashi. În Macedonia de Nord și Kosovo, comunitățile Bektashi sunt relativ mari în rândul populației albaneze musulmane, numărând câteva sute de mii. Deși oficial ordinul Bektashi este interzis în Turcia, există o comunitate substanțială de practicanți, estimată la câteva sute de mii.
În țările cu diaspora albaneză (în special în Europa de Vest și SUA), există comunități Bektashi active, deși mai mici ca dimensiune. Bektashismul este o mișcare cu un număr semnificativ de adepți, dar care rămâne relativ marginalizată în multe țări, ceea ce face ca estimările exacte să fie dificil de realizat, chiar și pentru experți.
Ce este Bektashismul?
Bektashismul este un ordin sufi islamic care își are originea în secolul al XIII-lea în Anatolia (Turcia de astăzi), fiind fondat de Hacı Bektaş Veli, un mistic și predicator musulman de origine turcă. Ordinul Bektashi are o abordare mistică și sincretică a Islamului, combinând elemente ale Islamului Sunni și Shia, dar și elemente de creștinism și chiar tradiții pre-islamice. Este cunoscut pentru accentul său pe egalitatea socială, toleranță religioasă și spiritualitate interioară.
Principiile Bektashismului:
-Credința în Ali: Bektashiții au o legătură strânsă cu Shia și au un respect profund față de Ali, vărul și ginerele Profetului Muhammad, considerându-l drept o figură centrală a spiritualității lor.
-Non-dogmatism: Spre deosebire de alte școli islamice, Bektashismul pune accent pe cunoașterea interioară și iluminare, evitând dogmele rigide.
-Toleranță și sincretism: Ordinul a asimilat elemente din alte religii și culturi, făcându-l mai deschis la influențe externe și mai tolerant cu alte credințe.
Bektashismul în diferite țări
În Turcia ordinul Bektashi a avut un rol important în formarea Imperiului Otoman, fiind susținut inițial de ieniceri (trupele de elită ale imperiului). După destrămarea Imperiului Otoman și instaurarea Republicii Turcia de către Mustafa Kemal Atatürk, ordinul Bektashi a fost interzis în 1925. Cu toate acestea, influența sa a rămas puternică în unele regiuni rurale, iar mulți bektashiți au continuat să practice religia în secret.
Albania este una dintre cele mai importante țări pentru Bektashism, unde religia a prosperat în mod semnificativ. După interzicerea ordinului în Turcia, Albania a devenit centrul mondial al Bektashismului.
Sediul mondial al ordinului Bektashi se află la Tirana, capitala Albaniei. Bektashiții albanezi au fost persecutați în timpul regimului comunist al lui Enver Hoxha, când toate formele de religie au fost suprimate, dar după căderea regimului, ordinul a cunoscut o renaștere.
Macedonia de Nord are o comunitate semnificativă de Bektashi, în special în partea de vest a țării, unde ordinul a jucat un rol important în cultura și identitatea comunităților albaneze de aici.
În Tetovo, Macedonia, se află unul dintre cele mai importante centre Bektashi, numit Harabati Tekke, care este un loc sacru pentru adepții ordinului din regiune.
În Republica Kosovo, Bektashismul este răspândit în rândul populației albaneze. După războiul din Kosovo și destrămarea Iugoslaviei, Bektashismul a cunoscut o creștere în popularitate în această regiune.
Ordinul a jucat un rol important în conservarea identității culturale și religioase a albanezilor din Kosovo, mai ales în perioada regimurilor opresive.
În Grecia, Bektashismul are o prezență minoră, în special în rândul populației albaneze din regiunea Epir și a comunităților musulmane din nordul țării. În timpul Imperiului Otoman, Bektashiții au avut o influență mai mare, dar după declinul imperiului și războaiele balcanice, numărul lor a scăzut.
În Egipt, Bektashismul a fost prezent încă din perioada otomană, când Bektashiții erau legați de armata otomană. Totuși, nu a devenit niciodată o mișcare majoră în această țară, rămânând o practică marginală.
Caracteristici ale Bektashismului
Bektashiții pun accent pe ritualuri mistice și ceremonii care implică muzică, dans (asemănător cu dervișii rotitori) și recitarea de poezii spirituale. Ritualurile lor sunt adesea secrete și sunt cunoscute doar de inițiați.
Ordinul Bektashi nu urmează strict legile Sharia. Ei cred că adevărata spiritualitate și credință sunt interioare, nu exterioare, și pun accent pe meditație și auto-descoperire.
Liderii ordinului Bektashi sunt numiți „baba” și sunt considerați mentori spirituali ai comunității. Bektashismul este o mișcare religioasă unică, care a supraviețuit prin adaptare și sincretism. Deși a fost suprimat în unele regiuni, în altele a prosperat, jucând un rol important în identitatea culturală și spirituală a mai multor comunități din Balcani și Orientul Mijlociu.
Cum ar reacționa statele musulmane
Reacția statelor musulmane la posibilitatea înființării unui stat Bektashi ar varia considerabil în funcție de factorii politici, religioși și culturali specifici fiecărui stat. Bektashismul, fiind un ordin sufi sincretic și minoritar, ar genera reacții diferite, având în vedere că islamul este predominant sunni sau șiit în majoritatea statelor musulmane.
Statele cu un islam sunnit conservator, precum Arabia Saudită, care urmează o interpretare wahhabită a islamului, ar respinge puternic ideea unui stat independent Bektashi. Bektashismul nu urmează în mod strict Sharia și încorporează elemente din alte religii și tradiții, ceea ce ar fi considerat inacceptabil pentru aceste regimuri. Wahhabismul, de exemplu, consideră orice formă de sufism ca fiind o abatere de la islamul „pur”.
Statele sunni ar vedea, de asemenea, înființarea unui stat Bektashi ca o amenințare la adresa unității islamice și o posibilă sursă de destabilizare în lumea musulmană, temându-se de fragmentarea politică și religioasă.
Evoluții șiite
Republica Islamică Iran, ca centru global al șiismului, ar putea avea o poziție complexă. Deși Bektashismul are unele rădăcini șiite (în special respectul profund față de Ali), există totuși diferențe doctrinare semnificative. Iranul și alte state șiite ar putea să privească înființarea unui stat Bektashi cu suspiciune, deoarece ar putea reprezenta o competiție religioasă și ideologică. Totuși, dat fiind caracterul mistic și sincretic al ordinului, ar putea să nu existe aceeași vehemență ca în cazul statelor sunnite conservatoare.
Republica Kosovo, unde Bektashismul este relativ bine înrădăcinat, ar putea avea o atitudine neutră sau de susținere limitată, mai ales că Bektashiții din aceste țări joacă un rol important în identitatea culturală și religioasă. Totuși, guvernele de la Pristina ar putea evita o susținere deschisă a ideii, temându-se de posibile conflicte interreligioase și de reacții din partea comunității internaționale.
Turcia, unde ordinul Bektashi a fost interzis oficial în 1925, ar respinge orice idee legată de înființarea unui stat Bektashi, mai ales din motive politice. Într-o țară în care islamul sunnit și unitatea națională sunt valorile dominante, ideea unui stat bazat pe o minoritate religioasă ar fi percepută ca o amenințare la adresa coeziunii naționale.
Într-un context mai larg, posibilitatea înființării unui stat Bektashi ar putea atrage atenția organizațiilor internaționale și a statelor occidentale. Unele țări, mai ales cele cu o agendă legată de drepturile minorităților religioase, ar putea susține ideea la nivel discursiv, dar este improbabil să ofere sprijin activ pentru crearea unui astfel de stat.
Factori cheie
Orice tentativă de a înființa un stat Bektashi ar fi influențată de contextul geopolitic. Regiunile Balcanilor sau Orientului Mijlociu sunt zone unde frontierele și statele sunt sensibile la schimbări, iar un nou stat religios ar putea genera tensiuni majore.
În multe state musulmane, identitatea națională este strâns legată de un anumit curent al islamului, fie sunni, fie șiit. Înființarea unui stat Bektashi ar putea fi văzută ca o amenințare la aceste identități.
Majoritatea statelor musulmane ar vedea cu scepticism și opoziție ideea înființării unui stat Bektashi, fie din motive religioase, fie din considerente politice. Statele sunnite conservatoare ar fi cele mai vehemente în respingerea ideii, considerând-o o deviere de la islamul tradițional. Pe de altă parte, statele cu o tradiție sufi mai puternică sau cu o diversitate religioasă mai mare ar putea manifesta o atitudine mai neutră, dar totuși precaută.
Demers albanez
Prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, a anunțat planuri de a crea noul stat musulman pentru membrii ordinului șiit sufi Bektashi, cu propriul teritoriu, administrație și pașapoarte, relatează mass-media internațională. Într-un interviu, Rama a declarat că scopul noului stat este de a promova o versiune tolerantă a islamului cu care Albania se mândrește. „Ar trebui să avem grijă de această comoară, care este toleranța religioasă și pe care nu ar trebui să o luăm niciodată de bună”, a spus el. Un microstat islamic moderat declarat, a spus prim-ministrul, ar trimite un mesaj: „Nu lăsați stigmatul musulmanilor să definească cine sunt musulmanii”.
„Dumnezeu nu interzice nimic; de aceea ne-a dat mințile”, a declarat clericul Edmond Brahimaj, cunoscut de adepți sub numele de Baba Mondi, explicând cum intenționează să conducă o bucată de pământ de 10 hectare pe care Albania dorește să o transforme într-un stat suveran cu propria administrație, pașapoarte și frontiere.
Decizie apropiată
Prim-ministrul albanez, Edi Rama, spune că va anunța în viitorul apropiat planurile pentru această entitate, care se va numi Statul Suveran al Ordinului Bektashi. „Toate deciziile vor fi luate cu dragoste și bunătate”, a declarat Baba Mondi, 65 de ani, un fost ofițer al armatei albaneze care este venerat de milioane de oameni din întreaga lume prin titlul său oficial, Sfinția Sa Haji Dede Baba.
El este liderul suprem al Bektashi, un ordin șiit sufi fondat în secolul al XIII-lea în Turcia, dar care are acum sediul în Albania. Domeniul Bektashi în Tirana se întinde pe 10 hectare și include o sală de rugăciune, un muzeu, o clinică și birourile administrative. Ordinul Bektashi, fondat în secolul al XIII-lea în Turcia, și-a mutat sediul în Albania acum aproape un secol, după persecuții în țările musulmane.
Teritoriul noului stat islamic propus este un complex situat într-un cartier rezidențial ieftin din estul Tiranei. Este doar un sfert din dimensiunea Orașului Vatican, în prezent cea mai mică țară din lume, guvernată de Papă, un monarh absolut.
Baba Mondi a declarat că „mărimea nu contează”, adăugând: „Nu am nevoie să fiu un dictator”, deși a recunoscut că singura constrângere semnificativă asupra autorității sale va fi Dumnezeu. După ce a servit vizitatorii cu raki, o băutură iute distilată din struguri, el a precizat că nu pretinde că este infailibil. „Numai Dumnezeu”, a spus el, ”nu face greșeli”.
Domeniul Bektashi cuprinde o sală de întruniri și rugăciuni în formă de cupolă, un muzeu care prezintă istoria ordinului, o clinică, o arhivă și birourile administrative ale lui Baba Mondi.Extremiștii musulmani care detonează bombe și folosesc violența pentru a-și răspândi versiunea credinței, a spus el, „sunt doar niște cowboy”.
Istorie seculară
Combinând o interpretare liberă a Coranului cu misticismul, elemente ale credințelor preislamice din Turcia și devotamentul față de înțelepții lor decedați, cunoscuți sub numele de derviși, Bektashi și-au mutat sediul din Turcia la Tirana în urmă cu aproape un secol, după ce Mustafa Kemal Ataturk, părintele fondator al Republicii Turce, le-a închis activitatea.
Considerați eretici de către mulți șiiți și sunniți conservatori și supuși unor secole de persecuție în țările musulmane, Bektashi au fost o forță în Albania și în țările învecinate, precum Kosovo și Macedonia, încă de la cucerirea Balcanilor de către Imperiul Otoman în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Membrii sectei au jucat un rol proeminent în trezirea naționalistă a Albaniei împotriva dominației turcești, promovând o versiune relaxată a islamului care a contribuit la ralierea marilor comunități musulmane și creștine ale țării în favoarea cauzei seculare a independenței. Deși este una dintre cele mai sărace țări din Europa, Albania are o lungă istorie de ajutorare a persoanelor nevoiașe, adăpostind evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și afgani care fugeau de talibani în 2021.
O echipă de experți juridici, inclusiv avocați internaționali, elaborează un proiect de lege care definește statutul suveran al noului stat în interiorul Albaniei. Aceasta va trebui să fie aprobată de Parlament, controlat de Partidul Socialist al lui Rama. Nu este clar care țări, dacă vor fi, vor fi de acord să recunoască suveranitatea Bektashi.
Până în prezent, Rama, un romano-catolic nepracticant, a declarat că doar câțiva dintre cei mai apropiați consilieri ai săi cunosc planul, iar aliații NATO, precum Statele Unite, nu au fost consultați. O țară care este foarte puțin probabil să îl recunoască este Iranul, care are mulți adepți ai islamului sufi, majoritatea clandestini, inclusiv unii Bektashi, dar care se consideră gardianul islamului șiit împotriva interpretărilor heterodoxe ale credinței. „Iranienii sunt, sincer, ultimul meu gând”, a declarat Rama, menționând că Albania a întrerupt relațiile diplomatice cu Iranul în 2022, după ce a făcut legătura cu Iranul în cazul unui atac cibernetic asupra Guvernului albanez și a rețelelor bancare.
Serviciu de informații Bektashi
După ce militanții islamiști au ucis 12 persoane într-un atac din 2015 asupra săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, liderul Bektashi a călătorit la Paris împreună cu Rama, prim-ministrul, pentru a participa la un marș împotriva terorismului.
Acesta a declarat că noul stat Bektashi ar putea avea nevoie de un mic serviciu de informații „pentru că și noi avem dușmani”, dar nu va avea armată, gărzi de frontieră sau instanțe. Detalii precum cine va fi eligibil pentru pașapoarte trebuie încă stabilite, a adăugat el, dar culoarea pașaportului a fost decisă: verde, o culoare importantă în islam. Albania permite dubla cetățenie.
Angajat să calmeze tensiunile în loc să le alimenteze, noul stat a renunțat deja la blestemul multor națiuni – cel al ambiției teritoriale. Baba Mondi a promis că nu va face nicio încercare de a-și extinde teritoriul prin recuperarea terenurilor pe care ordinul său le deținea în capitala albaneză. Complexul din Tirana, care inițial se întindea pe o suprafață mai mare, s-a micșorat cu două treimi de când fostul dictator comunist al Albaniei, Enver Hoxha, a scos în afara legii orice religie în 1967, iar guvernul său a început să construiască depozite pe teritoriul Bektashi din capitală.
După prăbușirea comunismului în 1991, Bektashi au pierdut și mai mult teren atunci când dezvoltatorii privați au construit case la marginea complexului fără autorizație. Rama a declarat că granițele statului Bektashi propus vor fi definite de ceea ce are secta: „Ceea ce a fost confiscat nu face parte din asta”, a spus el. Disputele privind proprietatea, a spus el, ar submina doar scopul statului ca „model de coexistență”. „Aceasta nu este o problemă de proprietate, ci o problemă spirituală”, a spus el.
Baba Mondi, la rândul său, a declarat că planul de statalitate este „un miracol” și și-a exprimat speranța că Statele Unite și alte puteri occidentale vor recunoaște suveranitatea statului său dacă Parlamentul va aproba planul prim-ministrului. „Merităm un stat”, a spus el, ”suntem singurii din lume care spun adevărul despre islam” și ”nu îl amestecăm cu politica”.
Islam, religie monoteistă
Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste ale lumii, alături de creștinism și iudaism. A fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabică de către Profetul Muhammad, care este considerat ultimul mesager al lui Dumnezeu (Allah), după o succesiune de profeți, printre care se numără și Moise și Iisus. Islamul este o religie cu un sistem complex de credințe și practici, cu aproximativ 1,9 miliarde de adepți la nivel mondial, făcându-l a doua cea mai mare religie după creștinism.
Fondatorul este considerat Profetul Muhammad (570–632 e.n.), născut la Mecca, considerat ultimul profet trimis de Dumnezeu pentru a ghida umanitatea. Locul de origine este Peninsula Arabică, mai precis în orașele Mecca și Medina, unde Muhammad a primit revelațiile divine care formează Coranul.
Islamul susține că Muhammad a primit revelații directe de la Dumnezeu (Allah) prin intermediul Arhanghelului Gabriel. Aceste revelații au fost transcrise în Coran, cartea sfântă a islamului.
Coranul este considerat cuvântul literal al lui Dumnezeu, compus din 114 capitole (surate). Coranul tratează toate aspectele vieții și servește ca ghid spiritual și moral pentru musulmani.
Hadith-urile sunt colecții de tradiții și spuse atribuite Profetului Muhammad, care explică și completează învățăturile din Coran.
Cei cinci stâlpi ai Islamului sunt Shahada (Mărturisirea credinței): „Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Muhammad este mesagerul Său; Salah (Rugăciunea), care este recomandată de cinci ori pe zi, în direcția orașului sfânt Mecca; Zakat (Dărnicia) și anume obligația de a da o parte din avere celor nevoiași, de obicei 2,5% din economii; Sawm (Postul) este postul din luna Ramadan, în care musulmanii se abțin de la mâncare, băutură și alte plăceri de la răsărit până la apus; Hajj (Pelerinajul la Mecca) este obligația oricărui musulman care are mijloacele financiare și fizice trebuie să efectueze un pelerinaj la Mecca cel puțin o dată în viață.
Principalele ramuri ale Islamului
Sunniții reprezintă aproximativ 85-90% din totalul musulmanilor. Sunniții consideră că succesorul lui Muhammad ar trebui să fie ales dintre membrii comunității, astfel au susținut califatul primilor patru califi „corect călăuziți.”
Șiiții reprezintă aproximativ 10-15% dintre musulmani, aceștia cred că succesorul legitim al lui Muhammad este Ali, ginerele său, și descendenții săi. Principala comunitate șiită este concentrată în Iran și Irak.
Există și alte grupuri mai mici, precum Ibadiții, sufiții (misticii islamului) și diferite mișcări sincretice.
Locurile sfinte sunt Mecca, el mai sfânt loc din Islam, unde se află Kaaba, către care musulmanii își îndreaptă rugăciunile. Un alt loc sfânt este Medina, orașul unde Profetul Muhammad a emigrat și unde se află mormântul său.
Ierusalimul este un loc sfânt și pentru musulmani, în special Domul Stâncii și Moscheea Al-Aqsa, asociate cu „Noaptea Călătoriei” lui Muhammad.
Aplicarea Sharia
Sharia este legea islamică derivată din Coran și Hadith, acoperind toate aspectele vieții, inclusiv dreptul penal, afacerile, familia, moralitatea și comportamentul personal.
Aplicarea Sharia variază foarte mult între țările musulmane. În unele state (de exemplu, Arabia Saudită și Iran), Sharia este legea națională, în timp ce în altele (de exemplu, Turcia) are o aplicabilitate limitată.
Moscheea este lăcașul de cult al musulmanilor, unde se efectuează rugăciunile comunitare. Imamul este conducătorul religios care conduce rugăciunile și oferă ghidare spirituală.
Islamul este răspândit în toată lumea, cu concentrații mari în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia de Sud și Asia de Sud-Est. Cele mai mari populații musulmane se găsesc în Indonezia, Pakistan, India, Bangladesh și Egipt.
Islamul folosește un calendar lunar, iar cele mai importante sărbători sunt: Ramadan: Luna sfântă de post; Eid al-Fitr: Sărbătoarea care marchează sfârșitul Ramadanului; Eid al-Adha: Sărbătoarea sacrificiului, care coincide cu pelerinajul la Mecca (Hajj).
Islamul este o religie globală, diversă în practicile și interpretările sale, dar unificată de credința în unicul Dumnezeu (Allah), Coran și tradiția Profetului Muhammad. Islamul influențează profund cultura, politica și viața cotidiană în multe regiuni ale lumii.
Bektashi în România
România a avut o prezență Bektashi, dar aceasta a fost destul de limitată și concentrată în anumite regiuni, în special în Dobrogea, unde există o populație musulmană de origine turco-tătară.
Dobrogea, regiunea de sud-est a României, a fost parte din Imperiul Otoman pentru câteva secole, iar islamul, inclusiv formele sale mistice precum Bektashismul, a fost adus în regiune de către turci și tătari. Deși majoritatea musulmanilor din Dobrogea sunt de origine sunni, există în istoria regiunii dovezi ale influențelor sufite, inclusiv a ordinului Bektashi.
În perioada otomană, existau în Dobrogea diferite tekke-uri (centre religioase sufi), unele dintre ele putând fi asociate cu Bektashismul sau alte ordine sufi. Aceste tekke-uri erau locuri de rugăciune și meditație pentru adepții sufismului. Unele dintre aceste centre au fost active până în perioada interbelică, dar influența lor a scăzut semnificativ după retragerea Imperiului Otoman și mai ales după instaurarea regimului comunist în România.
După retragerea Imperiului Otoman, majoritatea instituțiilor islamice și sufite din Dobrogea au început să se diminueze. În perioada comunistă, toate formele de religie au fost puternic suprimate, inclusiv cele musulmane, ceea ce a dus la dispariția multor practici sufite, inclusiv a Bektashismului.
Astăzi, influența Bektashi în România este practic inexistentă, iar comunitatea musulmană din România, care numără aproximativ 60.000 de persoane, este în mare parte formată din musulmani sunniți de origine turco-tătară. Totuși, Bektashismul, ca și alte mișcări sufite, a lăsat unele urme în istoria și cultura regiunii Dobrogea.
Islam, date generale
Islamul, una dintre cele mai mari religii monoteiste, este împărțit în două ramuri principale: sunnismul și șiismul, fiecare având trăsături distincte și o istorie proprie.
Aproximativ 85-90% dintre musulmani sunt sunniți, ceea ce face ca această ramură să fie cea mai larg răspândită. Peste 1,5 miliarde de oameni la nivel global se identifică drept sunniți.
Sunniții consideră că succesorul Profetului Muhammad trebuie să fie ales dintre membrii comunității, și astfel au acceptat califatul primilor patru califi „corect călăuziți”.
Țările cu cele mai mari populații sunna: Indonezia (231 milioane), Pakistan (215 milioane), Bangladesh (154 milioane), Turcia (83 milioane), Egipt (99 milioane).
Șiismul reprezintă între 10-15% din totalul musulmanilor, cu aproximativ 200-250 de milioane de adepți. Majoritatea șiită se concentrează în câteva țări din Orientul Mijlociu.
Șiiții cred că Ali, ginerele și vărul Profetului Muhammad, și descendenții săi sunt succesorii legitimi ai profetului.
Țările cu cele mai mari populații șiite: Iran (83 milioane), Irak (42 milioane), Azerbaidjan (10 milioane), Bahrein (1,5 milioane), Liban (1-1,5 milioane).
Ibadiții sunt o comunitate minoritară, reprezentând aproximativ 0,5% dintre musulmani, concentrată în Oman, unde constituie majoritatea populației.
Sufismul este o formă de misticism islamic, care pune accent pe experiența spirituală directă. Practicanții sufismului sunt prezenți atât în rândul sunniților, cât și al șiiților, fiind răspândiți în Africa de Nord, Asia de Sud și alte părți ale lumii islamice.
Comunitatea Ahmadiyyah reprezintă aproximativ 1% dintre musulmani și este considerată o mișcare reformatoare. Comunități Ahmadiyyah există în special în Pakistan, India, și Bangladesh, dar sunt persecutate în multe țări musulmane.
Conflict intens
Conflictul dintre sunniți și șiiți este unul dintre cele mai vechi și complexe conflicte din istoria Islamului, având rădăcini adânci atât în disputele teologice, cât și în rivalitățile politice și geopolitice. Deși ambele ramuri împărtășesc credința în aceleași fundamente ale Islamului, cum ar fi credința în Allah și în Profetul Muhammad, divergențele s-au manifestat inițial în privința succesiunii la conducerea comunității musulmane după moartea Profetului Muhammad în 632 e.n.
După moartea Profetului Muhammad, a apărut întrebarea crucială: cine va conduce comunitatea musulmană (Umma)? Sunniții au susținut că liderul comunității, cunoscut ca calif, trebuie să fie ales dintre membrii cei mai respectați ai comunității, bazându-se pe consens și calități personale. Astfel, primul calif a fost ales Abu Bakr, un prieten apropiat și socru al Profetului.
Pe de altă parte, șiiții au considerat că succesorul ar trebui să fie cineva din familia Profetului, mai exact Ali, vărul și ginerele lui Muhammad, pe care îl vedeau ca fiind desemnat în mod divin. Șiiții cred că Ali și descendenții săi erau singurii succesorii legitimi, deoarece aveau o legătură spirituală directă cu Profetul.
Conflictul Ali – Muawiyah
Disputa a escaladat odată cu califatul lui Ali, cel de-al patrulea calif (considerat primul Imam de către șiiți). Ali s-a confruntat cu opoziția din partea lui Muawiyah, guvernatorul Siriei și fondatorul dinastiei Umayyade, care a refuzat să îl recunoască drept calif legitim. Acest conflict a dus la Prima Fitna (primul război civil islamic), soldată cu divizarea și mai profundă a comunității musulmane.
Cel mai important eveniment pentru șiiți a avut loc în anul 680 e.n., când fiul lui Ali, Imam Hussein, a fost ucis în bătălia de la Karbala de către forțele califului Yazid, fiul lui Muawiyah. Moartea tragică a lui Hussein și a familiei sale a devenit simbolul sacrificiului și nedreptății în credința șiită. Ashura, comemorarea acestui eveniment, este una dintre cele mai importante sărbători religioase pentru șiiți și reflectă durerea și tragedia acestui moment din istorie.
Diferențe teologice
Sunniții cred că liderii comunității trebuie să fie aleși prin consens și să acționeze ca lideri politici și religioși. Ei consideră că primii patru califi (Abu Bakr, Omar, Uthman și Ali) sunt „califi corect călăuziți” și respectă Hadithurile (tradițiile Profetului) transmise de către însoțitorii săi.
Șiiții consideră că doar descendenții din linia lui Ali și a soției sale, Fatima (fiica lui Muhammad), sunt succesorii legitimi ai Profetului. Acești succesori sunt cunoscuți ca Imami, și sunt considerați lideri spirituali și politici desemnați divin. Șiiții urmează învățăturile celor 12 Imami (în cazul majorității șiiților, numiți „Twelvers”), care joacă un rol central în credința lor.
De-a lungul secolelor, conflictul dintre sunniți și șiiți s-a intensificat și s-a manifestat prin lupte pentru putere, conflicte teritoriale și diferențe de influență între statele dominate de cele două ramuri ale islamului. În epoca modernă, acest conflict este adesea exploatat politic și agravat de interesele geopolitice ale diferitelor state din Orientul Mijlociu și din lumea musulmană.
Iran vs. Arabia Saudită
Iranul, cea mai mare putere șiită, și Arabia Saudită, principalul stat sunni, reprezintă cele două centre de putere care concurează pentru influență în Orientul Mijlociu. Aceste două țări se află într-o rivalitate constantă, susținând facțiuni rivale în conflictele regionale, cum ar fi cele din Siria, Yemen și Irak.
Conflictul din Siria a amplificat diviziunile dintre șiiți și sunniți, cu regimul lui Bashar al-Assad, de confesiune alawită (o ramură a șiismului), sprijinit de Iran și milițiile șiite, în timp ce grupările sunniite sunt susținute de Arabia Saudită și alte state sunnite.
După căderea regimului lui Saddam Hussein, un lider sunnit, în 2003, Irakul a devenit un câmp de luptă pentru influența dintre șiiți și sunniți. Majoritatea șiită a preluat controlul guvernului, dar insurgențele sunniților, inclusiv grupări teroriste precum ISIS, au alimentat tensiunile sectare.
Conflictul din Yemen este un alt exemplu de război prin intermediari între sunniții sprijiniți de Arabia Saudită și mișcarea rebelă șiită Houthi, susținută de Iran. Acest conflict a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.
În Liban, Hezbollah, o organizație șiită puternică susținută de Iran, a avut conflicte constante cu forțele sunite, exacerbând tensiunile sectare într-o țară deja divizată între diferite grupuri religioase.
Factori care agravează conflictul:
Rivalități profunde
Rivalitățile politice dintre statele dominate de sunniți și șiiți, în special Iran și Arabia Saudită, au amplificat conflictul. Cele două țări finanțează și sprijină facțiuni armate și grupări politice care reflectă interesele lor sectare.
În multe țări cu populații mixte, șiiții și sunniții sunt tratați inegal din punct de vedere economic și politic. Acest lucru generează tensiuni și violențe recurente, precum în Bahrein, unde majoritatea șiită este condusă de o monarhie sunnită.
Grupări extremiste, cum ar fi ISIS sau Al-Qaeda, au exploatat aceste diviziuni pentru a justifica atacuri violente împotriva comunităților șiite, pe care le consideră eretice. La rândul lor, grupările șiite armate au reacționat cu acte de violență împotriva sunniților.
Conflictul dintre sunniți și șiiți are rădăcini istorice adânci, dar a fost exacerbat de factori politici, sociali și geopolitici. Deși există locuri și comunități în care cele două ramuri au conviețuit în pace, rivalitatea dintre ele continuă să fie o sursă de tensiuni și violențe în multe părți ale lumii musulmane, contribuind la instabilitatea politică și socială din regiuni precum Orientul Mijlociu.
Ankara se pregăteşte să îşi construiască propriul sistem de apărare antirachetă, denumit „Domul de oţel”, a anunţat Haluk Görgün, preşedintele Agenţiei Industriei de Apărare (SSB), care depinde direct de Preşedinţia Republicii Turcia. Președintele turc Erdogan acordă o importanță deosebită dezvoltării industriei militare, Turcia debenind unul dintre cei mai importanți exportatori de profil din regiune.
Proiect strategic
„Proiectul nostru naţional Steel Dome (Domul de oţel) va permite integrarea sistemelor noastre de apărare aeriană, a senzorilor şi a armelor într-o singură reţea”, a declarat preşedintele SSB, într-o înregistrare video difuzată de organizaţia sa și preluată de mass-media turcă
Dotat cu un sistem de sprijin cu inteligenţă artificială, proiectul va fi condus de actori publici din industria de apărare precum Aselsan, Rokatsan şi MKE, precum şi de organizaţia publică de cercetare Tubitak Sage.
Potrivit televiziunii publice TRT Haber, Domul de oţel va fi conceput ca o „umbrelă de securitate” care va acoperi întregul spaţiu aerian turc şi va fi conceput pentru a răspunde ameninţărilor „de la altitudini foarte joase la cele mai înalte”, precum şi de la „rază foarte scurtă, la rază lungă”.
Planuri ambițioase
Ankara se remarcă de mai mulţi ani prin proiecte de apărare ambiţioase, inclusiv drone şi avioane de luptă. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îşi reiterează în mod regulat dorinţa de a consolida industria de apărare a Turciei cu avioane şi sisteme construite de companii locale.
„Proiectele pe care le-am lansat cu ani în urmă se transformă acum în avioane, tancuri, nave şi rachete care sunt o sursă de mândrie pentru noi toţi. Turcia scrie literalmente o epopee în industria de apărare”, a declarat el în februarie.
Industria militară a Turciei a crescut semnificativ în ultimele decenii, devenind una dintre cele mai avansate și diversificate din lume. Această creștere se datorează unei combinații de investiții guvernamentale, parteneriate internaționale și dezvoltarea unei baze industriale puternice.
Printre principalele domenii și produse se numără vehicule blindate și terestre, precum Altay. Acesta este un tanc principal de luptă dezvoltat local, considerat unul dintre cele mai moderne tancuri din lume.
Otokar este o companie care produce diverse vehicule blindate, inclusiv vehiculul tactic blindat 4×4 Cobra. Compania FNSS produce vehicule blindate pentru transportul trupelor și vehicule de luptă pentru infanterie.
Industrie în extindere
Compania Baykar Makina este un cunoscut producător de drone, mai ales pentru Bayraktar TB2, care și-a demonstrat eficacitatea în diverse conflicte recente, inclusiv în Caucaz, Ucraina și Libia.
TAI (Turkish Aerospace Industries) dezvoltă avioane de luptă, drone și elicoptere, cum ar fi T129 ATAK, un elicopter de atac derivat din platforma italiană Agusta A129 Mangusta.
Conglomeratul Roketsan dezvoltă și produce rachete și sisteme de apărare aeriană, inclusiv rachete sol-aer și rachete ghidate antitanc. Exporturile anuale se ridică la câteva sute de milioane de dolari americani, conform unor surse neoficiale.
Aselsan este principalul furnizor de electronice de apărare din Turcia, care produce sisteme radar, comunicații, sisteme de control și comandă.
Nici marina militară turcă nu a fost neglijată de administrația Erdogan, proiect Milgem de dezvoltare a fregatelor și corvetelor indigene, cum ar fi corveta Ada, fiind un real succes. Nave militare fabricate în Turcia sunt utilizate de propria marină turcă, fiind exportate și în alte țări.
Investiții și parteneriate
Guvernul turc investește constant în modernizarea și extinderea capacităților sale industriale militare. Aceasta include finanțarea cercetării și dezvoltării, stimularea producției interne și stabilirea de parteneriate strategice cu alte țări și companii globale.
Turcia a devenit un important exportator de echipamente militare, vânzând produse în peste 60 de țări. Această expansiune a fost posibilă datorită calității produselor turcești, prețurilor competitive și relațiilor diplomatice solide.
În ciuda succesului său, industria militară turcă se confruntă și cu provocări, inclusiv embargouri și restricții de export impuse de diverse țări, inclusiv de unele state aliate din NATO. Cu toate acestea, Turcia continuă să își consolideze independența tehnologică și să își extindă capacitățile prin inovație și dezvoltare locală.
Industria militară turcă este un exemplu de succes în ceea ce privește dezvoltarea unei baze industriale locale puternice, capabile să satisfacă cerințele naționale și să concureze pe piețele internaționale.
Industria navală
Datorită statutului său de putere regională în bazinul Mării Negre, autoritățile de la Ankara au sprijinit dezvoltarea industriei navale. Acest sector a înregistrat progrese semnificative, devenind una dintre componentele esențiale ale sectorului său de apărare. Aceasta include atât construcția de nave de război moderne, cât și dezvoltarea de submarine și alte echipamente navale avansate.
Proiectul MILGEM (Milli Gemi – Navă Națională)
Fregatele și corvetele Ada: Proiectul MILGEM vizează dezvoltarea de nave de război indigene, cum ar fi corvetele Ada, care sunt echipate cu tehnologie avansată de luptă și sunt capabile să execute misiuni de patrulare, război anti-submarin și alte operațiuni navale.
Fregatele Istanbul: O continuare a proiectului MILGEM, fregatele de clasă Istanbul sunt nave mai mari și mai bine echipate, destinate să îndeplinească o gamă largă de misiuni navale.
Submarine
Proiectul Reis: Turcia a început producția submarinelor de clasă Reis (Type 214), dezvoltate în cooperare cu Germania. Aceste submarine sunt echipate cu sisteme avansate de propulsie anaerobă (AIP), care le permit să opereze sub apă pentru perioade extinse de timp fără a ieși la suprafață. O serie de state asiatice și africane și-au manifestat interesul pentru a le achiziționa.
Elicoptere și drone navale
Elicopterul T129 ATAK: Adaptat pentru utilizare navală, acest elicopter este folosit pentru misiuni de atac și recunoaștere.
Drone Bayraktar TB2: Aceste drone sunt utilizate și în aplicații navale pentru recunoaștere și supraveghere. Experții au menționat că Turcia va dezvolta noi sisteme de drone, menite să consolideze prezența navală militară turcă.
Nave de Desant și sprijin logistic
Nave de Desant de Clasă Bayraktar: Aceste nave sunt concepute pentru a transporta și debarca trupe și vehicule pe țărmurile inamice, oferind sprijin logistic și capacități de transport amfibiu.
Nava de Sprijin Logistic TCG Alemdar: Proiectată pentru operațiuni de salvare și sprijin logistic, această navă este echipată cu tehnologie avansată pentru misiuni de recuperare submarină și alte operațiuni critice.
Turcia dispune de mai multe șantiere navale moderne care sunt capabile să construiască și să întrețină o gamă largă de nave militare. Printre cele mai importante se numără
Șantierul Naval Gölcük: Principalul șantier naval militar al Turciei, responsabil pentru construcția submarinelor și a altor nave de război.
Șantierul Naval Istanbul: Implicat în construcția și modernizarea fregatelor și corvetelor.
Șantierul Naval Sedef: Specializat în construcția de nave amfibii și alte platforme mari.
Exporturi și cooperare internațională
Turcia nu doar că produce nave pentru propria marină, dar a început și să exporte nave militare către alte țări. Printre clienți se numără națiuni din Asia, Africa și America Latină, care au achiziționat nave de război turcești datorită costurilor competitive și tehnologiei avansate. În acest sens Turcia își consolidează prezența geopolitică în diferite regiuni
Industria navală turcă continuă să evolueze, cu proiecte ambițioase pentru dezvoltarea de noi clase de nave și submarine. Turcia își propune să devină un lider regional în construcția navală militară, reducând dependența de importuri și crescând capacitatea de export.
Această evoluție este susținută de investiții guvernamentale continue, colaborări internaționale și un accent pe inovație și dezvoltare tehnologică.
Guvernul turc va purta discuţii cu reprezentanţii Instagram după blocarea accesului la platforma de social media săptămâna trecută, a anunţat ministrul turc al transporturilor şi infrastructurii Abdulkadir Uraloglu într-o postare pe X.
Acuzații dure
Decizia survine după ce o oficialitate turcă a acuzat Instagram de blocarea postărilor cu mesaje de condoleanţe în urma asasinării la Teheran a lui Ismail Haniyeh, liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas. Ca rezultat al blocării Instagram în Turcia, milioane de oameni sunt privaţi de mijloacele zilnice de comunicare cu familia şi prietenii, iar companiile nu mai pot lua legătura cu clienţii lor în acelaşi fel”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta, compania care deţine Instagram. ”Vom continua să facem tot ce putem pentru a ne restabili serviciile”, a adăugat el.
Locul 5
Şeful Departamentului de Comunicaţii turc, Fahrettin Altun, a criticat anterior Instagram pentru ”cenzură, pur şi simplu”, după ce platforma a interzis postările cu mesaje de condoleanţe în urma uciderii lui Haniyeh la Teheran, în 31 iulie. Iranul şi Hamas au acuzat Israelul că s-a aflat la originea loviturii care l-a ţintit pe Ismail Haniyeh, la câteva ore după ce acesta participase la ceremonia de preluare a mandatului noului preşedinte iranian. Turcia se plasează pe poziţia a 5-a în lume ca număr de utilizatori ai Instagram, cu peste 57 de milioane de utilizatori, după India, SUA, Brazilia şi Indonezia, conform platformei Statista.
Fără comentarii
Compania Meta Platforms, care deţine Instagram, nu a comentat nici interdicţia împotriva sa, nici afirmaţiile lui Altun. Autoritatea pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii (BTK) a publicat măsura pe site-ul său de internet. Jurnalişti ai agenţiei France Presse au constatat efectele blocajului reclamat pe X de numeroşi utilizatori ai Instagram cu reşedinţa în Turcia.
Turcia a avut mai multe cazuri de blocare temporară a accesului la Instagram și alte platforme de social media în timpul protestelor și incidentelor de securitate națională. Guvernul turc a folosit aceste blocaje pentru a controla răspândirea informațiilor și pentru a preveni organizarea de proteste.
Instagram este interzis periodic în mai multe regiuni și țări din diverse motive, inclusiv cenzura guvernamentală, probleme de securitate națională și controlul informațiilor.
Iran a interzis accesul la Instagram în mai multe rânduri, în special în perioade de tulburări politice. Guvernul iranian a folosit aceste interdicții pentru a împiedica organizarea de proteste și răspândirea de informații care ar putea fi considerate destabilizatoare.
În martie 2022, Rusia a interzis Instagram pe fondul războiului cu Ucraina. Decizia a venit după ce Meta, compania-mamă a Instagram, a permis postările care solicitau violență împotriva forțelor ruse. Acest lucru a fost perceput de autoritățile ruse ca o amenințare la adresa securității naționale și a dus la interzicerea platformei în Rusia.
China si Asia
Deși Instagram nu a fost niciodată oficial disponibil în China datorită Marelui Firewall, utilizatorii au putut accesa platforma prin VPN-uri. În perioadele de tensiune politică, cum ar fi protestele din Hong Kong, guvernul chinez a intensificat blocarea VPN-urilor și a accesului la Instagram pentru a controla fluxul de informații.
În 2020, India a interzis mai multe aplicații chineze, inclusiv TikTok, din motive de securitate națională. Deși Instagram nu a fost interzis direct, tensiunile politice și economice au afectat utilizarea și accesibilitatea aplicațiilor de social media în general.
În 2021, după lovitura de stat militară, Myanmar a interzis accesul la internet și la platformele de social media, inclusiv Instagram. Aceste măsuri au fost luate pentru a reduce capacitatea cetățenilor de a organiza proteste și de a distribui informații despre abuzurile guvernamentale.
Aceste cazuri reflectă tendința guvernelor de a folosi interzicerea platformelor de social media ca un instrument de control politic și de securitate. Deși interdicțiile sunt adesea temporare, ele au un impact semnificativ asupra libertății de exprimare și a capacității cetățenilor de a comunica și de a se organiza.
Reacții blânde
Instagram, prin intermediul companiei-mamă Meta (anterior Facebook Inc.), a reacționat la aceste interdicții și restricții în diverse moduri, adaptându-și strategiile pentru a naviga în mediile politice complexe.
Meta a emis declarații publice prin care își exprimă dezamăgirea față de interdicțiile impuse și subliniază importanța libertății de exprimare și a accesului liber la informație. De exemplu, în cazul interzicerii Instagram în Rusia, Meta a publicat un comunicat prin care a explicat schimbările de politică și a susținut dreptul utilizatorilor la exprimare liberă.
Meta a făcut apeluri directe la guvernele care au impus restricții, încercând să negocieze soluții și să explice beneficiile platformei pentru utilizatori și comunități.
În perioadele de interdicție, Instagram a oferit mesaje de suport și informații despre alternative și VPN-uri pentru utilizatorii din regiunile afectate, deși acestea sunt adesea limitate de legislațiile locale.
În anumite cazuri, Meta a luat în considerare opțiuni legale pentru a contesta interdicțiile, argumentând că acestea sunt nejustificate și încalcă drepturile utilizatorilor la libera exprimare. Totuși, astfel de acțiuni sunt complexe și rareori reușesc să răstoarne deciziile guvernamentale pe termen scurt.
În situații extreme, Meta a ajustat temporar politicile de conținut pentru a respecta reglementările locale. De exemplu, după interzicerea Instagram în Rusia, Meta a revizuit politicile de conținut pentru a clarifica ce tipuri de postări sunt permise în contextul conflictului.
Meta a colaborat cu organizații nonguvernamentale și grupuri de drepturile omului pentru a face presiuni asupra guvernelor să reconsidere restricțiile impuse. Aceste alianțe au fost esențiale în atragerea atenției internaționale asupra problemelor legate de cenzură și libertatea internetului.
Compania a investit în dezvoltarea de soluții tehnologice pentru a ajuta utilizatorii să acceseze platforma în mod securizat, chiar și în condiții de cenzură. Aceste soluții includ metode de criptare și tehnologii anti-cenzură.
În general, reacțiile Instagram și Meta reflectă un echilibru delicat între respectarea legilor locale, chiar dacă vorbim de state dictatoriale, și susținerea principiilor de libertate a exprimării și acces liber la informație. Deși răspunsurile au variat în funcție de contextul specific al fiecărei interdicții, obiectivul principal al companiei a fost de a proteja drepturile utilizatorilor și de a găsi modalități de a menține accesul la platformă.
În ciuda apartenenței parțiale la comunitatea occidentală, Turcia nu a renunțat niciodată la ambițiile sale imperialiste. Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a anunțat semnarea unui acord pentru explorarea petrolului și gazelor naturale în largul coastelor Somaliei la sfârșitul lunii septembrie. Operațiunile vor fi realizate de vasul de cercetare Oruch Reis în trei blocuri din mările somaleze. Acordul prevede că Turcia va primi 30% din veniturile provenite din zona economică exclusivă a Somaliei, cunoscută pentru resursele sale marine abundente.
În 22 februarie, Ankara și Mogadishu au semnat un memorandum de înțelegere care stabilește că Forțele Armate Turce au statutul de partener în securitatea maritimă și aplicarea legii în Somalia pentru următorii zece ani. Conform rapoartelor despre MOU, Turcia va reconstrui, echipa și antrena marina somaleză, în timp ce va primi aproape o treime din veniturile din zona economică exclusivă a Somaliei. Somalia pierde anual 500 de milioane de dolari din cauza pescuitului ilegal, de exemplu de către pescarii iranieni și chinezi, în timp ce rezervele de petrol și gaze ale Somaliei, de până la treizeci de miliarde de barili, rămân în mare parte neexploatate de la izbucnirea războiului civil în 1991.
Apropierea Turciei de Somalia a început de aproape două decenii, deși vizita lui Recep Tayyip Erdoğan în Somalia în timpul unei crize alimentare în 2011 a fost momentul de cotitură. Primul șef de stat non-african care a vizitat Somalia în douăzeci de ani, Erdoğan a vizitat tabere de refugiați și spitale, promițând ajutor și atrăgând atenția internațională asupra crizei. Vizita sa a fost primită călduros de poporul somalez, mulți dintre aceștia simțindu-se abandonați de comunitatea globală.
În anii de după vizita lui Erdoğan, Turcia s-a integrat profund în afacerile somaleze, de la securitate până până la gestionarea porturilor și aeroporturilor. Potrivit lui Erdoğan, Turcia a furnizat peste un miliard de dolari în ajutor pentru Somalia între 2011 și 2022.
Turcia primește o atenție majoră pentru ajutorul pe care îl oferă, în special având în vedere că se află la mijlocul listei de furnizori de ajutor direct oficial pentru Somalia. Turcii câștigă influență adesea prin legăturile culturale și religioase comune pentru a-și legitima și optimiza operațiunile, în timp ce Direcția Turcă pentru Afaceri Religioase (cunoscută și sub numele de Diyanet) facilitează unele proiecte.
În centrul relației Turcia-Somalia se află cooperarea militară, care a început în 2015. În 2017, Turcia a înființat prima sa bază militară africană, Camp TURKSOM în Mogadishu, și se spune că a antrenat până la șaisprezece mii de soldați. Alături de Statele Unite, Turcia a efectuat lovituri de drone împotriva grupului terorist al-Shabaab, cu cel puțin nouăsprezece lovituri confirmate din 2022. În aprilie 2023, Ankara a vândut drone Bayraktar TB2 către Mogadishu ca parte a eforturilor de combatere a terorismului. Turcia joacă, de asemenea, un rol important în antrenarea și înarmarea unității paramilitare Haramcad și a brigăzii de comando Gorgor, una dintre cele două mari unități de elită din Armata Națională Somaleză.
Începând din nordul Africii, în Libia, unde președintele turc Erdogan a convenit recent în luna mai asupra unor pași pentru implementarea așa-numitului memorandum turco-libian, Turcia își consolidează simultan influența în creștere în estul Africii, dar și în vest, unde a semnat un acord pentru explorarea petrolului și gazelor naturale cu Niger.
Turcia și Niger au convenit să își intensifice cooperarea în domeniile energiei, mineritului, informațiilor și apărării, după ce națiunea din vestul Africii a cerut personalului militar occidental să părăsească țara și a reziliat contractele miniere cu multe țări occidentale.
Delegația turcă s-a întâlnit cu liderul Nigerului, generalul Abdourahmane Tiani, care a preluat puterea în iulie anul trecut după ce consiliul militar pe care îl conduce a înlăturat președintele Mohamed Bazoum și a schimbat alianțele țării. Junta a expulzat recent trupele franceze și a ordonat retragerea personalului militar american din țară. De asemenea, a întrerupt pactele de securitate cu Uniunea Europeană. Turcia și Niger au semnat o declarație de intenție pentru a sprijini și încuraja companiile turcești să îmbunătățească câmpurile de petrol și gaze naturale din Niger, a anunțat miercuri ministerul energiei din Turcia. De asemenea, Niger deține cele mai bogate zăcăminte de uraniu din Africa și este al șaptelea cel mai mare producător de uraniu din lume.
Vizita unei delegații turce de nivel înalt, condusă de ministrul de Externe Hakan Fidan, în Niger pe 17 iulie ar trebui văzută ca o etapă importantă în rivalitatea Turcia-Franța în Africa. După ce și-a pierdut oficial coloniile din Africa, Franța se străduiește acum să nu își piardă cel puțin sfera de influență. Se confruntă, însă, cu Turcia, care dorește să se impună în Africa de Vest după ce și-a consolidat prezența în estul continentului.
