SUA nu vor soldați ruși în trupele de pacificare din Donbas
Kurt Volker, reprezentantul special al diplomației americane la Kiev, a precizat într-un comentariul publicat de Washington Post că SUA nu susțin prezența trupelor ruse într-o viitoare misiune de menținere a păcii în Donbas. El a adăugat SUA intenționează să creeze o adevărată forță de menținere a păcii în Donbas care să aibă nu doar libertatea de acțiune, ci și o garanție a securității în toate teritoriile ocupate.
„Forțele de menținere a păcii trebuie să aibă acces la granița dintre Ucraina și Rusia și nu trebuie să conţină reprezentanți ai Rusiei”, a subliniat reprezentantul special al Departamentului de Stat al SUA pentru Ucraina, adăugând că, până în prezent, Moscova a respins 26 dintre cele 29 de puncte propuse pentru soluționarea conflictului din Donbas.
Cu toate acestea, Kurt Volker a precizat că intenționează să continue negocierile cu Rusia, deoarece planul de menținere a păcii „ne dă speranțe pentru o revenire la Minsk – 2, acord care nu avansează din cauza reticenței Rusiei de a se conforma dispozițiilor privind încetarea focului, retragerea armelor grele și accesul la frontieră”.
„Rusia continuă să nu recunoască prezența forțelor sale în Est, dar strategia SUA se bazează pe presupunerea că Putin caută sau, cel puțin, ia în considerare posibilitatea de a se retrage din angajamentele sale financiare și militare din estul Ucrainei”, a conchis diplomatul american.